Baltagul

De Mihail Sadoveanu
Romanul “Baltagul“ este publicat în 1930 și reprezintă monografia unui
sat moldovenesc de munte. Personajele trăiesc într-o lume arhaică, o lume
încremenită în tradiții și mentalități ancestrale. Singurul personaj dinamic din
text este Nechifor Lipan. El este cel care face legătura între Țara de Sus și Țara
de Jos, Țara de Sus este spațiul Vitoriei Lipan și Țara de Jos este spațiul
schimbării economice, al vânzării și cumpărării oilor, unde Nechifor Lipan se
simte foarte bine. De asemenea, romanul reprezintă o metaforă a drumului,
Vitoria pleacă de la moarte către viață, de la întuneric către lumină. Pentru
Gheorghiță, drumul este unul al maturizării, al formării, de aceea “Baltagul“
este și un bildungs roman.

Temele: viața muntenilor, tema dragostei, tema înțelepciunii, a educației

și nu în ultimul rând tema povestirii.

Criticii literari interpretează romanul ca fiind unul polițist (G.Călinescu),

etnografic și mitic baladesc (Perpessicius).

E. Lovinescu crede că romanul este reconstituirea mioriței. N. Manolescu

consideră că este un roman realist obiectiv și îl încadrează în cadrul romanelor
dorice cu narațiunea la persoana a III-a. Al. Paleologul consideră că romanul
este inițiatic și că este o antimioriță, cu toate că romanul se deschide cu un
motto din Miorița, criticul indentifică în roman mitul lui Isis si Osiris.

Este adevărat ca romanul exploatează inspirația mitic-baladescă , proiectată

într-o civilizație pastorală, pe un scenariu dinamic, cu evident accent polițist.

Tema este amplă si surprinde multiple aspecte: călatoria, iubirea, datoria,

inițierea, familia, dreptatea, relația cu natura, atitudinea omului în fața morții.

Viziunea lui Sadoveanu asupra vieții muntenilor este și monografică, fiind

consemnate tradițiile, cutumele, superstițiile, principiile educației copiilor,
relația cu preotul, cu vrăjitoarea, cu visele, cu semnele naturii, cu postul, dar și
realistă, deoarece drumul Vitoriei este unul justițiar, dreptatea trebuie să
învingă, crima trebuie dezvăluită, realitatea economică este una nouă, la care

1
Baltagul
Nechifor s-a adaptat, Vitoria, nu, iar autoritățile nu sunt în stare să facă
dreptate.

Titlul este alcătuit dintr-un substantiv simplu, articulat care în text are
două sensuri: pe deoparte este vorba despre sensul concret, baltagul ca și
armă, pe de altă parte este intrumentul justițiar. Baltagul este o armă cu două
tăișuri. Tot drumul celor doi este un drum labirintic cu cotituri, dealuri, văi iar
baltagul se mai numește labrys, secure dublă, armă cu două tăișuri, este
securea cu care a fost ucis Minotaurul. Labirintul este un simbol al morții și al
rătăcirii. Narațiunea este obiectivă, pespectiva este și realistă și mitică,
naratorul este omniscient, focalizarea este zero, viziunea este “dindărăt“, cu
precizarea că la parastas Vitoria povestește prima ca și cum ea ar fi naratorul.
Secvențele romanului sunt înlănțuite însă apare și descrierea.

Timpul este măsurat religios, acțiunea începe la Sf. Andrei și se termină

în Postul Mare. Spațiul este bogat în toponime care există pe hartă dar sunt
anumite localități fictive inventate de către autor pentru a crea o imagine cât
mai veridică drumului Vitoriei. Măgura Torcăului, Doi Meri, Râul Neagra sunt
toponime simbolice, pe care Sadoveanu le construiește.

Prima parte a romanului cuprinde capitolele 1-6. Ea este prefigurată de

incipitul care schițează o sociogonie mitică, sub forma legendei spuse de
Nechifor la petreceri:” Domnul Dumnezeu, dup ace a alcătuit lumea, a pus
rânduială și semn fiecărui neam”. Pretextul acestei legende îl pune in evidență
pe Nechifor Lipan, personaj central, , cu toate că este absent.

Pornind de la imaginea Vitoriei, care toarce pe prispă, tăcută și îngândurată, se

conturează universul muntenilor, universul închis, cu legi proprii, nescrise,
unde priceperea și înțelepciunea femeii sunt findamentale pentru îngrijirea
gospodăriei, atunci când bărbații sunt plecați cu oile.

Aceste capitole conțin expozițiunea și intriga și surprind satul Măgura Tarcăului

Se desprinde imaginea Vitoriei, care toarce pe prispă, cu gândul dus la soțu lei.
Lumea Vitoriei este una închisă, cu legile ei nescrise, departe de zbaterile
orașului. Nechifor este plecat cu oile, asadar Vitoria este cea care se ocupa de
gospodarie si de copii. Viața aspră se reflectă în asprimea femeii. Cursul vieții
nu trebuie sa iasâ din făgașul stiut, nimic nu iese din tradiție, existența e
guvernată de datină și de natură.
2
Baltagul
Intriga romanului o reprezintă momentul în care Vitoria se pregăteste de
drum: o duce pe Minodora la mânăstire, vinde produse pentru a avea bani de
drum, anunța autoritățile că i-a disparut soțul.

A doua parte a romanului (capitolele 7-13) si surprinde desfasurarea acțiunii.

Vitoria împreună cu Gheorghiță refac traseul parcurs de Nechifor Lipan. Hanul
lui Donea de la Gura Bicazului, Crâșma lui David de la Călugăreni, La Moș
Pricop și Baba Dochia din Fărcașa, La Vatra Dornei la Han, la Canțelarie( unde
gaseste actul de vânzare a oilor), la Păltiniș, la Broșteni, la Borca, unde
întâlnește cumetria și la Cruci, unde întâlnește nunta(percepute de către
Vitoria ca semne rău prevestitoare). Nechifor Lipan dispare între Suha și
Sabasa, unde îl gasește într-o gospodărie pe Lupu, câinele lui Nechifor. De
altfel, în dreptulCrucii Talienilor, Lupu este cel care îi conduce catre rămășițele
lui Nechifor, aflate într-o râpă. Scena descoperirii lui Nechifor este una cheie in
roman. Natura renaște, semnele primăverii sunt receptate de sufletul
Vitoriei:”trupul ei ar fi vrut să cânte și să înmugurească; simțea intrând în el
soare și bucurie; dar, în același timp, se ofilea în ea totul, grabnic, ca clopoțeii
pe care-i ținea între degete și care pieriseră”. Simțimdu-l pe Lupu agitat,
Gheorghiță îi dă drumul în râpă si coboară și el. Se observă ca ritmul narativ se
precipită, apar verbe la perfectul simplu care punctează derularea rapidă a
acțiunii, dar și verbe la imperfect care redau trăirile personajelor: Gheorghiță
plânge, ințelege ca acolo se află rămășițele tatălui său pe care le va păzi în acea
noapte de către fiu. Din punctul de vedere al semnificațiilor simbolice, această
coborâre în râpă a lui Gheorghiță echivalează cu o coborâre în infern.
Gheorghiță în acest moment va trece pragul inițiatic de la stadiul de
copilandru, băiețandru la cel de adult. Este pentru Gheoghița o renaștere
simbolică,

Partea a treia a romanului cuprinde capitolele 14-16 în care este

surprinsă ancheta, înmormântarea, parastasul și pedeapsa.

Finalul romanului pune în evidența pragmatismul și inteligența Vitoriei. Este

memorabila secvența de la praznicul de înmormântare. Naratorul redă
progresiv starea de enervare a lui Calistrat Bogza, care se dovedește lipsit de
tact în fața asultului insinuărilor Vitoriei. Pe fondul paharelor băute și al
tensiunii instalate, prin intermediul stilului indirect liber, sunt redate gandurile
lui Calistrat Bogza: “Prost și tâmp ar fi să-și închipuie că ea a fost de față.”
3
Baltagul
 Punctul culminant este cel în care Vitoria reconstituie scena crimei, Ilie
Cuțui recunoaște iar Bogza este foarte agresiv.

În final, Gheorghiță lovește cu baltagul pe ucigașul tatălui său, face

dreptate iar drumul de întoarcere este unul în care rânduiala a fost așezată.
După ce adevărul a ieșit la lumină, Vitoria se simte “ ca trezită din nou de griji
multe”. Viața trebuie să continue, femeia face planuri de pomenire pentru cel
dispărut, de recuperare a turmelor și de întoarcere la firesc:”ne-om întoarce iar
la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat”. Armonia lumii este
restabilită pentru că lumea “are o coerență pe care moartea lui Lipan n-a
distrus-o”(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

Despre Vitoria Lipan, personajul principal al romanului, critica literară s-a

pronunțat nu o dată contradictoriu. De exemplu, George Călinescu o vede ca
pe un hamlet feminin admirând hotărârea și curajul femeii. Pe de altă parte, N.
Manolescu vedea în Vitoria “o femeie în țara bărbaților“ insistând asupra
tactului și capacității Vitoriei de a disimula.

Personaj complex, tradițional, Vitoria este o purtătoare a unor tradiții

străvechi fiind simbolul unei lumi, cea de sus, a oierilor, o lume încremenită
într-o structură arhaică. Refractară la nou, Vitoria n-ar fi coborât niciodată
pentru că spre deosebire de Nechifor Lipan, dinamic, pe Vitoria nu o
interesează “Lumea de Jos“, cea a schimburilor economice. Puterea și
hotărârea o duc pe Vitoria spre ceea ce trebuie aflat și îndeplinit:”N-am sa mai
am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”. Va
apela la luciditate, curaj, iar stăpânirea de sine o va ajuta la final, când va
demasca ucigașii.

Apartenența la universul patriarhal, arhaic se observă din relația cu copiii, dar

și cu tot ce este nou. Nu-i place trenul: “ în tren ești olog, mut și chior”.
Minodora nu are voie sa aibă coc, nici să danseze valț sau să poarte bluză.
Rânduiala firii trebuie pastrată din generație în generație, așa cum și Vitoria le-
a moștenit de la mama și de la bunica ei. Legea trebuie respectată, ea este
rânduiala,de aceea ritualul de înmormântare este supravegheat: priveghiul,
drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana și praznicul trebuie
îndeplinite întocmai.

4
Baltagul
Însă semnele țin de lumea tainică a femeii care știe “să citească” oamenii,
natura și visele. Iubirea adâncă pentru Lipan, dupa mai bine de două zeci de
ani, este taina sufletului Vitoriei.Astfel trebuie înțeles țipătul pe care femeia îl
dă când găseste rămășițele lui Nechifor și-i strigă numele de taina, dar și țipătul
dinaintea coborârii coșciugului.

Prima caracterizare este făcută de către narator prin intermediul numelui.

Vitoria simbolizează victoria și la nivel de nume există o legătură între
personaje. Nechifor este “nike-phores“ și este purtătorul de victorie,
Gheorghiță este numele băiatului dar este și numele cu care tainic îl alintă
Vitoria pe Nechifor și cu care îl strigă din răsputeri în momentul în care îl
găsește în râpă. Gheorghiță este Sfântul purtător de biruință, este cel care
înfrânge balaurul, este simbol al binelui care se luptă cu răul.

Caracterizarea directă a naratorului este foarte succintă în ceea ce

privește portretul fizic al femeii: “ea este încă o femeie tânără, frumoasă, cu
ochii aprigi“. Își iubește foarte mult soțul și, după ce din superstiție se duce la
ghicit, ea știe să asculte atât semnele naturii, cât și să interpreteze visurile.
Astfel, Vitoria înțelege că s-a întâmplat ceva cu Nechifor care trebuia să se
întoarcă acasă înainte de Sf. Andrei. Apoi, ea îl visează pe Nechifor Lipan întors
cu spatele la ea trecând o apă mare. Femeia știe că soțul ei s-ar întoarce chiar
dacă o mai înșală.

Călătoria pe care trebuie să o facă este una dinspre întuneric spre

lumină. Întunericul este misterul în care se află Nechifor, lumina este adevărul
pe care Vitoria îl va descoperi. Este o călătorie inițiatică pentru Gheorghiță,
justițiară pentru ambele personaje dar mai ales este o călătorie a datoriei
pentru Vitoria.

Credincioasă, înainte de a pleca ține 12 vineri post, se roagă la icoana de

la mănăstirea Bistrița, cere binecuvântare de la preot. Pragmatică, pentru a
avea bani de drum vinde produsele din gospodărie. Viața se desfășoară după
rânduială și semn. Rânduiala trebuie respectată, astfel pe Minodora o duce la
mănăstire iar pe Gheorghiță, băiatul ei, îl ia cu ea. Mamă foarte aspră, care nu-
și manifestă dragostea față de copii, îi cere lui Gheorghiță o maturitate pe care
copilul nu o are. Băiatul, de multe ori simte că nu-și înțelege mama, care parcă-
i cere prea multe.

5
Baltagul
 Cu toate că nu a plecat niciodată de acasă, în lumea străină în care a
ajuns, Vitoria știe să se poarte cu tact, să dea dovadă de înțelepciune și de
diplomație. Interesându-se de opririle lui Nechifor, lasă întâi oamenii să
povestească despre el pentru că stăpânește foarte bine arta disimulării. Nu
crede în autorități dar le respectă pentru că are nevoie de ele, în schimb, crede
în intuiția și inteligența care o vor ajuta să descopere ucigașii.

Odată găsite rămășițele lui Nechifor și dezvăluiți criminalii, echilibrul este

refăcut. Personaj justițiar, ea nu se teme să-i ceară băiatului să se lovească cu
baltagul pe cel care i-a ucis soțul.

În concluzie, aparținând realismului mitic, romanul “Baltagul” este opera

maturității literare a lui Sadoveanu, prin complexitatea arhitecturală,
îmbinarea aspectului realist cu cel mitic, prezența marilor teme sadoveniene,
dar și prin construcția personajului Vitoria Lipan, figură inedită în peisajul epicii
interbelice.

6
Baltagul