Tren Misterios

Copacii înfloriți răspândeau un parfum deosebit. Drumul spre școală

era presărat cu mii și mii de petale delicate, scuturate de vântul blând.
Zilele treceau greu în localitatea mea, Townville, un orășel parcă uitat de
lume. Îmi doream să se petreacă ceva neașteptat care să mă surprindă!
Însă, în orășelul nostru nu se întâmplau prea multe, iar timpul trecea
greu. Primăvara era promițătoare, totuși. Simțeam în adierea vântului că
urma să se întâmple ceva...
După ore, am ieșit alături de prietenele mele dragi, Corina și Mihaela, la
o cofetărie, să mâncăm noile părjituri ale mamei! Ea era un cofetar
excepțional și toți din oraș îi iubeau prăjiturile. În timp ce noi mâncam
vesele și îi spuneam mamei că noua cremă de vanilie este cu siguranță
preferata noastră, în local a intrat o femeie înaltă, cu un palton vișiniu.
Nu știu de ce, dar toată lumea a tăcut și a privit-o pe doamna aceea lung.
Parcă în încăpere se făcuse mai frig, iar paltonul și cerceii ei nu păreau
deloc să fie din timpurile noastre. Părul îi era prins într-un coc elegant,
iar pe partea dreaptă stătea țeapănă o pălărie roșie și extravagantă.
Cerceii de smarald erau foarte sclipitori și mari, iar glasul ei era foarte
impuncător. A cerut o brioșă mică cu afine și s-a așezat lângă singura
masă de lângă fereastră. Totul a revenit la normal, când dintr-o dată,
doamna a început să se agite și să strige în toată cofetăria:
-L-au furat! L-au furat! Nu pot să cred ce hoți sunt în acest oraș! Cum
am putut să rămân fără el...
Degeaba au încercat oamenii să o întrebe ce a pierdut, pentru că aceasta
nu a răspuns și a plecat val-vârtej din local, lăsând brioșa pe jumătate
mâncată pe masă. Eu și prietenele mele am fugit după ea, curioase. Se
afla pe o bancă, cu fața în mâini și am întrebat-o cu blândețe:
-Bună ziua! Ce s-a întâmplat, doamnă? Vă putem ajuta cu ceva?
-Of, fetițo! Cum ai putea tu să-mi găsești biletul de tren pierdut? Fără
el... fără el nu mă pot întoarce!
-Dar vă puteți lua alt bilet! Luați trenul de mâine!
-De aș putea să iau același tren...
Nu știam de ce doamna era atât de supărată. Trenurile circulă la fel în
fiecare zi! A mers cu noi pe peron, în gară, dar starea ei nu se schimbase.
Totuși, din paltonul femeii ieșea un colț galben de hârtie. I l-a arătat
și s-a bucurat atât de tare! În semn de recunoștință, femeia ne-a dat câte
o broșă deosebită, veche și ne-a spus un secret pe care nu îl voi uita:
-Fetițelor, vă spun un mic secret! Imediat va sosi aici, pe peron un tren
misterios, Trenul Timpului. Doar voi îl veți putea vedea, pentru că ați
fost bune și m-ați ajutat. Stați... uitați! El e!
Eram fascinate! Era un tren extraordinar, decorat cu mii și mii de
luminițe și cu flori viu colorate! Doamna ne-a spus că a vizitat fiecare
loc din această lume, dar că brioșele cu afine ale mamei au cucerit-o
pentru totdeauna! Venea din trecut, dintr-un trecut atât de îndepărtat...
Ne-am luat rămas bun de la dânsa și ne-am întors acasă, fascinate de
acea zi specială. Nu apucasem să o întrebăm cum putem cumpăra și noi
un bilet... În cele din urmă, în orașul meu a fost un eveniment cu
adevărat spectaculos și abia așteptam să călătoresc și eu cu trenul
misterios al timpului!