Liceul Teoretic Bechet

Elev:Nicolici Anca Ioana

Profesor/coord:Ghita Alina

Disciplina:Limba si Literatura Romana

Clasa: IX-A

Anul scolar
~2014-2015~
1

Cuprins
1.Augustin Buzura-Fetele tacerii

pag 3

2.Ion Barbu-Isarlak

pag 6

3.Dorin Tudoran-Tanarul Ulise

pag10

4.Nicolae Iorga-Oamnei cari au fost

pag13

5.Eugen Simion-Timpul trairii, timpul marturisirii

pag15

6.Lucian Blaga-Vara Sfantului Mihai(8 noemvrie)

pag17

7.Tudor Arghezi-Dragoste tarzie

pag19

8.Ion D. Sirbu-Jurnalul unui journalist fara jurnal

pag23

9.Dumitru Staniloae-Reflexii despre spiritualitatea poporului roman

pag25

10.Eugen Simion-Fragmente Critice (I)

Mica zeitate

pag27

11.Forme estetice sincretice-Arta cinematografica

pag29

Augustin Buzura-Fetele tacerii

~Repere de interpretare~

O constiinta interogativa si problematizanta isi arunca, in Fetele tacerii,

fasciculele de lumina asupra unor vremuri si intamplari tulburi, invalmasite, in
care binele si raul, adevarul si minciuna sunt mai greu de destins. Romanul
inainteaza lent, fara artificii stilistice ori retorice, printr-o acumulare de fapte,
evenimente, reactii ulterioare, digresiuni si detalii apparent nesimnificative ce
vor inchega treptat tesuturile si vertebrele cartii. Tehnica prozatorului este
complet diferita de cea a autorilor de romane politiste, detectivistice, care
complica voit intriga si amana rezolvarea dilemei principale pana la finalul
limpezitor.In cazul sau, mai important decat posibilele concluzii este traseul de
pana la ele, drumul atat de intortocheat si dificil al clarificarii interioare.
Sugestia pe care ne-o da, practic, fiecare roman al lui Augustin Buzura este
aceea de mare complexitate a vietii, de infinite nuante pe care le putem cauta si
decsoperi intre alb si negru.
Devine,acum, ,mai limpede faptul ca nu se poate vorbi despre un unic Adevar,
cu majuscule, ci de mai multe fete ale adevarului, laturi si parcele ale lui,
suprafete ce se comprima sau se dezvolta, pulseaza in ritmul subiectivitatii unui
personaj.Dan Toma, ziaristul ce incearca sa descopere miezul unor intamplari
dramatice din trecut , va constata progresiv ca nu poate ajunge la certitudini
asupra celor petrecute.Din confesiunile celor doi adversary ireconciliabili, nici cel
citeste nu pot sa recompuna un adevar net, fara rest, ca o forma geometrica
nemodificabila in liniile ei. Dimpotriva, balanta va inclina fie de partea unuia , fie
de a celuilalt, intrucat orice ins are justificarile , ratiunile si complexitatile lui.
Iata fragmentul din rememorarea lui Carol Magureanu, singurul baiat din cei
trei ai chiaburului neimblanzit care a mai ramas in viata, dupa acele teribile
evenimente consummate in satul Arini. Tatal, batranul Magureanu, dintr-o
familie veche in sat , a muncit neomeneste pentru a reface averea parinteasca si
a reusit: are o gospodarie mare si isi tine cei trei copii la studii. Proiectul de
fericire si implinire familiala e insa rasturnat de venirea vremurilor noi,
3

comuniste, ce solicita amenintator inscrierea satenilor in cooperativa, adica

renuntarea la pamantul propriu , pentru munca in colectiv. Magureanu, se opune,
tergiverseaza lucrurile, isi da amsura intregii sale rezistente si abilitati , insa
Istoria vine necrutatoare peste el-si il zdrobeste. Cei ce conduc si disciplineaza
satul jubileaza, fiindca ii au in mana pe toti acesti indaratnici Magureni. Batranul
va fi, in sfarsit, obligat sa semneze intrarea in colectiva. Acesta se straduieste
sa para calm, isi joaca seninatatea, pentru a da impresia ca este, totusi, vorba de
o decizie personala.Insa ,,factorii de raspundere ii arata, cu o ironie pe care in
fine si-o pot permite, ca soarta lui si a copiilor sai va depinde in continuare de
ei: ... Ne cam zgarie pe urechi vocea dumitale.Uite, ia hartia de alaturisi fa ce
trebuie.Iti ofer chiar stiloul meu... Sper ca dupa asta o sa ne lasi in pace, adauga
tata apropiindu-se de hartie.Este singura mea conditie.Eu, in situatia dumitale,
interveni careva din grupul celor inghesuiti langa tuica, n-as mai pune conditii.Eu
pun, zise tata, in hohotul imens de ras, izbucnit din senin de parca ar fi spus o
prostie cumplita, pe care o intelegeau numai ei.
De remarcat inversiunea morala, rasturnatrea tuturor criteriilor, pe fundalul
unei Istorii de o implacabila agresivitate,care se serveste de cativa oameni
pentru a-i reduce la tacere pe toti ceilalti. In noua stare de lucruri, a pune
conditii, de orice fel, este un nonsens, o remniscenta a vremurilor apuse in acre
omul putea decide pentru el insusi. In prezent, regulile sunt fixate in alta parte,
iar indivizii trebuie sa se supuna fara cracnire.O victima cu atat mai pretioasa, cu
cat a cedat mai greu decat altele. Cu o ultima zvacnire, jucandu-si rolul pana la
capat, el ii indeamna cu un ton ,,extrem de firesc pe cei trei baietii sa mearga cu
totii acasa.Refuzul brutal al activistului curma si aceasta ultima posibilitate de a
mai alina durerea parintelui-gospodar: va pleca numai el , copiii sai vor ramane la
postul de militie.Infrant o data si inca o data, redus la zero de un sistem abuziv
si de indivizii care il servesc cu atata placere, parintele da ultimele sfaturi fiilor
lui si incheie cu o propozitie ce ar putea ingheta, la o adica, rasul acelora atat de
siguri pe ei.Efectul este, bineinteles,nul, insa prozatorul a introdus cu un anumit
scop aceasta replica , in scena plina de satisfactia activistilor. Referinta la o
justitie daca nu pamanteasca si oficiala, atunci dumnezeiasca, este ca o unda de
aer rece in aerul statut moral al incaperii.
Speculatia si problematizarea in sfera morala, dubiile in legatura cu
semnificatia unor episoade mai tulburi si cu pozibilele lor implicatii etice nu
aluneca niciodata, in romanele lui Augustin Buzura, in cazuistica si relativism
4

moral, in confundarea victimelor cu calaii.Cu atat mai putin in acest roman de

mare curaj, care vorbeste, in 1974, cu 15 ani inainte de Revolutie, despre cum s-a
mintit, cum s-a furat, cum s-a ucis: cum s-au manjit valorile in regimul comunist.

Ion Barbu-Isarlak

"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui

Anton Pann"

La vreo Dunare turceasca,

Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Ru si Bun
Pn'la cer frngndu-si treapta,
Trebuie s nfloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlk!
Rupt din coast de soare!
Cu glas gales, de unsoare,
Ce te-ajunge-asa de lin
Cnd un sfnt de muezin
Flfie, nalt, o rug
Pe fuisor, la zna-n fuga...
*
- Isarlk, inima mea,
Data n alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, rami asa!
Fii un trg temut, hilar
Si balcan - peninsular...
La fundul marii de aer
Toarce gtul, ca un caer,
In patrusprezece furci,
La raiele;
rar, la turci!
Beat, ntr-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin

*
Colo, cu doniti n spate,
Asinii de la cetate,
Gzii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca cnd Nastratin
La jar alb topeste n,
Vinde-n leas de copoi
Catei iuti de usturoi,
Joaca, si-n cazane suna
Cnd cadna curge-n Luna.
*
Deschideti-va, porti mari!
Marfa-aduc, pe doi magari,
Ca s vnd acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Si-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealk
- Deschide-te, Isarlk!
S-ti fiu printre foi un mugur
S-aud multe, s m bucur
La rastimpuri, cnd Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, n zecime,
Taie-n Asia grecime;
Cnd noi, a Turchiei floare,
Intr-o slav stttoare
Dm cu sc
Dn Isarlk!

~Repere de interpretare~

In Istoria literaturii romane... din 1941, G. Calinescu observa ca:,,Pitorescul

folcloric, respins teoreticeste de autor, este insasi ratiunea de a fi a ciclului asazis balcanic. Obiectul poeziei este, deci, ca nu fata concreta a lumii balcanice, ci
schema ei ideala, adica o simpla ipoteza morala, de unde lipsa de istoricitate si de
concretete geografica, Isarlak , fiind realizarea atemporala, a unei turcii
statatoare, existand in afara disparutei Turcii osmanlai, o forma etnica inchisa,
nemiscata... Dar alegerea toposului legendar, privit ca un axis mundi atemporal
nu poate fi disociata de precizarea istorica referitoare la identificarea
Isarlakului cu vestita Troie, antica cetate egeeana, cucerita numai prin viclenie
de lacomii ahei, condusi de eroii Agamemnon si Achile.Simbol al rezistentei
indelungate si al prototipului eroic exemplar, cetatea mitica a amestecat
civilizatiile stravechi, pregatind nasterea altora noi. ,,Schema ideala
contureaza forma clasica a tiparului unic modelator, pe baza caruia s-au ridicat
ulterior civilizatiile de tip oriental si occidental.Asa cum orasul modern si
pitoresc conserva vestigiile cetatii legendare,frenezia dionisiaca a simturilor
descausate si libere in bazarul pestrit al lumii orientale se reconciliaza cu o
contemplatie apolinica a formelor riguros geometrizate in spirit occidental.
Daca G. Calinescu vede in simbolul Isarlakului matricea anistorica ,,a unei
Turcii de sine statatoare, Constantin Florin Pavlovici prefigureaza colina
Acropolei, leagan al lumii clasice grecesti si al intregii civilizatii
mediteraneene: ,,Balcanismul cu referire directa la poezia si la justificarile lui
Ion Barbu, reprezinta o alta Grecie posibila in care disputata dihotomie a
personalitatii umane, Apollo-Dionysos, se incearca a fi anulata si constransa sa
nasca armonie.Seria Isarlak porneste in cautarea acestei noi Elade neistorice, cel
putin mental posibile, pe pamantul romanesc in care, sub straturi superficiale,
uneori mai insistente, de influenta islamica, intreaga axiologie a antichitatii
clasice se afla conservata.
Adejectivul pronominal nedefinit ,,vreo relativeaza notiunea de spatiu
oriental invecinat si cu Dunarea ,,turceasca.Undeva, pe un taram fabulos, intr-un
echilibru al Raului si al Binelui, se inalta ,,Alba,/Dreapta,/ Isarlak,, cele trei
versuri sincopate fiind alcatuite din cate un singur cuvant.Spre deosebire de
Meka ideala din noaptea de decemvrie a lui Macedonski, care ramane pana la
capat o proiectie imaginara a Emirului mort inainte de a-i trece pragul sfant,
cetatea din viziunea barbiana este un spatiu al elementelor concrete, fara sa-si
piarda totusi aura de sacralitate.Poetul, in spiritul creatiilor folcloric-lautaresti
8

ale lui Anton Pann, o identifica cu un autentic bazar oriental, pe care il descrie
vizual, aduditiv, olfactiv etc.El da tonul carnavalului pestrit si bufon,
exclamand: ,,Deschideti-va, porti mari!. Nastratin imparte generos ,,poleieli
frumoase unei multimi de ,,guri-casca fermecate de spectacolul vizual oferit.El
vrea sa priveasca, sa ,,auda multe, sa adulmece atmosfera incinsa, sa-si desfete
simturile si sa contemple ambele maluri ale Bosforului pe care stau fata in fata
insemnele de milenii ale Greciei si ale Turciei.

Dorin Tudoran-Tanarul Ulise

Cnd vei putea s ii, fr durere,

cumpna nopii pe fruntea-i ntristat,
o pasre va arunca spre cer
inima-i subire ca pe o sgeat.
S nu te clatini, trupul tu s fie
trestie de sticl adpostind lumin,
trziu, s dai semn - ca o speran,
celui uitat i el are s vin.
i va sosi pe mare - tnrul Ulise,
cu pieptul devorat de alge,
pe rm, el va aprinde foc
din credincioasele-i catarge.
Tu vei zri cum fumul se ridic
spre cer ca un copac de sare,
ai s te-apropii i-o s vezi brbatul
splndu-i inima n mare.

~Repere de interpretare~

10

Poezia romaneasca postbelica a intrat,incepand cu anul 1948, in faza

realismului socialist- o reteta ideologica,nu literara, prin care autorii erau
obligati sa preamareasca in versurile lor ,,realizarile regimului:colectivizarea,
nationalizarea, intrecerile socialiste din intreprinderi, pana si reforma
monetara...Toate acestea desfasurandu-se in poeme pe cat de lungi, pe atat de
conformiste, sub ochiul vigilent al activistului cultural si al fratelui sau bun,
cenzorul.A fost nevoie sa vina niste ani de timida liberalizare a regimului si o
generatie tanara capabila sa profite la maximum de aceasta sansa in context
istoric, pentru ca intreaga harta literar-artistica sa se schimbe spectaculos, iar
poezia noastra sa capete un alt curs.
Generatia 70 a urmat aceste aliniamente moderniste, revendicandu-se, tot
asa, de la modelul unei pluralitati a formulelor individuale si a tolerantei fata de
ele.Dorin Tudoran nu seamana cu Mircea Dinescu, dupa cum Mircea Dinescu nu
seamana cu Adrian Popescu, dupa cum Adrian Popescu nu seamana cu Serban
Forta s.a.m.d.Ca si generatia anterioara ,,saptezecistii resping ideologia unica si
tot ceea ce decurge din ea:teme obligatorii pentru acasa, versuri ,,pe linie,
aplicarea unor ,,indicatii pretioase venite de sus,previzibilitate si deplina
platitudine a discursului liric. O alta diferenta semnificativa fata de tineretea
poetica a ,,saptezecistilor tine de lumina si atmosfera,de tristetea difuza pe
care o percepem in versurile autorului.Nimic, la el, din ingenuitatea descoperirii
universului si caracterul preponderent solar al debuturilor predecesorilor. Poetul
priveste lumea nu cu scepticism, dar cu ingandurare, cu un cearcan de melancolie
si presentimentul a ceea ce va sa vina.Daca, de pilda, Mircea Dinescu, colegul de
generatie, este un poet de mare si pur talent, fara complicatiile culturii, Dorin
Tudoran, isi ,,joaca adesea strofele pe doua planuri distincte,asigurand textului
un subtext sau chiar o tematica din sfera literaturii deja constituite,
sedimentate, intrate in patrimoniu.
Este exact situatia din Tanarul Ulise,poem din sumarul volumului
Uneori,plutirea,scris de un autor el insusi tanar, si care moduleaza o veche
poveste de dragoste.Cititorul care nu a parcurs Iliada si Odiseea lui Homer va
pierde, va mitologica istorie a lui Ulise si a Penelopei.Barbatul plecat pe
mare,departe, pentru a lua parte la razboiul troian de recastigare a frumoasei
Elena; razboinicul strateg, care da atatea mostre de iscusinta si asigura victoria
11

finala a aheilor; calatorul ce asteapta cu nerabdare sa ajunga acasa, dar

intampina in cale nenumarate obstacole si ispite, presarate de mania unor zei sau
de pasiunea unor femei... Iata ce se ,,ascunde, ca identitate si simbolistica, sub
trasaturile personajului conturat de Dorin Tudoran.
Dorin Tudoran, le implica in tesatura sa lirica, fara a le prelua, fireste, intrun mod mecanis ori ostentativ.E vorba, in Tanarul Ulise, despre o rama mitica a
iubirii, un cadru in acelasi timp ferm, inoxidabil si pulsatoriu.Ca intr-un act de
magie o stranie corespondenta se stabileste aici.Daca indemnurile vor fi urmate,
din mare se va intrupa Tanarul Ulise cu ,,credincioasele-i catarge aprinse ca
semn de recunoastere.
Poezia, mai ales cea de factura modernista, se deschide mai multor
interpretari, pe care inteligenta si sensibilitatea diferitilor cititori le pot
articula.Aceasta e numai una dintre ele,poate cea mai buna,poate nu.Lucrul
esential este ca lirica lui Dorin Tudoran, ca a oricarui poet important,
intermediaza multiple valori, topindu-le in cea estetica si aducand,astfel, un spor
de frumusete in lume.

Nicolae Iorga-Oamnei cari au fost

~Repere de interpretare~

12

Sumarul entuziast de amintiri cuprinde articole vaiate despre voievozi

celebri, boieri de vita veche, tarani-patrioti precum ,,badea Cartan, isorici,
literati, critici, artisti,profesori, lingvisti,medici, oameni de stiinta, politicieni,
alcatuind laolalta o harta memorialistica a societatii romanesti in evolutia ei in
timp.Intr-o maniera specifica, fiecare personalitate reinviata de pana ascutita a
memorialistului si-a dedicat opera sau faptele initiate semenilor, intr-un laudabil
efor de utilitate democratica.
Articolul lui Nicolae Iorga, care imbina judecatile estetice ale criticului cu
amintirile omului,constituie o evocare cu valente literare, publicata dupa doua
decenii de la disparitia prematura a lui Eminescu, la numai 39 de ani.Spirit
exigent si de obicei masurat in privinta laudelor formulate, criticul-memorialist
nu ezita sa-l numeasca pe cel disparut in floarea varstei ,,intruparea cea mai
deplina a genului romanesc in a doua jumatate a vveacului trecut.Fraza elogiativa
se transforma, in enuntul imediat urmator, intr-un critica la adresa intregului
nostru popor care, in 1909, nu forma o unitate statala deplina si care, din punct
de vedere moral, nu se structurase cu adevarat, deoarece ,,clasa de sus s-a
instrainat de tara, ,,cea de jos a ramas inca neformata spiritual si ignorata in
privinta culturii,iar ,,clasa de mijloc romaneasca, in care intelectualitatea ocupa
un loc important, ingloba un numar mic de persoane si, proportional, un numar si
mai redus de ,,carturari adevarati.
Ca de obicei, spiritul entuziastsi profetic al istoricului isi pune speranta in
,,tineretul din vremea sa, care, chiar daca ,,nu se poate manifesta inca unitar si
disciplinar, are nevoie de modele culturale pe care sa le cunoasca in profunzime
si sa le urmeze, asa cum este modelul-Eminescu..
Iorga simte nevoia sa argumenteze succint, dar convincator afirmatiile sale.
Colaborarea lui Eminescu la ,,Familia lui Iosif Vulcan a atras putin atentia, fiinda
in Ardealul dintre 1860-1870 ,,lipsea simtul pentru mladireasi energia unei limbi
poetice care era noua, iar stilul inovator propus de tanarul creator de poezie n-a
fost resimtit la justa lui masura.Concluzia ironica nu intarzie: ,,Lirismul lui de
iubire parea prea simplu pentru un gust falsificat de retorica amoroasa
curenta.Nici prezenta ulterioara a lui Eminescu in cenaclul literar Junimea nu a
fost scutita de neintelegeri, chiar de ironii:respectul lui fata de imaginile
trecutului dimensiunea filosofica adanca a gandirii sale poetice,satira cu accente
13

pamfletare la adresa politicienilor vremii din Scrisori..., toate acestea nu puteau

sa aiba primire simpatica intr-o societate cultural-stiintifica care isi avea
limitele ei.
Memorialistul aduce cu indignare in discutie si ,,nenorocirea intamplata lui
Eminescu, care a fost intretinuta si chiar exacerbata de lipsa de masura si de
,,indiferenta publicului nostru.Dupa ce i-a ignorat vreme indelungata nefericirea
si pauperitatea, opinia publica a trecut in extrema cealalta,exagerand grija
manifestata fata de poet si provocand prin ,,subscriptii jenante mila
dispretuitoare a celor care il ignorasera pana atunci.
Intr-un scurt pasaj autobiografic, Iorga reinvie anii 1886-1887, ani in care
elevii din cursul superior al liceului din Botosani,si apoi al celui din Iasi,se initiaza
in poezia lui Eminescu.La Botosani un coleg mai mare in varsta,Neagu, le-a adus
volumul de Poesii si le-a explicat in ce consta valoarea de exceptie a acetei ,,noi
evanghelii pentru tineri,sustitand discutii aprinse printre cei in constiinta carora
deja se impusese.Asadar, poezia lui Eminescu are si meritul de a fi intretinut
afinitatea cu un ideal in sufletul lectorilor sai, nevoia de a se inalta spiritual
tocmai in momentele in care coborarea in frivolitatea meschina parea mai
lesnicioasa.
Tinerii entuziasmati dupa lectura versurilor inaltatoare,, il primisera in ei pe
Eminescu, adica il intefrasera in sufletului si traiectoriei lor viitoare.Cand
calvarul existential al poetului s-a incheiat, ,,Eminescu se absorbise intreg in
gloria sa si aceasta ,,creste zilnic, de la generatia stralucita a lui Nicolae Iorga
la cele de azi si de maine, carora le-a inmanat ,,crenguta smerita a florilor albe
de cires, culese din coroana bogata a versurilor nepieritoare.

Eugen Simion-Timpul trairii,timpul marturisirii

~Repere de interpretare~

14

Dintre genurile biograticului, jurnalul intim este cel mai des contestat,
( ... )memoriile, autobiografia, confesiunile rudele lui mai vrstnice au reuit
simpun i s-i fabrice modelele de care au nevoie. Aprut mai trziu i legat
defoarte multe clauze, jurnalul se lupt nc pentru a fi acceptat n literatur i
pentrua cpta un statut estetic. Abia n ultimele decenii, naratologii, sociologii
siistoricii literari s-au aplecat cu mai mult atenie asupra acestui gen de sertar,
i-audescoperit rdcinile i au ncercat s-i determine o poetic. Ceea ce, la
primavedere, pare foarte curios, cci ce poetic poate s fie acolo unde nu sunt
reguli inu exist o organizare ct de ct coerent a textului? O poetic totui
exist dinmoment ce fragmentele diaristice se constituie ntr-un discurs,
discursul setransform ntr-un text, textul are, voit sau nevoit, un mecanism de
funcionare ce poate fi determinat prin analiz". (Eugen Simion:Ficiunea
jurnalului intim). Situndu-se la limita foarte greu de trasat dintre document i
literatur (dintrediscursul nonficional i cel ficional), jurnalul tinde s fie
acceptat din ce n cemai larg n domeniul literaturii.
Autorul studiului citat n paragraful anterior face odemonstraie strns
i convingtoare care legitimeaz decis acest tip de text cagen literar. Intre
multele justificri ale fenomenului, cteva sunt evidente. Jurnalulnu poate fi
total creditabil ca document, mrturie complet sincer, adevrat". Eul
profund rmne totdeauna, n diferite porii, ascuns i se exprim printr-o
sumvariabil de disimulri. Chiar dac e gndit ca o confesiune exclusiv intim,
chiar dac e destinat sertarului", posibil (sau un anumit) cititor exist mereu n
constiinta celui care se confeseaz, iar prezena" lui activeaz sentimentul
pudorii, al temerii, al orgoliului, toate instituii ale autocenzurii care pot
determina, ca i n creaia literar proiectarea n ficiune. Pe de alt parte,
camanifestare particular a spiritului, textul diaristic poart semnele stilistice
ale autorului sau: "Voiam ca acest Jurnal parizian sa constituie o <<mica vacanta
critica>> dupa o carte grea, cu subiecte coplesitoare (Scriitori romani de azi, II).
Reflectand permanent asupra jurnalului in general si, mai cu seama, asupra
celui pe care el insusi il scrie, prin Timpul trairii, timpul marturisirii, criticul
realizeaza o specie literara inedita si creeaza in spatiul epicului locuri largi de
afirmare a comentariului despre romanul care se scrie. Critica a consacrat
aceasta modalitate sub denumirea de "roman autoreferential". Jurnalul
15

autoreferential e un mod prim de a numi constructia si retorica acestei scrieri in

care se afla cheiade la intrarea principala in impresionantul edificiu al operei
critice apartinand lui Eugen Simion.

Lucian Blaga-Vara Sfantului Mihai(8 noemvrie)

~Repere de interpretare~

16

Intr-un poem din voluml postum Cantecul cocului, L. Blaga ne ofera o

definitie emblematica: "E fiu al toamnei sufletul" (Alean si amintiri ce torc). In
creatia lirica de senectute, Blaga - opineaza Eugen Simion - "e pe cale de a
desparti pe a cunoaste de a iubi" (Un poet al "facerii", Postfata la vol. Ce aude
unicornul, 1975). Procesul transfigurarii are loc invers in raport cu poezia
debutului, impresia traita intens se conceptualiza, devenea fior metafizic; aici,
dimpotriva, emotia este prceputa pur senzorial, fara ridicarea ei in planul
abstract al conceptului. De aceea, isi indeamna iubita sa-i ofere "taina" sacra a
fiintei sale si sa "imbogateasca" cu o traire unica in viata "cantaretului" care o
celebreaza in versuri nemuritoare.
Numai ea poate scimba - ca intr-o poveste miraculoasa - geografia
prestabilita, pe orbita careia graviteaza sufletul atistului urmand drumuri deja
inchise: elementelor naturale binecunoscute("lacul" , "dumbrava" , "cerbii" ,
"trestia"0 iubita le adauga altele cu semnificatii innoite: "vapaia" (capacitatea de
traire pasionala), "inghetul" (puterea de a opri inchistarea sufleteasca a celui
obosit de "marea trecere"), "veacul" (timpul real plasat in indeterminarea sacra a
povestii de iubire).
Vara Sfantului Mihai, prelungire a caldurii estivale in spatiul autumnal,
este asociata iubirii tarzii, amplificate de spaima senectutii si a presimtirii
sfarsitului.
Exista o "vara a sangelui" care nu abdica de la viata, care respira la tineretea
perpetua a spiritului, care vrea sa mai pastreze "seninul vesmant" al trupului in
care salasluieste. Fie ca omul accede la forme superioare de cunoastrere, sau
ramane ancorat in terstritatea dorintelor lui("Ca esti cuvant, ca esti pamant"), el
nu "se dezbraca" de bunavoie de propria conditie, oricat de imperfecta ar fi.
Numai cuplul unit, invesmantat in "albastra haina" a lumii viii, detine taina
capabila sa pastreze intacta "vraja basmului", si numai sentimentul impartasit
aprinde faclia iubirii si o face "mereu sa arda".

17

Tudor Arghezi-Dragoste tarzie

Da, te-a iubi cum m iubeti i tu.

18

Inim-ar spune da, cugetul nu.

Te-ai ateptat vltoarea s m ia
i s m ard n dogoarea ta.
De unde te-ai ivit s m-mpresori
Cu-attea stele i cu-ati fiori?
Nu i-ai dat seama, i de-abia
Vedeam i eu c ai putea
S fii copila mea.
Simirea dragostei, ades nebun,
Rzlee streine le-mpreun,
i vrstele le face deopotriv.
Femeie ptima, aprins, usciv,
Eti tnr, trufa i frumoas.
M vrei al tu si-att, i nu-i mai pas
De toi ai ti , de toi ai mei,
Jertfii unei femei.
Ai vrut s te desfaci dintre dantele
S mi te dai ca versurilor mele.
Beia te prinsese de o data,
i vreai s fii a mea de tot i toat,
Clcnd o pravil uitnd
C ai ieit din rnd.
i te-am fcut s suferi, tiu,
n ce aveai n tine mai zvcnit i viu.
M-am prefcut c nu-neleg,
Ca s rmi ce eti, i eu ntreg,
i te-am jignit cu voie, s m ieri,
Poi s blestemi i s m ceri,
Din deprtarea care i ascunde,
Cu plnii ochi, i coapsele rotunde.

19

~Repere de interpretare~

Cand implinise venerabila varsta de 78 de ani si intrase de mult in

constiinta publicului ca un poet de talie universala, Tudor Arghezi isi castigase
dreptul artistic sa declare: "Ma lupt de o viata intreaga cu toate cuvintele. Am
cautat sa le supun si din materia lor plastica, sa modelez, dupa gand si simtire, un
vesmant nou pentru idee, pentru sentiment. Numai Dumnezeu stie cate ganduri,
20

cate elanuri si prezente trec si se sting in zarea dintre condei si calimara.

Simtirea are o intindere si o adancime uneori cu neputina de imbracat strans in
zale de cuvinte. Am si uitat sirul anilor de le tot potrivesc" (Despre arta literara,
interviu publicat in Luceafarul, 1 decembrie 1958). In pofida trudei asumate,
artistul recunoaste ca opera in totalitate - impresionanta prin amploare,
varietate, forta novatoare a cuvantului si prin originalitate - a dat sens si
satisfactie vietii sale. De aceea in volumele tarzii (Frunze-1961; Poeme noi-1963;
Cadente-1964; Silabe-1965; Ritmuri-1966; Noaptea-1967), poetul isi ia revansa
asupra trecerii timpului prin vitalitatea spiritului sau. Arghezi ramane miraculos
de tanar, pentru ca simte si scrie tinereste despte iubire , despre pasiunea ce se
zvarcoleste ca un sarpe siu in sufletul barbatului, depsre imbratisarea femeii,
adaugand notaiilor lirice o discreta coarda a melancoliei tarzii.
Varsta senectutii are rigorile ei si umpune masura in toate, respect pentru
sine si pentru cei din preajma, renuntare inteleapta, faptele omului marcat de
experienta fiind cenzurate de echilibrul interior si de simtul decentei. Iubirea
izbucnita la varsta serenitatii - navalnica in trup, dar controlata de spirit - vine
ca un semn de gratie in viata celui ce o traieste, ca o prelungire a tineretii
sufletesti si o amanare a sfarsitului, dar este iluzorie si tardiva.
Impresionante, in poezia Dragoste tarzie, sunt determinarea barbatului ajuns in
toamna vietii, care are puterea sa spuna nu unui sentiment impovorator prin
implicatiile sale, si faptul ca renuntarea este rostita pe un ton viguros ce exclude
accentele suspinului plangaret. Aceasta stie cum isi ia adio de la jubilatia
simturilor fara sa abdice de la onoarea masculina. Acceptata "dragostea tarzie"
iar fi evidentiat slabiciunea si ar fi sfarsit prin a-l face ridicol in ochii tinerei
femei si chiar in proprii-i ochi.
Aceste adevaruri existentiale nu devin, la Arghezi, nici meditatie lirica,
nici elege suspinatoare, ci sunt pregnant exprimate intr-un cantec de adio spus
iubirii, din care razbate, totusi, regretul sugerat discret: privirea adoratorului
mut indreapta pentru ultima oara "din departarea care iti ascunde, /Cu plansii
ochi, si coapsele rotunde".

21

Ion D. Sirbu-Jurnalul unui jurnalist fara jurnal

~Repere de interpretare~

,,Imi ascund scierile,imi ascund gandurile,imi ascund automat

vorbirea.Adevarul despre mine insumi nu-l stiu nici eu.Doar daca voi reusi sa mor
22

discret si anonim,dupa ce numele meu vor bi <<reabilitate>>,cineva care va avea

rabdare sa parcurga toate etapele ascunse in articoolele,jurnalele,manuscrisele
mele de sertar-poate acela sa reuseasca a-mi desena tristia si penibila mea
silueta spirituala.In Jurnalul unui jurnalist fara jurnal se regaseste,foarte
aproape de final ,aceasta fraza ce condenseaza o intreaga existenta,schitand
totodata liniile unei posibile posteritati.Membru al Cercului Literar de la Sibiu si
student preferat al lui Lucian Blaga,fiu de miner petrilean ajuns,datorita muncii
si meritelor sale intelectuale, asistent si conferentiar universitar,om de stanga si
comunist in ilegalitate, in timpul celui de-al doilea razboi mondial , trimis sa lupte
pe front anume pentru a ispasi convingerile sale politice, Ion D. Sirbu ar fi putut
avea o data regimul comunist instalat la noi o cariera stralucitoare, incununata
de scuccese,prestigiu si avantaje materiale.Si-ar fi putut edita si reedita opera
in tiraje mari,ar fi fost analizat si comentat in manualele epocii,ar fi putut obtine
si detine,pana in 1989,functii de conducere aducatoare de onoruri si beneficii.
O mare dorinta si o nevoie intensa de comunicare se observa imediat in
paginile acestui jurnal scris pe durata unei simbolice ierni,intre 1983 si
1989,ultimii ani de viata ai lui Ion D. Sirbu.Dialogul si comunicarea cu cititorul pe
acre acesta ar putea-o intermedia sunt,deocamdata,virtuale.Prin continutul lor
,,dusmanos fata de regim,caietele sunt nepublicate si tinute in secret,opere de
sertar pe care numai o alta epoca,a libertatii,le va aduce la suprafata
editoriala.Acest aspect este esential si el directioneaza intregul flux confesiv al
autorului.El scrie nu pentru prezent,pentru publicul dat,ci pentru viitor, pentru
un destinatar necunoscut si traind intr-un timp istoric norocos.Pe langa
diversitatea tematica datorata spiritului mereu curios al lui Ion D. Sirbu, este de
observat pendularea continua a autorului-personaj intre diferite planuri
temporale, percepute cu egala luciditate.Recursul la memorie,frecvent si
productiv,ajunge sa structueze Jurnalul.
Spre deosebire de multi autori,care se straduiesc sa-si ascunda ori sa-si
cosmetizeze episoadele biografice compromitatoare,Ion D. Sirbu incearca sa
dezvaluie. Astefel ca discursul lui nu va fi in nici un caz unul legitimat si
impaciuitorist, cu arcuiri pe deasupra mediului inconjurator si cu seninatati reale
ori mimate.Cel acre scrie, aici, pentru propria posteritate are o memorie
necrutatoare; si el se placheaza pe realitatea exterioara, a ,,societatii socialiste
multilateral dezvoltate, prin perceptii exacte si analize operate in
profunzime.Colapsul comunismului in Europa Centrala si de Est a determinat,
23

intr-adevar, o reconfigurare a mediului economic si social, un tip de dezvoltare

complet opus gigantismului din anii 80.Politica de ,,sistematizare criminala a
satelor initiata de Nicolae Ceausescu a fost stopata; iar fuga din industriile mari
spre intreprinderile mici si independente a reprezentat in anii 90, un proces
firesc de autoreglare si insanatosire economica.In fine, de la acele proiectii
delirant-propagandistice ale ,,viitorului de aur spre care Romania se indrepta
bifand planuri cincinale, s-a ajuns la un reazem mult mai firesc, mai natural:acela
al valorilor trecutului, al unor traditii deopotriva culturale si nationale, religioase
si politice.
Acest timp a venit, confirmandu-l pe Ion D. Sirbu si facand din el un
precursor. La numai trei luni de la moartea sa avea sa inceapa Revolutia la
Timisoara.In urmatorii ani,i-au aparut toate scrieriile nepublicabile in vechiul
regim; s-au scris despre el nenumarate articole si studii critice; i-au fost
dedicate mai multe monografii, si numarul lor continua sa creasca.Si, ca o
splendida confirmare ca valoarea si acracterul unui scriitor sunt, pana la urma,
rasplatite, Ion D. Sirbu, eternul ghinionist,cobaiul unei Istorii imposibile, este
astazi studiat si in manuale.

Dumitru Staniloae
Reflexii despre spiritualitatea poporului roman
~Repere de interpretare~

Publicata in 1992, lucrarea Reflexii despre spiritualitatea poporului roman

denota pregatirea complexa si completa a autorului ei in domeniul teologiei
24

crestine, al filosofiei si al culturii (popular-literare), la care preotul-apostol

Dumitru Staniloae a adaugat zbuciumata sa experienta de viata si harul
duhovnicesc - de inspiratie divina - prin intermediul caruia i-a mantuit pe oameni.
Din cele patru capitole ale eselui, cel de-al doilea, intitulat Unele din
dimensiunile ethosului nostru, isi propune sa defineasca profilul moral al natiunii
romane, careia ii analizeaza - din varietate perspective intelectual-culturale trasaturile caracteriale fundamentale: "echilibrul", "armonia complexa sau gratia
si seriozitatea", "luciditatea si duiosia", "ironia si umorul romanesc", "dorul",
"omenia", "ospitalitatea, raporturile cu strainii si cunostinta propriei valori" ,
toate aceste denumiri nationale ale calitatilor intrinsece firii acestui neam si
specificului national fiind si titluri de subcapitole.
Omenia, in acceptia poporului nostru, este un concept generic care include
variate insusiri adiacente, si anume "toate relatiile cinstite, atente, sincere,
intelegatoare, lipsite de ganduri de inselare a semenilor". Pretuirea omeniei mai
presus de orice a generat si spiritul de unitate al neamului, nevoia lui de a se
indentifica prin valori comune, in fruntea carora a asezato tocmai pe aceasta. "A
fi om la locul lui" subliniaza responsabilitatile individului fara de sine, fara de
ceilalti prin luciditatea si decenta de a-si respecta locul ales sau prin in
colectivitatea din care face parte . Sintagma "cutare a fost om o data" releva
capacitatea individului de a-si mobiliza exemplar calitatea umana intr-un moment
crucial al existentei sale ori al celei colective, asa cum putini sunt in stare s-o
faca.
Omenia inregistreaza si o "nota sentimentala" dezvaluita prin balantele,
intelegere, afectiune, atentie respectuoasa fata de semeni: in opozitie, neomenia
este cruda, dornica sa faca rau, cinica, impietrita suflesteste in raport cu nevoile
altora, culminand cu "desconsiderarea si calcarea in picioare a celorlalti". Omenia
pretinda atat de multe insusiri, incat continte o marja puterinca de "eroism
moral", atat in lupta cu propriile slabiciuni, cat si cu ale semenilor, pentru
ducerea la bun sfarsit a indatoririlor pe care le avem de indeplinit. E un umanism
prin care cunoaste si recunoaste intelectual si afectiv valoarea omului ca cea mai
inalta valoare imanenta si se angajeaza, cu sever eroism moral, in respectarea si
promovarea ei.

25

Eugen Simion-Fragmente critice (I)

Mica zeitate
~Repere de interpreatre~

26

Volumul de eseuri intitulat Fragmente critice (1998) este justificat din

punct de vedere estetic,moral si sufletesc de insusi autorul sau: ,,Strang in acest
prim volum dintr-o serie, sper mai lunga, un numar de mici eseuri, articole de
analiza, insemnari cofensive, figurine scrise cu precadere in ultimii ani sub
puterea circumstantelor.Le-as numi texte impresionante, daca n-as sti ca
impresionismul este o pelerina pe care criticul literar se rusineaza azi s-o mai
poarte.Criticul, opineaza E. Simion, are datoria sa fie ,, un profesionist al
lecturii, dar omul dinauntrul criticului are dreptul sa traiasca ,,in umbra lecturii,
cu fantasmele , nelinistile si,uneori, cu fervorile fiintei sale.,,Scriitura taciturna
este o manifestare a libertatii absolute,spontane, neprecedate de nimic inafar
experientelor, a emotiilor, a sentimentelor, a revelatiilor proprii care-l
individualizeaza ca om.De aceea, marturiseste E. Simion, jurnalul constituie
,,scrierea sa matinala, o dimineata a spiritului neingradit, o bucurie a notatiilor
sufletesti, o fervoare a gandului liber, care perced totdeauna amiaza
ceremonioasa si cenzurata de tot felul de conventii, a scrierii profesioniste, care
devine exegeza cu destinatie publica.
Un fragmet de jurnal este si confesiunea amara intitulata Mica zeitate, un
text memorabil, sincer si adanc precum durerea resimtita de autorul care numai
consemneaza, fara sa comenteze, tragedia dincolo de cuvinte, a pierderii mamei
sale.De obicei, zeii si zeitele ipostaze ale perfectiunii in inchipuirea muritorilor
sunt embleme ale tineretii, ale frumusetii si ale puterii depline.Dar faptura
materna ramane divina la orice varsta, pentru ca imbatranirea, fireasca pentru
ceilalti oameni, nu-i atinge calitatea de fiinta sacra care tutuleza lumea copilului
ei.
Nimic nu ajunge vreodata comparabil cu posibilitatea de a rosti cuvantul
,,Mama! , cu ,,lumina de pe fata ei sllabita cand isi priveste copilul care vine
credincios sa o revada.Dupa ce trece in nefiinta si in amintire, absenta mamei
face singuratatea fiului de neindurat.Din acel moment, el nu mai este copilul
etern , ci tanarul,adultul, batranul, adica fiinta in potentiala degradare, asezata
sub semnul varstelor care se succed.Copilul din orice om dispare sufleteste o
data cu moartea mamei si intelege abia atunci ca spiritul lui se intuneca definitiv
fara lumina materna,asa cum orbul este silit sa priveasca numai in interiorul sau,
pentru a regasi Esentialul pierdut in afara.
27

Forme estetice sincretice

Arta cinematografica

28

Primul care a considerat cinematografia o arta,numita cea ,,de-a saptea, a

fost poetul italian Ricciotto Canuda, unul dintre cei dintai teorericieni ai
filmului.Scriitorul a folosit, in 1916, sintagma deja consacrata si de atunci, desi
de multe ori pus in discutie, adevarul acestei afirmatii nu a putut fi contestat.
Dar cum poate si inscrisa cinematografia in randul celorlalte arte? Care este
materia pe care o prelucreaza intre limitele frumosului? Despre literatura se
stie ca este o arta a cuvantului, despre pictura ca este o sublimare a culorii, un
joc subtil de lumini si umbre,despre muzica o armonie superioara a sunteleor;
pana si arhitectura a fost definita drept arta plasarii in spatiu a volumelor si a
simetriei.Un film, insa, aduce laolalta imagine si sunet, miscare si culoare, caci
este o suma de caracteristici preluate si adaptate de la celelalte discipline ale
spiritului deopotriva inchinate frumosului, cu care se afla in stransa relatie:
a) cinematografia si literatura: intre film si literatura legatura este
incontestabila nu atat in ceea ce priveste subiectele abordate, cat mai
ales la nivelul tehnicilor folosite: exista, intr-un film, dialog, monolog si
chiar naratiune, care pot fi analizate si comentate ca in orice scriere
literara, pana la nivelul figurilor de stil.
b) cinematografia si pictura- o capodopera cinematografica poate fi
recunoscuta si prin calitatea atat tehnica, dar mai ales artistica a
imaginilor sale.Fiecare cadru este, prin dispunerea savanta a luminilor, prin
costumele special create, prin culorile atent alese si armonizate, o opera
de arta de sine statatoare.
c) cinematografia si muzica- dar ce ar fi un film fara coloana sonora?
Vocile umane, sunetele si zgomotele naturale si artificiale, muzica, toate
acestea completeaza imaginea si contribuie la transmiterea mesajului
artistic, caci epoca filmului mut a apus de mult.Progresul tehnicii si
,,industria sunetului au provocat o adevarata revolutie in cinematografie.
Astfel, mai vechea impartire a artelor- in functie de materia
specifica folosita devvine inoperanta in cazul cinematografiei, care isi
gaseste locul in clasificarea revolutionara conceputa de Etienne
Souriau.Productiile cinematografice, alaturi de teatru si de opera, sunt
incluse intr-o categorie aparte, cea a artelor combinate.Marin Preda, un
scriitor a carui opera fundamentala, Morometii, a fost ecranizata,
apreciaza ca: ,,Cel mai interesant este ca un film bun dupa o carte duce
cititorii in librarii sa cumpere acea carte, desi au vazut filmul.Exista in
relatia intre arte elemete care fac sa se potenteze reciproc.E un castig.
29

(Creatie si morala. Editie de Victor Craciun si Corneliu Popescu, 1989).

30