”Baltagul”- Mihail Sadoveanu

-roman la persoana a IIIa, traditionalist-

Creatia lui Mihail Sadoveanu, este strabatuta integral de fiorul orientarii traditionaliste,
aspect care devine foarte evident in scrieri precum: ”Hanul Ancutei”, ”Baltagul”, ”Neamul
Șoimareștilor”, ”Fratii Jderi” sau ”Creanga de aur”.

Traditionalismul reprezinta o orientare culturala romaneasca, din perioada interbelica, cu

radacini in alte doua miscari culturale anterioare: semanatorismul si poporanismul. Orientarea
tradiționalistă va contrabalansa directia modernista, sustinuta de Eugen Lovinescu, propunand
interesul pentru valorile autohtone, locale, nationale, in vederea pastrarii specificului romanesc,
in fata avalansei de modele si directii occidentale.

Poeti si prozatori precum Mihail Sadoveanu, Aron Cotrus, Ion Pillat, Vasile Voiculescu,
Radu Gyr, vor raspunde indemnului lui Nichifor Crainic din revista ”Gandirea”, alegand sa
reflecte in opera lor universul satului, valorile lumii taranesti, etnicul, familia si importanta
relatiei dintre generatii, axele ortodoxismului, zonele luminoase ale istoriei nationale, chipurile si
modelele trecutului, peisajele locale, sentimentul religios, pulsul miturilor autohtone, filozofia si
intelepciunea romaneasca.

Semnificatii ale titlului

Substantivul din titlu numeste obiectul unei crime, la origine, un instrument cu o utilitate
universala in satele de munte: o toporisca de mici dimensiuni, cu doua taisuri, purtata cel mai
adesea la brau, de catre barbatii din zonele de munte si folosita fie pentru autoaparare, la
interactiunea cu animalele padurii, fie pentru a-si croi poteci printre ramurile dese ale copacilor,
ca sa razbata spre pasuni, cu turmele pe care le poarta in transhumanță.

Cele doua lame, cele doua taisuri ale baltagului constituie o metafora a nevoii de echilibru in
viata omului. Arma a crimei si a razbunarii, baltagul ajuns in mana lui Gheorghita Lipan, va
simboliza nevoia de dreptate, de restabilire a demnitatii unei familii de oieri cinstiti, chiar prin
apel la o veche lege biblica : ”Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”.

Alaturi de suveică, de fluier, sau de secera, spre exemplu, baltagul completeaza o serie de
”unelte” si instrumente devenite iconice, simbolice, pentru diagonalele sufletului romanesc.

Temele abordate sunt familia traitionala ca spatiu matrita a individului, alaturi de valorile
lumii satului de munte, ritmurile vietii oerilor, iubirea matrimoniala si fidelitatea, calatoria ca
forma de initiere si maturizare. Oamenii lumii lui Sadoveanu duc o viata reglata de legile
nescrise ale transhumantei, care le imparte an de an existenta in doua etape distincte: urcatul
oilor la munte, primavara si vara, si revenirea la campie, toamna si iarna. Se reface asadar
ascendent si descendent un circuit al vietii, dupa cum drumul Vitoriei presupune un urcus si o
revenire la locurile de bastina, jalonat fiind de evenimente cu mare incarcatura simbolica: botezul
din Borca (nasterea), nunta din Cruci (cununia), inmormantarea din Sabasa (moartea).

Atat pentru Vitoria, cat si pentru fiul sau, Gheorghita, drumul acesta devine o aventura a
cunoasterii de sine si de semeni, adica a lumii in complexitatea ei.

Scrierea lui Sadoveanu ramane una de factura traditionalista la toate nivelurile. Tematic, alege
sa surprinda in mod autentic, fidel, pulsul comunitatilor de munte mai izolate decat cele de
campie, cu legi morale nescrise si cu o anumita asprime sufleteasca, filozofia de viata a unor
oameni care traiesc ”in locuri stramte, intre stanci si piatra”, asupra carora ”fulgera, trasneste si
bat puhoaiele”, o lume de oieri ce ” suie poteci oable si coboara prapastii”. Se adauga la aceasta
preferinta a autorului pentru indici de timp inspirati exclusiv de sarbatorile crestin-ortodoxe,
precum si utilizarea unor tehnici narative clasice, consacrate, cum ar fi inlantuirea, completata pe
alocuri cu povestirea retrospectiva a unor momente ale firului epic. In ultima instanta, pe langa
limbajul cu tuse arhaic- regionale, sustine caracterul traditionalist al scrierii inclusiv sursa ei de
inspiratie: balada populara ”Miorita”.

Momentele subiectului, scene semnificative

Opera literara ”Baltagul” dispune de o expozitiune ampla, ce cuprinde primele sase

capitole ale romanului. Actiunea debuteaza intr-o toamna tarzie, in preajma zilei de Sf. Andrei,
intr-un sat din judetul Neamt, Magura Tarcaului.Personajul principal pare sa fie Vitoria Lipan, o
taranca de rand, nevasta de oier, chinuita de ganduri negre datorate intarzierii nejustificate a
sotului sau, Nechifor Lipan, plecat de o luna in negustorie de oi, spre Tara Dornelor. Lipanii au
doi copii, pe fiica Minodora si pe fiul Gheorghita, si sut niste oieri instariti. Intreaga expozitiune
surprinde mai ales toate framantarile Vitoriei Lipan, a caror expresie exterioara devin toate
micile acte intreprinse de ea: discutiile cu preotul satului, intalnirile cu baba Maranda,
corespondenta intretinuta cu fiul sau pe care il va chema acasa, instiintarea autoritatilor din Piatra
de disparitia sotului, micile dispute cu Minodora, sau postul negru.

Aceeasi expozitiune ampla prilejuieste introducerea in scena a unui numar mare de personaje
secundare si episodice: preotul Milies, vrajitoarea Maranda, argatul Mitrea, calugarul Visarion,
sau negustorul David, reprezentanti ai multor categorii sociale, care sa ofere o imagine ampla
asupra satului moldovenesc din acea vreme.

Venirea vitelor de la camp, dereticatul sau pregatirea mesei, scene domestice prezentate cu
naturalete, se completeaza cu referiri la obiceiuri ce coaguleaza colectivitatea: hora, coboratul
oilor de la munte, iarmaroacele, postul, sau obiceiul vinderii copilului bolnav pe geam.

Romanul debuteaza de altfel cu o legenda spusa de Nechifor la petreceri, prin care

cititorul este proiectat inapoi in timp, aproape de inceputurile lumii, ceea ce confera o aura mitica
personajelor si lumii in care ele evolueaza.
 Legenda consta intr-o radiografie a psihologiei tuturor popoarelor cu care romanii au intrat in
contact de-a lungul timpului: tiganii petrecareti, evreii farisei, dar buni afaceristi, ungurii mandri
si superficiali, turcii razboinici si expansionisti, sarbii harnici la munca campului, rusii lenesi si
betivi.Cei di urma analizati sunt muntenii: neam vechi de pastori, darji ca si stancile printre care
isi duc viata, ce poarta cu ei nostalgia spatiilor largi, senine, a linistii. Propozitia care incheie
legenda (”Nimeni su poate sari peste umbra lui”) anunta de fapt tema romanului: omul este supus
fortei destinului.

Intriga romanului se intrezareste intre capitolele VI si VII ale textului, constand in

decizia Vitoriei de a pleca in cautarea sotului sau. Tensiunea firului epic creste constant, iar
banuielile Vitoriei sunt din ce in ce mai sumbre. Condusa de semne numai de ea stiute, dar mai
ales, cunoscandu-si bine barbatul dupa o casnicie de mai bine de douazeci de ani, Vitoria nu se
lasa convinsa sa-l astepte acasa nici de preotul satului, nici de baba Maranda, nici de autoritatile
reprezentate de Anastasie Balmez. Amana totusi plecarea pana in primavara, cand se topesc
zapezile, timp in care se pregateste sufleteste pe sine si pe fiul sau pentru aceasta calatorie
initiatica.In ziua de zece martie, la aproximativ cinci luni de la plecare lui Nechifor, cei doi
pornesc din sat, nu inainte de a-si procura bani de drum prin vinderea unor produse negustorului
David, cunoscut si de Nechifor.

Desfasurarea actiunii Pe parcursul capitolelor VII – XIII se surprinde calatoria celor doi spre
Dorna, traseul labirintic urmand spre nord-vest cursul raului Bistrita, traversand localitati
precum: Calugareni, Farcasa, Cruci, Borca, Neagra. Din Vatra Dornei vor face cale intoarsa,
deoarece aflasera ca Nechifor cumparase oi in toamna si ca plecase spre stana, sa le duca la
iernat, intovarasindu- se cu alti doi oieri, carora se invoise sa le vanda o parte din turma noua:
Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Urmele sotului sau se pierdeau undeva intre satele Sabasa si Suha,
despartite de Masivul Stanisoara. Cercul suspectilor si aria cautarilor se restrang simtitor, mai
ales dupa ce-l vor descoperi absolut intamplator pe Lupu, cainele lui Lipan. In tot acest timp,
Vitoria si Gheorghită descopera cu uimire cladirile cu etaj, strazile intortocheate ale orasului,
structura piramidala a aparatului administrativ, firmele colorate ale negustorilor, telegraful,
aspecte care ii surprind si ii incita in egala masura.

Punctul culminant va verifica inca o data darzenia eroinei, trasatura ei dominanta. Aflata la
capatul puterilor fizice si al resurselor financiare, epuizata sufleteste, Vitoria va fi condusa spre
rapa in care zacea mort sotul sau, de catre cainele Lupu, care asistase la crima. Scena aceasta
apare reprezentata in capitolul al XIII- lea.Cu multa stapanire de sine, nu muta osemintele din
loc, ci, printr-un gest ce tradeaza delicatetea si bunul simt al omului simplu, acopera osemintele
si aprinde o lumanare, dupa care pleaca in chemarea autoritatilor, cu atat mai mult, cu cat
observase ca sotul sau fusese lovit cu cruzime la cap. Punctul culminant se prelungeste,
cuprinzand si scena inmormantarii lui Nechifor,

Deznodamantul surprinde praznicul ce urmeaza inmormantarii, la care sunt invitati si cei doi
presupusi criminali, cu care munteanca poarta un adevarat razboi psihologic, pentru a-i
determina sa se autodemaste. Intuind mobiul crimei, turma lui Nechifor, femeia reface cu o
acuratete uimitoare scenariul crimei in fata autoritatilor si a celor prezenti la praznic, astfel incat,
Bogza, incurajat in mod repetat sa bea pentru pomenirea celui stins dintre vii, va ceda tuturor
acestor presiuni, strivit asadar de darzenia ca de stanca a Vitoriei.Actul justitiar va fi indeplinit
de Gheorghita, care printr-un gest hotarat ce-i tradeaza barbatia, curma viata lui Bogza, ajutat
fiind si de cainele fidel stapanului, si de privirea aprobatoare a mamei sale.

Replica finala a eroinei: ”S-apoi dupa aceea ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de
coada toate cate am lasat” tradeaza firea optimista si perseverenta femeii, care poate sa accepte
ca viata merge mai departe, prin copiii si nepotii sai si hotaraste sa recupereze turma furata,
pentru a o duce la stana stapanului de drept.

Incipit si final

Fraza de intrare in universul fictional creat de Sadoveanu concide cu debutul legendei

dragi lui Nechifor Lipan, din care trebuie sa atraga atentia sintagma ” Domnul Dumnezeu a pus
randuiala si semn fiecarui neam”, care subliniaza importanta capitala pe care o da omul simplu
unor legi nescrise si demnitatii, fie ca e vorba de demnitatea unei familii, a unei bresle, a
oamenilor dintr-un sat sau a unui intreg popor.

Daca incipitul este rezervat unui punct de vedere masculin asupra sensului vietii, finalul este
rezervat vointei si spiritului Vitoriei Lipan, pentru care esential este ca oamenii sa-si continue
viata dincolo de tragediile prin care le este dat sa treaca: urmau praznicele de 3, 9 si 40 de zile,
recuperarea turmei furate dintr-o stana de pe Rarau, apoi aducerea Minodorei la mormantul
tatalui sau si oranduirea treburilor cu stana mare a familiei pentru vara urmatoare.

Spatiu si timp

Structurat pe 16 capitole, textul dezvolta un fir epic ce se deruleaza in trei judete ale Moldovei:
Iasi (unde se afla stana familiei Lipan), Neamt (unde se afla gospodaria familiei) si Suceava, mai
precis Tinutul Dornelor (destinatia lui Nechifor Lipan, plecat in negustorie de oi).

Drumul Vitoriei Lipan, pornita in cautarea sotului ce intarzie sa apara, cu ocolisurile, tatonarile
si popasurile repetate, ce amana succesiv punctul culminant, creeaza impresia unui fir epic
complicat, alambicat. El urmeaza spre nord cursul raului Bistrita, traversand localitati cu
existenta reala, precum: Calugareni, Farcasa, Cruci, Borca, Vatra Dornei, Sabasa, Suha, Doi
Meri, etc. Desi timpul istoric real al actiunii nu este precizat cu exactitate, presupunem ca
intamplarile se deruleaza de la inceputul secolului al XX lea, daca tinem cont de indici de timp
precum: mijloacele de transport, serviciile postale, cladirile cu etaj din Piatra Neamt, sau
organizarea aparatului administrativ al vremii. Reordonand cronologic numele sarbatorilor
crestin- ortodoxe mentionate pe parcursul actiunii(Sf. Dumitru, Sf. Arhangheli Mihail si Gavril,
Sf. Andrei,Craciunul, Cei 40 de sfinti, postul Pastelui), pentru ca naratorul nu respecta ordinea
cronologica a intamplarilor, se constata o durata relativ mare a actiunii: aceea a unui an
calendaristic.

Romanul presupune asadar existenta unui narator omniscient, povestea presupunând

atât pasaje retrospective (evocarea plecarii din sat a lui Nechifor), cât și prospective (planurile
de viitor ale Vitoriei, din deznodamant).

Conflicte

Actiunea romanului presupune o diversitate de conflicte, dintre care, cel mai important
ramane cel dintre Vitoria si fiul sau, pe de o parte, si ucigasii lui Nechifor, pe de alta parte.
Paginile romanului releva si un alt conflict: acela dintre civilizatia de tip rural si cea de tip urban.
In contrast cu preocuparile vechi ale satului (hora, postul, iarmaroacele, vinderea pruncului
bolnav pe geam, nunta, botezul, înmormântarea), se prefigureaza preocupari moderne, venite
dinspre lumea civilizata a orasului (trenul,valsurile, serviciile poștale, jocurile de noroc,
telegrafia).

Concluzie

Criticii si istoricii literari l-au receptat fie ca pe un roman mitic, fie ca pe un roman politist, fie
ca pe un roman de dragoste, fie ca pe un roman-monografie a satului romanesc.

Caracterizare Vitoria Lipan

In primul capitol al romanului, naratorul schiteaza prin descriere un succint portret fizic
al eroinei. Atentia i se indreapta spre frumusetea misterioasa a privirii sale, sporite de culoarea
castanie a parului. Privirea speciala, amestec de feminitate si cochetarie, tradeaza de fapt o
blandete sufleteasca ramasa nemarturisita celor din jur. Culoarea parului dovedeste ca Vitoria era
inca o femeie tanara.Asupra acelorasi amanunte de ordin fizic se revine si in capitolul al VI- lea,
cu ocazia vizitei la prefectura din Piatra. Genele lungi, ”rasfrante in carligase” sporesc farmecul
ochilor sai caprui. Constienta de frumusetea sa fizica, simtindu-se admirata de angajatii
prefecturii, in mare parte barbati, Vitoria devine stangace. Portretul fizic schitat cu zgarcenie, cu
mijloace stilistice modeste, vorbeste practic despre firea apriga, aspra, puternica, simpla a
Vitoriei. Prin vestimentatia sa specific moldoveneasca, Vitoria se atribuie unei clase sociale bine
delimitate: nevasta de oier din Neamt, cu convingeri conservatoare.

Energia vitala a muntencei, vointa sa apriga si determinarea cu care va pleca la drum se

alimenteaza practic din firea sa temperamentala, din feminnitatea sa pasionala pe care i-o intuise
in tinerete si Nechifor, care spunea despre Vitoria in momentele lor de dispute casnice: ”Se
otarasc in ea sapte draci”.Aceste date sufletești ale femeii lui Lipan o vor motiva să plece in
cautarea barbatului sau, pentru a-i comunica, astfel, ca l-a iubit si l-a iertat: pentru sirurile de
infidelitati, pentru momentele de impulsivitate din cuplu, dar, mai ales, pentru a se fi intovarasit ,
fara precautie, cu oameni in care nu ar fi trebuit sa aiba incredere. Daca iubeste oamenii pe care-i
intalneste in drum pentru firea lor prietenoasa, petrecareata, aceasta se datoreaza mai ales
asemanarii lor cu Lipan.

Conservatorismul eroinei reiese in primul rand din felul in care intelege sa-si educe cei doi
copii: pe Minodora si Gheorghita. Minodora trebuie sa devina cu timpul o nevasta si o gospodina
desavarsita, ca si mama sa, in timp ce Gheorghita trebuie sa se comporte ca un barbat darz, un
viitor cap de familie, asemenea lui Nechifor. Femeia priveste influentele din directia civilizatiei
urbane (valsul, cocul, bluza, trenul,telegraful sau blocurile) cu foarte mare rezerva,
considerandu-le fie imorale, fie ciudate, fie diabolice.Conservatorismul sau are radacini adanci,
cele mai multe religioase, daca ne gandim ca respinge categoric ideea trecerii la calendarul cel
nou.Nici in legile scrise, nici in aparatul admnistrativ nu se poate increde.

Superstitioasa din fire, intuitiva ca orice femeie, acorda valoare de ”semne divine” unor
intamplari marunte din batatura casei, sau unor vise(expresie, de altfel, a framantarilor ei
interioare).

Asa se face ca Gheorghita, frustrat de puterea mamei de a-i citi gandurile, o considera o femei
stranie, ciudata:”Mama asta trebuie sa fie o femeie farmacatoare:cunoaste gandul omului...”.

Dupa o viata de cuplu in care a impartit cu Nechifor si bucurii si tristeti, reface in minte cu lux
de manunte scenariul mortii lui, intrigandu-i pe Bogza si pe Cutui, dupa ce-i indemnase sa bea de
sufletul raposatului (bautura facandu-i sa cedeze emotional) si ajunge sa le spuna ca momentul
mortii lui Lipan i-ar fi fost povestit de Lipan insusi ”in cele 3 nopti in care a stat in rapa cu
dansul”.

Ca tot neamul sau de munteni, Vitoria imprumuta ceva din salbaticia cadrului natural in care
traieste, are simturile mereu treze, ”permeabile” pentru toate ”semnele” ce vin din afara: ”Vitoria
a inaltat nasul si a simtit in nari ca o mireasma. Nu era nimic, decat un vant subtire si caldut de la
asfintit, care urma sa topeasca domol omaturile”.

Inteligenta o ajuta insa sa se sustraga bigotismului (fanatismului). Desi considera

”vorbitul pe sarma” lucru ”dracesc”, nu se da in laturi in a folosi telegraful, constienta ca o poate
ajuta in cautarile sale, economisind bani si timp.Desi repeta datinile cu sfintenie, posteste si se
marturiseste la manastire, Vitoria nu este capabila sa ”ierte aproapelui sau” la rugamintea lui
Bogza de a fi iertat, raspunde evaziv, cu o formula rituala :”Dumnezeu sa te ierte!”.

O pondere speciala in conturarea portretului sau moral, o are urmarirea atenta a conflictului
interior. Framantarile sale sufletesti sunt redate de cele mai multe ori metaforic :” o mistuia o
arsita dinlauntru si o inabuseala”, ”trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca; simtea intrand
in el soare si bucurie, dar in acelasi timp se ofilea in ea totul grabic, ca clopoteii pe care-i tinea
intre degete si care pierisera”.
 Apare, in mod surprinzator, aidoma unei femei moderne, voluntare, care-si asuma si
alte responsabilitati decat cele strict domestice.In lipsa sotului invata sa faca afaceri, sa procure
bani pe care-i ca cheltui cu chibzuiala, sa imparta echitabil responsabilitatile intre toti membrii
familiei. In cele din urma se avanta intr-o lume necuoscuta ei, care o sperie si o incita in egala
masura.

Cu un tact desăvârșit, echilibrata, stapana pe sine, intuieste de la bun inceput mobilul crimei,
nu dezvaluie nimanui de pe drum scopul adevarat al plecarii din Tarcau, alegand sa spuna ca este
in cautarea unui datornic mai vechi, de la care spera sa-si recupereze banii, deoarece nu vrea sa
starneasca vigilenta faptasilor, nu vrea sa le dea prilej sa-si acopere faptele, sa-si gandeasca
alibiuri suplimentare, sau sa-i atace chiar, din necunoscut, daca vestea cautarii lui Lipan s-ar fi
raspandit prin satele de munte.Mai mult, nici nu vrea sa lezeze autoritatea prefectului, caruia ii
anuntase disparitia lui Lipan.

Dand foarte rar frau liber suferintei sale (pe care o ascunde chiar si propriilor sai copii), fin
psiholog si diplomata, vicleana, prefacuta la nevoie, iscoditoare si intriganta, abila, disimuleaza
intr-o femeie simpla, ”saraca cu duhul”, neajutorata, fara a atrage atentia asupra ei.In tot acest
timp, culege informatii, le pune cap la cap si dovedeste crima, conducand practic ancheta in locul
lui Balmez, caruia ii mangaie permanent orgoliul, fiind determinata sa o duca la bun sfarsit, deci
are fermitate, tact si intelepciune.

Predestinata prin nume lui Nechifor grecescul( „nikeos” insemnand “invingatorul”) si

aducerii pe lume a lui Gheorghita (al carui patron spiritual este ucigatorul de balaur),Vitoria
completeaza in literatura romana galeria femeilor puternice, deschisa de I. L. Caragiale cu chipul
Ancai, eroina dramei ”Napasta” si incarneaza un model de frumusete si puritate, inocenta
sufleteasca, tipic sadovenian.

Prin abilitatea cu care face pasii anchetei si prin intuitia cu care identifica atat mobilul crimei, cat
si pe posibilii ucigasi, eroin alui Sadoveanu devine un ”hamlet” feminin.Prin fidelitatea de care
da dovada pentru membrii familiei sale si prin atasamentul nestramutat pentru legile lumii vechi,
punandu-si in pericol viata pentru a duce la bun sfarsit datoriile fata de barbatul defunct, Vitoria
Lipan a fost comparata de critica literara cu Antigona, eroina lui Sofocle.