Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA SE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE


PROGRAMUL DE LICENȚĂ „TEOLOGIE PENTICOSTALĂ DIDACTICĂ”

RELAȚIA DINTRE RELIGIE ȘI EDUCAȚIE

ANUL II,SEMESTRUL II

Referat prezentat profesorului

la data de

pentru îndeplinirea cerințelor disciplinei


Didactica Religiei

1
În acest referat voi prezenta o temă destul de importantă pentru generația din ziua de azi și anume relația
dintre religie și educație. Într-adevăr între aceste două discipline trebuie să existe o relație privind atât școala,
biserica și căminul din care facem fiecare parte. Într-o vreme în care este atât de multă confuzie, într-o vreme în
care răul este numit bine și binele rău consider că societatea noastră are nevoie de multă educație. Educația e
necesar să înceapă din căminul fiecăruia, de aici și zicala "cei șapte ani de acasă", dacă educarea nu începe de la
o vârstă fragedă cu cât trece timpul mai mult cu atât mai greu va fi să formezi o persoană, sigur că Dumnezeu
când face transformarea în viața unui om prin nașterea din nou o face în totalitate, radical dar omul rămâne încă
tot în carne și oase, firea pământească în fiecare zi se va lupta în om cât timp va fi pe pământ. Coloseni cap 3:5
ne spune"De aceea omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima,pofta rea și
lăcomia, care este o închinare la idoli" toate acestea se războiesc cu sufletul nostru și suntem chemați să
omorâm mentalitatea lumească și să nu ne supunem sistemului lumesc. Acum sistemul acesta lumesc se
războiește împotriva principiilor biblice și morale din toate părțile dorind peste tot o democrație deplină în care
omul să facă tot ce voiește, să fie liber în alegerile sale chiar dacă lucrul acela ar însemna ilegalitate la adresa lui
Dumnezeu. Dumnezeu rămâne același, nu își va schimba principiile pentru niste legi omenești ci va judeca cu
dreptate pe toți acea care au dorit să î-L scoată din ecuație ca ei să se creadă independenți când de fapt cu toții
suntem dependenți de Dumnezeu, El este existența și prin El putem trăi, numai că de la cădere încoace pornirile
din om sunt rele dar cu toate acestea fiecare avem dreptul la alegere și dreptul de a ne spune părerea, iar
Creștinul adevărat vă căuta adevărul, va căuta să se autoeduce și autoinstruiască în lucrurile bune.
În cuprinsul referatului voi aminti câteva puncte principale de la care vreau sa pornesc, voi lua în primul rând
în parte fiecare disciplină cu detalierea ei după cum urmează:

I. Ce este religia?
II. Ce este educația?
III. Importanța relației dintre religie și educație.
IV. Isus ca Mare Învățător în instruire și educație
V. Modul corect de a preda religia în școală.

I. Ce este religia?

Religia într-un sens bun al cuvântului este un ansamblu de idei care trebuie sa fie în concordanță cu Scriptura,
un ansamblu de sentimente și acțiuni împărtășite de un grup oferind membrilor principii de comportament în
relația dintre om și Dumnezeu. Cuvântul religie provine din Vulgata și normal religia ar însemna a lega, a face
reglare, a aduna, a unii, deci este totalitatea învățăturilor și practicilor vizând legatura dintre om și Dumnezeu.
Se pune des întrebarea care este religia adevărată, un răspuns categoric bun ar fi religia care dezleagă pe om de
lumea păcătoasă și îl leagă numai de Dumnezeu căci așa ne spune în Iacov 1:27 " Religia curată și neîntinată
înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim
neîntinați de lume", ajungem din nou la lume care întinează, Isus nu a venit pe pământ să aducă o nouă religie
că erau destule ci să îl curețe pe om de întinăciunile păcatului într-un cuvânt mântuire și să aibă o relație
personală cu omul. Întotdeauna va fi nevoie de metoda folosită de Hristos pentru al îndrepta pe om înspre
mântuire și anume dragostea. Dumnezeu vine la om prin Fiul Său Isus Hristos care este singura șansă pentru
reglarea personalității omului. Aceasta este singura religie care funcționează . 1
Voi pune mai mult accentul pe Creștinism căci este religia care ne vizează, instituită de Domnul Isus care este
Calea, Adevărul și Viața ( Ioan 14:6) și nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin El, singurul Mijlocitor între
om și Dumnezeu. Omul din Originea sa la început la cunoscut pe Dumnezeu așa cum este, dar datorită păcatului
omul s-a degenerat și așa a apărut păgânismul. Umanitatea s-a depărtat tot mai mult de Domnul și datorită
acestui fapt sau alipit de practici primitive și rele creind tot felul de religii păgâne și eretice prin care se încearcă
manipularea omului ca să nu ajungă la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, ei bine contrar Creștinismul anulează

1
Biblia-Religie (DEB)
2
toate aceste idei decăzute și îl învață pe om urmarea lui Hristos aducând-ul pe drumul cel bun. Astăzi în întreaga
lume sunt mii și mii de religii fiecare susținând că ele dețin adevărul dar precum aminteam adineauri Hristos
este Adevărul, doar cei care îl urmează pe Hristos vor trăi în adevăr, chiar dacă unii se vor simți jigniți vedem
că singurul care a luptat cu arma dragostei a fost Isus, restul religiilor au alte scopuri și anume doar binele
comunităților lor pe când Isus vrea mântuirea oamenilor pentrucă pe oameni nu îi poate mântui nici ceremoniile
mozaice nici anumite forme a unei religii, sursa mântuirii este Hristos, cel care se numește Mântuitor.
Creștinismul este superior tuturor religiilor datorită lui Mesia care este viu, pe când dumnezeii tuturor celorlalte
religii sunt morți(în mormânt). Creștinul va proclama Evanghelia până la marginile pământului, nu doar prin
faptul că are norme superioare de etică, principii etice pot avea și celelalte religii ci datorită faptului că cel care
este în fruntea Creștinismului trăiește veșnic și guvernează întreg Universul . 2
Cele mai cunoscute religii sunt: Creștinismul, Islamismul, Hinduismul, Budismul, Iudaismul, Baha'i, de cele
mai multe ori religia aduce confuzie dar cel ce caută cu sinceritate adevărul va ajunge la concluzia că
Creștinismul nu oferă doar o teorie ci o viață nouă trăită lângă un Dumnezeu existent care promite o viață
veșnică cu adevărat și care cere o separare definitivă de lucrurile firii pământești, iubind sfințenia pentru că El
este Sfânt.

II. Ce este educația?

Educația este o acțiune conștientă a individului care are ca scop transformarea calitativă a personalității celui
ce este educat, de către părinți, profesori, duhovnici etc. Mai există și autoeducația care este o educație prin
sine. Educația merge mână în mână cu instruirea care este tot o activitate de informare, acumulare și însușire a
unui sistem de cunoștințe a individului pentru dezvoltare de cunoaștere dar și de formare a celui instruit.
Educația se poate face prin: predare, învățare și evaluare dar întotdeauna trebuie să aibă un obiectiv adică unde
vreau să ajung cu educația efectuată. În privința didacticii educația se face prin procesul de învățământ care este
tot o activitate instructiv- educativă având un mod de organizare în ce privește elevii și profesorii din școală
rezultând un sistem de cunoștințe, pricepeți, deprinderi, capacități, competențe. În vremea de astăzi având în
vedere nivelul de cunoaștere la care suntem, educația se dorește a fi organizată în jurul a patru tipuri de învățare
și anume: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu ceilalți și a învăța să fii, în educație
accentul trebuie să fie pus pe latura formativă. 3
Educația nu trebuie efectuată doar în școală ci în primul rând părintele are un rol foarte important în educarea
copilului de la vârsta cea mai fragedă este chiar primul individ care participă la formarea copilului, apoi tot la
fel de important este rolul bisericii în educarea copiilor dar și a celor maturi indiferent de vârsta care o avem
până la moarte avem de învățat. Cele mai bune principii morale educative le găsim în Biblie, este cea mai
educativă carte. Prin educație individul se dezvoltă și ajunge la niște transformări și schimbări calitative și
cantitative în care se are în vedere comportamentul celui educat și adaptarea lui la mediu. Educația trebuie să fie
permanentă atât pe plan biologic, psihic, social dar cel mai important iese din punct de vedere spiritual. Cel ce
educă e nevoie să determine necesitatea acestui proces al dezvoltării, astfel se face trecerea de la inferior la
superior, de la simplu la complex.
Un cadru didactic dorește să de-a unui elev o educație din toate punctele de vedere atât biologic, psihic dar și
spiritual. Pentru o bună educație spirituală copilul de mic va trebui să învețe principiile sfinte care pentru mulți
azi din păcate sunt demodate, chiar și din punct de vedere psihic se pot construi anumite conduite și atitudini
normale pentru un om, se poate ajunge la un echilibru în ce privește realitatea pentru că de multe ori
circumstanțele prin care trecem în viață, în societate nu sunt totdeauna ușoare, orice tip de dezvoltare se produce
stadial printr-o o serie de etape prin diferite activități învățate din experiență, trecând de la un stadiu la altul,
trecând prin diferite perioade uneori chiar de criză. Fiecare om se naște cu un anumit potențial dar acesta va
crește în urma educației. Menționez că la fel de important ca sufletul și psihicul este fizicul uman, Dumnezeu ne
învață că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt ( 1Corinteni 6:19), este nevoie de o educare în privința
2
J. C. Wenger-Introducere în Teologie, editura Christian Aid Ministries, Berlin, Ohio, 2005, pag 34,35
3
Prof. Univ. Dr. Alina Roman-Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării-Suport de curs, anul 2022-2023, pag
6,7
3
păstrării curate a trupului într-o vreme când atâția oameni își distrug cu mâna lor trupurile prin imoralitate,
droguri, ajungând atâtea cazuri la sinucidere. Educația trebuie privită în ansamblu cuprinzând toate aceste
lucruri necesare pentru ființa umană . 4

III. Importanța relației dintre religie și educație

Este foarte clar că între educație și religie există o bună legătură. Axându-ne pe religie în sensul bun al
cuvântului întotdeauna duce la educare dacă are la bază Sfânta Scriptură. Tocmai de asta se ocupă disciplina
didacticii religiei adică de o educație religioasă în cadrul școlii dar nu numai. Școala este un factor determinant
în educarea atât morală cât și religioasă a elevului, după cum se observă de câțiva ani încoace se dă o luptă
pentru a scoate educația religioasă din școli dar dacă avem atâtea ore fixate pentru diferite discipline care au în
vedere, biologia, societatea, psihicul, mediul, cu cât atât mai mult avem nevoie de cel puțin o oră pe săptămână
și pentru suflet. Societatea contemporană care s-a dezvoltat uneori vede religia ca pe o problemă și această se
datorează și din vina anumitor persoane care trebuiau să fie exemplu de urmat dar au făcut abateri grave de la
principiile morale.
Omul are un suflet care nu pot să îl umpli prin lucrurile pământești ci doar printr-o educație biblică pentru o
maturizare spirituală la un nivel mare dar rămânând într-o stare de smerenie. Termenul de educație mai vine și
vin latinescul "education" însemnând creștere, dezvoltare în ce privește inteligența și voința copilului. Într-
adevăr căci prin educația religioasă influențez pe tânăr să gândească într-un anumit fel, să trăiască într-un
anumit mod dar acest lucru se face prin mijloace adecvate pentru a ajunge la normalitate și la o trăire corectă
din toate punctele de vedere. Deci această relație dintre religie și educație are ca scop o schimbare intenționată a
comportamentului și personalității elevului pentru a ajunge la un rezultat dorit, o finalitate intelectuală și morală
dezvoltată și o formare de calitate. Noi nu suntem perfecți dar suntem perfectibili și educabili, astfel putem urca
treaptă cu treaptă spre un nivel corespunzător dar asta este posibil prin disciplină căci educația religioasă
trebuie să aibă în vedere omul viu și omul întreg. Fiecare individ are un anumit nivel de cunoaștere spirituală
dar ce este frumos este că omul are și voință și poate crește în cunoașterea lui Dumnezeu trăind cu El în fiecare
zi și având o relație unită căci de la Dumnezeu vine și voința și înfăptuirea (Filipeni 2:13). 5
Educația religioasă mai contribuie la responsabilitate pe tânăr în viața sa și în societate, după funcția
informativă prin punerea unui set de cunoștințe dogmatice, istorice, biblice, urmează caracterul formativ, să fie
cineva în urma studiului și anume un om al lui Dumnezeu. Până la urmă relația dintre educație și religie asigură
sens vieții copilului, îi arată o direcție spre care să se îndrepte și un mod corect de a trăi peste tot. Se mai
realizează comunicarea omului cu Dumnezeu, omul e necesar să se alipească nu de anumite forme, idei
omenești ci pur și simplu de Dumnezeu dar pentru asta e nevoie de o dorință sinceră de o cunoaștere a lui
Dumnezeu prin care ne sunt înmulțite pacea și harul ( 2 Petru 1:2), apoi de o căutare permanentă a Lui.
Educația religioasă are în vedere sufletul și trupul omului. Această educație poate fi influențată de către cadrele
didactice, duhovnicii din biserică dar și de familie și chiar de anumite istorii personale ale familiei sau anumite
experiențe care ne vor conduce spre modelarea convingerilor noastre despre Dumnezeu și spre dezvoltarea
credinței pentru a fi plăcuți Lui (Evrei 11:6).
Relația dintre religie și educație ar trebui să ducă la o relație între generații, între tineri și persoanele vârstnice
nu e necesar să existe o prăpastie ci dimpotrivă e nevoie să existe o punte de legătură iar această punte este
Hristos. Educația creștină va arăta harul divin ca pe o soluție în vederea îndreptățirii omului înaintea lui
Dumnezeu care este posibilă prin jertfa lui Iisus prin har și credință. 6

IV. Isus ca Mare Învățător în instruire și educație

4
Conf. Univ. Dr Dughi Tiberiu-Psihologia educației-suport de curs, editura U. A. V Arad, anul 2008, pag 2-4
5
All Rights Reserved- Relația dintre religie și educație-Scribd, pag 1,2
6
Prof. Univ. Dr. Constantin Cucos, Coordonator științific și Doctorant Mocanu T. Bogdan-Andrei-Influențe educative și suport
parental în educația religioasă a copilului, 2019,pag 7
4
În vederea educației creștine cel mai bun exemplu este însuși Domnul Iisus, de la El putem învăța modul
corect de educație și instruire. Domnul nu a fost nevoit să învețe la o anumită școală teologică cum au învățat
fariseii și cărturarii vremii, El a primit învățătura direct de la Tatăl ceresc și a căutat în toate să facă voia Lui (In
8:28). Caracterul lui Hristos în învățătură se vede prin autoritatea care o avea, la fel și noi ca și cadre didactice
este necesar să slujim cu autoritate elevilor, Învățătorul Suprem nu a fost intimidat de nimeni și de nimic în
momentul în care slujea. Noroadele au rămas uimite de învățătura Lui, căci El învăța ca unul care avea putere
nu cum îi învățau cărturarii lor (Matei 7:28,29), prin faptul că avea și o înțelepciune desăvârșită cu cât mai mult
noi avem nevoie de dobândirea înțelepciunii și priceperii în privința relației dintre educație și religie. Nicodim
mărturisea despre Domnul că este un învățător venit de la Dumnezeu, învățătura care o predăm trebuie să vină
de la Dumnezeu având ungerea divină dată de Duhul Sfânt. Iisus a venit pentru a împlini Legea nu să o
desființeze, de fapt a fost Singurul care a putut-o împlini. Întotdeauna trebuie să-i conducem pe oameni înspre
Scriptură și înspre Dumnezeu pentru ca ei să cunoască adevărul absolut. Domnul Iisus făcea acest lucru
învățătura Lui este singura temelie solidă pe care oamenii pot clădi, tot pe baza aceleiași învățături oamenii vor
fi judecați, pentru aceasta nevoia mântuirii este foarte importantă. Un părinte, un profesor, un duhovnic, va fi
interesat de mântuirea sufletelor celor pierduți și îi va conduce spre Mântuitorul care poate să îi salveze.
Educația religioasă răspunde de sufletul elevului având în vedere căci vorbim cuvintele Domnului care sunt
veșnice nu putem să spunem orice "Cerul și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece" (Luca 21:33).
Isus a căutat să î-L facă cunoscut pe Tatăl pentru această cunoaștere va fi nevoie să îi conducem pe oameni
înspre dragoste și sfințenie. În momentul în care Domnul învăța, El nu era limitat de un loc anume învăța peste
tot și chiar îi învăța pe oameni că se pot închina oriunde dar în duh și În adevăr nu cu jertfe sacre, ritualuri ci
prin duhul nostru, sufletul nostru și chiar trupul nostru ca o jertfă vie, sfântă și plăcută înaintea lui Dumnezeu
( Romani 12:1). 7
Marele Învățător avea obiceiul de a învăța noroadele prin pilde cu scene și personaje. Mesajul principal al
Domnului în timpul în care era pe pământ a fost Împărăția cerurilor, de asta au nevoie oamenii de cunoașterea
Împărăției lui Dumnezeu, Cei fac parte din această împărăție pot să dea o educație conformă principiilor biblice
pentru că imaginea celor din împărăție sunt flămânzi și însetați după dreptate, sunt cei cu inima curată, cei
îndurători și milostivi, cei împăciuitori, pe aceștia Mântuitorul în predica de pe munte îi face fericiți, Domnul
era nepărtinitor îi păsa de fiecare suflet și a spus că în împărăție s-ar putea să ajungă oameni la care nu ne-am
așteptat chiar dintre samariteni, romani sau greci, El stătea de vorbă cu toți oamenii și avea un Cuvânt pentru
fiecare chiar dacă uneori era de mustrare era spre îndreptarea celui învățat. Domnul a dat învățătura prin fapte
și cuvinte, cred că învățătura nu ar trebui să se reducă doar la școală ci permanent elevul are nevoie de
învățătură sănătoasă . 8

V. Modul corect de a preda religia în școală

Educația religioasă împreună cu valorile ei educative, spirituale și comportamentale va trebui să fie predată în
mod corect în școală. Religia va fi predată o oră pe săptămână de către cadrele didactice specializate pentru
modelarea caracterului și formarea personalității elevilor. Ora de religie este promovată la nivel European și ar
fi necesar să prevină tensiunile religioase și sociale. Educația religioasă va fi urmată după o programă școlară
fiind prevăzută în planul-cadru de învățământ. În urma orelor de religie elevul va ajunge la anumite competențe,
abilități și aptitudini care îl va ajuta să rezolve anumite probleme din domeniu sau probleme generale. Ar fi de
dorit ca comportamentul elevului în urma educației să fie unul moral, să includă principiile biblice în
experiențele sale. Profesorii vor avea anumite exemple de activități de învățare sau anumite strategii didactice
de mare folos pentru ca elevii să participe în mod activ la ore. Este foarte important conținutul învățăturii care
este elaborat de fiecare cult dar și modul de abordare a conținutului este de mare însemnătate și depinde de
atitudinea profesorului care poate face anumite conexiuni cu alte discipline de studiu toate acestea pentru
aplicarea celor care ascultă mesajul. 9
7
All Rights Reserved- Isus Hristos- Modelul Desăvârșirii noastre- Scribd pag 4,5
8
Ebiblia- Învățătura lui Isus în Noul Testament (PA-EMC)
9
Religie, om și societate- noțiuni- generale- programe- școlare - Religie, pag 1,2
5
Educația religioasă în școală are două laturi cea subiectivă și anume trăirea ca fapt sufletesc și cea obiectivă
reprezentată de conținutul educației. Trăirea poate fi experimentată prin anumite situații de viață asta se face
prin cuvânt și faptă. Conținutul va reprezenta totalitatea cunoștințelor religioase predate elevilor și urmărește
prezentarea adevărului revelat, este sistematizat domeniul istoric, domeniul dogmatic și aplicativ. Pentru toate
acestea profesorul va ține un echilibru între conținut și trăirea practică. Mai este important ca profesorul să țină
cont de etapele dezvoltării psiho-fizice a elevului. Copilul de mic are nevoie încă din perioada preșcolară să se
îndeletnicească cu rugăciunea și cu studiul Scripturii, să memoreze poezii și istorioare adecvate vârstei,
cunoștințele vor fi potrivite după capacitatea lor de înțelegere a lucrului respectiv ducând la o dezvoltare corectă
și morală a copilului din toate punctele de vedere. 10

Concluzie

În concluzia studiului înțelegem cât de importantă este relația dintre religie și educație care pot merge mână în
mână având în vedere vremea dificilă care o trăim. Educația e necesară să fie practicată din timp pentru ca elevii
să facă alegeri bune în viață. După cum spuneam religia obligatoriu va trebui să se conformeze Scripturii și să
vizeze legătura dintre om și Dumnezeu, și păzirea creștinului de întinăciunile lumești având o relație cu
Dumnezeu în fiecare zi, acest lucru este posibil doar pentru cei mântuiți care î-L cunosc personal pe Dumnezeu,
și î-L urmează indiferent de circumstanțe. Hristos a adus dragostea și a prezentat adevărul prin care omul poate
fi liber de orice păcat. Educația religioasă creștină va ajunge până la marginile pământului iar cei ce ascultă vor
beneficia de ea, dar asta înseamnă acțiune, muncă și disciplină, astfel se va ajunge la o cunoaștere și formare ai
individului. Am înțeles că cea mai educativă carte este Biblia care ne conduce treaptă cu treaptă spre desăvârșire
și ne învață cum să avem grijă de sufletul, duhul, psihicul și trupul nostru. Am învățat că educația biblică ne va
duce la maturizare dar vom rămâne într-o stare de smerenie, aducând schimbarea radicală în viața credinciosului
și făcându-l responsabil de viața sa. Pentru asta am privit la cel mai bun model de instruire și anume la Hristos
care este o punte de legătură dintre generații cuprinzându-ne în dragostea Sa pe toți. Iisus a învățat cu autoritate
având o înțelepciune desăvârșită, venit de la Dumnezeu, pentru a învăța și a Împlini Legea, conducând-i pe
oameni înspre Tatăl și să îi mântuiască, pentru că El vorbea din cuvintele Tatălui ceresc învățându-ne adevarata
închinare. Folosea des pildele, propovăduia Împărăția cerurilor, era nepărtinitor, mustra ce era de mustrat și
învăța din fapte cât și din cuvinte.
În încheiere am înțeles că o educație bună în școală se face pentru modelarea caracterului și formarea
personalității elevului după o programă școlară rezultând competențe, abilități și aptitudini, o trăire morală în
urma unor principii biblice, exemplelor de activitate și strategii ale profesorului, în urma conținutului și
abordării profesorului, lucrul acesta va duce la o trăire de dorit sfântă în cuvinte și în fapte, în urma adevărului
revelat și prezentat, precum și domeniul istoric, dogmatic și aplicativ. Profesorul va menține un echilibru între
conținut și trăire, și va îndemna elevii la îndeletnicirea rugăciunii, studiului Scripturii și alte activități biblice în
conformitate cu vârsta fiecăruia.

BIBLIOGRAFIE :

10
Iga Mariana-Sanda- Predarea educației religioase în școală, Revista Educatorie/ISSN, 1582-909X, Edict 2013, Editura Agata,
www. edict. ro
6
1. All Rights Reserved- Isus Hristos- Modelul Desăvârșirii noastre- Scribd pag 4,5
2. All Rights Reserved- Relația dintre religie și educație-Scribd, pag 1,2
3. Biblia-Religie (DEB)
4. Conf. Univ. Dr Dughi Tiberiu-Psihologia educației-suport de curs, editura U. A. V Arad, anul 2008, pag
2-4
5. Ebiblia- Învățătura lui Isus în Noul Testament (PA-EMC)
6. Iga Mariana-Sanda- Predarea educației religioase în școală, Revista Educatorie/ISSN, 1582-909X, Edict
2013, Editura Agata, www. edict. ro
7. J. C. Wenger-Introducere în Teologie, editura Christian Aid Ministries, Berlin, Ohio, 2005, pag 34,35
8. Prof. Univ. Dr. Alina Roman-Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării-Suport de
curs, anul 2022-2023, pag 6,7
9. Prof. Univ. Dr. Constantin Cucos, Coordonator științific și Doctorant Mocanu T. Bogdan-Andrei-
Influențe educative și suport parental în educația religioasă a copilului, 2019,pag 7
10. Religie, om și societate- noțiuni- generale- programe- școlare - Religie, pag 1,2

S-ar putea să vă placă și