1.

Vocabularul si Structura vocabularului:

Vocabularul limbii romane: componentele si masa vocabularului

COMPONENTELE VOCABULARULUI
I. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) cuprinde aproximativ
1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de toţi vorbitorii de limbă română şi este format din:
a) cuvinte foarte vechi (moştenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d) cuvinte care intră în componenţa unor locuţiuni sau expresii specifice limbii române.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii române denumesc:

- părţi ale corpului omenesc: cap, ochi, gură, picior,braţ etc;
- alimente: apă, lapte, pâine, brânză, carne etc;
- obiecte de strictă necesitate şi acţiuni frecvente:casă, masă, a mânca, a merge, a face, a
respira, a sta, a locui etc.
- păsări şi animale (în special domestice): pui, găină,câine, pisică, porc, vacă, oaie, cal etc;
- arbori şi fructe: castan, plop, stejar, măr, păr -pere,nuc - nucă, cais - caisă etc;
- grade de rudenie: mamă, tată, fiu, fiică, bunic etc;
- zilele săptămânii: luni, joi, duminică etc;
- momente ale zilei, anotimpuri, luni: dimineaţa,iarna, iunie etc;
- culori folosite des: alb, negru, roşu, verde etc;
- conjuncţii, prepoziţii, numerale: dar, şi, peste, trei,mie etc.

II. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor)
şi este compusă din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon şi de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici şi ştiinţifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale şi construcţii sintactice care
au dispărut din limba comună şi sunt de mai multe feluri:

• arhaisme lexicale - cuvinte vechi, ieşite din uz fie din cauză că obiectul sau profesia nu mai
există, fie că au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofăt, bejanie,
opaiţ, colibă etc.
• arhaisme fonetice - cuvinte cu forme vechi de pronunţare, ieşite din uzul actual: pre, a îmbla,
mezul etc;
• arhaisme gramaticale - forme gramaticale vechi şi structuri sintactice învechite:
* morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.;
* sintactice: Gazeta de Transilvania;

2. Regionalismele sunt cuvintele şi formele de limbă specifice vorbirii dintr-o anumită regiune:
barabulă (cartof), curechi (varză), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), sabău (croitor),
cucuruz (porumb);

• regionalisme fonetice - forme cu circulaţie restrânsă a unor cuvinte de uz general: bărbat

(bărbat), deşte (degete), gios (jos), frace (frate) etc;

1
3. Elementele de jargon sunt cuvinte sau expresii din alte limbi, întrebuinţate de anumite
persoane cu intenţia de a impresiona şi a-şi evidenţia o pretinsă superioritate
culturală: bonjour, madam', O.K., week-end, look.

Elementele de jargon au fost adesea satirizate de Alecsandri şi Caragiale pentru ilustrarea

snobismului personajelor.

4. Elementele de argou sunt cuvinte sau expresii, folosite de vorbitorii unor grupuri sociale
restrânse, cu scopul de a nu fi înţeleşi: biştari (bani), curcan (poliţist), a ciordi (a fura), pârnaie,
mititica (închisoare), mişto (frumos sau batjocură), naşpa (urat) etc.

5. Neologismele sunt cuvinte împrumutate recent din alte limbi:

• limba latină savantă: colocviu, biblic, literă, fabulă, pictură etc;
• din limba franceză: monument, poezie, recamier etc;
• din limba italiană: capodoperă, spaghete, pizza etc;
• din limba germană: sortiment, ştachetă, tact etc;
• din limba engleză: star, derbi, penalii etc
Împrumuturile neologice au prilejuit formarea unor dublete sinonimice: cutremur - seism;
amănunt - detaliu; ceresc - celest; (a) bănui - (a) suspecta; moarte - deces;
prăpastie - abis etc

6. Limbajul tehnic cuprinde cuvinte şi expresii specifice unui domeniu al tehnicii: bielă, bară
de direcţie, cheie franceză;

7. Limbajul ştiinţific cuprinde cuvinte şi expresii folosite în diferite domenii ale ştiinţei: bisturiu,
catgut, adjectiv, fotosinteză, electron, polinom etc.

2 . Sinonime si Antonime

1. SINONIMELE sunt cuvintele cu formă diferită şi înţeles identic sau foarte asemănător.

Un cuvânt poate avea mai multe sinonime, formându-se astfel o serie sinonimică:

adevărat - real - veritabil - autentic

Sursa principală a sinonimiei o constituie împrumuturile şi de aceea multe sinonime sunt

neologice: limpede/clar; amănunt/detaliu; moarte/deces; adânc/abis; cinstit/onest; (a)
îngădui/(a) permite; (a) cere/(a) solicit a etc.

Există mai multe tipuri de sinonime:

a) Sinonimele totale - sunt puţine la număr şi se stabilesc între cuvinte vechi, regionale
şi cuvinte literare sau între denumirile populare şi termenii tehnico-ştiinţifici: inimă=cord;
cupru=alamă; dalac=antrax; timp=vreme; repede=iute; varză=curechi; porumb=cucuruz,
păpuşoi etc.

2
b) Sinonimele parţiale - sunt cele mai frecvente şi se realizează, de obicei, între cuvinte
vechi şi cuvinte mai noi: bun=preţios, valoros, blând, gustos;

cuvânt= discurs, cuvântare, vorbă etc.

În cazul acestor sinonime nu se realizează o identitate a termenilor seriei sinonimice şi

se optează pentru unul dintre ele, în funcţie de particularităţile contextului.

Se poate stabili o relaţie de sinonimie şi între o expresie şi un cuvânt sau între două
expresii:

a băga de seamă = a observa;

a o lua la sănătoasa = a fugi;

a se da de-a dura = a se rostogoli, a se da de-a rostogolul;

a-şi lua nasul la purtare = a se obrăznici, a i se urca la cap.

ANTONIMELE sunt cuvinte cu formă diferită şi cu înţeles opus:

mare # mic; înalt # scund; bun # rău; sus # jos etc.

• Antonimia se poate realiza şi cu ajutorul prefixelor (prefixe antonimice, negative sau

privative):

confirma # infirma;

închide # deschide;
împacheta # despacheta;

cinstit # necinstit;

egal # inegal;

lipit # dezlipit etc.

• Antonimia se realizează şi între un cuvânt şi o locuţiune:

a opri # a da drumul

Notă:
Perechea de antonime trebuie să fie compusă din părţi de vorbire de acelaşi fel:
substantive: bucurie # tristeţe;

3
adjective: bun # rău;

verbe: a da # a lua;

adverbe: sus # jos.

Atenţie!
• In cazul cuvintelor polisemantice, antonimia se stabileşte pentru fiecare sens mai important
al cuvântului respectiv: drept # nedrept; drept # strâmb; drept # stâng
• La stabilirea perechilor antonimice este bine să nu se piardă din vedere sensul cuvintelor.
De pilda, cuvinte ca nebun, necurat, nevrednic nu sunt antonimele cuvintelor bun,
curat, vrednic.

OMONIMELE sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles total
diferit:
Barca pluteşte pe lac.
Am dat cu lac pe unghii.
Eu am o rochie nouă.
El a luat nota nouă la istorie.
îrinâ poartă pantofi cu toc.
Ei au plantat lângă poartă un brad.

• Omonimele care se scriu la fel se numesc omografe, la unele fiind diferit accentul:
acele/acele; copii/copii;
• Omonimele care se pronunţă la fel, fiind alcătuite din aceleaşi sunete şi la care nu diferă nici
accentul se numesc omofone:

mii
— mii de roiuri de albine - numeral;
— mi-i drag de el -pronume + verb
car:
—car ghiozdanul în spate - verb;

—cred c-ar vrea o prăjitură - conjuncţie + verb.

Paronimele sunt o serie de cuvinte care se scriu sau se pronunță aproximativ la fel, însă au
sensuri și origini diferite, de exemplu compliment și complement, enerva și inerva, familial și
familiar etc. Aceste nu trebuie confundate cu omonimele, care sunt cuvinte care se scriu exact
la fel, dar care au sensuri diferite în funcție de modul în care sunt folosite (de exemplu
substantivul leu poate face referire la moneda națională a României sau la animalul leu).

În limba română sunt o multime de astfel de perechi de cuvinte, care sunt încurcate frecvent și
deci folosite greșit. Mai jos vei găsi o listă cu foarte multe paronime existente în limba română,
împreună cu sensul corect al acestora.

4
aliniat vs. alineat vs. alienat

aliniat = Care este așezat în linie dreaptă. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe
baza unui tratat.

alineat = Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe
cu un asemenea rând. Pasaj al unui articol de lege.

alienat = Care suferă de o boală mintală; dement; nebun.

a enerva vs a inerva

a enerva = A face să-și piardă sau a-și pierde calmul, a-și ieși sau a scoate pe cineva din fire; a
(se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune.

a inerva = A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut.

compliment vs. complement

compliment = Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă,

de respect sau de considerație.

complement = Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. Parte secundară a
propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. Substanță de natură proteică
prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității.

ambiant vs ambient

ambiant = Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător.

ambient = Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva;
climat.

lacună vs lagună

lacună = Spațiu gol în interiorul unui corp; gol, lipsă în continuitatea, în integritatea unui lucru. ♦
Întrerupere involuntară și penibilă într-un text, în înlănțuirea unor fapte, a unor idei. ♦ Fig. Ceea
ce lipsește pentru ca un lucru să fie bun, desăvârșit.

lagună = Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest
printr-o fâșie îngustă de pământ.

familiar vs familial

familiar = Intim, cunoscut, știut, obișnuit, simplu, fără pretenții, prietenos, fără respectul cuvenit.

familial = Care aparține familiei, privitor la familie; destinat familiei.

5
glacial vs galciar

glacial = Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale
oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece.

galciar = Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Perioadă glaciară =
perioadă din era cuaternară în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care
alternau intervalele reci cu cele calde

a emigra vs. a imigra

a emigra = A-și părăsi patria pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se
expatria.

a imigra = A veni să se așeze într-o țară străină, părăsindu-și țara de origine.

numerar vs. numeral

numerar = Valoare bănească în monede sau în hârtie-monedă, care poate servi direct pentru
plată; bani lichizi, bani gheață.

numeral = Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare
numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare

temporar vs. temporal

temporar = Care e de scurtă durată, care nu durează decât un anumit timp; vremelnic, trecător,
provizoriu.

temporal = Care indică timpul, privitor la timp sau la tâmplă ( os-pereche al craniului din
regiunea tâmplelor); lumesc, mirean, laic.

virtuos vs. virtuoz

virtuos = Cu multe virtuți; cinstit, curat, cast.

virtuoz = Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau
tehnica unei arte.

venal vs. venial

venal = Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani.

venial = Care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate.

litru vs. litră

6
litru = Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură
la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. Vas care are
această capacitate. Cantitate de lichid egală cu un litru.

litră = Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas
care are această capacitate.

eminent vs. iminent

eminent = Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior,

remarcabil, excelent.

iminent = Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita);
inevitabil.

literal vs. literar

literal = Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. Care
conține mărimi notate cu litere.

literar = Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii.

original vs. originar

original = Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii,
reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă.

originar = Care este de loc din..., care își are obârșia în..., în forma de la început, de origine;
inițial, prim, primar, primordial, primitiv.

livret vs. libret

livret= Document cu formă de carnet; cărticică, caiet, carnețel de identitate.

libret= Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. Carnet eliberat de
casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își
pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși.

petrolier vs. petrolifer

petrolier = care provine din petrol; privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului.

petrolifer = Care conține petrol (zone, regiuni), bogat în petrol.

a învesti vs. a investi

a învesti = A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție, o

calitate, o funcție.

7
a investi = A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o
întreprindere; a face o investiție.

apropia vs. apropria

apropia = Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. A se deplasa sau a se situa mai aproape
(de cineva sau de ceva).

apropria = A-și însuși un lucru (străin). A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop.

atlas vs. atlaz

atlas = Colecție de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca material documentar ilustrativ într-un
domeniu științific, sistematizate după anumite criterii. Prima vertebră cervicală (a gâtului), care
se articulează cu occipitalul și cu axisul.

atlaz = Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care-i dă un luciu și un desen

special, pe o singură față.

arbitrar vs arbitral

arbitrar = Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de
părerea altuia, de adevăr etc. Care este făcut, ales etc. la întâmplare.

arbitral = Hotărât de arbitru. Alcătuit din arbitri.

amputa vs. imputa

amputa = A tăia pe cale chirurgicală (sau a pierde accidental) un membru al corpului sau un
segment de membru. A elimina o parte dintr-o operă, dintr-un discurs etc.

imputa = A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile.
A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează),
obligându-l la despăgubiri.

reflexie vs. reflecție

reflexie = Fenomen de reîntoarcere parțială a luminii, a sunetului, a radiațiilor în mediul din care
au venit atunci când întâlnesc o suprafață de separare a două medii.

reflecție = Meditare, cugetare, gândire.

albastru vs. alabastru

albastru = Culoare albastră (a cincea din spectrul solar, între violet și verde). Care are culoarea
cerului senin.

8
alabastru = Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente,
întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale.

constituent vs. constituant

constituent = Care intră în constituția unui întreg. Fiecare dintre substanțele care intră într-un
sistem fizico-chimic.

constituant = Privitor la constituție; constitutiv. Adunare constituantă = adunare formată din

reprezentanți aleși de cetățeni, după anumite norme, pentru a vota sau a modifica constituția.

anual vs. anuar

anual = Care are loc o dată pe an; care durează un an; care corespunde unui an.

anuar = Publicație periodică anuală care prezintă activitatea unei instituții, a unei întreprinderi
etc. sau care conține studii științifice.

gelos vs. zelos

gelos = Care suferă de gelozie, cuprins de gelozie; care manifestă gelozie. Care ține mult la
ceva și se teme să nu-l piardă. (Rar) Invidios, pizmaș.

zelos = Plin de zel, de râvnă, de ardoare. Activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor,
sârguincios, vrednic, asiduu, insistent, perseverent.

prenume vs. pronume

prenume = Nume care se dă unui om la naștere și care distinge pe fiecare dintre membrii
aceleiași familii; nume de botez.

pronume = Parte de vorbire care ține locul unui substantiv (nume de ființă, de lucru, de acțiune
etc.).

insera vs. însera

insera = A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un
tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul
altei piese sau între alte două piese. A introduce un material în masa altui material.

însera = A se face seară, a amurgi. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara
undeva.

fișă vs. fisă

fișă = Foaie (mică) de hârtie sau de carton folosită pentru a face însemnări în cursul unei
documentări sau în vederea elaborării unei lucrări; foaie de carton care cuprinde datele
bibliografice asupra unei cărți dintr-o bibliotecă; foaie care conține note, observații, detalii
documentare. Act care cuprinde datele personale ale cuiva.

9
fisă = Mică placă de metal, de os, de material plastic etc., care, în baza unei convenții, poate
înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumație, la jocurile de cărți
etc.; jeton. Piesă metalică în formă de monedă care, introdusă în mecanismul unui automat,
declanșează funcționarea acestuia.

În afară de acestea mai există și alte perechi de paronime, însă nu sunt la fel de ușor de
confundat între ele. Voi ce alte paronime care sunt frecvent folosite greșit mai cunoașteți?

5. Cuvinte monosilabice si bisilabice

Cuvintele monosilabice reprezintă cuvintele formate dintr-o singură silabă precum : brad , con ,
pix , unt; cuvintele bisilabice sunt cele formate din 2 silabe precum : cană ; stilou ; mere ;
cuvintele trisilabice sunt cele formate din 3 silabe : mașina , culoare , curcubeu ; cuvintele
plurisilabice sunt cele formate din mai multe silabe precum : paralelipiped , calorifer , televizor

Fonetica

1.2. Fonetica- Elemente componente

Fonetica este disciplina lingvistică care studiază producerea, transmiterea şi receptarea

sunetelor vorbirii, adică ale limbajului articulat specific omului, urmărind structura
acustică a sunetelor, modul cum iau naştere, se combină sau se modifică sunetele.
Sunetele limbii române - corespondentele lor grafice, adicăli terele, sunt cele mai
mici unităţi ale limbii.

10. Morfologia

Morfologia Limbii Romane

Morfologia este partea gramaticii care se ocupa cu clasificarea cuvintelor in general in parti de
vorbire. Se mai ocupa de modificarile lor formale in flexiune si de organizarea si structura
interna a cuvintelor.

Morfologia vine de la grecescul morphé = forma plus logos = invatatura

Partile de vorbire din limba romana sunt unitati fundamentale ale morfologiei.

Dupa criteriul morfologic partile de vorbire se clasifica dupa cum urmeaza:

a) Flexibile:

 Substantivul: copil, fata, stilou, ploaie;

 Articolul: un copil, al copilului, cel rau;
 Adjectivul: luminos, trist, negru, lenes;
 Numeralul: noua, inzecit, tuspatru, cate trei;

10
  Pronumele: tu, ai tai, acesta, cine, fiecare, nimic;
 Verbul: a face, a privi, a trece, a iubi;

b) Neflexibile:

 Adverbul: aici, acolo, apoi, astfel, putin, mult;

 Prepozitia: din, pe, pe langa, gratie, contra;
 Conjunctia: si, desi, ca sa, daca, fiindca;
 Interjectia: of! valeu! poc! bis! pac!

11. Verbul + modurile verbului

Verbul este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni, existente,
evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau indelungat.

Principalele trasaturi ale verbului:

 Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa
substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei bune comunicari;
 Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand
ajunge la numeroase forme, majoritatea compuse;
 Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele
nespecifice de numar, persoana si gen;
 Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita
conjugare;
 Sintactiv verbul poate devenii „centrul comunicarii” intr-o propozitie, fie in propozitia de
predicat verbal, fie in cea de copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un
nume predicativ)

Exemplu: ” Alergam necontenit, dar alergam bucurosi”

” Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri”

 Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze singur o
propozitie.

Exemplu: „Ploua! S-a inserat.”

Dupa criteriul sintactic, verbele pot fi :

a) tranzitive / intranzitive;
b) personale / impersonale;
c) predicative / nepredicative

Modurile personale:

Modul indicativ

 Timpul prezent:eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, noi scriem, voi scrieţi, ei/ele scriu.

 Timpul imperfect: eu scriam, tu scriai, el/ea scria, noi scriam, voi scriaţi, ei/ele scriau.

11
  Perfect compus: eu am scris, tu ai scris, el/ea a scris, noi am scris, voi aţi scris, ei/ele au
scris.
 Mai mult ca perfect:eu scrisesem, tu scrisesei, el/ea scrisese, noi scriseserăm, voi
scriseserăţi, ei/ele scriseseră.
 Perfect simplu: eu scrisei, tu scriseşi, el/ea scrise, noi scriserăm, voi scriserăţi, ei/ele
scriseră.
 Viitor I: eu voi scrie, tu vei scrie, el/ea va scrie, noi vom scrie, voi veţi scrie, ei/ele vor
scrie.
 Viitor II: eu o sa scriu, tu o sa scrii, el/ea o sa scrie, noi o sa scriem, voi o sa scrieţi,
ei/ele o sa scrie.
 Viitor anterior:eu voi fi scris, tu vei fi scris, el/ea va fi scris, noi vom fi scris, voi veţi fi
scris, ei/ele vor fi scris.
 Viitor popular:eu oi scrie, tu îi scrie, el/ea o scrie, noi om scrie, voi oţi scrie, ei/ele or
scrie.

Modul conjunctiv

 Timpul prezent: eu să scriu, tu să scrii, el/ea să scrie, noi să scriem, voi să scrieţi, ei/ele
să scrie.
 Timpul perfect:eu să fi scris, tu să fi scris, el/ea să fi scris, noi să fi scris, voi să fi scris,
ei/ele să fi scris.

Modul condiţional optativ

 Timpul prezent:eu aş scrie, tu ai scrie, el/ea ar scrie, noi am scrie, voi aţi scrie, ei/ele ar
scrie.
 Timpul perfect:eu aş fi scris, tu ai fi scris, el/ea ar fi scris, noi am fi scris, voi aţi fi scris,
ei/ele ar fi scris.

Modul imperativ-are forme doar pentru persoana a II-a singular si plural:tu scrie!, voi scrieţi!

Modurile nepersonale:

Modul infinitiv. Este singurul mod nepersonal care are timp:

 prezent: a scrie
 perfect: a fi scris

Modul supin:de scris

Modul participiu:scris

Modul gerunziu:scriind

12. Timpurile verbului

12
Timpul prezent

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvârșită în momentul vorbirii.

 Maria învață să meargă pe bicicletă.

 Vasile culege mure.

Timpul trecut

Un verb la timpul trecut arată că acțiunea este efectuată înainte de momentul vorbirii.

 Maria a învățat să meargă pe bicicletă.

 Vasile a cules mure.

La modul indicativ, timpul trecut prezintă nuanțe exprimate prin: imperfect, perfect compus,
perfect simplu, mai mult ca perfect.

Imperfect

Imperfectul arată o acțiune petrecută în trecut față de momentul vorbirii, dar neterminată.

 Așteptam tramvaiul zgribulit de frig.

Perfect compus

Perfectul compus arată o acțiune realizată și terminată în trecut.

 Am așteptat tramvaiul zgribulit de frig.

Perfect simplu

Perfectul simplu exprimă o acțiune realizată în trecut și terminată de curând.

 Așteptai tramvaiul zgribulit de frig.

Mai mult ca perfect

Mai mult ca perfectul exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei acțiuni trecute.

 Așteptasem tramvaiul zgribulit de frig.

Timpul viitor

Un verb la timpul viitor arată că acțiunea este făcută după momentul vorbirii.

 Maria va învăța să meargă pe bicicletă.

 Vasile va culege mure.

13
O nuanță a timpului viitor este exprimată prin viitorul anterior.

Viitor anterior

Viitorul anterior exprimă o acțiune care se va înfăptui înaintea altei acțiuni viitoare.

 Maria va fi învățat să meargă pe bicicletă.

 Vasile va fi cules mure.

13. Opera literara

Creatia literara (orala sau scrisa) in care autorul transfigu-reaza realitatea in fictiune, se
numeste opera literara. Opera literara prezinta mai multe caracteristici:

. trezeste in sufletul cititorului emotii si sentimente;

. are un continut (idei, sentimente, actiuni, tablouri) care este exprimat intr-o forma artistica:
intre continut si forma exista o stransa legatura, opera literara fiind un tot unitar;

. are o structura (tema, idee, motiv, conflict, subiect, per-sonaj, moduri-de expunere, elemente
de prozodie etc).

. daca in alte arte (muzica, pictura, sculptura) se folosesc sunetul, culoarea sau piatra, literatura
este o arta a cuvantului.

In legatura cu opera literara, se cuvine sa mai fie reactuali-zate o seama de concepte:

1. Structura operei inseamna alcatuirea ei din parti consti-tutive, aflate in relatie unele cu altele
si cu intregul.

Din acest punct de vedere, oricat de diferite ar fi intre ele, operele literare prezinta, in interiorul
aceluiasi gen, cateva ele-mente comune:

a) pentru operele lirice: tema, ideea, motivul/motivele, ta-blouri, strofe, cuvinte-cheie, arii
semantice, figuri de stil, ele-mente de prozodie.

b) pentru operele epice si dramatice: tema, ideea, motivul

motivele, subiectul, conflictul, modurile de expunere, persona-jele.

. Tema operei este aspectul general al realitatii, transfigu-rat de autor in respectiva creatie
(iubirea, moartea, razboiul, patria, natura etc.)

. Ideea operei releva atitudinea scriitorului fata de tema pro-pusa.

. Subiectul operei cuprinde totalitatea intamplarilor care se petrec in desfasurarea unei naratiuni
si cu ajutorul carora per-sonajele pot fi caracterizate. La randul lui, subiectul este alcatuit din
cinci momente:

- expozitiunea = partea introductiva a unei opere, in care se prezinta timpul si spatiul actiunii,
precum si unele personaje;

14
- intriga = evenimentul datorita caruia are loc actiunea;

- desfasurarea actiunii = faptele determinate de intriga;

- punctul culminant = momentul in care actiunea atinge un maximum de intensitate;

- deznodamantul = sfarsitul actiunii;

. Conflictul este rezultatul ciocnirii unor idei, interese, pasi-uni care se infrunta, purtatoarele
acestor idei, interese, pasiuni etc. fiind personajele; uneori, conflictul se poate naste si intre
trasaturile contradictorii ale aceluiasi personaj, intre grupari de personaje sau in relatia dintre
om si mediul in care traieste.

Unele opere epice sau dramatice mai pot sa cuprinda, in structura lor, cate un prolog si cate un
epilog.

. prologul este partea care precede cuprinsul propriu-zis, avand, in general, caracter introductiv;

. epilogul este partea finala a unei opere si are un caracter concluziv; in epilog, autorul face, de
obicei, cunoscuta evolutia ulterioara a personajelor.

Compozitia unei opere literare este modalitatea de organizare a diferitelor elemente ale operei,
intr-o structura unica (gradatia, ritmul, imbinarea scenelor dialogate cu naratiunea sau
descrierea etc.)

15.Textul literar si textul nonliterar

Definitia textului literar: Din categoria textelor literare fac parte opere literare apartinand
genului liric, epic sau dramatic.

Trasaturile textului literar:

– textul literar are caracter fictional, fiind rezultatul imaginatiei unui autor
– are scop estetic, caci trezeste in sufletul cititorului sentimente si emotii
– se caracterizeaza prin expresivitate, obtinuta prin utilizarea imaginilor artistice si a figurilor de
stil, explorandu-se indeosebi sensurile figurate ale cuvintelor
– se pot utiliza arhaisme, regionalisme, termeni populari si cuvinte a caror forma se abate de la
normele limbii literare
– are caracter subiectiv

Definitia textului nonliterar: Se incadreaza in categoria textelor neliterare textele stiintifice,

stirile, articolele de ziar sau revista, reclamele, anunturile, buletinele meteo, retetele,
prospectele de medicamente, textele de lege, instructiunile de utilizare a aparatelor.

Trasaturile textului nonliterar:

– textul nonliterar are caracter nonfictional, caci reflecta realitatea, fiind rezultatul observarii
atente a acesteia
– are scop informarea sau convingerea cititorului (informativ/persuasiv)
– pentru a se evita ambiguitatile si pentru a se asigura accesibilitatea, cuvintele sunt folosite cu
sensul lor propriu
– limbajul este corect, precis si accesibil, in functie de tipul de text nonliterar, utilizandu-se

15
termeni de specialitate
– are caracter obiectiv

16. Naratiunea

Naraţiunea este opera literară scrisă în versuri sau proză în care sunt povestite o succesiune de
întâmplări petrecute într-o ordine cronologică.

Caracteristici:

 Într-o naraţiune există povestitor, personaje şi acţiune.

 Într-un text literar naraţiunea alternează cu descrierea şi dialogul.
 Relatarea se poate face la persoana I (narator subiectiv) sau la persoana a III-a (narator
obiectiv).
 Narațiunea poate fi întâlnită în diverse tipuri de texte nonliterare (benzi desenate,
articole de ziar) sau în filme şi piese de teatru.
 Accentul se pune pe cauza care stă la baza succesiunii întâmplărilor.

Figuri de stil semantice

1. Epitetul este figura de stil care consta in evidentierea insusirilor deosebite ale obiectelor,
fiintelor sau fenomenelor in stare de a emotiona pe cititor.
a) epitet cromatic (evidentiaza culori)
Ex: „flori albastre tremur ude”
b) epitete ornante (au grad mic de expresivitate)
Ex: „soarele rotund”
c) epitet cu rol personificator (atribuie o trasatura specifica fiintelor vii obiectelor sau
fenomenelor)
Ex: „codrii se zvarcoleau neputinciosi”
d) epitet cu rol hiperbolizator (sugereaza o exagerare)
Ex: „gigantica poart-o cupola pe frunte”
e) epitet cu rol metaforic
Ex: „feti frumosi cu par de aur”
Obs: Epitetele pot fi exprimate prin adjective, substantive insotite de prepozitii, adverbe de mod
si rareori verbe la moduri nepersonale.

2. Comparatia este figura de stil care consta in evidentierea trasaturilor a doi termeni, in scop
expresiv.
Ex: „ca un glob de aur luna stralucea”
Obs: Comparatia are intotdeauna doi termeni (comparat si comparant), uniti cu ajutorul
prepozitiilor „ca”, „precum”, „cat”, „asemenea”, sau cu ajutorul verbelor „a parea”, „a semana”
sau „a se asemana”.

3. Personificarea este figura de stil care consta in atribuirea de trasaturi specifice fiintelor vii
obiectelor, fenomenelor, sau in atribuirea de trasaturi specific umane animalelor, pasarilor,
insectelor etc.
Ex: „Doar izvoarele suspina
Pe cand codrul negru tace”

16
Obs: Personificarea, spre deosebire de epitetul personificator, are obligatoriu in componenta un
verb, de regula la mod personal.

4. Metafora este figura de stil care consta in inlocuirea unui termen cu sens propriu cu unul cu
sens figurat, mai expresiv, cei doi termeni avand insusiri comune.
Obs: Metafora mai este numita o comparatie subinteleasa, o comparatie prescurtata sau o
comparatie din care lipseste primul termen.
a) metafora explicita (sunt prezenti ambii termeni, atat cel cu sens propriu, cat si cel cu sens
figurat)
Ez: „Luna, tu, stapana marii, pe a lumii bolta luneci.”
b) metafora implicita (este prezent numai termenul cu sens figurat)
Ex: „Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta
Prin care trece alba regina noptii moarta”

5. Hiperbola este figura de stil care consta in exagerarea dimensiunilor unui obiect, ale unei
fiinte sau ale unui fenomen, cu scopul obtinerii unui efect expresiv.
Ex: „In turbarea ei caniculara, arsita miezului inflacarat al zilelor de Iuliu musca cu dinti de foc
de pretutindeni”

6. Alegoria

III. Figuri de stil sintactice

1. Enumeratia este figura de stil care consta in insusirea mai multor termeni, cel putin doi.
Ex: „Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor spre cer.”

2. Repetitia este figura de stil care consta in repetarea unir cuvinte sau constructii pentru a se
obtine un efect expresiv.
Ex: „Ziua ninge, noaptea ninge; dimineata ninge iar”

3. Inversiunea este figura de stil care consta in topica inversata a cuvintelor; de obicei,
inversiunea are in componenta un adjectiv asezat in fata substantivului pentru a se accentua
trasatura evidentiata de adjectiv.
Ex: „Vesela verde campie acu-i trista, vestejita”

4. Antiteza este figura de stil care consta in folosirea alaturata a doi termeni cu inteles opus, pe
tru a se sublinia o anumita idee.
Ex: „Viata ori moarte, striga toti”

5. Interogatia retorica este figura de stil care consta in adresarea unei intrebari unei persoane
de la care nu se asteapta raspuns.
Ex: „Cine-o sa vie, trupul tau de-afara,
Sa-l caute si in jur sa sufle cald?”

6. Exclamatia retorica este figura de stil care consta in exprimarea unor sentimente de
admiratie, pretuire etc. in cadrul unor structuri exclamative.
Ex: „Cat te iubesc, frumoasa mea albina,
Ca sarcina chemarii te-a ucis!”

17
7. Invocatia retorica este figura de stil care consta in adresarea unei chemari unor persoane
de la care nu se asteapta raspuns.
Ex: „Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine”

Diftongul

Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală, pronunţate în aceeaşi
silabă.

– ştiu – că
– broas – că

Exemple de diftongi

– ştiucă, broască, câine, doi, cuib, soare, deal, iute, piatră, nou, vrei, ziuă, oameni, ziuă.
– seară, iarbă, iepure, iubi, soare, rouă, mai, noroi, pui, august, fiu, lei, stea, fier, două.

Triftongul

Triftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în
aceeaşi silabă.

– cre – ioa – ne

Exemple de triftongi

– doreau, beau, inimioară, lăcrămioară, aripioară, tăiai, voiau, leoaică.

– creioane, priveai, lupoaică, leoarcă, vreau, vuiau, înşeuează.

Hiatul

Hiatul apare între două vocale alăturate, pronunţate în silabe diferite.

– du – el
– ca – i – să

Exemple de hiaturi

– aeroport, fiinţă, alcool, idee, respectuos, poezie, totdeauna, supraaglomerat, aer, aur.
– duel, caisă, poezie, alee, cooperatie, indoeuropean, coautor, biologie, zoologie, triunghi.

18
Despartirea cuvintelor in silabe:

Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos.

1. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare: ca-
să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei.

Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, consoana trece în
silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne.

Litera x este considerată ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află
între două vocale: a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu.

Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează câte o singură consoană, k', g'; de aceea,
cuvintele în care apar se despart astfel: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial

2. Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba
dinainte, iar a doua în silaba următoare: ar-că; ar-tist, mun-te, un-ghi-e, ic-ni, tic-sit, ac-tiv,
caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e,
as-tăzi.

Însă dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t ori v, iar a doua consoană este l ori r, cele
două consoane vor face parte din aceeaşi silabă: o-braz, co-dru, a-flu-ent, a-fri-can, a-gra-
fa, su-ple-ţe; pa-tru; co-vrig; e-vla-vi-e, o-blo-ni, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, a-fla, A-fri-ca, a-glu-
ti-nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, etc.

3. Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la
silaba dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare: as-tru, mon-stru.

În cazul grupurilor lpt, mpt, nct, ncţ, ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face după a doua
consoană din grup: sculp-tu-ră, somp-tu-os, linc-şii, func-ţi-e, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic,
sculp-tor, re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic etc.

4. Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite: a-er, po-e-zi-e.

Atunci când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărţirea se face înaintea
acestora: plo-uă; le-oai-că; fra-ier; su-iau; du-ios; stea-ua.

19