Diana Gheorghian: „Realitatea este o proiecție a minții și a

idealurilor noastre”

Țin să vă mulțumesc încă de acum, în chip deosebit, pentru

amabilitatea dumneavoastră de a fi acceptat acest mic schimb de
replici care îmi doresc să se concetreze pe filmul „Raliul”. Un ochi
critic mi-ar putea lesne reproșa alegerea, indicându-mi eventual alte
roluri de-a lungul carierei dumneavoastră, pentru care ați primit
distincții deosebite. Cu toate acestea, cumva egoist, mă întorc la
filmul menționat, întrebându-vă ce loc ocupă acesta într-o ierarhie
personală? Dacă nu mă înșel, a fost al doilea rol ce v-a fost
distribuit.
Îmi este greu să fac o ierarhie a filmelor în care am jucat. Consider că
fiecare rol al meu reflectă o parte din personalitatea mea. Mai bine zis,
Diana pusă în ipostaze diferite.
Centrul Național al Cinematografiei atestă un număr de peste două
milioane de vizualizări în cinematografele din țară, de la data
apariției sale și până în 2014. Poate fi, așadar, considerat un film de
succes! Din păcate, nu cunosc ca pelicula să fi fost updatată cu
uneltele tehnologiei moderne, riscând să nu fie cunoscută de mai
tinerii iubitori ai filmului românesc. Din câte cunoașteți, există vreun
proiect legat de editarea sa pentru un format actual, eventual digital?

Nu, din păcate nu există un proiect de editare a peliculei pentru un

format digital, din câte știu.

„Raliul” apare în 1984, într-o perioadă când cenzura era din ce în ce

mai vigilentă, în tot cazul mai puțin permisivă. A fost ca o gură de
aer... cocheta cu o anumită libertate, o libertate atât în ceea ce
privea rolul pe care îl compuneați dar și pentru cadrele alese ori
dinamica perspectivelor pe care le imprima camera; apoi
interioarele, mașinile propriu-zis dar și coloana sonoră a lui Florin
Bogardo, atât de distinctă față de celelalte! Probabil s-au făcut
eforturi incredibile. Într-un asemenea context, v-aș întreba simplu:
cum a fost posibil?
Nimic nu este întâmplător! În acel moment eram „întâmplător” o echipă
neconformistă. Oare să fi fost jocul destinului?!
 Mai mult sau mai puțin nostalgic, m-am numărat printre numeroșii
adolescenți care s-au îndrăgostit de Thasica Pribeag. Expresie a
dorinței de a reuși în ciuda tuturor piedicilor, cu abilitățile unui
meșter-bun-la-toate, însă de o senzualitate ravisantă, rolul asumat
se clădește pe un paradox. Caracterul este cât se poate de viu iar
visele tinerei mențin întregul construct. În ce moment ați
conștientizat că v-ați transformat într-un model, pentru cel puțin o
generație?

Nu m-am gândit niciodată la această ipostază.

Au circulat varii legende, trebuie să recunosc că până acum nu îmi

este foarte clar: ați folosit o dublură pentru scenele din cursă? Mai
mult, deși sună naiv: aveați la acea dată permis de conducere?

Nu am folosit dublură petru scenele din cursă. Sunt o jucătoare și-mi

plac provocările.

Aproape că rostesc un truism: Dacia s-a aflat parcă dintotdeauna în

inima românilor. Implicit, „Raliul” reliefează și o poveste frumoasă,
aceea a Întreprinderii de Automobile Dacia. Ne puteți eventual
dezamăgi, a existat în plan real o afinitate față de acest vehicul?
În momentul respectiv toată lumea visa la o Dacie. Era opțiunea
supremă.

În film aveți o replică simplă dar care statuează o fire în parte

romantică. La întrebarea de pe bac, cu referire la dragostea pentru
competiția automobilistică – „Va ține mult?”, răspundeți cu speranța
în glas: „Știu eu? Poate o viață!”. Continuă competiția?
Consider că viața în sine este o competiție, mai ales cu tine însuți. Cu
cât te provoci mai mult, cu atât trăiești mai intens.

Constantin Diplan nu are nevoie de nicio prezentare. Din păcate, nu

a mai apărut în ultimul timp. Din câte știu, se află undeva prin Statele
Unite... Rugămintea ar fi să povestiți întâlnirea cu el, eventual cum l-
ați perceput.
L-am perceput din prima clipă ca pe un frate mai mare. A fost extrem de
deschis și prietenos.

Dacă tot am intrat în pavilionul aducerilor-aminte, vă provoc să ne

dezvăluiți două-trei „picanterii” din timpul filmărilor.
Îmi aduc aminte de primele filmări din cursă. Eram pe serpentine, lângă
Sibiu. Acolo am fost sedusă cu adevărat de viteză, de condusul sportiv,
de sentimentul de a ta afla la limită, de a te autodepăși! Simțind aceasă
stare, pilotul Titi Aur, la scena forțării bacului desprins de chei, m-a privit
în ochi scurt și… saltul a fost făcut! După ce mașina a plutit prin aer preț
de câteva secunde, s-a oprit brusc la 10 cm de marginea bacului. Atunci
Aur mi-a spus: „Acum ești cu adevărat copilot… ai fi vrut să ratezi asta?

Păstrând proporțiile, scenariul semnat de Melania Chiriacescu

Constantiniu se pliază pe secvențe din viața personală. Din câte știu,
părinții doreau să urmați o carieră în medicină / farmacologie – ați
ajuns însă studentă la Teatru. Percepând filmul în asemenea
termeni, considerați că rolul Thasicăi v-a influențat și ulterior în plan
real?

Așa cum v-am mai spus, nimic nu este întâmplător - da, am fost și sunt
o fire rebelă. Cred cu tărie în vise, că realitatea este o proiecție a minții
și a idealurilor noastre, rezultatul a ceea ce îndrăznim sau nu îndrăznim.

Până la urmă, „Raliul” echivalează cu un discurs despre oportunități

ce nu trebuie ratate. Acceptând la finalul interviului un mic joc,
imaginați-vă că mai țineți pentru încă o dată în mână stația de
emisie-recepție. Ce ați solicita acum Asistenței Rutiere?

O! Fiți pregătiți! Cursa este în plină desfășurare!

interviu realizat de Marius Manta