TESTAMENT

Poezia „Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii romane din perioada interbelica,fiind creaţia care deschide
volumul de debut arghezian „Cuvinte potrivite” in anul 1927.
Modernismul a fost o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include
artele vizuale, arhitectura, muzica și literatura, apărută în secolul al XX-lea, când
artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse și considerate
standard ale secolelor anterioare.
Opera se încadrează în modernism, în primul rând prin caracterul său de
artă poetică. Fiind o artă poetică originală, este o poezie cu caracter programatic,
în care autorul își exprimă concepţia despre rolul poetului și al poeziei. Astfel,
Arghezi consideră că orice cuvânt capătă valenţe poetice, dacă este bine „potrivit”.
Rolul poetului este acela de a obţine prin trudă frumosul artistic, considerând că
inspiraţia se subordonează meşteşugului: „slova de foc și slova
făurită/Împărecheate-n carte se mărită”, arta reprezentând pentru poet rezultatul
îmbinării dintre talent si meşteşug. Arta este de asemenea un bun pe care cei
năpăstuiți îl aduc la lumină prin creaţia poetului, întocmai cum „ramura obscură” își
face loc pentru a ajunge la lumină.
Un alt aspect ce face posibilă încadrarea în curent este reprezentat de
la estetica urâtului. Introdusa prima oară de Charles Baudelaire, conceptul de
estetica urâtului vizează în poezia argheziană transformarea categoriilor periferice
ale vocabularului - registrul arhaic, regional, argoul, jargonul - în material liric.
Pentru Arghezi, orice obiect al universului exterior are drept de existență poetică.
Inesteticul trece printr-un fenomen de transformare, urâtul și dezgustătorul fiind
folosite pentru forța lor de sugestie. Poezia e catharsis, purificare a experienței
derizorii sau dureroase prin cuvânt.
Tema textului este creația literară văzută în ipostaza de inspiratie si
mestesug pe care poetul o lasa moștenire unui fiu spiritual.Această temă este
susținută, în cadrul poemului, de ideile poetice întărite de numeroasele mijloace de
expresivitate.
O primă idee poetică remarcată vizează metafora „cărții”, simbolul
cărții, element recurent în structura fundamentală a poemului. Obiectul moștenirii
spirituale este cartea, acest laitmotiv căpătând diferite valențe. Cartea joacă rolul
de treaptă inițiatică, făcând posibil accesul la cunoaștere. Ea este o mărturie
despre trecut, poetul devenind mesagerul suferinței străbunilor: ,,Ea e hrisovul
vostru cel dintâi”. Totodată, cartea are valențe sacre și devine instrument justițiar.
Poetul oferă o imagine a unei istorii tumultoase, activează conștiința colectivă și
indică posibilitatea unei reparații morale, arta devenind astfel și o cale de izbăvire
pentru cei care au îndurat suferinţe, umilinţe nesfârşite.În finalul textului, poezia
este redată prin simbolul „domniței” care poate fi muza, așa cum apare și la
Alfred de Musset. Metafora ,,slova de foc” sugereaza
această inspirație fulgurantă, în timp ce ,,slova făurită” exprimă truda poetică.
Autorul adoptă ipostaza umilă a robului și îi închină versurile divinității (Domnului).
Totodată, „domnul” poate fi un termen reverențios prin care este numit cititorul.
O a doua idee poetică relevantă este reprezentată de procesul creației.
Autorul descrie, de asemenea, procesul creației, arta devenind meșteșug. Creația
elaborată cu trudă de poet, este numită „hrisovul vostru cel dintâi”, cartea de
căpătâi a urmașilor. Procesul creației constă în transformarea poeziei într-o lume
obiectuală. Astfel „sapa”, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine
„condei”, unealtă de scris, iar „brazda” devine „călimară”, munca poetului fiind
numai ca material întrebuințat altfel decât a înaintașilor lui țărani, asupra cuvintelor
aplicând aceeași trudă transformatoare prin care plugarii supuneau pământul.
Efortul poetic presupune un timp îndelungat, necesar transfigurării artistice și trudei
asupra cuvintelor. Transformarea cuvântului brut în cuvânt poetic se realizează
prin şlefuire, prin cizelare.
În formularea mesajului artistic, întărind ideile poetice, au rol esențial și
elementele de structură, compoziție și limbaj precum titlul, relatiile de simetrie si
opozitie si prozodia .
Un prim element de stuctură și compoziție semnificativ pentru poem este
însuși titlul. Titlul poeziei, „Testament”, este format dintr-un substantiv ce provine
din domeniul juridic, poezia fiind văzută drept un „act oficial” întocmit de poet, prin
care acesta lasă urmaşilor opera sa literara. Acesta este încărcat, însă, cu multe
semnificaţii poetice, aceentul plasându-se pe valoarea sa conotativă. Titlul reflectă
ideea fundamentală a poeziei, aceea a relaţiei dintre generaţii și a responsabilităţii
urmaşilor față de mesajul primit de la străbuni. Concepția poetică argheziană se
poate identifica încă din aceste versuri de început, scriitorul deschizându-și primul
volum cu un ,,testament”, ceea ce sugerează o viziune deja bine articulată. Acest
titlu face trimitere la moștenirea spirituală lăsată de poet urmașilor. Creatorul i se
adresează ,,fiului”, apelativ ce îi desemnează pe cei care se află în căutarea
inspirației, pe criticii literari sau pe cititorul generic. În plus, substantivul în vocativ îi
conferă poeziei aspect de monolog adresat și denotă implicarea afectivă.
Un alt element semnificativ la nivelul structurii este ilustrat de relațiile de
simetrie și opoziție ce organizează materialul poetic având în prim-plan „cartea”
sau ipostazele sale. Elemente aflate în antiteză exprimă conceptul arghezian cu
privire la rostul creaţiei artistice și la necesitatea implementării esteticii urâtului.
Poetul își enunţă astfel de la început intenţia de a lărgi câmpul literar prin
promovarea esteticii urâtului, devenind astfel creator de limbă poetică
românească. Arta este pentru Arghezi „Dumnezeu de piatră”, două noţiuni aflate în
antiteză: Dumnezeu, pentru că arta este absolutul, idealul, și piatra pentru că
este eternă, e unică; arta este reprezentantul harului și are tăria pietrei de a rezista
în timp. Arta are „două lumi pe poale”: cea fizică și cea abstractă, lumile îi vizează
atât pe cei asupriţi, cât și pe asupritori. Astfel, urâtul se convertește în frumos, în
manieră baudelairiană: ,,Zdrențele” devin ,,muguri și coroane”, ,,veninul” se
preschimbă în ,,miere”.
La nivel prozodic,poezia cuprinde strofe inegale ca numar de versuri cu
metrica si ritm variabil de 9-11 silabe si rima imperecheata.
In concluzie, opera „Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria
artelor poetice moderne din perioada interbelica, avand ca tema creația literară
văzută în ipostaza de inspiratie si mestesug pe care poetul o lasa moștenire unui
fiu spiritual si promovand estetica uratului .