TESTAMENT - COMENTARIU

Tudor Arghezi aduce în poezia românească opere ce se disting prin teme si limbaj poetic de tot ce a
existat anterior, săvârșind astfel o revoluție în literatura noastră.

,,Testament”, de Tudor Arghezi, aflată în fruntea primului volum al poetului, ,,Cuvinte potrivite”
(1927), constituie una dintre cele mai cunoscute arte poetice din literatura românească si are rol de
manifest literar, realizat cu mijloace poetice.. Opera face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române din perioada interbelică, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian
Blaga și Joc secund de Ion Barbu.

Deoarece în “Testament” poetul Tudor Arghezi iși exprimă viziunea despre lume și viață, propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii și despre rolul artistului în societate, într-un
limbaj literar care-l particularizaeză, această opera literară poate fi considerată o artă poetică.

Opera este o artă poetică modernă prin prezentarea unei triple problematici: transfigurarea
socialului în estetic, introducerea esteticii urâtului, discutarea raportului dintre inspirație si tehnica
poetică.

Tema poeziei este constituită de conceptia despre artă a poetului, creația literară apărând în ipostaza
de meșteșug, rod al inspirației si al trudei, fiind lăsată ca moștenire unui fiu spiritual.

O imagine poetică relevantă pentru temă este cea care definește poezia în ultima strofă: ”Slova de
foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește.” Pornind de la
actul modelării metalului dur, Arghezi plasticizează procesul creației într-o imagine inedită și sugestivă.
Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă necesare. Metalul incandescent-”slova de foc” nu poate lua
forma dorită fără ”îmbrățișarea cleștelui”-efortul intens și migălos de artizan. Poezia nu poate fi doar
talent, fără trudă și sacrificiu, așa cum munca nu poate înlocui talentul, inspirația. Procesul este o
nuntă-”împerecheate-n carte se mărită”, o sărbătoare miraculoasă a creației.

Titlul operei are o dublă semnificație. În sens propriu (denotativ), cuvântul-titlu desemnează un act
juridic, întocmit pentru a se transmite averea. Sensul conotativ al titlului reiese din trimiterea la cele
două părți ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, astfel, poezia argheziană, devenind o
moștenire spirtuală adesată urmasilor-cititori.

Discursul liric este structurat în șase strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor prozodice
fiind o particularitate a modernismului, și organizat sub forma unui monolog adresat/dialog imaginar
între mai multe ipostaze ale eului liric: tată-fiu, străbuni-urmași, rob-Domn.

Organizarea materialului poetic se face și prin seria relațiilor de opoziție în care intră cartea sau
ipostaze ale sale: instrumentele muncii țărănesti-ale muncii intelectuale (,, sapa-n condei și brazda-n
călimară”); izvoarele creației și poezia redate prin metafore dispuse in serii opuse: ,,făcui din zdrențe
muguri și corone”; ,,cenusa mortilor-Dumnezeu de piatră”); relația autor-cititor (,,robul a scris-o,
Domnul o citește”). Incipitul operei este conceput ca o adresare direct a eului liric care un fiu spiritual
si conține ideea moștenirii spiritual ,,un nume adunat pe-o carte”.
 MeTafora ,,seara răzvrătită” face referire la trecutul zbuciumat al strămoșilor, iar formula de
adresare, ,,fiule”, desemnează un potential cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un
mentor al generaților viitoare.

Cea de a doua strofă prezintă vaoloarea de document fundamental a cărții, văzută ca un ,,hrisov”,
document al existenței și al suferinței strămosilor ,, robilor cu saricile pline”.

Idea centrală din cea de a treia strofă este transformarea poeziei într-o lume obiectuală, uneltele
muncii țărănesti devenind unelte ale muncii intelectuale: ,,sapa-n condei și brazda-n călimară”, iar
poetul devine un născocitor, ce transformă limba comună în ,,cuvinte potrivite” si metamorfozează
cuvintele, păstrându-le forța expresivă: ,,Veninul strâns l-am preschimbat in miere/ Lăsând întragă
dulcea lui putere”.

Strofa a patra prezintă rolul moralizator al poeziei, prin intermediul ei trecutul sacralizându-se,
devenind îndreptar moral: ,,Am luat cenusa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

În strofa a cincea apare ideea transfigurării socialului in estetic, prin efectul justițiar al operei poetice,
,,vioara” devenind aici simbol al poeziei. De asemenea, apare estetica urâtului, concept preluat de la
scriitorul francez Charles Baudelaire, Arghezi considerând că orice aspect al realității poate constitui
material poetic: ,,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și preturi noi”.

Ultima strofă evidențiază idea că muza, pierde în fața meșteșugului: ,,Domnița suferă în carea mea”,
că poezia este rodul inspirației îmbinat cu munca: ,,Slova de foc și slova făurită/ Împărechiate-n carte se
mărită”, iar poetul este un ,,rob” aflat în slujba cititorului.

Ca element de recurență se observă metafora ,,carte”, semnificând, pe rând, acumulare spirituală,

rezultat al trudei, punct de legătură între generații, valoare spirituală, îmbinare de har și meșteșug,.
Metafore asociate conceptului de poezie: cuvinte potrivite, leagăne, versuri și icoane, muguri și coronae,
miere, cenușa morților, hotar înlt, vioară slova de foc, slova făurită.

Creația poetică și poetul se află în strânsă legătură, verbele la persoana I, singular având rol în
prezentarea rolului poetului: am ivit, am prefăcut, făcui, am luat, am pus, am făcut. Lirismul subiectiv se
realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și prin mărcile subiectivității: pronume
personale, adjective posesive, verbe la persoanele I și a II-a , topica afectivă.

Opera ,,Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă deoarece poetul iși exprimă
viziunea despre lume și viață, propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii și
despre rolul artistului în societate, într-un limbaj literar care-l particularizează, prin introducerea esteticii
urâtului, a ideii de îmbinare a inspirației și a mesteșugului în poezie, prin idea că arta poate fi o
modalitate de amendare a răului. De asemenea, strofele inegale ca număr de versuri, metrica si ritmul
variabile sunt argumente pentru modernitatea operei argheziene.