Testament

Tudor Arghezi
~ 1927 ~

CITAT: Poezia e însăși viața, e umbra și lumina care catifelează

natura și dă omului senzația că trăiește cu planeta lui în cer. Pretutindeni în
toate este poezie, ca și cum omul și-ar purta capul cuprins într-o aureolă
de icoană”. Tudor Arghezi

1. Context

,,Testament”, de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice

moderne ale literaturii române din perioada interbelică, alături de ,,Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga și ,,Joc secund” de Ion
Barbu.
Poezia este așezată în fruntea primului volum al poetului, ,,Cuvinte
potrivite” (1927), constituie una dintre cele mai cunoscute arte poetice din
literatura românească și are rol de manifest literar, realizat cu mijloace
poetice.

2. Artă poetică

Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă propriile convingeri

despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în
societate.
Este o artă poetică modernă, deoarece în cadrul ei apare o triplă
problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic,
estetica urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică.

3. Încadrare în curent

Modernismul este fructul unei sinteze între experiență (tradiție) și

experiment (noutate). Elementul novator (noutatea) este principiul
fundamental al modernismului, chiar dacă raportarea sa la tradiție trebuie
mereu refăcută.
Teoria sincronismului a lui Eugen Lovinescu are la bază ideea că, din
cauza mijloacelor foarte evoluate de comunicare, cultura unui popor se
dezvoltă prin imitație și adaptare, într-o strânsă relație de interdependență
cu cea a altor popoare.

4. Trăsături moderniste

Opera ,,Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă

deoarece poetul devine, în concepția lui Arghezi, un născocitor, iar poezia
presupune meșteșugul, truda creatorului.
Astfel, el arată rolul artistului în societate, într-un limbaj literar care-l
particularizează, prin introducerea esteticii urâtului, a ideii de îmbinare a
inspirației și a mesteșugului în poezie, asocieri inedite de cuvinte. De
asemenea, strofele inegale ca număr de versuri, metrica si ritmul variabile,
topica inversată sunt argumente pentru caracterul modernist al operei
argheziene.

5. Titlul

Are o dublă accepțiune: una denotativă și alta conotativă. În sens propriu

(denotativ) desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care
aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte. În
accepțiune religioasă, cuvântul face trimitere la cele două părți ale Bibliei,
Vechiul și Noul Testament de unde reiese și sensul conotativ și anume:
creația argheziană devine o moștenire spirituală adresată urmașilor, adică
o moștenire pe care o generație o lasă altei generații.

6. Tema

Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, rod al

inspirației și al trudei, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual.

7. Idei poetice
Ideea fundamentală este legătura indisolubilă, organică, statornicită între
poet și strămoșii lui. Față de aceștia, Arghezi are o datorie pe care trebuie
să o ducă la îndeplinire. Creația sa trebuie astfel înțeleasă ca singura
zestre lăsată urmașilor.

O primă idee esențială este aceea că, poetul a înălțat prin arta sa cea
dintâi treaptă și cea mai grea după un lung trecut de trudă și suferință al
generațiilor care l-au precedat. Urmașii lui au datoria să pornească de aici
și să urce cu nădejde cât mai sus, să împrăștie definitiv întunericul în care
și-au dus existența înaintașii lor.

A doua idee fundamentală este izvorul și natura artei. Poetul mărturisește

cum, ,,din graiul cu-ndemnuri pentru vite” ale străbunilor s-au ivit ,,cuvinte
potrivite”. Deci, sursa principală a limbajului său poetic este cel popular și
familiar al truditorilor pe ogoare. Poetul selectează anumite cuvinte care
indică lumea sărăciei și a suferinței, a vieții în zdrențe, sub blestemul
mucegaiului, al bubelor și al noroiului, al ocării și al biciului.
Poetul promovează estetica urâtului, iscând frumuseți și prețuri noi, arătând
că nu există subiect frumos sau urât, ci doar o exprimare artistică greșită
poate genera urâtul, o operă literară inestetică.

8. Lirism subiectiv

Creația poetică și poetul se află în strânsă legătură, verbele la persoana I,

singular având rol în prezentarea rolului poetului: ,,am ivit”, ,,am
prefăcut”, ,,făcui”, ,,am luat”, ,,am pus”, ,,am făcut”. Lirismul subiectiv se
realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și prin mărcile
subiectivității: pronume personale, adjective posesive, verbe la persoanele
I și a II-a, singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a, topica
afectivă.

9. Structură

Discursul liric este structurat în șase strofe cu număr inegal de versuri,

încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului, și
organizat sub forma unui monolog adresat/dialog imaginar între mai multe
ipostaze ale eului liric: tată-fiu, străbuni-urmași, rob-Domn.
 10. Relații de opoziție
Organizarea materialului poetic se face și prin seria relațiilor de opoziție în
care intră cartea sau ipostaze ale sale: instrumentele muncii țărănești și ale
muncii intelectuale ,,sapa-n condei și brazda-n călimară”; izvoarele creației
și poezia redate prin metafore dispuse în serii opuse: ,,făcui din zdrențe
muguri și coroane”; ,,cenușa mortilor - Dumnezeu de piatră”; relația autor-
cititor ,,robul a scris-o, Domnul o citește”.
11. Interpretare

Incipitul operei este conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu
spiritual și conține ideea moștenirii spirituale ,,un nume adunat pe-o carte”,
care devine simbol al identității obținute prin cuvânt.

Poetul începe prin a elogia rostul și locul cărții, ca valoare spirituală, în

destinul ființei umane. Ceea ce va lăsa după moarte va fi, nu un bun
material, ci unul spiritual, o carte. Cartea poartă în ea, condensate, toate
suferințele, chinurile, idealurile și rosturile străbunilor. Cartea este, așadar,
o treaptă între trecut și prezent.

Metafora ,,seara răzvrătită” face referire la trecutul zbuciumat al

strămoșilor, iar formula de adresare, ,,fiule”, desemnează un potențial
cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un mentor al generațiilor
viitoare.

Cea de a doua strofă prezintă valoarea de document fundamental a cărții,

văzută ca un ,,hrisov”, document al existenței și al suferinței strămoșilor ,,
robilor cu saricile pline”.

Ideea centrală din cea de-a treia strofă este transformarea poeziei într-o
lume obiectuală, uneltele muncii țărănești devenind unelte ale muncii
intelectuale: ,,sapa-n condei și brazda-n călimară”, iar poetul devine un
născocitor, ce transformă limba comună în ,,cuvinte potrivite” și
metamorfozează cuvintele, păstrându-se forța expresivă: ,,Veninul strâns l-
am preschimbat în miere/ Lăsând întreagă dulcea lui putere”.
Strofa a patra prezintă rolul moralizator al poeziei, prin intermediul ei
trecutul sacralizându-se, devenind îndreptar moral: ,,Am luat cenușa
morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

În strofa a cincea apare ideea transfigurării socialului în estetic, prin efectul

justițiar al operei poetice, ,,vioara” devenind aici simbol al poeziei. De
asemenea, apare estetica urâtului, concept preluat de la scriitorul francez
Charles Baudelaire, Arghezi considerând că orice aspect al realității poate
constitui material poetic: ,,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți
și prețuri noi”.

Ultima strofă evidențiază ideea că muza pierde în fața meșteșugului:

,,Domnița suferă în cartea mea”, poezia este rodul inspirației îmbinat cu
munca: ,,Slova de foc și slova făurită/ Împărechiate-n carte se mărită”, iar
poetul este un ,,rob” aflat în slujba cititorului.

Ca element de recurență se observă metafora ,,carte”, semnificând, pe

rând, acumulare spirituală, rezultat al trudei, punct de legătură între
generații, valoare spirituală, îmbinare de har și meșteșug. Metafore
asociate conceptului de poezie: ,,cuvinte potrivite”, ,,leagăne”, ,,versuri și
icoane”, ,,muguri și coroane”, ,,miere”, ,,cenușa morților”, ,,hotar
înalt”, ,,vioară”, ,,slova de foc”, ,,slova făurită”.

12. Concluzie

Opera ,,Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă

deoarece își exprimă viziunea despre lume și viață, propriile convingeri
despre arta literară, despre menirea literaturii și despre rolul artistului în
societate, într-un limbaj literar care-l particularizează, prin introducerea
esteticii urâtului, a ideii de îmbinare a inspirației și a mesteșugului în
poezie, prin ideea că arta poate fi o modalitate de amendare a răului. De
asemenea, strofele inegale ca număr de versuri, metrica și ritmul variabile
sunt argumente pentru modernitatea operei argheziene.

prof. Gacița Daniela