Bobes Miruna

11b
Testament Tudor Arghezi

Testament

Tudor Arghezi s-a născut la București pe 21 mai 1880 și a decedat pe 14 iulie 1967
în acelaș oraș. A fostunscriitorromâncunoscutpentrucontribuțiasa la
dezvoltarealiriciiromâneștisubinfluențabaudelairianismului. Opera sapoetică, de o
originalitateexemplară, reprezintă o altăvârstămarcantă a literaturiiromâne. A scris,
întrealtele, teatru, proză, pamflete, precumșiliteraturăpentrucopii.A
fostprintreautoriiceimaicontestați din întreagaliteraturăromână. Al. George îl
numește ,,un clasic al viitorului”, opera sa impresionând prin variație și
inovație.Argheziesteunuldintreautoriicanonici din literaturaromână.

Testamentde Tudor Arghezi face parte din seriaartelorpoeticemoderneale

literaturiiromâne din perioadainterbelică, alături de Eu nu strivesc corolla de
minuni a lumiide Lucian BlagașiJocsecundde Ion Barbu.
Poeziaesteașezatăînfrunteaprimuluivolumarghezian, Cuvintepotrivite (1927), și are
rol de program literar, realizatînsă cu mijloacepoetice.

Este o artăpoeticămodernăpentrucăîncadruleiapare o triplăproblematică,

specificăliriciimoderne: transfigurareasocialuluiîn estetic, esteticaurâtului,
raportuldintreinspirațieșitehnicapoetică;
atuncicândautorulîșiexprimăpropriileconvingeridespreartaliterarășirostulartistuluiîn
societate.

Prinpoezia Testament se poatevorbi de o preocuparevădită a autorului de a formula

unadevăratcrez poetic.

Temapoeziei o reprezintăcreațialiterarăînipostaza de meșteșug,

creațielăsatăcamoștenireunuifiu spiritual.Textulesteconceputca un monolog adresat
de tatăunufiu (spiritual), căruiaîilasădreptunicămoștenire,,cartea”,
metonimiecsredesemnează opera literară. Atitudineapoeticăestetransmisăîn mod
direct (lirismsubiectiv)și se realizeazăprinmărcilesubiectivității: pronumepersonale,
adjective posesiveșiverbe la persoana I și a II-a singular.

1
Bobes Miruna
11b
Testament Tudor Arghezi

Titlulpoezieiare o dublă accepție:una denotativă și alta conotativă. În sens

denotativ, cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care
aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte. În accepție
religioasă, cuvântul face trimitere la cele 2 mari părți ale Bibliei, Vechiul și Noul
Testament, în care sunt concentrate învățăturile proorocilor și apostolilor adresate
omenirii. Din această accepțiune religioasă derivă sensul conotativ al titlului.
Astfel, creația argheziană devine o moștenire spirituală adresată urmașilor-cititori
sau viitorilor truditori ai condeiului.

Textul poetic este structurat în 6 strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea

regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.

Metafora ,,carte” are un rol central în această artă poetică, fiind un element de
recurență. Termenul are rol în organizarea materialului poetic și semnifică, pe
rând, o acumulare spirituală din perspectivă poetică (poezia este rezultatul
trudei, ,,treaptă”, punct de legătură între predecesori și urmași) și rezultatul
sublimării experienței înaintașilor -,,hristovul cel dintâi”, ,,Slova de foc și slova
făurită/ Împerecheate –n carte se mărită”-( definiție metaforică a poeziei, în egală
măsură har și meșteșug).

Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, conține
ideea moștenirii spirituale, ,,un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al
identității obținute prin cuvânt. Condiția poetului este concentrată în versul: ,,decât
un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca bun spiritual și peren - ,,Nu-ți voi
lăsa drept bunuri după moarte...”.

Metafora ,,seara răzvrătită” face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care

se leagă de generațiile viitoare, prin ,,carte”, creația poetică, treaptă a prezentului.
Enumerația ,,râpi și gropi adânci”, ca și versul următor ,,Suite de bătrânii mei pe
brânci”, sugerează drumul dificil al cunoașterii străbătut de înaintași.

În strofa a doua, ,,cartea”, creația elaborată cu trudă de poet, este numită ,,hrisovul
vostru cel dintâi”, cartea de căpătâi a urmașilor, care are pentru generațiile
următoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei.

2
Bobes Miruna
11b
Testament Tudor Arghezi

Ideea centrală din cea de-a treia strofă este transformarea poeziei într-o lume
obiectuală. Astfel ,,sapa”, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine
,,condei”, unealtă de scris, iar ,,brazda” devine ,,călimară”. Prin urmare, poetul
aplică asupra cuvinteloraceeaș trudă transformatoare prin care țăranii supuneau
pământul. Aici, scriitorul este un născocitor, care transformă ,,graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite”, în ,,cuvinte potrivite”, metaforă ce desemnează poezia ca
meșteșug, ca trudă, și nu ca inspirație divină. În viziunea lui Arghezi, prin artă,
cuvintelele se metamorfozează, păstrându-și însă forța expresivă, idee exprimată
prin oximoronul din versurile ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând
întreagă dulcea lui putere”.

În strofa a patra,poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini sensibile, dar
și să stigmeze (,,să înjure”) răul din jur, arta având funcție catarhică și, în același
timp, moralizatoare: ,,Am luat ocara și torcând ușure/ Am pus-o când să-mbia,
când să-njure”. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine îndreptar
moral, iar opera literară capătă valoare justițiară: ,,Am luat cenușa morților din
vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

Strofa a cincea prezintă ideea transfigurării socialului în esteticprin faptul că

durerea și revolta socială sunt concentrate în poezie, simbolizată prin ,,vioară”,
instrument mult mai reprezentativ pentru universul țărănesc decât clasica liră:
,,Durerea noastră surdă și amară/ O grămădi pe-o singură vioară”.

Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului, concept pe care îl preia de

la scriitorul francez Charles Baudelaire. Scriitorul român, la rândul lui, consideră
că orice aspect al realității, indiferent că este frumos sau urât, sublim sau grotesc,
poate constitui material poetic: ,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți
și prețuri noi”.

De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezintă și un mijloc de răzbunare a

suferinței înaintașilor: ,,Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Și izbăvește-ncet
pedepsitor”.

Ultima strofă, evidențiază faptul cămuza, arta contemplativă, ,,Domnița”, ,,pierde”

în favoarea meșteșugului poetic: ,,Întinsă leneșă pe canapea/ Domnița suferă în
cartea mea”. Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin (,,slova de foc”),

3
Bobes Miruna
11b
Testament Tudor Arghezi

cât și rezultatul meșteșugului, al trudei poetice (,,slova făurită”): ,,Slova de foc și

slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită”.

Condiția poetului este redată în versul ,,Robul a scris-o, Domnul o citește”; artistul
este un ,,rob”, un truditor al condeiului și se află în slujba cititorului, ,,Domnul”.

Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale

în asocieri surprinzătoare: arhaiseme (,,hrisov”), regionalisme (,,grămădii), termeni
religioși (,,icoane, Dumnezeu, izbăvește”) și neologisme (,,obscur”).

Jocul timpurilor verbale susține ideile artei poetice. Singurul verb la viitor, formă
negativă: ,,nu-ți voi lăsa”, plasat în poziție inițială în poezie, susține caracterul
testamentar al poeziei. Persoana I, singular a verbelor alternează cu persoana I,
plural, ceea ce redă relația poetului cu strămoșii, responsabilitatea creatorului față
de poporul al cărui reprezentant este.

Sonoritățile dure, ale unui lexic colțuros, sugerând asprimea existenței și truda
căutării, sunt conferite și de versificație(între tradiție și modernitate): strofele sunt
inegale ca număr de versuri, metrica (9-11 silabe) și ritmul sunt variabile, în
funcție de intensitatea sentimentelor și de ideile exprimate, dar se conservă rima
împerecheată.

Opera literaraTestament de Tudor Arghezieste o

artapoeticamodernapentrucapoetuldevine , in concepțialuiArghezi , un
nascocitoriarpoeziapresupunemestesugul , trudacreatorului. Pe de altaparte
,creatiaartisticaesteatatprodusulinspiratiei divine , cat si al tehniciipoetica . Un alt
argument in favoareamodernitatiipoezieiestefaptulcaArghezi introduce in
literaturaromana , prinaceastacreatieliterara , esteticauratului , artadevenindun
mijloc de reflectare a complexitatiiaspectelorexistenteisi o modalitate de amendare
a raului.