Sunteți pe pagina 1din 2

Testament, Tudor Arghezi

CITAT: Poezia e însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește
cu planeta lui în cer. Pretutindeni în toate este poezie, ca si cum omul și-ar purta capul cuprins într-o
aureolă de icoană”. Tudor Arghezi

Tudor Arghezi aduce în poezia românească opere ce se disting prin teme si limbaj poetic de tot ce a
existat anterior, săvârșind astfel o revoluție în literatura noastră.
,,Testament”, de Tudor Arghezi, aflată în fruntea primului volum al poetului, ,,Cuvinte potrivite”
(1927), constituie una dintre cele mai cunoscute arte poetice din literatura românească si are rol de manifest
literar, realizat cu mijloace poetice.. Opera face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române
din perioada interbelică, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga și Joc secund
de Ion Barbu.
Deoarece în “Testament” poetul Tudor Arghezi iși exprimă viziunea despre lume și viață, propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii și despre rolul artistului în societate, într-un
limbaj literar care-l particularizaeză, această opera literară poate fi considerată o artă poetică.
Opera este o artă poetică modernă prin prezentarea unei triple problematici: transfigurarea socialului
în estetic, introducerea esteticii urâtului, discutarea raportului dintre inspirație si tehnica poetică.
Tema poeziei este constituită de conceptia despre artă a poetului, creația literară apărând în ipostaza
de meșteșug, rod al inspirației si al trudei, fiind lăsată ca moștenire unui fiu spiritual.
Titlul operei are o dublă semnificație. În sens propriu (denotativ), cuvântul-titlu desemnează un act
juridic, întocmit pentru a se transmite averea. Sensul conotativ al titlului reiese din trimiterea la cele două părți
ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, astfel, poezia argheziană, devenind o moștenire spirtuală
adesată urmasilor-cititori.
Discursul liric este structurat în șase strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor
prozodice fiind o particularitate a modernismului, și organizat sub forma unui monolog adresat/dialog
imaginar între mai multe ipostaze ale eului liric: tată-fiu, străbuni-urmași, rob-Domn.
Organizarea materialului poetic se face și prin seria relațiilor de opoziție în care intră cartea sau ipostaze ale
sale: instrumentele muncii țărănesti-ale muncii intelectuale (,, sapa-n condei și brazda-n călimară”);
izvoarele creației și poezia redate prin metafore dispuse in serii opuse: ,,făcui din zdrențe muguri și corone”;
,,cenusa mortilor-Dumnezeu de piatră”); relația autor-cititor (,,robul a scris-o, Domnul o citește”).
Incipitul operei este conceput ca o adresare direct a eului liric care un fiu spiritual si conține ideea moștenirii
spiritual ,,un nume adunat pe-o carte”.
Meafora ,,seara răzvrătită” face referire la trecutul zbuciumat al strămoșilor, iar formula de adresare, ,fiule”,
desemnează un potential cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un mentor al generaților
viitoare.
Cea de a doua strofă prezintă vaoloarea de document fundamental a cărții, văzută ca un ,,hrisov”, document
al existenței și al suferinței strămosilor ,, robilor cu saricile pline”.
Idea centrală din cea de a treia strofă este transformarea poeziei într-o lume obiectuală, uneltele muncii
țărănesti devenind unelte ale muncii intelectuale: ,,sapa-n condei și brazda-n călimară”, iar poetul devine un
născocitor, ce transformă limba comună în ,,cuvinte potrivite” si metamorfozează cuvintele, păstrându-le forța
expresivă: ,,Veninul strâns l-am preschimbat in miere/ Lăsând întragă dulcea lui putere”.

Strofa a patra prezintă rolul moralizator al poeziei, prin intermediul ei trecutul sacralizându-se, devenind
îndreptar moral: ,,Am luat cenusa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.
În strofa a cincea apare ideea transfigurării socialului in estetic, prin efectul justițiar al operei poetice,
,,vioara” devenind aici simbol al poeziei. De asemenea, apare estetica urâtului, concept preluat de la
scriitorul francez Charles Baudelaire, Arghezi considerând că orice aspect al realității poate constitui material
poetic: ,,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și preturi noi”.

Ultima strofă evidențiază idea că muza, pierde în fața meșteșugului: ,,Domnița suferă în carea mea”, că
poezia este rodul inspirației îmbinat cu munca: ,,Slova de foc și slova făurită/ Împărechiate-n carte se
mărită”, iar poetul este un ,,rob” aflat în slujba cititorului.

Ca element de recurență se observă metafora ,,carte”, semnificând, pe rând, acumulare spirituală, rezultat al
trudei, punct de legătură între generații, valoare spirituală, îmbinare de har și meșteșug,. Metafore asociate
conceptului de poezie: cuvinte potrivite, leagăne, versuri și icoane, muguri și coronae, miere, cenușa
morților, hotar înlt, vioară slova de foc, slova făurită.

Creația poetică și poetul se află I strânsă legătură, verbele la persoana I, singular având rol în prezentarea
rolului poetului: am ivit, am prefăcut, făcui, am luat, am pus, am făcut. Lirismul subiectiv se realizează
prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și prin mărcile subiectivității: pronume personale, adjective
posesive, verbe la persoanele I și a II-a , topica afectivă.

Opera ,,Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă deoarece poetul iși exprimă viziunea
despre lume și viață, propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii și despre rolul
artistului în societate, într-un limbaj literar care-l particularizează, prin introducerea esteticii urâtului, a ideii
de îmbinare a inspirației și a mesteșugului în poezie, prin idea că arta poate fi o modalitate de amendare a
răului. De asemenea, strofele inegale ca număr de versuri, metrica si ritmul variabile sunt argumente pentru
modernitatea operei argheziene.

843 cuvinte ;)

S-ar putea să vă placă și