NEOLOGISMELE

Definiţie: sînt cuvinte sau expresii (relativ) nou apărute într-o limbă, fie prin împrumut din
alte limbi, fie create prin mijloace proprii (derivare, compunere).

Neologismele sînt folosite pentru a numi concepte noi: invenţii, fenomene nou descoperite,
etc. în funcţie de progresul societăţii umane. Uneori noţiunile vechi care au suferit o
schimbare semnificativă necesită folosirea unor neologisme pentru a le denumi. Tot în
categoria neologismelor sînt cuprinse şi cuvintele vechi care capătă sensuri noi. Astfel,
neologismele sunt considerate atât împrumuturile directe (a abrevia, caligrafie, consiliu,
lentilă, management, pasaj etc.), cât şi derivatele româneşti la care s-a ataşat un element străin
(gândirism, semănătorism – numele unor curente literare, alcătuite cu sufixul neologic –ism)
ori derivatele formate de la o temă neologică, dar cu prefixe şi cu sufixe vechi (lunar,
nefavorabil, transmiţător etc.)

Scrierea şi pronunţarea neologismelor

În limba română actuală, au pătruns foarte mulţi termeni noi, mai ales în domeniul
tehnic, economic şi social-politic: accize, business, consulting, holding, marketing, sponsor,
spot, staff etc. Aceste neologisme, cele mai multe preluate din engleză – anglicisme -, sunt
scrite şi pronunţate diferit în presă, la radio sau la televiziune, majoritatea nefiind încă
adaptate la sistemul lingvistic românesc şi inserate în dicţionare în forma lor originară.

Astfel, cuvintele împrumutate de mai mult timp sunt asimilate complet: fan,
implementare (= a pune în practică, în funcţiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza),
blugi, mersi, moto, în timp ce neologismele mai recente sunt adaptate parţial: spray are
pluralul sprayuri, dar se pronunţă [sprei, spreiuri]; summit [samit], week-end, pluralul week-
enduri [uichend, uichenduri].

Etimologia populară! este un fenomen lingvistic care derivă din necunoaşterea

sensurilor neologismelor, vorbitorul interpretează termenul neologic raportându-se la alt
cuvânt, asemănător din punctul de vedere al formei.

De exemplu: „Famelie mare, renumeraţie mică după buget”, spune poliţaiul Pristanda în
piesa O scrisoare pierdută, apropiind sensul neologismului remuneraţie (= salariu, plată,
retribuţie) de substantivul număr, în ideea că banii se numără.
SINONIMELE
1. SINONIMELE sunt cuvintele cu formă diferită şi înţeles identic sau foarte asemănător.
Un cuvânt poate avea mai multe sinonime, formându-se astfel o serie sinonimică:
adevărat - real - veritabil - autentic

Sursa principală a sinonimiei o constituie împrumuturile şi de aceea multe sinonime sunt

neologice: limpede/clar; amănunt/detaliu; moarte/deces; adânc/abis; cinstit/onest; (a) îngădui/
(a) permite; (a) cere/(a) solicit a etc.

Există mai multe tipuri de sinonime:

a) Sinonimele totale - sunt puţine la număr şi se stabilesc între cuvinte vechi, regionale şi
cuvinte literare sau între denumirile populare şi termenii tehnico-ştiinţifici:
inimă=cord; cupru=alamă; dalac=antrax; timp=vreme; repede=iute; varză=curechi;
porumb=cucuruz, păpuşoi etc.

b) Sinonimele parţiale - sunt cele mai frecvente şi se realizează, de obicei, între cuvinte vechi
şi cuvinte mai noi: bun=preţios, valoros, blând, gustos;
cuvânt= discurs, cuvântare, vorbă etc.

În cazul acestor sinonime nu se realizează o identitate a termenilor seriei sinonimice şi se

optează pentru unul dintre ele, în funcţie de particularităţile contextului.

Se poate stabili o relaţie de sinonimie şi între o expresie şi un cuvânt sau între două
expresii:
a băga de seamă = a observa;
a o lua la sănătoasa = a fugi;
a se da de-a dura = a se rostogoli, a se da de-a rostogolul;
a-şi lua nasul la purtare = a se obrăznici, a i se urca la cap.

Notă:
* Sinonimul şi cuvântul înlocuit trebuie să fie aceeaşi parte de vorbire:
substantive: noroc=şansă;
verbe: a reuşi-a izbuti;
adjective: prietenesc=amical;
pronume: el—dânsul;
numerale: întâiul—primul;
adverbe: mereu-totdeauna;
prepoziţie: către=spre

Un cuvânt cu mai multe sensuri are sinonime pentru fiecare sens: -

arbore
— copac: Bradul e un copac.
— pom: Mărul e un pom.
OMONIMELE
3. OMONIMELE sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles
total diferit:
Barca pluteşte pe lac.
Am dat cu lac pe unghii.
Eu am o rochie nouă.
El a luat nota nouă la istorie.
îrinâ poartă pantofi cu toc.
Ei au plantat lângă poartă un brad.

• Omonimele care se scriu la fel se numesc omografe, la unele fiind diferit accentul:
acele/acele; copii/copii;
• Omonimele care se pronunţă la fel, fiind alcătuite din aceleaşi sunete şi la care nu diferă
nici accentul se numesc omofone:

mii
— mii de roiuri de albine - numeral;
— mi-i drag de el -pronume + verb
car:
—car ghiozdanul în spate - verb;

—cred c-ar vrea o prăjitură - conjuncţie + verb.

Omonimele sunt de mai multe feluri:

- lexicale;
- lexico-gramaticale;
- morfologice.

a) Omonimele lexicale pot fi:

- totale - omonimele care au forme flexionare identice:
leu / leu---------lei / lei
Mai am doar un leu în buzunar. Mai am doar doi lei în buzunar.
De la circ a scăpat un leu. Am văzut mulţi lei la Zoo.

- parţiale - omonimele nu au forme flexionare identice:

Masa:
mese (de bucătărie)
mase (de oameni)
Bandă:
bande (de răufăcători)
benzi (magnetice)

b) Omonimele lexico-gramaticale sunt cuvinte cu formă identică, dar care sunt părţi de
vorbire diferite:
Noi:
— adjectiv:
Am caiete noi.
— pronume: Noi plecăm imediat.

Nouă:

— adjectiv: Am o rochie nouă.

— numeral: Am obţinut nota nouă la istorie,

Poartă:

— substantiv: Am o poartă mare.

— verb: El poartă o vestă verde.

Atenţie!
* A nu se confunda cuvintele polisemantice cu omonimele care au şi ele aceeaşi formă şi
înţelesuri diferite. Deosebirea se face avându-se în vedere următoarele: - omonimele nu au
legătură de sens între ele: bancă - din parc; bancă - unde se depun banii.

-cuvintele polisemantice au sensuri apropiate, fiind derivate din sensul primar:

masă - obiect de mobilier;
masă - mâncare, ospăţ.

* Unele cuvinte sunt polisemantice în anumite contexte şi omonime în altele. De exemplu,

cuvântul masă. În situaţiile de mai sus, este polisemantic, dar este omonim cu sensul de
mulţime: în faţa catedralei era o masă de oameni.

ANTONIMELE
2. ANTONIMELE sunt cuvinte cu formă diferită şi cu înţeles opus:
mare # mic; înalt # scund; bun # rău; sus # jos etc.

• Antonimia se poate realiza şi cu ajutorul prefixelor (prefixe antonimice, negative sau

privative):

confirma # infirma;

închide # deschide;
împacheta # despacheta;

cinstit # necinstit;

egal # inegal;
lipit # dezlipit etc.

• Antonimia se realizează şi între un cuvânt şi o locuţiune:

a opri # a da drumul

Notă:
Perechea de antonime trebuie să fie compusă din părţi de vorbire de acelaşi fel:
substantive: bucurie # tristeţe;

adjective: bun # rău;

verbe: a da # a lua;

adverbe: sus # jos.

Atenţie!
• In cazul cuvintelor polisemantice, antonimia se stabileşte pentru fiecare sens mai
important al cuvântului respectiv: drept # nedrept; drept # strâmb; drept # stâng

• La stabilirea perechilor antonimice este bine să nu se piardă din vedere sensul cuvintelor.
De pilda, cuvinte ca nebun, necurat, nevrednic nu sunt antonimele cuvintelor bun, curat,
vrednic.

Polisemie (Polisemantism)
Polisemie (Polisemantism)
Capacitatea celor mai multe cuvinte dintr-o limbă naturală de a avea mai multe sensuri. Este
considerată o categorie semantică fundamentală şi universală pentru că se manifestă în orice
limbă.
Aproximativ 80% din fondul principal al limbilor actuale este compus din cuvinte
polisemantice (cifra variază de la o limbă la alta). Polisemia caracterizează în primul rând
verbele, substantivele şi adjectivele. Este direct proporţională cu vechimea cuvântului şi cu
frecvenţa folosirii lui în limbă.

De exemplu, cuvântul pământ are în limba română următoarele sensuri:

1. „planeta pe care locuim" Pământul este o planetă ca şi Marte
2. „scoarţa globului terestru" O râmă a ieşit de sub pământ.
3. „întindere de uscat": Salvarea naufragiaţilor era o fâşie pământ.
4. „teren cultivabil": I s-a restituit pământul după război.

5. „materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru": Plantele cresc în pământ.
6. „teritoriu, regiune, ţinut": „după obiceiul pământului
7. în locuţiuni şi expresii:
- „foarte departe": la capătul pământului;
- „totdeauna": de când e lumea şi pământul;
- „diferenţă mare": ca de la cer la pământ.

Se manifestă şi la nivelul altor construcţii sau structuri:

„Ti-am cântat melodia":
- „Am cântat melodia pe care ai compus-o chiar tu."
- „Am cântat o melodie compusă de altcineva şi tu ai ascultat-o."