VALORILE STILISTICE ALE MODURILOR ȘI TIMPURILOR VERBALE

1) MODUL INDICATIV:

Prezentul exprimă o acțiune reală și sigură, motiv pentru care el creează impresia de realism, de autenticitate a
faptului trăit simultan cu desfășurarea lui; imprimă acțiunii un caracter permanent, etern
- prezentul narativ propune o perspectivă sincronică, în care timpul narării (timpul prezent când se narează) și timpul
evenimentelor narate (timpul evenimentelor care s-au întâmplat și despre care se narează)
- imprimă caracter permanent, etern, atemporal; creează iluzia unui continuum temporal, fără început și fără
sfârșit
- prezentul istoric apropie lectorul de evenimentul desfășurat în trecut, crând o „intimitate” între cititor și evenimentul
consumat demult; în alternanță cu verbele la timpurile trecutului, prezentul istoric exprimă adevăruri
- prezentul liric exprimă, în fluxul temporal continuu, intentitatea trăirii și a sentimentelor eului liric, creând
impresia unor sentimente și stări ce domină permanent fința eului liric
- prezentul evocativ are o valoare durativă, propunând o perspectivă a unui trecut care se deschide spre
prezentul narării/al rostirii lirice
- prezentul anticipativ impune o perspectivă orientată spre viitor, exprimă certitudinea naratorului/a eului liric și
iminența (inevitabilul) evenimentului
- prezența simultană a prezentului și viitorului verbelor determină o dimensiune vizionară, o proiecție în
imaginar, în spații ipotetice
Imperfectul exprimă o acțiune petrecută în trecut, susținând ideea de acțiune continuă, durativă sau iterativă
(=repetată)
- are rol evocator, aducând în prezent fapte sau stări din trecut; timpul narațiunii (trecute) este prelungit spre
timpul istorisirii (prezentului), iar timpul cititorului se deschide spre „contemporaneitatea” evenimentelor și a
eroilor
- proiectează un eveniment sau o stare într-o durată nedeterminată, fiind asociat unor stări interioare precum
melancolia, nostalgia,generate de dorința retrăirii treutului, instituind o perspectivă subiectivă (persoana I)
- imperfectul descriptiv actualizează în imagini plastice o realitate trecută, situând- într-o durată
indeterminată
- imperfectul oniric instituie un plan al imaginarului halucinant, al visului, semnalând caracterul ireal al
evenimentelor sau de stări și trăiri lirice
Perfectul simplu exprimă acțiuni sau stări enunțate într-un trecut recent, apropiat de timpul narării, deci exprimă
o acțiune trecută și încheiată de curând, aproape de momentul vorbirii
- este un timp al narațiunii/povestirii căreia îi imprimă un caracter spontan și dinamic, dar și regional, nefiind un
timp literar;
-perfectul simplu conferă oralitate discursului narativ
- verbele la perfect simplu asigură un ritm narativ dinamic discursului epic și accentuează tensiunea acestuia
-de asemenea, are rolul de a sugera caracterul surprinzător, neașteptat al unei situații sau al unei stări
- perfectul simplu descriptiv conferă vivacitate secvențelor descriptive
Perfectul compus exprimă o acțiune trecută și încheiată în momentul vorbirii, reliefând caracterul ireversibil al
unor stări sau al unor evenimente/acțiuni trecute încheiate supra cărora nu se mai poate interveni
- înscrie evenimentele narate, stările sau experiențele lirice într-o durată trecută, într-un timp îndepărtat, anterior
timpului enunțării
-are rol de narare a unor evenimente trecute, delimitând planul naratorului (marcat obiectiv prin perfect simplu)
de cel al personajelor (marcat subiectiv prin perfect compus)
- în general, este un timp prin care sunt consemnate manifestările exterioare, concrete, fizice ale personajelor;
plasează acțiunile personajului într-o succesiune temporală determinată (anumită, definită)
-dar descrie și stări interioare precum resemnarea , acceptarea sau asumarea unei realități
- plasat în finalul textului, în contrast cu timpul narativ principal (prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), are rol
rezumativ sau concluziv, reflectând ireversibilitatea evenimentelor
Mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută, încheiată înaintea altei acțiuni trecute, care conferă o derulare
ascendentă (dinspre trecut înspre prezent) a evenimentelor prezentate, ceea ce dă o notă retrospectivă și
cumulativă povestirii
-exprimă ideea detașării totale față de trecut, unul imposibil de actualizat
- este plasat, de obicei, în incipitul textului narativ, având rolul de a fixa circumstanțele anterioare ale
evenimentului epic și de a configura fundalul pentru acțiunea propriu-zisă
-în textele narative sugerează vechimea faptelor prezente față de prezentul narativ
- m.m.c.p. anaforic (al încadrării) înrerupe seria evenimentelor din prim-pla narativ, pentru a însera o secvență
retrospectivă cu rol explicativ; cu alte cuvinte, verbele la m.m.c.p. marchează succesiunea cronologică a evenimentelor,
organizate pe două planuri: un plan secund, al anteriorității (dominat de m.m.c.p.) și un prim-plan al actualității (acțiunea
propriu-zisă relatată cu ajutorul verbelor la perfect simplu/compus sau la prezentul narativ)
Viitorul creează o perspectivă vizionară, reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al dorinței, al anticipării
profetice ori al presimțirilor neliniștite, deoarece exprimă acțiuni sau stări care urmează a se derula, fiind
anticipate
-în textele literare dă glas aspirațiilor, visurilor, dorințelor cuiva
- proiectarea unei suite evenimențiale/a unei suite de situații imaginate în viitor este mai frecventă în textele poetice
- prezent în incipitul textului, creează iluzia iminenței unui viitor, instituind cadrul ireal, premisă a unei realități
ficționale, care devine treptat o certitudine exprimată în final prin timpul prezent
- sugerează un fapt sau o situație probabilă, ipotetică, ceea ce accentuează fie nesiguranța, fie
speranța/optimismul în legătură cu ceea ce urmeză
- viitorul popular/regional conferă oralitate și o notă familiară narațiunii/discursului liric; viitorul popular
poate constitui un mijloc de caracterizare a personajelor prin limbaj

2) MODUL CONJUNCTIV: exprimă o acțiune posibilă, probabilă, nu una certă, proiectând acțiunea sau
tăirile personajului/naratorului/eului liric în sfera visului, idealului, dorinței
- conjunctivul poate institui acțiuni sau stări ipotetice, alternative sau, ca și viitorul, anticipative; poate
exprima, ca și condiționalul-optativ, o dorință
- în textul liric modul conjunctiv marchează un plan al imaginarului, semnalizând trecerea de la dimensiunea
reală la cea ideală
- exprimă atitudinea naratorului/personajului/eului liric sau trăiri: ezitare, indignare, protest, incertitudine etc.
-
3) MODUL CONDIȚIONAL-OPTATIV: exprimă acțiuni realizabile/irealizabile, dorințe; valoarea lui
expresivă este asociată planului oniric sau proiectiv, substituind astfel funcția modului conjunctiv (în
enunțuri interogative sau exclamative)
- în textul liric, condiționalul optativ apare mai rar, având rolul de a exprima o situație ipotetică, o experiență
lirică imaginară
-
4) MODUL IMPERATIV: are formă doar pentru persoana a II-a sg./pl. și exprimă o rugăminte, un îmdemn,
o poruncă sau un sfat în enunțuri afective și retorice care accentuează implicarea, subiectivitatea,
atitudinea naratorului/personajului/eului liric
- dinamizează discursul epic/liric, fiind o marcă a adresării directe (monolog adresat sau discurs dialogic)
- poate reprezenta un indice al oralității
-
5) MODUL GERUNZIU: surprinde o acțiune în desfășurare căreia îi imprimă un sens etern, continuu, un
caracter durativ la nivel fonetic, prin sonoritatea specifică a terminației (sufixele „-înd”/„-ind”)
accentuează/sporește tonul grav al unei situații sau al unei trăiri/emoții, exprimând apăsare sufletească
- creează imagini dinamice