Baltagul- Mihail Sadoveanu (1930)

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, în care autorul își exprimă în mod indirect, gânduri,
idei, sentimente, prin intermediul acțiunii și al personajelor.

Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai
multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje, puternic
individualizate.

Opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist,
mitic și tradițional.

Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii
pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic
(gesturile-ritual ale Vitoriei, tradițiile pastorale, mitul marii treceri).

Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare. Romanul
Baltagul reprezintă monografia satului moldovenesc de la munte , lumea arhaică a păstorilor, având în
prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria
reconstituie drumul parcurs de bărbatul său pentru descoperirea adevărului și înfăptuirea dreptății.

Titlul “Baltagul” desemnează gramatical un substantiv comun, singular, articulat cu articolul hotărât
“-ul”. Conotativ, înseamnă toporul cu doua tăișuri, iar denotativ este un obiect simbolic, ambivalent,
armă a crimei și instrument a dreptății. De remarcat că în roman, același baltag a lui Lipan îndeplinește
cele doua funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.

Timpul derulării acțiunii este vag precizat prin repere temporale din calendarul religios al satului
tradițional: “aproape de Sfântul Andrei”, “în Postul Mare”, “10 martie”. Perioada istorică poate fi dedusă
ca fiind începutul secolului al XX-lea din menționarea trenului și telefonului în zona Moldovei, dar
atemporalitatea este o trăsătură atmosferei legendare a aspectului mitic.

Cadrul acțiunii este satul de munte Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței. Fiind un roman
realist pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu Gheorghiță pe urmele lui Nechifor este
transcris de pe hartă. Dar fiind o scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul imaginează satul
Lipanilor, Măgura Tarcăului.

Romanul este structurat în 16 capitole, cu acțiunea desfășurată cronologic, urmărind momentele

subiectului. Capitolele pot fi grupate în trei părți: I- constatarea absenței și pregătirile de drum, II-
căutarea soțului dispărut, III- găsirea celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.

Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor și altor neamuri pe
care o spunea Nechifor la “cumătrii și nunți”. Legenda este rememorată de Vitoria, în absența soțului ei
și anticipează destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul epilogul cuprinde planurile de viitor ale
Vitoriei în legătură cu familia ei rostite după încheierea deznodământului.

Personajul principal este Vitoria Lipan, femeie voluntară, munteancă, soție de cioban și mamă
autoritară. Femeie puternică, Vitoria pornește cu hotărâre să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l
înmormânteze creștinește. Femeie conservatoare, respectă obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și
respinge noutățile aduse de copii. Este reprezentativă pentru tipul femeii voluntare, în raport cu lumea
arhaică, dar și o individualitate prin însușirile ei, spiritul de răzbunare și perspicacitatea unui detectiv.

Criticul G. Călinescu afirmă că Vitoria e “un Hamlet feminin” pentru că pune la cale demascarea
ucigașilor la parastas prin reconstituirea scenei morții lui Nechifor Lipan, în fața sătenilor.

Personajul secundar, Gheorghiță, fiul Vitoriei și al lui Nechifor, reprezintă generația tânără cu
preocupările vârstei și deschiderea spre noutățile civilizației (îi propune mamei să ia trenul până la
Dorna). El trebuie să ia în familie locul tatălui dispărut. La început, Gheorghița este prezentat ca un
adolescent interesat în special de întâlnirile cu cei de vârsta lui, dar Nechifor are încredere în el și îl
trimite cu oile la iernat la apa Jijiei, unde ar fi trebuit să se întâlnească înainte de sărbători.

Romanul poate fi considerat inițiatic (bildungsroman), deoarece prezintă drumul spre maturizare
străbătut de Gheorghiță, al cărui inițiator este Vitoria. Dispariția tatălui, îl obligă pe tânăr să se
maturizeze, iar pe Vitoria să-l însoțească în călătorie pentru a suplini lipsa de experiență a băiatului.

Munteanca este o femeie hotărâtă, curajoasă, care face cu chibzuință pregătiri de călătorie.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și este
refractară la noutățile civilizației “În tren ești olog, mut si chior”, îi spune lui Gheorghiță.

În raport cu Gheorghiță, tânăr imatur la începutul călătoriei, Vitoria este inițiatoarea. Mama îl obligă
pe flăcău să-și asume responsabilități ale unui bărbat și să o însoțească în căutarea lui Nechifor:
“Înțelege că jucăriile au stat”. Deși fiul este copilul preferat și poartă numele secret al tatălui amintindu-i
de dragostea pe care i-a purtat-o soțului în tinerețe, pe drum devine aspră cu el, care constată că
“mamei i-au crescut țepi de aricioaică”.

Secvența coborârii în râpă reprezintă o primă scenă semnificativă pentru maturizarea tânărului și
pentru evoluția relației dintre cele doua personaje. Când ajutați de câinele Lupu, mama și fiul găsesc
locul unde fusese prăvălit Nechifor, între Suha și Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor, Gheorghița găsește
rămășițele tatălui. Vitoria pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească toate cele necesare
înmormântării și îl lasă pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor.
Inițierea presupune o probă a curajului bărbătesc, iar coborârea în râpă, amintește de mitul coborârii în
infern.

A doua secvență semnificativă este parastasul lui Lipan când Vitoria reconstituie scena morții soțului
ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză direct. Bogza își pierde
cumpătul, se repede la flăcău ca să ia arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel, tânărul răzbună
moartea tatălui său și restabilește dreptatea. Inițierea flăcăului este desăvârșită. El este acum pregătit să
își asume rolul de cap al familiei în locul lui Nechifor.