Mijloacele de îmbogăţire a vocabularului

Îmbogăţirea vocabularului se realizează din două surse:

 sursa internă: crearea de cuvinte noi pornind de la cuvintele existente deja în limbă
 sursa externă: împrumutul de cuvinte din alte limbi şi calculul lingvistic

Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului sunt:

DERIVAREA

- progresivă: cu prefixe, cu sufixe sau parasintetică (cu sufixe şi prefixe )

- regresivă (prin înlăturarea unor sufixe aparente, în scopul formării de cuvinte noi)
- derivare cu sufixoid: americanofil, claustrofob, francofon, filolog etc.;
- derivare cu prefixoid: aeronavă, macroscopic, microanaliză etc.;

Derivatele parasintetice sunt cuvintele formate prin adăugarea a cel puţin unui sufix şi a unui
prefix:
reîntinerit = re + în + tiner + it (prefix + prefix + radical + sufix)
strămoșesc= stră + moș + esc (prefix + radical + sufix)

Derivarea regresivă constă în îndepărtarea unui sunet (grup de sunete) de la  sfârşitul unui
cuvânt existent în limbă, în scopul obţinerii unuia nou.
  * alint « (a) alinta; aniversa < aniversare; păr « pară; prun « prună;  îndemn « (a)
îndemna; cuget « (a) cugeta; joc « (a) juca; cânt (subst.) «  cântec etc.

COMPUNEREA

este o metodă internă de îmbogăţire a lexicului, care presupune alăturarea sau contopirea a două
sau mai multor lexeme pentru obţinerea unor elemente noi.

Compunerea se poate realiza prin 4 procedee:

 Alăturare
 Contopire (sudare)
 Elemente de compunere
 Abreviere
! Compunere prin alăturare:
 pierde – vară, greco – catolic, austro – ungar, sud – dunărean, alb – negru, rău – platnic,
nou – născut, propriu – zis, sus – numit, drept – credincios, sârbo – croat, Delta Dunării,
Camera Deputaţilor, după – amiază, şaptezeci şi patru, ceea ce etc. 
! nou-născut  - nou-născutul - nou-născutului – nou-născuți (compuse prin alăturare care au ca
prim element component un adverb)
 

! Compunere prin contopire:

 dreptunghi, scurtcircuit, bunăvoinţă, deoarece, atoateştiutor, deplin, binecuvântat,
clarvăzător, pursânge, preafericit, cumsecade, rareori, astăzi, cândva, dedesubt, degrabă,
diseară, vasăzică etc.
  ! Substantivele compuse prin contopire îşi modifică forma în flexiune (flexionează ultima parte
componentă):
N-Ac.: bunăvoinţă   G-D: bunăvoinţei N-Ac.: untdelemn G-D:untdelemnului

! Compunere cu elemente de compunere (pseudo/sufixe si pseudo/ prefixe):

 Cuvinte întregi şi sufixoide/prefixoide: microcentrală, macroeconomie, biosferă,

pseudoştiinţific, autocritică, aeroport etc.
 Abrevieri ale unor cuvinte şi sufixoide: insectivor, italofob, fratricid etc.
 Prefixoide şi sufixoide: bibliofil, geolog, filolog, calofil, hidrofob etc.

!! Prefixoide: aero-; auto-; bi-; di-; bio-;  geo-; hemo-; hidro-;

  macro-;   micro-; mono; mulţi-; omo-; orto-; poli-; pseudo-; tele- etc.
!! Sufixoide: -fil („iubitor"); -for („care poartă, purtător"); -grafie („scriere, ştiinţă a scrierii);
-gramă („schemă"); -log („specialist"); -cid („ucigător”).

! Compunerea prin abreviere (prescurtarea unor cuvinte întregi):

 •  lipirea unor fragmente de cuvânt: Centrofarm; aprozar; Asirom

 • alăturarea literelor iniţiale: ONU, UE, CEC
 •  unirea unor fragmente de cuvânt şi a unor litere iniţiale: TAROM, aragaz

CONVERSIUNEA (schimbarea valorii morfologice) se referă la formarea de cuvinte noi prin

schimbarea clasei sau a valorii gramaticale inițiale, adică prin plasarea unor cuvinte deja
existente în limbă în contexte lingvistice care să le confere aparteneța la alte clase semantico-
gramaticale.
 glumețul, un glumeț, cel glumeț, pe glumeț, doi glumeți, celălalt glumeț etc. = substantiv
< adjectivul glumeț;
 [pădure] uscată = adjectiv < verbul la participiu uscat
 of-ul, un of=substantiv < interjecţia of
 [râu]repede= adjectiv <adverbul [vorbește]repede
Sursele externe de îmbogăţire a vocabularului

sunt:

 împrumuturile lexicale

vechi : slave, maghiare, turceşti, greceşti

neologice: latineşti (latina savantă), italieneşti, germane, franţuzeşti, englezeşti, ruseşti

 calculul lingvistic (lexical sau semantic)

Termenul calc (preferabil învechitului decalc) a fost împrumutat din domeniul artelor grafice, unde se
întrebuinţează cu sensul de „reproducere a unei schiţe sau desen”. Precum se ştie, această operaţie se realizează
cu ajutorul unei hârtii speciale, care se şi numeste hârtie de calc. Lărgindu–şi sfera semantică prin folosirea lui
în alte domenii decât acela al artelor, calc (de origine franceză şi italiană) a ajuns să însemne „copie”,
„imitaţie” sau „reproducere” în general. După cum vom vedea, în domeniul vocabularului se imită prin 
calcul lexical îndeosebi structura sau „modul de organizare internă” a unui cuvânt străin (de obicei  derivat sau
compus ). Şi mai clar spus, din material autohton sau indigen se formează un nou cuvânt românesc, care
reproduce aşa–zisa „formă internă” a unui cuvânt străin. Astfel, verbul românesc întrevedea este, în mod
evident, format din între– + vedea, însă după modelul fr. entrevoir. Acesta a mai fost calchiat în româneşte şi
prin întrezări, traducându–se fr. voir prin sinonimul lui vedea, care este zări. Tot aşa, prin calchierea sau
traducerea fidelă a germ. Übermensch (o creaţie a filozofului Friedrich Nietzsche) au rezultat: rom. supraom,
fr. surhomme, ital. superuomo, engl. superman, rus. sverhcelovek şi altele, care dovedesc existenţa unui calc pe
care îl putem numi internațional. 1

Idiotismele sunt structuri frazeologice cu sens figurat unitar, care nu pot fi traduse “ad literam”
într-o altă limbă.

! Exemple: a nu-i fi boii acasă, a fi într-o ureche, a-şi face căţei pe inimă, a o pune de
mămăligă, la paştele cailor, colac peste pupăză, a bate apa în piuă etc.

1
Theodor Hristea, Calcul lingvistic ca procedeu de îmbogățire a vocabularului
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/dominte/8-4.htm
Morfemele

Morfemele sunt cele mai mici unităţi purtătoare de sens din structura unui cuvânt.

Acestea sunt reprezentate de:

 radical
 afixe - sufixele şi prefixele
 desinenţe

MORFÉM, morfeme, s.n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent,desinenţă, alternanţă

fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte şi forme
flexionare; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat
(lexical sau gramatical). – Din fr. morphème. (DEX)

Afixele sunt elemente/particule lingvistice fără existenţă independentă în limbă; ele sunt ataşate
unor cuvinte pentru a le schimba sensul.

Termenul afixe desemnează sufixele şi prefixele.

Desinenţele sunt tot o categorie de afixe gramaticale/flexionare, care se plasează după rădăcina
sau tema unui cuvânt (substantiv, adjectiv sau verb).

Desinenţele indică:

 la substantiv: numărul şi cazul

 la adjectiv: genul, numărul şi cazul
 la verb (plasate după sufixele gramaticale): persoana şi numărul

Prefixele pot fi de 2 tipuri:

 lexicale (majoritatea)
 gramaticale (la superlativul absolut: arhicunoscut, ultraaglomerat, hipercorect, ultramodern
etc.)

Scrierea corectă a cuvintelor derivate cu prefixe trebuie să ţină seama de următoarele

reguli:

 Se foloseşte prefixul dez- înaintea cuvintelor a căror consoană iniţială este: b, d, g, l, m, n, r,

v sau o vocală
Ex.: dezbina, dezdoi, dezgropa, dezlănţui, dezmărgini, deznădăjdui, dezrobi, dezvinovăţi,
dezechipa.
 Se foloseşte prefixul des- înaintea cuvintelor care încep cu una dintre consoanele surde: c, f,
h, p, t, sau ţ
Ex.: descătuşa, desfigura, deshăma, desprimăvăra, destăinui, desţoli
Tipuri de sufixe

Sufixele pot fi:

 lexicale/derivative (ajută la formarea unor cuvinte noi: cioban/ciobănaş, iepure/iepuroi)

 gramaticale/morfologice/flexionare (exprimă modul şi timpul la verbe):

îm-pădur-i-se-ră -m

îm- = prefix lexical

-pădur- = rădăcină (radical)
i = sufix gramatical- indică modul indicativ, timpul perfect simplu;
-se- = sufix gramatical al modului indicativ, timpul mai mult ca perfect
-ră- = desinență – indică persoana a treia, nr. plural
-m = desinență – indică persoana întâi, nr. plural

Cele mai frecvent ȋntâlnite sufixe gramaticale sunt:

 imperfect: -a-, -ia-, -ea-;

 perfect simplu: -i-, -a-, -u-, -se-;
 mai mult ca perfect: -se-;

 (el) cânt - a= rădăcină + sufix gramatical pentru modul indicativ, timpul

imperfect
 (eu) cânt – a – se - m = rădăcină + sufix pentru timpul perfect simplu+ sufix
pentru mai mult ca perfect+ desinenţă pentru pers.1, sg.
 (noi) cânt - a – se – ră – m = rădăcină + sufix pentru perfect simplu + sufix
pentru mai mult ca perfect + desinenţă + desinenţă

Clasificarea sufixelor lexicale

Sufixele lexicale ajută la formarea de lexeme/cuvinte noi, astfel:

 sufixe substantivale, al căror rezultat este un substantiv: -ar (florar); -easă

(croitoreasă); -ime (studenţime);
 sufixe adjectivale, al căror rezultat este un adjectiv: -esc  (pământesc); -iu 
(timpuriu);
 sufixe verbale, al căror rezultat este un verb: -a (a lucra), -i (a cotcodăci);
  sufixe adverbiale, al căror rezultat este un adverb: -eşte (nebuneşte), -iş  (cruciş).

! Clasificarea semantică a sufixelor:

  1. sufixe augmentative, cu ajutorul cărora se formează cuvinte  care arată că obiectul denumit
este mai mare decât cel denumit de cuvântul de  bază: -andru (copilandru); -an (băietan);
-oi/oaie (căsoi, căsoaie) etc.
2. sufixe diminutivale, cu ajutorul cărora se formează cuvinte  care arată că obiectul denumit este
mai mic decât cel denumit de cuvântul de  bază: -aş (copilaş), -uc (sătuc), -el (bătrânel) etc.
3. sufixe pentru denumirea agentului, contribuind la formarea unor  cuvinte cu înţelesul  de „cel
ce îndeplineşte o acţiune”: -ar (acar); -aş (arcaş), -easă (cenuşăreasă), -giu (macaragiu) etc.
4. sufixe pentru denumirea însuşirii din obiecte: -al (săptămânal), -ar/-ară (fugar); -aş/-aşă
(păgubaş); -at/-ată (plusat);  -bil/-bilă (demonstrabil); -esc/-ească (domnesc); -eţ/-eaţă (certăreţ) 
etc.
5. sufixe pentru denumirea plantelor şi a animalelor: -aş (toporaş), -el/ea (brumărel, albăstrea),
-iţă (crăiţă), -uş (cerceluş)  etc.
6. sufixe pentru denumirea instrumentelor, -ar (alfabetar), -iţă (botniţă), -tor (dormitor) etc.
7. sufixe pentru denumiri abstracte: -are (centralizare), -ere (creştere), -ire (cucerire); -ătate
(bunătate); -eală (amăgeală) etc.
8. sufixe pentru denumirea unei colectivităţi: -ărie (argintărie); -ăraie (apăraie); -et (brădet);
-ime (preoţime); -iş (stejăriş)  etc.
9. sufixe care implică ideea de loc: -ie (fierarie: „Stătea  până târziu în fierărie”; măcelărie:
„Lucra la o măcelărie”); -et (brădet: „Luna răsare din brădet”) etc.
10. sufixe  pentru indicarea modalităţii: -eşte (copilăreşte); -iş (pieptiş) etc.
11. sufixe  pentru nume proprii de familie: -escu (Ionescu), -eanu (Vlădeanu) etc.
(Cf. I. Coteanu, Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrânceanu, Limba română contemporană.
Vocabularul, E.D.P.,  Bucureşti, 1985)

Familia lexicală

se constituie din toate cuvintele cu sens înrudit, formate prin derivare, compunere şi
schimbarea valorii gramaticale de la acelaşi cuvânt de bază şi având în structură aceeaşi
rădăcină.

! Familia lexicală a substantivului mână: mânuţă, mânuşiţă, mânuşă, mânare, nemânare,

mânuire, înmânare, neînmânare, reînmânare, nereînmânare, îndemânare, îndemânatic,
neîndemânatic, a mâna, a înmâna, a mânui etc.
! Familia lexicală a substantivului pământ: pământean, pământesc, pământiu, nepământean,
nepământesc, împământeni, împământenit, neîmpământenit etc.
! Familia lexicală a adjectivului gol: golaș, goluț, golan, golănel, golănime, goliciune,
golătate, a goli, golit, golire, a regoli, regolire, a dezgoli, dezgolire, dezgolit, nedezgolit etc.
! Familia lexicală a adjectivului cald: călduț, căldicel, călduros, căldură, căldurică, a încălzi,
încălzit,reîncălzit, nereîncălzit, încălzire, a supraîncălzi, supraîncălzire etc.
 Clasificarea cuvintelor după formă şi sens

Potrivit relaţiei care se stabileşte între formă şi sens, cuvintele se clasifică în:

 Sinonime
 Antonime
 Omonime
 Paronime

Clasificarea cuvintelor în funcţie de numărul de sensuri

După numărul de sensuri, cuvintele  sunt:

●monosemantice (au un singur înţeles: fosfor, antibiotic, bisturiu, cangrenă, sinuzită, congestie,
neuron etc. )
●polisemantice (au două sau mai multe sensuri) 

! A ieşi poate avea, în funcţie de context, diferite sensuri:

 A pleca: Tocmai am ieşit din oraş.

 A părăsi: Au ieşit din casă acum zece minute.
 A răsări: Mi-au ieşit toate florile în ghiveci.
 A realiza: Cum a ieşit reţeta cea nouă?
 A se desfăşura: Piesa de teatru a ieşit surprinzător de bine.
 A scăpa: I-a ieşit un pantof din picior.
 A răsări: Ne bucurăm că a ieşit soarele.
 A se imprima: Cerneala a ieşit şi pe verso.
 A deveni: Mircea a ieşit ofiţer de marină.

Sinonimele (fr. synonyme< gr. syn = cu şi onyma = nume) se referă la acele lexeme, expresii,
afixe etc. care se constituie în corespondente semantice parţiale sau totale ale altor unităţi
asemănătoare lor (au aproximativ acelaşi înţeles).

Sinonimele pot fi clasificate astfel:

 Sinonime lexicale
 Sinonime lexico – frazeologice
 Sinonime frazeologice
 Sinonime afixale
! Sinonime lexicale = lexeme (cuvinte) cu sens identic sau asemănător

 Cu suprapunere totală a sensurilor:

 cleptoman = pungaş, hoţ;
 cioareci = iţari;
 căpistere = albie, covată;
 antropofag = canibal;
 Cu sens asemănător:
 asemănare = similitudine, analogie, apropiere, concordanţă, înrudire;
 faptă = acţiune, act, ispravă, lucru, lucrare, realizare, înfăptuire;

! Sinonime lexico - frazeologice:

 A fugi = a spăla putina, a da bir cu fugiţii, a o lua la sănătoasa, a o şterge, a o tuli, a se

cărăbăni, a se evapora etc.

! Sinonime frazeologice:

 A pune mâinile pe piept = a o mierli = a-şi da obştescul sfârşit = a ieşi cu picioarele

înainte = a da colţul;

! Sinonime afixale:

 ilegal = nelegal;
 superdotat = supradotat;
băieţandru = băietan

Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi înţeles opus.

Gramatica limbii române identifică următoarele categorii de antonime:

 Antonime lexicale
 Antonime lexico-frazeologice
 Antonime afixale
 Antonime frazeologice

 Antonime lexicale:

1. cu acelaşi radical: salubru / insalubru; real / ireal; credibil / incredibil; ascultare /

neascultare;
2. cu radical diferit: bogăţie / sărăcie; modestie / trufie; ascensiune / cădere, declin;
  Antonime lexico-frazeologice: a munci / a tăia frunză la câini; a muri / a vedea
lumina zilei;

 Antonime afixale:

1. prefixale: hipoglicemic / hiperglicemic; postbelic / antebelic; subteran / suprateran;

2. sufixale: căţeluş / căţelandru; măturică / măturoi; căsuţă / căsoaie;

 Antonime frazeologice: a da şfară în ţară / a tăcea chitic; a da din gură / a-şi ţine clanţa;

Părţi de vorbire care prezintă perechi antonimice

 Substantivele: aprobare / dezaprobare; înnoire / învechire; lumină / întuneric

 Adjectivele: curajos / fricos; gustos / fad; empiric / ştiinţific; peren / efemer;
 Pronumele: tot / nimic; acesta / celălalt;
 Verbele: a crea / desfiinţa; a progresa / a regresa; a vorbi / a amuţi;
 Adverbele: dincoace / dincolo; mult / puţin; sus / jos; înăuntru / afară;
 Prepoziţiile: în faţa / în spatele; înaintea / înapoia;
 Conjuncţiile: şi / nici

! Antonimia dă naştere şi figurii de stil numită oximoron. Acesta presupune alăturarea unor
termeni disjuncţi, contrastanţi:

 teribil de mulţumit, copie originală, nopţi albe, râs cu lacrimi, sticlă de plastic,
dezordine controlată etc.

“Când deodată tu răsărişi în cale-mi, / Suferinţă tu, dureros de dulce…” (Mihai Eminescu, Odă
(în metru antic))

Omonimele sunt cuvinte cu formă identică şi sens/înţeles diferit.

Omonimele sunt de trei feluri:

 lexicale (totale şi parţiale)

 lexico-gramaticale
 gramaticale (morfologice)
 ! Omonime lexicale totale:

Sg. clasă – pl. clase

1. grup de obiecte, de elemente care au însuşiri comune; subdiviziune;

2. sală în care se ţin cursuri;
3. categorie (după confort şi tarif) – a vagoanelor;
4. orânduire socială, rang, grad;
5. unitate organizatorică de bază în sistemul de învăţământ, cuprinzând elevi care au vârstă
şi pregătire şcolară relativ egală

! Omonime lexicale parţiale:

Sg. iris – pl. irisuri, irişi

1. membrană circulară colorată a ochiului, situată între cornee şi partea interioară a

cristalinului, în mijlocul căreia se găseşte pupila; pl. irisuri
2. bot. stânjenel; pl. irişi

! Omonime lexico - gramaticale:

Joc (1, 2, 3, 4 = substantiv şi 5 = verb)

1. petrecere distractivă, dans (substantiv)

Sătenii s-au adunat la joc.

3. întrecere sportivă (substantiv)

Jocul de baschet ne-a ţinut pe toţi cu sufletul la gură.

4. lărgirea golului dintre două piese care lucrează în contact (substantiv)

Mecanismul nu funcţionează bine din cauza jocului a două pinioane.

5. Eu joc şah şi table. (verb)

! Omonime gramaticale:

Sg. floare – pl. flori

1. nişte flori ( N. - Ac., pl. )

2. unei flori ( G. – D., sg. )
3. unor flori ( G. – D., pl. )
Omofonele sunt cuvintele / structurile cu acelaşi corp fonic (sonor), dar cu aspect grafic şi
semantic diferit:

 numai / nu mai; odată / o dată; demult / de mult; defel / de fel, unsoare / un soare;
deoparte / de o parte, deloc / de loc

Omografele sunt lexemele cu aceeaşi apariţie grafică, dar cu plasare diferită a accentului:
 véselă / vesélă, nóta / notà, ţárina / ţariná, snópi / snopí etc.

Care este diferenţa dintre omonime (gr. homós= la fel, egal) şi cuvintele polisemantice (gr.
polys= mult; semaino= arăt)

În timp ce omonimele sunt destul de îndepărtate ca sens, cuvintele polisemantice dispun de

sensuri relativ apropiate, care s-au obţinut în urma procesului de contextualizare a noţiunii de
bază.

! Verbul a face este polisemantic:

1.a întocmi, a alcătui, a realiza, a fabrica

2.a construi, a clădi, a ridica
3.a pregăti, a prepara un aliment, a găti
4.a compune, a scrie, a crea o operă artistică
5.a acţiona, a proceda, a se comporta
6.a aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.).

! Substantivul picior este omonim:

1. fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului şi fiecare dintre membrele pe care se
sprijină corpul celorlalte vieţuitoare
2. unitate de măsură de aproximativ o treime dintr-un metru
3. unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi şi scurte sau accentuate
şi neaccentuate.

Paronimele sunt cuvinte apropiate ca formă (chiar identice), dar total diferite ca sens.

Paronimele pot să difere:

 Printr-un sunet /literă: dezinfecţie / dezinsecţie; degera / digera

  Prin două sunete: creativ / creator; inveterat / învederat (învechit în rele, în vicii/ce
se poate vedea cu ochii sau se poate înțelege cu mintea)
 Prin prefixe: emigra / imigra
 Prin sufixe: umeral / umerar; anual / anuar
 Prin ordinea distribuirii sunetelor: antinomie/antonimie

Părţi de vorbire cărora pot să le aparţină perechile paronimice

 Substantive: alice/elice; abces/acces; afect/efect;

 Adjective: aferent/eferent; amabil/amiabil;
 Verbe: a amputa/a imputa; a apropia/a apropria;
 Conjuncţii: or/ori

Cele mai frecvente greşeli de limbă

Printre cele mai des întâlnite erori de exprimare amintim:

 Pleonasmul
 Tautologia
 Anacolutul
 Cacofonia
! Pleonasmul presupune alăturarea inutilă, neintenţionată, a unor elemente cu acelaşi înţeles:
●A stărui insistent; tărăboi mare; a zăbovi mult timp; discurs în public; a doza judicios; a
murmura încet; replică promptă; artist de talent; castru roman; magnat mare; salon pentru
musafiri; ungher ascuns; conflict de interese; notar public; ciung de o mână; chior de un ochi;
dispensar medical; laxativ uşor; a prefera mai mult/mai bine; a presimţi dinainte etc.

! Tautologia este o greşeală de exprimare care presupune repetarea inutilă (intenţionată) a unor
elemente cu aceeaşi semnificaţie (chiar a unora similare), aflate în relaţie de subordonare.
 “O societate fără prinţipuri care vasăzică nu le are.” – I. L. Caragiale
 Consternat şi nedumerit, s-a retras în lumea sa imaginară.

! Anacolutul este o discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziţii sau
al unei fraze.
 Cine întreabă, nu m-ai văzut!
 Eu, dacă te interesează, nu persecut pe nimeni.
 Studentului, când i-am prezentat rezultatul, i s-a luminat chipul.
 ! Cacofonia reprezintă o alăturare/repetare de sunete care se rostesc greu împreună şi sunt
neplăcute din punct de vedere acustic.
Cacofonie e un neologism format din două cuvinte greceşti: kakos, care înseamnă rău, urât,
prost şi phone, care-nseamnă sunet. Componenta caco- apare şi-n alte cuvinte, cum ar fi
cacofazie = vorbire incorectă, cacologie= construcţie gramaticală defectuoasă (George
Pruteanu, Doar o vorbă să-ţi mai spun - TVR 1, III. 1997)

! Opus lui cacofonie este termenul eufonie, adică sonoritate bună, plăcută, armonioasă.
! Nu este vorba, aşa cum se crede în general, numai de o alăturare / asociere a unor cuvinte în
componenţa carora - la finalul primului dintre ele şi la începutul celuilalt – s-ar afla silabe în care
se repetă sunetul /k/ sub diverse forme.
Într-o propoziţie de tipul: Fata ta te-a temperat, succesiunea silabelor: -ta, ta, te-a, te-
reprezintă o cacofonie evidentă.
 În limba română sunt acceptate următoarele cacofonii:
Ion Luca Caragiale
Biserica Catolică
Tactica cavalerească
Epoca Capitalistă
Banca Comercială
Musca columbacă

! Norma literară respinge încercările de evitare a cacofoniilor prin utilizarea lui ca şi sau ca,
virgulă :
Ca şi cetăţean / ca, virgulă, cetăţean de vază al oraşului…
! Se recomandă folosirea unor construcţii de tipul în calitate de /drept cetăţean etc.