Cuprins

Introducere……………………………………………………………………..2
CAP. 1. Omul- Ținta educației………………………………………3
CAP. 2. Sfântul Ioan Gură de Aur- Stâlp de bază ai educației
duhovnicești…………………………………………………………..6
Concluzii…………………………………………………………….13

1
 Introducere

Familia a fost binecuvântată de Dumnezeu cu copii încă de la început, prin

protopărinţii Adam şi Eva cu fiii Abel şi Cain. Ea este prima celulă nu doar a societaţii ci şi a
Bisericii, fiind cea mai veche instituţie atestată de istorie.

Una dintre problemele cu care societatea se confruntă în prezent este problema

educației religioase, care odată cu epoca modernă, a ajuns să nu se mai regăsească în
societate. Toate valorile spirituale creştine revelate de Sfânta Treime au fost transformate
încet încet în non-valori de către om, nemaigăsindu-se caracterul lor revelator. Însă cei mai
afectaţi de acest proces rămân tinerii, întrucât ei sunt cei mai vulnerabili şi totodată cei care
vor trebui să preia la un moment dat frâiele conducerii noilor generați

Biserica, prin învăţăturile sale, lăsate de Mântuitorul Iisus Hristos, transmise mai apoi
de Sfinţii Apostoli şi tâlcuite de Sfinţii Parinţi, îndeamnă pe tineri și pe părinți să asculte de
poruncile lui Dumnezeu.

Deşi a le oferi copiilor o educaţie religioasă în lumea noastră decăzută spiritual nu este
o sarcină simplă nici pentru părinţi, nici pentru educatori, nici pentru Biserică, este absolut
necesară strădania ca educaţia creştină să devină principala ţintă în viaţă. Sfântul Teofan
spune: „Dintre toate sfintele lucrări, educaţia creştină a copiilor este cea mai sfântă”1.
Consecinţele neglijării unei educaţii religioase devin evidente. Un număr din ce în ce mai
mare de tineri ortodocşi întorc spatele credinţei sau, mai rău, încearcă să o combine cu
concepţii laice la modă, care nu se împacă în nici un fel cu creştinismul autentic. Cultura
contemporană îi îndepărtează pe tineri de gândirea ortodoxă.

1
Mariana Momanu: Introducere în teoria educaţiei, Polirom, Iaşi, 2002, p. 18

2
 Pastorația familiei și a tinerilor în catehezele maritale
ale Sfântului Ioan Gură de Aur

MOTTO:
,, Dacă există ceva să dorim să schimbăm la copilul nostru, ar trebui să ne
uităm mai întâi la noi înșine dacă nu există ceva ce ar trebui schimbat la
noi”.

(Carl Gustav Jung)

Omul – ținta educației

În spiritualitatea creștin ortodoxă scopul vieții este împlinirea voinței divine, creșterea
în har și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Omul ființează și devine ceea ce este prin educație, Practica educativă este una dintre
cele mai importante activități specifice comunităților umane. ,,Din momentul în care omul a
apărut , educația l-a însoțit, l-a modelat l-a spiritualizat”2, educația constituind o componentă
a existenței socio-umane.
,,Educația religioasă trebuie să presupună creștere. Creșterea înseamnă schimbare.
Creștem din ceva ce suntem în ceva ce nu suntem și totuși continuăm să fim aceiași persoană.
Creșterea este un proces care are loc în interiorul individului: el sporește în înțelegere, în
putere, în inteligență, în simțire. Când nu mai există creștere, atunci se stagnează. Întreaga
artă a educației poate fi definită ca ,, stimulare a creșterii”. Deși sună banal, acesta este unul
dintre cele mai exigente și critice criterii aplicate procesului educativ”3.

2
Constantin Cocoș, Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 15.
3
Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, Ed. Sophia, București, 2010, p. 50.

3
 Familia a fost binecuvantată de Dumnezeu încă dintru început, Adam și Eva fiind
cununați spre comuniune și împreună-petrecere încă din rai. Ea este prima celulă nu doar a
societăţii, ci şi a Bisericii, fiind cea mai veche instituţie atestată de istorie. Sfânta Scriptură ne
arată că familia este instituită şi binecuvântată de către Dumnezeu, referindu-se la
protopărinţii Adam şi Eva, precum şi la evoluţia familiei pe parcursul istoriei biblice.

Nimic nu este mai important şi mai profund în această viaţă decât consolidarea şi
desăvârşirea familiei. Nu în zadar se zice că toate pornesc din familie şi desigur revin în
familie. Să valorificăm familia cu instrumentele și armele creştine.

Sfântul Ioan Gura de Aur numea familia ,,o mică Biseric’’4. Familia pe lângă
importanța sa din punct de vedere social, ea este mai înainte de toate, importantă sub aspectul
ecleziologic. Ea reprezintă, în opinia Sfântului Apostol Pavel, unitatea dintre Hristos și
Biserica, Mireasa Sa.

Necesitatea religiei în viaţa omului determină, implicit, necesitatea unei educaţii

religioase care să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, pentru că religia dezvoltă caracterul
moralitatea, altruismul, empatia, umanitatea din noi. Importanţa religiei în viaţa copilului este
susţinută de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, în scopul formării unei
personalităţi armonioase.

Gheorghe Ioan Savin spunea în cartea sa Apologetica:,,Realitatea sentimentului

religios este un fapt sufletesc primar și originar. El nu este un produs psihologic, derivat din
alte stări sufletești, cum nu este nici un produs logic,simplu postulat al cugetării noastre. El
nu este un produs al minții, nici unul al experienței câștigate în timp, ci este organic dat și
indisolubil legat cu însăși structura noastră sufletească”5.

Omul se naște cu predispoziție spre Dumnezeu, astfel el continuă să amplifice

necesitatea religiei în viaţa sa. Societatea contemporană atât tinerii cât şi copiii primesc nu
numai prin mijloace mass-madia, dar şi prin exemplul negativ al celor din jur sugestii ce-i pot
abate de la o înţelegere corectă a adevărului revelat şi, nu în ultimul rând de la trăirea după
voia lui Dumnezeu.
Necesitatea religiei în viaţa omului determină, implicit, necesitatea unei educaţii
religioase care să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, pentru că religia dezvoltă caracterul,
moralitatea, altruismul, empatia, umanitatea din noi. Importanţa religiei în viaţa copilului este
4
Sfântul Ioan Gură de Aur , Omilia despre căsătorie, Din comentariul la Efeseni, în vol. Cateheze maritale, p.
102.
5
Gheorghe Ioan Savin, Apologetica, vol. I, București, Editura Anastasia, 2002, p. 178.

4
susţinută de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, în scopul formării unei
personalităţi armonioase.
Astăzi, ca să fii părinte, trebuie să fii om de rugăciune! Lucrul cel mai important este
ca părinți să se străduiască să fie sfinți, să fie ei însişi cu Dumnezeu, să trăiască cu El. Dacă ei
nu se luptă să se unească cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor rămân cuvinte fără
punte. Primul lucru este ca părintele să fii om al rugăciune.Astfel el trebuie să se roage lui
Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu să-i îndrepte copiii, ci pentru ca Dumnezeu să fie cu copiii
lui, să aibă milă de copiii lui
Părintele Profesor Ilie Moldovan în cartea sa ne spunea că: ,, Regenerarea spirituală
a neamului prin descoperirea iubirii curate.În fața adevărului că ne piere neamul, nu putem,
așadar, rămânem nepăsători. Departe de noi de a crede că nu mai e nimic de făcut. În
descoperirea inimii curate se află marea noastră nădejde. Ea nu este o simplă speranță ce
ne-o inspiră existența înfiorată ce continuă să svâcnească încă exuberantă în jurul nostru și
nici fluidul misterios de lumină ce se revarsă în întreg cosmosul. Deși sunt și acestea
garanțiile vieții. Nădejdea noastră se află în iubirea în care este prezent Hristos, biruitorul
morții. Căci iubirea este moartea tuturor plăcerilor vinovate și învierea marilor idealuri de
sfințenie și desăvârșirii vieții, singurele puteri în stare să aducă cu ele regenerarea
neamului. La această operă pe care Mântuitorul Însuși o săvârșește pentru noi, cei dintâi
chemați suntem noi educatorii creștini, părinți și duhovnici, profesori de religie și diriginți de
elevi”6 .

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - STÂLP DE BAZĂ AI EDUCAȚIE

DUHOVNICEȘTI

6
Pr. prof. Ilie Moldovan, Adolesceța, preludiul la poemul iubirii curate, 2005, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, p.
188.

5
 Sfinţii Părinţi şi scriitorii creştini dezvoltă tema familiei creştine, care este privită drept
“biserica cea mică” sau “biserica de acasă”. Astfel, în istoria bisericească descoperim
numeroase modele de familii, care au trait şi au desăvarşit morala crestină.
Primii apologeți au fost Sfinţii Părinţi. Apologetica lor acoperă o gamă larga de
subiecte precum educația tinerilor, despre familie interacțiuni sociale creștine și menirea
doctrinelor. 
Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai remarcabilă figură a Bisericii creştine din
vremea patristică, el este cel care a dat contur şi strălucire epocii de aur a creştinismului.
Îndemnul pe care Sfântului Ioan Gură de Aur îl adresa tinerilor în a-şi asculta părinţii: ,,Copii,
ascultati pe parintii vostri în Domnul, ca aceasta este cu dreptate.” (Efeseni 6, 1)

În ziua de azi se vorbește din ce în ce mai rar despre căsătorie, iar atunci când se
vorbește de cel mai multe ori se vorbește despre dragostea dintre cei doi soți. Această
dragoste poate fi într-adevăr o binecuvântare și un dar a lui Dumnezeu, dar principalul țel al
căsătoriei este creșterea de copii creștini, de noi fii și fiice a lui Dumnezeu. Această lucrare
sfântă ar trebui privită cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Soții trebuie să
trăiască cu conștiința faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu
Dumnezeu.

Despre nuntă a scris Sfântul Apostol Pavel și despre îndreptările referitoare la ea le-
a scris corintenilor: ,, Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este bărbatului să nu se atingă
de femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-și aibă femeia lui și fiecare femeie bărbatul
ei”7 ( I Cor 7, 1-2).
,,Nunta este leac ucigător pentru desfrânare. Prin urmare, să n-o necinstim prin
alaiuri diavolești. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă și cei care acum își iau
femei: să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor. Și cum se poate face asta? Prin preoți!” 8 .
Căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur ,,Când a intrat pofta (în fire), a venit și nunta ca
să taie lipsa de măsură și să ne înduplece să avem o singură femeie. Căci nașterea de prunci
nu o săvârșește deloc nunta, ci acel cuvânt a lui Dumnezeu: <<creșteți și vă îmulțiți și
umpleți pământul>>(Facere 1,28). Încă una este pricina nunții, să nu desfrânezi, și de aceea

7
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Maritale, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2006, p. 26.
8
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia, Colecțía Rugul Aprins, Vatra- Dornei,
Suceava, p.16.

6
s-a și rânduit acest leac. Iar dacă și după nuntă petreci în desfrâu, degeaba te-ai însoțit, de
prisos și în zadar. Ba mai mult, nu numai în zadar, ci spre vătămare”9.
În zilele noastre auzim spunîndu-se atâtea banalități, răutăți și blasfemii la adresa
relațiilor conjugale, dar creștinii căsătoriți trebuie să-și aducă aminte neîncetat că participă la
opera creatoare a lui Dumnezeu.
Prin voia sa liberă, cu care a fost înzestrat de la creație, omul este liber să aleagă
între a deveni „rob patimilor“ și a nu se pleca lor,el are puterea de a alege între păcat și
virtute, aceasta din urmă fiind singura în stare să-i dăruiască omului nemurirea: „Dacă vrei,
ești rob patimilor; și iarăși, dacă vrei, ești liber să nu te pleci patimilor fiindcă Dumnezeu te-
a făcut cu voie liberă. Iar cel ce biruie patimile trupului se încununează cu nemurirea. Căci
de n-ar fi patimile, n-ar fi nici virtuțile, nici cununile dăruite de Dumnezeu celor vrednici
dintre oameni“10.
Sfântul Grigorie de Nyssa grăind despre tinerii îi învaţa cum trebuie să vieţuiască în
feciorie celor ce şi-au ales să vieţuiască în ea, scrie cum trebuie să fie viaţa
aceasta: ,,Fecioara, zice, se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă cu trupul şi cu
duhul" (I Cor. 7, 34). Zicând că trebuie să fie curată şi cu sufletul şi cu trupul, porunceşte să
se ţină cât mai departe de tot păcatul, atât de cel arătat cât şi de cel ascuns, adică să se
ferească cu desăvârşire de păcatele cu fapta şi de cele săvârşite cu gândul. Căci ţinta
sufletului care cinsteşte fecioria este să se apropie de Dumnezeu şi să fie mireasa lui”11 .

Sfântul Ioan Gură de Aur marele părinte al Bisericii care a subliniat importanţa
fundamentală a educaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor, astfel încât gândirea sa poate fi
valorificată în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan. ,,Depuneţi în
sufletele lor bunătatea, smerenia, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi orice altă virtute. Liturghia
tocmai de această cheltuială are nevoie. Dacă strângem această bogăţie pentru noi şi pentru
copiii noştri, şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în cea viitoare vom auzi
vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte că ai Săi pe toţi cei care L-au
mărturisit”12.

9
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Maritale, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2006, p. 26.
10
Sf. Antonie cel Mare, Învățături despre viața monahală, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, volumul
1. Traducere, introducere și note de Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae Ediția a IV-a, Editura Harisma, București,
1993, p.32.
11
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu și despre nevoința cea adevărată,
Scriere publicată în volumul 29 al col. PSB editată de EIBMBOR, 1982, Ediție digitală , Apologeticum
2005,p.15.
12
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Maritale, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2006, p. 22.

7
 Când transmitem viață unei alte generații, sarcina noastră este de a transmite nu numai
viață trupului, ci și o viață duhovnicească.
,,Să ne întoarcem spre credință și să îi educăm pe copiii noștri în spiritul dragostei de
Dumnezeu. Fără Dumnezeu, fără credința în El, fără educația pentru a dobândi această
credință, societatea nu poate avea viitor”13 .
Tot Sfântul Ioan Gură de Aur menţionează: „Nu este o artă mai valoroasă ca arta
educaţiei. Pictorii şi sculptorii creează doar o figură fără viaţă, iar educatorul înţelept
făureşte un chip viu, pe care văzându-l se bucură Dumnezeu şi oamenii”14.
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la modul în care trebuie să educăm copii ne
spune: ,,Sufletele copiilor, sunt moi şi fragede, dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra
lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc
ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu
a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă şi cu nişte planşe de pictură
sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenţie şi sârguinţă din partea
pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă
răbdare ceea ce prisoseşte şi adaugă ceea ce este necesar, pentru a obţine opera pe care o
doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele
copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinţii făuresc nişte icoane
însufleţite ale lui Dumnezeu, nişte statui vii’’15.
Sfântul se adresa atât adolescenților și tinerilor, cât mai ales către părinții care trebuie
să aibă grijă de fecioria odraslelor lor ,, Și despre tineri trebuie să vă vorbesc, dar mai
degrabă nu atât pentru aceia cât pentru voi, Căci nu numai acelora, ci și vouă vi se
potrivesc acestea. Și cum anume, vă voi spune. Cel ce nu învață să desfrâneze nu va face nici
adulter. Pe când cel ce se tavălește cu desfrânatele degrabă va ajunge și la adulter. Așadar,
ce vă îndemn? Pentru ca să tăiem rădăcinile, câți aveți copii tineri și urmează să-i aranjați în
viața lumească, trageți-i degrabă sub jugul nunții. Și fiindcă pe cei încă tineri îi asupresc cele
ce țin de pofte, în răstimpul dinaintea nunții, țineți-i [curați] prin îndemnuri, amenințări,
înfricoșări, făgăduințe, și prin mii de alte mijloace”16.

13
Eugenia Popescu, Fundamentarea pedagogică a educației religioase creștine în școala românească, Ed.
Didactică și Pedagogică, R.A.1999, p.6.
14
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia, Colecțía Rugul Aprins, Vatra- Dornei,
Suceava, p.58.
15
Ibidem, p. 32.
16
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, Editura ,,Învierea” Arhiepiscopia Timișoarei,
2005, p. 117.

8
 Sfântul Apotol Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni spunea: ,,Fiecare din voi să
știe să-și țină vasul său în sfințire și cinste, nu în patima poftei precum neamurile care nu știu
pe Dumnezeu”17.
Cel mai important context de viaţă cu un rol deosebit în socializarea copilului o
constituie familia Dar, în perioada actuală, din punct de vedere sociologic, familia
contemporană cunoaşte un proces de degradare structurală, de demisie de la funcţiile sale
fundamentale, o degradare continuă, şi implicit a calităţii mediului educativ.
,,Singură, educaţia creştină îşi propune să zidească un om după Evanghelie. Căci în
disperarea iubirii Sale, Dumnezeu ne-a predat pedagogia supremă: S-a facut pe Sine Însuşi
OM! S-a născut, a copilărit în familie, a muncit, a iubit jertfindu-Se pentru semeni, a murit şi
a Înviat!”18.
Una din garanţiile educaţiei creştine a copiilor într-o familie este viaţa duhovnicească
activă a părinţilor, pe care copiii o simt şi la care participa în funcţie de vârsta lor şi în
conformitate cu trăsăturile lor de caracter. Spunea Pr. Vasile Răducă în cartea sa << Familia
–factor de educație religioasă>>:,,Familia a fost , este şi va fi pentru toate timpurile şi în toate
împrejurările vieţii cea mai sigură, temelia nezdruncinată şi în aceaşi timp institiţia cea mai
desavârşită care asigură dezvoltarea sănătoasă atât a vieţii fizice, cât şi a celei morale. Din
punct de vedere creştin familia este instituţia care determină şi asigură frumuseţea morală,
armonia spirituală şi desfăşurarea vieţii normale a credincioşilor în cadrul Bisericii lui
Hristos”19.
Despre educația copiilor Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru foarte important
pentru fiecare aspect al paternității creștine,dacă părinții se vor insulta și își vor vorbi agresiv,
copii vor învăța să vorbească la fel:exemplul este totul.
Vorbind despre mustrarea copiilor tot el mai spune:,, Când vezi că frica îi este de
folos, ușurează-l [slăbește mânia], căci firea noastră are nevoie de ușurare”20.Adică Sfântul
spunea că părinți ar trebui să-i pedepsească mai mult prin tonul glasului și prin amenințări
decât prin bătaie.
Una din garanţiile educaţiei creştine a copiilor într-o familie este viaţa duhovnicească
activă a părinţilor, pe care copiii o simt şi la care participa în funcţie de vârsta lor şi în
conformitate cu trăsăturile lor de caracter. Scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul ca: „duhul credinţei
17
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 2008.
18
Pr. Mihai Bulacu, Pedagogia Creştin-Ortodoxă, Ediţie anastatică, Constanţa, 2009, p. 4.
19
Pr .Dr.Vasile Răducă, ,,Familia- factor de educaţie religioasă”, în Revista Ortodoxia, Anul XLIX, Nr. 3-4, 1997,
p.83.
20
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Maritale, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2006, p. 174.

9
şi al evlaviei părinţilor trebuie privit ca metoda cea mai sigură pentru păstrarea, educarea şi
întărirea vieţii harice în copii”21 .

Pe plan educaţional şi de formare, familia reprezintă cea mai importantă comunitate.

Întrucât principiul de viaţă al familiei îl reprezintă iubirea, din ea izvorăşte o deosebită forţă
de educație şi de formare a personalităţii sub toate aspectele, care nu-şi are egal în altă parte.
Astfel, familia este mediul spiritual în care copilul născut de mamă urmează să-şi contureze
personalitatea sa morală. Fără iubirea maternă şi paternă, în ciuda unei foarte bune îngrijiri
trupeşti, copilul riscă să rămână sărac sufleteşte.
În studiul său dedicat educaţiei, Vladimir – mitropolitul Kievului la începutul secolului
al XX-lea – recomanda, printre altele, „convorbirile simple, de la suflet la suflet, pe teme
religioase cu copiii ”22.
În haosul lumii în care trăim, provocat de era informaţiilor, este foarte greu, dacă nu
chiar imposibil, pentru ca un tânăr, la maturitatea tinereţii sale, să se poată orienta într-o
direcţie sau alta. Bombardamentul informaţiilor, vin din toate direcţiile, îi dezinformează,
demobilizează şi dezorientează pe majoritatea tinerilor, nefiind capabili să discearnă între bine
şi rău, făcând alegerea la voia întâmplării, iar rezultatul este, de multe ori, o piatră de moară
pentru povara multora.
Sfânta Scripturăne arată de ce copiii trebuie obişnuiți din cea mai fragedă vârstă cu
binele. Înţelepciunea spune:,,Dacă un tânăr si-a ales drumul, el nu se va abate de la acesta
când va îmbătrâni, adică dacă omul a păşit pe calea cea dreaptă de tânăr, dacă a îndrăgit de
tânăr binele, nu se va abate de la el bătrâneţe. Această idee o găsim şi în înţelepciunea
populară: ,,Cum e în leagăn, aşa este şi în mormânt”.Deci părinţi, ţineţi minte cuvintele
Înţelepciunii:,,Ai copii? Învaţă-i pe ei şi înconvoaie din pruncie gurmazul lor.”Să nu uitaţi
aceste cuvinte:,,Ce s-a învăţat în fragedă copilărie nu se va uita la adânci bătrâneţe”23 .
Nimic nu este mai important şi mai profund în această viaţă decât să aduci pe lume
pruncii și să le transmiți învățăturile Bisericii noastre străbune. Nu în zadar se zice că toate
pornesc din familie şi desigur revin în familie. Să valorificăm familia cu instrumentele și
armele credinței.

21
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre Mântuire sau Manualul desăvârşitei prefaceri duhovniceşti, Editura
Bunavestire, Bacău, 1999, p. 51.
22
Vladimir Bogoiavlenski, Despre educaţie (trad. Xenia şi Adrian Tănăsescu Vlas), Editura Sofia, Bucureşti,
2003, p. 82.
23
† IRINEU, EPISCOP DE EKATERINBURG ȘI IBRIT, Educația religioasă- învățături pentru copii și tineret, Editura
Sofia, București, 2002, p. 133.

10
 Familia la români întotdeauna a avut ca fundament şi suport Ortodoxia, adică tradiția
neamului.Şi tot atât de adevărat şi justificat este şi faptul că doar această tradiție i-a permis să
se dezvolte ca neam. În familie se înscriu valorile proprii. Sunt acele valori care asigură
tinerilor dezvoltarea ca persoane.

Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală,

este cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se
mărginește doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare.
Ţelurile lor sunt unele practice, materialiste şi individualiste. Pentru a le atinge, părinţii se
îngrijesc să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţesc nicio cheltuială, niciun
efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să
dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia
dobândirii bunurilor materiale este cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii sunt
trataţi în mod unilateral, de parcă ar fi doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar avera un suflet
care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă, aşadar, de goană pentru bogăţie şi
pentru slava lumească, cresc şi se dezvoltă copiii noștri.

“Religia a fost şi va rămâne un factor şi un mediu de formare al omului, iar

creştinismul a afirmat posibilitatea educării şi formării omului”24, spunea Pr. Vasile Răducă
în cartea sa <<Rolul formativ al religiei>>.

CONCLUZII

24
Pr. Dr. Vasile Răducă, Rolul formativ al religiei, în Studii Teologice, Nr. 1-3, Anul XLVI, Bucureşti, 1994, p.89.

11
 Nevoia educaţiei religioase este condiţionată de necesitatea religiei în viaţa omului,
deoarece numai religia poate răspunde la întrebările ultime ale existenţei umane. Cauza
educaţie religioase este realizarea caracterului religios-moral al omului, care să-l conducă la
desăvârşirea creştină. Societatea din ce în ce mai secularizată, în care lumea se îndepărtează
de valorile tradiţionale, încearcă, sub paravanul libertăţii de conştiinţă, să arunce pe viitorii
cetăţeni în negura necunoaşterii, prezentată într-o aură pozitivă.
Educația religioasă, prin intermediul tuturor factorilor educaționali implicați
încearcă ,,aducerea” lui Dumnezeu în viața elevilor, pe de o parte și ,, acceptarea ”Lui de de
către aceștia pe de altă parte. Este necesare o mai bună coloaborare între familie, Școală și
Biserică cei trei factori educaționali. Abordarea temelor religioase în manieră inter-și
transdisciplinară trebuie să se impună treptat.
În concluzie consider că în lumea noastră, tot mai dezorientată spiritual și nu numai
valorile morale sunt călcate în picioare, fără cel mai mic scrupul, slujitorii Bisericii și nu
numai trebuie să-și îndrepte toată atenția asupra familiei, începând cu pregătirea tinerilor
pentru Taina Cununiei și continuînd cu asistența duhovnicească permanentă a familiei. Să ne
străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel
răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat.
Cred că acum mai mult ca oricând avem nevoie să urmăm îndemnurile Sfântului Ioan
Gură de Aur, luminatorul și dascalul lumii, stâlpul și întărirea Bisericii.
Cât despre Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântările sale arată care este ţelul
strădaniilor lui, zicând: „Credeţi că mă sârguiesc să vă predic numai pentru a vă încânta
auzul, sau pentru că doresc laudele voastre? Dacă n-aţi câştiga nimic din predicile mele,
atunci ar fi mai bine să tac… N-aş vrea să vă măresc osânda”25.

25
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, Editura ,,Învierea” Arhiepiscopia Timișoarei,
2005, p.72.

12
 UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ISTORIE FILOZOFIE ȘI TEOLOGIE
SPIRITUALITATE ORTODOXĂ ASISTENȚĂ SOCIALĂ
MASTER ANUL II

REFERAT
PASTORAȚIA FAMILIEI ȘI A TINERILOR ÎN
CATEHEZELE MARITALE ALE SFÂNTULUI
IOAN GURĂ DE AUR

COORDONATOR:
PR. PROF. UNIV.DR. LEONTIN POPESCU

MASTERAND:
POPA (NAZARE) PARASCHIVA

13
 BIBLIOGRAFIE

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 2008.
Bogoiavlenski,V., Despre educaţie (trad. Xenia şi Adrian Tănăsescu Vlas), Editura
Sofia, Bucureşti, 2003, p. 82.
Bulacu,V., Pedagogia Creştin-Ortodoxă, Ediţie anastatică, Constanţa, 2009, p. 4.
Cocoș, C., Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006, p.
15.
† Irineu, Episcop de Ekaterinburg și Ibrit, Educația religioasă- învățături pentru copii
și tineret, Editura Sofia, București, 2002, p. 133.
Koulomzin,S., Biserica și copiii noștri, Ed. Sophia, București, 2010, p. 50.
Moldovan, I.,Adolesceța, preludiul la poemul iubirii curate, 2005, Editura
Reîntregirea, Alba-Iulia, p. 188.
Popescu,E., Fundamentarea pedagogică a educației religioase creștine în școala
românească, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A.1999, p.6.
Răducă,V., ,,Familia- factor de educaţie religioasă”, în Revista Ortodoxia, Anul
XLIX, Nr. 3-4, 1997, p .83.
Răducă, V., Rolul formativ al religiei, în Studii Teologice, Nr. 1-3, Anul XLVI,
Bucureşti, 1994, p.89.
Savin,I.GHE., Apologetica, vol. I, București, Editura Anastasia, 2002, p. 178.
Sf. Antonie cel Mare, Învățături despre viața monahală, în Filocalia sfintelor
nevoințe ale desăvârșirii, volumul 1. Traducere, introducere și note de Pr.Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae Ediția a IV-a, Editura Harisma, București, 1993, p.32.
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu și despre
nevoința cea adevărată, Scriere publicată în volumul 29 al col. PSB editată de EIBMBOR,
1982, Ediție digitală , Apologeticum 2005,p.15.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, Editura ,,Învierea”
Arhiepiscopia Timișoarei, 2005, pp.72-117.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Maritale, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu,
2006, pp. 22-174.

14
 Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia, Colecțía
Rugul Aprins, Vatra- Dornei, Suceava, p.58.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre Mântuire sau Manualul desăvârşitei prefaceri
duhovniceşti, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 51.

15