BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

1.ÎNCADREAREA
Mihail Sadoveanu este un scriitor prolific, cele mai multe dintre
operele sale apărând în perioada interbelică, asemenea romanului „Baltagul”
publicat în 1930, un roman social, realist, dar și cu note romantice, obiectiv
și tradițional. De recuzita realistă aparțin inspirația din realitate, caracterul
veridic al faptelor, curentul având la bază principiul mimesisului, dar și
relatarea la persoana a III-a din perspectiva unui narator omniprezent și
omniscient. De romantism amintesc descrierile romanțate, plastice,
Sadoveanu fiind un adevărat pictor al cuvântului, dar și inspirația din
folclor, romanul valorificând balada populară „Miorița”, tehnica fiind cea a
palimpsestului (scrierea peste scriere). Cu alte cuvinte, între textul popular și
cel cult există atât similitudini cât și deosebiri care fac din opera lui
Sadoveanu o creație literară originală. De pildă se păstrează conflictul din
invidie și motivul căutării, dar în baladă moartea este una ipotetică, ca și
căutarea tânărului de către măicuța bătrână, în timp ce în roman uciderea se
produce iar căutarea celui dispărut este o acțiune întreprinsă de Vitoria
Lipan, prima femeie detectiv a literaturii românești ce nu este doar o
ipostază a tragismului, ci și un justițiar. O altă diferență este legată de
motivul animalului credincios, în „Miorița” acesta fiind oița năzdrăvană
ce-și avertizează tânărul stăpân apoi devine destinatarul testamentului, iar în
„Baltagul” apare câinele Lupu ce-și plânge stăpânul lângă râpa în care a
căzut ucis, ajutând la descoperirea celor doi criminali, Bogza și Cuțui, și la
săvârșirea dreptății în secvența finală la parastasul lui Nechifor.

2.TITLUL
Titlul este format dintr-un substantiv articulat hotărât, desemnând în
egală măsură arma crimei și a răzbunării, baltagul fiind o sabie cu două
tăișuri. În plus, în etimologia cuvântului se găsește și sensul de labirint ceea
ce anticipează caracterul de bildungsroman al operei, cel care se inițiază
fiind Gheorghiță, luat în călători de mama sa „pentru ca brațul lui să lupte și
mintea ei să lucreze”. Bildungsromanul este pus în evidență și de motivul
coborârii în Infern, tânărul stând o noapte întreagă în râpa în care au fost
găsite rămășițele trupești ale tatălui său pe care le păzește însoțit doar de
calul său. Prezența acestuia amintește de funcțiile lui psihopompe, în
mentalitatea populară calul fiind asociat cu ducerea sufletului defunctului
(mortului) pe lumea cealaltă. Labirintul constă în drumul întortocheat pe
care personajele îl fac în încercarea de a găsi urmele celui dispărut, pentru ca
între Suha și Sabasa într-o gospodărie să-l găsească pe Lupu și acesta să-i
conducă la locul mârșavei fapte.

3.STRUCTURA
Este echilibrată, opera se derulează pe momente ale subiectului epic,
principala tehnică fiind cea a înlănțuirii pentru că evenimentele se relatează
pe măsură ce se succedă. Înlănțuirea alternează cu pauzele descriptive în
care se conturează actul narativ, portretele personajelor sau elemente de
ritual, tradiții, obiceiuri ce fac din roman o frescă socială. O altă tehnică este
cea a rememorării, care apare la început, prin intermediul Vitoriei Lipan care
își amintește „stând singură pe prispă în lumina de toamnă și torcând” de
legenda pe care Nechifor o spunea deseori având ca mesaj viața grea a
muntenilor care au întârziat la împărțirea darurilor de către Dumnezeu.
Rememorarea creează în incipitul romanului o atmosferă nostalgică, dar are
și menirea de a fixa cronotopul, acțiunea începând toamna, toposul fiind dat
de indici de genul „pârâul Tarcăului” , „Lipan plecase de acasă după niște oi,
la Dorna”, „satul risipit sub pădurea de brazi”. Un plus de veridicitate dau și
indicii temporali de genul „ziua de Sfântul Andrei era aproape” susținând și
ideea că naratorul este omniprezent și omniscient, iar narațiunea se derulează
la persoana a III-a. Același narator conturează și portretele personajelor,
romanțându-l pe cel al Vitoriei, protagonista: „ochii ei căprii”, „lumina
castanie a părului”, „fusul se învârtea harnic, dar singur”.
Fiind roman obiectiv, finalul este închis, iar, conform recuzitei
realiste, mesajul este moralizator, construit după Legea Talionului: „ochi
pentru ochi și dinte pentru dinte”.

4.TEMA
Tema romanului este complex construită, „Baltagul” fiind un roman
social care include mai multe aspecte: familia, iubirea, inițierea, invidia,
aspecte privind Moldova tradițională, arhaică, numită sugestiv de Vitoria
„Țara-de-Sus” în antiteză cu „Țara-de-Jos”, Moldova ce începe să se
modernizeze, să accepte schimbarea, antiteză pe care Sadoveanu o scoate în
evidență și în opera „Hanu Ancuței”.
Iubirea este una dintre cele mai relevante teme, motorul intrinsec al
Vitoriei care nu are liniște până când nu-l găsește pe Nechifor, până nu află
adevărul și nu face dreptate. Tot Vitoria este cea căreia i se datorează
prezența lui Lipan, o permanență în roman, în ciuda absenței fizice. Cei doi
formează o imagine prototip a Moldovei arhaice, cuplu de inițiați într-o lume
mitică pe care Alexandru Paleologu îl compară cu mitul lui Isis și Osiris.
Vitoria este lipsită de omul drag care intuiește că a murit de aceea încearcă
să descopere șirul evenimentelor și pe vinovați. La fel ca Osiris ucis de
fratele său Seth din invidie, Nechifor este ucis de frații săi, ciobani
moldoveni. Isis îl caută ajutată de fiul lor Horus în timp ce Vitoria este
ajutată de fiul lor Gheorghiță, fiecare dintre femei rămânând fidelă celui
drag chiar și dincolo de moarte. În acest sens, când un mocan (om de la
munte) o curtează pe Vitoria „încă tânără și frumoasă” aceasta îi cere lui
Gheorghiță să-l pălească pe bărbat cu baltagul ca și când ar fi întinat
(profanat) memoria celui drag.
O altă temă este inițierea, Gheorghiță fiind neofitul, iar Vitoria
mistagogul, luat de mama lui în călătorie „pentru ca mintea ei să lucreze și
brațul lui să lupte”, legată și de motivele labirintului și al coborârii în Infern.
La finalul acestui proces tânărul devine capul familiei în locul tatălui său
ucis de Calistrat Bogza, în timp ce Ilie Cuțui este martor al scenei. Tocmai
de aceea în final băiatul este cel care îl pălește pe criminal cu baltagul
îndeplinind Legea Talionului, fără a nesocoti însă legile umane căci totul se
întâmplă la parastasul tatălui, având ca martori ai demascării criminalilor
atât preotul cât și autoritățile. Cea care va reface firul crimei este Vitoria, cu
inteligență și cu atributele unui fin psiholog, ca și când ar fi fost de față și
provocând astfel pe Bogza care îl atacă pe tânăr, în apărarea lui sărind
câinele Lupu.
„Baltagul” este roman social, o frescă a Moldovei arhaice, mitice,
aceasta fiind supratema creației. Din acest punct de vedere Vitoria este un
mistagog și pentru cititor căruia îi prezintă o lume ce nu se opune
modernului din spirit de frondă, ci pentru că este esența ei. Astfel,
cunoaștem mituri, tradiții, superstiții în care Vitoria crede demonstrând în
același timp că este o femeie cu o personalitate complexă. Faptele pe care ea
le întreprinde sunt completate de naratorul omniprezent și omniscient cu
observații care ajută la înțelegerea eroinei și a lumii din care face parte. Sub
ochii cititorului se derulează o nuntă, un botez, dar și parastasul lui Nechifor,
evenimente care sintetizează existența umană, ca și în balada „Miorița”
sugerate de simbioza elementelor funerare cu cele ale nunții. Superstițiile
sunt relevante și pentru găsirea lui Nechifor căci Vitoria înțelege semnele
naturii care o ghidează, dar ține cont și de vise pe care le consideră
premonitorii. De exemplu, cântecul cocoșului e vestitor de drum, iar visul cu
Nechifor trecând călare o apă neagră cu fața întoarsă de la de la casă îi
întărește convingerea că bărbatul ei e mort. Tocmai de aceea, nu se grăbește
a pleca în călătorie, parcurgând întâi un adevărat ritual de purificare
spirituală: ține post, lasă daruri la mânăstire, îngrijește de gospodărie și o
duce pe Minodora fiica ei la mânăstire, gest ce sugerează că este și o femeie
conservatoare, aspră în educația copiilor. Un argument în acest sens este și
faptul că insistă ca Minodora să poarte catrință, iar atunci când aceasta este
curtată de fiul lui Topor devine atentă la atitudinea fetei.
Toate aceste observații converg către ideea că avem de-a face cu o
femeie ce reușește într-o țară a bărbaților, un Hamlet feminin, căci face
dreptate cu ajutorul spiritului defunctului. Vitoria Lipan rămâne în acest mod
o eroină emblematică a prozei interbelice, demonstrând că „Baltagul” este
mai mult decât o trecere în registrul epic a baladei populare.