Fisa de lectura

 Titlul operei: ''Dumbrava minunata''

Autorul operei: '' Mihail Sadoveanu''

Peronajele operei:
Lizuca, Craiasa albinelor, bunica, Zana inchipiurii, cucoana Emilia, mama, mama vitrega, madam Neicu,
Toamna, Iarna, tata, bunicul, Primavara, Vara, Coca servitoarea.
Semnificatia titlului:
O padure in care se petrec multe fenomene cu care fetita se iveste nestiind ce se intampla.
Semnificatia operei:
Din textul Dumbrava minunata trebuie sa invatam sa fim curajosi, respectuosi, milosi (Lizuca), bun
ascultatori, maturi (bunici) si prieteni adevarati si loiali (Patrocle).

 Rezumatul operei:
In ''Dumbrava minunata'' este vorba despre o fetita orfana de mama, pe nume Lizuca. Lizuca era o fetiţă
plinuţă, dar mărunţică şi voinică. Viaţa micuţei copile era tare grea alături de servitoare şi de mama sa vitregă;
zi de zi micuţa era bătută iar singurul ei prieten, în faţa căruia putea să-şi deschidă sufletul era Patrocle un
boldei roşcat, cu picioarele scurte şi strâmbe şi cu capul mare.
Sătulă de traiul greu din casă, Lizuca a luat hotărârea de a pleca la bunici. Fără o vorbă şi cu un codru de pâine
într-un buzunar şi cu cenuşă în altul, fetiţa şi căţelul pornesc la drum, un drum lung, plin de obstacole şi
peripeţii.
De-a lungul drumului fetiţei îi ieşi în cale Sora-Soarelui, o plantă înaltă şi frumoasă. Lizuca i-a povestit
acesteia viaţa sa, de la moartea mamei sale şi până în prezent, iar drept alinare pentru copila greu încercată de
viaţă, planta lăsă să-i cadă două petale ca nişte fluturi de lumină.
Patrocle a descoperit un muşuroi de furnici pe care l-a deranjat cu boticul; câinele a fost întâmpinat de micile
vieţuitoare cu înţepături, însă Lizuca fiindu-i aproape l-a ajutat să scape de furnicuţele rămase pe nas,
eliberându-le în iarbă, după care cei doi şi-au continuat drumul spre bunici.
Şi Sfânta Miercuri i-a ieşit copilei în cale. Sufletul curat şi sincer al fetiţei au determinat-o pe aceasta să nu-i
fie teamă de bătrânică şi chiar s-o trateze cu respect.
Pe cei doi drumeţi, noaptea i-a prins în dumbravă. Singuri, cei doi au început să caute o căsuţă pentru înnoptat.
O scorbură de răchită bătrână a fost locul ideal pentru fetiţă şi căţel. Muşchii le-au ţinut loc de saltea şi de
pernuţă. Deşi se afla într-o situaţie limită, Lizuca nu a uitat să-i ceară voie mătuşii răchite s-o primească în
scorbura sa. Noaptea nu s-a desfăşurat în linişte, cu somn şi vise plăcute, ci cu vizita Domniţei mici şi bălaie şi
a altor neamuri ale dumbravei. Cu toţii au început să-i spună Lizucăi fel de fel de poveşti care mai de care mai
frumoase şi mai interesante.
Dimineaţa, somnul fetiţei din casa bunicilor a fost spulberat de zarva creată în curte: mama vitregă
împreună cu slujnica veniseră s-o ia înapoi pe micuţă, însă bunicul nu a acceptat, susţinând că vrea să
oprească cele două sufleţele fără apărare, pe Lizuca şi pe Patrocle. Pe lângă refuzul bunicului, cele două
musafire nepoftite au fost întâmpinate de albinele bătrânului. Înţepăturile administrate de acestea le-au obligat
să plece mâncând pământul. Fetiţa şi căţelul au rămas în continuare în grija bunicilor, bucurându-se de
prezenţa celor doi bătrânei ce o iubeau nespus de mult.