TESTAMENT- TUDOR ARGHEZI

TEMA ȘI VIZIUNEA TESTAMENT

Poezia „Testament” de Tudor Arghezi a fost publicată în anul 1927 în deschiderea

volumului „Cuvinte potrivite” și face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
române din perioada interbelică alături de poeziile „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga și „Joc secund” de Ion Barbu.

Tematic, poezia  „Testament” este o artă poetică modernistă pentru că Tudor Arghezi
își exprima propriile convingeri despre menirea literaturii și despre rolul artistului în
societate. În cadrul acestui text va apărea o triplă problematică specifică liricii moderne
referitoare la relația autor-cititor, la cuvântul poetic ca material estetic și puterea
transfiguratoare a artistului asupra cuvintelor.

O primă trăsătură modernistă este estetica urâtului, concept preluat de Tudor Arghezi
de la scriitorul francez Charles Baudelaire care definește acest procedeu ca fiind „un miraculos
privilegiu al artei că oribilul, artistic exprimat, devine frumusețe”. Asemenea poetului francez,
Tudor Arghezi consideră că orice aspect al realității, indiferent că e frumos sau urât, sublim sau
grotesc, poate constitui material poetic. Poezia ,,Testament" conține definiția lirică a esteticii
urâtului, concentrat în două versuri: „din bube, mucegaiuri si noroi/ iscat-am frumuseți și prețuri
noi”. De asemenea, si prin intermediul metaforei socante ,,Facui din zdrente muguri si coroane”,
elementele uratului se transforma in frumos.

Tot de factură modernistă este ambiguitatea limbajului arghezian, realizată prin

asocierile lexicale neașteptate. Astfel, se observă acumularea de cuvinte nepoetice precum
„bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „zdrențe”, cărora reușește să le dea valoare artistică. De
asemenea, sunt valorificate diferite straturi lexicale, observându-se frecvența arhaismelor și a
regionalismelor cum ar fi „brânci”, „hrisov”,  „sarici”, „ocară” alături de termeni religioși
precum „Dumnezeu”, „credință”, „icoane”, „rob” și de neologisme cum ar fi „obscur”, „crimă”,
„canapea”. Prin folosirea acestor registre stilistice diferite, Tudor Arghezi inovează limbajul
poetic românesc, creând o poezie originală.

O prima idee poetică este cea a puterii transformatoare pe care o are artistul asupra
cuvintelor, aceasta corelandu-se cu motivul poetului faurar. Concepția că scriitorul, prin
trudă, are puterea de a transforma cuvintele este sugerată printr-o serie de verbe la persoana
întâi care semnifică procesul laborios pe care îl presupune creația: „am ivit”,  „am prefăcut”,
„am preschimbat”, „am luat”, „iscat-am”, „făcui”. Hiperbola „frământate mii de săptămâni”
evocă truda parcă nesfârșită a artistului de a găsi forma de expresie potrivită. Sapa, unealtă
folosită pentru a lucra pământul, devine condei, adică unealtă de scris, iar brazda devine
călimară: „Ca să schimbăm acum întâia oară / Sapa-n condei și brazda-n călimară”. Aceste
versuri arată că efortul creator al poetului presupune aceeași trudă cu care plugarii
transformau pământul.
 Alta idee poetică este cea a resurselor limbajului poetic care este, de asemenea, în
strânsă legătură cu motivul poetului făurar, susținând caracterul de artă poetică. Astfel,
„graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, primitiv, interjecțional, se transformă, la Tudor Arghezi,
în „cuvinte potrivite”, metaforă care desemnează poezia, dar și titlul primului volum arghezian.
Materialul brut, nepoetic pe care poetul îl are la dispoziție este redat prin metafore din sfera
uratului cărora le corespund, printr-o relație de opoziție, metafore care sugerează
frumosul, adică ceea ce se obține prin truda transformatoare a creatorului: „zdrențele”
devin „muguri și coroane”, „veninul strâns” se transformă în „miere”, „cenușa morților din
vatră” devine „Dumnezeu de piatră”, iar „bube, mucegaiuri și noroi” se transformă în „frumuseți
și prețuri noi”.

Titlul poeziei este reprezentat de substantivul comun „testament” care, în sens denotativ,
semnifică un act oficial prin care se lasă moștenire bunuri materiale, iar în sens conotativ,
semnifică faptul că poetul lasă moștenire generațiilor următoare opera sa, adică bunuri spirituale.
În accepțiune religioasă, substantivul „testament” face trimitere la cele două părți ale Bibliei,
adică Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate învățăturile prorocilor
adresate omenirii. Astfel, cuvântul „testament” poate căpăta noi înțelesuri legate de ideea unei
moșteniri spirituale adresate viitorilor creatori.

Incipitul introduce cititorul direct în problematica poeziei prin referire la atitudinea

poetului față de creație și față de lume și la sensul pe care el îl dă cărții, singura sa avere
fiind de factură spirituală, cartea devenind simbol al legăturii dintre generatii: „Nu-ţi voi lăsa
drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte”. Este conceput ca o adresare
directă a eului liric către un fiu spiritual, poetul identificându-se în mod simbolic cu un tata
asumându-și rolul de mentor. Astfel, bunurile artistului sunt concentrate în opera sa, care devine
o „treaptă” de cunoaștere. Cartea este treapta spre cunoaștere necesară tinerilor spre a-și
descoperi propria identitate: „Ea e hrisovul vostru cel dintâi.”

În concluzie, Poezia „Testament” este una dintre cele mai cunoscute arte poetice din
literatura română, iar Tudor Arghezi unul dintre cei mai prolifici și originali poeți ai tuturor
timpurilor, considerat în evoluția liricii românești un inovator al limbajului poetic, situat în
diacronic între Mihai Eminescu și Nichita Stănescu.