Ebook Romana

EBOOK ROMÂNĂ
PE SCURT
Sold to
alexandrastroe0307@gmail.com
Ce este un text nonliterar?
DEF: Textul nonliterar este o modalitate de reprezentare a vieții reale, a unor

experiențe, persoane, idei, concepții din lumea reală.
CE TRĂSĂTURI AVEM LA ACEST TIP DE TEXT?

 se referă la aspecte din lumea reală;
 se utilizează un limbaj clar, denotativ și eficient;
 are ca scop informarea și convingerea cititorilor;
 poate avea o formă continuă, discontinuă, multimodală/mixtă; [textele pot fi în

alineate successive, coerente și reprezintă un text continuu ; un text de tip schemă
sau tabel reprezintă un text discontinuu , iar textul multimodal este o îmbinare
a cuvintelor cu imaginile, cam ceea ce facem când postam pe Insta, avem de-a face
cu un mesaj general care se transmite și prin cuvinte și prin imagini]
 conține secvențe descriptive, narative, dialogale, explicative, argumentative.
TIPURI DE TEXTE NONLITERARE:

știrea, reportajele, anchetele, interviurile, editorialele, legile, hotărârile, regulamentele,
documentele de orice natură, articolele științifice, articolele pe teme culturale,
cercetările, comentariile, postările, mesajele (tip SMS), articolele de dicționar, de
enciclopedie, recenziile, anunțurile [și multe altele, cam toate textele care redau
realitatea]
Când vedem orice informație trebuie să ne punem niște întrebări:

• Care este sursa informației?
• Ce spune textul?
• Cine certifică această informație?
• Se apropie de ceea ce eu cred despre subiect?
• Unde pot găsi informații suplimentare despre subiect?]
DE CE? CE? CUM? CÂND? UNDE? CINE?
Textul literar
Trasaturi:
• Este rezultatul fictiunii, chiar daca e inspirat din realitate

• Scopul sau principal este sa impresioneze, sa exercite un efect emotional
asupra lectorului
• Atitudinea autorului este, in general, subiectiva
• Expresia in care apare invesmant continutul este tot atat de importanta sau
chiar mai importanta decat ideea transmisa
• Utilizeaza sensul conotativ (figurat) al cuvintelor
• Are o constructie specifica
Reunind trasaturi ale ambelor categorii de texte, dar dovedind puternice

afinitati cu sfera artistica, unele scrieri care, in mod obisnuit, nu sunt
considerate literare (reportaje, jurnale, scrisori) sunt atasate literaturii, sub
denumirea de texte de granita.
TIPURI DE TEXTE
Textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziţii, fraze prin care ni se comunică
idei.
1. Textul narativ (literar) – presupune o succesiune de evenimente desfăşurate în timp şi
spaţiu.
- Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru că indică o
cronologie a evenimentelor;
- Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;
- Acțiunea gradată pe momentele subiectului;
- O înșiruire de evenimente; timp, spațiu; modalitatea de expunere: narațiunea;
- Instanțele narative: autor, narator, personaj, cititor;
- Întrebări pentru a depista tipul de text: Cine? Ce face? Unde? Cum? Când? De ce?
2. Textul descriptiv (literar şi nonliterar) – evocă scene, persoane, obiecte, emoţii şi se
concentrează
asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de către autor.
- Este un text în care sunt prezentate informaţii despre obiecte, personaje, locuri,
fenomene ale naturii etc.
- Descrierea poate apărea atât în texte literare (tabloul – descrierea unui peisaj, a unor
scene din viaţa social, a
unui interior sau a unui obiect etc.; portetul – descrierea fizică şi/ sau morală a unui
personaj), cât şi
în texte nonliterare (ghiduri turistice, texte ştiinţifice, prezentarea unor produse etc.);
- Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemnează obiectul descrierii
şi părţile
acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul în care sunt percepute proprietăţile
obiectului
descris; adverbele care precizează coordonatele spaţiale ale obiectului descries sau ale
perspective din care
acesta este descris;
- Timpurile verbale folosite sunt: prezentul şi imperfectul.
- Folosită în textele narative, descrierea are rolul unei pauze narative – timpul naraţiunii
avansează, în timp ce
timpul acţiunii stă pe loc.
- Întrebări: Ce este descris? De cine? Cum? De ce?
3. Textul informativ (nonliterar) – transmite cititorilor idei, modelează înţelegerea, oferă
explicaţii în
legătură cu diverse obiecte, fenomene, situaţii, atitudini ale unor persoane, demonstrează
cum se face un
lucru, cum funcţionează un aparat, cum se fac obiectele etc.;
- Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;
-Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de
tip utilitar (modul
de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare, anunţurile, buletinul
meteo etc.);
- Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem
informaţi?,Cum suntem
informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)?
- În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată.
4. Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu un
anumit punct
de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii retorice:
- structuri specifice: ipoteza, argumentarea propriu-zisă/demonstrația, concluzia;
- conectori / structuri sintactice de organizare (vezi separat textul argumentativ);
- tehnici argumentative: inducția, deducția, enumerația, exemplul, argumentul autorității
(un proverb dat ca
exemplu, citate;
- funcția conativă/persuasivă; scopul persuasiv (încercarea de convingere);
- Întrebări: Cine argumentează? Ce argumentează?, Pe cine dorește să convingă? Cui i se
opune? De ce?
TEXTUL DRAMATIC
CARACTERISTICI:
• totul se petrece pe scenă;
• acțiunea poate fi structurată în scene sau tablouri;
• se scriu replicile care formează un text dialogal și în dreptul replicilor se notează
numele personajelor;
• se creează un decor prezentat în didascalii;
• se notează informații despre vestimentația personajelor în cadrul didascaliilor;
• se notează mișcările, jocul scenic al personajelor, acțiunile lor, modul în care se rostesc
tot în cadrul didascaliilor;
Retinem!
• textul dramatic este scris cu scopul de a fi jucat pe scenă ca spectacol;
• acțiunea este limitată în timp și spațiu (pentru că ar fi dificil de pus în scenă o acțiune
care se petrece în mai mult de 3 zile);
• este împărțit în acte, scene, tablouri;
• este dominant textul dialogal care cuprinde o serie de replici;
• sunt prezente indicațiile scenice care suprind:
- comunicarea nonverbală (gesturi, mimică);
- comunicarea paraverbală (intonație, ritmul vocii);
- modalități de caracterizare (directă realizată de dramaturg, indirectă prin
comportament, atitudine etc.);
- detalii ale decorului;
- detalii referitoare la înfățișarea personajelor și la jocul scenic;
- numele personajelor care e află în fața replicilor.
* lecția nr. 1
TIPARE TEXTUALE
CE SUNT TIPARELE TEXTUALE?
Un tipar textual arată modul predominant în care este redactat un text/ un fragment.
Există 5 tipare textuale: narativ, descriptiv, dialogal, explicativ sau argumentativ.
1. TIPARUL TEXTUAL NARATIV

Întâlnim acest tipar atunci când într-un text/
fragment predomină o narațiune, adică o povestire a unei întâmplări/ a unui eveniment/ a unei
acțiuni.
Elemente de recunoaștere:
- există o acțiune și personaje;
- se povestește la persoana I sau la persoana a III-a prin forme verbale și pronominale
specifice acestor persoane;
- acțiunea descrisă respectă o anumită ordine cronologică;
- predomină verbele;
,,Bunica se duce la cămară. Nepotul rămâne singur cu Nănoaia. Dar Nănoaia l-a uitat.
Își ia ochelarii din sacul cu catifea, mai scoate un colțun de lână cu andrele în el, se pune la
împletit, murmurând nu știu ce.” (În casa bunicilor, Ionel Teodoreanu)
* am subliniat verbele pentru a arăta că predomină acțiunea
2. TIPAR TEXTUAL DESCRIPTIV

fragment predomină o descriere a unui obiect/ a unei ființe/ a unui loc.
- predomină structuri de tipul substantiv + adjectiv (fată frumoasă, carte veche, cer
luminos etc.)
- există figuri de stil: epitete (pădure verde), comparații (chip luminos ca soarele),
personificări (codru trist), metafore (argintul bolții cerești) etc.
- există cuvinte din anumite câmpuri lexicale (de exemplu, dacă în text se descrie o
pădure, vor exista cuvinte care se referă la pădure: copaci, frunze, iarbă etc.)
,,Bătrânul avea o barbă cât toate zilele, cred că ar fi încăput un cuib de pitulice acolo,
o barbă cu fire albe și negre foarte crețe, iar deasupra ochilor, sprâncenele erau ca streșinile
de la casa noastră. Din mijlocul bărbii apărea o gură mucalită, care-și ținea râsul prizonier în
interior, iar ochii străluceau de luminițe cum rareori am văzut.” (Prima carte cu secret, Ioana
Pârvulescu)
*am subliniat elementele care ne ajută să ne dăm seama că în text ne este descris chipul
bătrânului
3. TIPAR TEXTUAL DIALOGAL

fragment predomină dialogul, adică un schimb de replici între personaje/ personalități.
- linia de dialog la începutul fiecărei replici;
,, -Mam’ mare! De ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!

- Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.” (D-l Goe..., I.L.Caragiale)
- numele personajelor scrise cu majuscule înaintea replicilor (în textele dramatice);
,,PEPELEA: Stăi, fiară de pe ceea lume!... un pas mai mult, ești mort.
ZMEUL: Ce?... tu, piticule, îmi poruncești mie?” (Sânziana și Pepelea, Vasile
Alecsandri)
„S.D: Traducerea e considerată muncă de creație. Știu că naște entuziasm, dar te și

epuizează. Nu există riscul să te supradozezi cu literatură? Și citind, și traducând, și scriind.
V.D.N.: Ba da. Există riscul epuizării când trăiești doar traducând. Epuizare în atâtea
privințe.” (Interviu cu Veronica D. Niculescu, realizat de Simina Diaconu, în Revista de
Povestiri)
- într-un interviu, numele celor care discută este redat în inițiale;

4. TIPAR TEXTUAL EXPLICATIV
fragment se explică ceva.
- răspunsuri la întrebarea DE CE? (exemplu: De ce nu mai ninge pe timp de iarnă?) sau la
întrebarea CUM? (Cum realizăm un tort de ciocolată?);
- răspunsuri introduse prin formule ca ,,Pentru că...” (DE CE?) sau ,,În felul următor...”
(CUM?);
- prezentarea unor pași (exemplu: pașii pentru a recondiționa o carte): mai întâi..., apoi...,
în cele din urmă... etc.
Pentru a recondiționa o carte, mai întâi ne asigurăm că avem materialele necesare:

adeziv, rigide, greutăți… Apoi așezăm o foaie de hârtie cerată având grijă să ajungă cât mai
aproape de îmbinarea cărții cu cotorul. (Cum recondiționăm o carte?)
5. TIPAR TEXTUAL
Întâlnim acest tipar atunci când într-un text/ fragment este expusă o opinie/ o părere și
argumentele care să susțină opinia/ părerea. Cu alte cuvinte, cineva își spune părerea despre un
anumit subiect și încearcă să își susțină afirmația prin câteva argumente.
- menționarea tezei (punctul de vedere despre un anumit subiect; exemplu: Prietenia este
importantă în viața unui om.)
- conectori argumentativi: în primul rând..., în al doilea rând..., consider că..., pe de o
parte..., pe de altă parte... etc. (De ce este importantă prietenia în viața unui om? În primul rând,
prietenia este importantă în viața unui om deoarece...)
Prietenia este importantă în viața unui om. În primul rând, un prieten reușește să îți
aducă zâmbetul pe buze și să te facă fericit. În al doilea rând, un prieten este important
deoarece îți poate oferi motivație și încredere în tine.
PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ
SUBIECTIVĂ (SB)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de subiect al propoziţiei regente:
E uşor a scrie versuri. (subiect)
E uşor 1/(să) scrii versuri. 2/ (subiectivă)
ÎNTREBĂRI:
- cine?
- ce?
TERMENI REGENŢI:
- verb personal: Vine 1/ (cine) poate.2/
- verb impersonal: este, trebuie.
Trebuia 1/ (să) meargă.2/
- verb personal devenit impersonal: a rămâne, a ajunge, a păsa, a plăcea, a veni etc.
Ajunge 1/ (cât) ai alergat. 2/
Rămâne 1/ (cine) vrea.2/
- expresie verbală impersonală: e bine, e rău, e uşor, e greu, e lesne, e dificil, e posibil, e
drept, e recomandabil, e cu putinţă, e de prisos, este de dorit, e de crezut, e culmea, e
păcat, e un adevăr, e un noroc, una e, alta e, e un fapt etc.
E bine 1/ (că) s-a întâmplat aşa. 2 /
- verbe reflexive şi impersonale: se cuvine, se cade, se întâmplă, se zice, se aude, se spune,
se pare, se poate, se vede etc.
Se zice 1/ (că) plouă. 2/
Se cuvine 1/ (să) fim civilizaţi. 2/
- verb impersonal cu pronume în dativ: a-i fi dat, a-i fi sortit, a-i fi hotărât, a-i fi scris, a-i
părea, a-i rămâne, a-i da prin gând, a-i trece prin minte, a-i plăcea, a-i veni etc.
I-a fost dat 1/ (să) ajungă acolo.2/
Mi-a convenit 1/ (ce) s-a propus la şedinţă.2/
- adverb sau locuţiune adverbială predicativă: desigur, fireşte, probabil, poate, negreşit,
pesemne, cu siguranţă, cu certitudine, fără îndoială, de bună seamă etc.
Desigur 1/ (că) vor veni şi ei. 2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. pronume relative: cine, care ce, cât, cel ce - (Cine) se scoală de dimineaţă 1/ departe ajunge. 2/
b. adjective pronominale relative: Este susţinut 1/(care) elev învaţă. 2/
c. pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât: (Oricine) munceşte 1/ are de toate. 2/
d. adjective pronominale nehotărâte: (Orice) om munceşte 1/ are de toate. 2/
e. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu se ştie 1/ (când) a plecat. 2/
f. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, dacă, de: E bine 1/ (că) a venit. 2/
Nu se ştie 1/ (dacă) vine. 2/
g. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: cum că, cum de, decât să:
E de mirare 1/ (cum de) a rezistat. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie specifice.
TOPICĂ: - antepusă (când răspunde la întrebarea cine?): (Cine)- i harnic 1/are totul. 2/
- postpusă (când răspunde la întrebarea ce?): E rău 1/ (ce) face. 2/
PUNCTUAŢIE: de obicei nu de desparte de regentă prin virgulă indiferent de locul pe care îl ocupă.
Când stă înaintea regentei şi este reluată prin pronume demonstrativ, se desparte întotdeauna prin
virgulă : (Cine) aleargă mai repede, 1/ acela e câştigător. 2/
PREDICATIVĂ (PR)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de nume
predicativ al propoziţiei regente:
Plăcerea lui este de a citi. (nume predicativ)
Plăcerea lui este 1/ (să) citească.2/ (predicativă)
ÎNTREBĂRI:
- ce?
- cine?
- cum? (adresate verbului copulativ din regentă)
TERMENI REGENŢI:
- verb copulativ care constituie predicatul nominal incomplet al regentei: a
fi, a deveni, a ieşi, a se face, a ajunge, a părea, a însemna, a rămâne, a se naşte
etc.
Hotărârea lor este 1/ (că) vor veni. 2/
El a devenit 1/ (ce) şi-a dorit. 2/
Asta înseamnă 1/ (că) n-a fost atent. 2/
Mihai a rămas 1/ (cum) îl ştiai. 2/
El părea 1/ (că) este obosit. 2/
a. pronume relative: cine, care ce, cât, cel ce – Întrebarea este1/ (ce) vor face. 2/
b. adjective pronominale relative: Problema este 1/(a cui) propunere o susţinem. 2/
c. pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât:
Banul este 1/ (al oricui) îl munceşte. 2/
d. adjective pronominale nehotărâte: Premiul este 1/ (pentru orice) om câştigă. 2/
e. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro:
Nedumerirea noastră este 1/ (când) va veni. 2/
f. adverbe nehotărâte: oricum, oricât: El este1/ (oricum) vrea. 2/
g. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca … să, dacă, de:
Propunerea mea este 1/ (să) plecăm 2/
Întrebarea este 1/ (dacă) va reuşi. 2/
h. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: după cum, ca şi cum, ca şi când, de
parcă: Totul era1/ (după cum) planificaseră. 2/
Este 1/ (de parcă) n-ar fi. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie
specifice.
TOPICĂ: - antepusă verbului copulativ din regentă: Problema este 1/ (ce) vrea. 2/
- postpusă (când vorbitorul insistă asupra celor spuse în propoziţia predicativă):
(Cine) sunteţi 1/ sunteţi. 2/
PUNCTUAŢIE: nu de desparte de regentă prin virgulă indiferent de locul pe care îl
ocupă.
ATRIBUTIVĂ (AT)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de atribut pe
lângă un substantiv sau substitut al acestuia din propoziţia regentă:
Am urmat sfatul dat. (atribut)
Am urmat sfatul 1/(pa care) ni l-ai dat. 2/ (atributivă)
ÎNTREBĂRI:
- care? , cât? , câte? ,
- ce fel de? , al (a, ai, ale) cui?
TERMENI REGENŢI:
- substantiv: El este băiatul1/ (pe care) l-am căutat.2/
- pronume: Acela 1/ (care) învaţă2/ ştie1/.
- numeral: Al doilea, 1/ (care) a întârziat2/ a avut mai mult de aşteptat1/.
a. pronume relative: cine, care ce, cât, cel ce:
Primeşte premiul elevul 1/ (care) e silitor. 2/
Am urmat sfatul 1/ (ce) mi l-ai dat. 2/
b. pronume interogativ: Asculţi muzica 1/ (pe care) ai ascultat-o şi ieri? 2/
c. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu se ştie ziua1/ (când) a plecat. 2/
Nu cunosc locul 1/ (unde) merge. 2/
d. adverbe interogative: Nu cunosc locul 1/ (unde) merge? 2/
d. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, dacă: A luat hotărârea 1/ (să) vină. 2/
Întrebarea 1/ (dacă) vine 2/ şi-a pus-o şi el. 1/
e. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: de să, cum că, până să:
Într-una din zile 1/ (până să) plec în concediu, 2/ m-a vizitat Ionescu. 1/

specifice.
TOPICĂ: - postpusă: Ştiu răspunsul întrebării1/ (pe care) i-a adresat - o. 2/

- intercalată (cu condiţia să urmeze termenului regent): Ziua 1/ (în care) m-a
vizitat 2/ mi-o amintesc şi acum. 1/
PUNCTUAŢIE: dacă este determinativă (neizolată) nu se desparte prin virgulă, iar dacă
este explicativă (izolată) se desparte prin virgulă de regenta ei. Atributiva explicativă
intercalată se izolează prin virgule de regenta ei.
COMPLETIVĂ DIRECTĂ (CD)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de complement
direct pe lângă cuvântul determinat din regentă:
A învăţat a citi . (complement direct)
A învăţat 1/(să) citească. 2/ (completivă directă)
ÎNTREBĂRI:
- pe cine?
- ce?
TERMENI REGENŢI:
- verb tranzitiv: Nu ştie1/ (cine) vine.2/
- locuţiune verbală tranzitivă: N-a băgat de seamă 1/ (că) plecase.2/
- interjecţie cu valoare predicativă:
Iată 1/ (ce) s-a întâmplat. 2/
a. pronume relative: cine, care ce, cât, cel ce – Nu ştiam 1/ (cine) va învinge. 2/
b. adjective pronominale relative: A întrebat 1/(care) elev învaţă. 2/
c. pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât: Îţi dau 1/ (orice) îmi ceri. 2/
d. adjective pronominale nehotărâte: Îţi ofer 1/ (orice)lucru doreşti. 2/
e. pronume interogativ: Ştii 1/ (cine) vine? 2/
f. adjectiv pronominal interogativ: Înţelegi 1/ (ce) probleme discută? 2/
g. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu ştie 1/ (când) a plecat. 2/
h. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca … să, dacă, de: Am auzit 1/ (că) a venit. 2/
Nu ştie 1/ (dacă) vine. 2/
i. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: cum că, cum de:
Zicea 1/ (cum că) ar merge acolo. 2/

specifice. Poate fi reluată în regentă când determină un verb la mod nepersonal –
nepredicativ.
TOPICĂ: - postpusă : Ştiu1/ (ce) face. 2/

- antepusă : (Care) vine, 1/nu ştiu nici acum. 2/
- intercalată: A dori 1/ (să) fii altfel decât el, 2/ este o schimbare. 1/
PUNCTUAŢIE: când stă după regentă nu se desparte prin virgulă. Când este antepusă
regentei, de desparte, de obicei, prin virgulă. Când este intercalată, virgula se poate
folosi după ea.
COMPLETIVĂ INDIRECTĂ (CI)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de complement
indirect pe lângă cuvântul determinat din regentă:
Vorbeşte ascultătorilor. (complement indirect)
Vorbeşte 1/(cui) ascultă. 2/ (completivă indirectă)
ÎNTREBĂRI:
- cui?, despre cine?, de cine?, cu cine?, la cine?, pentru cine?, împotriva cui?,
contra cui?, asupra cui? etc.
TERMENI REGENŢI:
- verb personal: Se gândea 1/ (la cine) va veni.2/
- locuţiune verbală: Nu şi-a dat seama 1/ (ce) s-a întâmplat. 2/
- adjectiv: Îndemânarea este necesară 1/ (cui) repară. 2
- locuţiune adjectivală: Nu era în stare 1/ (să) scoată o vorbă. 2/
- adverb: E rău 1/ (de cine) e sărac.2/
- interjecţie: E vai 1/(de cine) nu ascultă. 2/
Bravo 1/(cui) câştigă. 2/
a. pronume relative: cine, care ce, cât - Povesteşte 1/ (cui) îl ascultă. 2/
b. adjective pronominale relative: Este mândru 1/(de câte) rezultate a obţinut. 2/
c. pronume nehotărâte: Se teme 1/ (de oricine) îl ameninţă. 2/
d. adjective pronominale nehotărâte: Dă premiul 1/ (oricărui) copil îl merită. 2/
e. pronume interogative: Se gângeşte1/ (la cine) va veni? 2/
f. adjective pronominale interogative: S-a întrebat 1/(la care) coleg va merge? 2/
g. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu mă dumiresc 1/ (unde) e. 2/
h. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, dacă, de: Nu mă mir 1/ (că) n-a reuşit. 2/
i. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: cum că, cum de:
S-a mirat1/ (cum de) a rezistat. 2/

specifice. Poate fi însă reluată sau anticipată în regentă prin pronume personal formă
neaccentuată.
TOPICĂ: - postpusă: Mă gândesc 1/ (ce) face. 2/

- antepusă : (Despre ce) au discutat 1/nu m-am întrebat niciodată. 2/
- intercalată: Gândindu-mă 1/ (la ce) a spus, 2/ am înţeles mesajul. 1/
PUNCTUAŢIE: - când este aşezată după regentă nu se desparte prin virgulă.

- antepusă, se desparte de obicei prin virgulă.
CIRCUMSTANŢIALĂ DE LOC (CL)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement
circumstanţial de loc şi arată locul în care se desfăşoară o acţiune sau se manifestă o
însuşire:
Pretutindeni vezi locuri minunate. (complement circumstanţial de loc)
(Oriunde) priveşti,1/ vezi locuri minunate.2/ (circumstanţială de loc)
ÎNTREBĂRI:
- unde?, de unde?, până unde?, încotro?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (de unde) a fost trimis.2/
- locuţiune verbală: Stă de vorbă cu mine1/ (oriunde) mă întâlneşte. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (unde) vrei. 2/
- adjectiv: Victorioasă 1/ (oriunde) joacă, 2/ echipa a câştigat campionatul. 1/
- locuţiune adjectivală: De treabă 1/(oriunde) l-ai întâlni, 2/ te ajută la nevoie. 1/
- adverb: Acolo, 1/ (unde) ai fost tu, 2/ n-a ajuns încă nimeni. 1/
- locuţiune adverbială: În mijloc, 1/ (unde) a stat el, 2/ a fost multă lume. 1/
a. pronume relative: cine, care ce, cât + prep. - Merg 1/ (la cine) mă cheamă. 2/
b. adjective pronominale relative: Ne îndreptăm 1/(spre care) coleg ne cheamă. 2/
c. pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât + prep.: Se duce 1/ (câtre
oricine) vrea. 2/
d. adjective pronominale nehotărâte: Mergea 1/ (spre oricare) clădire dorea. 2/
e. pronume interogative: Mergi 1/ (la cine) am stabilit? 2/
f. adjectiv pronominal interogativ: Vii1/ (de la ce) coleg ai fost? 2/
g. adverbe relative: unde, încotro, cât: Nu merge 1/ (unde) au stabilit. 2/
A umblat 1/ (cât) e lumea de mare. 2/
h. adverbe nehotărâte: oriunde, oriîncotro: (Oriîncotro) priveşti1/ vei vedea locuri
minunate.2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbul acolo cu sau fără prepoziţie; nu are elemente

de relaţie specifice.
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (de unde) am fost. 2/
- antepusă: (Unde) a fost, 1/ a aflat adevărul. 2/
- intercalată: Acolo, 1/ (unde) ai fost tu, 2/ n-a ajuns încă nimeni. 1/
PUNCTUAŢIE: când stă după regentă nu de desparte de obicei prin virgulă. Când stă
înaintea regentei poate fi despărţită, despărţirea fiind obligatorie dacă are element
corelativ. Dacă este intercalată şi aşezată înaintea predicatului regentei, se izolează între
virgule.
CIRCUMSTANŢIALĂ DE TIMP (CT)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de timp şi
arată timpul când se desfăşoară acţiunea din regentă sau se manifestă o însuşire.
- temporala poate exprima:
 anterioritatea: Am ajuns la gară1/ (înainte ca) trenul (să) sosească.2/
 posterioritatea: M-a căutat 1/ (după ce) plecasem.2/
 simultaneitatea: A venit 1/ (în timp ce) învăţam la geografie.2/
ÎNTREBĂRI:
- când?, de când?, până când?, cât timp?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (când) poate.2/
- locuţiune verbală: Stă de vorbă cu mine1/ (când) mă întâlneşte. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (când) vrei. 2/
- adjectiv: Biruitoare 1/ (când) a luptat la Oituz, 2/ armata română a câştigat şi alte bătălii. 1/
- locuţiune adjectivală: Din topor, 1/(când) a crescut,2/ băiatul a dat de necaz. 1/
- adverb: Azi, 1/ (când) te-am căutat, 2/ nu erai acasă. 1/
- locuţiune adverbială: Din vreme în vreme,1/(când) te întâlnesc,2/ mă bucur.1/
a. adverbe relative: când, cât (cât timp), cum (îndată ce), unde (îndată ce):
(Când) a venit, 1/ nu l-a găsit. 2/
(Cât) a stat aici, 1/ n-a scos o vorbă. 2/
(Cum) îl văzu, 1/ îl şi recunoscu. 2/
b. adverbe nehotărâte: oricând, orişicând, oricât: (Oricând) vrei,1/ îl poţi vedea.2/
Poţi sta 1/ (oricât) vrei. 2/
c. conjuncţii: până (nu), dacă, de, că: A stat 1/ (până) s-a întunecat. 2/
(Dacă) a văzut aşa, 1/ nora împăratului s-a mai domolit. 2/
d. locuţiuni conjuncţionale: înainte (ca…) să, îndată ce, imediat ce, după ce, pe dată ce, în timp ce,
câtă vreme, cât timp, oro de câte ori etc.
(După ce) i-a întâlnit, 1/s-a întors. 2/
(Ori de câte ori) plouă ,1/ îşi ia umbrela. 2/
e. pronume relative: cine, care, cât : Au sosit 1/ (înaintea cui) doreau. 2/
f. adjective pronominale relative: Ajungem 1/(înaintea cărui) coleg ne cheamă. 2/
g. pronume nehotărâte: oricare, oricine: Se duce 1/ (înaintea oricui) vrea. 2/
h. adjective pronominale nehotărâte: Mergea 1/ (înaintea oricărui) om dorea. 2/
i. pronume interogative: Vii 1/ (înaintea cui) am stabilit? 2/
j. adjectiv pronominal interogativ: Ajungi1/ (înaintea cărui) coleg ţi-ai propus? 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: şi, imediat, îndată, deodată, cum,
atunci, numai ce, pe urmă, de atâtea ori etc. Locuţiunile adverbiale menţionate sunt specifice
temporalei.
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (înaintea cui) vreau. 2/

- antepusă: (Când) va veni, 1/ va fi târziu. 2/
- intercalată: Azi, 1/ (când) ai venit tu, 2/ nu era nimeni acolo. 1/
PUNCTUAŢIE: se desparte prin virgulă când nu exprimă o circumstanţă esenţială, când este antepusă
şi are un corelativ, sau când este intercalată şi se aşează înaintea predicatului regentei.
CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD (CM)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de mod şi
arată cum se desfăşoară acţiunea din regentă sau se manifestă o însuşire.
- modala poate fi de mai multe feluri:
 propriu-zisă: A procedat1/ (cum) l-ai sfătuit.2/
 comparativă: - de egalitate: Munceşte1/ (cum) muncesc toţi.2/
- de inegalitate: Învaţă mai bine1/ (decât) mă aşteptam.2/
- de condiţie: Se clătina1/ (ca şi cum) ar fi fost beat.2/
 de măsură progresivă: (Cu cât) creşte1/ cu atât se face mai deştept.2/
ÎNTREBĂRI:
- cum?, în ce fel?, în ce mod?, în ce chip?, cât?, cât de?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (cum) poate.2/
- locuţiune verbală: Şi-a bătut joc de el1/ (cum) n-o făcuse nimeni. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (cât) poţi de repede. 2/
- adverb: Învaţă mai bine 1/ (decât) înveţi tu. 2/
- locuţiune adverbială: De-a boaza,1/(cum) merge el,2/ merg toţi copiii.1/
- adjectiv: Este mai bun 1/ (decât) eşti tu.2/
- locuţiune adjectivală: De treabă, 1/(cum) erau şi ai lui,2/ băiatul a ajuns cunoscut. 1/
a. adverbe relative: cum, precum, cât, decât, parcă, cât etc. precedate sau nu de alt element:
Învaţă 1/ (cum) poate. 2/
Munceşte1/ (cât) poate.2/
A procedat 1/ (cum) a putut.2/
b. locuţiuni conjuncţionale: după cum, cât ce, ca şi cum, ca şi când, de parcă, de ce, de aceea, cu
atât(a) (mai), pe lângă ce etc.
A procedat, 1/(după cum) l-ai învăţat. 2/
S-a comportat 1/ (ca şi cum) nu m-ar fi cunoscut . 2/
c. pronume relative: ce, cine, care, cât : De harnic 1/ (ce) este 2/ nu are astâmpăr 1/
d. adjective pronominale relative: Citeşte la fel de mult 1/ ( ca ce) om e interesat. 2/
e. pronume nehotărâte: oricare, oricine, orice: Studiază 1/ (ca oricare) vrea. 2/
f. adjective pronominale nehotărâte: Învaţă 1/ (ca orice) elev doreşte. 2/
g. pronume interogative: Faci 1/ (ca cine) am stabilit? 2/
h. adjectiv pronominal interogativ: Ajungi1/ (ca cine)- ţi doreşti? 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: aşa, astfel, asemenea, atât(a), la

fel, pe atâta, de ce, de aceea, cu atât(a)(mai)
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (cum) vreau. 2/
- antepusă: (După câte) ştiu, 1/ este un timid. 2/
- intercalată: Aşa, 1/ (cum) ai venit tu, 2/ au venit şi ei. 1/
PUNCTUAŢIE: - modala aşezată după regentă se desparte dacă nu este esenţială în frază, se termină
cu un complement circumstanţial, sau apare ca o explicaţie a unui complement circumstanţial de mod.
- antepusă, se desparte obligatoriu dacă are un corelativ în regentă.
- cea intercalată se izolează dacă stă înaintea predicatului sau mai departe de termenul regent
CIRCUMSTANŢIALĂ DE CAUZĂ (CZ)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de
cauză şi arată cauza acţiunii sau o însuşire din regentă.
- cauzala poate fi de mai multe feluri:
 propriu-zisă care exprimă o cauză directă sau indirectă:
S-a supărat1/ (pentru că) nu l-ai aşteptat.2/
1 2
 argumentativă: (Dacă) n-ai învăţat, / cum o să promovezi. /
ÎNTREBĂRI:
- din ce cauză?, din ce pricină?
TERMENI REGENŢI:
- verb : N-a venit 1/ (pentru că) a fost reţinut.2/
- locuţiune verbală: N-a băgat de seamă nimic 1/ (că) a fost neatent. 2 /
- interjecţie: Geamul tronc1/ (din cauză că) s-a făcut curent. 2/
- adjectiv: Este gârbovă 1/ (din cauză că) este bătrână .2/
- locuţiune adjectivală: Este din topor, 1/(din cauză că) nu-i educat. 2/
a. conjuncţii subordonatoare: deoarece, fiindcă, întrucât, căci, dacă, de, că.
Nu ştie 1/ (fiindcă) n-a învăţat. 2/
Lipseşte1/ (că) e bolnav.2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: din cauză că, din pricină că, din moment ce,
de vreme ce, o dată ce, de bine că, pentru că, câtă vreme etc.
N-a venit la mine 1/ (din cauză că) a fost plecat în oraş.2/
(De vreme ce) nu înveţi, 1/ nu ştii.2/
c. adverbe relative cu valoarea unor conjuncţii: cum, când, unde:
(Cum) nu cunoaşteţi drumul 1/ vă puteţi rătăci. 2/
(Când) nu studiază, 1/ cum o să ştie? 2/
d. pronume relative precedate de prepoziţii: ce, cât : Nu refuz oferta 1/ ( de ce) crezi tu. 2/
Nu-şi revine1/ (de câte) a suferit. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: apoi, atunci, pentru aceea,

de aia, de aceasta. Conjuncţiile menţionate, în afara ultimelor trei, sunt specifice. Specifice
sunt şi locuţiunile conjuncţionale menţionate, cu excepţia ultimelor trei.
TOPICĂ: - postpusă: Vin,1/ (că) vreau. 2/ (cele introduse prin că şi căci)
- antepusă: (Cum) n-ai învăţat, 1/ n-ai ştiut. 2/ (cele introduse prin cum)
- intercalată: De aceea, 1/ (că) -i bolnav , 2/ n-a venit. 1/
PUNCTUAŢIE: - indiferent de topică, cauzala se desparte, în general, de regenta ei prin

virgulă.
CIRCUMSTANŢIALĂ DE SCOP SAU
FINALĂ (CS, CF)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial
de scop, arătând scopul acţiunii din regentă.
ÎNTREBĂRI:
- în ce scop?, cu ce scop?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine la bibliotecă 1/ (să) împrumute cărţi .2/
- locuţiune verbală: A luat parte la concurs 1/ (ca să) câştige. 2 /
- interjecţie: Hai în clasa 1/ (ca să) repetăm lecţia. 2/
a. conjuncţii subordonatoare: să, ca să, de.
Vine adesea 1/ (ca să)-i vadă.2/
Mergea la mare 1/ (de) se trata de reumatism.2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: pentru ca să, că doar (- doar), că doar
de, doar de.
Învaţă 1/ (pentru ca să) reuşească.2/
Insistă 1/ (că doar-doar) l-o lămuri. 2/
c. adverbul doar (doar):
Îl vizita des, 1/ (doar-doar) l-o convinge de adevăr. 2/
d. pronume relativ precedat de prepoziţie: S-a dus 1/ (după ce) avea de cumpărat. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: anume, dinadins, de

asta, într-adins, de aceea, pentru aceea, pentru asta etc. elementele subordonatoare
populare sunt specifice.
TOPICĂ: - postpusă: Vin,1/ (ca să) te văd. 2/

- antepusă: (Pentru ca să)-l văd, 1/ am venit mai devreme. 2/
- intercalată: Anume, 1/ (ca să) mă supere , 2/ n-a venit. 1/
PUNCTUAŢIE: - finala introdusă prin de nu se desparte prin virgulă de regentă. Se

despart cele cu element corelativ în regentă, care sunt antepuse şi nu sunt considerate
esenţiale în frază.
CIRCUMSTANŢIALĂ CONDIŢIONALĂ
(CŢ)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care exprimă condiţia sau ipoteza de a cărei îndeplinire
depinde realizarea unei acţiuni sau a unei însuşiri din regentă.
ÎNTREBĂRI:
- cu ce condiţie?
TERMENI REGENŢI:
- verb : (Dacă) doreşti 1/ vino la mine.2/
- locuţiune verbală: (Dacă) ai timp 1/ să iei şi tu parte la adunare. 2 /
- interjecţie: Hai în clasa 1/ (dacă) vrei! 2/
- adjectiv: Acest echipament este recomandabil 1/ (în caz de) mergi pe munte.2/
a. conjuncţii subordonatoare: dacă, de, să.
Vine 1/ (de)-l vede.2/
(Dacă) doreşti 1/ vino la mine.2/
(Să) fi învăţat, 1/ reuşea. 2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: în caz de, în caz că, de unde.
(În caz că) plouă, 1/ îmi voi lua umbrela.2/
c. pronume relativ în genitiv + locuţiunea prepoziţională în locul:
(În locul cui) a vorbit 1/ eu n-aş fi spus asta. 2/
d. prin juxtapunere: Ai carte, 1/ ai parte.2/
e. adverbul relativ când:
(Când) m-aş potrivi lui, 1/ de mult aş fi ajuns la sapă de lemn. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele apoi şi atunci. Element introductiv specific

este locuţiunea conjuncţională în caz că.
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (dacă) te văd. 2/
- antepusă: (Dacă) mă chemi 1/ voi veni. 2/
- intercalată: Apoi, 1/ (dacă) mă superi , 2/ plec. 1/
PUNCTUAŢIE: - se despart prin virgulă cea juxtapusă şi cea intercalată. Când e

socotită esenţială în frază, nu se desparte prin virgulă.
CIRCUMSTANŢIALĂ CONCESIVĂ (CV)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care arată o împrejurare care ar putea împiedica realizarea acţiunii sau
existenţa însuşirii din regentă, dar nu o împiedică.
- este de mai multe feluri:
 propriu-zisă: (Deşi) este bolnav, 1/ a venit la şcoală.2/
 ipotetică sau condiţională: (Orice) s-ar întâmpla, 1/ nu plec acolo.2/
ÎNTREBĂRI:
- în ciuda cărui fapt?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Învaţă , 1/ (chiar dacă) este obosit.2/
- locuţiune verbală: (Deşi) era supărat, 1/ a stat totuşi de vorbă cu mine. 2 /
- interjecţie: (Deşi) eşti ocupat 1/ hai totuşi până acolo. 2/
- adjectiv: El a ieşit învingător, 1/ (deşi) a jucat slab.2/
a. conjuncţii subordonatoare: că, dacă, de, să, deşi, batăr, măcar.
Calul, 1/ (că)-i cal, 2/ şi tot oboseşte. 1/
Fierul, 1/ (de)-i fier, 2/ şi tot rugineşte. 1/
(Să)-l omori în bătaie, 1/ şi tot nu recunoaşte. 2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: cu toate că, chit că, măcar că, chiar dacă, chiar că,
chiar de, chiar să, măcar de, şi dacă, şi de, fără (ca) să etc.
(Cu toate că) s-a grăbit, 1/ n-a ajuns la timp .2/
Învaţă , 1/ (chiar dacă) este obosit.2/
c. pronume relativ + adj. indiferent:
(Indiferent ce) i-ai spune, 1/ tot nu se conformează. 2/
d. adjectiv pronominal relativ + adj. indiferent:
(Indiferent ce) măsuri ai lua, 1/ tot nu se potoleşte. 2/
e. pronume nehotărâte: orice, oricât, oricine:
(Orice) s-ar întâmpla, 1/ tot mă duc acolo. 2/
f. adjectiv pronominal nehotărât:
(Oricâţi) bani ai avea, 1/ tot nu-ţi ajung. 2/
g. adverbe relative: cât, cum, unde.
(Cât) de bogat ar fi, 1/ tot zgârcit rămâne. 2/
(Cum) o dai, 1/ tot n-o nimereşti. 2/
(Unde) l-ai pune, 1/ tot îl găseşte. 2/
h. adverb nehotărât: oricât, oricum, oriunde.
(Oricât) te-ai strădui, 1/ tot nu reuşeşti. 2/
i. prin juxtapunere: Plece ei, 1/ eu nu plec.2/
Bate-l, 1/ şi tot nu se duce.2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele (şi) tot, (şi) totuşi, şi locuţiunea adverbială cu toate acestea.
Conjuncţiile deşi, batăr, măcar, şi locuţiunile conjuncţionale menţionate (cu excepţia lui fără ca să)
sunt specifice.
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (deşi) n-am timp. 2/
- antepusă: (Deşi) plouă 1/ tot voi veni. 2/
- intercalată: Totuşi, 1/ (deşi) a plouat, 2/ tot am plecat în excursie. 1/
PUNCTUAŢIE: - se desparte de obicei prin virgulă de regenta ei.
CIRCUMSTANŢIALĂ CONSECUTIVĂ
(CNS)
DEFINIŢIE:
- este subordonata care arată urmarea unei acţiunii, a unei însuşirii sau a unei
caracteristici, ori urmarea unei cantităţi.
ÎNTREBARE:
- care este urmarea faptului că?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Mănâncă, 1/ (de) te sperie.2/
- adjectiv: Era frumoasă, 1/ (încât) nu te puteai uita la ea.2/
- locuţiune adjectivală: Era de treabă, 1/ (încât) îi ajuta pe toţi.2/
- adverb: Experimentase destul, 1/ (încât să) nu poată aduce noi argumente.2/
a. conjuncţii subordonatoare: încât, că, de, să, ca să.
Tipa, 1/ (de) te asurzea. 2/
E slabă, 1/ (să-i) plângi de milă.2/
E prea diplomată, 1/ (ca să )-l contrazică. 2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: încât să, pentru ca să, cât să, de să.
Proceda de aşa natură, 1/ (încât să) fie observat.2/
E prea comod , 1/ (pentru ca să) facă un asemenea efort.2/
c. adverbe relative: cât, decât.
Ţipa aşa se tare, 1/ (cât) ţi-era milă de el. 2/
ELEMENTE CORELATIVE: adverbele aşa (de), astfel (de), atât (de), destul (de),
prea, locuţiunile adverbiale în aşa fel, până într-atât, până acolo, adjectivele
pronominale atât, atare. Conjuncţia încât şi locuţiunile conjuncţionale încât să şi de să
sunt specifice.
TOPICĂ: - întotdeauna postpusă: Vorbeşte atât de tare, 1/ (încât) îl aud toţi. 2/
PUNCTUAŢIE: - se desparte prin virgulă de regenta ei cu excepţia celei introduse prin

să şi cu corelativul prea şi a celor introduse prin de aşezate imediat lângă predicatul
regentei.
COMPUNEREA
Compunerea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului pe baza unor

cuvinte intregi, a unor fragmente de cuvinte, a unor elemente de compunere,
prin urmatoarele procedee (conform DOOM2 si Dictionarului de stiinte ale
limbii, 2001, 2005):
A. Compunerea prin alaturare [parataxa sau juxtapunere):
- substantiv + substantiv [ambele cu forma de nominativ]: pusca-mitraliera,

mobila-tip, artist-cetatean, nava-satelit, situatie-tip, plan-cadru, zi-munca, bloc-
turn, cal-putere, caine-lup, contabil-sef, formular-tip, nord-est, sud-vest, mama-
soacra, situatie-limita, zi-lumina etc.;
- adjectiv + adjectiv [scrise cu cratima], de tipul: anglo-american, romano-englez,

romano-ruso-turc etc.;
- toponime/ nume de locuri [scrise cu cratima, al doilea termen aparand cu

forma de nominativ], de tipul: Targu-Jiu, Targu-Ocna, Sangeorz-Bai, Bolintin-
Deal, Bolintin-Vale etc.;
- compusele cu particule de compunere, de tipul: cestalalt, celalalt, altceva,

fiecare, fistecine, orice, orisicui, oarecare, oaresicare, dansul, dansa, dumneata,
dumnealui, dumneavoastra, insumi, insuti, insusi, vreun, vreo… etc.
B. Compunerea prin subordonare presupune:
- subordonarea atributiva:
a) substantiv + adjectiv; botgros, coate-goale, vorba-lunga, acid clorhidric,

Almasul-Mare s.a.;
b) adjectiv + substantiv (in unele formatii mai vechi): buna-credinta, buna-

cuviinta, bunavointa, rea-credinta, rea-vointaetc.;
c) substantiv + substantiv in genitiv: Calea Laptelui, ciubotica cucului, gura-leului,

floarea-soarelui, ochiul-boului, Gura Ocnitei, Neagra Sarului […], Delta
Dunarii s.a.;
d) substantiv + substantiv cu prepozitie: apa de plumb, bou de balta, floare-de-

colt, Rosiori de Vede, Baia de Arama etc.;
- subordonare completiva (rezultatul unor izolari): fluiera-vant, incurca-lume,

pierde-vara, zgarie-branza, duca-se pe pustii;
- subordonare fata de un adjectiv, avand ca rezultat un alt adjectiv:
a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinantii deschis, inchis: rosu-

inchis/deschis;
b.]doua adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;
c) adjectiv verbal precedat de un circumstantial: bine-credincios, bine-venit, clar-

vazator; - subordonarea eterogena prin care se formeaza numeralele:
a) subordonarea circumstantiala de la 11 la 19: doisprezece (doi „peste“ zece);
b] subordonarea atributiva de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt

atributele lui zece (22, 23, 24 etc.). (cf. art. Compunere, semnat de Angela Bidu-
Vranceanu, in Dictionar de stiinte ale limbii, Editura Nemira, 2001, p. 124-125).
Asemenea cuvinte compuse pot fi scrise prin:
a. alaturare cu cratima (liniuta de unire):
– substantive: caine-lup, redactor-sef, zi-lumina, an-lumina, nord-est, buna-

credinta, rea-vointa, argint-viu, triplu-salt, prim-ministru, prim-procuror, prim-plan,
june-prim, prim-solist, floarea-soarelui, ochiul-boului, cal-de-mare, drum-de-fier,
du-te-vino, casca-gura/ gura-casca, nu-ma-uita, papa-lapte, Bicaz-Tulghes,
Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj.Napoca, Popesti-Leordeni, Baia-Sprie, Ocna-
Sugatag, Ana-Maria, Micu-Clain, Niculescu-Buzau, Radulescu-Motru, Verde-
Imparat, Mircea-Voda, Baba-Cloanta, Baba-Harca, Paunasul-Codrilor, Zana-
Zorilor, Harap-Alb, Fat-Frumos, Ileana-Cosanzeana, Stramba-Lemne, Sfarma-
Piatra, Mos-Ajun;
- adjective: chimico-farmaceutica, economico-organizatorice, ruso-roman, rus-

roman (dictionare), anglo-francez, nord-american, sud-african, asa-numit, asa-
zis, drept-credincios, liber-cugetator, nou-nascut, propriu-zis, sus-numit..;
- adverbe si locutiuni adverbiale: asta-vara, asta-seara, asta-noapte, intr-adins,

dintr-adins, intr-adevar, dupa-masa, dupa-amiaza, dupa-pranz, de-adevarat, dis-
de-dimineata, calea-valea, caine-caineste, trea-.ca-mearga, vrand-nevrand,
talmes-balmes, hodoronc-tronc, harcea-parcea, nitam-nisam..;
- prepozitia compusa de-a, in locutiuni adverbiale + in numele de jocuri: de-a

berbeleacul, de-a dura, de-a rostogolul, de-a curmezisul, de-a dreptul, de-a lungul,
de-a gata, de-a pururi+ de-a v-ati ascunselea, de-a uliul si porumbeii, de-a hotii si
vardistii, de-a baba-oarba, de-a mijoarca;
- interjectii: haida-de, haide-hai, hop-asa, tic-tac, tura-vura;

b. alăturare fără cratima:
- substantive: binefacere, blocnotes, bunastare, bunavointa, dreptunghi,

lungmetraj, scurtcircuit, untdelemn, demancare, faradelege, deimpartit,
deinmultit, descazut, sinucigas, preaplin, acupunctura, anotimp, neurologie,
pomicultura, primavara, Campulung; America de Nord, Bolintinul din Vale,
Bulevardul Eroilor, Campia Burnas, Padurea Andronache,Balta Brailei, Calea
Victoriei, Delta Dunarii, Dealul Macinului, Gura Teghii, Hasmasul Mare,.Lacul
Morii, Lacul Rosu, Muntele Mic, Muntii Apuseni, Muntii Macinului, Parcul
Tineretului, Piata Muncii, Piata Unirii, Pestera Muierii, Piscul Cainelui, Piatra Arsa,
Raul Alb, Raul Mare, Strada Mare, Streiul Repede, Trei Brazi, Timisul de Sus, Ucea
de Jos, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Stan Patitul, Pop de
Basesti;
- adjective: binecuvantat, clarvazator, binefacator, raufacator, atotbiruitor,

atotstiitor, cuminte, cumsecade, aurifer, neolitic, balneoclimateric, electromecanic,
aeronaval, surdomut, dacoroman, maglenoroman, istroroman, antonpannesc,
camilpetrescian;
- pronume: acelasi, aceeasi, Domnia ta, Domnia lui, ceea ce., niciunul/ niciun,
niciuna/ nicio;
- numerale: unsprezece, paisprezece, cincisprezece, saisprezece,optsprezece,

cincizeci, saizeci, amandoi, tustrei, catesipatru, dintai, intaiasi; douazeci si unu,
al douazeci si unulea, o suta, un milion, o data, de doua ori, cate unu, cate doi;
- verbe: binecuvanta, binevoi, binemerita, autoapara, teleghida, nemaivazut,

nemaivazand;
- adverbe: deasupra, decat, degeaba, deplin, desigur, dinadins, dinauntru,

inadins, indeaproape, indelung, astazi, bunaoara, bineinteles, deseori, rareori,
acasa, aseara, degraba, departe, devale, candva, cumva, oricum, oricand, oricat,
alaltaieri, laolalta, zigzag, valvartej;
- locutiuni adverbiale: de abia, de altfel, de asemenea, de fapt, din cale afara, in

curand, in fine, in sfarsit, pe alocuri, pe de rost;
- prepozitii si locutiuni prepozitionale: despre, dinspre, dintre, dintru, printre,

printru; de la, de pe, de prin, de pe la, de sub, inainte de , aproape de, dincolo de,
dincoace de, fata de, impreuna cu, in fata, in dreptul, in susul, de jur imprejurul,
din stanga;
- conjunctii si locutiuni conjunctionale: asadar, desi, deoarece, fiindca, intrucat,

precum, vasazica; ca sa, ci si, chit ca, cu toate ca, de vreme ce, din moment ce,
pentru ca, ori de cate ori;
- interjectii: heirup, iacata, tralala;
C. Abreviere (prescurtare): a. c.= anul curent, etc. = et cetera, id. = idem, nr. =
numarul, dr. = doctor, cca = circa, d-ta = dumneata, D-sa = Domnia sa, Cl = clor, n
) numar imtreg, cm = centimetru, Kg = kilogram, C.E.C. sau CEC = Casa de
Economii si Consemnatiuni
Mijloace de îmbogăţire a vocabularului
Interne – derivarea , compunerea , conversiunea

Externe – cuvinte provenite din alte limbi (împrumuturile)
DERIVAREA
Este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu
ajutorul afixelor (sufixelor şi prefixelor ).
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului .
Clasificare :
- sufixele lexicale , când formează cuvinte noi : grădinar .
- sufixele gramaticale , când creează forme gramaticale (sufixe de mod şi timp ) :
citi , scris
- sufixele lexico-gramaticale , când exprimă un sens nou şi o categorie
gramaticală (sufixe moţionale) : gâscă – gâscan
Sufixele denumesc:
- agentul ( -tor , - ar , -ist , -aş ) : agricultor , fierar , gronist , luntraş
- însuşirea ( -iu , -oş , -cios , -bil , -at , -al ) : aurcz , fricos , mîncăcios ,
purtabil , sprîncenat , vamal
- colectivitatea ( -et , -raie , -işte , -ime , -is) : brădet , apăraie , porumbişte ,
studenţime , zmeuriş
- instrumentul ( -ar , -nită , -tor ) : alfabetar , pipernită , ştergător
- noţiuni abstracte ( -inţă , -ie , -ime , -cală , -ura , -anţă ) : cerinţă , domnie ,
grăsime , răceală , scursura , siguranţă
- modalităţi ( -este , -iş , -âş) : româneşte , pietriş , ţărâş
- locul şi originea ( -ărie , -ice , -ean ) : benzărie , fierărie , bucureştean
- obiecte sau însuşiri mici – sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ică , ice) : binişor ,
căscioară , cerceluş , coşuleţ , lănţuc , pantofior , singurică , vanticel
- obiecte sau însuşiri mari – sufixe augmentative ( andru , an , oaie , oi ) :
băieţandru , grăsan , căsoaie , pietroi
Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului
pentru a forma cuvinte noi . Prefixele modifică sensul cuvântului de bază , fiind :
- negative ( re-, in- ) : neseamă , inegalitate .
- privative ( des- , de- ) : a descreti , deşire .
- iterative ( re- , răs - ) : a reaminti , rasucit .
Prefixele pot forma :
- substantive ( neregulă ) .
- adjective ( nefiresc ) .
- adverbe ( negreşit ) .
3
Prefixele pot fi :
- vechi ( ne , în , des , răs ) .
- noi ( arhi , anti , pre , inter ) .
Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe . ( înnodat ) .
Seriile derative apar atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat
Compunerea
Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează

cuvinte noi sau termeni diferiţi .
Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe
care îl au când există independent .
Cuvintele compuse pot fi :
- substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului ) .
- verbe : a binevoi .
- adjective : cumsecade .
- pronume : fiecare .
- numerale : douăzeci
- adverbe : după-amiază .
- prepoziţii : pâna la .
- conjuncţii : ca să .
- interjecţii : bring-bana
Există elemente de compunere cu înţeles de sine stătător ( prefixoide ) :
- cid ( ucigător ) .
- craţie ( conducător ) .
- fil ( iubitor )
- fob ( care urăşte ) .
- fug ( care îndepărtează ) .
- log ( specialist ) .
Sufixoide :
- aero ( aer ) .
- bio ( viaţă ) .
- filo ( iubitor ) .
- hidro ( referitor la apă ) .
- macro ( mare ) .
- micro ( mic ) .
- orto ( corect ) .
- poli ( mai mulţi ) .
- pseudo( fals ) .
- tele ( la distanţă ) .
4
Procedee de compunere :
A. JUXTAPUNERE , ALĂTURARE : câine lup .
a. Compunerea prin contopire :
bunăvoinţă,untdelemn,cuminte,binefăcător,unsprezece, orişicine,niciodată,
deasupra, binevoi,dedesubt etc.
b. Compunerea prin alăturare:bun-simţ,prim-ministru,Valea Călugărească,nou-
născut,o mie trei sute,după-amiază,de către etc.
B. SUBORDONARE : floarea-soarelui .
Prin compunere prin subordonare se înţelege:
1. Subordonarea atributivă:
a) substantiv + adjectiv; botgros, coate-goale, vorbă-lungă, acid clorhidric,
Almaşul-Mare ş.a.
b) adjectiv + substantiv (în unele formaţii mai vechi): bună-credinţă, bună-cuviinţă,
bunăvoinţă, rea-credinţă, rea-voinţă etc.;
c) substantiv + substantiv în genitiv: Calea Laptelui, ciuboţica cucului, gura-leului,
floarea-soarelui, ochiul-boului, Gura Ocniţei, Neagra Şarului […], Delta Dunării ş.a.;
d) substantiv + substantiv cu prepoziţie: apă de plumb, bou de baltă, floare-de-colţ,
Roşiori de Vede, Baia de Aramă etc.;
2. Subordonare completivă (rezultatul unor izolări): fluieră-vânt, încurcă-lume,

pierde-vară, zgârie-brânză, ducă-se pe pustii;
3. Subordonare faţă de un adjectiv, având ca rezultat un alt adjectiv:

a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinanţii deschis, închis: roşu
închis/deschis;
b)două adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;
c) adjectiv verbal precedat de un circumstanţial: bine-credincios, bine-venit,
clar-văzător;
4. Subordonarea eterogenă prin care se formează numeralele:

a) subordonarea circumstanţială de la 11 la 19: doisprezece (doi „peste" zece);
b)subordonarea atributivă de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt
atributele lui zece (22, 23, 24 etc.).
C. ABREVIERE :
- iniţiale : CEE , BCR .
5
- iniţiale şi fragmente de cuvinte : Tarom .
- fragmente de cuvinte : Asirom
- fragmente de cuvinte si cuvinte : Romarta .
Conversiunea
(Schimbarea valorii gramaticale)
Este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o
parte de vorbire la alta :
a) Substantive din :
- adjective : Frumosul traversează stradă .
- verbe la participii : Răniţii au fost transportaţi la spital .
- verbe la supin : Mersul pe jos este sănătos .
- verbe la gerunziu : Suferindul era trist .
- adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .
- pronume : Nu îmi pierd vremea cu nimicuri .
- interjecţie : N-a auzit oful .
b) Adjective din :
- verbe la participiu : Cerul înnorat nu-mi place .
- verbe la gerunziu : Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia .
- pronume : Acest băiat învaţă bine .
- adverbe : Mi-am luat haine gata .
c) Adverbe din :
- adjective : Vorbeşte frumos .
- verbe la participiu : Vorbeşte îngânat .
- substantive : Pleacă luni .
d) Prepoziţii din :
- adverbe : Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre .
- substantive : Picta frumos graţie talentului .
- verbe la participiu : A câştigat mulţumită muncii .
Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare , compunere sau schimbarea
valorii gramaticale de la un cuvânt de bază .
6
Împrumuturile . Neologismele
Împrumuturile sunt mijloace externe de îmbogăţire al vocabularului şi sunt introduse în

limba română din alte limbi .
Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi fiind favorizate de mai multi
factori :
- vecinătatea geografică
- amestecul şi convieţuirea unor populaţii .
- raporturile culturale , economice şi politice .
Împrumuturile pot fi :
I vechi : Provenite din :
1) limba slavă ( izvor , plug , cocoş , voinic , babă , boier , ieftin ) .
2) limba maghiară ( hotar , vameş , viclean , oraş , gazdă , gând ) .
3) limba turcă ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
4) limba greacă ( duşman , frică , tacticos , proaspăt ) .
II noi : Vin din :
1) franceză ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluţiona ) .
2) engleză ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
3) germană ( crenvurşti , foen , iceberg , manager ) .
4) italiană ( pian , spaghete ) .
5) latină ( graţie , colocviu , insulă ) .
Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii
sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol ,
oxigen , şampon , parizer , whisky , fotbal , box .
COMPUNEREA
Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor care consta in crearea unui cuvant nou din
mai multe cuvinte intregi existente si independent in limba, din elemente de compunere fara existenta
independenta sau din abrevieri ale unor cuvinte.
In limba romana, in functie de felul termenilor componenti, cuvintele compuse se grupeaza in trei
categorii mari:
a) compuse formate din cuvinte intregi existente si independent in limba noastra (bunavointa, sus-
numit, doisprezece, binecuvanta, deseara, floarea-soarelui etc.);
7
b) compuse formate din elemente de compunere inexistente si independent in limba romana (auto-,
cvasi-, deca-, foto-, -vor, -fob etc.), combinate fie intre ele (balneolog, bicefal, decapod etc.), fie
cu cuvinte existente si independent (colontitlu, termocentrala, centigrad, electrocauteriza etc.);
c) compuse formate numai initiale sau din abrevieri ale unor cuvinte (C.F.R, O.N.U, P.N.L, Asirom,
Tarom, Petrom).
In compunerea romaneasca locul central il ocupa primul dintre aceste trei tipuri de cuvinte compuse.
Aici se intalnesc exemple apartinand tuturor partilor de vorbire. Compusele din cea de-a doua grupa sunt
reprezentate prin substantive, adjective, pronume, verbe si adverbe, iar cele din ultima, numai prin
substantive.
Compusele formate din cuvinte intregi se combina sau nu dupa regulile sintactice obisnuite ale limbii;
in primul caz ele se numesc compuse sintactice, iar in cel de-al doilea caz, compuse asintactice.
Spre deosebire de compusele in structura carora intra elemente de compunere sau abrevieri, care se
comporta ca si niste cuvinte simple, compusele din cuvinte intregi, de foarte multe ori, nu se deosebesc
din punct de vedere formal de grupurile sintactice alcatuite din mai multe cuvinte, intre care se stabilesc
diferite raporturi. De aceea este necesara o atenta delimitare intre compuse (problema se pune in special la
substantiv si in mai mica masura la adjectiv, pronume si numeral) si diferite grupuri sintactice: locutiuni
si grupuri sintactice nelocutionale. Aceasta delimitare este cu atat mai necesara, cu cat compunerea
apartine formarii cuvintelor, in timp ce grupurile de cuvinte apartin sintaxei. De aceea, trebuie sa se
porneasca de la ideea ca un compus reprezinta un singur cuvant, iar grupul sintactic, evident, mai multe
cuvinte. Dupa cum se stie, nu exista pana acum o definitie completa, satisfacatoare a cuvantului. Din
aceasta cauza nu va fi avuta in vedere o defintie, ci numai trei caracteristici: unitatea morfologica, unitatea
semantica si comportamentul sintactic - intre ele existand o stransa legatura.
In limba romana unitatea morfologica a cuvantului presupune in cazul cuvintelor flexibile, care
alcatuiesc marea majoritate a vocabularului, modificari flexionare (desinente, articol) la finala. Prin
urmare, o formatie care isi modifica in flexiune finala este un cuvant si nu un grup sintactic, chiar este
alcatuita din mai multi termeni. De exemplu: botgros, botgrosului, botgrosi; untdelemn, untdelemnul,
untdelemnului; Campulungul, Campulungului, Mos-ajun, Mos-ajunului; Santamaria, Santamariei etc. In
foarte multe cazuri insa, cand formatia este mai putin sudata, primul sau ambii termeni ai compuului
primesc marci flexionare ori articol: cal-de-apa, calul-de-apa, calului-de-apa; rea-vointa, relei-vointe;
domnia-sa, domniei-sale etc. Exemplele de ultimul tip nu se deosebesc din punctul de vedere al unitatii
morfologice de: director adjunct, directorului adjunct; gazeta de perete, gazeta de perete, gazetei de
8
perete; mar cretesc, marului cretesc etc., fiind caracterizate, toate, prin lipsa unitatii morfologice. Uneori
putem surprinde faza de trecere de la categoria compuselor fara unitate morfologica la categoria celor cu
unitate morfologica: bunastare, bunei-stari si bunastarii; prim-ministru, primului-ministru si prim-
ministrului; alb-verzui, alba-verzuie si alb-verzuie etc.(de obicei una dintre forme este mai frecventa, de
exemplu bunastarii fata de bunei-stari).Unele pronume, desi isi modifica in flexiune si primul termen (de
exemplu: dumneata, dumitale; celalalt, celuilalt; insumi, insami, insine etc.), prezinta totusi unitate
morfologica, deoarece modificarile flexionare nu au ca urmare recunoasterea termenilor componenti ca
unitati distincte. Cand primul termen al compusului este o parte de vorbire neflexibila sau una care nu
primeste articol, sudarea se face cu mai multa usurinta, tocmai datorita faptului ca nu exista posibilitatea
modificarilor in interiorul formatiei.
Din punct de vedere semantic, compusele reprezinta o unitate. Adesea termenii care intra in
compunere isi pierd, intr-o masura mai mare sau mai mica, intelesul lor initial si independenta lor
semantica, sensul compusului nu rezulta din suma sensurilor cuvintelor care il alcatuiesc, ci este ceva nou,
uneori foarte departat de sensurile termenilor componenti. Aceasta situatie se intalneste mai ales la
substantivele care au la baza o metafora: Calea-Laptelui, cele-cinci-degete, Closca-cu-Pui, coada-de-
randunica, lapte-de-pasare, laptele-cucului, lemn-cainesc, leu-de-mare, ochi-de-pisica, poale-n-brau,
rochita-randunicii, sange-de-noua-frati etc. De asemenea, o unitate semantica noua se poate constata si la
substantive formatii nemetaforice ca: primavara, proces-verbal, stat-major, untdelemn etc.
Spre deosebire de compusele discutate mai sus, grupurile sintactice nelocutionale, ca: acid clorhidric,
director general, gazeta de perete, inalta tradare, mar cretesc, om de stat, parere de rau etc. sunt formate
din cuvinte care isi pastreaza sensul lor (desi au loc unele modificari semantice), intelesul integului
reiesind din suma intelesurilor acestor cuvinte. Acidul clorhidric este intr-adevar un acid, si anume cel
clorhidric, marul cretesc este un mar de soi cretesc etc. Prin urmare deosebirea dintre cele doua categorii
pe care le discutam aici este clara.
In cazurile mai rare, in care grupurile nelocutionale au la baza o metafora, ca in exemplele: aurul
negru, braul cerului (=curcubeu), corabia desertului (=camila), ferestrele sufletului (=ochi), poalele
muntelui, sare si piper (despre o stofa) intelesul nu mai poate constitui un indiciu diferentiator, deoarece
sensul grupurilor este la fel de nou, de diferit de cel al termenilor alcatuitori, ca si sensul compuselor.
Pe de alta parte, exista si compuse care pot fi analizate semantic intocmai ca si grupurile sintactice
nelocutionale mentionate mai inainte si care nu pot fi deosebite decat cu greutate de aceste grupuri pe
baza criteriului semantic.
9
Termenii unora dintre aceste compuse isi pastreaza toti, in mare masura, sensul lor. Dintre termenii
altora, unul si-a putut modifica mult intelesul, celalalt sau ceilalti ramanand cu sensul lor initial. Si aceste
formatii au unitate seantica, fie dobandita printr-o folosire frecventa, fie datorita faptului ca ele calchiaza
compuse din alte limbi. Ne referim la exemple de tipul: apa-tare, fata-mare,mama-mare,ramas-bun,
Alba-ca-Zapada, Fat-Frumos, Mama-Padurii, Pasari-Lati-Lungila, Statu-Palma-Barba-Cot, Anu nou,
Joia mare, 1 Mai, Marea Britanie, Coasta de Fildes, Noua Zeelanda, Volta Superioara, Baia-Mare,
Campulung-Moldovenesc, Curtea-de-Arges, Poiana-Tapului, Serbestii-Vechi, Valenii-de-Munte, Balta-
Alba, Trei-Scaune etc. Denumirile geografice si teritorial- adminitrative al caror prim element este un
substantiv nume generic (munte, rau, insula, strada etc.) prezinta doua situatii:
a) „cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv in genitiv sau de un adjectiv care nu
este foloit si singur ca toponimic (hidronimic, oronimic etc.) avem a face cu o unitate semantica (deoarece
ambele elemente alcatuiesc denumirea). De exemplu: Delta Dunarii, Drumul Scarii, Insula Serpilor,
Muntii Macinului, Raul Doamnei, Lacul Rosu, Marea Neagra, Peninsula Balcanica, Republica Sud-
Africana, Strada Mare, Tara Romaneasca etc.”1[1]
b) cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv folosit in forma sa de nominativ
exclusiv ca nume topic (de loc, de munte, de apa etc.), de un nume de persoana sau de un adjectiv care
poate denumi si singur un loc, un munte, o apa etc., cele doua cuvinte nu alcatuiesc un compus, nefiind
intrebuintate, in mod obligatoriu, impreuna: muntii Carpati (si Carpatii), fluviul Dunarea (si Dunarea),
raul Olt (si Oltul), lacul Gilcescu (si Gilcescul), marea Mediterana (si Mediterana), oceanul Pacific (si
Pacificul) etc.
In ceea ce priveste adjectivul, pronumele si numeralul, observam ca aici compusele prezinta diferite
grade de unitate semantica. Cele mai multe exemple se plaseaza pe o treapta inferioara din acest punct de
vedere: alb-galbui, dulce-acrisor, vocal-instrumental, roman-german, domnia-ta, nici unul, douazeci si
doi etc., mai putine, pe o treapta superioara: cuminte, cumsecade, dumneata, tustrei, unsprezece etc.
Comportamentul sintactic.
1) Comportamentul sintactic al substantivului comun compus insotit de un determinant adjectival difera

in special de cel al grupurilor sintactice libere si intr-o masura mult mai mica de comportamentul sintactic
al grupurilor sintactice stabile.
1[1] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I, Editura
Academiei, 1970.
10
a) Compusele care prezinta unitate morfologica, caracterizate sau nu prin modificari flexionare,
indiferent de tipul de compunere, se comporta si sintactic intocmai ca orice cuvant simplu. Determinantul
adjectival de orice fel se refera la intregul compus din punctul de vedere al intelesului si se acorda in gen,
numar si caz cu compusul. Faptul acesta este clar cand genul si numarul compusului este altul decat genul
si numarul substantivului din interiorul lui sau atunci cand elementul de baza al compusului este verb :
burtaverde, indraznet, acest coate-goale, acesti coate-golae, o umila nu-ma-uita, asa-numitul sparge-val
activ, zgarie-branza asta etc. Cand insa substantivul cu rol de determinant din interiorul compusului este
de acelasi gen cu genul intregului compus, nu exista nici o dovada ca atributul se refera la intregul compu
si nu umai la substantivul din interiorul lui : Mos-ajun vesel, ca si ajun vesel, primavara timpurie, ca si
vara timpuri etc.
Atributul adjectival, indiferent de felul lui, nu poate separa termenii compuselor cu unitate
morfologica, putand fi plasat numai in urma sau inaintea lor : botgrosul ala, burtaverde asta, scurt-
metrajul nostru, interesantul scurt-metrj etc. Nu sunt posibile constructii ca : botul ala gros, burta asta
verde, scurtul nostru metraj, scurtul interesant metraj.
b) Pe langa compusele care nu au unitate morfologica, prezenta unui determinant adjectival, cu

exceptia adjectivelor pronominale posesive si demonstrative, ne poate ajuta la delimitarea unui compus de
un grup sintactic stabil numai atunci cand este clar ca din punct de vedere semantic adjectivul se refera la
intreaga formatie si nu numai la unu din termeni : cap-de-mort frumos colorat, poale-n-brau gustoase, un
ramas-bun trist etc. Mai frecvente sunt insa cazurile in care adjectivul, prin sensul sau, nu serveste ca
indiciu de compunere, deoarece poate fi interpretat atat ca determinant al intregului compus, cat si al
primului termen de compunere, intocmai ca atunci cand se afla pe langa un grup sintactic : floare-
soarelui frumoasa, floare-de-sfanta-Ana rasaritade curand, iarba-mare uscata. Constructii formate dintr-
un compus urmat de un determinant adjectival, nu se deosebesc de : acvila de stanca impaiata, acid
clorhidric tare, fata de perna curata, gazea de perete interesanta, grau arnaut bun, grau de toamna
frumos, mar cretesc gustos, grupuri sintactice stabile, determinate, la randul lor, de adjective.
Avem de a face cu grupuri sintactice libere si stabile. Intr-un grup sintactic liber format dintr-un
substantiv urmat de doua sau mai multe atribute, dintre care unul exprimat printr-un adjectiv posesiv sau
demonstrativ, posesivul sau demonstrativul se aseaza imediat dupa substantivul determinat inaintea celui
de-al doilea atribut : cartea mea frumoasa, casa asta de piatra, floarea aceea rosie a copilului. Pe langa
un grup sintactic stabil, adjectivul posesiv si cel demonstrativ se comporta intocmai ca pe langa orice grup
sintactic liber. Ele separa cuvintele care alcatuiesc grupul, asezandu-se imediat dupa substantivul cu rol de
11
determinant : acidul acesta clorhidric, directorul nostru general, gazeta asta de perete, iepurii astia de
casa, marul meu cretesc.
O serie de compuse fara unitate morfologica, cum sunt mama-mare, tata-mare etc., nu permit
intercalarea adjectivelor posesive si demonstrative intre termenii alcatuitori : mama-mare a mea, mama-
mare asta, tata-mare al tau.
Exista insa compuse fara unitate morfologica ale caror componente pot fi separate prin adjective
posesive sau demonstrative ca si grupurile sintactice: laptele acesta de pasare, procesul acesta verbal,
procesul nostru verbal etc.
c) Din punct de vedere sintactic numele proprii de persoane si de sarbatori, indiferent de structura
lor si de gradul lor de unitate morfologica, se comporta ca un singur cuvant. Determinantul, de orice fel ar
fi el, nu se poate intercala intre termenii compusului: Fat-Frumosul nostru, Galben-de-Soare al ei,
Muma-Padurii cea rea, Stan Patitul asta, 1 Mai al nostru.
Comportarea denumirilor geografice si a celor aministrativ-teritoriale este diferita de a celorlalte

nume proprii, remarcand-se imposibilitatea disocierii numeleui prin intercalarea unor determinanti intre
termenii alcatuitori: Curte-de-Arges a nostra, Gura-Ocnitei asta, Poiana-Tapului frumoasa, Satul-Mare
insorit, Targu-Jiul nostru etc.
Singurele toponimice separabile sunt cele formate dintr-un substantiv nume generic urmat de un
substantiv in genitiv, acestea fiind mai usor analizate: Delta asta a Dunarii, Podisul acesta al Moldovei,
Valea aceasta a Prahovei etc.
2) Grupurile sintactice stabile formand serii in care determinantele se refera la acelasi determinant se
comporta ca si imbinarile libere: gazeta noastra de perete este mai reusita decat cea de strada;
intalnindu-se mai rar constructiile cu repetare: gazeta noastra de perete este mai reusita decat gazeta de
strada etc.
Prin urmare, in timp ce in grupurile sintactice libere si in cele stabile se evita repetarea, in cazul
compuselor cu acelasi determinant inlocuirea este neobisnuita.
De obicei termenii compusului se afla in aceeasi ordine ca si partile de propozitie dintr-un grup sintactic
obisnuit (vorba-lunga, floarea-soarelui, untdelemn, cuminte, casa mare, casa de lemn, cu cap). „Ordinea
termenilor compuului, inversa fata de ordinea obisnuita a grupului sintactic construit din aceleasi parti de
12
vorbire, poate constitui de asemenea un indiciu al compuner Ea se datoreste, de cele mai multe ori,
copierii unor modele straine: lung-metraj, sus-numit, atotputernic, clarvazator etc.” 2[2]
Luand in considerare forma externa sau forma interna a cuvintelor compuse se pot clasifica dupa
patru criter
„In cazul unor cuvinte compuse, din punct de vedere al flexiunii, elementele lor constitutive s-au
contopit in asa masura incat- chiar si dupa o cercetare asidua- abia le putem deosebi; asa sunt de exemplu:
cocotarc, mujdaiu, Dumnezau luceafar, Sanziene, primavara, codobatura, vinars, Marea-neagra, Buna-
vestire, argint-viu etc.” 3[3]
Dupa cum Nicolae Draganu precizeaza in Compunerea cuvintelor in limba romana, mai exista si
cuvinte ale caror parti componente stau separat, se prezinta in asa fel ca si cum am pronunta sau chiar am
scrie doua, trei cuvinte, intre care exista doar relatii sintactice, intr-un singur cuvant, pe care le putem
scrie si despartit, acestea neavand o caracteristica aparte. Exemple de astfel de cuvinte sunt: drum-de-fier,
unt-de-lemn, ceapa-ceoarei etc.
„In functie de modul in care raportul dintre cele doua parti constituiente ajunge sa fie concretizat
sau nu si formal, distingem compuneri marcate si nemarcate: daca la elementele constituiente este
marcat raportul in care se aflau ca parti de propozitie, atunci compunerea este marcata: argint-viu, ceapa-
ceoarei, unt-de-lemn, papa-lapte etc.; iar compuneri nemarcate sunt acelea in care raportul elementelor
constituiente nu este marcat: valvartej, cocostarc etc.” 4[4]
Prin urmare, in masura in care diferitele parti componente pot fi flexioate sau nu, putem distinge
grade diferite de contopire, iar aceasta trasatura externa pare sa fie un principiu suficient de potrivit in
clasificarea cuvintelor compuse.
Cuvintele compuse, dupa forma lor externa, mai pot fi clasificate si din punct de vedere
gramatical. „Vom include intr-o categorie acele cuvinte care sunt compuse din doua substantive, intr-o
alta categorie pe cele compuse dintr-un substantiv si un adjectiv sau dintr-un substantiv si un adverb etc.,
deci dupa cum se schimba aspectul gramatical al elementelor constitutive, se schimba si natura
2[2] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I, Editura
Academiei Republicii Socialiste Romania, 1970.
3[3] Nicolae Draganu, Compunerea cuvintelor in limba romana, Timisoara, Editura Amphora, 1998.
4[4] Ibidem
13
compusului. Aceasta clasificare pare a fi fireasca si logica intrucat se bazeaza pe caracteristicile cele mai
importante ale partilor componente.” 5[5]
Dar dupa cum Nicolae Draganu explica in Compunerea cuvintelor in limba romana, dintr-un alt
punct de vedere, un compus nu poate fi considerat a fi o simpla combinatie de cuvinte (substantive cu
substantive, substantive cu adjective, verbe cu substantive etc.), ci o combinatie de notiuni, de concepte,
exprimata si concretizata printr-o combinatie de cuvinte. Astfel definirea relatiilor existente intre
elementele compusului este criteriul fundamental care serveste drept punct de plecare pentru cea dea treia
categorie a clasificar
„In ceea ce priveste relatia logica in care se pot afla cele doua patti ale compusului, compunerea
poate fi de doua feluiri: subordonatoare sau coordonatoare.”6[6]
„ Cel de-al patrulea criteriu de clasificare se fundamenteaza pe motivatia psihologica si pe modul

de formare a compusului.” 7[7]
Flexiunea este o consecinta si o urmare a evolutiei elementelor constitutive ale compusului.

Forma cuvintelor simple sau compuse este transformata de trecerea timpului, precum si de catre actiunea
legilor fonetice. Ca urmare a folosirii indelungate, cuvintele se tocesc in asa masura incat abia mai raman
trasaturi din forma lor initiala. La cuvintele simple, consecinta acestui proces este simplificarea lor si mai
accentuata: caballus a devenit cal etc., pe de alta parte, cuvintele compuse se simplifica, devenind simple.
„Flexiunea, cu diferitelesale grade, nu constituie o trasatura aparte a compunerii, ci este rezultatul

unei legi generale a sistemului, care se resfrange asupra limbii in intregimea ei. Este deci doar un accident
si nu o putem folosi drept criteriu de baza in aceasta clasificare.”8[8]
Cea de-a doua clasificare, din punct de vedere gramatical, prezinta si ea dificultati, aceasta
referindu-se doar la forma externa, este pur mecanica si nu patrunde in esenta compusului. „Cuvinte ca
pasare-musca (colibri), valvartej, coada-soricelului, unt-de-lemn etc. pot fi oare incadrate in aceeasi
categorie? Fiecare dintre aceste compuse este de alta natura; modul lor de formare, ba chiar si raporturile
logice existente intre elementele lor constitutive sunt diferite. Este adevarat ca la lingvistii germani gasim
5[5] A. Darmesteter, op. cit.
6[6] Nicolae Draganu, op. cit.
7[7] Ibidem

14
de regula aceasta clasificare, dar primim si explicatia: comunicarea in limba germana corespunde de
minune acestei clasificari.”9[9]
„Nici clasificarea logica nu ne multumeste, cu toate ca pare a fi foarte riguroasa. Asa cum este
evident ca forma externa a compusului din punct de vedere psihologic prezinta interes doar indirect, asa
cum natura legaturii in cazul cuvintelor apa-tare, Cornul-Luncei, unt-de-lemn pune pe primul plan
momentul analitic, iar in cazul lui luceafar, Statu-Palma, cocostarc pe cel sintetic, dupa parerea lui
Wundt, care va fi considerata drept baza in continuarea clasificarii noastre, va fi lipsita de valoare si
clasificarea lui Darmesteter care considera drept marca reala de identificare a compusului elidarea
elementelor gramaticale de legatura (ellipse), iar in cazurile unde ea exista, in opozitie cu componentele
propriu-zise, el le numeste juxtapunere.”10[10]
Mai raspandita decat clasificarea formala, clasificarea logica, este si mai lipsita de valoare.
Aceasta nu este cauza raportului dintre doua elemente, ea putea exista la fel de bine atat inaintea formarii
compusului, cat si dupa aceasta.
Din punct de vedere psihologic, formarea compusului este un proces cu dublu aspect: pe de-o
parte este analiza, in masura in care elementele compusului se desprind din intergul propozitiei, iar pe de
alta parte este sinteza, in masura in care partile de propozitie astfel desprinse se intrepatrund mai strans si
formeaza. Fata de celelalte cuvinte ale propozitiei, o unitate noua, de sine statatoare. Daca insa studiem
diferitele cazuri de compunere, ajungem la concluzia ca procedeul analitic si cel sintetic, in cele mai
multe cazuri, nu se concretizeaza in aceeasi proportie. Daca avem in vedere reletia procesului psihic care
actioneaza la formarea compusului, putem distinge trei categorii:
a) In prima categorie sunt incluse acele compuse care s-au desprins, in mod vizibil,
direct din intregul propozitiei. „In aceste cazuri procesul analitic se gaseste in asa masura pe primul plan
incat compusul pare rezultatul segmentarii sintactice, iar procesul sintetic (actiunea fortelor psihice de
legare a membrilor) trece cu totul in planul al doilea.” 11[11]
b) In cea de a doua categorie sunt incluse acele compuse ale caror parti constitutive
9[9] Ibidem
10[10] Ibidem

15
nu pot aparea exact in aceeasi ordine ca in compus, unele langa altele, si in cadrul propozitiei; „asocierea
conceptuala care a unit partile compusului le-a transformat si din punct de vedere al formei.”12[12] In
acest caz, procesul sintetic a trecut in prim plan fata de cel analitic.
c) „Cea de a treia categorie este constituita din acele cazuri in care una din partile
constitutive ale compusului probabil nici nu a facut parte initial din acea unitate conceptuala din care a
fost desprins celalalt element constitutiv al compusului. Acest ultim component, care totodata a desemnat
conceptul de baza, a atras din alte unitati sintactice primul component ca rezultat al asocierii conceptuale.
Formarea unui asemenea compus este aproape intru totul un proces sintetic; analiza se restrange aproape
numai la alegerea unui cuvant.”13[13]
Nicolae Draganu in Compunerea cuvintelor in limba romana, ajunge la concluzia ca toate

compusele din prima categorie s-au format prin actiunea de contact in cadrul asocierii de idei, cele din a
doua grupa prin actiunea de apropiere in asocierea de idei, iar cele din a treia grupa au rezultat din
actiunea la distanta a acesteia.
Evolutia ulterioara a compusului este marcata de transformari formale si semantice; rezultatul

comun al acestor procese consta in aceea ca elementele compusului, care initial nu au fost intr-un raport
prea strans, incep sa se intrepatrunda tot mai mult. In acelasi timp, cei doi formanti partiali isi pierd
autonomia, iar la finalul evolutiei sale cuvantul primeste statutul de cuvant simplu.
Wundt distinge trei etape diferite, prima fiind aglutinatia- „astfel de compuse sunt, de exemplu,
Joia-Mare, drum-de-fier, tren-fulger etc”14[14].; cea de-a doua etapa a evolutiei este contopirea partiala-
aceasta este foarte fregventa in cazurile in care aspectul fonetic al compusului este neschimbat, dar
intelesul sau se intuneca intr-o masura mai mare sau mai mica, ca, de exemplu, in cuvintele primavara,
vinars, dedau etc. „Compusul se apropie si mai mult de contopirea totala cand unul din elementele
constitutive a disparut din uzul limbii in calitate de cuvant de sine statator sau a devenit de nerecunoscut
15
din punct de vedere formal, ca, de exemplu, Dumnezau, stramos, cocostarc, mujdaiu etc.” [15]
Contopirea completa se afla pe ultima treapta a evolutiei, unde compusul se prezinta unitar, fara ca sa
poata fi deosebit de cuvantul simplu, ca, de exemplu: harnic, luceafar, spun, cos, asa etc. In asemenea
12[12] Ibidem
13[13] Ibidem
15[15] Ibidem
16
cazuri doar studii de istoria limbii sau gramatica comparata pot stabili daca acel cuvant a fost vreodata un
compus.
O alta clasificare a cuvintelor compuse ar fi :
a) cuvinte compuse prin alaturare: inginer-sef, nou-nascut, prim-ministru, o suta doi, ca sa, de la etc;
b) cuvinte compuse prin contopire: untdelemn, cumsecade, oarecare etc;
c) cuvinte compuse din initiale sau abrevieri: Asirom (Asigurarile Romane), C.F.R. (Caile Ferate
Romane), Tarom (Transporturi aeriene romane), Comaliment (Comert cu alimente), Petrom (Petrol
Romania) etc;16[16]
1. Compunerea analitica
Limba romana cunoaste un numar insemnat de cuvinte compuse pe cale analitica: substantive,
adjective, pronume, verbe, cuvinte neflexibile.
a) Substantive compuse pe cale analitica
Nicolae Draganu le clasifica din punct de vedere formal, cand acestea pot fi marcate si nemarcate si pot fi
alcatuite din substantive, adjective, adverbe legate prin prepozitii, respectiv prefixe; si din punct de vedere
logic, cand acestea pot fi clasificate in doua grupe: coordonate si subordonate.
„Compusele coordonate sunt acelea ale caror parti constitutive sunt de acelasi rang, care se determina
reciproc si deci sunt constituite din parti de vorbire identice, de exemplu cucu si fuga etc”17[17]. Acestea
exista intr-un numar foarte redus in limba romana si sunt compue din doua substantive imbinate cu
ajutorul conjunctiei „si”: cucu si fuga, sperla si cenusa, vai si amar, punct si virgula etc. Cand una din
patti functioneaza ca element determinant, vorbim de compunere subordonata. Elementul subordonat,
respectiv determinant, poate fi substantiv, adjectiv, adverb etc.: Ajunul-Craciunului, unt-de-lemn, apa-
tare etc.; el poate sta la inceputul compusului: primavara sau la sfarsitul acestuia: vinars.
b) Adjective compuse pe cale analitica
Din punct de vedere formal, combinatiile sunt foarte diferite:
16[16] Alexandru Metea, Limba romana esentiala, p.50.

17
• Adjectivul este compus dintr-un cuvant scurt si un adjectiv (respectiv
participiu):
1) Dintr-un adverb si un adjectiv(respectiv participiu): neadevarat, nedrept,
nespus, nebun, nevrednic, bine-cuvantat, bine-voitoriu, bine-crescut, bine-facatoriu, bine-

meritet, bine-mirositoriu, bine-naravit, bine-placut, bine-simtitoriu, hat-atata, indelung-
rabdatoriu, lesne-iertatoriu, rau-simtitoriu, rau-voitoriu etc.
2) Dintr-o propozitie sau o particula si un nume: „afund (ad+fundum), adanc
(ad+ancus), amanunt (ad+minutum), atat (eccum sau atque+tantum), atare, acatare (eccum
sau atque+talis), destul, forobraz, suptpamantean.” 18[18]
Tot aici trebuie sa amintim si compusele in care partea a doua este un
participiu. Putem considera adjective compuse din particule si adjective
toate formele gradelor de comparatie- superlativ si comparativ-, deoarece
ele exprima o noua nuanta intr-o unitate conceptuala.
• Adjective compuse analitic dintr-un adjectiv si un substantiv nu intalnim in cadrul

compunerii din limba romana populara, ele exista insa in cadrul compunerii din limba literara:
fructifer etc.
• Raportul logic existent intre partile componente ale adjectivului compus analitic din alte
doua adjective poate fi:
1) De coordonare. „Pe acestea le folosim atunci cand vrem sa
exprimam faptul ca un obiect poseda doua caracteristici in aceeasi maura, dar

totusi in asa fel incat una o determina mai strans pe cealalta, din contopirea lor
rezultand o noua nuanta semantica: beat-orb, baloaches (balaiu-oaches), bun-
bucuros, bun-voitoriu, drept-credincios, dulce-lesinat, mult-putin, mort-copt,

18
nou-nascut, rosu-inchis, vanat-deschis, verde-albastru, roman-magiar etc.”
19
[19]
Cateodata partile componente sunt legate prin conjunctia si:
verde si albastru, surd si mut etc., in locul lor, limba romana
literara foloseste, de obicei, compuse savante: surdo-mut, etc.
Aici ar mai trebui amintite si asa numitele adjective compuse reduplicate, cum ar
fi: mare-mare, bun-bun, dulce-dulce; cateodata partii a doua a compusului i se
adauga un sufix diminutival: nou-nout, singur-singurel etc. Unii insa nici nu le
considera pe acestea cuvinte compuse, deoarece aceeasi parte componenta se
repeta. In aceste cazuri, partea a doua a compusului are doar functie
argumentativa, deci intareste, intensifica, sporeste sensul primei parti
componente.
2) De subordonare: „ a-tot-puternic, atotstiutor si a-toate-
stiutor, a-toate-cutropitoriu etc.” 20[20]
c) Numerale compuse analitic
• Dintre numeralele cardinale trebuie considerate drept substantive compuse analitice zecile,
sutele, miile, milioanele, miliardele etc.: doua-zeci, trei-sute, patru mii, cinci milioane, sase
miliarde etc. Acest lucru este intarit si de utilizarea permanenta a prepozitiei de in legatura cu
ele. Intre elementele componente exista, de altfel un raport de subordonare.
• Celelalte numerale cardinale compuse trebuie considerate ca fiind adjective. De la 10 la 9

ele sunt formate cu ajutorul prepozitiei super, spre, deci sunt adjective compuse analitic, intre
partile lor constitutive existand un raport de subordonare: un+spre+zece, doi+spre+zece si
19[19] Ibidem

19
doua+spre+zece etc. Incepand cu 20, numeralele sunt alcatuite cu ajutorul conjunctiei si, deci
ele sunt adjective compuse analitic, ale caror elemente componente se afla intr-un raport de
coordonare: doua+zeci si unu sau una etc.; prin analogie cu zecile, si in urma acestor
numerale, se intrebuinteaza prepozitia de.
Trebuie sa fie coniderate numerale compuse analitic si numeralele ordinale. Acestea sunt
compuse dintr-un articol adjectival (articulus), dintr-un numeral cardinal si dintr-un articol
substantival, respectiv un articol enclitic: al doi+le+a (in limba veche: al doi+le), a dou+a
etc.
Adjective compue analitic sunt si urmatoarele numerale:amandoi, tus-trei, tus-cinci etc.; apoi
numeralele: cate unul, cate una, cate+si+trei etc., precum si numerale nehotarate ca:
nici+unul, cat+va, oare+cat, ori+cat, ori si cat, nescai, nus-cat, vre-un etc.
• Exista numerale care determina verbe, deci poseda caracteristici adverbiale. Asemenea
numerale sunt cele multiplicative, care, in limba romana, sunt compuse dintr-un numeral
cardinal si un substantiv, iar compusul astfel format este precedet de prepozitia de: o+data, de
doua+ori, de cate+ori etc. Numerale ordinale cu caracteristici adverbiale sunt urmatoarele:
intaia+oara, a doua+oara etc., care sunt alcatuite dintr-un numeral ordinal si un substantiv;
apoi numeralele multiplicative si distributive: cate+o+data, cate de doua ori etc.
d) Pronume compuse analitic
Ele exista intr-un numar destul de mare. Raportul intre partile constitutive este, in parte, unuul de
coordonare, in parte, unul de subordonare.
Ele provin din combinarea unor nume, particule si verbe cu pronume.
• Personale : insu+mi, Dumnia-Ta, Maria-Ta, Santia-Ta etc.
• Demonstrative : dans, acest(a), acel(a), celalalt, astalalt, alalalt si alalant.
• Interogative : cine.
• Nehotarate : ori+care, veri+care, oare+care, ori+si+care, ori+cine, ori+si cine, ce+va,

ce+va+si, ce+va+si+ce+va, care+va, acatare si cutare, fie+care, fie+cine, fie+si+cine,
macar+cine, nestine si nus+cine etc.
20
e) Verbe compuse analitic
• Verbe provenite din contopirea unui prefix cu un verb : bine-voiesc,
bine-cuvant(ez), nesocotesc, nenorocesc, preamaresc, adap, adun, verbe parasintetice etc.
• Verbe compuse din alte doua verbe. Unul din verbe este obiectul celuilalt.
Astfel, cu ajutorul verbelor a face si a lasa formam verbele factitive : a lasa sa strice, a face sa
vorbeasca, a sti sa doboare, a putea smulge etc. Infinitivele acestea pot fi considerate substantive
compuse analitic, cu toate ca unitatea conceptuala lipseste apropape cu desavarsire.
• Trebuie sa amintim si formele verbale alcatuite ca urmare a compunerii analitice, timpurile

verbale formate cu ajutorul verbelor auxiliare am si voiu: am facut, am fost facut, am sa fac, voiu
face, voiu fi facut, voiu fi fost facut , as face, as fi facut, as fi fost facut, facere-as, va fi facand si
formele pasive : sunt laudat, erai laudat, a fost laudat etc.
In afara verbelor auxiliare, pentru redarea diferitelor forme, verbale servesc si
anumite cuvinte ajutatoare. Acestea sunt sa si de(daca) (in limba romana veche a
existat numai sa), ele ajutand la formarea conjunctivului si a conditionalului-
optativ.
f) Adverbe si locutiuni adverbiale compuse analitic
• Adverbe provenite din combinarea a doua sau mai multe particule : aici,
ici, afara, acolo, ainde, aiure, nicaire, aproape, atunci, acum, amu, acusi, abia, asa,
asisderea, cinde, colo, inainte, inapoi, indarat, inlauntru, inca, impreuna, incotro, jos, numai, mai-
inte; compuse mai noi : de-ici, de-aici, pan-aici, inafara, dinafara, pe dinafara, pan-acolo, intr-
acolo, dintr-acolo, ici-colo, dintr-acoace, dintr-acoa, de-acolea, pan-acolea, de-aiurea, pe-aiurea,
de pe aiurea, intr-aiurea, de nicaierea, de-aproape, pe-aproape, de-atunci, pan-atunci, pan-acum,
pentr-acum, de-abia, cam asa, intr-atata, de-asupra, pe de-asupra, d-incolo, de d-incolo, desupt, de
desupt, d-incoace, de d-incoace, intr-acoace, d-intr-acoace, d-inainte, de d-inainte, laolalta, d-
iapoi, d-idarat, pe d-idarat, d-ilauntru, pe d-ilauntru, d-ipreuna, d-incotro, in jos, pe jos, din jos,
nici-cum, nici-de-cum, nici-ca-cat, nu numai, numai-ca, numai decat, pre sus, de din sus, de-a-
21
pururea, nici cand, cand si cand, din cand in cand, de cand, pe cand, in zadar, de zadar, intocmai,
ici si colea, cat de cat, din contra, precum, d-valma, degeaba, de-unde, de-unde-nu etc.
• Adverbe provenite din imbinarea prepozitiilor cu substantive : ades, adesea,
auarea, adinioara, pretutindeni, poimane, raspoimane, indelung, imprejur, totdeauna, daunazi, a

daunazi, de-o-parte, delaturi, alaturi, alaturea, alocuri, pe-alocuri, amana, de-amana, alalta-ieri,
alalta-mane, alalta-ieri-sara, asara, de-sara, de cu sara, spre sara, in de sara, anevoie, aseminea,
indata, pe data, de+o+cam+data, inadins, dinadins, de loc, pe loc, fara indoiala, preste putin, de
una, de- a-una, de-a dreapta, de-a stanga, in dreapta, in stanga, in fata, in dos, de tot, tot-atat, de-o
potriva, de-mult, de de-mult, de-vreme, de cu vreme, nainte-vereme, de vale, de-alatul, alungul, de-
alungul, cu de-amaruntul, cu ziua, de cu ziua, intr-adevar etc.
• Adverbe provenite din folosirea unor substantive si adjective la forma lor de
acuzativ si de ablativ absolut : azi, altmintere, astazi, asta-noapte, asta-sara, asta-data, ast-feliu, o-
data, buna-oara, buna-minte, asta-oara, intaia-oara, une-ori, rare-ori etc.
• Adverbe provenite din intrebuintatea unor propozitii sau expresii cu valoare de
cuvinte scurte (particule): adeca, ori-unde, ori-si-unde, unde-va, cand-va, cat-va, in-cat-va, zau lui
D-zau, asa zau, ba zau, poate-ca, cine-stie, crica si cre’ca, nus-cum, vezi-bine, vezi-ca etc.
Compunerea analitica a adverbelor este aidoma unui izvor nesecat.
Adverbele formate printr-una din cele patru modalitati amintite le putem combina
cu alte adverbe simple sau compuse sau cu prefixe, de exemplu: alalta-ieri-sara,
azi-noapte, a-rare-ori, a-une-ori etc.
2. Compunerea sintetica
Acest tip de compunere este de doua feluri: compunerea din radacini si compunerea din cuvinte.
Compunerea din radacini nu a putut fi pastrata, disparand din limba populara, in parte din cauza unor
22
transformari fonetice, in parte pentru ca nu corespunde caracterului analitic al limbii romane. Limba
romana populara cunoaste numai fenomenul de combinare si compunere a cuvintelor.
• Cuvinte compuse sintetic care s-au format pe baza unui raport de coordonare sau din
apozit
„In limba latina asemenea cuvinte compuse sunt putin numeroase. Spiritul limbii n-a favorizat
formarea unor astfel de compuse. Imbinarea de doua substantive intr-un singur cuvant este foarte rara in
limba latina si nu este intamplator faptul ca din doua asemenea exemple unul face parte, de obicei, din
vocabularul militarilor, iar celalalt din cel al agricultorilor. Se pare ca nici in limba romana acest tip de
compunere nu este prea bogat. Cu toate ca elementele constitutive ale compusului se afla intr-un raport de
coordonare, totusi se pare ca unul din ele il determina in mai mare masura pe celalalt; acesta este de fapt
determinantul propriu-zis si este, de regula, ultimul: Dumnezau, Abrud-sat, Baba-Dochia, Baba-cloanta,
Baba-radacina,Barba-cot, Balta-Liman, Calu-iapa, fat-logofat, han-tatar, Mos-Ajun, mos-teaca, pasare-
musca, tata-mos, tren-fulger, Targu-Jiu, Statu-palma, val-vartej, Ciocoflendura, ciocofleac etc.” 21[21]
Limba foloseste acest mod de compunere pentru a putea conferi unui substantiv valoare
adjectivala, adica rol de adjectiv. „Un asemenea gen de compunere serveste drept baza pentru un sir de
compuse.” 22[22]
a) Nume proprii: Fredric Brba-rosie, richard Inima-de-leu, Sandu Punga-goala, Andrei Muresan,
Aliman Voinicul, Inzula Margareta etc.
b) Diferite expresii de politete si respect: Santia Sa Papa, Majestatea Sa Regele, Santul Ioan
Botezatorul, Domnul Maiorescu, Doamna Cosma, Domnisoara Gall, fratele Petru, Mos-Precu,
neica-nvatator etc.
c) Cuvinte compuse din doua substantive, unul din ele denumind un obiect colorat sau distins prin
alta caracteristica: un vesmant lila, un om zahar etc.
d) Nume de flori: regina-margareta etc.
• Cuvinte compuse sintetic aflate intr-un raport de subordonare.
Exista compuse sintetice ale caror prim element component se afla in cazul
22[22] A. Darmesteter, Cours de grammaire historique de la langue française, I p.43.

23
genitiv, deci relatia care exista intre parti este una de subordonare. Acestea sunt alcatuite in doua feluri:
fie prin eliminarea formei vechi de genitiv datorita formarii unui cuvant simplu (ex: anutimp), fie prin
eliminarea prepozitiei care marcheaza raportul de subordonare (ex: pruncucigas, pruncucidere, cap-
caine, cap-caun etc.). In categoria celor de mai sus include si adjective ca: legedatoriu, binevoitoriu etc.
• Compuse sintetice formate cu ajutorul prefixelor.
Compusele sintetice alcatuite cu ajutorul prefixelor, exceptand verbele compuse
cu prepozitii si cateva compuse verbale parasintetice, exista intr-un numar relativ mic in limba romana.
„Vom aminti cateva dintre cuvintele noi care imbogatesc intr-o masura tot mai mare inventarul de
compuse sintetice al limbii romane, cum ar fi: anticamera, confrate, consatean, concasan, contra-
admiral, contra-recurs, contra-punct, disordine, desavantagiu, extrafin, interval, intreval, suptcapitan,
supravizita etc.” 23[23]
• Compuse verbale alcatuite dintr-un verb si un cuvant complementar.
Aceasta modalitate de compunere a cunoscut-o si limba latina, dar cuvintele
compuse astfel formate erau numai analitice; limbile romanice au dezvoltat aceasta modalitate de
compunere si dupa ce cuvantul complementar isi pierduse forma flexionara, cuvintele astfel formate au
devenit sintetice. Ele abia daca exista in limba romana. Le-am putea aminti pe urmatoarele: busumfla,
apuc, fumeg etc.
• Compuse parasintetice. Dupa acestea putem aminti cateva compuse parasintetice nominale,
care apar in limba romana si care, se pare, provin din astfel de verbe: codobatura, bajocura,
batjocura, manestergura etc.

24
• Dublarea. „Unii considera drept cuvinte compuse sintetic cu marca specifica acele cuvinte,
care, dupa parerea altora, reprezinta un tip aparte al formarii cuvintelor, anume cel al dublar
Exista trei modalitati de dublare”24[24]:
a) Repetarea radacinii: murmur, pic-pic, poc-poc, dub-dub, bum-bum, mama, tata, par-par, gal-
gal, bal-bal, tiptil-tiptil, ham-ham,tutuesc, cane-caneste etc.
b) „Reduplicarea sunetelor: cucurbeta etc.” 25[25]
c) Reduplicarea sunetelor si cuvintelor asociata cu variatia radacinii: terea-perea, talmes-balmes,

ciga-miga, tura-vura, tanda-manda, treanca-fleanca, cling-clang, ting-tang, hopa-tropa etc.
3. Compunerea prin prefixare.
In limbile romanice, dintre toate tipurile de compuse cunoscute, compunerea prin prefixare este
partial, de natura sintetica; chiar si in cazul compunerii parasintetice este cea mai bogata.
Printr-o actiune permanenta, ea transforma si reinnoieste treptat limba. In cazul compunerii prin
prefixare, primul element al compusului este intotdeauna un adverb sau o prepozitie care, datorita pozitiei
sale in cuvant, a primit si denumirea de prefix. Conjunctiile, in fata carora trebuie sa apara intotdeauna
alte cuvinte, nu pot avea rol de prefix.
25[25] Ibidem
25
10 REGULI DE SCRIERE A UNEI COMPUNERI
1. Stabileşte mai întâi despre ce vei scrie.

Poţi să scrii despre ceea ce vezi (un tablou, un peisaj), despre ceea ce cunoşti (o
întâmplare adevărată) sau lasă imaginaţia (închipuirea) să zboare scriind despre lucruri
care nu există (viaţa pe alte planete, de vorba cu un animal etc.).
2. Orice compunere are un titlu.
Titlul compunerii tale trebuie să arate despre ce e vorba în rândurile pe care le-ai
scris (Iarna- dacă ai scris despre anotimpul de iarna, La săniuş- dacă ai scris despre o
întâmplare când ai mers cu sania, Prietena mea, cartea- dacă ai scris despre cărţile care
te ajută foarte mult, Colegul meu- dacă ai scris despre el etc.).
3. Să se întocmească un plan al compunerii.
Pentru a scrie o compunere frumoasă trebuie să ştii, pe scurt, despre ce trebuie să
scrii. Trebuie să ţii cont pentru asta de părţile unei compuneri, de titlul (subiectul) pe
care l-ai ales şi de curgerea firească a povestirii.
4. O compunere are trei părţi : introducerea, cuprinsul, încheierea.
Introducerea - cuprinde câteva date despre locul, timpul şi personajele acţiunii.
Cuprinsul - dezvoltarea acţiunii, povestirea întâmplării, descrierea personajelor,
a locurilor sau a imaginilor. Este cea mai lungă parte a compunerii.
Încheierea - sfârşitul întâmplării, o concluzie, o impresie personală.
5. Să se respecte aliniatele.
Fiecare idee nouă se scrie cu aliniat. O compunere trebuie să aibă cel puţin trei
aliniate, câte unul pentru fiecare parte a ei. De obicei, introducerea are 1 sau 2 aliniate,
cuprinsul mai multe iar încheierea 1 aliniat.
6. Nu repeta aceleaşi cuvinte.
Dacă atunci când scrii eşti nevoit să repeţi un cuvânt, poţi evita asta utilizând
cuvinte care-i ţin locul (pronume) sau cuvinte cu înţeles asemănător (ex. zăpada = ea =
neaua = omătul).
7. Formulează propoziţii dezvoltate, foloseşte expresii frumoase.
Propoziţiile trebuie să fie dezvoltate, corect formulate dar nici prea lungi. Dacă
vei folosi cuvinte şi expresii frumoase compunerea ta va fi mult mai valoroasă.
8. Respectă regulile de scriere ortografică şi caligrafică.
Scrisul este oglinda omului. El spune celorlalţi ce fel de om eşti. Arată-le că eşti
inteligent(ă) şi ordonat(ă).
9. Respectă scrierea semnelor de punctuaţie.
Semnele de punctuaţie ajută la înţelegerea gândurilor puse de tine pe hârtie.
10. Reciteşte compunerea şi corectează greşelile.
În felul acesta vei avea o imagine a povestirii scrise de tine şi vei evita
strecurarea unor greşeli.

Ebook Romana

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ebook Romana

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EBOOK ROMÂNĂ

DEF: Textul nonliterar este o modalitate de reprezentare a vieții reale, a unor

CE TRĂSĂTURI AVEM LA ACEST TIP DE TEXT?

 se utilizează un limbaj clar, denotativ și eficient;

 are ca scop informarea și convingerea cititorilor;

 poate avea o formă continuă, discontinuă, multimodală/mixtă; [textele pot fi în

 conține secvențe descriptive, narative, dialogale, explicative, argumentative.

TIPURI DE TEXTE NONLITERARE:

Când vedem orice informație trebuie să ne punem niște întrebări:

• Este rezultatul fictiunii, chiar daca e inspirat din realitate

Reunind trasaturi ale ambelor categorii de texte, dar dovedind puternice

1. TIPARUL TEXTUAL NARATIV

* am subliniat verbele pentru a arăta că predomină acțiunea

2. TIPAR TEXTUAL DESCRIPTIV

Întâlnim acest tipar atunci când într-un text/

3. TIPAR TEXTUAL DIALOGAL

,, -Mam’ mare! De ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!

- numele personajelor scrise cu majuscule înaintea replicilor (în textele dramatice);

„S.D: Traducerea e considerată muncă de creație. Știu că naște entuziasm, dar te și

- într-un interviu, numele celor care discută este redat în inițiale;

Pentru a recondiționa o carte, mai întâi ne asigurăm că avem materialele necesare:

ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie specifice.

ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie

TOPICĂ: - postpusă: Ştiu răspunsul întrebării1/ (pe care) i-a adresat - o. 2/

ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie

TOPICĂ: - postpusă : Ştiu1/ (ce) face. 2/

ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relaţie

TOPICĂ: - postpusă: Mă gândesc 1/ (ce) face. 2/

PUNCTUAŢIE: - când este aşezată după regentă nu se desparte prin virgulă.

ELEMENTE CORELATIVE: adverbul acolo cu sau fără prepoziţie; nu are elemente

TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (înaintea cui) vreau. 2/

ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: aşa, astfel, asemenea, atât(a), la

ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: apoi, atunci, pentru aceea,

PUNCTUAŢIE: - indiferent de topică, cauzala se desparte, în general, de regenta ei prin

ELEMENTE CORELATIVE: adverbele şi locuţiunile adverbiale: anume, dinadins, de

TOPICĂ: - postpusă: Vin,1/ (ca să) te văd. 2/

PUNCTUAŢIE: - finala introdusă prin de nu se desparte prin virgulă de regentă. Se

ELEMENTE CORELATIVE: adverbele apoi şi atunci. Element introductiv specific

PUNCTUAŢIE: - se despart prin virgulă cea juxtapusă şi cea intercalată. Când e

PUNCTUAŢIE: - se desparte de obicei prin virgulă de regenta ei.

TOPICĂ: - întotdeauna postpusă: Vorbeşte atât de tare, 1/ (încât) îl aud toţi. 2/

PUNCTUAŢIE: - se desparte prin virgulă de regenta ei cu excepţia celei introduse prin

Compunerea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului pe baza unor

A. Compunerea prin alaturare [parataxa sau juxtapunere):

- substantiv + substantiv [ambele cu forma de nominativ]: pusca-mitraliera,

- adjectiv + adjectiv [scrise cu cratima], de tipul: anglo-american, romano-englez,

- toponime/ nume de locuri [scrise cu cratima, al doilea termen aparand cu

- compusele cu particule de compunere, de tipul: cestalalt, celalalt, altceva,

B. Compunerea prin subordonare presupune:

a) substantiv + adjectiv; botgros, coate-goale, vorba-lunga, acid clorhidric,

b) adjectiv + substantiv (in unele formatii mai vechi): buna-credinta, buna-

c) substantiv + substantiv in genitiv: Calea Laptelui, ciubotica cucului, gura-leului,

d) substantiv + substantiv cu prepozitie: apa de plumb, bou de balta, floare-de-

- subordonare completiva (rezultatul unor izolari): fluiera-vant, incurca-lume,

a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinantii deschis, inchis: rosu-

b.]doua adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;

c) adjectiv verbal precedat de un circumstantial: bine-credincios, bine-venit, clar-

a) subordonarea circumstantiala de la 11 la 19: doisprezece (doi „peste“ zece);

b] subordonarea atributiva de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt

Asemenea cuvinte compuse pot fi scrise prin:

a. alaturare cu cratima (liniuta de unire):

– substantive: caine-lup, redactor-sef, zi-lumina, an-lumina, nord-est, buna-

- adjective: chimico-farmaceutica, economico-organizatorice, ruso-roman, rus-