DISCIPLINA

FUNDAMENTELE ȘTIINȚIFICE ALE JOCURILOR

SPORTIVE ȘI APLICAȚII ÎN KINETOTERAPIE:FOTBAL
CURS
UZ INTERN
AN I KINETO
2020
PROF.UNIV.DR. IANCU AUREL

CURS 9
SISTEMATIZAREA TEHNICII JOCULUI DE FOTBAL

Tehnica jocului de fotbal cuprinde următoarele elemente tehnice:

1. Elemente tehnice cu minge:
- intrarea în posesia mingii
- preluarea mingii,
- deposedarea adversarului de minge;
- păstrarea mingii
- protejarea mingii,
- conducerea mingii,
- mişcarea înşelătoare;
- transmiterea mingii
- lovirea mingii cu piciorul,
 - lovirea mingii cu capul,
- aruncarea de la margine.

2. Elemente tehnice fără minge

- alergări, schimbări de direcţie, căderi, ridicări, sărituri, opriri.
3. Elemente tehnice ale portarului
- poziţia fundamentală,
- deplasarea în teren,
- prinderea mingii,
- boxarea mingii,
- devierea mingii,
- blocarea mingii,
- repunerea mingii în joc.
La rândul lor, aceste elemente tehnice dispun de următoarele procedee tehnice de
aplicare practică:
1. Preluarea mingii
- cu partea interioară a labei piciorului,
- cu partea exterioară a labei piciorului,
- cu şiretul prin amortizare,
- cu coapsa prin amortizare,
- cu capul prin amortizare,
- cu talpa din ricoşare.
2. Deposedarea de minge
- prin atac din faţă,
- prin atac din lateral,
- prin atac din spate.
3. Protejarea mingii
- de pe loc,
- din mişcare.
4. Conducerea mingii
- cu interiorul labei piciorului,
 - cu exteriorul labei piciorului,
- cu şiretul.
5. Mişcarea înşelătoare
- cu trunchiul,
- cu piciorul,
- cu capul (cu privirea).
6. Lovirea mingii cu piciorul
- cu interiorul labei piciorului (latul),
- cu şiretul interior,
- cu şiretul exterior,
- cu exteriorul labei piciorului,
- cu vârful labei piciorului,
- cu călcâiul,
- cu genunchiul,
- lobarea mingii cu piciorul,
- lovirea mingii din demi-vole,
- lovirea mingii din voie,
- lovirea mingii din foarfecă.
7. Lovirea mingii cu capul
- de pe loc,
- din săritură,
- din alergare,
- din plonjon.
8. Aruncarea mingii de la margine
- de pe Ioc,
- cu elan.
9. Elemente tehnice ale jocului portarului:
- poziţia fundamentală: înaltă, medie, joasă;
- deplasările în teren: porniri, opriri, cu pas adăugat, alergări, întoarceri, sărituri,
căderi, ridicări;
- prinderea mingii
 - venită pe jos, fără plonjon;
- venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon;
- cu traiectorie înaltă, fără plonjon;
- venită pe jos din lateral, cu plonjon;
- cu traiectorie înaltă cu plonjon;
- blocarea mingii
- boxarea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon - cu o mână şi cu două mâini;
- devierea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon;
- repunerea mingii în joc
- cu mâna: prin lansare de jos, prin aruncare pe deasupra umărului, prin lansare
laterală, prin rotarea braţului,
- cu piciorul: de pe sol, din demi-vole (drop) din vole

După cum se observă, tehnica dispune de numeroase procedee de punere în

aplicare, varietatea acestora oferind jucătorilor posibilităţi multiple de manifestare în
teren în jocul cu şi fără minge.

BIOMECANICA GENERALĂ ŞI METODICA

ÎNVĂŢĂRII

Biomecanica se referă la acţiunile pe care le au segmentele corpului de la începerea

execuţiei unui procedeu tehnic şi până la finalizarea sa, la regulile care .se impun a fi
respectate în vederea realizării unei execuţii eficiente.
În metodica pregătirii tehnice se urmăresc următoarele aspecte:
- însuşirea corectă a actului motric care se învaţă;
- execuţia procedeelor tehnice învăţate sub forma structurilor tehnico-tactice;
- execuţia procedeelor tehnice în situaţii diverse;
- perfecţionarea procedeelor în condiţii de adversitate.
 În continuare, vom face o descriere generală a biomecanicii elementelor tehnice,
urmând apoi să exemplificăm prin cele mai reprezentative procedee. La fiecare procedeu
vom preciza situaţii în care acestea sunt utilizate, unele greşeli frecvente, indicaţii
metodice, precum şi succesiunea metodică pentru învăţare şi perfecţionare.

INTRAREA ÎN POSESIA MINGII

Preluarea mingii

Acest element tehnic, executat corect, permite jucătorului să controleze mingea în

vederea unor acţiuni viitoare (pasă, şut la poartă, centrare etc), fiind indispensabil oricărui
jucător de fotbal.
Dintre multitudinea de procedee tehnice de preluare a mingii, am ales pentru
prezentare, considerându-le reprezentative, procedeele de preluare a mingii cu partea
interioară a labei piciorului (cu latul), şi cu pieptul, asupra cărora ne vom opri în
continuare.

Preluarea mingii cu partea interioară a labei piciorului

Descriere.

Mişcarea începe prin adoptarea unei poziţii corecte faţă de mingea care se îndreaptă
către jucător. La preluarea mingii rostogolite, prima mişcare se face pentru luarea poziţiei
faţă de minge. Jucătorul se plasează pe direcţia sosirii mingii, piciorul de sprijin (stângul)
fiind uşor flexat din genunchi, umărul stâng este poziţionat uşor înainte, braţele uşor
ridicate în lateral. Piciorul drept este răsucit din şold, cu axa longitudinală perpendiculară
pe direcţia mingii. Contactul cu mingea se face cu latul, fie prin retragerea spre înapoi a
piciorului (prin amortizare), fie prin exercitarea unei mişcări din înapoi spre înainte
(execuţie mai eficientă, care îi permite jucătorului să continue acţiunea în viteză).
Utilizare tactică. Acest procedeu tehnic se execută la schimbarea direcţiei de joc sau
în pregătirea finalizării.
Greşeli frecvente:
- piciorul de sprijin nu este pe direcţia pe care urmează să se transmită mingea;
- contactul cu mingea se face prin mişcări rigide, de multe ori mingea sărind din
piciorul jucătorului.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- antrenorul explică şi demonstrează poziţia corectă a corpului la efectuarea unei preluări,
apoi jucătorii exersează această poziţie;
- câte doi, faţă în faţă, A efectuează o pasă cu latul spre B, care execută preluarea cu latul,
apoi retrimite mingea lui A;
- câte doi, faţă în faţă, A pasează lui B, acesta execută preluare şi pasează lui A, care va
face preluare şi va retrimite lui B;
- acelaşi exerciţiu, mingea fiind trimisă lateral stânga-dreapta, alternativ;
- pe grupe de câte trei, în formaţie de triunghi. Jucătorul A pasează lui B, care face
preluare cu piciorul drept şi pasează cu stângul spre C, acesta face acelaşi lucru şi pasează
lui A (Fig. 2);
- acelaşi lucru, din deplasare pe lăţimea terenului;
- jucătorii sunt dispuşi pe două rânduri pentru suveică. Se execută ieşire în întâmpinarea
mingii, preluare, pasă la şirul din faţă, urmată de deplasare la urma şirului unde a pasat;
- câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui B (pe jos şi pe sus), acesta
efectuează preluare şi retrimite lui A, care va efectua preluare;
- joc cu temă: la intrarea în posesia mingii se efectuează obligatoriu preluare.

Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare

Descriere. La apropierea mingii, trunchiul este arcuit din şold, picioarele uşor flexate
din genunchi. La contactul cu pieptul jucătorului,acesta amplifică extensia corpului,
amortizând astfel viteza mingii.
Braţele ţinute în lateral contribuie la echilibru şi la amortizare.
Utilizare tactică:
- la mingi cu traiectorie înaltă;
- schimbarea direcţiei de joc;
- la finalizare, pentru pregătirea şutului.
Greşeala cea mai frecventă:
- jucătorul adoptă o poziţie prea rigidă, făcând ca mingea să
ricoşeze la distanţă.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- aruncarea mingii în aer, la 2-3 m, apoi se efectuează preluare piept;
- câte doi jucători, A aruncă lui B, acesta execută preluare pe piept, prinde mingea în
mână şi o retrimite lui A, care face acelaşi lucru;
- câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui B cu traiectorie înaltă, acesta
efectuează preluare pe piept şi retrimite lui A, care va face acelaşi lucru;
- câte doi, A la cercul de la centrul terenului, B la intersecţia liniei de centru cu cea de
margine: A efectuează o lansare pentru B, spre colţul terenului, acesta aleargă după
minge, efectuează preluare, centrează pentru A pe linia careului de 16 m, A preia pe piept
şi şutează la poartă, apoi se schimbă rolurile (Fig. 3);
- joc cu temă: la mingile cu traiectorie semiînaltă fundaşii vor efectua preluare pe piept,
iar atacanţii vor efectua preluare pe piept şi apoi vor şuta la poartă.

Deposedarea adversarului de minge

Prin acest element tehnic se urmăreşte intrarea în posesia mingii prin scoaterea
acesteia de la adversar. Trebuie acordată o mare atenţie însuşirii corecte a acestui element,
deoarece, mai ales la procedeele prin alunecare, se poate produce foarte uşor fault.
Deposedarea se poate efectua din faţă, din lateral sau din spate.
 Deposedarea adversarului prin atac din faţă

Descriere. Acest procedeu de deposedare este cel mai simplu dintre cele trei.
Jucătorul aflat în apărare se apropie de posesorul mingii prin mişcări de tatonare. în
momentul efectuării deposedării, apărătorul interpune latul între minge şi apărător,
presând cu pieptul asupra adversarului. Greutatea este pe piciorul de sprijin, astfel încât
piciorul de atac să poată interveni succesiv, până când mingea este îndepărtată de
adversar.
Utilizare:
- la întârzierea atacului advers, pentru ca jucătorii proprii să se poată grupa în
apărare;
- pentru a intra în posesia mingii
Greşeli frecvente:
- apărătorul ia contact cu adversarul înainte să atingă mingea, producând fault;
- apărătorul are privirea spre adversar şi mişcările acestuia şi nu spre minge, putând
fi uşor fentat.

Deposedarea adversarului prin atac din lateral

Descriere. Acest procedeu este utilizat când apărătorul şi atacantul se află în luptă
directă, corp la corp. Deposedarea se efectuează prin apropierea şi înclinarea corpului
spre adversar, piciorul de sprijin este aşezat aproape de minge, iar piciorul de atac
încearcă scoaterea mingii din posesia adversarului.
Utilizare:
- pentru intrarea în posesia mingii;
- pentru a temporiza jocul.
Greşeli:
- acţiunea de deposedare este efectuată cu întârziere;
- presiunea exercitată prin greutatea corpului asupra adversarului este prea mare,
producând fault.

Deposedarea adversarului prin atac din spate (cu

alunecare)

Descriere. Acest procedeu tehnic este utilizat în situaţia în care atacantul a câştigat
teren în faţa apărătorului şi acesta nu mai poate interveni prin alt procedeu. Apărătorul
efectuează o alunecare pe piciorul dinspre atacant, iar cu piciorul de atac se încearcă
îndepăr
tarea mingii de adversar. Este un procedeu tehnic deosebit de dificil,
foarte uşor putând fi produs fault.
Utilizare:
- la intrarea în posesia mingii;
- ca ultimă soluţie la un atac advers;
- pe timp ploios.
Greşeli:
- apărătorul produce fault, luând contact cu adversarul şi nu cu mingea;
- nu se apreciază corect momentul atacului la minge.

Mijloace pentru învăţarea şi consolidarea deposedărilor:

- faţă în faţă, doi jucători simulează lovirea unei mingi situate între ei, presând cu umărul
unul asupra celuilalt;
- acelaşi exerciţiu, cu apropiere de minge de la distanţa de 2-3 m;
- câte doi, umăr la umăr, din alergare uşoară, se exercită presiune asupra partenerului;
- din alergare uşoară cu mingea la picior, autopasă de 1-2 m, urmată de cădere prin
alunecare cu lovirea mingii;
- acelaşi exerciţiu, mingea fiind condusă de un partener;
- pe două şiruri, la semnal, fiecare încearcă să ajungă primul şi să intre în posesia mingii
situată la 5 m în faţă;
- acelaşi exerciţiu, mingea fiind transmisă de antrenor;
- acelaşi exerciţiu, unul din jucători plecând cu 1 m mai în faţă;
- un jucător cu mingea atacă poarta, celălalt încearcă deposedarea;
- joc lxl, 2x2 pe teren redus.

Păstrarea mingii

Acest element tehnic este utilizat în vederea valorificării posesiei mingii, evitând
totodată pierderea acesteia în favoarea adversarului.
Păstrarea mingii se concretizează în protejarea mingii, conducerea mingii şi
mişcarea înşelătoare.

Protejarea mingii de pe loc şi din deplasare

Descriere. Protejarea mingii constă într-o serie de mişcări cu trunchiul, braţele şi

picioarele, în vederea ţinerii adversarului la distanţă, împiedicându-1 pe acesta să intre în
posesia mingii.
Protejarea mingii pe loc constă în ţinerea mingii sub talpa piciorului, în timp ce
corpul se roteşte în jurul piciorului de sprijin, braţele ţinând adversarul la distanţă.
Protejarea mingii din deplasare se efectuează prin conducerea mingii cu piciorul
opus direcţiei din care se apropie adversarul, braţul de pe partea adversarului fiind ridicat
şi flexat pentru a-l ţine pe acesta la distanţă de minge.
Utilizare:
- în situaţii de temporizare a jocului;
- când posesorul mingii nu are cui transmite mingea;
- în pătrunderi individuale spre poarta adversă.
Greşeli:
- executantul este atent mai mult la adversar decât la minge;
- corpul are o poziţie prea înaltă.
 Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- Fiecare jucător cu o minge execută rularea mingii cu talpa piciorului;
- Acelaşi exerciţiu, cu un adversar semiactiv;
- Câte doi la o minge, unul conduce mingea, încercând să o protejeze, celălalt încearcă
deposedarea;
- Joc lxl, 2x2, pe teren redus.

Conducerea mingii

Descriere. Conducerea mingii este elementul tehnic prin care jucătorul cu mingea se
deplasează în teren prin lovirea şi împingerea repetată a acesteia. Lovirea mingii se poate
realiza cu interiorul sau exteriorul labei piciorului sau cu şiretul, diferenţele dintre cele
trei procedee fiind nesemnificative. Mişcarea constă dintr-o alergare naturală, trunchiul
este drept, puţin aplecat înainte şi uşor răsucit în direcţia piciorului de sprijin.
Utilizare
- în scopul depăşirii adversarului.
Greşeli:
- glezna piciorului de lovire a mingii este încordată;
- mingea este lovită prea tare sau prea încet.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- conducerea mingii cu şiretul (exteriorul, interiorul labei piciorului) cu un picior, apoi cu
celălalt;
- suveică cu conducerea mingii până la şirul opus;
- conducerea mingii cu ambele picioare alternând procedeele de conducere;
- conducerea mingii de la centrul terenului spre careul de 16 m, urmată de şut la poartă.

Mişcarea înşelătoare
 Descriere. Mişcarea înşelătoare este elementul tehnic care permite jucătorului
posesor al balonului să depăşească adversarul direct, prin diferite manevre care îl
derutează pe acesta. Se poate realiza prin următoarele procedee:
- cu piciorul, prin treceri succesive ale piciorului peste şi pe lângă minge, dând impresia
trimiterii mingii în altă direcţie decât cea reală;
- cu trunchiul, prin trecerea centrului de greutate de pe un picior pe celălalt, lăsând
impresia unor deplasări reale;
- cu capul (privirea), prin orientarea privirii într-o direcţie şi trimiterea mingii în
altă direcţie.
Utilizare:
- la protejarea mingii;
- în depăşirile individuale;
- în schimbarea direcţiei de joc.
Greşeli:
- mişcările nu sunt convingătoare;
- corpul are o poziţie prea înaltă;
- viteza mişcărilor este redusă.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- alergare pe tot terenul cu schimbări rapide de direcţie şi înclinări pe un picior şi pe
celălalt;
- pe perechi, faţă în faţă, încercări de depăşire a partenerului prin fente executate rapid;
- conducerea mingii printre jaloane dispuse la 1,5 m;
- acelaşi lucru executat în cadrul unei suveici;
- un jucător cu mingea se află la centrul terenului, celălalt la 20 m de poartă. Primul încearcă
depăşirea celuilalt, urmată de şut la poartă;
- acelaşi lucru cu doi jucători în apărare;
- joc 1x1, 2x2 pe teren redus;
- joc cu temă: atacanţii şi mijlocaşii nu pot transmite mingea unui coechipier înainte de a
efectua un dribling.
 Transmiterea mingii

Lovirea mingii cu piciorul

Deşi există o mare diversitate de procedee tehnice de lovire a mingii cu piciorul,

toate acestea au câteva elemente comune, despre care vom vorbi în continuare.
- Elanul jucătorului, preparator pentru lovire, depinde de distanţa la care se doreşte să se
transmită mingea şi de forţa loviturii.
- Piciorul de sprijin, prin poziţionarea sa (în lateral şi puţin înapoia mingii), asigură
direcţia şi traiectoria mingii.
- Poziţia corpului. Datorită elanului, corpul are o mişcare spre înainte, este uşor aplecat,
umerii sunt aduşi înainte. Umerii şi braţele încep o mişcare de pivotare în direcţia
piciorului de lovire. Braţul opus piciorului de lovire va ajunge în faţa corpului, ajutând la
echilibrare.
- Piciorul de lovire este îndoit din articulaţia şoldului şi flexat din genunchi. El execută o
mişcare de pendulare spre înainte, în momentul loviturii producându-se extensia
genunchiului. Pendularea asigură distanţa şi traiectoria execuţiei.
- Mişcarea braţelor contribuie la efectuarea mişcării de lovire, asigurând totodată
echilibrul în momentul lovirii.

Lovirea mingii cu şiretul plin

Descriere. Alături de caracteristicile generale prezentate anterior, menţionăm că
mingea va fi lovită în mijlocul circumferinţei, cu laba piciorului întinsă şi încordată.
Utilizare:
- în schimbarea direcţiei de joc;
în lansarea unui contraatac;
- în execuţia şuturilor la poartă.
Greşeli:
- piciorul de sprijin nu este corect poziţionat;
- glezna nu este încordată;
- trunchiul este înclinat pe spate, mingea având o traiectorie înaltă.
 Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- pase în doi cu lovirea mingii cu şiretul, la distanţă de 6-7 m;
- suveică simplă cu lovirea mingii cu şiretul;
- la distanţă de 20-25 m, pase în doi cu preluare;
- pe perechi, la centrul terenului, unul conduce mingea până la 16-20 m de poartă, unde o
opreşte pentru celălalt, care vine în viteză şi şutează la poartă;
- pe semicercul careului de 16 m se dispun 7 mingi. Pe rând, fiecare jucător şutează toate
mingile spre poartă, într-un timp cât mai scurt şi cu o precizie cât mai bună. Câştigă cel care a
marcat cele mai multe goluri;
- joc cu temă: golul marcat prin şut la poartă din afara careului de 16 m este punctat
dublu.

Lovirea mingii cu capul

Ca şi la lovirea mingii cu piciorul, în execuţia acestui element tehnic se pot distinge

mai multe componente care concură la realizarea sa eficientă:
- Acţiunea capului şi trunchiului este condiţionată de procedeul de lovire a mingii (cu
fruntea, cu părţile laterale, cu partea posterioară).
Cel mai întâlnit procedeu de lovire este cel cu fruntea, care constă dintr-o
mişcare înapoi, urmată de o revenire rapidă spre înainte, în această fază producându-se
lovirea mingii.
- Acţiunea braţelor are rolul de a asigura echilibrul în timpul execuţiei şi, totodată, de a
mări forţa de lovire a mingii.
- Acţiunea picioarelor asigură realizarea elanului şi a bătăii şi, în final, revenirea pe sol.
- Elanul poate fi de pe loc sau din alergare.
- Bătaia, în cazul în care lovirea se face cu desprindere de pe sol, se poate efectua pe un
picior sau pe ambele picioare.
- Aterizarea are loc pe unul sau pe ambele picioare, în funcţie de săritura realizată,
asigurând reechilibrarea corpului după lovitură.
În continuare vom exemplifica prin procedeul de lovire a mingii cu capul din
săritură cu bătaie pe un picior, considerând că acesta este cel mai des utilizat.
 Lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe un picior

Descriere. Mişcarea începe cu efectuarea elanului. Urmează apoi bătaia, prin

extensia puternică a genunchiului şi gleznei, care asigură desprinderea de pe sol.
Trunchiul începe mişcarea de arcuire spre înapoi, urmată de o mişcare energică spre
înainte,în momentul maxim al săriturii efectuându-se lovirea mingii cu fruntea.
Aterizarea se face pe ambele picioare, prin amortizare.
Utilizare:
- în respingerea unui atac advers;
- în atac la construcţie sau la finalizare.
Greşeli:
- efectuarea săriturii în contra-timp;
- lipsă de coordonare în efectuarea mişcărilor.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- jucătorul cu mingea în mână, o aruncă sus, o loveşte cu capul din săritură şi o prinde din
nou;
- acelaşi exerciţiu din deplasare;
- lovirea mingii cu capul din săritură, la o minge atârnată;
- câte doi, faţă în faţă, unul aruncă mingea, celălalt o loveşte cu capul din săritură. După
10-12 execuţii se schimbă rolurile;
- la fel ca la exerciţiul precedent, apare însă al treilea jucător, care se va interpune pasiv
în faţa jucătorului care loveşte mingea;
- joc de pasare a mingii cu mâna, golul marcându-se numai cu capul;
- joc cu temă: golurile marcate cu capul din săritură se punctează dublu.

Aruncarea de la margine

Descriere. Acest element tehnic intervine în timpul jocului atunci când mingea a
părăsit suprafaţa de joc pe la linia de margine. Execuţia se poate efectua de pe loc sau cu
elan, cu un picior înainte sau cu picioarele pe aceeaşi linie. Vom analiza procedeul de
aruncare a mingii de la margine de pe loc, cu picioarele pe aceeaşi linie:
- Priza - mingea se ţine cu ambele mâini, cu degetele pe suprafaţa posterioară.
- Mâinile au o mişcare dinspre înapoi spre înainte, pe deasupra capului.
- Trunchiul realizează o extensie, urmată de o flexie rapidă, asigurând elanul aruncării.
- Picioarele sunt poziţionate pe sol pe aceeaşi linie, uşor depărtate, în afara liniei de
margine. Greutatea corpului este uniform repartizată pe ambele picioare.
Utilizare:
- la aruncarea de la margine;
- poate constitui un avantaj, neexistând poziţie de ofsaid;
- este singurul procedeu care se execută cu mâna, crescând astfel precizia execuţiei.
Greşeli:
- mingea este aruncată cu o singură mână;
- mâinile acţionează prin lateral;
- unul sau ambele picioare sunt ridicate de pe sol.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- pe perechi, fiecare execută aruncare de la margine spre partener;
- acelaşi exerciţiu, cel care primeşte mingea efectuează preluare şi apoi retrimite mingea
prin aruncare de la margine;
- joc cu temă: după orice infracţiune, jocul se reia prin aruncare de la margine.

Elemente tehnice ale portarului

Portarul este singurul jucător care poate utiliza mâinile în contactul cu mingea, rolul
său în echipă fiind esenţial. în ultima perioadă, importanţă deosebită au procedeele
tehnice în care portarul utilizează piciorul, datorită schimbărilor de regulament, care nu îi
mai permit să prindă mingea trimisă cu piciorul de către un coechipier.
 Vom încerca să facem o trecere în revistă a elementelor şi procedeelor tehnice
specifice acestui post, urmând ca cele considerate de noi mai semnificative sau mai frecvent
utilizate să fie tratate amănunţit.

Prinderea mingii venite la nivelul abdomenului fără plonjon

Descriere. Primele mişcări efectuate la apropierea mingii constau în aplecarea
uşoară a trunchiului înainte, flexarea genunchilor şi a braţelor, cu palmele spre interior.
Contactul cu mingea se face în regiunea abdominală, printr-o retragere a abdomenului,
realizând
astfel amortizarea forţei şi vitezei mingii. Trenul superior şi braţele acoperă mingea.
Utilizare:
- pentru repunerea mingii în joc cu rapiditate.
Greşeli:
- abdomenul nu este retras;
- palmele nu acoperă mingea suficient.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- învăţarea prizei la minge şi obişnuirea cu aceasta;
- aruncarea şi prinderea mingii la perete;
- prinderea mingii transmise de un coechipier;
- prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimit mingile alternativ, la intervale
reduse.

Prinderea mingii venite cu traiectorie înaltă cu plonjon

Descriere. Plonjonul este un element specific jocului portarului, constând în

desprinderea corpului de pe sol prin forţa membrelor inferioare şi arcuirea energică a
trunchiului, spre direcţia de venire a mingii. In timpul zborului, portarul încearcă să
respingă sau să prindă mingea, cu o mână sau cu ambele, în funcţie de situaţie.
Aterizarea se face pe partea laterală a trunchiului corespunzătoare
direcţiei în care s-a efectuat plonjonul.
 Utilizare:
- pentru siguranţa apărării porţii;
- la mingile care nu pot fi oprite prin alt procedeu.
Greşeli:
- plonjonul este efectuat în direcţia barelor;
- extensia membrelor inferioare nu este suficient de puternică.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare:
- căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare;
- câte doi, faţă în faţă, din aşezat: aruncarea mingii în lateral, cu prinderea acesteia prin
cădere laterală;
- prinderea mingii din plonjon peste un obstacol;
- concurs între portari aflaţi în două porţi, faţă în faţă, câştigă cel care a primit mai puţine
goluri;
- prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimit mingile alternativ, la intervale
reduse.

Blocarea mingii venite pe jos

Descriere. Acest procedeu tehnic este executat de portar mai ales în condiţiile luptei
unu contra unu cu un atacant advers în interiorul careului propriu.
Acţiunea constă în căderea corpului pe partea laterală, contactul cu solul fiind luat,
în ordine, cu gleznele, gambele, şoldul, trunchiul şi braţele.
Utilizare:
- ultima soluţie în faţa unui atacant advers scăpat spre poartă;
- micşorează unghiul de atac al adversarului.
Greşeli:
- contactul cu mingea se face cu altă parte a corpului decât palmele;
- aprecierea greşită a acţiunilor atacantului.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare
- căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare;
- blocarea mingii trimise pe jos de un coechipier;
- un jucător atacă poarta, portarul iese în întâmpinare şi execută blocarea mingii, la început,
atacantul este semiactiv, apoi devine activ.
- joc cu temă: atacanţii efectuează pătrunderi spre poartă, iar portarul încearcă blocarea
acestora.

Boxarea mingii cu două mâini din săritură

Descriere. Acest procedeu se utilizează în cazul unor mingi înalte sau dificile pentru
a putea fi reţinute.
Bătaia se face pe un picior, trunchiul se arcuieşte, braţele se ridică deasupra capului,
cu pumnii strânşi şi apropiaţi.
Utilizare:
- la lovituri libere din apropierea careului, la coraere, aruncări de la margine
- la mingile dificile
Greşeli:
- pumnii nu sunt suficient de încordaţi
- se apreciază greşit traiectoria mingii
Mijloace pentru învăţare şi consolidare
- Portarul ţine mingea într-o mână şi o loveşte cu cealaltă.
- Boxarea unei mingi suspendate.
- Boxarea unei mingi trimise de un coechipier din centrare.
- Boxarea mingilor centrate alternativ de pe partea stângă şi dreaptă a terenului.

Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare laterală

Descriere. Se execută un pas înainte cu piciorul opus mâinii care efectuează

lansarea. Braţul care execută aruncarea se duce spre înapoi prin lateral, trunchiul
răsucindu-se pe partea braţului de aruncare. Urmează o răsucire în sens invers, cu o
uşoară aplecare înainte, urmată de eliberarea mingii, în faţa trunchiului. Braţul opus
ajută la echilibrare.
Utilizare:
- la declanşarea rapidă a unui contraatac;
- la transmiterea mingii la distanţe mari.
Greşeli:
- mingea nu este eliberată la momentul oportun;
- lipsa coordonării între segmentele corpului.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare
- efectuarea mişcării de lansare fără eliberarea mingii din mână.
- lansări alternative între doi portari, la distanţă de 10-15 m.
- doi jucători centrează alternativ de pe părţile laterale ale terenului, portarul prinde
mingea şi retrimite prin lansare laterală.
- joc cu temă: la prinderea mingii, portarul va pune echipa pe contraatac prin lansare
laterală.