Baltagul

(roman traditional)

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai mari autori ai literaturii romane numarandu-se
printre cei mai prolifici scriitori ai epocii moderne. Supranumit de Geo Bogza “Ceahlaul prozei
romanesti”, este un scriitor de geniu, neintrecut artist al cuvantului, scrierile sale de o frumusete poetica
aparte fiind traduse in cca 40 de limbi, iar altele ecranizate. Printre speciile abordate de acesta se
numara piese de teatru (“De ziua mamei”), povestiri (“Cantecul amintirilor”, “Umbre”), schite
(“Domnisoara M… din Falticeni”), nuvele (“Ion Ursu”, “Pustiul”, “Floare ofilita”) si romane (“Zodia
cancerului sau vremea Ducai Voda“, “Creanga de aur”). Opera sa foarte vasta cuprinde peste 120 de
volume a caror tema variaza de la tema istorica (“Fratii Jderi”, “Neamul Soimarestilor”), la tema orasului
de provincie (“Locul unde nu s-a intamplat nimic”), cea a satului de munte (“Baltagul”, “Hanul Ancutei”)
si pana la cea a naturii, cea mai indragita tema de catre Sadoveanu (“Imparatia apelor”, “Tara de dincolo
de negura”).
Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este “probabil singurul roman
obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epicii
interbelice: polimorfismul structurii, adica “amestecul de roman realist si naratiune arhetipala grefata pe
un scenariu politist”(Carmen Matei Musat).
Romanul “Baltagul” prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a
pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de
fiul ei Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru elucidarea adevarului si
savarsirea dreptatii.
Romanul este o specie a genului epic in proza, cu o actiune complexa, organizata pe mai multe
planuri narative, cu conflicte puternice si o intriga complicata, la care participa personaje numeroase,
bine individualizate.
Titlul numeste obiectul eponim, baltagul, ce in sens propriu reprezinta un topor cu doua taisuri,
iar in sens figurat constituie arma crimei si arma actului justitiar. Cele doua lame, ca si in sensul feng
shui-ului simbolizeaza coexistenta binelui si a raului, a vietii si a mortii. In mitologie, baltagul era un
instrument mostenit de urmasi odata cu virtutile inaintasilor. Cuvantul “baltag” poate veni si de la
grecescul “labrys”, care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. In roman este vizibil simbolul
labirintului: un labirint interior, la framantarilor eroinei de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat
si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan.
Romanul este plurivalent tematic. Romanul are caracter mitic, avand la baza mituri
autohtone(“Miorita” ce reprezinta marea trecere, “Salga” si “Dolca”- mitul femeii in cautarea barbatului
disparut si mitul animalului credincios ce infaptuieste actul justitiar), dar si mituri universale (“Isis si
Osiris” considerat “mitul total”: istoria zeului egiptean Osiris ucis de fratele sau, Seth, si reinviat de Isis.
Analogiile depasesc cadrul personajelor principale. Zeul va fi razbunat de fiul sau Horus (Gheoghita) cu
ajutorul cainelui Anubis (Lupu) care in credinta egipteana este calauza divina spre Infern si cel care
devoreaza pacatosii, dupa judecata lui Osiris). Romanul are caracter traditional, fiind o monografie a
satului moldovenesc de munte in care sunt prezentate obiceiurile regasite in cele mai importante
momente din viata omului. Aspectul de pseudo-roman de dragoste e definit de existenta a doua
coordonate : iubirea adolescentina intre Minodora si Ghita C Topor privita cu zambet de cititori si cu
ironie de narator, si dragostea echilibrata, matrimoniala ce depaseste limitele mortii, intre Vitoria si
Nechifor Lipan. Prima este surpinsa de scrisoarea pe care fiul dascalitei o trimite Minodorei, semnandu-
se in mod pueril “Frunzulita de mohor/ Te iubesc si te ador/ Ghita C Topor”. In partea opusa se afla
legatura stransa intre cei doi soti caci Vitoria stia ca desi s-ar fi dus la o alta femeie , asa cum sugereaza
baba Maranda, sotul ei se intorcea tot la ea si,cu toate ca fusese lovita pt o alta muiere, ea il iubea pt ca
era “omul ei”.
Perspectiva narativa contureaza nuantele unui bildungsroman, personalitatea care se
contureaza fiind cea a lui Gheorghita, care trece de la stadiul de flacau la stadiul de barbat capabil sa ia
decizii importante.
“Baltagul” dobandeste atributele unui roman politist prin existenta unei crime (uciderea lui
Lipan), a unui criminal (Calistrat Bogza) si a unui complice (Ilie Cutui). Arma crimei o reprezinta baltagul,
fiind si arma dreptatii. “Ancheta” savarsita de un asa-zis detectiv al zilelor noastre (V Lipan) rezolva
misterul mortii.
Scriitorul plaseaza actiunea in satul Magura Tarcaului, opera debutand cu imaginea eroinei,
Vitoria Lipan stand singura pe prispa si incercand sa patrunda cu gandul pana la sotul sau, Nechifor
Lipan, plecat din toamna de acasa, la Dorna, pentru a cumpara niste oi. Ea isi aminteste de povestea pe
care Nechifor o spunea adesea la petreceri, despre cum a randuit Dumnezeu lumea si cum a pus semne
fiecarui neam. Vitoria devenea tot mai ingrijorata de intarzierea sotului, iar dupa ce acesta ii apare in vis
trecand spre asfintit peste o revarsare de ape negre apeleaza la sfaturile preotului Daniel si a babei
Maranda care ii citeste in carti ca o femeie cu ochii verzi i-a facut farmece barbatului. Gheorghita se
intoarce acasa dupa ce randuieste oile si plateste ciobanii dupa sfaturile baciului Alexa, iar Vitoria
hotaraste sa il trimita pe el in cautarea lui Nechifor, dar isi da seama ca baiatul este lipsit de experienta.
Inainte de a pleca la drum, Vitoria merge la Manastirea Bistrita unde se roaga la icoana Sfintei Ana si la
Piatra Neamt, unde anunta disparita sotului. Apoi a facut pentru Gheorghita un baltag pe care l-a sfintit
parintele Daniel si a dus-o pe Minodora la Manastirea Varatec.
In drumul lor, la Borca asista la o cumetrie, unde Vitoria respecta obiceiurile unei astfel de
ocazii, iar la Cruci trebuie sa faca fata veseliei unei nunti. Ajunsi la Vatra Dornei, afla ca acolo s-a
organizat targul de oi din toamna si ca Nechifor Lipan a cumparat 300 de oi dintre care 100 le-a vandut
altor doi ciobani cu care a pornit impreuna la drum. Vitoria continua cautarea pe urmele celor 3 pana la
Sabasa unde in curtea unui gospodar il gaseste pe Lupu, si apoi la Suha de unde Nechifor isi pierde urma.
Femeia isi da seama ca sotul ei fusese ucis intre cele doua localitati. Cu ajutorul cainelui gaseste
osemintele lui Nechifor intr-o prapastie. Femeia lasa autoritatile sa faca cercetarile necesare, dupa care
il inmormanteaza pe Lipan conform traditiei, la praznic fiind prezenti si cei doi tovarasi de drum. Prin
inteligenta si diplomatie, femeia reconstituie faptele intamplate si reuseste sa-i demaste pe vinovati
Calistrat Bogza si Ilie Cutui, indeplinind un act de justitie.
La inceputul romanului, in maniera tipic realista, Vitoriei i se realizeaza un portret fizic, cu
accent pe fizionomia care lasa sa transpara trairile launtrice: obrazul ca un portret neclintit este
insufletit de “ochii ei caprui in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului”. Acelasi element
portretistic este ales pentru a marca alunecarea dintre planul prezentului spre cel al evocarii: “acei ochi
aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute”.
 In complexitatea sa, personajul este privit din numeroase unghiuri, care ofera tot atatea
perspective prin intermediul carora eroina dobandeste profunzime. Ca sotie, ca mama, ca detectiv si ca
munteanca sunt numai cateva din ipostazele Vitoriei Lipan, prin care i se probeaza insa variate trasaturi:
iubirea, devotamentul, autoritatea, inteligenta, intuitia, caracterul puternic.
In ipostaza de sotie, Vitoria isi iubea barbatul la fel ca in tinerete, dupa mai bine de doua decenii
de convietuire si recunostea asta cu rusine, caci, dupa legile nescrise, varsta iubirii a trecut, de vreme ce
au copiii mari, aflati ei insisi in pragul casatoriei. Dragostea ei de douazeci si mai bine de ani nu a fost
lipsita de furtuni, pentru ca Nechifor era petrecaret si nestatornic uneori, ceea ce starnea gelozia apriga
a Vitoriei. Barbatul reactiona din cand in cand la indarjirea nevestei sale, incercand “sa-i scoata unii din
demonii care o stapaneau, dar muierea indura fara sa cracneasca puterea omului ei si ramanea
neinduplecata, cu dracii pe care ii avea.” Cand baba Maranda ii sugereaza Vitoriei ca intarzierea lui
Nechifor se datoreaza vreunor ochi verzi care i-au atinut calea, femeia stie ca nu poate fi adevarat. In
dragostea ei exista certitudinea ca este iubita si ca Nechifor se intoarce la ea “ca la apa cea buna”.
Iubirea poate fi considerata motorul care misca lumea, care determina vointa zamislirii, ordinea
si constiinta datoriei. Trecator pe acest pamant, omul are sansa de a se eterniza prin urmasii sai.
Minodora si Gheorghita sunt rodul iubirii si oglinda parintilor lor, nu doar urmasii lor in linie biologica.
Parintii au zamislit in copiii lor un edificiu de valori.
Minodora este initiata cu severitate in datoriile zilnice, de viitoare nevasta la casa ei si strunita in
respectarea regulilor pana in cele mai mici detalii. Pe durata absentei mamei de acasa, fiica este dusa la
manastire, pentru paza buna si pentru siguranta. Cand Vitoria se opune vehement eventualei casatorii a
Minodorei cu feciorul dascalitei, ea se opune, de fapt, unei abateri de la ordine. Opozitia fata de moda
(coc, valt) nu este expresia unui conservatorism sterp, ci a convingerii ca, daca randuiala este perfecta,
nu exista motive de a o modifica.
Educatia lui Gheoghita se realizeaza cu alte mijloace, in aparenta mai blande si mai permisive. E
drept ca feciorul este bland si supus poruncilor mamei, dar este posibil ca Vitoria sa vada in el oglinda
barbatului ei, mostenitorul numelui sau secret si al caracterului puternic. Numeroase virtualitati zac in
tanarul pe care munteanca il ia ca sprijin in calatorie si caruia ii preda mandatul de cap de familie in
finalul romanului.
Unul dintre elementele inedite ale operei este suprapunerea tramei pe schema romanului
politist, fapt care duce la identificarea Vitoriei in postura neobisnuita de detectiv cu basma si opinci. In
“metoda” cu care cerceteaza crima intrezareste un amalgam interesant, din care s-ar putea evidentia in
primul rand inteligenta vie, intuitia feminina, vointa, arta disimularii si a manipularii. Eroina stie,
instinctiv, cum sa realizeze portretul-robot al celui disparut, cum sa interogheze martorii, cum sa ii
induca lui Anastase Balmez sentimentul ca el a gasit solutiile si veriga lipsa a cazului. Inaintea loviturii
decisive, Vitoria speculeaza slabiciunile femeiesti si strecoara intriga intre nevestele ucigasilor. In final
este atat de abila in dozarea tensiunii si in reconstituirea faptelor, incat Calistrat Bogza si Ilie Cutui nu
mai au nicio sansa de scapare.
Ipostaza de munteanca poate fi considerata un corolar tuturor celorlalte, mai ales daca pornim
de la premisa ca oamenii de la munte imprumuta in felul lor de a fi si in caracter ceva din taria stancilor
pe care isi duc traiul.
Un alt aspect care pune in evidenta geniul sadovenian este constructia personajului absent. In
mometul intrarii in timpul discursului, moartea lui Nechifor se consumase deja, dupa cum ne
atentioneaza premonitiile Vitoriei, al carei vis (nu eres, cum in mod eronat crede preotul) il evoca pe
barbatul ei trecand intors cu spatele peste o apa neagra, a Styxului, fara indoiala. Absenta lui Nechifor
din timpul real, dar prezenta lui perpetua in gandul, in sufletul, si in actiunile Vitoriei, il propulseaza in
postura de suprapersonaj. In structura de adancime a textului, peronajul absent a fost transformat in
erou cu atribute exceptionale. In primul rand, demnitatea de a rosti povesti cu caracter mitic la nunti si
cumetrii il situeaza pe o pozitie privilegiata, deasupra semenilor sai neinitiati. In al doilea rand, pe
drumul cautarii lui, portretul lui Nechifor se distinge asemenea unui erou cu atribute legendare: vesel,
generos si mai ales netemator de a umbla singur in miez de noapte. In al treilea rand,prin suprapunerea
figurii lui cu cea mitica a lui Osiris, Nechifor dobandeste statutul unui erou cu atribute divine.
Semnificatia numelor este foarte importanta pentru configurarea sensurilor profunde ale
romanului. Provenit din latinescul victor (“victorie”, “biruinta”), numele eroinei concentreaza statutul ei
in raport cu raul (demasca si pedepseste ucigasii), in raport cu prejudecatile lumii (refuza interpretarile
preotului sau ale babei Maranda), in relatie cu moartea (infaptuieste ritualul ”marii treceri”) si chiar in
raport cu sine (gaseste puterea de a innoda firul vietii de acolo de unde l-a rupt disparitia lui Nechifor).
Marele disparul poarta un supranume atribuit in mitologia greaca lui Zeus si unor divinitati: Nikephoros
(“purtator de biruinta”) este triumfator asupra mortii, pentru ca supravietuieste prin iubire si prin
integrarea in Marele Tot. Gheorghita, numele diminutival al sfantului care a ucis balaurul, mosteneste
numele adevarat al tatalui sau, acel nume de taina pe care il rostea uneori Vitoria si pe care il striga cu
disperare in momentul coborarii in rapa mortii.
Perspectiva narativa adoptata in incipitul romanului este construita pe un principiu telescopic.
Legenda rostuirii etniilor, auzita de Nechifor Lipan de la un baci intelept, este evocata de Vitoria, “stand
singura pe prispa in lumina de toamna si torcand”. Prima “voce” pe care cititorul o aude in roman este
deci a marelui absent, dar mediata de consiinta femeii lui. Treptat, dupa evocarea unor dialoguri cu talc
ale celor doua personaje, perspectiva narativa se schimba facand loc unui narator neutru, cu focalizare
zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul romanului, alternand cu focalizarea interna si cu notatia in
stil indirect liber.
Limbajul impresioneaza nu neaparat prin redarea fidela a particularitatilor dulcelui grai
moldovenesc, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav, sarbatoresc, cu adresari directe de
o politicoasa cumintenie, alaturi de elemente arhaice si populare, care se conjuga armonios cu
neologismele, tradeaza ceremonia unei culturi vechi si nobile.
Romanul “Baltagul” este unul traditional, pentru ca recompune imaginea unei societati arhaice,
pastratoare a unor traditii care au supravietuit in varful muntelui de pe vremea “craiului nostru
Boerebista”. Prin complexitate, prin polimorfism si prin semnificatii, scrierea depaseste granitele
traditionalului si intra in categoria romanului mitic.