TESTAMENT

TUDOR ARGHEZI

TEMA SI VIZIUNEA

„Testament" de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice interbelice, alături de..Eu
nu strivesc corola de lumini a lumii" de Lucian Blaga şi „Din ceas dedus" de Ion Barbu.
Preferința poeților din această perioadă pentru poezia cunoaşterii şi cea a autodefinirii
reprezintă una dintre trăsăturile modernismului, curent literar manifestat în spațiul
european începând cu a doua jumătate a secolului XIX, ca o reacție împotriva
tradiționalismului
Poezia Testament" este o artă poetică explicită, întrucât deschide volumul de debut
,Cuvinte potrivite" publicat în 1927 şi reprezintă o sinteză a acestuia, un manifest literar care
reuneşte temele şi motivele specifice operei argheziene, anunţând concepția sa asupra
creațieiAceasta este percepută ca o modalitate de înălţare, de metamorfozare a materialului
în spiritual, a socialului în estetic, a urâtului în frumos şi a creatorului, văzut ca Demiurg.
Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre creațiedespre
menirea acesteia și despre rolul artistului în societate. Este o artă poetică modernă prin
tripla problematică: transfigurarea socialului în estetic (universul rural devine sursă de
inspirație pentru creație), estetica urâtului (cuvinte nepoetice apar în poezie: „să-njure",
„zdrenţe”, „bube", mucegaiuri",,,noroi") şi raportul dintre inspirație şi tehnica
poeticăartistul fiind văzut în ipostaza de meşteşugar, de născocitor al propriului univers. O
altă trăsătură a limbajului modern o reprezintă metafora oximoronică,specifică operei
argheziene „Veninul strâns l-am preschimbat în miere",,,Din bube, mucegaiuri şi noroi/
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi"
În acest sens, criticul literar Nicolae Balotă aprecia:,, Arghezi cunoaște marea tentație a
creatorului, acel hybris al omului care se constituie drept adevăratul Dumnezeu al acestei
lumi... poetul este acela care face şi făcând, se face, e creatorul prin excelenţă". Din acest
punct de vedere, preocuparea lui Arghezi de a-şi formula crezul poetic se remarcă şi în alte
volume:,,Flori de mucigai",,,Epigraf",,,Frunze pierdute"

Tema esențială a poeziei este creația literară, percepută ca o modalitate de înălțare, ca o

legătură între generații, dar şi creatorul, văzut ca un meşteşugar direct al propriei lumi.
Titlulîn sens denotativ, desemnează un act juridic prin care o persoană îşi exprimă dorinţele
ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte în legătură cu transmiterea averii sale. Aceasta
este semnificația laică a termenului, cea religioasă făcând referire la cele două părți ale
Bibliei, Vechiul și Noul Testament, în care sunt concentrate învățăturile apostolilor adresate
omenirii. Din această accepție religioasă derivă şi sensul conotativ, creația argheziană
devenind moştenirea spirituală pe care poetul o lasă generațiilor viitoare și tinerilor truditori
ai condeiului

Din punct de vedere structural, se remarcă un alt aspect al modernitățiipoezia este

decanonizată strofic, fiind alcătuită din 6 strofe inegale ca număr de versuri, cu măsură între
10 şi 11 silabe. Din punct de vedere al versificației, Arghezi se situează între tradiție și
modernitate. Deşi strofele sunt inegale, se păstrează măsura versului, rima împerecheată şi
ritmul trohaic.
Discursul este organizat sub forma unui monolog adresat, a unui dialog imaginar între artist
şi cititor, între tată" și fiu", între,,străbuni" şi urmaşi", între Rob" şi „Domn", toate fiind
ipostaze ale eului liric. De asemenea, în centrul discursului se află „cartea", metaforă ce
desemnează întreaga creație, fiind, în acelaşi timp, o metonimie, susținută printr-o serie
metaforică:,,bunuri", treaptă", hrisovul", cuvinte potrivite", versuri", icoane",,,muguri",
,,coroane",,,Dumnezeu de piatră", hotar înalt",,,vioară", „bici". În finalul discursuluicreația
este definită ca rod al slovei,,de foc" şi slovei,,făurite", al inspirației şi al efortului depus
În plus, se stabilesc şi relații de opoziție, tot specifice modernismului, între universul rural,
plin de suferință, al strămoşilor, şi cel intelectual, comparabil din punct de vedere al
efortului (,Sudoarea muncii sutelor de ani" a strămoşilor este comparabilă cu truda. asupra
cuvintelor,,frământare mii de săptămâni"Relația de opoziție apare atât între instrumentele
folosite (,Ca să schimbăm, acum, întâia oară,/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară"), cât şi
între izvoarele creației poetice și munca artistului (,Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/
Eu am ivit cuvinte potrivite")
În text se observă şi relații de simetrie, prin definirea creatorului şi a cititorului în incipitul şi
în finalul discursului. Dacă în prima strofă artistul este,,tatăl" spiritualiar cititorul „fiul", în
ultima, artistul devine,,Robul"aflat în slujba cititorului (,Domnul o citeşte").
Cele 6 strofe sunt distribuite în 3 secvente poetice: primele două alcătuiesc prima secvenţă
şi surprind legătura dintre poet şi urmaşii cititori, strofele 3 şi 4 alcătuiesc a doua secvenţă şi
surprind rolul etic, estetic și social al poezieiiar ultimele două corespund celei de a treia
secvență și ilustrează lupta poetului împotriva nedreptății și ipostazele creatorului
Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, conține ideea
moştenirii spirituale, "un nume adunat pe-o carte", care devine simbol al identității obținute
prin cuvântForma negativă a verbului la persoana I singular are rolul de a accentua valoarea
deosebită a moştenirii Condiția poetului este concentrată în versul "decât un nume adunat
pe- o carte", iar poezia apare ca bun spiritual şi peren "Nu-ți voi lăsa drept bunuri după
moarte...". Metafora "seara răzvrătită" face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoşilor,
care se leagă de generațiile viitoare, prin "carte", creația poetică, treptată a prezentului:,,In
seara răzvrătită care vine/De la străbunii mei până la tine". Enumerația "râpi şi gropi
adânci", ca şi versul următor "Suite de bătrânii mei pe brânci", sugerează drumul dificil al
cunoaşterii şi al acumulărilor străbătut de înaintașiFormula de adresare, vocativul,,fiule",
desemnează un potențial cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un tată, cu un
mentor al generației viitoare. De asemenea, poetul se înfăţişează ca o verigă în lanțul
temporal al generațiilor, cărora, început cu fiul evocat în poem, le transmite moştenirea,
opera literară. Cartea este "o treaptă" în desăvârşirea cunoaşterii
În strofa a doua, "cartea", creația elaborată cu trudă de poet, este numită "hrisovul vostru
cel dintâi", cartea de căpătâi a urmaşilor. "Cartea"- "hrisov" are, pentru generațiile viitoare,
valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei mărturii istorice, un
document al existenţei şi al suferinței strămoşilor "Al robilor cu saricile pline/De osemintele
vărsate-n mine".

Ideea centrală din a treia strofă este transformarea poeziei într-o lume obiectualăAstfel,
"sapa", unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine "condei", unealtă de scris, iar
"brazdă" devine "călimară", munca poetului fiind numai ca material întrebuinţat astfel decât
a înaintaşilor lui țărani, asupra cuvintelor el aplică aceeaşi trudă transformatoare prin care
plugarii supuneau pământul. Poetul este, prin urmare, un născocitor, care transformă
"graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", în "cuvinte potrivite", metaforă ce desemnează poezia
ca meşteşug, ca trudă, și nu ca inspirație divinăEfortul poetic presupune însă un timp
îndelungat, necesar transfigurării artistice şi trudei asupra cuvintelorsugerat prin
paralelismul dintre munca fizică ("Sudoarea muncii sutelor de ani") şi aceea
spirituală("frământate mii de săptămâni"). În viziunea lui Arghezi, prin artă, cuvintele se
metamorfozează, păstrându-și însă forța expresivă, idee exprimată prin oximoronul din
versurile "Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/Lăsând întreagă dulcea lui putere". În
concepția scriitorului, creația presupune un proces de metamorfozare a materialului în
spiritual,sugerat de opoziția între cele două câmpuri lexico-semantice: al materialului (sapa,
brazda, râpi,gropi) și al spiritualului(condei,călimară, cuvinte potrivite), ce are rol cathartic.
Arta devine o modalitate de a ajunge la catharsis, procesul creației implicând transformarea
urâtului în frumos/artisticIdeea este surprinsă artistic prin succesiunea de metafore dispuse
în serii antitetice:,,zdrenţe" -,muguri şi coroane",,, veninul"-,,miere",,,bube,mucegaiuri și
noroi"- ,,frumuseți și prețuri noi". Arghezi devine, astfel, primul poet român care valorifică
estetica urâtului preluată de la Charles Baudelaire. El foloseşte cuvinte nepoetice:,,înjure",
,,bube,mucegaiuri,noroi,",,,negi", pentru a reda artistic transformarea realității în artă

Strofa a patra debutează cu o confesiune lirică "Am luat ocara şi torcând uşure/Am pus-o
când să-mbie, când să-njure"Poetul face ca versurile lui să exprime imagini sensibile, dar şi
să stigmatizeze răul din jur ("să înjure")arta având funcție cathartică şi, în același timp.
moralizatoarePrin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine îndreptar moraliar
opera literară capătă valoare justițiară: "Am luat cenuşa morților din vatră/Și am făcut-o
Dumnezeu de piatră,/Hotar înalt, cu două lumi pe poale,/Păzind în piscul datoriei
tale".Poezia devine o punte de legătură între tangibil şi intangibil,,hotar înalt, cu două lumi
pe poale" sau un idol căruia artistul I se închinăşi-l închină întreaga existență,,Dumnezeu de
piatră".

La nivel morfosintactic, sugestia trudei creatorului se realizează cu ajutorul dislocării topice

şi sintactice. Jocul timpurilor verbale susține ideile artei poetice. Singurul verb la viitor,
formă negativă: "nu-ți voi lăsa", plasat în poziție inițială în poezie, susține caracterul
testamentar al poeziei, în context, negația dobândește sens afirmativ. Persoana I, singular, a
verbelor alternează cu persoana I, plural, ceea ce redă relația poetului cu strămoşii,
responsabilitatea creatorului față de poporul al cărui reprezentant este. Utilizarea frecventă
a verbelor la persoana I singular, timpul trecut, pentru definirea metaforică a actului de
creație poetică, sugerează rolul poetului: "am ivit", "am prefăcut", "am luat". Concretețea
sensului verbelor redă truda unui meşteşugar dotat cu talent şi plasticizează sensul abstract
al actului creator în plan spiritual. Determinantele verbale sunt în general la genul feminin,
desemnând produsul: poezia( "domniţa") şi "cartea". Verbele la prezent înfăţişează efectele
şi esența poeziei.

Sonoritățile dure, ale unui lexic colțuros, sugerând asprimea existenţei şi truda căutării, sunt
conferite şi de versificație: strofe inegale ca număr de versuri, cu metrica de 9-11 silabe şi
ritm variabil, în funcție de intensitatea sentimentelor şi de ideile exprimate, dar se conservă
rima împerecheată

În concluzie, opera literară "Testament" de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă
pentru că poetul devine, în concepția lui Arghezi, un născocitor, iar poezia
presupunemeşteşugultruda creatorului. Pe de altă parte, creația artistică este atât produsul
inspirațieidivine, cât şi al tehnicii poetice. Un alt argument în favoarea modernității poeziei
este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această creație literară, estetica
urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexității aspectelor existențeişi o
modalitate de amendare a răului