Nuvela

“Moara cu noroc”, Ioan Slavici

 Definitia si trasaturile speciei

Nuvela constituie o specie a genului epic in proza, cu dimensiuni mai mici decat ale
romanului, care la nivelul continutului prezinta o actiune limitata pe un singur plan, cu un
conflict puternic, adancit treptat pana la paroxism, prin amanarea deznodamantului si prin
pregatirea atenta a punctului culminant, conflict ce antreneaza personaej cu o complexitate
comparabila cu a celor de roman, eroi cu un destin exceptional, conceputi ca niste produse ale
unui mediu social (etnie, religie, familie, profesie, etc).

Purtand un nume similar celui ales in spatiul anglo-saxon pentru a desemna romanul
(“the novel”), nuvela isi datoreaza denumirea etimonului italienesc “novella”, traductibil prin
“stire de senzatie”, “noutate”, “intamplare inedita”, adeseori, evolutia personajului de nuvela
fiind atipica si imprevizibila.

Daca romanul dezvolta in paginile sale un manunchi bogat de conflicte, dintre care ,unele
secundare pot tinde sa eclipseze din fundal, prin intensitatea lor , conflictul central, nuvela
pastreaza actiunea concentrate pe un singur plan, iar daca romanul isi selecteaza eroii din cat mai
multe medii sociale, oferind o imagine de tip “tesut” a lumii, atunci nuvela isi alege personajele
dintr-un singur cerc social, dintr-un mediu unic, ceea ce conduce la o reprezentare la scara
“celulara” a aceleiasi lumi.

Interesul cade asupra construirii personajului, mai putin asupra actiunii , iar in mod
obisnuit, perspectiva narativa este una detasat-obiectiva, vocea naratorului ramanand echidistanta
in raport cu personajele si cu intamplarile relatate.

 Tema si viziune asupra lumii in nuvela “Moara cu noroc”

In toate scrierile sale, Slavici ne-a obisnuit cu o viziune realist-moralizatoare

asupra spatiului ardelenesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Viziunea se va
dovedi una realista, mai intai prin tema centrala a scrierii- puterea dezumanizanta a
banilor, tentatia castigului material necinstit, care poate rasturna piramide de valori
morale si poate deturna destine. In aceeasi maniera realista, autorul fixeaza locul si
timpul actiunii, apoi relateaza obiectiv intamplarile, pastrandu-le ordinea cronologica, ,
mai ales reface credibil, in maniera veridica, atmosfera unui colt de lume de la granita
de vest a tarii, pusta banateana, marcata de vecinatatea unor orase precum Arad, Oradea,
Ineu, din a doua jumatate a secolului al XIX lea, daca ne gandim ca existau deja institutii
administrative ale statului precum tribunalele, jandarmeria , arendasia, sau prefectura.
Mai pe scurt, o societate alcatuita din oameni care-si castiga prin munca cinstita existenta
si din oameni cu existente parazitare, care incearca sa-i exploateze pe primii, dominandu-
 i prin frica, protejati fiind de un sistem juridic corupt, aflat in stare incipienta de
organizare si functionare.
Rezumand actiunea nuvelei, am putea spune ca ea articuleaza scene de un
dramatism intens , ce au in prim-plan barbati in saua cailor, atacuri armate, o carciuma,
sali de tribunal , oameni ai legii pe urmele unor raufacatori, crime si jafuri comise cu
sange rece, turme de porci si crescatori de animale din pusta banateana, scene de
infidelitate conjugala, altfel spus, o “poveste dintr-un vest salbatic”. Salbaticia acestui
colt de lume este dubla-una exterioara, proprie, in sensul ca samadaul Lica si porcarii sai
aleg sa-si faca singuri legea , traind la marginea societatiiintr-un loc pustiu imprejmuit de
paduri intunecate, iar alta interioara, daca ne gandim ca patima banilor ajunge sa
pustiiasca suflete eroilor, inrobindu-le.
Intamplarile se desfasoara pe durata unui an calendaristic, mai precis, de la
sarbatoarea de Sf. Gheorghe, pana la Saptamana Patimilor, din anul urmator.Ambele
repere temporal alese sunt cu conotatii spirituale: Sf. Gheorghe, omoratorul de balaur si
protectorul celor ce muncesc pamantul, poate fi pus in legatura cu destinul lui Ghita, care
va abandona un stil de viata traditional, fara sa poata face fata raului ce se va instala in
viata sa, iar Saptamana Patimilor va rezona in text cu deznodamantul tragic, cu focul
purificator, care va mistui moara devenita carciuma.
Tematic, nuvela “Moara cu noroc” repune in discutie o realitate devenita clasica
in proza lui Slavici : pozitionati geografic in imediata vecinatate a Occidentului, ardelenii
deprind, cu mult inaintea moldovenilor si a muntenilor , gustul castigului banesc, legile
pragmatismului si ale societatii de tip capitalist,visul pentru prosperitate materiala nefiind
criticat , in sine, de catre autor. Pentru prima oara, in societatea romanesca banul devine o
valoare pozitiva, iar in debutul nuvelei autorul asaza fata in fata doua personaje ce
reprezinta filozofiile de viata diferite ale unor generatii diferite. Batrana, mama Anei,
vorbeste “asezat”, fiindu-i dat sa traiasca in vremuri mai putin dinamice ori competitive,
modestia si intelepciunea batranilor fiind enuntate in fraza-incipit a nuvelei :”Omul sa
fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit”. In acelasi timp, ginerele sau, cizmarul Ghita, ca exponent al unei generatii mult
mai pragmatice si mai deteraminate sa-si ia soarta in maini, are “vorba scurta”,el fiind un
om de actiune. Tanarul isi percepe indeletnicirea de cizmar una umila, care l-ar putea
condamna la o viata in satracie si in lipsuri de tot felul, ca atare, va deveni carciumar,
luand in arenda o moara parasita, dintr-un loc foarte retras, departe de orice asezare
omeneasca, dovedind in scurt timp ca el si Ana vor fi “oamenii nepotriviti la locul
nepotrivit”, fara priceperea la firea semenilor de care vor da dovada cele doua Ancute,
din volumul lui Mihail Sadoveanu, spre exemplu.

Intocmai ca si Mara, eroina romanului cu acelasi titlu al autorului, Ghita si Ana, vor
ajunge sa puna banul mai presus de siguranta si linistea propriului cuib, mai presus de iubirea
pentru copii, degradarea morala a eroilor de fata fiind insa cu mult mai mare decat a eroinei de
roman. Desi o valoare pozitiva in fond, fara de care viata nu putea fi imaginata, in zorii lumii
moderne, banul va provoca omul la probleme de constiinta majore pe care acesta nu va sti cum
sa le rezolve.Cate compromisuri morale se cuvine sa facem pentru a castiga suficient?Avem
puterea interioara sa ne oprim din a agonisi atunci cand ceea ce am adunat ne prisoseste deja?

Peronajele masculine ale nuvelei spre exemplu, crescatori de animale si carciumari, nu

mai pastreaza nimic din seninatatea ultima unei balade populare romanesti precum “Miorita”, in
care, figura detasata si pacifist-inteleapta a baciului moldovean ramanea ca o pledoarie pentru un
stil de viata autentic romanesc, in care nu –si aveau loc nici lacomia iresponsabila , nici
competitia oarba intre oameni.

Cat priveste intentiile moralizatoare ale autorului, acestea se materializeaza , mai ales, in
scurtele pasaje in care ,desi omniscient si neimplicat in actiune, naratorul nu-si poate infrana
tentatia unor scurte observatii critice la adresa personajelor, nici macar Ana nefiind ocolita de
spiritul ironic al naratorului :”ba, cand Uta zicea cate una necalita, stapana ei simtea un fel de
mancarime si prindea pofta sa zica una si mai buna. Juca cum se joaca la carciuma si vorbea cum
se vorbeste la birt, fara multe marafeturi, fara mult inconjur.”

Deznodamantul tragic conduce cititorul spre multiple concluzii valoroase pentru viata fiecaruia
dintre noi in parte: o indeletnicire , odata dobandita , nu trebuie abandonata prea usor, ocupatia
pe care ti-o alegi nu ar trebui sa-ti garanteze atat prosperitatea materiala si faima sociala, cat mai
ales respectul comunitatii care a verificat ca prin ceea ce stii sa faci ca poti sa-i fii util, dupa cum
, cei ce nu se aseamana nu trebuie sa se adune, cei ce nu au legaturi lumesti cu semenii nu
trebuie sa se aseze la masa celor cu poveri si responsabilitati sociale-familie, copii, parinti, etc.

Ca tehnica specifica artei narative a lui Ion Slavici , se remarca si tehnica detaliului cu
rol anticipativ. In deschiderea nuvelei, trei detalii ar trebui sa atraga atentia cititorului , incat ii
pot sugera cursul viitor al evenimentelor: moara darapanata, cu lopetile rupte (imagine simbolica
a unei societati agrare pe cale de a-si parasi vechiul stil de viata, bazat pe producerea de cereale),
cinci cruci (care anunta numarul mortilor de pe parcursul actiunii) si trunchiul carbonizat al unui
copac ce fusese lovit de trasnet, in care-si facusera lacas ciorile (detalii prevestitoare de rau, de
moarte si de schimbare fulgeratoare a destinelor unor oameni, cum va fi incendierea morii, din
final).

Din loc in care altadata se macinau cereale, atat de necesare traiului zilnic, moara devine
un loc nepotrivit vietii de familie, in care se traieste in provizorat, in dezordine, in haos si in
agitatie,si care macina pana la epuizare constiintele unor oameni care inceteaza sa mai fie
stapanii propriilor vieti, lasandu-se in voia inselatoare a norocului , care este schimbator ca si
vantul care ar putea invarti la intamplare roata morii. Expresia “cu noroc” plaseaza titlul in raport
ironic cu restul textului, inspirata, probabil, autorului de formula de inchinare a paharelor, intr-o
carciuma.O lume veche, bazata pe munca pamantului si pe un stil de viata modest sta sa dispara,
iar o lume noua, bazata pe risc si imoralitate asteapta sa-i ia locul.

 Construirea conflictului in nuvela

 Spre deosebire de roman, nuvela isi canalizeaza toate energiile epice intr-un singur
conflict,care se cere adancit gradat in timp, prin cresterea treptata, atent controlata, a tensiunii si
a suspansului.

Conflictul central al textului ramane cel dintre Ghita, un carciumar din zona Ineului si un sef
al porcarilor din pusta banateana, Lica Samadaul. Inclestarea dintre cei doi capata repede forma
unui razboi surd, al nervilor incordati la maximum, in care fiecare incearca sa premediteze
urmatoarea miscare a adversarului sau, iar acestui razboi psihologic va cadea victima si Ana,
sotia carciumarului.

Numele insusi al acestei specii epice impune alegerea unui subiect inedit, iar ineditul
acestei intamplari de scurta durata consta in faptul ca pret de un an , un calau si victimele sale
sunt pusi sa traiasca sub acelasi acoperisi, sa manance la aceeasi masa si sa imparta acelasi
asternut.In tot acest timp, carciumarul si familia sa devin practic ostaticii lui Lica, in propria lor
casa, ajungand sa se obisnuiasca ca aceasta situatie, de parca ar fi fost o normalitate.

Ghita vine la moara ca sa se scuture de saracie si de conditia mediocra de cizmar, in vremuri

in care se cuvenea sa progresezi si sa agonisesti, deci este determinat sa munceasca din greu ,
pentru a-si deschide mai tarziu un atelier mai mare de cizmarie, cu calfe si angajati mai multi.
De partea cealalta, Lica si oamenii sai, Saila, Buza –Rupta, Raut, Acrisor, Paun, sunt obisnuiti
sa stapaneasca liber peste pustietatile din preajma morii, pazind turmele unor oameni bogati si
influenti, printre care se numara si judecatori si avocati maghiari de la oras. Simtindu-se
indispensabil unor astfel de oameni care-si stiau turmele in maxima siguranta cu un om de temut
ca el, Lica va indrazni sa comita fapte din ce in ce mai inumane , si sub protectoratul unui colt de
lume nelocuit, in care cel mai puternic facea legea. Porcarii sai au totusi nevoie de un loc in care
sa poata trage oricand ca la ei acasa, ferit de ochii curiosilor,unde sa se odihneeasca dupa nopti si
zile de atacuri, din care sa poata culege informatii de la drumeti referitoare la cei porniti la drum
cu bani asupra lor, la cei de prin sate care adunasera bani acasa, care le vor deveni ulterior
victime, sau la mersul anchetelor conduse de jandarmul Pintea, aflat pe urmele lor, ori , de ce nu,
unde sa-si poata procura cate un alibi, amestecandu-se la vremea potrivita cu clientii obisnuiti ai
carciumei.

Desi dispretuiesc valorile familiei si un stil de viata obisnuit, porcarii samadaului au nevoie
de bunavointa si fidelitatea carciumarului, care ii va ocoli initial ,stiindu-i certati cu legea si
priviti cu ochi rai de oamenii din sat. Fara sa o formuleze fatis, intimidarile initiale ale
porcarilor, care vin si fac consumatie in mod repetat, fara sa plateasca , ceea ce pretinde practic
Lica este un fel de taxa de protectie pentru nou-venitii la moara, el stiind ca afacerea s-ar putea
dovedi profitabila. Imediat ce carciumarul isi ia primele masuri de precautie (caini, pistoale si o
sluga noua, pe Marti), ca sa intretina intimdarea surda cu acesta, Lica ii intra pe neasteptate in
casa, incat sa-i dovedeasca faptul ca i-a cantarit intentiile si ca masurile de precautie sunt rizibile,
cainii nici macar neinstiintandu-si stapanul de sosirea unor straini.

Primul compromis pe care il face carciumarul este acela de a accepta ca modalitate de plata a
gazduirii porcarilor niste purcelusi furati din alte turme, devenind astfel un complice al
porcarilor, insa tensiunea dintre el si Lica devine cu adevarat semnificativa din momentul in care
acesta, sub amenintarea armelor, ii confisca banii stransi pana atunci prin munca cinstita, sub
pretextul unui imprumut pe care il returna chiar cu dobanda. In realitate, banii sunt o garantie
subtila pe care si-o procura samadaul, in sensul ca ca Ghita urma sa aiba grija sa nu-l tradeze lui
Pintea, deoarece, daca la data scadenta a datoriei , samadaul nu ar fi fost tot liber, ci in
inchisoare, banii nu mai puteau fi returnati.

Treptat, situatia carciumarului se complica, acesta ajungand sa se zbata nu numai in panza

de paianjen tesuta in jurul sau de noul tovaras de nelegiuri, ci si in mijlocul unor instante
potrivnice faptelor sale-precautia si suspiciunile jandarmului Pintea, dispretul sotiei sale,grija
batranei,ochii atenti ai Utei, intrusa lui Lica la moara, si vigilenta neobosita a samadaului.La
acestea se adauga vocea propriei constiinte care se revolta din cand in cand, in momente de
remuscare dureroase. Nici macar oamenii legi nu-i dau un ajutor initial concret, Ghita fiind ,
pana la un punct, nu numai victima lui Lica, ci si victima lui Pintea care, neputincios fiind, intr-
un sistem justitiar corupt , va sacrifica familia carciumarului, folosind-o ca momeala pentru un
raufacator capabil de fapte abominabile, de care numai Pintea era constient, ca fost tovaras de
nelegiuri, pe vremuri, al samadaului.

Cu dovezi sau nu, Ana si Ghita ajung sa banuiasca de ce sunt capabili oamenii lui Lica-ataca
proprietati, incendiaza, fura, omoara cu sange rece o vaduva si pe copilul acesteia, la drumul
mare, sau elimina fara ezitare, din grupul lor, pe cei care nu respecta cu strictete ordinele, timp in
care Lica incepe sa o curteze pe Ana, chiar sub ochii sotului ei, ai mamei si a oamenilor veniti la
carciuma.

Nedovedit in instanta, porcarul capata curaj, isi angajeaza subalternii in fapte din ce in ce
mai periculoase, pentru a castiga cat mai mult, intr-un timp cat mai scurt, iar aceasta ii determina
sa actioneze din ce in ce mai putin precauti, din oboseala si neatentie, lasand numeroase dovezi
la locul faptei-un bici, un cutit, etc. Procesul de la Oradea, in care Ghita depune marturie
mincinoasa, acoperindu-l pe Lica, il va scoate pe nelegiuit basma curata, in timp ce carciumarul
ramane suspect si eliberat conditionat(“pe chezasie”), adica isi vede onoarea sa si a copiilor sai
patata pentru totdeauna.Vinovati sunt considerati doi “aghiotanti “ marunti ai samadaului, pe
care Lica ii va manipula si-i va sacrifice fara sa clipeasca, acestia fiind inchisi pe viata, la ocna.

Este momentul pactului cu diavolul . Lica isi recunoaste cu sange rece faptele, se spovedeste
carciumarului, si ii propune o intelegere suplimentara, un pact faustic -sa ia locul vaduvei, sa se
ocupe el mai departe de valorificarea obiectelor pretioase pe care i le va incredinta dupa
urmatoarele furturi si jafuri, in targurile in care mergea dupa marfa, sau sa-i schimbe banii furati,
castigul urmand sa fie impartit pe din doua. In realitate, samadaul simtea nevoia sa intareasca
relatia sa cu Ghita, pentru a nu-l inversuna impotriva sa ( ii returneaza in avans banii luati cu
forta , cu tot cu dobanda promise) si, pentru ca isi subrezise tare pozitiile, pierzand trei oameni de
incredere (Buza- Rupta si Saila, care fusesera arestati si vaduva, pe care o omorase pentru ca
pastrase fara voia lui un colier furat ce trebuia vandut si care i-ar fi putut da de gol), simtindu-se
incoltit prea de aproape de Pintea, vrea sa-si reinnoiasca grupul.

De partea cealalta, Ghita va accepta targul , dorind sa-si vindece rana de a fi fost considerat
vinovat si suspect pe nedrept, considerand ca merita sa fructifice material o nedreptate care i se
facuse cand fusese impins in procese si tribuanle, insa ranit puternic in orgoliul masculin, dupa
atatea dispute surde cu Lica, din care samadaul iesise parca si mai puternic, va hotari o
contraofensiva periculoasa, actionand pe doua fronturi : pe de o parte, accepta noua invoiala cu
Lica, pe de alta parte se intelege cu Pintea sa-i duca lui banii si obiectele de valoare furate care
urmau sa-i parvina de la porcari, fara sa-i spuna acestuia insa ca-si opreste sie jumatate din
suma.

Din acest moment, Lica este indreptatit sa-si considere noul partener de nelegiuri, un profitor,
el catigand bani fara sa se implice insa in partea cea mai riscanta a actiunilor intreprinse de
samadau si de restul gruparii sale. Prin urmare, va ravni sa o imparta si pe Ana cu Ghita, ca sa se
simta chit si ca sa aiba o garantie suplimentara ca familia carciumarului ii este intru totul fidela.
Actionand mereu dupa cunoscutul principiu diabolic “dezbina si stapaneste”, Lica va turna
sistematic veninul neincrederii si al suspiciunii in relatia de cuplu a Anei si a sotului sau, Ana
ramanand , singura pana in acel moment , neingenuncheata de samadau. Asa cum procedase si cu
Ghita, Lica o va ispiti sa intre in pacat, flatandu-i nu pofta de putere si de castig, ci egoul
feminin-dorinta de a se sti frumoasa, admirata, in centrul atentiei si preferata intre alte femei.
Ana si Ghita se indeparteaza tot mai mult unul de celalalt, se ascund unul de celalat , iar Lica
foloseste acest lucru pentru a se apropia tandru de Ana, care, infidela devenind, i-ar fi furnizat
calaului ei un secret foarte mare, cu care ar fi putut-o apoi domina tot restul vietii, in lumea
satului, infidelitatea unei femei maritate fiind un lucru de neiertat.

Simtind ca latul se strange prea tare in jurul familiei sale, Ghita decide sa-l defere pe Lica
jandarmilor cu dovezi ale nelegiuirilor comise in ultimul timp asupra sa, adica sa-l momeasca in
moara si sa-l anunte pe Pintea cand ar putea lua moara cu asalt pentru a-l aresta . Intelegand ca s-
ar putea sa aiba schimburi de foc si violente de tot felul, prevazator, carciumarul isi expediaza
familia la niste rude in Ineu, sub pretextul sarbatorilor pascale, numai ca Ana interpreteaza eronat
decizia sotului, crezand ca urmeaza ca la moara sa vina femei aduse de Lica, cu care porcarii si
sotul sau sa se distreze de sarbatori, suparand-o nu atat gandul ca Ghita i-ar putea fi infidel, cat
mai ales gandul ca Lica ar putea avea alte femei, prin urmare, il sfideaza pe Ghita si se
incapataneaza sa ramana cu ei la moara, pentru a le strica planurile.

Ghita nu mai are de ales, o va impinge pe Ana in mainile lui Lica, cu care se va iubi pentru a
se razbuna pe Ghita,care-i dovedise ca nu o considera indispensabila sau de neinlocuit in viata
sa, in timp ce Ghita pleaca sa-l cheme pe Pintea la moara, dupa cum se intelesesera. Dupa
consumarea scenei de amor, suspicios si prevazator, Lica se descotoroseste de Ana ca de un
obiect care-l stanjemeste, parasind incinta morii, incat femeia sa se descurce singura cu Ghita .
Ana intelege astfel ca greseala pe care o facuse fusese sa se incapataneze sa creada ca dupa un
chip de barbat atat de frumos, de ingrijit si de atragator, cu siguranta , se ascundea si un suflet
bun, pe care insa Lica nu avusese cui sa-l arate pana la Ana, fiindca nu intalnise inca femeia care
sa merite acest lucru.

Intors din gelozie mai repede la moara, inaintea lui Pintea, Ghita ar fi vrut sa-l infrunte fizic
pe Lica, plecat insa, asa ca-si va varsa veninul asupra sotiei, pe care o va injunghia in inima ,
egalandu-si astfel ,in acest moment, maestrul in rau,pe Lica. El va fi surprins de Lica, intors la
moara pentru ca isi uitase serparul cu bani, care,intelegand ca scapase totul de sub control,
ordona oamenilor sai sa-l impuste pe Ghita si sa dea foc morii, dupa ce o vor fi golit de banii
stransi de carciumar, pentru a sterge urmele. Soarta nu-i surade insa pana la capat, in sensul ca ,
avand calul oboist, Lica nu se poate indeparta suficient de locul tragediei , Pintea apropiindu-se
periculos de mult pe urmele sale, astfel incat se va sinucide, izbindu-se in galopul calului de
trunchiul gros al unui copac.

Intorsi de la rude, batrana si copiii vor accepta cu mainile incrucisate tragedia, cere spalase
macar si partial ,greselile celor doi soti.

 Personaje in nuvela

Personajul de nuvela are o adancime, o complexitate comparabila cu cea a eroului de roman,

fiind surprins in mai multe ipostaze si urmarit de ochiul naratorului pe o durata mai mare de
timp.

Protagonistul nuvelei “Moara cu noroc” este construit nu numai prin prisma conflictului sau
exterior cu Lica, ci si prin prisma framantarilor lui interioare, spre care naratorul omniscient isi
croieste drum prin monologul interior sau prin stilul indirect liber.

Ca text de factura realista, nuvela lui Slavici propune pesonaje modelate sufleteste de
mediul lor social ( satul si targul ardelenesc, lumea arendasilor,a negustorilor si a crescatorilor de
animale, avizi de bani si de avere, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea), care le va
cristaliza in timp si o dominanta de caracter.Putem vorbi astfel despre personaje-tip, cu o
evolutie previzibila :tipul influentabilului si al indecisului(Ghita), tipul calaului, al omului lispit
de constiinta si de scrupule(Lica), tipul victimei, al iluzionatei(Ana), sau tipul justitiarului
(Pintea).

Dintr-o alta perspectiva , eroii nuvelei de fata alcatuiesc o piramida valorica, ce are in varf
fiintele cele mai inocente, pe copii si pe batrana, iar spre baza , eroi in plina cadere morala, sau in
process de recuperare a sensului umanitatii-Pintea, care cauta sa se reabiliteze ca om , ca fost
tovaras de nelegiuiri al samadaului,Ghita care incepe sa alunece pe panta poftei de castig
necinstit, antrenand-o in caderea sa si pe Ana , iar la baza acestei piramide se afla Lica si porcarii
sai, fiintele cu constiintele cele mai intunecate.

Fara sa reprezinte o naratiune la persoana I, textul lui Slavici ramane un exemplu de proza
de analiza psihologica, procesele de constiinta ale personajelor fiind reliefate de autor prin toate
tehnicile naratiunii la persoana a III-a.

Mai intai, naratorul noteaza cu minutiozitate, din exterior, gesturile, comportamentul, tonul si
atitudinea carciumarului. Astfel, pentru ca se simte amenintat, Ghita isi cumpara arme si caini,
iar pentru ca nu-i poate vorbi Anei despre ce-l framanta, isi descarca nervozitatea in relatia cu
slugile, sau chiar in momentele de tandrete pe care le mai are cu sotia, cand ii lasa urme vinete pe
brate.Mai apoi, cursa contra cronometru in care intra, incercand sa multumeasca si pe Lica, dar si
pe Pintea , in va determina sa izbeasca un scaun care trebuia doar mutat dintr-un loc in altul,sau
sa rabufneasca verbal intr-un mod vehement :”lasa-ma dracului, nu ma mai carai si tu, ca destule
am eu pe cap”.

Pentru ca traiesc intr-o perpetua incordare, si el si Lica ajung sa perceapa in fiecare

secunda a vietii lor la moara, pana si cele mai mici si nesemnificative zgomote din imprejurimi-
latratul indepartat al unor caini, sau fosnetul frunzelor copacilor , in bataia vantului.

In alte imprejurari, naratorul incerca scurte portete fizice ale personajului, pe care le
pune, de asemenea, in slujba analizei psihologice a universului lui interior plin de remuscari si de
neputinta :” numai Ghita statea mereu cu ochii atintiti la pamant, in lupta cu el insusi, cu dorinta
de a-i grai Anei un cuvant”. In acelasi sens, intunecarea interioara a personajului este redata si
prin ochii Anei, care il caracterizeaza direct: “acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru
orice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de
el”.

Si mai relevante pentru lupta personajului cu sine insusi, devin pasajele in care naratorul
patrunde direct in universul gandurilor acestuia prin parghiile monologului interior, cum este si
cel prilejuit eroului de finalizarea procesului de la Oradea : “sarmanii mei copii, zise el, voi nu
aveti cum avusesera parintii vostri, un tata cinstit…tatal vostru e un ticalos”.

Pentru a mai reduce din impresia de omniscineta si pentru a da mai multa concretete eroului, care
sa devina autentic, credibil, in ochii cititorilor, monologul interior alterneaza cu pasajele de stil
indirect liber: “asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa
mea?Nici cocosatul nu e insusi vinovat c-are cocoasa in spate.E in mine ceva mai tare decat
vointa mea.”

Critica literara, mai précis Ioana Em.. Petrescu, observa ca drama personajului central al
nuvelei, ca de altfel si drama Anei , sau a lui Lica, are ca fundament psihologic un proces de
automistificare. In momentele de retrezire a constiintei, Ghita isi linisteste sau isi adoarmele
sinele profund, mintindu-se in trei privinte : ca nu va prelungi la nesfarsit tovarasia cu Lica, ca
atat timp cat nu ucide, nu fura, nu ataca la drumul mare, ci doar gazduieste pe porcari si ii
tolereaza ,nu este asemena lor, complicitatea sa fiind minora, dar mai ales ca face toate aceste
compromisuri, nu pentru sine, ci pentru viitorul sigur al copiilor sai si al Anei. In realitate, Ghita
ajunge in final, sa-si numere singur banii, sa-si faca planuri de viitor independent de Ana si de
copiii si sa regrete ca apucase sa se casatoreasca si sa iaba responsabilitati de tata inainte de a-l
cunoaste pe Lica, deoarece ar fi avut curaj sa se intovaraseasca pana la capat, nelegiuri,cu
porcarul, vazand cat de multi bani s-ar fi putut castiga:”Imi stai in cale, zise el Anei, in cele din
urma”.

Ana se minte, la randul sau, nerecunoscandu-si ca se simte atrasa fizic de Lica, in timp ce tresare
in cadrul procesului de la Oradea la gandul ca Lica si-ar fi petrecut noptile cu o femeie din
imprejurimi, dupa cum se minte ca dupa un chip frumos se ascunde obligatoriu un suflet pe
masura, iar Lica se minte in privinta faptului ca poti sa te comporti de pe pozitii de forta cu toata
lumea, nu numai cu subalternii tai directi, sau ca poti trai la marginea legii, poti tulbura linistea si
siguranta oamenilor de buna credinta, fara ca puterile pamantesti sa te pedepseasca vreodata,
uitand insa de pedeapsa divina, la care se gandeste uneori, in scene precum cea in care se
adaposteste de ploaie intr-o biserica goala.