Sunteți pe pagina 1din 15

Plan lecție

Data: 06.06.2019
Școala: Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț
Profesor: Chelariu Delia-Vasilica
Clasa: a IX- a A
Disciplina: Limba și Literatura Română
Subiectul: „La țigănci” de Mircea Eliade
Tipul lecției: predare-învățare

Competențe generale:
 Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare;
 Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare şi nonliterare;
 Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare;
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de comunicare;
 Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii;
 Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate.
Competențe specifice:
 O1-Identificarea tipului de fantastic propriu operei lui Mircea Eliade, care asociază în această operă elemente de factură diferită;
 O2-Explicarea alternanţei planurilor real – fantastic, sacru – profan, în structura episoadelor nuvelei;
 O3-Recunoaşterea miturilor fundamentale ale fantasticului eliadesc, existente în nuvelă;
 O4-Sesizarea rolului cronotopului în realizarea modernităţii textului literar;
 O5-Comentarea motivului labirintului – motiv literar central în nuvelistica lui Mircea Eliade;
 06-Relevarea originalităţii fantasticului eliadesc generat de alternanţa planurilor temporale ce fuzionează într-o singură dimensiune –
suprarealitatea mitică.
Obiective operaționale:
A. Cognitive: La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
Să definească fantasticul;
Să identifice tipul de fantastic în opera lui Mircea Eliade;
Să explice alternanța real-fantastic, sacru-profan;
Să identifice miturile fundamentale din opera „La tigănci” de Mircea Eliade;
Să sesizeze alternanța planurilor temporale.
B. Afective: Elevii trebuie:
Să participe cu interes și atenție la lecție;
Să conștientizeze importanța studierii Literaturii Române;
Evaluarea: observarea sistematică, evaluarea orală, evaluarea scrisă.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, problematizarea, studiul textului.
Forme de organizarea învățării: activitate frontală combinată cu activitatea individuală.
Mijloace didactice: textul suport, fișe de lucru, tabla.
Resurse: capacitățile de învățare ale elevilor, cunoștințele lor anterioare.
Timp: 50 minute
Bibliografie:
 Alexandrescu, Sorin – Dialectica fantasticului, Studiu introductiv la volumul Mircea Eliade, La ţigănci şi alte povestiri, Ed. Pentru
literatură, Bucureşti, 1969;
 Chevalier, Jean – Gheerbrand, Alain – Dicţionar de simboluri (vol. II), Ed. Atremis, Bucureşti, 1995;
 Moţ, Mircea – Dicţionar cu termeni literari şi aplicaţii, Ed. Orator, 1999;
 Eliade, Mircea – Lecturile de taină, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996;
 Marino, Adrian – Hermeneutica lui Mircea Eliade, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980;
 Eliade, Mircea, Culianu, P. Ioan – Dicţionar al religiilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996;
 Handoca, Mircea – Mircea Eliade, Ed. Recif, Bucureşti, 1991;
 Simion Eugen – Scriitori români de azi (vol. II), Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1976;
 Eliade, Mircea – Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000;
 Lăzărescu, Gh. – Dicţionar de mitologie, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1992.
Etapele Durata Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode Mijloace Forme de
lecției organizare
Moment 2 min Profesorul intră în clasă, salută Elevii salută profesorul și se Conversația Frontală
organizatoric elevii, se prezintă și își pregătește pregătesc de oră
materialul
Captarea 2 min Profesorul îi întreabă pe elevi dacă Elevii răspund la întrebările Conversația Frontală
atenției știu cine este Mircea Eliade și dacă profesorului
știu ce opere a mai scris acesta.
Anunțarea 1 min Profesorul scrie titlul lecției pe Elevii scriu în caiete titlul Conversația Tabla Frontală
subiectului tablă și anunță obiectivele lecției. Caietele
lecției și a operaționale
obiectivelor
operaționale
Dirijarea 30 min Activitatea I: Fazele prozei lui Elevii scriu fazele prozei lui Conversația Tabla Frontală
învățării Mircea Eliade: Mircea Eliade în caiete Caietele
1.faza indică – Isabel și apele
diavolului, Maiytrei;
2.faza existențialistă –
Întoarcerea din Rai, Huliganii;
3.faza fantasticului de timp
erudit conținând simboluri de
tip: a).folcloric: Domnișoara
Christina, Șarpele;
b).indic: Noaptea de Sânzâiene;
4.noua vârstă a fantasticului
eliadesc: La tigănci, Pe strada
Mântuleasa, În curtea lui Dionis.
Activitatea a II-a: Definirea
fantasticului: Elevii vor citi câte un
Pentru realizarea acestei activități fragment și vor identifica Conversația Fișe de lucru
elevii vor primi niște fișe pe care elementele fantastice din Tabla Frontală
vor avea scrise niște fragmente operă. Caietele
extrase din nuvelă și pe care le
vom citi pe rând și vom încerca să
identificăm elementele fantastice.
(Anexa 1)
După identificarea elementelor Elevii vor scrie definiția
fantastice din acele fragmente vom fantasticului și unde se Conversația Tabla Frontală
defini fantasticul: Fantasticul ia întâlnește acesta în literatura Explicația Caietele
naștere din alternanța și română.
coexistența posibilului și
imposibilului, a naturalului și a
supranaturalului.
după care vom scrie unde apare
acesta în literatura română:
1. în literatura populară- basme,
povestiri despre strigoi, vampiri,
descântece vrăji;
2. în literatura cultă: Mihai
Eminescu, I.L. Caragiale, Vasile
Voiculescu, Mircea Eliade
După care se va trece la
identificarea elementelor
fantasticului mitic:
acțiunea gravitează între natural și
supranatural; faptele au caracter Elevii vor identifica
straniu; dimensiunea temporală și elementele fantasticului mitic Conversația Fișele de lucru Frontală
cea spațială au alte coordonate și le vor scrie în caiete. Caietele Individuală
decât cele normale; mister, Tabla
suspans, incertitudine; final
ambiguu; conține teme și motive
specifice (călătoria în timp,
identitatea incertă, visul).
Activitatea a III-a: Identificarea Elevii vor citi fragmentele și
temelor și motivelor: vor identifica cuvintele din Conversația Fișele de lucru Frontală
Pentru identificarea temelor și dicționarul de simboluri după Explicația Tabla
motivelor elevii vor primi o fișă care vor încerca să identifice Problematizarea Caietele
unde au un mic dicționar de temele și motivele nuvelei.
simboluri ce ne va ajuta în
identificarea temelor și motivelor.
(Anexa 2)
Tema: mutației fantastice
( motiv: labirintul ce semnifică
rătăcirea și călătoria ce
semnifică răsturnarea
timpului); metamorfozei
(motiv:îmbătrânirea bruscă, se
observă în momentul în care
Gavrilescu se privește în oglindă
și nu se mai recunoaște); viața
ca un vis (motiv:vraja/visul Elevii citesc fragmentele și
prevestitor col. Lawrence) identifică elementele spațio- Fișele de lucru Individuală
Activitatea a IV-a: Cronotopul temporale.
nuvelei La tigănci de Mircea
Eliade
Pentru a putea identifica timpul și
spațiul din nuvelă elevii sunt
rugați să citească fragmentele
primite și să identifice elementele Elevii vor scrie în caiete Conversația Tabla Frontală
spațio-temporale. timpul și spațiul Caietele
După ce au fost identificate
acestea se vor scrie pe tabla:
Timpul profan- durata obișnuită
Timpul sacru- timp ireversibil,
timp mitic
Spațiul ne sugerează mobilitatea
eroului și plasarea între cele două
lumi ( tramvaiul, bordeiul)
Obținerea 5 min Pe baza unui fragment elevii vor Elevii vor răspunde la Exercițiul Fișa de lucru Individuală
performanței trebui să răspundă la niște întrebări Explicația
întrebări. (Anexa 3)
Feedback Asigurarea feedback-ului se face Conversația Individuală
pe parcursul lecției prin aprecieri
verbale de tipul: Bine!, Corect! ,
Exact!
Evaluarea 8 min Profesorul le cere elevilor să Elevii realizează paralela Exercițiul Caiete Individuală
realizeze o paralelă între fantastic între fantastic și real Explicația Frontală
și real (Anexa 4)
Asigurarea 2 min Profesorul face o recapitulare a Elevii își notează tema în Conversația Individuală
retenției și a ceea ce s-a învățat astăzi apoi caiete Explicația
transferului anunță tema pentru acasă.
Elevii vor trebui sa dea un final
închis nuvelei.
Anexa 1
Fragmente text
— E cald într-adevar, spuse. Dar când este omul cult, le suporta mai usor pe toate.
Colonelul Lawrence, bunaoara. Stiti ceva de Colonelul Lawrence? — Nu. — Pacat. Nici eu nu
prea stiu mare lucru. Daca s-ar fi urcat în tramvaiul asta, l-as fi întrebat. Îmi place sa intru în
vorba cu oameni culti. Tinerii acestia, domnul meu, erau desigur, studenti. Studenti eminenti.
Asteptam cu ei în statie si i-am ascultat. Vorbeau despre un anume Colonel Lawrence si de
aventurile lui în Arabia. Si ce memorie! Recitau pe dinafara pagini întregi din cartea
Colonelului. Era o fraza care mi-a placut, o fraza foarte frumoasa, despre arsita care l-a
întâmpinat pe el, pe Colonel, undeva în Arabia, si care l-a lovit în crestet, l-a lovit ca o sabie.
Pacat ca nu pot sa mi-o aduc aminte, cuvânt cu cuvânt. Arsita aceea teribila a Arabiei l-ai lovit
cu o sabie. L-a lovit în crestet ca o sabie, amutindu-l.
- Sunt nuci batrâni, continua Gavrilescu, de aceea e atâta umbra si racoare. Am auzit
ca nucul începe sa dea umbra abia dupa treizeci-patruzeci de ani. O fi adevarat? Dar batrânul
se prefacu ca nu aude. Gavrilescu se întoarse catre unul din vecini care privise îngândurat pe
fereastra. — Sunt nuci batrâni de cel putin cincizeci de ani, începu el. De aceea e atâta umbra.
Pe o arsita ca asta, e o placere. Ferice pe ei.
Auzi în acea clipa tramvaiul trecând cu un uruit uscat pe lânga el, si întoarse capul.
Prea târziu! exclama, zâmbind. Zuspat! adauga si, înaltând bratul, îi facu semn cu palaria
multa vreme, ca în Gara de Nord, când, pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei,
într-un sat de lânga Munchen.
Ajuns la statia urmatoare, îsi scoase haina si se pregati sa astepte, când îl lovi deodata
mirosul amarui al frunzelor de nuc strivite între degete. Întoarse capul si privi în jurul lui. Era
singur. Cât putea vedea cu ochii trotuarul era pustiu. Nu îndraznea sa priveasca cerul, dar
simtea deasupra capului aceeasi lumina alba, incandescenta, orbitoare, si simtea vapaia
fierbinte a strazii lovindu-l peste gura, peste obraji. Porni atunci la drum, resemnat, cu haina
sub brat, cu palaria trasa apasat pe frunte. Când zari de departe umbra deasa a nucilor, simti
cum începe sa i se bata inima, si grabi usor pasul. Aproape ajunsese când auzi tramvaiul
gamând metalic în urma lui. Se opri, si-l saluta lung cu palaria. Prea târziu! exclama. Prea
târziu!
La umbra nucilor îl întâmpina o neasteptata, nefireasca racoare, si Gavrilescu ramase
o clipa derutat, zâmbind. Parca s-ar fi aflat dintr-o data într-o padure, la munte. Începu sa
priveasca uluit, aproape cu respect, arborii înalti, zidul de piatra acoperit cu iedera, si pe
nesimtite îl cuprinse o infinita tristete. Atâtia ani trecuse cu tramvaiul prin fata acestei gradini,
fara sa aiba o singura data curiozitatea sa se coboare si s-o priveasca îndeaproape. Înainta
încet, cu capul usor aplecat pe spate, privind crestetele înalte ale arborilor. Si deodata se trezi
în fata portii, si acolo, parca ascunsa de mult, pândindul, îi iesi în fata o fata tânara, frumoasa
si foarte oachesa, cu salba de cercei mari de aur.
Îl privi scurt, adânc, în ochi, apoi îi lua mâna si-l conduse repede catre o casuta verde,
pe care anevoie ar fi banuit-o acolo, ascunsa între tufe mari de liliac si boz. Deschise usa si-l
împinse usor înainte. Gavrilescu patrunse într-o penumbra curioasa, parca ferestrele ar fi avut
geamuri albastre si verzi. Auzi, departat, apropindu-se tramvaiul, si uruitul metalic i se paru
atât de insuportabil încât îsi duse mana la frunte. Când zgomotul se pierdu, descoperi lânga
el, asezata la o masa cu picioarele scurte, cu o ceasca cu cafea înainte, o batrâna care-l privea
curios, asteptând sa se trezeasca.
— Atunci sa stii ca iar a stat ceasul, sopti batrâna cazând din nou pe gânduri.
— Sa nu bei prea multa cafea, sopti fata deschizând usa si împingându-l înauntru. Era
o încapere ale carei margini nu le putea vedea, caci perdelele erau trase si în semiîntuneric
paravanele se confundau cu peretii. Începu sa înainteze, calcând pe covoare din ce în ce mai
groase si mai moi, ca si cum ar fi calcat pe saltele, si cu fiecare pas bataia inimii se accelera,
pâna ce îi fu frica sa mai înainteze, si se opri. In acea clipa se isimti deodata fericit, parca ar
fi fost din nou tânar, si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui.
— Mi-e sete! sopti el deodata, si-si duse mâna la gât. — Ti-a trimis baba cafea, spuse
una din fete. Disparu dupa un paravan si se întoarse cu o tava rotunda de lemn, pe care se afla
o ceasca cu cafea si un ibric. Gavrilescu apuca ceasca si o dadu peste cap, apoi i-o întinse
zâmibind. — Mi-e teribil de sete, sopti. — Asta o sa fie fierbinte, ca e din ibric, spuse fata
umplându-i ceasca. S-o bei încet. Gavrilescu încerca sa soarba, dar cafeaua era atât de
fierbinte încat îsi fripse buzele, si atunci aseza descurajat ceasca pe tava. — Mi-e sete! repeta
el. Daca as putea sa beau putina apa. Celelalte doua fete disparura dupa paravan si se
întoarsera repede cu doua tavi pline. — Ti-a trimis baba dulceata, spuse una din ele. —
Dulceata de trandafiri isi serbet, adauga cealalta. Dar Gavrilescu zari cana plina cu apa, si
desi vazuse alaturi paharul gros de sticla verde, brumata, apuca, cu amândoua mâinile, cana
si o duse la gura. Bau îndelung, gâlgâind, dându-si capul pe spate. Apoi ofta, aseza cana pe
tava si scoase din buzunar una din batiste.
În clipa urmatoare, se simti prins de mâini, si fetele începura sa-l învârteasca în cerc,
strigând si suierând, si parca vocile veneau de foarte departe.
— N-ai ghicit! N-ai ghicit! auzi el ca prin vis.
Încerca sa se opreasca, sa se smulga din mâinile acelea care-l învârteau în iures, ca
într-o hora de iele, dar îi fu peste putinta sa se desprinda. Simtea în nari dogoarea trupurilor
tinere si parfumul acela exotic, departat, si auzea în el, dar si în afara lui, pe covor, picioarele
fetelor dantuind. Simtea de asemenea ca hora îl poarta usor, printre fotolii si paravane, catre
fundul încaperii, dar dupa câtva timp renunta sa se mai împotriveasca si nu-si mai dadu seama
de nimic.
În acea clipa îsi dadu seama ca era îmbracat într-un costum ciudat: avea pantaloni
largi asemenea salvarilor si o tunica scurta de matase galben-aurie. Se privi mirat în oglinda,
parca i-ar fi fost greu sa se recunoasca.
Înainte de a ajunge în dreptul ferestrei, se opri din nou, speriat. Ajungeau pâna la el
voci, si râsete, si zgomot de scaune trase pe parchet, parca un întreg grup s-ar fi ridicat de la
masa si s-ar fi îndreptat spre el. În acea clipa se vazu gol, mai slab decât se stia, cu oasele
iesinduri prin piele, si totusi cu pântecul umflat si cazut, asa cum nu se mai vazuse vreodata.
Nu imai avea timp sa fuga înapoi. Apuca la întâmplare o draperie si începu sa traga. Simti ca
draperia e gata sa cedeze si, proptindu-se cu picioarele în perete, se lasa cu toata greutatea pe
spate. Dar atunci se întâmpla ceva neasteptat. Începu sa simta ca draperia îl trage, cu o putere
crescânda, spre ea, astfel ca putine clipe în urma se trezi lipit de perete, si desi încerca sa se
desprinda lasând draperia din mâini, nu reusi, si foarte curând se simti înfasurat, strâns din
toate partile, ca si cum ar fi fost legat si împins întrun sac. Era din nou întuneric si foarte cald,
si Gavrilescu întelese ca nu va putea rezista mult, se va sufoca. Încerca sa tipe, dar gâtlejul îi
era uscat, lemnos, si sunetele pareau înecate în pâsla.
— Da, recunosc, a fost si vina mea, continua Gavrilescu. Nu stiam ca, daca nu le ghicesc
la lumina zilei, va trebui sa le caut, sa le prind si sa le ghicesc pe întuneric. Nu-mi spuse-se
nimeni nimic. Si, repet, când m-am vazut gol, si ara simtit draperia strângându-i-se în jurul
meu, ca un giulgiu, va dau cuvântul meu de onoare ca era ca un giulgiu.
— Ce-am mai patimit pâna te-am îmbracat! spuse baba. Ca nu voiai de loc sa te lasi îmbracat.
— Va spun, draperia aceea era ca un giulgiu, ma itrângea din toate partile, ma înfasurase si
ma strângea de nu mai puteam respira. Si era o caldura! exclama facându-si mai tare vânt cu
palaria. Ma mir ca nu m-am sufocat!
— Da, a fost foarte cald, spuse baba. În acea clipa se auzi, departat, huruitul metalic al
tramvaiului. Gavrilescu îsi duse mâna la frunte.
— Ah! exclama, ridicându-se anevoie de pe sofa, cum trece timpul. M-am luat cu vorba si, din
una din alta, am uitat ca trebuie sa ma duc pâna în strada Preoteselor. Închipuiti-va ca mi-am
uitat servieta cu partituri. Îmi spuneam azi dupa-amiaza: Gavrilescule, atentie, ca parca-parca.
Da, îmi spuneam ceva cam în felul acesta, dar nu-mi aduc bine aminte ce.
Încercase zadarnic sa deschida usa cu cheia, apoi apasase pe butonul soneriei, si dupa
ce batuse de mai multe ori, cât mai puternic, la ferestrele sufrageriei, se întoarse în fata usii de
la intrare si începu sa bata cu pumnul. Curând, la fereastra deschisa a unei case vecine aparu,
idin întuneric, un barbat în camasa de noapte si striga ragusit:
— Ce e scandalul asta, domnule? Ce te-a apucat?
— Scuzati, facu Gavrilescu. Nu stiu ce s-a întâmplat cu nevasta-mea. Nu raspunde. Si s-a stricat
si cheia, nu pot sa intru în casa.
— Dar de ce sa intri? Cine esti dumneata? Gavrilescu se îndrepta spre fereastra si saluta:
— Desi suntam vecini, începu el, nu cred ca am avut placerea sa va cunosc. Numele meu e
Gavrilescu si locuiesc aici cu sotia mea, Elsa.
— Madame Gavrilescu, Elsa.
— Ah, ce-a mai fost si cu dânsa, îl întrerupse cârciumarul, nici pâna în ziua de azi nu se stie
ce s-a întâmplat. La cautat politia câteva luni si n-a putut sa dea de el, nici viu, nici mort. Parca
ar fi intrat în pamânt. Biata madame Elsa, l-a asteptat ce l-a asteptat, si pe urma a plecat la
familia ei în Germania. Si-a vândut lucrurile si a plecat. N-aveau cine stie ce, erau saraci. Ma
batea gândul sa cumpar eu pianul.
— Va sa zica a plecat în Germania, spuse Gavrilescu visator. A plecat de mult?
— De mult, de mult. La câteva luni dupa ce a disparut Gavrilescu. La toamna se împlinesc 12
ani. A scris si în ziare.
— Curios, sopti Gavrilescu, începând sa-si faca vânt cu palaria. Si eu daca ti-as spune
dumitale, daca tiias spune ca azi-dimineata, si-ti dau cuvântul meu de onoare ca nu exagerez,
azi-dimineata am stat cu ea de vorba. Ceva mai mult. La prânz am mâncat împreuna. Pot sa-ti
spun si ce-am mâncat.
— S-o fi întors, vorbi cârciumarul privindu-l nedumerit.
— Nu, nu s-a întors, n-a plecat de loc. E la mijloc o confuzie. Acum sunt cam obosit, dar mâine
dimineata am sa-i dau eu de rost. Se înclina usor si iesi.
— Îmi plac florile, spuse. Caii si florile. În tinerete am fost dricar. Ce frumusete! Sase
cai, îmbracati în negru si înmuiati în aur, si flori, flori, sumedenie de flori! Ei, a trecut tineretea,
s-au dus toate. Am îmbatrânit, am ajuns birjar de noapte, cu un singur cal.
— S-o luam pe-aici, spuse birjarul aratând cu biciul o straduta, ca taiem drumul. Si pe-aici
trecem pe la biserica. A înflorit si acolo regina noptii. E drept, nu e ca la. General, dar o sa
vedeti, n-o sa va para rau.
— Ai fire de artist, spuse Gavrilescu visator. În dreptul bisericii se oprira amândoi sa respire
parfumul florilor.
— Parca ar mai fi si altceva decât regina noptii, spuse Gavrilescu.
— Ah, sunt fel de fel de flori. Daca a fost vreo inmormintare astazi, au ramas flori multe. Si
acum, spre dimineata, toate florile astea încep din nou sa miroasa. Veneam des pe aici, cu
dricul. Era o frumusete!
Îsi fluiera scurt calul si porni o data cu Gavrilescu.
— Acum nu mai avem mult, spuse. De ce nu urcati?
— Îmi pare rau, dar n-am bani.
— Îmi dati din maruntis. Urcati.
— Hildegard, începu el târziu. Se întâmpla ceva cu mine, si nu stiu bine ce. Daca nu te-
as fi auzit vorbind cu birjarul, as crede ca visez. Fata întoarse capul spre el si-i zâmbi. — Toti
visam, spuse. Asa începe. Ca, într-un vis.
Anexa 2

Dicționar de simboluri
Boz = (Sambucus ebulus - DLRM, p. 91)Plantă erbacee cu flori albe, fructe negre și miros
neplăcut, cunoscută și sub denumirea de bozie(ȘĂINEANU, II, p. 163). Este folosită,
împreună cu descântecele aferente, în magia medicală, la om și la animale, mai ales în
cazurile mușcăturilor de șarpe (2. KERNBACH, p. 161).
= Plantă erbacee perenă, cu fructe negre (Sambucus ahulus), consideratăla români plantă
infernală, fiind denumită şi „poama dracului". Deoarece din boz se fac focurile rituale în zilele
şi săptămânile dedicate morților, se poate presupune că în vremuri preistorice a fost o plantă
totemică sau întruchiparea vegetală a strămoşului mitic. Presupunerea se bazează şi pe
venerația de care se bucură bozul în popor ca plantă vindecătoare şi ca antidot împotriva
muşcăturii şarpelui şi mijloc de alungare a fulgerului.

Nuc = Arbore demonic în folclorul şi credințele vechi şi noi ale multor popoare. După
Talmud, fiecare cracă de nuc are nouă frunze şi sub fiecare frunză se ascunde un demon. Şi în
aria noastră culturală nucul nu se plantează în curte, deoarece sub nuc nu creşte nimic altceva
şi mai există credința că cel care va planta un nuc va muri în momentul în care grosimea
tulpinii sale atinge pe cea a grumazului omului. Dar acest simbolism demonic şi funest este
contrabalansat de semnificațiile fructului său. Nuca e simbolul fecundității şi al fertilității -
uneori chiar universul întreg e privit ca o nucă (în Zohar). În această calitate, nucul (ca şi
alunul) participă la fertilitate şi fecunditate. „Româncele au obicei de a vărsa apa în care şi-au
scăldat copiii şi cu deosebire copilele la tulpina unui nuc. Asemenea fac fetele cu apa în care
s-au spălat. Totodată, părul ce le rămâne la pieptănat, îl vâră fetele în scorburaunui nuc".
(Jarnik-Bârseanu, 319). G. Coşbuc, în analiza simbolurilor erotice româneşti, consideră că
nucul, asociat în lirica populară cu imaginea cucului („Sus în vârful nucului / Cântă puiul
cucului...),este apropiat de simbolismul erotico-sexual al mărului.

Cheia = 'Simbolismul cheii se află, mai întâi, în legătură cu dubla funcțiune a acestui obiect:
a închide şi deschide intrările. Semnifică misterul, dar şi cunoaşterea acestui mister, accederea
la secrete,confidență, inițiere. E, în acelaşi timp, simbolul puterii unor ființe divine (cheia Sf.
Petru) sau lumeşti(oferirea cheii oraşului unui învingător sau cetățean de onoare.). În
psihanaliza lui Freud, cheia e un simbol phalic, supoziție susținută şi de unele argumente de
ordin etnologic, întrucât la o serie de popoare (la japonezi) e simbolul abundenței şi
prosperității, iar cheia şi lacătul reprezintă complementaritatea principiilor masculin şi
feminin.

Labirint = Prototipul fiecărui labirint simbolic este construcția realizată de către Dedal
pentru regele Minos al Cretei, în care acesta a închis Minotaurul, monstrul hrănit cu 7 băieți şi
fete reprezentând tributul anual al Atenei. Labirintul domină o adevăratăconstelație de
arhetipuri. Poate cea mai veche semnificație a labirintului, datând din neolitic, este cea a
pântecului regenerator al pământului-mamă (M. Gimbutas, 79). Dar această încrucişare de
drumuri din care cele mai multe nu au nici o ieşire, în conştiina culturală a omenirii a fost
asociată căutării pline de prjmejdii a luminii, *a unui centru, a unei soluții salvatoare în lumea
dezordinii şi obscurității. Labirintul e drumul spre inițiere şi în această calitate îl aflăm
reprezentat pe pavimentul bisericilor catolice, fiind denumit şi drumul
Ierusalimului.Labirintul este şi simbolul apărării unui tezaur ascuns,ştiut numai de cei inițiați.
Pe plan psihologic,labirintul reprezintă căutarea centrului spiritual, al credinței, această
căutare fiind legată de rătăciri și pericole. Ieșire din labirint e simbolul unei învieri spirituale.
În literatură labirintul este adesea metafora orașului sau o proiecție spațială a rătăcirii mentale
și a realității absurde și angoasante.

Călătorie = Simbol al căutării, descoperirii, inițierii, perfecționării, cunoaşterii. Exemplar,


din acest punct de vedere, este periplul lui Ulise. Călătoria e întotdeauna desprinderea de un
centru sau căutarea unui centru şi, deci, o devenire spirituală. E expresia dorinței profunde de
schimbare şi de căutare a unui tezaur (material sau spiritual). Cea mai dificilă călătorie e
căutarea adevărului, iar ultima călătorie a omului e moartea (Călătoria „dalbului pribeag" din
bocetele româneşti). Semnificația călătoriei simbolice e determinată şi precizată de
coordonatele sale spațiale: pe orizontală, pe verticală, ascensiune (anabază), coborâre
(catabază), de mijlocul de transport folosit (cal, navă, car), de scopurile şi de ținta ei. Călătoria
e tema preferată a tuturor literaturilor lumii.

Oglinda = După cum atestă datele arheologiei, oglinda e un străvechi atribut al civilizației
umane. Primele oglinzi datează de aproximativ 5 000 de ani. Centrul lor de expansiune pare a
fi Egiptul şi China. Ele erau din bronz sau argint şlefuit şi aveau o formă ovală; pe lângă
rosturi practice, mai aveau şi o seamă de funcții magico-religioase foarte importante.
Latinescul speculum „oglindă", care a dat naştere speculației filosofice,era inițial un
instrument al observării cerului. În istoria culturii vechi şi noi, oglinda s-a dovedit a fi un
adevărat „mecanism semiotic" (Eco, 1988, 215—257). E simbol al cunoaşterii, metaforă a
literaturii şi artei, punctul de plecare al tuturor dedublărilor. Dar oglinda nu semnifică o
cunoaştere directă(solară,la lumina zilei), ci una reflectată, mijlocită, pusă sub incidența lunei,
apei, principiului feminin şi a nopții. Oglinda dă o imagine inversată a obiectului și ca atare,
este o îndepărtare de Principiu şi de Esență. Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu
chipul cel adevărat al omului, ci o dublură a sa având adesea unele însuşiri malefice. De
această credință sunt legate numeroase tabuuri de a nu privi în apă de frica să nu fie atras
omul de umbra sa, aflată în lumea de dincolo. Tot de acest complex țin,probabil, şi obiceiurile
de a acoperi oglinzile sau a le întoarce cu fața la perete în camera unde se află mortul (Frazer,
II, 123—124). Oglinda e un ,,ochi« străin în care căutăm adevărul despre noi, de aceea,ea
apare ca simbol al virtuților şi păcatelor. Oglinda curată e simbolul purității şi una din
emblemele Sf.Fecioare. În acelaşi timp, oglinda murdară sau deformată va simboliza păcatul,
minciuna, caricatura, autoamăgirea, vanitatea. Motivul oglinzii „mincinoase" e răspândit în
folclorul şi în literatura cultă. De motivul oglinzii este legat complexul lui Narcis.

Soare = Simbol arhetipal, prezent aproape în toate culturile lumii. Cultul astrului zilei,
considerat izvor al vieții şi al morții, este personajul principal al miturilor solare, iarsolarismul
(heliolatria) e o componentă esențială a religiilor uranice, care există uneori paralel cu cele
hetoniene, bazate pe sacralizarea pământului. Miturile solare cele mai vechi par a fi cele
despre gemenii divini, în care Soarele şi Luna sunt zei şi eroi civilizatori. Soarele poate fi
asociat atât principiului masculin, cât şi celui feminin (în unele limbi siberiene, în germană
sau rusa dialectală e de genul feminin). O trăsătură esențială a miturilor solare evoluate este
prezența astrului în calitate de divinitate principală a panteonului, uneori alături de zeul
tunetelor. Puterea soarelui este asociată regalității, aşa cum se întâmplă în religia şi în
mentalitatea socială a Egiptului antic (dominat de cultul zeului-soare Re şi de reprezentantul
său pământesc — faraonul) sau la poporul Inca din America precolumbiană (incașii se
considerau „copiii soarelui"). Soarele este sursă şi, concomitent, întruchipare a luminii diurne,
cu toate valențele ei spirituale şi psihologice. El este şi focul uranian, dătător de viață,
purificator, dar și ucigător prin arșița şi seceta pe care le provoacă. Soarele e nemuritor, dar el
învie în fiecare dimineață şi moare la asfințit, de aceea, este simbolul resurecției, al veşnicei
întoarceri a vieții trecând prin moarte temporară. Dominând bolta cerului, el este un simbol al
centrului; orientarea după soare este pusă atât la baza modelului cosmologic heliocentric, cât
şi la baza măsurării timpului.

Anexa 3

Citeşte cu atenţie textul următor:

- Ce-ţi doreşte inima pe ziua de azi? îl întrebă ea. O ţigancă, o grecoaică, o nemţoaică...
- Nu, o întrerupse Gavrilescu ridicând braţul. Nu nemţoaică.
- Atunci, o ţigancă, o grecoaică, o ovreică, reluă bătrâna. Trei sute de lei, adăugă.
Gavrilescu zâmbi cu gravitate.
- Trei lecţii de pian! exclamă el începând să se caute în buzunare. Fără să mai socotim
tramvaiul dus şi întors.
Bătrâna sorbi din cafea şi rămase pe gânduri.
- Eşti muzicant? Îl întrebă ea deodată. Atunci are să-ţi placă.
- Sunt artist, spuse Gavrilescu [... . Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul
meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet...

( M. Eliade – La
ţigănci )
Redactează răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerinţe:

1. Menţionează o trăsătură a prozei fantastice.


2. Menţionează un element comun cu basmul, existent în text.
3. Indică două mijloace/procedee de caracterizare a personajului Gavrilescu, din text.
4. Explică diferenţa de semnificaţie a cuvintelor: muzicant şi artist, din dialogul personajelor.

Citeşte cu atenţie textul următor:

- Ce-ţi doreşte inima pe ziua de azi? îl întrebă ea. O ţigancă, o grecoaică, o nemţoaică...
- Nu, o întrerupse Gavrilescu ridicând braţul. Nu nemţoaică.
- Atunci, o ţigancă, o grecoaică, o ovreică, reluă bătrâna. Trei sute de lei, adăugă.
Gavrilescu zâmbi cu gravitate.
- Trei lecţii de pian! exclamă el începând să se caute în buzunare. Fără să mai socotim
tramvaiul dus şi întors.
Bătrâna sorbi din cafea şi rămase pe gânduri.
- Eşti muzicant? Îl întrebă ea deodată. Atunci are să-ţi placă.
- Sunt artist, spuse Gavrilescu [... . Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul
meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet...

( M. Eliade – La
ţigănci )
Redactează răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerinţe:

1. Menţionează o trăsătură a prozei fantastice.


2.Menţionează un element comun cu basmul, existent în text.
3.Indică două mijloace/procedee de caracterizare a personajului Gavrilescu, din text.
4.Explică diferenţa de semnificaţie a cuvintelor: muzicant şi artist, din dialogul personajelor.
Barem:
1. Interferenţa planurilor: real-ireal; se realizează o încălcare a realităţii, prin anularea
temporalităţii (timpul fie se condensează, fie se dilată), prin invazia sacrului în profan etc.
2. Iniţierea eroului, cifrele simbolice
3. Caracterizare directă: autocaracterizare; caracterizare indirectă: limbaj, gestică, intonaţie.
4. muzicant – varianta degradată a artistului, echivalent cu statutul de profesor de pian,
dependent de material, efemer şi imitaţie; artist – statutul ideal, etern şi creator, ratat în
existența terestră a personajului.

Anexa 4

Fantastic Real