1.

Sinonimele

Fiecare dintre sensurile unui cuvânt poate intra în relaţii sinonimice cu alt/alte cuvinte,
situaţie în care se exprimă valori semantice apropiate şi, mai rar, identice.

Cuvintele cu sensuri apropiate sau identice se numesc sinonime, iar fenomenul de

identitate sau de parţială identitate de sens se numeşte sinonimie.

Sinonimele identice (perfecte/totale) se întâlnesc rar şi sunt, de obicei, legate de

terminologia tehnico-ştiinţifică: natriu = sodiu; lift = ascensor; lunar = selenar.

Cele mai multe sinonime sunt imperfecte (aproximative/parţiale), adică se pot

substitui numai în anumite contexte. De exemplu, adjectivul înalt admite mai multe sinonime
contextuale, după cum actualizează sensuri diferite, în raport cu substantive diferite:

frunte înaltă = frunte lată, mare

şcoală înaltă = şcoală superioară

voce înaltă = voce ascuţită, acută

rezultat înalt - rezultat bun, superior

conştiinţă înaltă = conştiinţă morală

De asemenea, verbele a scoate şi a extrage sunt sinonime într-un context precum a

scoate/a extrage o măsea, dar cel de-al doilea termen are caracter tehnic, astfel că nu mai
poate înlocui sinonimul său şi într-un context precum a scoate mâna din buzunar.

Membrii unei serii de sinonime (= serie sinonimică) se pot diferenţia, chiar dacă nu
sunt plasaţi într-un context anume. Astfel, între termenii a muri, a pieri, a se prăpădi, a
deceda, a răposa, a se stinge, a dispărea, a se duce, a-şi da obştescul sfârşit, a trece în
nefiinţă, a da ortul popii, a da colţu, a o mierli există diferenţe stilistice: a se prăpădi este
nonliterar; a deceda este folosit cu precădere în limbajul oficial, administrativ; a se stinge, a
se duce, se bazează pe figuri de stil; a-şi da obştescul sfârşit, a trece în nefiinţă sunt expresii
(îmbinări frazeologice) folosite cu rolul de a atenua exprimarea ideii brutale (figură care se
numeşte eufemism); alte expresii sunt populare (a da ortul popii) sau argotice (a da colţuʼ, a
o mierli).
 2. Antonimele

Fiecare dintre sensurile unui cuvânt poate intra şi în relaţii antonimice, atunci când două
cuvinte exprimă valori semantice opuse:

persoană înaltă — scundă

frunte înaltă — îngustă

voce înaltă- joasă

rezultat înalt — slab

De asemenea, substantivul linişte, cu sensul „lipsă de zgomot; tăcere”, are antonimele

gălăgie, zgomot, vacarm, iar pentru sensul „stare sufletească lipsită de zbucium, seninătate”,
are antonimele agitaţie, nelinişte, zbucium.

Antonimele se pot exprima prin cuvinte diferite (înalt - scund, adevăr - minciună, a intra
- a ieşi, sus - jos, tot - nimic) sau prin acelaşi cuvânt la care se ataşează un prefix negativ
(adevăr — neadevăr, corect — incorect, fidelitate — infidelitate, ştiinţific — nonştiinţific,
valoare — nonvaloare).

Antonimele constituie o sursă a expresivităţii în limbă. Figurile de stil în care este

implicată antonimia sunt:

(a) antiteza,

(b) paradoxul/oximoronul (asocierea a două elemente contradictorii) sau

(c) litota (folosirea antonimului negat în locul cuvântului iniţial):

(a) „ Fata babei era slută, leneşă şi nătângă, iar fata moşului era frumoasă, harnică şi
deşteaptă.” (Basm popular) - antiteză

(b) „ Şi te uram cu înverşunare / Te blestemam, căci te iubesc.” (Mihai Eminescu) -

paradox

(c) Nu mică i-a fost mirarea când a aflat adevărul — litotă

 !!! Nu toate cuvintele intră în relaţii de antonimie; nu au antonime unele substantive
(carte, lampă, creion etc.), unele verbe (a colora, a clipi, a crea etc.), adjectivele categoriale
(rutier, şcolar, franţuzesc etc.), majoritatea prenumelor (eu, cine, ai noştri).

Exerciţii:

1. Fie textul:

„Astfel că a trebuit să-mi aleg altă meserie şi am învăţat să conduc avioane. Am zburat mai
pretutindeni în lume, iar geografia, ce-i drept, mi-a fost de mare ajutor. Puteam, dintr-o
privire, să deosebesc China de Arizona. Lucru foarte folositor, dacă te rătăceşti în timpul
nopţii. Aşa că eu, de-a lungul vieţii mele, am avut o sumedenie de legături cu o sumedenie de
oameni serioşi. Mi-am petrecut multă vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte
îndeaproape. Ceea ce nu mi-a îmbunătăţit părerea despre ei.” (Antoine de Saint-Exupéry,
Micul prinţ)

(a) Indicaţi câte un sinonim pentru cuvintele subliniate cu o linie.

să conduc = să pilotez
să deosebesc = a face diferența
ajutor = folos
folositor = util
o sumedenie = o mulțime / o grămadă
vreme = timp
(b) Indicaţi câte un antonim pentru cuvintele scrise cu litere îngroşate.
pretutindeni =/= nicăieri, niciunde
multă =/= puțină
a îmbunătăți =/= a înrăutăți
serioși =/= neserioși
2. Identificaţi printre cuvintele de mai jos perechile de sinonime:,
real = adevăr

a repara = a drege

greșeală = imperfecțiune

abundență = belșug
3. Formaţi cu ajutorul prefixelor antonime pentru cuvintele: a lega, normal, continuu,
cinste, prudenţă.
a lega = a deslega
normal = anormal
continuu = incontinuu
cinste = necinste
prudență = imprudență
 3. Cuvintele polisemantice

Când un cuvânt are, în funcţie de context, mai multe sensuri, între care se păstrează o
anume legătură semantică, spunem că avem un cuvânt polisemantic, iar fenomenul de a
dezvolta contextual mai multe sensuri/nuanţe de sens se numeşte polisemie.

Polisemantismul reflectă bogăţia unei limbi. De exemplu, pentru substantivul pătură,

DEX înregistrează trei sensuri între care există o legătură semantică:

„1. bucată (dreptunghiulară) dintr-o ţesătură (deasă şi groasă) de lână, de fire sintetice, de
bumbac, care serveşte mai ales la învelit;

2 . strat dintr-o substanţă, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre
straturile suprapuse care alcătuiesc un tot; (geol.) strat; (reg.) foaie de aluat;

3. fig. categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea
categorie, treaptă sau grup social”.

Cele trei sensuri ale substantivului pătura pot fi ilustrate prin contexte precum:

1 . pătura de pe pat,

2. pătura de ulei de deasupra apei,

3. pătura de jos a societăţii.

Adjectivul înalt exprimă mai multe calităţi care, fără a fi identice, au în comun o
trăsătură de sens: bloc înalt, elev înalt, frunte înaltă, şcoală înaltă, voce înaltă, rezultat înalt,
conştiinţă înaltă.

Verbul a simţi are mai multe sensuri între care se stabileşte o legătură:

1. a percepe: Simţea o durere la deget,

2. a mirosi: Câinele simţea stăpânul de la distanţă-,

3. a bănui: El simţea că mama avea o problemă

 4. Omonimele

In condiţiile în care două forme identice exprimă sensuri diferite, fără nicio legătură
semantică între ele şi, adesea, cu origini diferite, relaţia semantică este de omonimie.

Omonimele pot fi:

(a) lexicale (forme identice care apaţin aceloraşi părţi de vorbire)

adj. (ochi) mobil „mişcător” vs adj. (substantiv) mobil (în terminologia lingvistică)
subst. bancă „scaun lung şi îngust” vs subst. bancă „instituţie financiară”

Omonimele lexicale pot fi, la rândul lor:

- totale (coincidenţa formală apare în întreaga paradigmă a cuvintelor)

port „îmbrăcăminte” (pl. porturi) vs port „complex lângă ape navigabile” (pl. porturi)
broască „animal” (pl. broaşte) vs broască „mecanism la uşă” (pl. broaşte)

- parţiale (cuvintele au aceeaşi formă a cuvântului-titlu, dar diferă prin alte forme)

bandă „grup de persoane” (pl. bande) vs bandă „fâşie” (pl. benzi)

cot „încheietură la braţ” (pl. coate) vs cot „parte încovoiată sau îndoită” (pl. coturi) vs
cot „unitate de măsură” (pl. coti)

a acorda „a oferi, a atribui” - El îmi acordă atenţie, vs a acorda „a regla un aparat sau
un instrument muzical”- El acordează pianul.

a turna „a vărsa” - Dan toarnă apă în pahare, vs a turna „a filma”- Atenţie, regizorul
turnează un film !

(b) gramaticale (forme identice care au valori gramaticale diferite în cadrul unei
paradigme (= serie de forme a unui cuvânt))
De exemplu, verbul a alerga are forma aleargă în trei contexte: (el) aleargă
(indicativ, prezent, pers. 3 sg.), (ei) aleargă (indicativ, prezent, pers. 3 pl.) şi aleargă!
(imperativ, pers. 2 sg.).
Substantivele feminine au forme omonime la G /D sg. = N /A /G /D pl.:
(unei)fete (G /D , sg.) vs (nişte)fete (N/A, pl.) vs (unor)fete (G /D , pl.).
 Uneori omonimia gramaticală priveşte structurile sintactice cu organizare
identică, dar cu sens diferit. De exemplu, secvenţa Ce-ţi fac copiii? poate fi înţeleasă
în două moduri: „Ce fac copiii tăi?, dar şi „Ce îţi fac ţie copiii (te supără)?”.
(c) lexico-gramaticale (forme identice care aparţin unor părţi de vorbire diferite)
adjectivul (argument) capital „esenţial” vs substantivul capital (bancar) „bani”
adjectivul mare „peste dimensiunile normale” vs substantivul mare „întindere de apă”
adjectivul lin „uşor” vs substantivul lin „peşte”
substantivul dar „cadou” (Am adus un dar special) vs conjuncţia coordonatoare dar
(Produsul este bun, dar scump.)
conjuncţia coordonatoare iar (Eu am ajuns la timp, iar tu ai apreciat punctualitatea
mea) vs adverbul iar „din nou” (Iar ai întârziat)
substantivul mac „floare” vs interjecţia onomatopeică mac

O situaţie specială de omonimie este reprezentată de coincidenţa formală dintre un

cuvânt-titlu cu una dintre formele flexionare ale altui cuvânt (omoforme):

- substantivul car vs verbul la indicativ, prezent car

Am văzut un car cu boi. vs Eu car o valiză grea.

- substantivul par vs verbul la indicativ, prezent par

A fixat planta cu un par din grădină. vs Astăzi, fetele par obosite.

- numeralul cardinal nouă vs adjectivul cu formă de feminin sg./pl. nouă vs pronumele

personal, pers. 1, pl., D nouă

Am nevoie de nouă lei. vs Am o bluză nouă. vs Nouă ne este bine aici.

!!! (a) Unele cuvinte sunt omofone (se pronunţă la fel), dar se scriu diferit (verbul ia şi
pronumele personal ea).

(b) Uneori, grafia celor două forme este identică, dar pronunţia este diferită, situaţie în
care formele se numesc omografe:

adj. imobil vs subst. imobil

subst. haină vs adj. haină

 Exerciţii:

4. Construiţi enunţuri în care să apară câte trei sensuri diferite ale fiecăruia dintre
cuvintele polisemantice: a sta, coş.

A sta = Ea stă la curte. (locuiește) El stă degeabă. (nu face nimic) Noi mai stăm după
ore. (rămânem)
Coș = Am un coș de cumpărături foarte mare. Arunci cu mingea la coș. Am un mare
coș pe frunte.
5. Construiţi câte două enunţuri pentru a pune în evidenţă omonimia cuvintelor: păr,
liliac, bob, bancă.
păr = Maria are un păr frumos. Am un păr în curte
liliac = I-am cumpărat mamei flori de liliac. Am văzut un liliac în peșteră.
bob = Mama a mâncat un bob de mazăre. Doamna are o tunsoare bob.
bancă = azi am fost la bancă să scot bani. Am mancat seminte pe banca din parc.

6. Cuvântul a trece este polisemantic. Pentru fiecare dintre sensurile lui actualizate în
enunţurile de mai jos găsiţi câte un sinonim:

Trebuie să treceţi pe partea cealaltă a străzii. = mergeți

El a trecut toate datele in documentul indicat. = a scris

Trecem pe la voi după-amiază. = venim

Durerea a trecut. = a dispărut

 6. Paronimele

Unele cuvinte intră în relaţii paronimice, situaţie caracterizată prin forme apropiate,
dar nu identice (diferite adesea printr-o singură literă/un singur sunet), şi sensuri diferite:

(interval) orar — (examen) oral; ton (familiar) - (album) familial; (sat) originar- (tablou)
original; (text) literar— (înţeles) literal; (bani) numerar— numeral (cardinal)

Relaţiile paronimice favorizează confuzia de forme, folosindu-se, incorect, o formă în

locul celeilalte (atracţie paronimică).

ceremonia de investire a ministrului (greşit), în loc de ceremonia de învestire a ministrului

propoziţia scrisă cu aliniat (greşit), în loc de propoziţia scrisă cu alineat

o privire glaciară (greşit), în loc de o privire glacială

a-şi apropia o moştenire (greşit), în loc de a-şi apropria o moştenire

!!! A nu se confunda paronimele cu variantele libere ale unor cuvinte; astfel, formele
de tipul cofeină/cafeină, clovn/claun, corijent/corigent, a incarna/a încarna, a
perchiziţiona/a percheziţiona, ambele corecte potrivit D O O M 2, nu sunt paronime, pentru
că nu sunt cuvinte diferite cu sensuri diferite.

Multe dintre aceste indicaţii lexicale sunt cuprinse în dicţionare: • polisemantismul se

cuprinde sub o unică intrare de dicţionar (DEX), prin indicarea sensurilor variate în funcţie de
context; • relaţiile sinonimice se marchează în dicţionare speciale de sinonime; • relaţiile
omonimice se includ sub două intrări diferite de dicţionar, fiecare intrare fiind semnalată prin
indice numeric diferenţiat (vezi, în D O O M 2, marexvs mare1', drept1, adjectiv vs drept1' ,
adverb, prepoziţie sau substantiv); • relaţiile antonimice apar în dicţionare speciale de
antonime; • pentru relaţiile paronimice s-au alcătuit dicţionare speciale de paronime.
 Exerciţii:

7. Alcătuiţi propoziţii cu paronimele:

ineligibil - inteligibil; El este inelibigil pt jobul la care a aplicat. Discursul lui este inteligibil.

a gera - a gira; Gerează în locul mamei. A girat pentru cinstea lui

petrolier - petrolifer;

solidar - solitar.

8. Fie enunţurile:

Medicul a fost detaşat temporal / temporar în Maramureş.

I-am făcut o concesie / concesiune acestui client şi am acceptat să ne întâlnim în afara

biroului.

A ales melodiile în mod arbitral / arbitrar.

Colegii m-au inervat / m-au enervat foarte tare.

Vecinul meu a emigrat / a imigrat în Franţa.

Andrei este un elev eminent / iminent.

Explicaţiile lui nu au fost colaborate / coroborate de martorii întâmplării.

(a) Alegeţi paronimul potrivit.

(b) Construiţi un enunţ potrivit pentru celălalt paronim.