Tehnica jocului de baschet

Generalităţi

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice ca formă şi conţinut,

folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerintele
jocului competiţional.
Acest ansamblu de mişcări specifice grupează elemente şi procedee tehnice şi se referă în
egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc, cât şi la deplasările efectuate de jucători în
vederea acestei manevrări.
În procesul jocului, tehnica are o importanţ deosebită, ea nefiind un factor izolat, din
contră, între tehnică şi ceilalţi factori ai conţinutului pregătirii (fizic, tehnic, tactic, psihic şi
teoretic), există o strânsă interdependenţă şi condiţionare reciprocă.
Tehnica îşi are suportul în calităţile motrice. O tehnică corespunzătoare permite
manifestarea aptitudinilor sportivului, aproape de nivelul maxim al posibilităţilor lui.
Tehnica este aceea care condiţionează tactica, însă este subordonată acesteia,
influenţându-se reciproc.
Tehnica are un caracter aciclic.

Elemente în subordine

Jocului de baschet îi corespund ca elemente în subordine:

 elementul tehnic;
 procedeul tehnic;
 stilul.

a) Elementul tehnic
Reprezintă noţiunea de generalizare a execuţiei mai multor procedee tehnice având un
caracter abstract şi materializat prin procedee tehnice, ca mijloace de realizare.
Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al mişcărilor specifice.

b) Procedeul tehnic
Reprezintă concretizarea şi adaptarea în joc a elementului tehnic, are un caracter concret
în execuţie, cu un mecanism complex de mişcări, executate conştient, într-o succesiune raţională
şi într-un scop precis.
Spre exemplificare:
Elementul tehnic Procedeul tehnic
Pasarea mingii - pasa cu două mâini de la piept;
- pasa cu o mână de la umăr;
- pasa cu pământul;
- pasa de deasupra capului.

Când însuşirea procedeului tehnic se face izolat, în afara procesului de joc, avem de a face
cu un procedeu simplu.

1
Acest procedeu simplu pentru a putea fi folosit în condiţii concrete de joc se perfecţionează
numai dacă este înlănţuit cu alte procedee tehnice, în raport cu situaţiile pe care trebuie să le
rezolve jucătorul în momentul dat, transformându –se în procedee complexe.
Cu cât numărul de procedee tehnice însuşite este mai mare, cu atât jucătorul va rezolva
mai uşor, mai rapid şi mai operativ, situaţia respectivă de joc.

c) Stilul
Însuşirea mecanismului de bază al tehnicii are un pronunţat caracter individual,
determinat de particularităţile psiho-fizice ale fiecărui jucător.
Automatizarea procedeelor tehnice ca deprinderi motrice, la nivelul măiestriei, suferă de
cele mai multe ori de o notă particulară-personală, în procesul execuţiei.
Această notă personală, cunoscută sub denumirea de stil, se datorează particularităţilor
individuale ale jucătorului.

Clasificarea elementelor si procedeelor tehnice

Jocul fără minge

Pentru jocul fara minge elementele tehnice sunt pozitia fundamentala (in atac si in aparare),
deplasarile in teren(alergarea normala, alergarea specifica inainte, alergarea specifica inapoi,
pasul adaugatlateral, lucrul de brate si picioare), schimbariile de directie (alergare normală,
alergare specifică înainte, alergare specifică înapoi, pasul adăugat înainte-înapoi, pasul adăugat
lateral, lucrul de braţe şi picioare), pirueta (pivotarea fără minge pentru schimbarea de direcţie) si
sarituriile (de pe loc, din deplasare, cu desprindere pe un picior, cu desprindere pe două
picioare), pase din saritura (cu doua sau o mana),

Elementul tehnic Procedeul tehnic

Mişcarea în teren
1. Poziţia fundamentală
2. Deplasările în teren
3. Schimbările de direcţie
4. Pirueta
5. Săriturile
a- în atac
b- în apărare
a- alergare normală
b- alergare specifică înainte
c- alergare specifică înapoi
d- pasul adăugat înainte-înapoi
e- pasul adăugat lateral
f- lucrul de braţe şi picioare
a- cu frânare pe un picior
b- cu frânare pe ambele picioare
a- pivotarea fără minge pentru
schimbarea de direcţie
a- de pe loc
b- din deplasare
c- cu desprindere pe un picior
d- cu desprindere pe două picioare

Jocul cu minge

2
Pentru jocul cu minge elementele tehnice sunt prinderea mingii(cu o mână, cu două mâini, de pe
loc sau din saritura), tinerea mingii (cu o mână apucat în sprijin pe antebraţ, în echilibru, cu două
mâini simetric, cu două mâini asimetric ) pasarea mingii(de pe loc, din deplasare, din saritura),
pasarea mingii cu doua maini de pe loc si din deplasare(pase fundamentale si speciale), pasarea
mingii cu două mâini de pe loc şi din deplasare(pase fundamentale si speciale), pase din saritura,
opriirile(in unul sau mai multi timpi), pivotarea(ofensiva, defensiva), aruncarea cu una sau doua
maini.
Elementul tehnic Procedeul tehnic
-de pe loc
a. cu o mână
Prinderea mingii -din săritură
b. cu două mâini
-din săritură
-apucat
a. cu o mână
-în sprijin pe antebraţ
-în echilibru
-în dreptul pieptului
b. cu două mâini simetric
Ţinerea mingii -de deasupra capului
-de joc din lateral
c. cu două mâini asimetric -cu două mâini de sus
-cu două mâini din faţă
-cu două mâini de jos
Pasarea mingii
a. de pe loc
b. din deplasare
c. din săritură
-de la piept
-de la umăr
Pase fundamentale
-de deasupra capului
a. Pasarea mingii -cu pământul
cu două mâini de pe -peste umăr
loc şi din deplasare -pe sub axilă
Pase speciale -înapoi peste cap
-din voleibolare
-pe la spate
-de la umăr
Pase fundamentale -din lateral
-de jos
-în cârlig
b. Pasarea mingii -în semicârlig
cu o mână de pe loc -peste umăr
şi din deplasare -pe sub axilă
Pase speciale
-pe sub antebraţ
-pe la spate
-din voleibolare
-cu pământul
c. Pase din săritură a. cu două mâini -de deasupra capului

3
 -de la piept
-cu pământul
-peste umăr
-din voleibolare
-de la umăr
-de deasupra capului
-în cârlig şi semicârlig
b. cu o mână
-peste umăr
-pe la spate
din voleibolare
Opririle a. într-un timp -prin săritură
b. în doi timpi -prin păşire
Pivotarea a. ofensivă -prin păşire
b. defensivă -prin întoarcere
-de deasupra capului
De pe loc -de la piept
-de jos oferită
Aruncarea la coş
-de deasupra capului
-de la piept
a. Aruncarea la coş Din deplasare
-oferită
cu două mâini
-peste cap
-de deasupra capului
Din săritură -de la piept
-din voleibolare
De pe loc -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig
Din deplasarea -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
b. Aruncarea la coş
-oferită
cu o mână
-cârlig
-semicîrlig
-peste cap
-din voleibolare
Din săritură -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig
-din voleibolare
Conducerea mingii a. Prin împingere -înalt-de pe loc-înainte
-mediu-din mers-înapoi
-jos-din alergare-lateral
b. Prin rostogolire -din mers
-din alergare
c. Din punct de vedere tactic -ofensiv

4
 -defensiv
-de aşteptare
-de diversiune

A. Tehnica fără minge

Poziţia fundamentală

Reprezintă poziţia iniţială a tuturor procedeelor tehnice ale jocului de baschet.

Ea trebuie să asigure jucătorului:
 o poziţie convenabilă, lejeră şi echilibrată;
 stabilitate şi posibilitate de trecere de la acţiuni tehnico-tactice defensive la cele ofensive;
 un consum energetic minimal, în cursul desfăşurării jocului

Prezentarea modelului

- picioarele cu genunchii uşor îndoiţi şi depărtaţi aproximativ la proiecţia

lăţimii umerilor;
- gleznele îndoite;
- greutatea corpului repartizată egal pe suprafaţa fiecărei tălpi, aşezate pa-
ralel pe sol;
- echilibrarea anteroposterioară este realizată prin ducerea înainte, cu ju-
mătate de talpă a unuia din picioare( dreptul-dreptacii, stângul-stângacii);
- trunchiul- spatele arcuit este uşor aplecat înainte, coborârea centrului de
greutate al corpului este realizată prin flexia articulaţiilor, gleznelor,
genunchilor şi şoldului;
- umerii relaxaţi, cu braţele uşor depărtate lateral;
- capul şi bărbia se menţin în sus, privirea căutând să cuprindă o zonă cât mai mare din teren.

Greşeli frecvente

 depărtarea sau apropierea picioarelor modifică nefavorabil baza de susţinere a corpului;

 articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea îndoite, determină o poziţie cu centrul de
greutate prea ridicat, sau o aplecare exagerată a trunchiului;

5
 crisparea musculaturii determină o atitudine rigidă şi mai putin mobilă;

Utilizarea tactică

Poziţia fundamentală în apărare reprezintă mijlocul prin care se realizează marcajul,

specific apărării om la om.

a. Poziţia fundamentală în atac

Jucătorul atacant va avea privirea orientată spre coş, ţinând mingea la nivelul bărbiei sau
pieptului. Genunchii şi gleznele uşor îndoite, corpul având o poziţie stabilă şi echilibrată.
Această poziţie este intermediară în realizarea triplei ameninţări.

b. Poziţia fundamentală în apărare

Determină o coborâre mai accentuată a centrului de greutate.

Poziţia braţelor este determinată de plasamentul în teren al
apărătorului. Mâna de pe partea piciorului mai avansat impiedică
prin ridicare în sus a braţului, aruncarea la coş efectuată de atacant.
Celălalt braţ este îndreptat lateral în scopul de a intercepta o even-
tuală pasă, sau în cazul unei depăşiri, pentru a scoate mingea din
dribling.

Indicaţii metodice generale

În învăţarea poziţiei fundamentale accentul cade pe realizarea

unei baze de susţinere corespunzătoare prin repartizarea egală a greutăţii pe ambele picioare
pentru asigurarea stabilităţii jucătorului. Acestui element tehnic îi va fi afectat unui număr mai
mic de repetări în cadrul metodicii de învăţare izolată. Consolidarea se va realiza odată cu
celelalte execuţii tehnice unde apare ca poziţie de bază.
- în apărare  marcajul;
- în atac  pivotările, opririle, depăşirile.

Metodica învăţării poziţiei fundamentale

Pentru învăţarea poziţiei fundamentale, exerciţiile vor urmări găsirea poziţiei optime
pentru stabilirea bazei de susţinere şi a echibrului corpului. Aceste exerciţii vor fi grupate astfel:
 execuţii de pe loc:
 balans bertical, lateral, anteroposterior;
 dezechilibrări;
 sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală, cu accent pe balansul vertical;
 cu schimbarea planului de aterizare;
 fară schimbarea planului de aterizare:
 execuţii din deplasare:

6
  mers şi alergare în diferite direcţii cu păstrarea permanentă a poziţiei echilibrate
(deplasarea cu paşi alunecaţi);

 sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală:

 pe direcţia de deplasare;
 cu schimbarea planului faţă de direcţia de deplasare.
 execuţia poate fi:
 de voie-liber fiecare;
 la semnalul antrenorului (fluier, bătaie din palme);
 în dreptul diferitelor semne sau obstacole.

Exerciţii pregătitoare

- patru sărituri ca mingea pe loc, apoi din poziţia fundamentală alte patru sărituri cu
accentuarea îndoirii genunchilor la aterizare;
- „săritura vrăbiuţei” executată fie de pe loc, fie din deplasare;
- din poziţia fundamentală, săritură cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă;
- cu elan redus, săritură peste capră, cu aterizare echilibrată în poziţia fundamentală;
- din alergare, înainte şi laterală, la semnal oprire în poziţia fundamentală.

Deplasările în teren

Prin deplasări se urmăreşte:

- câştigarea unei viteze de deplasare;
- executarea cu uşurinţă a diferitelor procedee tehnice necesare rezolvării situaţiilor de joc
(schimbări de direcţie, frânări, lucru cu mingea, fente, sărituri).
În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare în teren:
a. Alergarea normală asemănătoare celei din atletism se foloseşte pentru:
 deplasarea jucătorilor în teren;
 alergarea de viteză şi în situaţiile de contraatac;

b. Alergarea specifică înainte

„Specificul” constă în faptul că prin această alergare
este menţinută permanent poziţia fundamentală a jucătoru-
lui în timpul deplasării.

Prezentarea modelului

Alergarea înainte se face prin păşiri succesive, picioarele

călcând spre înainte şi uşor lateral în scopul măririi bazei de sus-
ţinere. Contactul cu solul se ia, fie pe toată suprafaţa tălpii, fie
prin rulajul tălpilor (călcâi – talpă – vârf). Genunchii puţin
îndoiţi cedează împreună cu gleznele în momentul contactului cu
solul. Trunchiul este puţin aplecat înainte, cu centrul de greutate

7
coborât. Braţele pendulează la pornire, în restul alergării ele fiind pregătite pentru a prinde
mingea.

Greşeli frecvente

 în deplasare există tendinţa de a sări, prin ridicarea tălpilor de pe sol;

 se micşorează baza de susţinere, deoarece contactul cu solul nu se ia pe toată talpa;
 se aleargă pe vârfuri, micşorându-se stabilitatea şi eficacitatea acţiunilor.

Utilizarea tactică

Această alergare se foloseşte în tot timpul jocului, în circulaţia individuală din atac, cu
precădere în demarcaj şi în acţiunile premergătoare intrării în posesia mingii.

c. Alergarea specifică înapoi ( cu spatele)

Prezentarea modelului

Jucătorul se deplasează spre înapoi având labele picioarelor uşor depărtate, călcâiele
orientate către afară. Contactul cu solul se face prin rulare (vârf – talpă – călcâi) şi mult înapoi,
pentru a evita căderile pe spate. Deplasările picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este
uşor aplecat înainte pentru a menţine centrul de greutate înainte. Braţele rămân lângă corp, uşor
depărtate şi flexate din coate.

Greseli frecvente

- se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate, fapt ce provoacă dezechilibru – cădere;

- picioarele se duc mult prea înapoi;
- se sare în timpul alergării;

Utilizarea tactică

Procedeul este folosit în retragerea din terenul de atac în terenul de apărare (repliere), în
acţiunile de flotare şi aglomerare precum şi în urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre coş.

d. Pasul adăugat înainte sau înapoi

Acest procedeu de mişcare în teren permite apărătorului

menţinerea poziţiei fundamentale în orice moment al jocului.
El face parte din bagajul tehnic denumit „jocul apărăto-
rului”, reprezintă un mijloc de realizare a marcajului, fiind ase-
mănător cu ,,paşii boxerului” şi prezintă ca principală caracte-
ristică faptul că piciorul din urmă nu depăseste pe cel din faţă.

8
Prezentarea modelului

Din poziţia fundamentală de apărare, jucătorul păstrând contactul cu solul pe toată talpa,
începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faţă. Braţul ridicat determină o
poziţie oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate. Piciorul din urmă este tras cu repeziciune
spre cel din faţă, fără a fi ridicat de pe sol, apărătorul revenind în poziţia anterioară dar avansând
cu lungimea pasului executat. Celălalt braţ balansează în plan lateral.

Greşeli frecvente

 deplasarea se face prin săritură, care determină dezechilibrări;

 se fac păşiri prea lungi;
 se încrucişează picioarele;
 labele picioarelor sunt orientate cu vârfurile către direcţia de deplasare;
 nu se menţine poziţia joasă, cu centrul de greutate coborât.

Utilizarea tactică

Pasul adăugat are o rază de acţiune redusă, de 3-4 metri. Este folosit în acţiunile de
apărare pentru apropierea sau depărtarea de adversar, la retragerea pentru apărarea coşului, la
scoaterea mingii de la adversar precum şi în plasament.

e. Pasul adăugat lateral

Reprezintă cel mai important

mijloc tehnic al ,,jocului de picioare
al apărătorului” folosit pentru urmă-
rirea adversarului şi pentru circulaţia
de minge în apărarea zonă.

Prezentarea modelului

Poziţia fundamentală rămâne cea fundamentală joasă.

Deplasarea începe prin:
- ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării;
- talpa piciorului fiind menţinută cât mai sus aproape de suprafaţa solului;
- celălalt picior se apropie, talpa acestuia alunecând pe suprafaţa solului.
În timpul deplasării:
- corpul rămâne orientat lateral faţă de direcţia de deplasare;
- braţele puţin îndoite din coate, orientate lateral, lucrează activ pentru stânjenirea
circulaţiei mingii;
- poziţia este joasă prin îndoirea articulaţiilor gleznei şi genunchilor, trunchiul păstrând
verticalitatea.

Greşeli frecvente

9
- încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin;
- ridicarea centrului de greutate care determină dezechilibrări;
- se execută sărituri în timpul deplasării, jucătorul făcând balans vertical sau lateral;
- se ridică picioarele de pe sol în loc ca deplasarea să se facă prin alunecare.

Utilizarea tactică

Acest procedeu se foloseşte în acţiunile de marcaj, în urmărirea adversarului care se

deplasează şi pentru obţinerea unui plasament bun în apărare.

f. Lucrul de braţe şi jocul de picioare

Procedeele tehnice ale deplasărilor în teren se manifestă în joc sub formă de procedee
tehnice complexe , numite ,,jocul de picioare” însoţite în apărare şi de lucrul de braţe.

Prezentarea modelului

Jucătorul, pentru a-şi menţine poziţia fundamentală execută în mod cursiv o succesiune de
procedee tehnice, menţinând caracteristicile de execuţie ale fiecăreia.
La jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor care lucrează în plan
lateral, acestea stând la baza marcajului.

Utilizarea tactică

Lucrul de braţe se foloseşte la acţiunile defensive la realizarea marcajului, interceptarea şi

smulgerea mingii ,închiderea pătrunderilor şi în apărarea în zonă. Jocul de picioare este utilizat în
acţiunile defensive pentru asigurarea rapidităţii de deplasare a apărătorului şi în acţiunile
ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului.

Indicaţii metodice generale

Succesiunea de învăţare a procedeelor de deplasare cuprinde:

 alergarea normală în ritm variat;
 alergarea specifică înainte;
 alergarea specifică înainte-înapoi;
 deplasarea laterală (pasul adăugat lateral);
 deplasarea oblică (pasul adăugat înainte-înapoi);
 jocul de picioare.

Metodica învăţării deplasărilor în teren

 fiecare procedeu va fi executat separat;

 prin imitare: in grup(antrenorul demonstrând în oglindă)sau pe perechi;
 la semnale: auditive sau vizuale;

10
 sub formă de concurs, pe distanţe limitate: ştafete cu procedee izolate, ştafete cu procedee
combinate;
 sub formă de complexe de procedee tehnice;
 jocul de picioare al apărătorului:
pe perechi;
individual;
paşi adăugaţi înainte, sprint, oprire şi retragere cu spatele;
joc de braţe şi picioare la un semnal, sprint până la un semn, oprire şi continuarea
jocului de braţe şi picioare, la semnal retragere în alergare cu spatele.

Exerciţii pregătitoare

- alergare cu schimbarea ritmului;

- din deplasare cu paşi adăugaţi lateral, rotări laterale de braţe în afară şi înăuntru;
- sărituri înainte cu bătaie pe ambele picioare, cu schimbarea alternativă a piciorului din
faţă şi răsucirea trunchiului în partea opusă piciorului;
- rostogolirea şi conducerea unei mingi pe sol, spre dreapta şi stânga , cu paşi adăugaţi
lateral.

Schimbările de direcţie

Schimbările de direcţie reprezintă un element tehnic folosit de atacanţi în realizarea

acţiunii de demarcaj individual.
Prin acest element tehnic, jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta,
fără a mai fi nevoit să se oprească.
Deosebim două procedee de execuţie:
- schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior;
- schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare.

Prezentarea modelului

Schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior

Din deplasare declanşarea schimbării de direcţie se execută:
 printr-o oprire cu o uşoară ghemuire pe piciorul opus
noii direcţii, al cărui genunchi rămâne îndoit;
 printr-o păşire mai lungă pe acest picior , talpa se aşează
oblic pe sol, fiind orientată spre noua direcţie;
 apare un moment de frânare, moment care pentru a nu
,,rupe” mişcarea este amortizat printr-o îndoire din articulaţia gleznei, genunchiul şi coxo-
femurală a acestui picior.
Centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea corpului fiind orientată
spre exterior. Prin impulsia acestui picior se determină răsucirea energică a corpului urmată de
aşezarea pe sol, pe noua direcţie.

Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare

Din deplasare jucătorul execută:

11
 o uşoară săritură;
 picioarele se duc înainte şi iau concomitent contact cu solul;
 vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie;
 greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi pe marginea
tălpilor din interiorul ocolirii;
 îndoirea gleznelor amortizează şocul frânării, genunchii fiind proiectaţi spre noua
direcţie;
 plecarea executându-se cu piciorul din interiorul ocolirii.

Greşeli frecvente

- poziţia înaltă determină dezechilibrări;

- piciorul din interior prea depărtat pe noua direcţie, întârzie pornirea;
- centrul de greutate nu se proiectează suficient în interiorul ocolirii, fapt ce determină
dezechilibrări.

Utilizarea tactică

Este elementul specific activităţilor de demarcaj. Este folosit pentru provocarea greşelilor
de marcaj precum şi ca fentă, când precede ieşirea la minge.

Indicaţii metodice generale

Este un procedeu de bază, mai ales în instruirea începătorilor, precum şi în predarea

jocului de baschet în şcoală. Cel mai frecvent şi eficient procedeu de-a lungul jocului este cel cu
frânare pe un picior.

Metodica învăţării schimbărilor de direcţie

- deplasarea pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea schimbărilor de direcţie (lucru

individual);
* schimbarea de direcţie în dreptul unor jaloane;
* din deplasare, schimbare de direcţie la semnal vizual sau auditiv;
* sub forma complexelor de procedee tehnice de deplasare:
 alergare normală, schimbare de direcţie spre înainte, urmate la semnal de sprint;
 alergare normală, schimbare de direcţie, frânare, retragere cu spatele;
 joc de braţe şi picioare, sprint cu schimbare de direcţie, frânare şi retragere cu
spatele.

Exerciţii pregătitoare

- fandări laterale, înainte, înapoi pe loc;

- jucătorii în formaţie de şir câte unul, se vor deplasa în teren, imitându-l pe primul,
folosind elemente de schimbare de direcţie;
- leapşa în doi pe suprafaţă limitată.

12
Pirueta

Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se face întoarcerea poate fi ridicat în
timpul execuţiei.
Se execută de pe loc ( din poziţie statică) sau din deplasare ( ca element de schimbare de
direcţie).

Utilizarea tactică

Se foloseşte ca procedeu în executare schimbărilor de direcţie, la plecările din blocaj, la

blocajele defensive, la evitarea
blocajelor de apărător şi în con-
tinuarea acţiunii de marcaj.

Săriturile

Sunt foarte frecvent folo-

site în jocul de baschet, ele asi-
gurând un grad sportiv de spec
taculozitate.
O bună săritură va pune
în valoare execuţia unor proce-
dee tehnice sau acţiuni tactice
cum ar fi:

- urmărirea şi recuperarea mingii ricoşate din panou, atât în atac cât şi în apărare;
- execuţia aruncării la coş din săritură, din deplasare, din dribling sau din voleibolare;
- în execuţia procedeelor tehnice de capac împotriva aruncării la coş;
- angajarea mingii la 1x1.
Săriturile folosite în jocul de baschet, urmăresc menţinerea unei poziţii cât mai echilibrate
în timpul săriturii în vederea execuţiei unor procedee de mare precizie.
Săriturile pot fi executate:
 de pe loc;
 din deplasare;
 cu desprindere:
* pe un picior;
* pe două picioare.

13
14