Mihail Sadoveanu s-a simtit atras de istoria care l-a fascinat

si care l-a chemat, mereu, s-o descifreze, sa patrunda in tainele

vechimii, de natura mirifica a Moldovei, care a insemnat pentru
prozator ceea ce a fost Dacia pentru Mihai Eminescu, de viata
satului, aci umilitii si obiditii vietii, cei care s-au trecut ca florile si
frunzele, i-au fost mereu aproape; le-a cunoscut pasurile si
bucuriile, traditiile si eresurile. O reala cunoastere a vietii rurale,
patriarhale si arhaice este dovedita prin Baltagul, roman traditional
de referinta.

Romanul Baltagul, aparut in 1930, face parte din a doua

etapa a creatiei sadoveniene, scris in numai 17 zile este un roman
complex, cu caracter mitic, simbolic si baladesc, roman realist si
antropologic, reconstituind, monografic, viata munteneasca (in
tiparele traditiei) in Moldova inceputului de veac XX, roman cu
caracter mitic (amintind de mitul lui Isis si Osiris) si baladesc,
roman al transhumantei, zugravind o civilizatie pastorala arhaica,
roman de observatie sociala si morala, roman de dragoste, vorbind
lumii despre devotament si iertare, despre credinta si iubire, roman
filosofic, relevand o modalitate de situare in existenta potrivit unor
randuieli ancestrale, unui cod statornicit prin datini, roman initiatic
al riturilor de trecere oficiate de Vitoria Lipan care repune in contact
doua lumi antagonizate vremelnic prin disparitia lui Lipan si al
initierii lui Gheorghita, care, simbolic, ia in final locul tatalui, roman
de intriga politista.

Titlul pune intregul univers al cartii sub simbolul dualitatii;

baltagul (topor “cu ascutisul curb”, cu doua taisuri) e, in acelasi
timp, si unealta, si arma, figurand simbolic viata si moartea.
Calatoria Vitoriei este de viata si drum de moarte, desfasurandu-se
nu numai intr-un spatiu geografic real, ci si intr-un spatiu launtric,
un labirint interior in care se hotaraste totul.

Tema vietii si a mortii si cea a cautarii adevarului se

intemeiaza epic pe motivul ordonator al calatoriei explorative si
initiatice, avand ca scop cunoasterea, initierea, restabilirea justitiei
si a pierdutului echilibru cosmic.

Ca in toate romanele traditionale, structura narativa este

perfect echilibrata, cu planuri clar delimitate, dinamizate de
conflicte puternice. Viziunea artistica este structurata pe trei
planuri. Prim-planul este cel al existentei individuale si familiale.
Este un plan epic urmarind calatoria explorativa a Vitoriei si este
dinamizat de un conflict exterior de interese care a dus la moartea
lui Nechifor. Planul existentei comunitatii de oieri e un plan
monografic, surprinzand existenta unei lumi arhaice, care se
confrunta cu noi forme de viata sociala. Acest plan dezvolta un
conflict de natura morala generat de incalcarea grava a normelor
etice ale comunitatii traditionale. D E S P R E A C E S T A , G E O R G E
C Ă L I N E S C U P R E C I Z A : „S U N T E M Î N D A C I A , Î N T E R I T O R I U L
MUNTENESC AL OIERILO R, CA PUNCT DE PLECARE . INTRIGA
ROMANULUI E ANTROPOLOGICĂ. ÎN VIRTUTEA TRANSHUMANTEI,
PĂSTORI, TURME, CÂINI MIGREAZĂ ÎN CURSUL ANULUI
C A L E N D A R I S T I C , Î N C Ă U T A R E D E P Ă Ş U N E Ş I A D Ă P O S T ”. N I C O L A E
M A N O L E S C U O B S E R V A C Ă : „M U N T E N I I C O N T I N U Ă A T R Ă I D U P Ă
CAPUL LOR, ÎNTR-O ORDINE PRIMITIVĂ P ROPRIE, FĂRĂ A RESPINGE
N O I R Â N D U I E L I ”.Existenta muntenilor este integrata cosmic, intr-un
plan mitic si simbolic. Relatia omului cu acest plan se realizeaza prin
credinta, gandire magica, mentalitati si superstitii arhaice, prin vis
si semne. Tensionat de existenta unui conflict ontologic, generat de
ruperea echilibrului cosmic prin moartea violenta a unui om al carui
suflet nu-si afla odihna pana cand nu este incredintat pamantului
prin ritualul funebru.

Cele 16 capitole pot fi grupate in trei parti. Primele VII

capitole surprind asteptarea plina de neliniste si presimtiri,
hotararea Vitoriei de a porni pe urmele lui Nechifor si pregatirile
(spiritual-purificatoare si practic-gospodaresti) pentru marea
calatorie “in tara cealalta de vale”. Partea a doua, cea mai ampla
(cap. VII-XIII), se refera la calatoria care reface in sens invers
traseul strabatut in toamna de Lipan, traseu labirintic, pe care
Vitoria si Gheorghita il parcurg, “cautand, umbland cotit” pentru a
afla adevarul si sfarseste cu descoperirea osamintelor lui Lipan.
(Bicaz, Calugareni, Farcasa, Borca, Cruci, Vatra Dornei, Brosteni,
Borca, Sabasa, Suha). In ultima parte, (cap. XIV-XVI), se dezvaluie
adevarul despre moartea lui Nechifor si se descrie infaptuirea
actului justitiar.

Actiunea romanului este sadovenian este linerara, cu

episoade narative bine marcate, inlantuite logic si cronologic.
Sadoveanu este un maestru al naraţiunii, pe care o conduce într-un
ritm alert, bine stăpânit. Nicolae Manolescu concluzionează că în
Baltagul „romanescul e o stăpânire perfectă a faptelor, o ordine şi o
economie; nu ne mai aflăm în imperiul copleşitor al epopeii
naturaliste, ci pe domeniul strâns, dar bine gospodărit al povestirii
realiste”. Romanul este realizat printr-un model structural
cinematografic, deşi plăcerea de „a povesti” a lui Lipan aminteşte de
modelul oral.

Romanul Baltagul se constituie ca o monografie a satului de

munte, reprezentat aici de Măgura Tarcăului, aşezat, ca mai toate
satele din zonă, în locuri mai greu accesibile. În colectivitatea rurală
viaţa decurge conform unor obiceiuri ce se respectă asemenea
legilor nescrise, satul fiind „închis” pentru străinii care n-ar înţelege
modul de viaţă ancestral, în care datina devine un mod de
comunicare cu formele arhetipale; toate elementele de structură
emană din fondul autohton, păstrat de-a lungul timpului: „Izolate
de lumea din văi, rânduri după rânduri de generaţii, în sute după
sute de ani se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor; toate
urmau ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult;
stăpâniri se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile
omului şi ale stihiilor stăruiseră”.

Este semnificativ termenul rânduială, sinonim cu lege; de

aceea rânduielile s-au păstrat şi s-au respectat, fără ca cineva să
gândească la o eventuală schimbare sau încălcare a acestora.
Departe de civilizaţie, spaţiul montan este potrivnic pătrunderii altor
oameni sau altor obiceiuri. Într-un asemenea sat, unde „nu este nici
primar, nici jandarm”, dreptatea o fac oamenii, preotul fiind singura
autoritate recunoscută şi respectată, în afara tradiţiilor cărora toţi li
se supun, fiindcă altfel ar fi stricată armonia lumii.

Din lumea vechiului sat - şi la fel de vechi - sunt şi

superstiţiile de care mai ales femeile ţin seama, acordându-le
importanţă, aşa cum le acordă şi viselor pe care le tălmăcesc.
Astfel, Nechifor, când era de patru ani, bolnav fiind, a fost vândut
de părinţi pe fereastră, primind pentru el un bănuţ de aramă,
vrăjitoarea descântându-l şi schimbându-i numele „pentru ca să nu
mai fie recunoscut de moarte”; cocoşul ce cântă cu pliscul întors
spre poartă dă semn de plecare din casă; Vitoria îl visează pe
Nechifor trecând călare o apă întunecată, cu spatele întors spre ea,
ceea ce era semn rău. Deşi profund religioasă, Vitoria trece şi pe la
vrăjitoarea satului, baba Maranda, despre care se spune că îl
„stăpânea pe cel fără nume”, pentru a afla veşti despre Nechifor,
deşi nu crede că baba are asemenea puteri, nici că „ucigă-l toaca”
poate sălăşlui în căţeluşa neagră ţinută în casă. Vechi de când
lumea sunt şi obiceiurile de botez, de nuntă şi de înmormântare,
Sadoveanu oprindu-se asupra ritualurilor legate de momente
cruciale ale existenţei omeneşti.

La botez, se respectă cu sfinţenie datina: lehuzei i se pune

rodin sub pernă un coştei de bucăţele de zahăr, „iar creştinului celui
nou o hârtie de douăzeci de lei”. Vitoria, deşi drumeţ străin, trebuie
să se supună obiceiului, să închine cu paharul de băutură înspre
nănaşi şi, sărutându-i mâna preotului, să-i spună „necazul” ei.
Înainte de a pleca din Borca. La nuntă, este obiceiul - în Ţara de
Sus - ca mireasa şi druştele să aibă „capetele înflorite”, nevestele
să fie îmbrăcate „în catrinţi şi bondiţi”, vorniceii să omenească
oamenii străini întâlniţi, în cuvântul lor regăsindu-se reminiscenţe
ale oraţiei de nuntă:,.. ori beau în cinstea feciorului de împărat şi a
slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo, pe loc”.

Dar antologice rămân paginile despre ritualul înmormântării,

vechi de sute de ani: carul cu boi împodobit cu cetină, preoţii,
buciumaşii, bocitoarele, „sulurile de pânză” pentru datina podurilor,
pomenile sunt de netă nuanţă autohtonă. Vitoria este aceea care
priveghează rânduielile: „după ce au stat buciumaşii, au prins a
plânge şi a boci tare frumos femeile tocmite”; „după porunca
Vitoriei se aflau de faţă trei preoţi şi trei oameni cu buciume şi patru
femei bocitoare [...], două din Borca şi două din Sabasa, care ştiau
să plângă şi să bocească mai bine”; „Vitoria a venit lângă cucoana
Maria şi a rugat-o să nu uite să ceară vinul pentru stropit şi găina
neagră care se dă peste groapă”; „a zvârlit şi ea asupra soţului său
un pumn de ţărână”.

S-a spus că tradiţionalismul presupune şi prezentarea unor

„obiceiuri” primitive. Chiar într-o căsnicie bazată pe dragoste, cum
este aceea a lui Nechifor şi a Vitoriei, bărbatul îşi exercită, din când
în când, dreptul de stăpân: „... socotea numaidecât că a venit
vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta
întrebuinţa două măiestrii puţin deosebite una de alta. Cea dintâi se
chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie.
Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei şi rămânea
neînduplecată cu dracii pe care-i avea”. Aceasta este „bătaia din
dragoste”, căci Lipan arăta mare părere de rău şi jale, plecându-şi
fruntea. Exista însă şi bătaia fără motiv, când bărbatul îşi bătea
nevasta numai ca să arate că e bărbat, că are putere şi că e stăpân
în casă. E cazul lui Bogza, care, după ce devine bogat, se întoarce
deseori de la crâşmă, „îşi grămădeşte nevasta într-un colţ şi-o bate
bine”.

In opinia mea, Baltagul este un roman despre păstori (Nechifor

Lipan), putându-se observa cu uşurinţă în el urmele baladei Mioriţa,
care a dat naştere unui mit. „Este în păstor, scria Constantin Noica,
deopotrivă un îndemn spre vis şi unul spre fapta neobişnuită, care
dau alte dimensiuni sufletului naţional.”

In concluzie, sufletul pastoral a rămas legat „de unele moduri

anistorice ale sufletului românesc”, existând în el nostalgie şi setea
de spaţii largi, „deschise în perimetrul montan al doinei şi al
baladei”. Nimic din ceea ce înseamnă tradiţie nu i-a scăpat
prozatorului, care a simţit necontenit impulsul de a se „cufunda în
mitul şi sufletul poporului”.
 MITUL LUI ISIS SI OSIRIS IN BALTAGUL

Mitul lui Isis si Osiris este considerat cel mai renumit mit din mitologia
egipteana. Ra i-a cedat tronul fiului sau Osiris care a condus oamenii cu intelepciune
si dreptate. El o ia de sotie pe sora sa Isis si impreuna il au pe Horus.
Seth este invidious pe succesul fratelui sau si il omoara. Acum putem vedea
asemanarea operei lui Mihail Sadoveanu “Baltagul” cu acest mit unde Nechifor Lipan
a fost omorat de doi calatori pentru a-I fura oile, deci din lacomie si invidie.Dupa ce
Seth il omoara pe Osiris, acesta il taie in 14 bucati si il imprastie in tot Egiptul pentru
a fi sigur ca acesta nu mai poate fi salvat.
Isis, simbolul armoniei matrimonial si al fidelitatii casnice, nu se resemneaza
asupra sortii sotului sau, aceeasi atitudine pe care o va avea si Vitoria Lipan, si se
duca in cautarea ramasitelor sotului sau. In Baltagul, Vitoria Lipan presimte moartea
sotului sau si pleaca in calatorie spre a-l gasi urmand sensul invers al transhumantei
si nu se opreste pana nu ii gaseste trupul fara viata.Acelasi lucru il face si Isis care
parcurge un drum anevoios cu scopul de a reintregi corpul sotului sau si de a-I oferi
un ritual de inmormantare cuvenit.
Vitoria Lipan,dupa ce gaseste ramasitele lui Nechifor, il inmormanteaza dupa
principiile crestine deoarece ea crede ca astfel se va restaura echilibrul firesc ce
fusese tulburat odata cu uciderea lui. Astfel putem observa asemanarea izbitoare a
operei lui Mihail Sadoveanu cu mitul egiptean.
O alta asemanare este si soarta fiului celor doua familii. Gheroghita este
nevoit sa se maturizeze si sa ii ia locul tatalui sau decedat ca si cap al familiei. El
trece brusc de la inocenta copilariei la grijile si reponsabilitatile vietii de adult fiind
insarcinat cu toate treburile familiei, odata indeplinite de Nechifor Lipan. Astfel si fiul
lui Isis si Osiris, Horus, este nevoit sa urce pe tron si sa domneasca in locul tatalui
sau. El tanjeste dupa razbunare impotriva lui Seth pentru asasinarea lui Osiris, care
dupa ce a fost reintregit de catre Isis si supus practicilor magiei negre pentru a fi
readus la viata. Acest lucru nu a fost posibil, dar Osiris a domnit in lumea mortilor.
In concluzie, putem afirma ca interpretarea lui Alexandru Paleologul in studiul
“Treptele lumii sau calea catre sine a lui MihailSadoveanu” din 1978 asupra
asemanarii dintre actiunea romanului “Baltagul” si mitul egiptean a lui Isis si Osiris
este bine intemeiata si eu consider ca este in intregime valid.