Simfonia negrului

Am avut de câteva ori bucuria de a sta mai mult de vorbă cu

Gheorghe Zărnescu – de fiecare dată m-a contrariat „atenția” sa cu totul
deosebită de a centra discuția pe lumină, pe semnul revelat, implicit pe
simbolistica aceasta largă a ochiului deschis. Elementele cromatice
căpătau suflu în funcție de perspective – cum altfel?! – iar forma
reprezentată era mai mereu mai degrabă o etapă în șirul larg al
căutărilor, altfel spus o proto-formă ce purta în sine garanția deschiderii.
Apoi, îmi aduc aminte de o mână de cuvinte ce echivalau cu un crez
artistic, cuvinte ce prefațau un album dedicat artistului: „Creația combină
contrariile şi le transformă în armonie, ori schimbă armonia în grotesc.
Te înalţă la ceruri, ori te coboară în tenebre. Orice neformă îşi caută un
trup şi orice formă visează schimbarea. Este o cale continuă. Vine din
tainice începuturi şi doar mintea îi meneşte chipuri. Îţi întinde capcane
amăgitoare. N-o poţi cuprinde. Nimfă nevăzută, ba e culoare sau lumină,
ba e materie voluminoasă, ori dans, ori poezie…”
Probabil paradoxală pentru unii, împreună-existența tuturor celor
de mai sus se regăsește predefinită în irizările – fie și de-o clipă - ale
unei (non)culori în parte resemantizată; au spus-o și alții mai demult, m-
am convins la rândul meu și cu prilejul altor vernisaje, dar și acum:
„Negrul” ce poartă marca Zărnescu e străin închiderii, se află la polul
opus față de tot ceea ce ar conota cu zborul în picaj, cu monotonia ori
lentoarea, cu dezagregarea ori teama de moarte.
Găzduită la „Galeria Nouă” sub egida Uniunii Artiștilor Plastici
Filiala Bacău, expoziția „Negru” a artiștilor Dany Madlen Zărnescu și
Gheorghe Zărnescu are valoarea unui status quo asumat, fețele negrului
desfășurând aceeași miraculoasă poveste a ființării în raport cu valorile
perene. Ivite din cenușa actului creator, volumetriile lui Gheorghe
Zărnescu impun receptarea în condițiile metadiscursive ale unui
panopticum; în mod evident, exponatele dialoghează dincolo de
conveniențele timpului și spațiului, re-așezând într-un continuum „mai
înainte de faptă” ordinea dintâi a lumii. Împreună, Dany Madlen și
Gheorghe Zărnescu au ajuns la acea simplitate înaltă, investind inclusiv
afectiv într-o stră-lume ce amintește artistic de viziunea platoniciană.
Dacă mi se permite o comparație forțată, apreciez că atât auriul lui
Maitec, cât și negrul celor doi Zărnescu reprezintă nimic altceva decât
fețele aceluiași Chip. Succint dar deosebit de intens, „negrul” acesta nu
poate fi așezat într-o anume ramă, el nu suferă povestea, e străin
oricărei desfășurări narative; dimpotrivă, taie în surplusul materiei,
descoperă culoarul, pune în dialog creatul cu increatul. Oferă conținut
revelat. Mai mult, el e punct nodal între apropieri și îndepărtări, oglindind
doar în fața celui care are răbdarea de a privi.
Pe un alt plan, în întregul ei, expoziția întrețese amintiri și
nostalgii, lăsând loc zborului și visării. Pecete dintru începuturi, negrul își
așteaptă lumina, așa cum inanimatul își așteaptă suflarea; asistăm la o
inedită simfonie care sonorizează neîntrerupt forme de viață renăscând.

Marius Manta