 Intâmplare petrecută în timpul unui concurs școlar- secvență descriptivă de minim 30

de cuvinte și secvență dialogată de minim 4 replici

În sfârșit, ziua Concursului de Actorie sosise! Sala de festivități era plină de elevi și profesori,
de părinți și bunici. Ca în fiecare an, în ultima zi dinaintea vacanței de iarnă, elevii de toate clasele se
întreceau în talent și originalitate pe scena școlii, dând viațăunor personaje celebre din dragaturgia
română și universală.
Primisem rolul Coanei Chirița din piesa lui Alecsandri și mă pregătisem timp de două luni cu
cea mai mare seriozitate, alături de colegii din echipa clasei noastre, a opta, pentru reprezentația din
ziua aceea. Eram sigur că vom lua un premiu! Costumele închiriatela teatru urmau să creeze
atmosfera de epocă, necesară reușitei noastre. O așteptam cu nerăbdare pe mama: trebuia să îmi aducă
rochia de Chirița, care nu putea fi îmrumutată decât în acea dimineață.
Dar mama întârzia...I-am telefonat și am aflat că doamna responsabilă cu închirierea
costumelor nu venise încă.
-Îmi pare rău scumpo, rochia nu o să ajungă la timp, mi-a comunicat mama agitată.
-Dar nu înțeleg, ce a pățit doamna respectivă? am întrebat-o, prin telefon.
-Din câte am înțeles, aceasta a avut un accident și este acum în spital.
-Vai, ce păcat! Și nu mai este nimeni care poate aduce costumul în locl dânsei?
-Din nefericire, nu mai este nimeni disponibil în perioada Crăciunului. Vin cât de repede pot
și găsim noi o soluție. Te iubesc, a adăugat mama.
Timpul trecea și emoțiile mele creșteau cu fiecare echipă. Un val de sentimente contradictorii
a năvălit asupra mea. Însemna că trebuia să amânăm specacolul și ,automat, să fim descalificați din
concurs! Am încercat să mă calmez prin a mă gândi la persoana pe care o iubesc cel mai mult din
lume, mama. Îmi imaginam silueta ei înăltuță, pasul ferm, dar elegant, zâmbetul ei care lumina de
fiecare dată încăperea. Aveam în minte modul cum își purta părul castaniu: strâns la spate într-o
agrafă de jad și parcă emoțiile îmi treceau încet-încet. Faptul că în acel moment mama era în drum
spre mine, cu gândul să mă ajute mi-a dat multă încredere și mi-a încălzit sufletul, lucru la care ea se
pricepe cel mai bine.
Mai erau zece minute până la intrarea în scenă. I-am privit pe colegi și le-am zis;
-Singura soluție este să jucăm piesa în varianta modernă!
Colegii și-au scos repede costumele de epocă și am urcat cu toții pe scenă cu un curaj
disperat, bazându-nu numai pe talentul nostru. Cu puțină improvizație, am jucat într-un mod atât de
original piesa clasică, încât la final sala a izbucnit în aplauze furtunoase. Nu mică ne-a fost mirarea
când la festivitatea de premiere, am obținut marele premiu și trofeul festivalului!
De atunci am înțeles că orice emoție poate fi depășită, dacă ești încrezător în calitățile tale și
ai persoane iubitoare în ajutorul tău.