,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Lucian Blaga

Tema şi viziunea despre lume- eseu

a) Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-
un curent literar, într-o perioadă sau orientare tematică

Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii române, remarcându-se

ca poet, dramaturg, filosof. El aparţine perioadei interbelice a literaturii, deschizând calea
noului curent literar promovat de Eugen Lovinescu- modernismul.Orientarea artistică
promovează o înnoire a literaturii, prin crearea unei modalităţi inovatoare de exprimare,
prin desprinderea de trecut.

Arta poetică „Eu nu strivesc...”, publicată în volumul „Poemele luminii”- 1919-

sintetizează concepte specifice modernismului precum : crearea unui lirism
subiectiv,marcat la nivel lexico-gramatical prin verbe şi pronume la persoana I : „eu”,”nu
strivesc”, „nu ucid” ,” calea mea”.Se cultivă simboluri cultural filosofice( cunoaşterea
luciferică şi paradisiacă).Lumina este un simbol plurivalent şi ambiguu, o lumină
interioară,aparţinând lumii poveste, univers al purităţii începuturilor, când omul trăia în
zarea magiei. „Lumina altora”echivalează cunoaşterii paradisice, analitice,care distruge
tainaşi „lumina mea”, cea a artistului,sinonimă cunoaşterii luciferice,care trăieşte în
intimitate cu misterul.Se înlocuieşte metafora plasticizantă cu cea revelatorie, („corola de
minuni a lumii”, „flori”, „ochi”,”buze”,”morminte”) ambiguitatea limbajului, renunţarea
la prozodia tradiţională, cultivarea ingambamentului.

Poezia este o artă poetică în care se evidenţiază viziunea despre lume şi viaţă a poetului,
despre menirea artei în univers.Sunt evidente influenţe expresioniste prin afirmarea
deplină a eului poetic,prin întoarcerea către mit şi simbol,prin cultivarea manifestărilor
sufleteşti plenare.

b).Prezentarea a două imagini/ idei poetice relevante pentru tema şi viziunea despre lume
în textul studiat

Tema poeziei o constituie crezul artistic al lui Blaga,concepţia lui despre menirea
artistului în relaţie cu misterul cosmic,definirea unui raport între eul liric şi univers,
deoarece creionează cele două modalităţi de cunoaştere. Cea paradisiacă se
fundamentează pe raţionamente logice, fiind de factură ştiinţifică, având ca principal ţel
dezlegarea misterului. Cunoaşterea luciferică , de natură poetică, are drept scop potenţarea
misterului, transformarea sa într-un mister amplificat : „Câteodată, datoria noastră în faţa
unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim atât de mult, încât să-l prefacem
într-un mister şi mai mare.”- L. Blaga

O idee poetică relevantă pentru tema şi viziunea despre lume reiese încă din
primele cinci versuri ale poeziei ce definesc cunoaşterea de tip luciferic.Se observă
reluarea titlului în versul iniţial şi preferinţa pentru verbe la forma negativă:”nu strivesc”,

1
„nu ucid,pentru a accentua opoziţia dintre cele două tipuri de cunoaştere.”Calea ” eului
liric , metaforă pentru drumul vieţii, este presărată de miracole, precum „flori,””ochi”,
„buze”, „morminte.”Aceste elemente sacre, generatoare de mister sunt enumerate, şirul lor
simbolizând frumuseţea naturii sau viaţa, cunoaşterea, iubirea sau naşterea cuvintelor,
moartea, şi sunt echivalente corolei de minuni a lumii.Florile semnifică frumuseţea, lumea
vegetală,efemeră,ochii devin simboluri ale cunoaşterii,buzele sugerează gura care rosteşte
cuvântul,dar şi sărutul,iar mormintele oglindesc marea taină a morţii.

O altă idee poetică sugestivă este modalitatea de cunoaştere a oamenilor de ştiinţă, numită
metaforic”lumina altora.”Raţiunea este văzută ca dăunătoare, nefiind capabilă de a
produce revelatia, suprimând farmecul universului înconjurător: „Lumina altora/ sugrumă
vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”. Lexemul „vrajă” este un simbol al
misterului, elementul definitoriu al liricii blagiene, lumea fiind profund misterioasă, aflată
în diverse raporturi cu omul.O serie de motive se regăsesc în câmpul semantic al ideii de
taină: „vraja nepătrunsului ascuns”, „taina nopţii”, „întunecata zare”,”sfânt mister”,căci
eul liric refuză claritatea regimului diurn în favoarea celui nocturn, întrucât îi permite
integrarea fiinţei individuale în „Totul”cosmic.Misterul lumii stă în asocierea înţelesului
cu neînţelesul, Blaga însuşi întrebându-se: „este ceva mai plin de înţeles ca ne-
nţelesul?”:Motivul lunii nu mai reprezintă astrul tutelar,protector al îndrăgostiţilor din
poezia romantică,ci un simbol care potenţează misterul: „şi-ntocmai cum cu razele ei albe
luna/nu micşorează,ci tremurătoare/măreşte şi mai tare taina nopţii/aşa îmbogăţesc
întuneata zare/cu largi fiori de sfânt mister.”

b) Ilustrarea a două elemente de compoziţie şi de limbaj specifice textului poetic studiat (

imaginar poetic, titlu, relaţii de opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, titlu, relaţii de
opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice- tropi, elemente de
prozodie

Titlul pune în evidenţă eul poetic cu lumea, văzută ca o corolă de minuni a lumii.
Pronumele personal de persoana I, eu, realizează identificarea clară a eului liric, exprimat
subiectiv.Verbul „nu strivesc”precizează atitudinea faţă de misterul lumii.
Substantivul”corola ”denumeşte ansamblul de valori, de sistem,de perfecţiune. Misterul
văzut ca o corolă exprimă simbolic echilibrul perfect al elementelor care compun lumea.
Ideea de miracol se produce prin intermediul divinităţii.În plus, metafora”corola de
minuni a lumii” reprezintă scopul cunoaşterii, atât a subiectului liric cât şi a celorlaţi, însă
doar cunoaşterea de tip luciferic potenţează această corolă, ale cărei presupuse petale sunt
enumerate la sfârşitul primei secvenţe: „ flori, ochi , buze , morminte.” Cele patru ipostaze
ale corolei de minuni sunt metafore pentru cele patru stadii ale existenţei umane: florile
semnifică vârsta copilăriei şi prezintă conotaţia fragilităţii, ochii sunt vârsta adolescenţei şi
au conotaţia cunoaşterii, „ buzele” reprezintă vârsta maturităţii şi au drept conotaţii
afectivitatea şi senzualitatea, iar „ mormintele” sunt vârsta bătrâneţii şi au conotaţia
morţii. Aşadar, fiecare vârstă propune descoperirea unui alt tip de mister, iar cele patru
elemente oferă sugestia ciclităţii, pentru că, aşa cum pe morminte cresc flori, fiecare
sfârsit e urmat de un început.

2
 Din punct de vedere stilistic, metafora luminii ocupă un loc esenţial, recurent în lirica lui
Blaga, fiind un simbol al cunoaşterii, un principiu al binelui, al dragostei, al vieţii, al
salvării spirituale, al harului, al inspiraţiei. Repetiţia pronumelui „ eu” accentuează tonul
confesiunii lirice.Enumeraţia „ în flori,în ochi, pe buze ori morminte”semnifică înfăţişările
concrete ale misterelor.. polisindetonul ( repetiţia conjuncţiei „şi”) are rolul accentuării
ideii şi egalizării simbolurilor.Limbajul nuanţat creează în imaginaţia cititorului o stare
meditativă. Ideea de mister este exprimată printr-o diversitate de cuvinte şi sintagme din
câmpul semantic al acestuia :” nepătrunsului ascuns”, „ a lumii taină”,” zare”, „ ne-
nţeles.”Relaţia de opoziţie este vizibilă prin prezenţa conjuncţiei adversative „dar”şi prin
diferenţa dintre cele două tipuri de cunoaştere Pe de altă parte, antiteza este sugerată de
cuvintele „eu” –„alţii”, „lumina mea- „lumina altora”, noţiuni ce sugerează cele două
tipuri de cunoştere teoretizate filosofic.Seria de verbe asociate pronumelui „eu”poate fi
încadrată în câmpul semantic al creaţiei- „ nu strivesc, nu ucid”, „nu micşorează,””iubesc,
în timp ce seria de verbe asociată pronumelui „alţii”poate fi încadrată în câmpul semantic
al distrugerii: „ sugrumă”.Relaţia de simetrie se realizează prin repetiţia seriei metaforelor
plasticizante”ochi”,”buze”,”morminte”,cât şi prin titlu,care se reia în primul vers.

Din punct de vedere prozodic , poezia este alcătuită din 20 de versuri, alternând versuri
scurte cu cele lungi. Lucian Blaga foloseşte versul liber, cu măsură variabilă. Se remarcă
utilizarea tehnicii ingambamentului, care permite o mai mare libertate de exprimare a
ideilor, eliberarea de canoanele poeziei clasice: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi
morminte”

În concluzie,,poezia „ Eu nu strivesc..”este o artă poetică prin abordarea temei

creaţiei, care este asociată cu perfecţiunea, cu lumina şi misterul, aflată în antiteză cu raţiunea,
resimţită drept distructivă. În altă ordine de idei, textul aparţine modernismului, atât din
punct de vedere formal, cât şi prin viziunea despre lume .Tema creaţiei este particularizată în
poezie prin reprezentarea a două atitudini antitetice : atitudinea constructivă a eului liric( „eu
cu lumina mea sporesc a lumii taina”) şi atitudinea distructivă a celorlalţi ( „Lumina altora
distruge vraja nepătrunsului ascuns”). Cele două atitudini sunt subordonate metaforei luminii,
poetul afirmându-se atât ca mânuitor, cât şi ca mântuitor al cuvintelor.