GEORGE BACOVIA, PLUMB (1916)

Nr. POEZIE PARCURS STILISTIC

crt. Figuri de stil, izotopii Semnificații
1. PLUMB Simboluri: plumb, Atmosferă gravă, solemnă, austeră, apăsătoare
ars poetica SPAȚIU ÎNCHIS (asociat morții) sufocant, carcelar (de închisoare)
sicriu, cavou, prăbușire, neputință, disconfort

aripa reminiscență eminesciană: „iubire ...întoarsă de la sine”, este dorința

de iubire; iubire repudiată din contingent moarte a iubirii
Personificare: „dormea întors amorul”
Stam singur.../ simbol: „plumb” Sensuri poeticeSemnificanță poetică
SOLITUDINE, RESEMNARE, DAMNARE OBSESIESFÂRȘIT...

2. Pastel (Buciumă toamna...) epitet adverbal metaforic: „buciumă diseminare a stării agonicespleen
toamna agonic...”
simboluri: toamnă timp bolnăvicios, maladiv
corb devorare moarte
expresia „țârâie ploaia” timp enervant al disconfortului
epitete adverbale personificatoare: trist,
dogit tristețe, disarmonie, inadecvanță
solitudine, resemnare ... continuă... un sfârșit ...așteptat, adică „un
Și n-am mai murit... SFÂRȘIT CONTINUU” (Ion Caraion)
3. Decor Antiteza non-culoare + paradox: alb vs Valori care, paradoxal, pledează pentru dialectica ființei și a neființei
negru („copacii albi, copacii negri” – gol/ plin; absență/ prezență), în funcţie
de percepție, dirijată aici spre moarte
sensuri secundare ale „decorului”. context, circumstanță, cadru, mediu

simbol: doliu (funerar)

sensuri conotative ale decorului perceput năzuință, aspirație demolate de iminentul sfârșit anunțat de timpul
simbolic drept cadru interiorcălătorie maladiv
spre sine epuizare, starea de tristețe
reluarea percepției „sfârșitului continuu”
simbol + personificare: „o pasăre cu pene
albe, pene negre”// „o pasăre cu glas amar”
(epitet metaforic)
 metonimia: „frunze albe, ... negre”
În parc ninsoarea cade rar...
4. Lacustră Stilistica verbului:
Sunt singur, și mă duce-un gând...
tresar...mă găsesc... simt... aud... tot
tresărind, tot așteptând ... Sunt singur, și
mă duce-un gând... paralelism sintactic
Sunt singur, și mă duce-un gând spre
locuințele lacustre”
5. Gris Simboluri: plumb, corb...
Refren + simbol: ... Ninge gris
Gândul meu se înnegri
...tot mai singur... trist... solitar
6. Sonet Epitete metaforice cu sens antitetic: triste
felinare
Ca-ntr-o crâșmă umedă, murdară
Hiperbolă: „mai neagră noaptea pare”
Comparații intertextuale: ca Edgar Poe, ori
ca Verlaine
... și nu mai tac din gură..
7. Amurg de toamnă Epitet metaforic: „sinistre șoapte”
Epitet personificator: „plopii... lenevoși”
Și gem, și plâng, și râd în hă, în ha
8. Tablou de iarnă Simboluri cromatice: alb, roșu
„Ceasu-i târziu”
Iubito, sunt eu ...
9. NERVI DE TOAMNĂ Simbol; comparaţie: „casa ca un sicriu”
... m-adaug și eu.../
- Dispari mai curând.
10. Pălind Leitmotiv: „Sunt solitarul pustiilor piețe”
Epitete personificatoare: triste
Epitet cromatic și personificator +
inversiune: „pala lumină”
Meditație asupra sfârșitului...
Prezentul verbal: autenticitatea trăirilor, eu lucid...
Configurarea ideii de solitudine ca OBSESIE
Eu obsesiv...
Obsesia stărilor echivoce (gris)
A gândi totul în negrua fi pesimist; se complace în dezolare, dar nu
devine depresiv
Solitudine, resemnare, tristețe... „sfârșit continuu”
tristețea ... vizibilă, clară
stare sordidă
căderea, prăbușirea, starea unei lumi ce „stă în dărâmare”
atmosfera sumbră asociată cu/ complementară atmosferei destinse
echivoc al trăirilor
Comunicarea =singura modalitate de ancorare la real(itate)
Bizar(erie), sinistru (stranietate) completează starea de spleen
Natură amorțită, anemică
Echivoc al trăirilor, mix (amestec) tensiv
Umplerea vidului cu moarte
Timp ireversibil
Eu prezent, activ; ancorare în cotidian
SPAȚIU SECURIZA(N)Talienare (înstrăinare)
... provocarea „sfârșitului” alienare (înstrăinare)
Solitudine, alienare, damnare
Echivoc al trăirilor
Extensia vitalismului poetic
 „râs hidos”- tehnica denegației în
conservarea paradoxului
Familia lexicală a adj. „pal”: palid, a păli (a
se îngălbeni, a se stinge)
„Sunt solitarul pustiilor piețe”
11. Decembre Metafora timpului, a vieții: simfonia
Simboluri ...
Refren: Nu râde... Citește-nainte.
Nu râde... Citește-nainte.
12. Trudit Simbol: „Un cântec de mort”
Epitete adverbale : „încet, monoton”
Tu câtă-nainte, iubito...
13. Plumb de toamnă Simbolurile timpului autumnal
...ce mai faci/ scrii, iubita mea uitată? Tot
mai citești probleme sociale... (metonimia
profesiei... ex. Agatha Vasiliu-Bacovia:
filosof, poet, sociolog...)
14. Nevroză Simboluri ale citadinului: târg,
cimitir=antiteză diluată prin comparație
Simboluri: clavir, marș funebru, delir
Refren: „ninge ca-ntr-un cimitir”
Simbolul cimitirului
Nedumerit, mă mir...
Și plâng și eu...
15. Moină Simboluri: „moină”; „și toamna și iarna/
coboară-amândouă...”= cumul temporal, un
mix de trăiri
Simbol cromatic: galben
Stări echivoce ca efect al nevrozei (spiritul o ia razna, nu mai poate fi
controlat)
.. pălind în tăcere și paralizie” = încremenirea clipei, a tăcerii
Resemnarea, asumarea solitudinii
TĂCEREA=comunicarea în/ prin gând cu sine însuși
Confort livresc (venit dinspre lectură)
Voce autoritară dictată de neliniște, echivoc (neliniștile provocate
de timpul stihial al iernii); eu misogin
Recviem
Resemnare, asumarea stării
Voce autoritară dictată de neliniște
Eu protector care și-a schimbat atitudinea: speranța iubirii stare
în discordanță cu sfârșitul... o pauză
„Târg întunecat... de parcă ninge-n cimitir”iminența sfârșitului
Natura universală în agonie
Atmosfera încremenită a albului zăpezii trimite spre recele morții
vizualul lasă loc imaginii tactile (se percepe frigul moții)
Spațiu închis, al claustrării, perceput ca protector, nu claustrant
Tristețea
Echivocul stărilor, un amestec (mix) de trăiri ... întreținute de efectul
acvatic („și ninge și plouă”)
- asociat cu maladivul
 Și-un frig mă cuprinde
Cu cei din morminte un gând mă cuprinde
16. Melancolie Interogație retorică + inferența (puncte de
suspensie): „Ce chiot, ce vaiet în toamnă...”
Vb „vuiește”
bucium + doină; jale
vb. „ascultă”-imagine auditivă
Pământul la dânsul ne chiamă...
17. Rar Refren: „singur, singur, singur”
„plouă, plouă, plouă”
„nimeni, nimeni, nimeni”
„tremur, tremur, tremur”
„veșnic, veșnic, veșnic”
Refren + paralelism sintactic:
„singur, singur, singur”
Metafora „vreme de beție”
„Orice ironie vă rămâne vouă
Singur, singur, singur...”
18. Nervi de toamnă Vb. „a bura”moină: timp al
incertitudinilor, timp echivoc
Personificarea: oftatul naturii
Epitet: „gesturi ciudate”
Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc
19. Oh, amurguri... Simbol și paralelism sintactic: „amurguri
violete”
Interjecția afectivă: „oh”
Încercarea/ perspectiva: gândul iminentului sfârșit
Bucurie, respirarea timpului
Poezia=imagine auditivăreceptare veridică a stărilor
Ecoul stării de bine
Prezența ethos-ului; armonie; tristețe
Iminenta reîntoarcere către pământ; chemarea contingenței și
ancorarea în cotidian
Solitudinestrăzi deșarte: zădărnicie
Acvatic melancolie
Negațiaabandon
Înfiorarea ostilitatea cititorului
Îndepărtarea de contingență; dispare chemarea contingenței („rătăciţi
n-or să mă mai cheme”)
Revenirea și închiderea într-un spațiu securizant, protector...
Stare euforică, incertă; incertitudine
Distanțarea de ostilitatea cititoruluiizolarea
Incertitudine, echivoc
Suferinţă
Stranietatea comportamentului umandegradare, pierdere a
firescului uman
Agitația neputința de a prelua controlul asupra firii
incertitudinea
Amplificarea tristeții generate de apropierea sfârșitului...
Ostilitate, singurătate, tristeţe
 Simboluri ale unui timp ostil: iarna
Ludic/Vb.„- vine, nu vine”
Oh, amurguri violete...
20. Singur Simboluri: cristal
„noapte plină de păcate/... (când) a murit
chiar visul meu final ”
Monolog: „Și tu iar tremuri, suflet
singuratec”
Epitet cromatic + simbol: „lacrimi roze, de
cristal”
Azi a murit chiar visul meu final
21. Altfel Paralelism: „Omul începuse să vorbească
singur...”
Metafore „umbrelor trecătoare”
Comparația „creierul ardea ca flacăra de
soare” ascensiune
Antiteză: ascensiune vs descendere către
contingență: „Învinețit de gânduri cu
fruntea în pământ..”
...Omul începuse să vorbească singur
22. Nocturnă (Stau... ) Simboluri ale echivocului: moină, clavir
Personificare: „roza galbenă”
Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj
umbra=simbol al vieții, al ființei
noroi=simbol al degradării materiei/ a
Acutizarea stării de așteptareneliniștea dată de singurătate, de
uitare, de pierderea iubirii
„SFÂRȘIT CONTINUU”
Transparență; „cristalul” mediază cunoașterea și călătoria către/ în
sine
Regrete
Așezarea (paradoxal) „confortabilă” în SINGURĂTATE
Condensarea, încremenirea, mineralizarea suferințeitrecerea
dinspre abstract spre concret (suferința este materială: cristal, de
unde transparența cristalului = lupa măritoare a interiorului
sufletesc)
Regretul ieșirii din starea romantică
Închiderea în TĂCERE: vorbirea cu sine preferința „confortului”
solitar; m.m.c.p. verbal = comunicarea (creatoare) asumată
Strategia poetică: tehnica mnemonică (amintiri)
Flux al idelor „provocatoare”, incitante ficțiune, imaginație=starea
autentică a creatorului
Fluctuația stărilor prin care trece creatorul
Starea de drept a creatorului: pledoaria pentru COMUNICARE (și
poetică)
„Timp amestecat” al trăirilor
Ofilirea naturii vegetale sau umane? incertitudine
În așteptarea „sfârșitului continuu”, eul își asumă destinul
 degradării morale
bagaj=simbol al călătoriei... celei nedorite,
celei de pe urmă: „trist bagaj” (epitet
personificator)
23. Largo Paralelism sintactic: „Muzica sonoriza orice
atom.../ Dor de tine și de altă lume/ Dor...”
Simbol: „Largo”
De unde relația muzică – dor?
„Muzica sonoriza – sentimentaliza”
Epitet personificator „obositor”
Muzica sonoriza orice atom.../ Dor de tine
și de altă lume/ Dor...”
24. Plouă Refren: „Oh, plânsul tălăngii când plouă!”
Ecou: „sună în sufletul mut”
„ce enervare pe gând!”-exclamație
retorică
„sună umil – Ca tot ce-i iubire și ură –”
(„odi et amo”)= comparație
„lumea goală de vise/ Și cum să nu plângi în
abise”
Oh, plânsul tălăngii când plouă!
25. Nervi de primăvară Refren modificat ce conține sensul plenar al
ficțiunii (iluzie, părere) „O nouă primăvară
de visuri și păreri”/„.....pe vechile dureri” +
Armonia stărilor redate prin imagini auditive
Tempo lentseninătatea cu care aștepți sfârșitul („dor de altă lume”)
Armonia dată de acordul dintre sunet muzical și stare, trăire,
sentiment (derivatul vb. „sentimentaliza”=licență poetică: muzica
preia de la om „atitudinea, comportamentul”) relația între creator și
materialul artei (aici, sunetul=materie comună muzicii și poeziei)
Monotonie  obsesia sfârșitului („altă lume”)
Ars poeticarelația între creator și materialul artei simboliste
manifestate ca muzică sau poezie, fundamentate pe ARMONIE, ca
strategie discursivă (ut musica poesis)
Obsesia unui timp agonic
Obsesii:
- deznădejde, starea de vid, golire de sentimente;
-neputința exprimării trăirilor și nemulțumire, mutilare a
comunicării
- umilința, modestie și tristețea provocate de eventuala mutilare a
sentimentului de iubire
Concluzia „tristă” a carențelor dăunate de mutilarea comunicării și a
trăirilor plenare
Ars poetica: relația dintre comunicare și sentiment,
trăirepledoaria pentru discursul liric simbolist
Echivoc al trăirilor (vis-durere) nedefinite (părere)stări confuze
(trăire acută sau acutizarea stării, a trăirilor și a sentimentelor)
 pasaje descriptive ale atenuării spasmelor
prin proiecția optimistă a dorinţei de mai
bine (continua aspirație spre un altceva):
refren modificat, tehnica ecoului, epitet,
inversiune, simbol
... care antrenează poeticul spre
configurarea finală nostalgică exprimată
prin exclamația
retorică: „O, când va fi un cântec de alte
primăveri!”
Imagine poetică plenar simbolistă: timp al reiterării trăirilor: un mix
„Primăvară... de vizual + olfactiv + auditiv+ vizual strategie discusivă: translarea
O pictură parfumată cu vibrări de violet” semnificațiilor poetice la nivelul cunoașterii continue prin prezența
(ut pictura poesis – pictura poeziei) „celui de-al șaselea organ de cunoaștere: POEZIA”; CONȘTIINȚA
POETICĂ (apud Nichita Stănescu)
Livrescul ofertant, provocator  motivat prin longevitatea artei
poetice drept cale de cunoaștere
(antiteza: vis – stare romantică vs durere – dramatică, tragică... + stări
nedefinite, o avalanșă de trăiri)
„În vitrine, versuri de un nou poet...” ARMONIA ca trăire plenară: POEZIA
„suspină un vals... ut musica poesis- Imaginile auditive= fidelitatea receptării realului și a transpunerii în
muzica poeziei lumi poetice
(suspină=prezent gnomic: înfiorarea ca
stare receptoare: cunoaștere perceptivă 
„poezia pulsatorie” N. Stănescu); „Cântec Simbol al renașterii, al timpului universal al creaţiei (novator, creator)
de alte primăveri...”
„Primăvară... POEZIA ... („pulsatorie”); CONȘTIINȚA POETICĂ
O pictură parfumată cu vibrări de violet...”
26. Poemă în oglindă Strategie subversivă: oglindirea„oglinda” „oglinda”=rol empatic (împăcarea trăirilor cu realitatea, punerea în/
„poarta” de trecere între real și ideea de de acord a dorinței, a iluziei cu realitatea)
real
Simboluri: fotoliul (relaxare finală, a unui Nostalgia unui timp consumat, dar nu neapărat pierdut, fiindcă
sfârșit ce va să vină, spre împietrire și refrenul: „Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...” stare
conservare sugerată prin epitet + optimistă în dezacord cu lumea „oglindită”, un timp al prezentului
inversiune: „anticul fotoliu” (timp deja-vu, optimist declanșat antitetic un timp trecut, sumbru („poemă cadaveric
u timp recunoscut, care trece în amintire) parfumată; decadentă, monotonă..” epitete ale descompunerii, ale
 „clavirul prăfuit”... sfârșitului... )
Reîntoarcerea la starea de sfârșit continuu...; regăsirea
Simboluri cromatice: violet= sfârșit, sineluitehnica holistică (prin pasiunea pentru trecut se remarcă
moarte, trecerea în neființă vs „roz, trăirile autentice ale eului: tristeţe, nostalgie, lamentație, letargie,
roză”=aspirația vieții, a iubirii stări care duc spre dorinţa „sfârșitului” (nu ca moarte, ci ca amânare a
„Zi, finala melodie din clavirul trăirii, ca ecou al stărilor trăite peste zi...)
prăfuit...”=imaginea auditivă
„Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...” Proiecția unui optimism... la Bacovia
Anticiparea timpului: „un sfârșit continuu”
27. Alb „Alb”=tehnică mnemonică Alb=simbol al vidului (salon alb, roze albe, vis...alb) vid al trăirilor
Oximoron metaforic: „indignare (îndârjire)
grațioasă” (agresiv + calm, liniștit, pacifist)
cu semnificație: potențarea agresivului
mnemonic ca potențare a trăirilor unui
timp ... hedonic (fericit) în antiteză cu
prezentul trăit :„tristeță armonioasă”
„Spațiu, infinit” (spațiu în/ ca depărtare în
timp)...asociat tristeţii călătorie în Tristețea conține opțiunea telescopică drept cunoaștere(perspectiva
interior, spre regăsirea sinelui...autentic vremurilor... viitoare)
„Tristeță armonioasă/ Larg, miniatură de Tristețea = starea prin care te apropii de lume, de adevărurile ei
vremuri viitoare...” Eul contemplativ
28. Note de toamnă Simboluri ale opulenței (belșug: hambare, Antiteza:
pâinea) opulența toamnei
vs
Emistihurisimboluri ale timpului: viață, autenticul trăirilor care (ne) încearcă...
existență („mâna care cere” ... viață);
contemplație, meditație (tăcerea);
solitudine, tristețe ca trăire a unei receptări
empatice cu lumea...aflată „în cădere”
Simboluri ale unui timp agonic (oraș gol 
vid spațial; timp vitreg...)
Sunt cel mai trist din acest oraș. Eu confesiv (superlativ relativ: reprezentativitate a stării generale)
29. Monosilab de toamnă Simbol; strategii ludice permisive la nivelul
contrapunctului rimat
 Tehnica contrapunctului „monosilab”: Acustica „(în)frântă” a naturii autumnaletăcere
„Vânt... Frânt”: (în)frângerea stihiei Monotonia interiorului domestic (camera) tristeţe (epitet adverbal
„Poc... Loc”: pocnet al locului stăpânit de „trist sună”)
umbre

„Frec... Trec”: trecere abia perceptibilă, Consumarea (ca trecere) monotonă a destinului creatorului: „...anii tăi,
care nu supără, nu lasă urme; trecere anii mei/ Trec” („în van” = deșertăciune, zădărnicie care provoacă
„incognito” dacă nu ar exista „un condei (pe starea de vid: „va cădea în vid/ Tot”; personificare + simbol al
care îl) frec...peste foi” timpului nocturn, registru romantic al creatorului: „lampa plânge...”)

„Pot... Tot”: asumarea destinului ... „în

curând”/ perspectiva: vidul, prezența unei
fante în cunoaștere
„Bis.... Vis”: visul bisat/ duplicarea
naturii...poetice
Bis./... Vis Bacovia este un poet al contingenței.
Monosilab de toamnă Stare exprimată monosilabic..., încât și starea este concentrată,
tensionată la nivelul unei singure silabe: trăire-sinteză a
stărilorsinestezie o culminație tensivă
30. Nocturnă (Uitarea Ludic al alternanței temporale verbale: Stări: „uitarea venea... a venit”
venea...) trecut „respirat” în prezent (prima strofă); Despre cui? ..... Uitarea creatorului, aici a poetului (imperativ:
dominant prezent; distih final: trecut „lasă-mă-n pace!”)
incontestabil („.. toamna a spus: of!”)

Figura insistenței: „venea.. a venit”  Fanache, Vasile, Bacovia. Ruptura de utopia romantică, Editura Dacia,
consemnare dureroasă a „rupturii” de 1994
romantismul care nu mai corespunde
receptării contemporane
Personificări + epitete personificatoare +
metonimii:
- a registrului nocturn (de unde și titlul:
atmosferă romantică: Nocturnă): „lampa
obosită a clipit”,
- respectiv a creației care își refuză/
respinge/repudiază creatorul sau își
încearcă destinul ca ipostază duplicitară a
creatorului: „Orice obiect stins
Plânsul naturii (ploaia) „pe un adânc
tumult” (imagine hiperbolică)... „pe urma
unui pantof... de demult”: antiteza care
concentrează nostalgia: „de-acum...adorm, Hiperbolizarea plânsului/ tristeţii în ECOU
ascult”
Simbolul „ploii” insistă pe similitudini între NOCTURNĂ: timp al ECOULUI romantic ...: „auzi/ vezi/ adorm
comportamentul trăirilor (afectiv) și (trecerea în tăcere)/ ascult..”
„rațiunea” de a se manifesta a ploii:
picură...stări, le spală, adică le clarifică, le
configurează, apoi le uită sau le arhivează
ca viitoare posibile manifestări ale
sufletului.
 Punctele de suspensie
oferă potențialul inferenței fie din partea
creatorului, care refuză să finalizeze
trăirea, considerând-o esențială poeziei, fie
din partea cititorului, care poate prelungi Posibila pasiune pentru lansarea inferențelor, în egală măsură, venite
starea... sau o poate, la fel de bine, să o dinspre sine, cât și dinspre receptor (cititor), rezolvă statuarea trăirii,
abandoneze... dar nu brutal, ci ... în tăcere. a sentimentului responsabil de limbajul poetic.
Alternanța spațiilor locuite de trăiri
(anima): interior vs exterior
„Toamna”=asociată maturității Confort romantic vs acceptul atmosferei simboliste prin, nu neapărat
disconfort, ci dezamăgire, mâhnire a ieșirii din „utopia” climatului
romantic
„Uitarea venea... a venit... ... detașarea/ despărțirea creatorului de creația sa NOCTURNĂ:
... toamna a spus: / Of!” timp al ecoului romantic sau despărțirea de romantism, de spațiul
utopic al romantismului și preferința pentru locuirea SPAȚIULUI
POETIC SIMBOLIST
BIBLIOGARFIE
A. Bibliografie de autor
Bacovia, George, Opere, antologie, prefaţă, note şi bibliografie de Mihail Petroveanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1978
Bacovia, George, Opere, Ediţie facsimil, Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, Editura Semne, Bucureşti, 2006
B. Bibliografie critică, monografii şi studii
Bote, Lidia, Simbolismul românesc, E.P.L., Bucureşti, 1966
Caraion, Ion, Bacovia, sfârşitul continuu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977
Călinescu, George, Istoria literaturii de la origini până în prezent. Fundaţia Carol pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941.
Ciopraga, Constantin, Singurătatea poetului: G. Bacovia, în Portrete şi reflecții literare, E. P. L., Bucureşti, 1967.
Constantinescu, Pompiliu, Opere şi autori, Editura Ancora, Bucureşti, 1928.
Dimitriu, Daniel, Bacovia, Editura Timpul, 2002.
Durand, Gilbert, Structuri antropologice ale imaginarului, Editura Univers enciclopedic, Buc., 1999.
Fanache, Vasile, Bacovia. Ruptura de utopia romantică, Editura Dacia, 1994.
Flămând, Dinu, Introducere în opera lui G. Bacovia, Editura Minerva.
Felea, Victor, Bacovia, în Dialoguri despre poezie, E. P. L., Bucureşti, 1965.
Grigurcu, Gheorghe, Bacovia, un antisentimental, Editura Albatros, Bucureşti, 1974.
Iliescu, Adriana, Poezia simbolistă românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1985
Indrieș, Alexandra, Alternative bacoviene, Editura Minerva, 1984.
Lefter, Ion Bogdan, Bacovia – un model al tranziției, postfață la G. Bacovia¸ Poezii. Proză., Editura Minerva, 1987.
Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul XX, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
Manolescu, Nicolae, G. Bacovia, în Lecturi infidele, E. P. L., Bucureşti, 1966.
Mihuţ, Ioan, Simbolism, Modernism, Avangardism, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
Negoițescu, Ion, Poezia lui Bacovia, în Scriitori moderni, Editura pentru Literatură, 1966.
Petroveanu, Mihail, George Bacovia, E. P. L., Bucureşti, 1969
Popa, Marian, Modele şi exemple, eseuri critice, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971.
Streinu, Vladimir, Versificaţia română modernă, E. P. L., Bucureşti, 1966.
Vianu, Tudor, „Bacovia în ediţie definitivă”, în Figuri şi forme literare, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1946.