Dorinta

Mihai Eminescu
(comentariu)

“Eminescu a fost si va ramane cea mai coplesitoare marturie

despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator
romanesc atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si
insondabile ale unui fond autentic”
(Stefan Augustin Doinas)

In lirica eminesciana natura apare deseori asociata cu iubirea fiind

martora si ocrotitoarea fericirii poetului.In mijlocul naturii,in adncul
codrului,langa izvor,in prejma teiului incarcat de floare poetul traieste
fiorul iubirii,al asteptarii,al tristetii.
In poezie,Eminescu traieste bucuria si emotia adanca la gandul intalnirii
cu iubita in mijlocul naturii,chemarea inflacarata a acestuia adresata
iubitei,asteptarea plina de sperantasi de lirism,vibreaza in fiecare vers
intr-o atmosfera de dulce si infiorata emotie.Poezia respectand momentele
semnificative,specifice peoziilor erotice de tinerete.Sentimentul dominant
este dorinta materializata numai prin planul posibilului,al
ipoteticului.verbele la viitor:”sedea-vei”,”or sa-ti cada”,sugereaza faptul
ca iubirea nu este o realitate ci o aspiratie prin implinire.
Apartinand celei de-a doua varste a eroticii
eminesciene,”Dorinta”este o poezie definitorie pentru viziunea lui
Eminescu asupra iubirii si a naturii.
Tablourile sunt realizate cu o mare precizie a desenului.Deatliile sunt
putine,dar sunt atat de individualizate,incat creeaza o imagine
inconfundabila a peisajului.
 Prima stofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in
mijlocul naturii:”Vino-n codru la izvorul/Care tremura pe prund,/Unde
prispa cea de brazde/Crengi plecate o ascund.”
Verbul la imperativ”vino”exprima intensitatea chemarii,a dorintei.Cadrul
natural se constituie numai din trei elemente,insa foarte sugestive:”izvorul
care tremura pe prund”-personificare;”prispa cea de brazde”-
metafora;”crengi plecate”-metonimie.
In urmatoarele trei strofe,poetul exprima asteptarea infrigurata a
iubitei,intalnirea si jocul ei erotic:”Si in bratele-mi intinse/Sa alergi,pe
pipt sa-mi cazi,/Sa-ti desprind din crestet valul,/Sa-l ridic de pe obraz.//Pe
genunchii mei sedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar in par infiorate/Or
sa-ti cada flori de tei..//Fruntea alba-n parul galben/Pe-al meu brat incet s-
o culci,/Lasand prada gurii mele/Ale tale buze dulci…//”
Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de verbe la viitor si la
conjunctiv prin care jocul erotic este proiectat in planul posibilului,al
aspiratiei si in acelasi timp constituindu-se si un ritual al intimitatii.
Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de reverie,de
vis:”Vom visa un vis ferice,/Ingana-ne-vor cu-n cant/Singuratece
izvoare,/Blanda batere de vant;”
Se remarca in aceasta strofa,legatura stransa dintre sentimentul iubirii si
sentimentul naturii.Eminescu foloseste epitete putine dar
sugestive:”blanda batere de vant”,”vis ferice”,”singuratece
izvoare”(epitete tipic eminesciene).
Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate,cand eul poetic
traieste sentimentul implinirii prin iubire.Si in aceasta strofa este prezenta
consonanta dintre starea sufleteasca a poetului si natura:”Adormind de
arminia/Codrului batut de ganduri,/Flori de tei deasupra noastra/Or sa
cada randuri-randuri.”.Interferenta planului uman cu cel natural se
realizeaza printr-o personificare cu valoare de metafora:”adormind de
armonia/Codrului batut de ganduri,”,introducand si o nota
meditativa,reflexiva,astfel codrul pare o fiinta care mediteaza asupra
povestii lor de iubire.Tot ultima strofa sugereaza vesnicia naturii si
dorinta omului de a gasi o cale de acces in eternitate prin
contemplatie,prin trairea sentimentului de iubire,in stransa legatura cu
sentimentul naturii.
Titlul transpune sugestiv continutul liric al poeziei,dorinta intensa a
poetului de a-si vedea iubita”dea visa un vis ferice”alaturi de ea,coplesiti
de fericire si vrajiti de armonia naturii.
Poezia contureaze doua spatii care se interpatrund intr-o profunda
comunicare:spatiul exterior,real,al naturii si aptiul interior,imaginar al
emotiei poetului.Iubirea curata si fericita a tinerilor este proiectata intr-un
taram de basm.Cadrul natural de o rara frumusete,vibreaza la emotia
poetului,el nemaifiind un simplu cadru al iubirii,ci devine un confident si
ocrotitor al idilei;natura dovedind astfel insusiri umane.Muzicalitatea
dulce a versului eminescian,contribuie la realizarea armoniei tabloului,la
atmosfera luminoasa si senina care ii invaluie pe indragostiti.
Ritmul trohaic,masura versurilor de 7-8 silabe,rima pereche in
versuri perceputa ca distihuri ample de 15 silabe,sporesc farmecul
inconfundabil al poeziei.Mijloacele stilistice echilibrat
utilizate,potenteaza lirismul eminescian.

„Dorinta”nu este o poezie a dorului,cu deschiderea sa catre infinit,cu

melancolia visului implinit,ci o poezie a dorintei,a unui gand ce pare
realizabil,chiar daca nu s-a implinit inca pe deplin.Nu mai ascultam
acum glasul florii(al gazei,al craiesei din povesti,al sufletului
padurii),ci eroul liric eminescian este cel care invita,spre realizarea
deplina a iubirii,intr-un spatiu natural mirific,dominat de armonie.”
(Petru Mihai Gorcea)
Andreea Pirvu
Cls a X-a A