NOȚIUNI DE VOCABULAR

Introducere
Vocabularul este constituit din totalitatea cuvintelor unei limbi.

Vocabularul limbii române este constituit din:

- fondul lexical originar

- fondul lexical format din cuvintele împrumutate
- formații românești.

I. Fondul lexical originar conține cuvintele moștenite din limba latină și cuvintele de
origine autohtonă, geto-dacă. Cuvintele moștenite de origine latină se caracterizează prin
polisemantism, putere mare de derivare și frecvnță mare în vorbire.

Exemple: pâine apă, soare, cap, nas, etc – de origine latină

II. Cel de-al doilea fond lexical este format din cuvinte împrumutate din alte limbi,
precum și din formații românești pe baza cuvintelor moștenite sau împrumutate.

Formațiile românești au luat naștere prin derivare, compunere și conversiune.

STRUCTURA

Vocabularul limbii române se împarte în:

- vocabularul fundamental;
- masa vocabularului.

I. Vocabularul fundamental mai este numit și vocabular de bază, fond

principal lexical, fond principal de cuvinte.

1
 Vocabularul fundamental conține aproximativ 1000-1500 din numărul total al
cuvintelor din limbă (cca 120.000). Aproximativ 60 % sunt de origine latină, restul de
40 fiind de alte origini.

Caracteristicile cuvintelor din vocabularul fundamental:

- sunt cunoscute și folosite de toți vorbitorii, fiind cele mai uzuale;
- au cea mai mare frecvență și circulație în vorbire;
- au cea mai mare stabilitate și vechime;
- au mare capacitate de compunere și derivare;
- intră în numeroase locuțiuni și expresii.
- se caracterizează prin polisemantism.

Cuvintele din vocabularul fundamental denumesc:

- obiecte sau acțiuni foarte importante: casă, masă, scaun, bea, mânca, spăla,
merge, face, etc
- băuturi sau alimente de primă necesitate: apă, lapte, brânză, carne, caș, legume,
pâine, etc
- părți ale corpului omenesc: cap,gură, barbă, ureche, față, frunte, picior, etc
- ființe, animale sau păsări foarte bine cunoscute: băiat, bărbat, fată, femeie, moș,
om, pui, cățel, lup, oaie, porc, vulpe, cocoș, rață, vrabie, etc
- membrii unei familii și gradele de rudenie: fiică, fiu, frate, mamă, tată, nepot,
soacră, etc
- zilele săptămânii sau diviziuni ale timpului: luni, marți, ieri, mâine, seară, zi,
toamnă, vreme, ceas, etc
- culori mai importante: alb, albastru, galben, negru, roșu, verde, etc
- arbori, fructe sau flori: pom, cireș, măr, nuc, fragă, ghindă. pară, floare, etc
- obiecte casnice sau unelte diverse: ac, ață, fereastră, căldare, cheie, clește, sapă,
topor, scară, etc
- calități sau defecte: ager, blând, deștept, vesel, aspru, surd, urât, zgârcit
- locul sau modul de desfășurare a unei acțiuni: acolo, aici, afară, înăuntru, jos,
sus, bine , încet, repede, etc

2
- unele părți de vorbire: articolele, pronumele, prepozițiile, conjuncțiile,
numeralele până la zece, etc

II. Masa vocabularului cuprinde circa 90% din totalul cuvintelor limbii și
conține:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon;
- elemente de argou;
- neologisme;
- termeni din limbajul tehnic și științific;
- unități frazeologice.

Caracteristici:
- cuvintele aparțin unor domenii diverse, unele de strictă specializare;
- utilizarea lor este limitată la o anumită clasă, grup social sau profesional; un
anumit teritoriu; o anumită epocă.

1. ARHAISMELE- cuvinte, expresii, fonetisme, sensuri, forme gramaticale care au

dispărut din limba comună ori au încetat să mai fie uzuale.
Sunt de mai multe feluri :
- arhaisme lexicale= cuvinte vechi și /sau ieșite din uz
Exemplu: logofăt, vornic, ienicer, armaș, sâneață, etc
- arhaisme fonetice= forme vechi ale unor cuvinte de uz actual , învechită fiind
doar pronunția
Exemple: îmbla, pre, rumpe, hitlean, în loc de umba, pe, rupe, viclean
- arhaisme gramaticale= forme gramaticale și structuri sintactice învechite și
ieșite din uz
Exemple: văzum, s-a fost dus, aripe, inime, mânuri, palaturi, ruinuri; El este nepot
Mariei, etc

3
- semantice sau de sens= sensuri învechite și ieșite din uz
Exemplu: limbă (popor), mândru (înțelept), tăbărî ( a așeza tabăra)
- frazeologice= locuțiuni, expresii, îmbinări de cuvinte ieșite din uz: a da ortul
popii, a veni de hac

2. REGIONALISMELE sunt cuvintele și faptele de limbă, de natură fonetică și

gramaticală specifice vorbirii dintr-o anumită regiun. Ele sunt de mai multe feluri:
- lexicale: cuvinte folosite numai într-o anumită regiune a țării ;
Exemplu: bai = supărare; barabulă= cartof; curechi= varză ; sămădău= porcar ;
dadă= soră mai mare
- fonetice: pronunțarea specifică unei zone geografice limitate;
Exemple: barbat= bărbat; bage= bade; dește= deget; gios= jos; frace= frate;
mâne= mâine, șinși= cinci
- gramaticale ;
Exemple: o făcut, o fost, am plătitără, a mele, etc
- semantice.
Exemplu: carte= scrisoare

3. ELEMENTELE DE JARGON sunt cuvinte sau expresii din alte limbi,

întrebuințate de reprezentanții anumitor grupuri sau clase sociale cu intenția de a
impresiona, evidențiind astfel o pretinsă superioritate culturală:

Exemplu: bon jour= bună ziua; madam= doamnă; mon cher= dragul meu (lb.
franceză); arrivederci= la revedere, ciao= salutare (lb italiană ), etc

4. ELEMENTELE DE ARGOU sunt cuvinte sau expresii folosite de vorbitorii

unor grupuri sociale restrânse din lumea interlopă (hoți, vagabonzi) sau de alte
grupuri sociale ca elevi, studenți, militari

Exemplu: biștari= bani; ciordi= a fura; curcan= polițist; pârnaie= închisoare ( din
limbajul răufăcătorilor)

4
 Bac , dirig, mate, scăunel = nota 4( din limbajul elevilor)

5. LIMBAJUL TEHNIC- cuvinte și expresii folosite în diferite domenii ale tehnicii

Exemplu: sistem de suspensie, strat fotosensibil, etc

6. LIMBAJUL ȘTIINȚIFIC- cuvinte și expresii folosite în diverse domenii ale

științei (biologie, fizică , chimie, etc)
Exemple: adjectiv, aparat locomotor, fotosinteză , etc

! Termenii tehnici și științifici au câteva trăsături comune:

- sunt, de obicei, neologisme;
- se caracterizează prin monosemantism, deoarece exprimarea în aceste domenii
presupune exactitate, rigoare

7. UNITĂȚILE FRAZEOLOGICE sunt combinații de două sau mai multe

cuvinte, cu un sens unitar . Sunt de mai multe feluri:
- locuțiuni= grupuri de cuvinte care au înțeles unitar și se comportă din punct de
vedere gramatical ca o singură parte de vorbire
Exemple: a-și bate joc (locuțiune verbală), aducere aminte, părere de rău (locuțiuni
substantivale), de treabă, cu dare de mână (locuțiuni adjectivale), Măria Ta, cine
știe ce, te miri ce (locuțiuni pronominale), din când în când, cu de-a sila ( locuțiuni
verbale), față de, în afara (locuțiuni prepoziționale) , cu toate că, ca și cum
(locuțiuni conjuncționale)

- expresiile= îmbinări de cuvinte cu o pronunțată încărcătură afectivă

Exemplu: a spăla putina, a tăia frunze la câini; a face cu ou și cu oțet
- locuțiuni de intensitate-= unul dintre termeni adaudă celuilalt un sens
superlativ
Exemplu: înghețat bocnă, îndrăgostit lulea, etc

5
 CUVÂNTUL. FORMA ȘI CONȚINUTUL. CUVÂNTUL DE BAZĂ. SENSUL
CUVINTELOR ÎN CONTEXT. SENSUL PROPRIU ȘI SENSUL FIGURAT

I. INTRODUCERE
La orice cuvânt distingem 2 laturi:
- forma= semnificantul, prin care înțelegem totalitatea sunetelor din care este alcătuit
- conținutul= semnificatul/sensul, prin care înțelegem imaginea mentală pe care
vorbitorul și-o formează și o păstrează în memorie, referitoare la un obiect

Cuvântul poate avea unul sau mai multe sensuri, dar într-un context anumit nu poate
avea decât o singură semnificație care rezultă din relațiile pe care cuvântul le stabilește
cu celelalte unități lexicale din context.

II.După legătura dintre sensul lor și obiectele pe care le denumesc, cuvintele pot
avea:
- sens propriu;
- sens figurat.
A. Sensul propriu- sensul obișnuit, folosit în mod curent, care trezește în mintea
cititorului imaginea obișnuită a unui obiect, a unei acțiuni sau a unei însușiri.
După importanța lui funcțională, la sensul propriu deosebim:
- sens propriu de bază ( principal, denotativ)
- sens propriu secundar (derivat).
Sensul propriu de bază este cel mai vechi și constituie punctul de plecare al
celorlalte sensuri, care sunt secundare:
Exemplu: Vorbește cu gura plină. (cavitate bucală)
Sensul propriu secundar rezultă din niște asemănări stabilite între anumite obiecte și
altele care se aseamănă cu ele.
Exemplu: Soarele nu pătrundea pe gura podului. (deschidere a podului)

6
Sensul figurat (conotativ) este sensul mai puțin obișnuit al cuvintelor, care trezește în
mintea cititorului o altă imagine, acțiune, însușire decât cea obișnuită, dând naștere
figurilor de stil.

Exemplu: ,, Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai.’’ ( peisaj feeric)

7
 CLASIFICAREA CUVINTELOR DUPĂ NUMĂRUL DE SENSURI

A MONOSEMANTICE= au un singur sens ( cuvinte din domeniul științelor și al

tehnicii, majoritatea regionalismelor și arhaismelor)
B. POLISEMANTICE= au două sau mai multe sensuri, din care unul este sensul
primar, inițial și celelalte sunt sensuri derivate, care păstrează în mare și sensul
inițial.

Exemple: Îl doare capul. (parte a corpului)

Horia a fost capul răscoalei.( conducător)
Câte capete, atâtea păreri.( minte, inteligență)
S-au oprit la capul podului. (extremitate)

CLASIFICAREA CUVINTELOR DUPĂ FORMĂ ȘI SENS

În funcție de forma și sensul lor, cuvintele se clasifică în:

- omonime;
- antonime;
- paronime;
- sinonime.
A. Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Ele trebuie să
fie:
- omofone, adică să se pronunțe la fel și să nu difere prin accent;
- omografe, adică să se scrie la fel.
Omonimele sunt de mai multe feluri:
- lexicale
- lexico- gramaticale.
Omonimele lexicale sunt părți de vorbire identice și pot fi:
- totale- formele sunt identice atât la singular, cât și la plural

8
Exemplu: substantivul leu = ban (pl.lei)
animal (pl. lei)
- parțiale- pluralul are forme diferite
Exemplu: masă= obiect de mobilă (pl. mese)
mulțime (pl. mase)
Omonimele lexico-gramaticale sunt cuvinte care au forme identice, dar care sunt părți
de vorbire diferite.
Exemplu: Are haine noi. (adjectiv)
Noi mergem la școală. (pronume personal)
! Cuvintele polisemantice nu trebuie confundate cu omonimele.
Omonimele sunt foarte îndepărtate ca sens, pe când cuvintele polisemantice au
sensuri apropiate derivate din sensul primar.

B. ANTONIMELE sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus

Exemple: bun- rău; înalt- scund, etc
Ele se clasifică în:
- antonime lexicale: opoziția se stabilește între două cuvinte
Exemplu: antebelic- postbelic; bucurie- tristețe
- antonime lexico- frazeologice: opoziția se stabilește între un cuvânt și o expresie
frazeologică
Exemplu: a uita- a-și aduce aminte
- antonime frazeologice: opoziția se stabilește între două expresii frazeologice
Exemplu: a o lua la sănătoasa- a sta în loc

C. PARONIMELE – cuvinte foarte asemănătoare sau aproape identice ca formă, însă

deosebite ca înțeles.
Paronimele pot să difere între ele :
- printr-un sunet: evolua/ evalua
- prin două sunete: inveterat/ învederat
- prin modul de combinare a sunetelor: cazual/ cauzal
- prin prefixe: emigra/ imigra

9
- prin sufixe: familiar/ familial
- cu un fonem sau două în plus: a eluda/ a elucida; apostrof/ apostrofă, etc

D. SINONIMELE
Există mai multe tipuri de sinonime:
- sinonime lexicale: stabilesc relația de echivalență între două sau mai multe cuvinte;
Exemplu: vechi= antic, arhaic
- sinonime lexico- frazeologice: stabilesc relația de echivalență între un cuvânt și o
unitate frazeologică
Exemplu: a muri= a da ortul popii
- sinonime frazeologice: stabilesc relația de echivalență între două unități
frazeologice
Exemplu: a spăla putina= a o lua la sănătoasa
În funcție de gradul de echivalență semantică, sinonimele sunt:
- totale- au sensul identic, sunt puține la număr și se stabilesc între un cuvînt vechi,
popular, regional sau familiar și un cuvânt literar ori între denumirile poplare și
termenii tehnici sau științifici
Exemplu: tuci= fontă; oleacă= puțin
- parțiale: au sensul asemănător și se întâlnesc la cuvintele vechi și polisemantice
Exemplu: bun= prețios, valoros, blând, gustos
- sinonimele aproximative se întâlnesc în operele literare, unde cuvintele sunt
folosite cu sens figurat
Exemplu: arșiță, flacără, lavă = iubire

10