Vocabular
Cuvântul – unitatea de bază a vocabularului, având un conținut (sens) și o formă (sunete și
litere).
Contextul – o combinație de cuvinte din care se extrage un sens general.
Tipuri de sens:
Sens propriu de bază (denotativ) – ceea ce un cuvânt are specific;
Sens propriu secundar – rezultă dintr-o asemănare în funcție de context;
Sens figurat (conotativ) – sensul folosit cu valoare expresivă.
Lexicul: totalitatea cuvintelor dintr-o limbă.
Mijloace de îmbogățire a vocabularului:
A. Derivarea – mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care, pornind de la un cuvânt
bază, se formează noi cuvinte, prin adăugarea unor sufixe sau prefixe.
- Derivarea cu prefixe: nesigur, relua, ireal, străvechi, neșansă, etc.
- Derivarea cu sufix: copilaș, copilăros, curajos, prietenie, realizare, etc.
- Derivarea parasintetică: împrieteni, împădurit, îndreptare, dezrădăcinat, etc.
Diminutivele – cuvinte derivate cu sufixe diminutivale prin care se încearcă micșorarea unui
obiect/persoane/calități/fenomene: băiat – băiețaș/băiețel, copil – copilaș, etc.
Augmentativele - cuvinte derivate cu sufixe augmentative prin care se încearcă mărirea unor
obiecte/persoane/calități/fenomene: băiat – băiețoi, băiețandru, băietan, copil – copilandru, etc.
B. Compunerea – mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte
noi cu ajutorul unor termeni deja existenți în limbă.
- Alăturarea: cuminte, binevenit, locotenent-colonel;
- Subordonarea: bună-credință, Anul Nou;
- Abrevierea: TAROM, SRI, CFR;
- Cu elemente savante: hidrofob, microclimă.
C. Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) – mijlocul intern de îmbogățire a
vocabularului care presupune trecerea de la o parte de vorbire la alta.
- Substantive: frumosul; suferindul; eul; zecele; binele; etc.
- Adjective: rana sângerândă; bărbat bine; etc.
- Adverbe: scrie frumos; vara, el ia vacanță; vorbește deschis; etc.
- Prepoziții: deasupra; grație; etc.
D. Împrumuturile – mijlocul extern de îmbogățire a vocabularului care presupune preluarea
elementelor lingvistice de la o altă limbă: weekend, show, ok, fashion, merci.
E. Neologismele – cuvintele noi, împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii:
autostradă, deces, indexare, butic, lectură, etc.
Categorii semantice
Sinonimele
Cuvinte care au sensuri apropiate sau identice, dar forme diferite.
Sinonime totale: zăpadă – nea – omăt, cioban – oier, elev – școlar, etc.
Sinonime parțiale: drum – potecă – alee – șosea – cărare, vânt – briză – boare, etc.
Serie sinonimică – un cuvânt poate avea mai multe sinonime, caz în care creează o serie
sinonimică: inteligent – deștept – ager – înțelept – dezghețat – cu scaun la cap, etc.
Observație: identificarea sinonimului potrivit depinde de contextul în care se află cuvântul. Ele
trebuie să aibă aceeași valoare morfologică.
Antonimele
Cuvinte cu sens opus și cu forme diferite: cald – rece, târziu – devreme, bine – rău, etc.
Observație: identificarea antonimului potrivit depinde de contextul în care se află cuvântul.
Antonimul și cuvântul înlocuit trebuie să aibă aceeași valoare morfologică.
Cuvintele polisemantice
Termeni care au mai multe sensuri între care există o anumită legătură semantică: ochi –
parte a corpului, spațiile libere a unei ferestre, întindere de apă, etc.
A nu se confunda cuvintele polisemantice cu omonimele!
Omonimele
Cuvinte cu aceeași formă, dar cu sensuri diferite, fără nicio legătură semantică: lac, broască,
toc, etc.
Omofonele
Cuvinte care se pronunță la fel, dar se scriu diferit: neam – ne-am.
Omografele
Cuvinte care se scriu la fel, dar se pronunță diferit: haină – haină.
Paronimele
Cuvinte cu formă apropiată și sensuri diferite: oral – orar, familial – familiar, remunerație –
renumerație, originar-original, literar – literal, etc.
Pleonasmul – eroare în exprimare care constă în folosirea alăturată în același context a unor
cuvinte/grupuri de cuvinte cu aceeași semnificație.
Ex: cobori în jos, a reveni iar, foarte vast, a colabora împreună, migrenă de cap, pereche de doi, a
șopti încet, caligrafie frumoasă, dună de nisip, a avansa înainte, etc.
Câmpul lexical – totalitatea cuvintelor care aparțin aceluiași domeniu și care au trăsături
comune ca sens, cuprinzând cuvinte, sinonimele lor, termenii formați de la acestea, etc.
Ex: câmpul lexical al cuvântului „școală”: elev, profesor, bancă, cretă, tablă, manual, clasă,
lecție, catalog, etc.
Familia lexicală – totalitatea cuvintelor care se formează prin derivare de la un cuvânt de bază:
înflorit, floricică, înflorire, florar, floral, etc.
Locuțiunea – expresie cu sens unitar, echivalentă cu o parte de vorbire.
Ex: a o lua la sănătoasa, a da ortul popii, aducere-aminte, cu toate că, înainte de a, părere de rău,
băgare de seamă, a băga de seamă, etc.
Ortoepie și ortografie
Tipuri de sunete
Vocale: a, ă, â, î, e, i, o, u: vară, măr, român, etc.
Semivocale: e, i, o, u: seară, apoasă, moară, etc.
Consoane: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ș, t, ț, v, w, x, y, z.
Observație: sunetul i, atunci când este șoptit nu poate forma singur silabă: pomi, vineri, oricând,
orice, oricine, etc.
În limba română, fiecărei litere îi corespunde un sunet. Există însă și câteva excepții:
Grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi transcriu:
- Două sunete dacă e urmat de o consoană și nu formează singur silabă (cer, ger, gherghef) /
dacă grupul formează singur silabă (merge, rage, cireadă, genunchi).
- Un sunet dacă este urmat de o vocală în aceeași silabă (geam, geană, geantă, cianură).
Excepție: Când e și i din grupuri sunt vocale accentuate, iar sunetul următor este semivocală:
acei, liceu, metrou, etc.
Litera e la început de cuvânt: eu – ieu, este – ieste, el – iel, etc.
Litera x – cs/gs: examen, axă, xilofon, etc.
Literele din împrumuturi: show – [șou], country – [cantri]
Diftongul – combinația de sunete alcătuită dintr-o vocală și o semivocală: dau, no-uă, noi, fe-
reas-tră.
Triftongul – combinația de trei sunete alcătuită dintr-o vocală și două semivocale: le-oai-că, cre-
ioa-ne, etc.
Hiatul – grupul de două vocale alăturate, dar în silabe diferite: ale-e, al-co-ol, i-de-e, etc.
