Sunteți pe pagina 1din 5

FISA DE LECTURA

1. Titlul operei: Prostii.


2. Numele autorului: Liviu Rebreanu.
3. Anul aparitiei:
4. Date despre autor :

Liviu Rebreanu , scriitor nascut intr-o lume robusta de tarani ardeleni ,


inseamna deopotriva continuitate si ruptura , traditie si inovatie .Inciuda
aparentei de spirit greoi , masiv , creatia sa , extrem de variata sub
raport tematic si artistic , ramane momentul de referinta , punctul de
plecare in orice analiza a prozei romanesti din primele decenii ale
secolului XX .
Nascut la 27 noiembrie 1885 la Tarlisaua , in tinutul Nasaudului , Liviu
este cel dintai venit pe lume intr-o familie numeroasa ( 14 copii ) , a unui
invatator , Vasile Rebreanu , fost coleg de scoala si prieten cu George
Cosbuc .
Proza lui Rebreanu se contureaza in jurul a 3 teme majore , insa ,
fara indoiala Rebreanu ramane inainte de orice , analistul lumii rurale a
carei mentalitate o cunoaste si o exprima cu precizie , demonstrandu-i
mecanismul intim . Desi e „pretuit cu moderatie ca nuvelist" ( D. Micu ) ,
inceputurile sale sciitoricesti , nuvelele si schitele formeaza o parte
importanta a operei , un exercitiu premergator constructiilor romanicesti
. Tematica rurala rurala reprezinta punctul de plecare a nuvelelor
„Lacrima" , „Dintele" , „Ofilire" , „Rafuiala" , „Nevasta" Privite in
ansamblu , acestea compun o monografie a spatiului ardelenesc si
delimiteaza „raza exacta de investigatie psihologica a scriitorului care
este nifletul intunecat , cvasi-bestial , cu procese incepte , trudnice ,… .

5. Specia literara : nuvela.


6. Rezumat:

Nicolae Tabara pleaca de acasa impreuna cu fiul sau la gara , dis-de-


dimineata , ca sa prinda trenul . Este noapte afara inca . Ajung pe peron
si se aseaza pe o banca in asteptarea trenului . Intre timp se lumineaza si
pe peron mai apare si o baba , care astepta si ea trenul . Ceva mai tarziu
se trezeste si hamalul , care dormea in cocioaba sa , apoi apar si alti
oameni in gara . Intr-un tarziu vine si vanzatorul de bilete si se face
aglomeratie la ghiseu . Se aude trenul apropiindu-se si lumea se
inbulzeste la bilete . Nicolae Tabara reuseste sa cumpere bilete intr-un
tarziu , trenul pleaca din gara iar acesta incearca sa se urce din mers , dar
este dat jos de conductor , care ii spune sa se scoale mai devreme alta
data … Nici baba nu prinde trenul . Nicolae Tabara , fiul sau si baba o iau
in urma trenului .

7. Structura narativa si subiectul :

Pornind de la un fapt banal - proiectata deplasare cu trenul a


batranului taran Nicolae Tabara si a feciorului sau spre Salva —, autorul
creeaza o situatie exemplara, in care accentul e pus pe derularea
dramatica a secventelor epice, in care fiecare amanunt semnifica, textul
fiind un adevarat document sociologic si moral.
Construita bipolar, pe tensiunea dintre apelativul protagonistului din
debutul brusc al nuvelei: ,Doamne-ajuta!" si imprecatia din final: ,Nu v-
ajute Dumnezeu sfantul!", nuvela se structureaza in doua parti. Din
punctul de vedere al ritmului naratiunii, prima parte reda pregatirile de
plecare la gara ale lui Nicolae Tabara si ale feciorului sau, drumul, sosirea
in gara pustie, iar a doua, mai ampla, relateaza incercarea esuata a
taranilor de a se urca in tren, intr-o tehnica cinematografica, cu prim-
planuri ce se deruleaza intr-un ritm accelerat. Miscarea circulara,
intoarcerea in punctul initial al naratiunii, poate fi prevazuta din prima
secventa narativa, in care pregatirea de plecare a celor doi tarani e
punctata de „amanunte" premonitorii: „Cand sa iasa, Nicolae Tabara se
poticni in prag si cat p-aci sa se pravale cu dasagii pe umar cum era";
glasul „ragusit de spaima" al sotiei il atentioneaza „ca asta nu inseamna
bine!", ca un ecou al nelinistii interioare a personajului care exclama:
„Doamne-ajuta!".

8. Functia simbolica a personajului principal :

In drumul spre gara, ochiul naratorului inregistreaza starile sufletesti


ale personajelor infatisand o natura in regim simbolic. Feciorul merge
„ciulind urechile () parca i-ar fi fost frica sa nu se napusteasca cineva
asupra lor". In „noaptea de pacura, urmele pervazurilor se tolaneau
raschirate ca degetele unei maini uriase" in lumina ,galbuie si mucezita a
felinarului funigit din coltul ulicioarei".

Ajunsi in gara ,pustie ca o toaca", tatal si fiul ,se cocolosesc" pe o lespede


de piatra, langa o banca pe care nu indraznesc sa se aseze, considerand-
o rezervata unor calatori mai de seama. Gemetele lor inabusite de ,parc-
ar fi fost stransi in curele", caracterul repetitiv al replicilor redau teama
din sufletul lor, sugerata si de imaginea plopilor de pe malul Somesului
ale caror coroane ,se ridicau negre ca niste maini amenintatoare".
Sosirea grabita a babei „cu fata zbarcita ca o hriba uscata' reface
triunghiul uman, iar intrebarea ei ingrijorata: „— Oare am intarziat,
oameni buni?" leaga organic aceasta secventa cu inceputul nuvelei, cand
cei doi pleaca la gara cu noaptea-n cap „ca sa nu intarziem".
Momentul aparitiei hamalului anticipeaza finalul dramatic al „aventurii"
personajelor. Desi Nicolae Tabara il saluta smerit, iar baba il intreaba cu
sfiala: „— Oare vine degraba, domnule?", acesta ,se ratof' cu brutalitate:
„— Ce-mi tot darlaiesti aici, babo?".
Treptat ,gara se dezmortf1, se aprind lampile, sosesc alti calatori si
chipurile celor trei se aglutineaza in portretul colectiv al taranilor „cu
fetele supte, cu umerii obrajilor iesiti in afara, cu barba si mustatile
zbarlite". Apare seful de gara, se deschide casa de bilete si Nicolae cu
feciorul se ingramadesc spre rampa. Dar „un vardist coscogea1' il
„insfaca pe Nicolae scurt de guler si-l bruftului indarat' pentru a face loc
„unui domn bine imbracat'. Seful le arunca priviri dispretuitoare
inchizand ghiseul, iar cand trenul soseste, taranii alearga debusolati intre
vardist si conductorul care striga batjocoritor: „— Unde mergeti
prostilor? () Mai la vale, prostule, mai la vale-s vagoanele pentru boi!".

Replica batranului taran cand, in sfarsit, primesc biletele: „— Iarta,


domnule, iarta-ne si nu ne napastui Ca noi suntem prosti, pacatele
noastre Pesemne asa ne-a lasat Dumnezeu, prosti si necajiti si
nepriceputi" — e dramatica, reflecta umilinta indelung indurata ca pe o
fatalitate.

Taranii incearca in zadar sa se urce in trenul ce incepe a inainta.


Conductorul „se napusti" asupra lui Tabara, „ii tranti un pumn in ceafa si-
l imbranci pe scari la vale". Racnetul lui: „— Sa va sculati mai devreme,
puiregaiule, si sa nu mai mocositi, fire-ati ai dracului sa fiti!", cade ca o
amara batjocura asupra feciorului si babei care „se uitau cu ochi sticlosi
de spaima' si asupra lui Nicolae care se ridica insangerat din prundisul in
care fusese aruncat in timp ce sufletul ii sangera si-l durea mai strasnic
ca ranile fetei". Aruncand „o privire muta in urma trenului", mania si
revolta din sufletul sau izbucnesc in imprecatia finala: ,nu v-ajute
Dumnezeu-sfantul!".
Luandu-si poverile in spinare, cei trei pornesc inainte ,pe o carare
spinoasa, cu capul plecat, cu inima urnita", in lumina soarelui ce „isi
inalta biruitor capul si improsca in fetele drumetilor beteala de raze
purpurii". In maretia ei, natura ramane indiferenta la dramele
oamenilor.

9. Procedeele realiste de constructie a personajelor

Nuvela ilustreaza in fapt confruntarea violenta, fara putinta de


reconciliere, a doua categorii sociale: aceea a taranilor saraci, a
„prostilor", dispretuiti si descurajati, si cea a functionarilor unui regim
opresiv. Taranii sunt individualizati prin protagonistul Nicolae Tabara,
feciorul sau si o baba, dar autorul e interesat de afirmarea grupului, de
aceea notatiile privind portretul fizic lipsesc sau sunt sumare. Utilizand o
subtila retea de automatisme verbale, gestice si comportamentale,
autorul reda teama, sfiala, neincrederea, oboseala si suferinta unei
paturi sociale care nu are parte decat de dispret, batjocura, violente. Ei
sunt prostit', asa cum pare sa sugereze chiar titlul, a caror infrangere e
evidentiata de nivelul de suprafata al nuvelei. Termenul, reluat pe
parcursul naratiunii, capata o semnificatie aparte in replica in care
protagonistul recunoaste ca el si ai lui sunt prosti: „Ca noi suntem prosti,
pacatele noastre" Dar vorbele eroului sunt intelepte, adevaratii prosti
sunt cei ce nu le pricep. Privirea cu care eroul urmareste plecarea
trenului -devenit simbol al unui regim strivitor pentru cei slabi si „prosti"
- ascunde sensuri mai profunde, e mai degraba manie si orgoliu, tacere
acuzatoare.
Celelalte personaje, functionarii, fac parte dintr-o ierarhie de opresori si
oprimati, de la seful de gara la hamal, fiecare insa „semet in sufletul sau"
ca poate certa si violenta pe cineva mai slab, toti dispretuitori, brutali si
batjocoritori cu cei „prosti".

10. Stilul:

Nuvela se remarca prin sobrietatea notatiei. „Cuvintele alese dintr-un


fond de provincialisme ingrate" (Tudor Vianu): „se cotosmani", ,pacat,
„mocosi, „a darlai' etc. si, mai ales, metaforele si comparatiile sugereaza
maiestrit starile sufletesti ale personajelor: feciorul „tandalea ca un
manz trudit, ciulind urechile", zgomotul apelor e asemenea cu
„tanguirile neintelese ale unor oameni prapaditi de nevoi" etc.
Coeziunea interna a textului, desenul in carbune al personajelor,
culoarea limbajului conduc la ideea ca, inca din proza scurta, Liviu
Rebreanu isi depaseste metoda realista in spirit modern.