FISA DE LECTURA

1. Titlul operei: La vulturi

2. Numele autorului : Gala Galaction
3. Date despre autor :
Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești,
Teleorman - d. 8 martie 1961, București) a fost un scriitor, preotortodox, profesor de teologie român de
origine aromână, traducător al Bibliei în limba română din ebraică și greacă (împreună cu Vasile Radu și
Nicodim Munteanu). În 1947 a fost ales în Academia Română.
Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.
Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile
Radu).
A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane,
note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost
restituit și publicat postum.

4. Specia literara : nuvela

5. Rezumat :

Nuvela "La Vulturi !" înfatiseaza o pagina zbuciumata din istoria poporului nostru, evenimentele
dramatice prezentate petrecându-se pe fundalul Revolutiei de la 1821.

            Actiunea se petrece într-un catun de la poalele Culmilor Scripetelui, pe valea Iablanicioarei, într-
un cuib de vulturi. Din cele foarte putine case de aici, cele mai impunatoare sunt casa lui Danila si a
ginerelui sau, plecat la lupta alaturi de Tudor Vladimirescu. Batrânul Danila a facut de trei ori avere si de
trei ori i-au spulberat-o turcii, iar acum s-a retras în munti, devenind starostele ciobanilor de aici. Sotia
lui Ozun, Agripina, este îngrijorata neprimind vesti de la el, dar Danila o îmbarbateaza si se bucura la
vederea lui Paunas, fiul Agripinei si viitorul tuturor.

            În ziua aceea senina, batrânul a urcat la stâna, iar satul este învaluit în tacere si nemiscare.
Agripina vede ca în fiecare zi de casa si de copiii care se joaca în curte.

            Deodata pacea este tulburata si cade ca un trasnet vestea navalirii turcilor. Speriata, Agripina se
repede si îl ia pe Paunas, tâsneste în gradina de unde îi ia si pe Vlad si Mariuca si începe sa urce spre
stâna. Ea alege drumul cel mai anevoios, care pune probleme chiar si unui barbat în toata firea. Îsi
continua drumul pe lânga pârâu crezând ca numai zgomotul acestuia poate acoperi plânsul copiilor.
Agripina este epuizata fizic, dar continua sa urce simtindu-se urmarita de turci. Ajunge în sfârsit în
poiana de sub stâna, unde îl ascunde pe Paunas într-o capita cu fân si pleaca împreuna cu ceilalti doi.

 Trezit din gândurile sale de scâncetul Mariucai, mos Danila îi vede pe cei doi nepoti si pe
mama lor aproape desfigurata.

            Aflând de navalirea turcilor, îi strânge pe ciobani în graba, o lasa pe Agripina în gria lui Dragomir
Ozun si porneste în cautarea copilului. La locul indicat de Mariuca gaseste numai scutecele acestuia,
pline de sânge, Paunas fiind rapit si omorât de vulturi.

Sfâsiat de durere pentru moartea copilului, Danila înalta cerului o ruga jalnica pentru un destin
mai bun al neamului sau.

6. A fost publicata in 1912, in revista „Viata romaneasca", al carei colaborator scriitorul devenise, la
cererea lui Galaction Ibraileanu, cu un an inainte.

In geneza ei un rol important l-au avut versurile populare si amintirile unei batrane, ascultate in
copilarie, despre zavera lui Tudor Vladimirescu.

Nuvela a intrat in cuprinsul volumului de debut al lui Gala Galaction, Bisericuta din Razoare, tiparit
la Iasi, in Editura „Vietii romanesti", in . Un an mai tarziu, in urma raportului prezentat de Barbu
Delavrancea, volumul va fi premiat de Academia Romana cu premiul „Iiliade Radulescu".

In unele editii mai recente, aparute in anii comunismului, textul a fost cenzurat, eliminandu-se
referinta la incursiunile de prada ale muscalilor in Tara Romaneasca. Inclusa in manualele scolare
si citita de multe generatii de elevi, nuvela este astazi cea mai populara scriere a lui Gala
Galaction.

Nuvela exemplara, cu multe note romantice, inspirata din istoria romanilor de la inceputul secolului
al nouasprezecelea. La Vulturi! are o compozitie simpla, in doua parti, ce se deosebesc atat la
nivel tematic cat si prin mijloacele narative folosite de autor. Prima parte este descriptiva si
expozitiva, constituind un fel de prolog in care Galaction prezinta cadrul viitoarelor intamplari si
reconstituie cateva biografii prin scurte si repezi incursiuni in trecutul mai mult sau mai putin
indepartat al personajelor. Descrierea unui tinut muntos, cu o natura salbatica si grandioasa, in
mijlocul careia si-a gasit adapost o asezare de ciobani, e facuta intr-un stil ornat cu epitete si
comparatii, urmarind un efect de arta, de tablou romantic. Impresia „artista", de literaturizare -
uneori excesiva - este resimtita de altfel pe intreg parcursul lecturii. Partea a doua e mai accentuat
epica si nareaza o intamplare dramatica, dusa pana la paroxism si cu multe resurse lacrimogene. 

Ea introduce si o tema noua, aceea a maternitatii, creand o situatie limita in care o mama isi pierde
unul dintre copii, cazut prada vulturilor ce isi tacusera salas in apropierea satului. Nuvela e scrisa,
la un prim nivel, in spiritul si cu mijloacele literaturii bucolice, asa cum s-a constituit aceasta de-a
lungul timpului, incepand cu operele lui Vergilius. Oierii de pe valea Iablonicioarei sunt oameni
sarmani, se hranesc cu mamaliga si locuiesc in casute de barne, desi sunt si unii, ca Mos Danila si
Paun Ozun, care au case mai mari si mai aratoase. Izolati intre munti, ei duc o viata linistita si au
indeletniciri gospodaresti. Ridica in stoguri fanul cosit pe culmi sau aduna in jgheaburi apele
Iablonicioarei, folosindu-le astfel pentru nevoile lor. Pe vreme buna, barbatii in putere si cei tineri
ies cu oile pe munte sau pornesc devale, prin satele din imprejurimi. Ciobanii vand piei si
branzeturi si pe banii castigati cumpara malai. Atmosfera bucolica e data de mugetele viteilor
despartiti de mamele lor, de talangile turmelor ce se intorc la stana, de clocotul ceaunelor pentru
mamaliga, de sunetul buciumului ce recheama pe cei indepartati. 

Starostele ciobanilor. Mos Danila, intruchipeaza imaginea, cu profunde rezonante arhetipale, a

patriarhului. La cei optzeci de ani ai sai, el inca vegheaza mulsul caprelor, sta de vorba cu ciobanii,
citeste ceaslovul sau priveste „omatul care se topea pe culmi". Stramutat in acest loc, dupa o
tinerete petrecuta pe campie, Danila si-a inmultit mereu turmele si argatii, a ridicat case si a rostuit
pe ciobani, ajungand cu timpul sa-si intinda „pe cativa munti neamul si intaietatea". Gala Galaction
imagineaza o lume din afara civilizatiei, o lume traditionala si arhaica, in care scrisorile sunt scrise
pe piele de miel, copiii sunt hraniti cu lapte la ugerul caprelor iar bolnavii sunt insanatositi luandu-li-
se sange de catre un „doftor".

Comunitatea oierilor de pe raul Iablonicioara nu s-a desprins inca de natura, traieste in mijlocul
acesteia si in ritmurile ei sempiterne. Citita dintr-o alta perspectiva, nuvela isi dobandeste
originalitatea in asocierea, mai putin obisnuita, a spiritului bucolic, descris mai sus, cu spiritul eroic,
caracteristic legendelor si baladelor populare, a caror inllucnta Galaction a recunoscut-o de altfel.
Personajele trec tara nici o greutate de Ia viata pastoreasca la viata de ostean, schimba cu
usurinta toiagul ciobanesc cu flinta, dovedind, daca e nevoie, surprinzatoare virtuti razboinice. La
fel de destoinici in cresterea oilor ca si in manuirea armelor, ciobanii de pe raul Iabloni-cioara sunt
gata sa infrunte moartea si sa-si apere cu temeritate avutul si asezarea, cand acestea sunt
amenintate de turci. Tema eroicului se ingemaneaza asadar cu aceea a mortii, introducand o serie
de motive specifice - al armelor, al steagului ridicat - si subsumand naratiunea unei categorii
estetice grave: tragicul. Dupa un model romantic, conceptia eroica se dezvolta pe terenul
patriotismului, fiind legata de ideea de neam, de tara si de norod. 

Cel ce intrupeaza la modul absolut idealul eroic si patriotic este Tudor Vladimirescu, romanul care
la 1821 chema „la viata si la arme" pe toti cati mai aveau „o schinteie de barbatie in piept". Modelul
eroic este la fel de important in configurarea lui Mos Danila, ingrijorat si el de soarta tarii sale,
vibrand si el la chemarea lui Tudor, in ciuda varstei inaintate. Rugaciunea din final, prin care cere
Tatalui ceresc sa puna capat necazurilor, tine de o retorica a patriotismului, popularizata in epoca
mai ales prin drama lui Delavrancea, Apus de soare. Personaj de balada, ginerele lui Danila si
sotul Agripinci, Paun Ozun este „un roman falnic, trup si suflet de viteaz", care paraseste satul
pentru a se alatura lui Tudor, impreuna cu alti zece flacai, toti „cu buna stiinta intr-ale flintei'*, in
partea a doua a nuvelei, coordonatele majore - bucolicul si eroicul - incadreaza noua tema, aceea
a maternitatii. Personajul adus acum in prim plan este Agripina, fiica cea mai mica a lui Danila,
maritata cu Paun Ozun si mama a trei copii. Vazand-o ingrijorata pentru soarta barbatului de la
care nu mai avea de multa vreme nici o veste, tatal ei ii cere sa lase deoparte slabiciunile inimii si
sa ramana darza („Agripino, nu fi muiere!"). 

„Tanara si vanjoasa", femeia va da intr-adevar dovada de eroism, incercand sa-si duca la adapost
copiii din calea turcilor ce navalisera pe neasteptate in sat. Galaction descrie in cateva pagini -
urmarind faptele, parca cu incetinitorul - efortul epuizant, supraomenesc pe care mama il face
pentru a-si scoate copiii in afara primejdiei. Ajunsa intr-o poienita, Agripina se gandeste sa se
opreasca aici, dar linistea ii da de stire ca Mos Danila si ciobanii, la stana, nu stiau nimic si ca turcii
ar putea urca muntele si i-ar macelari. 

Se hotaraste sa reinceapa drumul, nu inainte insa de a-l ascunde pe copilul cel mic, de curand
nascut, intr-un stog de fan.

In acest loc ciobanii si Mos Danila nu vor mai afla, cand vor veni, decat niste scutece insangerate
si pene smulse ca dupa o incaierare de vulturi. Copilul fusese gasit si sfasiat de pasarile mari si
sangeroase ce traiau aici, in creierii muntilor.

In rugaciunea cu care se incheie nuvela, trecand de la sensul propriu la cel figurat al cuvintelor,
Danila stabileste o corespondenta intre vulturii ce se roteau amenintatori pe deasupra satului si
cotropitorii - turci sau muscali - ce pradau tara in vremea domnililor fanariote.