MARIA

MÎNDRILĂ
PORTOFOLIU
LIMBA ROMÂNĂ
CLASA A VII-A
C.N.S.H.B
PROF. CAMELIA SĂPOIU
 CUPRINS
1.Lectură și redactare
Textul narativ literar (definiție+trăsături)
Caracterizarea unui personaj (definiție+mijloace de caracterizare)
Textul liric (definiție+trăsături)
Textul dramatic (definiție+trăsături)
Tabel comparativ – text epic, liric, dramatic
Textul multimodal (se poate completa în septembrie)
-Limbajul figurat (se poate completa în septembrie)
Enumerație
Epitet
Personificare
Metaforă
-Elemente de versificaţie (se poate completa în septembrie)
Strofă
Tipuri de rimă
Măsură
2.Vocabular (se poate completa în septembrie)
Derivarea
Compunerea
Familia lexicală
Câmpul lexical
Sinonime
Antonime
Omonime
Paronime
Cuvinte polisemantice

3.Fonetică (se poate completa în septembrie)

Sunete și litere
Grupuri de sunete
Accentul
Hiat, triftong, diftong
4.Fişe de gramatică
Substantivul. Locuţiunea substantivală
Articolul (hotărât, nehotărât, posesiv-genitival, adjectival-demonstrativ)
Adjectivul. Locuţiunea adjectivală
Pronumele (personal, reflexiv, personal de politeţe, de întărire, posesiv,
demonstrativ, nehotărât, negativ, relativ, interogativ). Adjectivele pronominale
Numeralul
Verbul. Locuţiunea verbală
Adverbul. Locuţiunea adverbială
Interjecţia
Prepoziţia. Locuţiunea prepoziţională
Conjuncţia. Locuţiunea conjuncţionalăCompuneri creative
5. Compuneri creative:
Compuneri narative
Compuneri descriptive
Compuneri dialogate
Texte argumentative

6.Fişe de lectură
7.Evaluări, teste
8.Alte materiale (fişe de lucru, imagini, desene etc.)
 Derivarea
Derivarea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează
cuvinte noi cu ajutorul sufixelor și al prefixelor adăugate rădăcinii.
Unele derivate sunt formate în același timp cu prefix și cu sufix. Acestea se numesc
derivate parasintetice, de exemplu a înlemni, care are prefixul în-, sufixul -i și rădăcina
lemn.
Seriile derivative se formează când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt
derivat, de exemplu: grădină + sufixul -ar → grădinar + sufixul -ie → grădinărie.
Cuvântul de bază este elementul fundamental pentru formarea unor
cuvinte noi. Rădăcina este alcătuită din sunetele comune cuvântului de bază și
tuturor cuvintelor obţinute de la acesta. Între cuvântul de bază și rădăcină pot exista
diferențe.

nepot – cuvânt de bază

vvb nepoțel are rădă cina nepoț
măr – cuvânt de bază
bf f tmerișor are rădăcina mer
verde – cuvânt de bază
vbv a înverzi are rădăcina verz
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârșitul rădăcinii.
De exemplu, cuvântul inimos este format de rădăcina inim , căreia i se adaugă
sufixul -os.
Sufixele sunt:
gramaticale, când creează forme ale cuvintelor în vorbire, de exemplu: în forma
verbală cumpărasem, grupul de sunete -se- reprezintă sufixul timpului mai-
mult-ca-perfect al modului indicativ;
lexicale, când formează cuvinte noi (-aș din copilaș).
Pentru a identifica sufixul lexical, se utilizează forma de dicționar a cuvântului.
De exemplu, pentru a afla sufixul cuvântului copilașul, trebuie trecut cuvântul la
forma de dicționar, copilaș, identificându-se sufixul -aș.
Sufixele diminutivale formează cuvinte care denumesc obiecte sau însușiri
considerate de vorbitor mai mici decât obiectele sau însușirile denumite de cuvintele
de bază. Cuvintele obținute se numesc diminutive. Diminutivele au de cele mai
multe ori valoare afectivă.
Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii.
Prefixele nu se scriu separat decât în cazul prefixului ex- cu sensul de fost, de
exemplu: ex-președinte.
Când un cuvânt de bază începe cu litera î, cuvintele derivate cu prefix de la acesta se
scriu, după prefix, tot cu această literă: neînceput.
 Compunerea
Compunerea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte
noi, unind sau alăturând doi sau mai mulți termeni diferiți. De cele mai multe ori, termenii care
intră în componența unui cuvânt compus își pierd sensul pe care îl au când există
independent.
Procedeele de compunere sunt:
alăturarea (când termenii din care este compus cuvântul nu depind unul de altul, de
exemplu: câine‐lup, despre, după-amiază, anglo-român, pușcă-mitralieră, Cluj-Napoca, de
la, de pe lângă etc.)
subordonarea (când unul dintre termenii din care este compus cuvântul este în relație de
subordonare față de celălalt, de exemplu: coate-goale, capră-neagră, rea-voință, mătasea-
broaștei, stea-de-mare, Sighetul Marmației, Valea Călugărească, papă-lapte, pierde-vară,
zgârie-brânză etc.)
abrevierea (prescurtarea) -H.G. (Hotărâre de Guvern), C.F.R. (Căile Ferate Române) etc.
Cuvintele compuse pot fi:

Există și elemente savante de compunere, provenite din greacă și din latină, având
circulație internațională: auto‐ („de la sine, însuși, propriu“), bio‐ („referitor la viață“), geo‐
(„referitor la pământ“), hidro‐ („referitor la apă“), macro‐ („mare“), micro‐ („mic“), poli‐
(„mai mulți“), pseudo‐ („fals“), tele‐ („departe, la distanță“), zoo‐ („referitor la animale“)
etc.
Abrevierea se poate face cu inițiale ale cuvintelor (ONU/O.N.U. – Organizația Națiunilor
Unite), cu inițiale și frag‐ mente de cuvinte (Tarom/TAROM – Transporturile Aeriene Române),
cu fragmente de cuvinte (Petrom – „petrol“ și „românesc“) sau cu fragmente de cuvinte și
cuvinte (Romgaz – denumire a unei companii de furnizare a gazelor naturale în România).
Cuvintele obținute prin abreviere cu inițiale se scriu cu punct de abreviere sau fără punct
de abreviere. Conform DOOM2 , este preferată scrierea fără punct.
Nu toate abrevierile sunt cuvinte compuse. Unele abrevieri sunt prescurtări ale unor cuvinte
obișnuite: N (nord), dr. (doctor), art. (articol), ian. (ianuarie) etc.
Ortografia cuvintelor compuse este complexă. În cazuri de ezitare, se recomandă consultarea
DOOM2 .
Procedeele de compunere nu trebuie confundate cu ortografia cuvintelor compuse.
Compusele care se scriu într-un singur cuvânt pot fi formate atât prin alăturare (despre), cât și
prin subordonare (binevoitor). Prezența sau absența cratimei nu constituie un criteriu de
clasificare a cuvintelor compuse.
Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele formate de la un cuvânt
de bază prin derivare, prin compunere și prin trecerea unui cuvânt dintr-o clasă gramaticală în
alta, cum sunt adjectivele provenite din participiu.
 CATEGORII
SEMANTICE
Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens asemănător sau identic.
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens diametral opus.
Sensul propriu al cuvântului este sensul comun, obișnuit, cunoscut de toți
vorbitorii. Sensul propriu poate fi:
sens propriu de bază (Era înalt și avea umeri largi.);
sens propriu secundar (Am un sacou cu umeri prea largi.).
Sensul figurat al cuvântului este sensul cu valoare expresivă (A reușit în viață
sprijinindu-se pe umerii altora.).
Omonimele sunt cuvinte cu aceeași formă și cu sensuri complet diferite.
Cuvintele care se pronunță la fel se numesc omofone, iar cele care se scriu la fel
se numesc omografe.
Cuvântul polisemantic are mai multe sensuri, mai mult sau mai puțin
apropiate, legate între ele.
Paronimele sunt cuvinte foarte asemănătoare ca formă, dar al căror înțeles este
diferit: temporal („care se referă la timp“) – temporar („pentru o perioadă de
timp“), oral („rostit“) – orar („program stabilit pe ore“) etc. Paronimele se
deosebesc printr-un sunet sau cel mult două, uneori deosebirea constând în ordinea
diferită a sunetelor (a revela/a releva). Confuzia paronimică este o greșeală care
constă în utilizarea unui cuvânt în locul paronimului său. Nu orice cuvinte care au
un sunet diferit sunt paronime, dacă nu generează și confuzii.
 dramatic
Textul liric
Textul Textul epic

ăvitaran ecov iulurotua eliițaton

aenuițaran ănimoderp ăciril ecov
lugolaid ănimoderp
efargarap aereircsed ănimoderp
enecs ,etca era
,elotipac ,emulov era irusrev ,eforts era
citamard
cipe iuluneg enițrapa ciril iuluneg enițrapa
iuluneg enițrapa