Valorile stilistice ale verbelor

N.B.
Unele dintre valorile stilistice ale verbelor sunt valabile și pentru
celelalte două genuri literare. In ceea ce privește GENUL LIRIC,
,,acțiunea” se înlocuiește cu ,,ideea", ,,sentimentul” etc.

Ex:
Prezentul indicativului:
 exprimă o acțiune reală și sigură (e valabil pt. genul epic și pentru genul
dramatic )
 induce ideea de certitudine a trăirilor/ a sentimentelor etc. (răspuns adaptat la
genul liric)

Verbul, prin regimul său privilegiat de nucleu al enunțării, reprezintă o sursă majoră
de expresivitate artistică. Aceasta se construiește nu numai la nivelul conținutului semantic și
al structurii lingvistice (verbe/locuțiuni verbale), ci și la nivelul categoriilor morfosintactice
specifice – modurile, timpurile persoanele.
Genul epic:
-indiferent de modul și de timpul la care se află, aglomerarea de verbe conferă textului
dinamism și poate exprima:
 emoția personajului,
 tensiunea acțiunii,
 gradarea efectelor narative înspre evidențierea unei situații-limită,
 acumularea de fapte sau acțiuni care declanșează o criză etc.

1
MODUL INDICATIV
Textul narativ are specifice anumite timpuri ale narațiunii, cele mai importante fiind:
 prezentul indicativului (prezentul narativ), care conferă relatării un ritm susținut
și dinamic, creând impresia unei acțiuni autentice, imediate, derulate sub ochii
cititorului);
 perfectul simplu (timp al unei acțiuni trecute, dar încheiate recent);
 celelalte timpuri ale modului indicativ – perfectul compus , mai-mult-ca-perfectul și
imperfectul – se combină cu timpurile principale ale narațiunii, pentru a prezenta
acțiuni de plan secund;
-sensul gramatical asociat fiecărui mod și timp verbal este generator de semnificație
expresivă, astfel încât orice analiză trebuie să pornească de la acest nivel.

Prezentul indicativului:
 exprimă o acțiune reală și sigură;
 creează impresia de realism, de autenticitate a faptului trăit și consemnat aparent
simultan cu desfășurarea lui;
 se obține o perspectivă aparent sincronică între timpul narat și timpul narării,
generându-se o temporalitate coincidentă între cronotopul narațiunii și
cronotopul lecturii.

Prezentul istoric (narativ/dramatic):

 apropie cititorul de evenimentul desfășurat în trecut, creând o intimitate între cititor și
evenimentul consumat demult.
Prezentul etern( gnomic):
 exprimă adevăruri universale, axiomatice, general acceptate, dând iluzia unui
continuum temporal sau faptic, fără început si fără sfârșit, de unde și nota metafizică
asociată enunțului narativ în care apare;
 suspendă opozițiile temporale, conferind mesajului narativ o valoare universală;
 temele frecvent asociate acestui tip sunt:
 raportul om-divinitate,
 raportul creator-creație,
 raportul om-lume.

Prezentul anticipativ (prospectiv):

 impune o acțiune orientată către viitor.
Prezentul iterativ:

2
  reliefează caracterul repetabil al unor fenomene (acțiuni de o ritmicitate
motivată psihologic sau afectiv, cicluri cosmice sau existențiale, automatisme
cotidiene.

Imperfectul:
 susține ideea de acțiune continuă, durativă sau iterativă;
 are rol evocator, aducând în prezent fapte sau stări din trecut;
 este asociat unor stări interioare, subiective, fiind folosit mai ales pentru
narațiunea la persoana I;
 este timpul propriu literaturii memorialistice;
 poate apărea în pauzele descriptive (imperfectul descriptiv) sau în
secvențele de fixare a cadrului narativ, asociat categoriilor timp-spațiu-
atmosferă, care ies de sub incidența derulării secvențiale a unor scene sau
fapte, având o valoare eternă (prezentarea unui cadru din natură, a unui
anotimp, a unui moment din zi etc.);
 poate evoca o vârstă eroică sau fabuloasă, demult dispărută, către care
naratorul sau personajul se întoarce nostalgic.
Imperfectul oniric:
 situează lumea narată într-un timp imaginar de grad secund, fiind ,,timpul la
care se povestesc visele sau coșmarurile"(Umberto Eco).
Imperfectul anticipativ:
 dezvoltă sensul de prezent și ambiguizează relația real-ireal.

3
 Perfectul compus:
 exprimă o acțiune trecută și încheiată în momentul vorbirii;
 în narațiune:
 arată plasarea acțiunilor personajului într-o succesiune temporală
determinată;
 exprimă o anumită distanțare a naratorului sau personajului de
evenimentele consumate;
 este timpul gramatical prin care sunt consemnate manifestări exterioare,
concrete, fizice ale personajelor;
 realizează un decupaj în fluxul duratei sau separă planul naratorului de
planul personajelor;
 are un rol rezumativ sau concluziv, reliefând caracterul ireversibil al
evenimentelor.

Perfectul simplu:
 exprimă o acțiune trecută și încheiată recent, ceea ce produce un efect
expresiv asociat spontaneității și impresiei imediate;
 acțiunea sau starea prezentată are un aspect închis (perfectiv) și punctual
(momentan);
 nefiind un timp literar, ci unul regional, p. s. conferă oralitate discursului
narativ;
 este un timp al intimității;
 când sunt frecvente, verbele la perfectul simplu:
 asigură un ritm narativ susținut și dinamic discursului epic;
 accentuează tensiunea acestuia.

Perfectul simplu descriptiv:

 conferă vivacitate secvențelor descriptive, creând impresia de succesiune
alertă.

Mai-mult-ca-perfectul:
 exprimă o acțiune trecută, încheiată înaintea altei acțiuni trecute, trăsătură
gramaticală care conferă o derulare ascendentă și o anumită ramificare
temporală evenimentelor prezentate;
 conferă o notă retrospectivă și cumulativă povestirii;
 stilistic, este un mijloc de arhaicizare a discursului narativ;
 daca este plasat în incipitul textului narativ, are rolul
 de a fixa circumstanțele anterioare ale evenimentului epic;
 de a configura un fundal pentru acțiunea propriu-zisă;
 dacă este situat în finalul textului, are rolul:

4
  de a întrerupe seria evenimentelor din prim-planul narativ, pentru a
insera o secvență retrospectivă cu funcție explicativă.

Viitorul:
 creează o perspectivă vizionară sau proiectivă asupra unui fapt sau a unei
stări,
 dimensionează textual planul reveriei sau al dorinței,
 anticipează anumite evenimente, susține potențialitatea unor acțiuni;
 poate deveni un timp al reprezentării unei lumi posibile de tipul visului sau
al viziunii, care reduce diferența dintre categoriile real și ireal.
Viitorul popular:
 conferă oralitate și o notă familiară narațiunii, fiind și un mijloc de
caracterizare a personajelor prin limbaj;
 poate atenua gravitatea unui eveniment iminent, făcându-l mai acceptabil
prin personaj sau narator;
 sugerează un fapt sau o situație probabilă, ipotetică, ceea ce accentuează fie
nesiguranța, fie speranța vorbitorului în legătură cu ceea ce urmează.

5
MODUL CONJUNCTIV:
 exprimă o acțiune posibilă, nu una certă, trăsătură din care decurge utilizarea
acestuia în contexte asimilate visului, idealului, dorinței personajului sau
naratorului;
 exprimă atitudinea emițătorului față de acțiunea sau trăirea anunțată:
 ezitare,
 aproximație,
 indignare,
 protest,
 incertitudine.

MODUL CONDIȚIONAL-OPTATIV:
 valoarea expresivă a cdț-opt. este asociată planului oniric sau proiectiv, dar și
monologului sau dezbaterii;
 exprimă o acțiune posibilă, nu una certă, trăsătură din care decurge utilizarea
acestuia în contexte asimilate visului, idealului, dorinței de personajului sau
naratorului;
 exprimă atitudinea emițătorului față de acțiunea sau trăirea anunțată:
 ezitare,
 aproximație,
 indignare,
 protest,
 incertitudine.

MODUL IMPERATIV:
 exprimă o rugăminte, un îndemn, un sfat, un ordin, atribute care se convertesc, la
nivel expresiv, în enunțuri afective și retorice care accentuează implicarea,
subiectivitatea, atitudinea participativă a locutorului;
 ca marcă textuală a stilului direct, imperativul are rol de teatralizare și, în același
timp, de dinamizare a discursului personajelor;
 el semnalează discursul structurat sub forma uni dialog sau monolog adresat.

6
MODUL GERUNZIU:
 scoate acțiunile și stările din sfera cronologiei, imprimându-le un sens etern sau
continuu;
 la nivel fonetic, gerunziul dă o notă eufonică discursului epic/liric, amplifică
tonul grav și accentuează o anumită emoție.