CURS 3

Tehnica jocului de fotbal

-definitie; caracteristici; sistematizare;
Regulament – Legea 3, Jucatorii;

Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea

deprinderilor motrice specifice fotbalului (procedee
tehnice) desfăşurate după legile activităţii nervoase
superioare şi ale biomecanicii, având la bază capacităţile
fizice ale jucătorilor, în vederea rezolvării eficiente şi
oportune a situaţiilor tactice în atac şi în apărare.
 Caracteristicile tehnicii

• Tehnica este ştiinţifică

• Tehnica este evolutivă
• Tehnica este accesibilă
• Tehnica presupune începerea pregătirii timpurii
• Tehnica de bază trebuie învăţată absolut corect
• Pregătirea tehnică se desfăşoară în condiţii
diverse climaterice şi de stare a terenului
• Tehnica jocului de fotbal este precisă, fină
şi spectaculoasă
• Tehnica este şi dificilă
• Anumite procedee tehnice devin stereoti-
puri (se automatizează)
 Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal

• Elemente tehnice – forme generale motrice cu şi fără

minge specifice jocului de fotbal
• Procedee tehnice – reprezentate de modalităţile
concrete de realizare a elementelor tehnice
 I. Tehnica fără minge

• Variante de alergări
• Schimbări de direcţie
• Căderi
• Ridicări de la sol
• Sărituri
• Opriri
• Rostogoliri
• Întoarceri
 II. Tehnica cu minge

• A. Elemente tehnice de intrare în posesia mingii – oprirea,

preluarea şi deposedarea
• B. Elemente tehnice de păstrare a posesiei mingii – protejarea,
conducerea şi mişcarea înşelătoare
• C. Elemente tehnice de transmitere a mingii – lovirea cu
piciorul, lovirea cu capul şi aruncarea de la margine
 A. Preluarea mingii - procedee

• Cu partea interioară a piciorului

• Cu partea exterioară a piciorului
• Cu partea interioară a piciorului prin amortizare
• Cu şiretul plin, prin amortizare
• Cu coapsa prin amortizare
• Cu pieptul prin amortizare
• Cu capul prin amortizare
• Cu talpa din ricoşare
• Cu ambele gambe din ricoşare
• Cu abdomenul
 Deposedarea adversarului de
minge - procedee

• Prin atac din faţă

• Prin atac din spate şi prin alunecare
• Prin atac din lateral şi prin alunecare
 B. Protejarea mingii - procedee

• De pe loc
• Din mişcare (în timpul conducerii)
 Conducerea mingii - procedee

• Cu exteriorul piciorului
• Cu şiretul plin
• Cu talpa
• Cu coapsa
• Cu capul
 Mişcarea înşelătoare - procedee

• Cu trunchiul din poziţie statică şi din deplasare

• Cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare
• Cu capul (cu privirea)
 C. Lovirea mingii cu piciorul - procedee

• Cu interiorul piciorului (cu latul)

• Cu exteriorul piciorului
• Cu şiretul plin
• Cu şiretul exterior
• Cu şiretul interior
• Cu vârful piciorului(cu şpiţul)
• Cu călcâiul
• Prin deviere cu şiretul exterior sau exteriorul piciorului
• Prin deviere cu şiretul interior sau
interiorul piciorului
• Cu genunchiul
• Aruncarea mingii cu piciorul
• Lovirea mingii din drop (demi-volé)
• Lovirea mingii din volé
• Lovirea mingii prin forfecare
 Lovirea mingii cu capul - procedee

• De pe loc, cu un picior înainte

• De pe loc,cu picioarele pe aceeaşi linie
• Spre lateral
• Spre înapoi
• Din săritură cu bătaie pe un picior
• Din săritură cu bătaie pe ambele picioare
• Din alergare
• Din plonjon (de pe loc sau din alergare)
Aruncarea mingii de la margine - procedee

• De pe loc
• Cu elan
 Tehnica jocului portarului - elemente

• Poziţia fundamentală
• Deplasările în teren
• Prinderea mingii
• Blocarea mingii
• Devierea mingii
• Boxarea mingii
• Repunerea mingii în joc cu mâna
• Repunerea mingii în joc cu piciorul
 Poziţia fundamentală

• Înaltă
• Medie
• Joasă
 Deplasările în teren

• Porniri-opriri
• Cu pas adăugat
• Cu pas încrucişat
• Alergări înainte-înapoi(cu spatele)
• Schimbări de direcţie din alergare
• Întoarceri
• Sărituri pe un picior sau pe ambele cu şi fără
elan
• Căderi-ridicări (plonjon)
 Prinderea mingii - procedee

• Venită din faţă, pe jos, fără plonjon

• Venită din lateral,pe jos, fără plonjon
• Venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon
• Venită la înălţimea abdomenului, fără plonjon
• Venită la înălţimea pieptului, fără plonjon
• Venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon
• Venită pe jos, din lateral, cu plonjon
• Venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon
 Blocarea mingii - procedee

• La piciorul adversarului
• Din demi – vole
 Boxarea mingii - procedee

• De pe loc şi din săritură de pe loc - cu un

pumn sau cu ambii pumni
• Din săritură cu elan şi din plonjon – cu un
pumn sau cu ambii pumni
 Devierea mingii - procedee

• De pe loc, cu o mână sau cu ambele mâini

• Din săritură, cu o mână sau cu ambele
mâini
• Din plonjon, cu o mână sau cu ambele
mâini
Repunerea mingii cu mâna - procedee

• Cu o mână prin lansare pe jos (ca la

popice)
• Cu o mână prin aruncare pe deasupra
umărului (ca la handbal)
• Cu o mână prin lansare laterală (ca la
atletism)
• Cu o mână prin rotarea braţului (ca la
volei)
Repunerea mingii cu piciorul - procedee

• Cu piciorul de pe sol- de pe loc, din

rostogolire
• Cu piciorul din demi-volé
• Cu piciorul din volé
III.1. Lovirea mingii cu piciorul - descriere

• Acest element tehnic este cel mai des

întâlnit în jocul de fotbal. Lovirea mingii cu
piciorul prezintă importanţă şi pentru alte
considerente - el constituie baza de
plecare pentru realizarea altor elemente
tehnice legate de execuţia cu piciorul, cum
ar fi: conducerea mingii, preluarea mingii,
protejarea, deposedarea de minge etc.
Elementele componente ale mişcării de
lovire sunt :

1.Elanul - sau avântul pe care-l ia

jucătorul din locul de plecare până în
momentul aplicării loviturii. Depinde de
distanţa la care vrem să transmitem
mingea, precum şi de forţa pe care
vrem să o imprimăm.
2.Piciorul de sprijin- realizează două
aspecte:
- direcţia piciorului de sprijin -
asigură direcţia pe care o va urma
mingea după ce a fost lovită;
- poziţia piciorului de sprijin -
asigură traiectoria şi înălţimea pe care
o va urma mingea după lovire.
3.Poziţia corpului în momentul
lovirii - datorită elanului corpul
continuă mişcarea înainte până ce
ajunge aproape de verticala mingii,
aplecat şi cu umerii duşi uşor înainte.
În momentul în care jucătorul
pregăteşte mişcarea de lovire, umerii
şi membrele superioare încep să
pivoteze în direcţie opusă.
4.Piciorul care loveşte mingea -
pendularea acestuia, respectiv curba pe
care o face faţă de poziţia piciorului de
sprijin influenţează traiectoria şi distanţa
până unde va fi transmisă mingea. Lovirea
propriu-zisă se face prin pendularea
membrului inferior din articulaţia şoldului,
flexat din genunchi, urmată de extensia
treptată a genunchiului.
5.Imprimarea forţei corporale -
lovirea mingii nu este o execuţie
exclusivă a piciorului, ci o mişcare
complexă a întregului corp, care cere
o bună coordonare a tuturor
segmentelor participante în realizarea
execuţiei.
6.Mişcarea membrelor superioare -
asigură şi ajută la menţinerea
echilibrului şi coordonării în momentul
lovirii.
• Utilizare tactică – specifică fiecărui
procedeu
• Greşeli frecvente – specifice fiecărui
procedeu

• Mijloacele pentru învăţare – respectă

principiile generale pedagogice:de la
simplu la complex, de la uşor la greu,
de la necunoscut la cunoscut etc.
Succesiunea metodică (traseul
metodic) a învăţării tehnicii jocului de
fotbal:
1. simularea executării elementului
(procedeului) respectiv.
2. exerciţii din autopasă.
3. exerciţii cu partener.
4. exerciţii din minge oferită de
partener.

Exerciţiile pentru învăţare se

execută în condiţii izolate de joc.
 - EXEM P LI FI CAR E UN
P ROCEDEU -

Lovirea m ingii cu şiretul plin –

membrul inferior de sprijin uşor îndoit, se
găseşte lângă minge şi lateral de ea.
Membrul inferior de lovire pendulează
din articulaţia genunchiului, lovind mingea cu
glezna încordată, la mijlocul circumferinţei
acesteia.
 Utilizare:

- la finalizarea unor acţiuni, în trasul la

poartă;
- în schimbarea direcţiei de joc;
- în situaţiile de contraatac;
- în situaţiile de apărare disperată.
 Greşeli:

- glezna nu este încordată şi piciorul nu

este bine întins în momentul lovirii;
- elanul nu se realizează în linie dreaptă;
- jucătorul nu se ridică în momentul lovirii
pe vârful piciorului de sprijin;
- înclinarea trunchiului pe spate.
 III.2. Lovirea mingii cu capul - descriere

Elementele comune tuturor procedeelor de lovire a mingii cu capul

sunt:
• poziţia pentru luarea elanului;
• mişcarea trunchiului dinainte-înapoi (extensia-flexia trunchiului
pe bazin) şi revenirea pentru aplicarea loviturii;
• poziţia membrelor superioare;
• revenirea la poziţia normală;
• privirea.
• Utilizare tactică – specifică fiecărui procedeu
• Greşeli frecvente – specifice fiecărui procedeu

Exemplificare – un procedeu
 Utilizare:

- în jocul aerian;
- în atac şi apărare în contextul
crizei de spaţiu şi de timp.
 Greşeli:

- lipsă de coordonare între

desprindere şi momentul lovirii mingii;
- lovirea mingii cu ochii închişi;
- mingea nu este lovită cu fruntea;
- ignorarea dificultăţilor create de
adversar (dezechilibru, teamă) fapt ce
îngreunează precizia execuţiei.
III.3. Aruncarea mingii de la margine -
descriere
III.3. Aruncarea mingii de la margine -
descriere
 CURS 4

1. Tehnica jocului fara minge;

2. Elementele tehnice de intrare in posesia mingii;
3. Regulament – Legea 4 (Echipamentul
jucatorilor);
 I. Tehnica fără minge

• Variante de alergări
• Schimbări de direcţie
• Căderi
• Ridicări de la sol
• Sărituri
• Opriri
• Rostogoliri
• Întoarceri
Elemente tehnice de intrare în posesia
mingii
– oprirea, preluarea şi deposedarea
Preluarea mingii
 A. Preluarea mingii - procedee

• Cu partea interioară a piciorului

• Cu partea exterioară a piciorului
• Cu partea interioară a piciorului prin amortizare
• Cu şiretul plin, prin amortizare
• Cu coapsa prin amortizare
• Cu pieptul prin amortizare
• Cu capul prin amortizare
• Cu talpa din ricoşare
• Cu ambele gambe din ricoşare
• Cu abdomenul
• La baza realizării tuturor procedeelor
tehnice de preluare a mingii stau două
legi mecanice, şi anume:
1. amortizarea;
2. ricoşarea, din care, în ultimul
timp, a derivat preluarea prin
„contra-lovitură” (pe baza aceluiaşi
principiu).
• Utilizare tactică – specifică fiecărui
procedeu
• Greşeli frecvente – specifice fiecărui
procedeu

Exemplificare – procedeu
P reluarea m ingii cu capul :
P reluarea m ingii cu pieptul :
 Utilizare:

- la intrarea în posesia mingii;

- la schimbarea direcţiei de joc;
- pentru pregătirea finalizării.
 Greşeli:

- contactul cu mingea se face prin

mişcări rigide.
2. Deposedarea adversarului de
minge
 Deposedarea adversarului de
minge - procedee

• Prin atac din faţă

• Prin atac din spate şi prin alunecare
• Prin atac din lateral şi prin alunecare
• În scop tactic:
- deposedarea cu rămânere în posesie
(cea mai eficientă)
- pentru coechipier
- pentru adversar

Deposedarea este precedată de

acţiunea tactică individuală de apărare
– tatonarea.

Momentul optim pentru deposedare

este atunci când adversarul îşi
depărtează mingea de picior.
 CURS 5
II. ELEMENTELE TEHNICE DE
PĂSTRARE A MINGII

A. PROTEJAREA MINGII
B. CONDUCEREA MINGII
C. MIŞCAREA ÎNŞELĂTOARE
 A. Protejarea mingii
• Protejarea mingii este elementul tehnic
prin care jucătorul păstrează mingea
ferind-o de intervenţia adversarului.
• Protejarea este combinată şi cu alte
elemente tehnice (conducere,
preluare, mişcare înşelătoare etc.),
fapt ce dă un caracter mai complex
mişcării.
 • Procedee tehnice:

- protejarea mingii de pe loc;

- protejarea mingii din deplasare
(în timpul conducerii).
1. P rotejarea m ingii de pe loc
 Utilizare:
- realizează păstrarea mingii când nu
putem înainta spre poarta adversă
(împotriva presingului).

Greşeli:
- jucătorul care protejează este tentat
să împingă adversarul, neglijând astfel
controlul mingii.
2. P rotejarea m ingii în tim pul
conducerii
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

- corpul nu are o poziţie medie pentru

a avea o mai mare stabilitate;
- conducerea mingii se face cu piciorul
de pe partea adversarului; mâinile se
folosesc la îndepărtarea adversarului
(fault) şi nu la extinderea acţiunii de
protejare.
B. Conducerea mingii
• Procedee tehnice:
1. conducerea mingii cu şiretul plin;
2. conducerea mingii cu partea interioară a
piciorului (cu latul);
3. conducerea mingii cu şiretul interior;
4. conducerea mingii cu şiretul exterior;
5. conducerea mingii cu talpa;
6. conducerea mingii cu coapsa;
7. conducerea mingii cu capul.
 - EXEMPLIFICARE –

Conducerea m ingii cu şiretul

ex terior
Utilizare in corectarea
deficientelor:
 • Greşeli:

- prin loviturile aplicate mingii,

jucătorul nu imprimă o mişcare de
"retro", mingea este atinsă de
jucător cu piciorul încordat din
gleznă;
- mingea este depărtată prea mult
de picior;
 - trunchiul este ţinut drept, rigid
şi nu aplecat puţin înainte;
- ritmul mişcării de alergare este
întrerupt în timpul conducerii mingii;
- privirea este tot timpul
îndreptată asupra mingii.
C. Mişcarea înşelătoare
• M ecanism ul de bază în
ex ecuţia m işcărilor înşelătoare
este "jocul" (transferul)
centrului de greutate de pe un
picior pe celălalt, în scopul
surprinderii adversarului pe picior
greşit şi pentru continuarea mişcării
în direcţia dorită.
 • Procedee tehnice:

– mişcarea înşelătoare cu trunchiul

din poziţie statică şi din deplasare;
– mişcarea înşelătoare cu piciorul din
poziţie statică şi din deplasare;
– mişcarea înşelătoare cu capul (cu
privirea).
Utilizare in corectarea
deficientelor:
 Greşeli:

- rapiditatea reacţiilor nu este direct

proporţională cu gradul de tehnicitate;
- poziţia corpului este înaltă;
- mişcările nu au expresivitate
(neconvingătoare).
 CURS 6
TEHNICA SPECIFICĂ JOCULUI PORTARULUI

• Având un specific aparte (dintre cei 11

componenţi ai unei echipe de fotbal este
singurul jucător care are voie să
folosească membrele superioare în
timpul meciului), jocul portarului prezintă
următoarele elemente tehnice:
 1. poziţia fundamentală: înaltă,
medie, joasă;
2. deplasarea în teren: în poartă, în
suprafaţa de poartă, în suprafaţa de
pedeapsă;
3. prinderea mingii: de pe loc, fără şi
cu plonjon, din deplasare, fără şi cu
plonjon;
4. blocarea mingii;
5. boxarea mingii care se îndreaptă
spre poartă şi paralel cu poarta;
6. devierea mingii;
7. repunerea mingii în joc cu
mâna;
8. repunerea mingii în joc cu
piciorul.
• POZITIA FUNDAMENATALA
Utilizare in corectarea deficientelor:
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

• greutatea corpului nu este repartizată pe

ambele picioare;
• corpul nu se află într-o poziţie joasă –
genunchii nefiind flexaţi suficient şi orientaţi
pe direcţia mingii.
 2. Deplasarea în teren

- Deplasarea în teren, face parte din

tehnica jocului portarului fără minge.
- Aceasta se compune din: mers
(variante de mers) şi alergare (variante de
alergare), pe fondul cărora se pot realiza
sărituri pe un picior sau pe ambele picioare,
căderi, ridicări.
- Aceste deplasări sunt condiţionate de
adversar şi de distanţa la care trebuie să
intervină portarul.
• Deplasările se fac dintr-o poziţie joasă,
cu paşi mărunţi pentru a putea
interveni oricând asupra mingii cu
eficienţă.
• În privinţa căderilor şi ridicărilor de la
pământ, menţionăm că au o tehnică
specială, prin care mişcările inutile se
înlătură pentru a mări eficacitatea
intervenţiei asupra mingii.
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli :

• nu se apreciază corect de către portar

distanţa până la minge;
• nu se apreciază corect traiectoria mingii în
situaţiile de deviere şi boxare;
• deplasarea se face cu paşi mari, fapt pentru
care portarul nu poate efectua rapid
eventualele schimbări de direcţie.
 3. Prinderea mingii

1. P rinderea m ingii venită pe jos, din

faţă, fără plonjon

• La mingile care vin pe jos şi direct din faţă,

portarul se aşează pe direcţia de sosire a
mingii în poziţia fundamentală.
• Este cunoscut faptul că mingea rostogolită
sau venită razant cu solul poate fi prinsă în
două moduri:
1.1. Cu m em brele inferioare paralele
şi întinse (în ex tensie).
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:
• flexează genunchii înainte, fapt ce
contribuie la ricoşarea mingii;
• picioarele nu sunt suprafeţe apropiate,
astfel că mingea poate trece printre
ele.
1.2. Stând într-un genunchi (aparent):
Utilizare in corectarea deficientelor:
Utilizare in corectarea deficientelor:
 3. P rinderea m ingii venită pe jos,
prin lateral, cu plonjon

• Plonjonul este un alt element tehnic

specific jocului portarului şi constă din
aruncarea corpului pentru a prinde sau
respinge mingea, care vine cu forţă şi
lateral faţă de poziţia portarului.
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

- contactul cu solul nu se face cu partea

laterală a corpului: gamba, coapsa, şold, torace,
braţ;
- plonjonul se execută în direcţia barelor
porţii – de aici şi pericolul de accidentare.
 4. Blocarea mingii la picior şi din demi-
volé (drop)

• Nu este vorba de un plonjon propriu-zis,

întrucât nu există faza de “zbor”.
• Corpul, în căderea laterală, se rostogoleşte
la pământ. Solul este atins treptat de
marginea laterală a membrul inferior aflat în
direcţia blocării, gamba , coapsa, şoldul,
apoi partea laterală a toracelui şi, în cele din
urmă, de membrele superioare întinse şi
paralele spre minge.
• Mingea este prinsă în partea ei dinapoi de
palma aflată jos, iar sus de palma aflată
deasupra, împiedicând astfel ricoşarea.
Blocarea trebuie să se facă dintr-o direcţie
perpendiculară pe direcţia alergării.
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

- contactul cu mingea nu se
realizează cu palmele, favorizând astfel
ricoşarea mingii;
- portarul nu apreciază bine
momentul când adversarul şi-a
îndepărtat mingea de picior şi, de cele
mai multe ori, se accidentează.
5. Boxarea mingii care se îndreaptă
spre poartă sau paralel cu poarta

• Bătaia se realizează pe un picior

concomitent cu extensia rapidă a
membrului superior (membrelor
superioare), cu pumnul strâns (pumnii
strânşi). În punctul maxim al săriturii
se execută lovirea mingii, privirea
urmărind mingea.
Utilizare in corectarea deficientelor:
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

• lipsa de coordonare între elan,

mişcarea membrelor superioare şi
lovirea mingii;
• lovirea mingii se realizează cu
membrele superioare (membrul
superior) în extensie, fapt ce
diminuează forţa de lovire.
 6. Devierea mingii

• Acest procedeu de schimbare a direcţiei

mingii este unul din cele mai eficiente
folosite de portar.
• Mingea este împinsă cu partea
proximală a palmei. De multe ori
devierea mingii în acest mod este urmată
de un plonjon determinat de inerţia
mişcării sau provocat de viteza mingii, care
presupune o rapidă intervenţie.
• Orice execuţie de acest fel este însoţită de
o extensie mai mult sau mai puţin
accentuată a trunchiului.
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

• nu foloseşte deplasarea cea mai adecvată

în îndepărtarea pericolului prin acest
procedeu;
• în momentul contactului cu mingea, segmentul
respectiv nu are forţa necesară de a schimba
direcţia mingii, consecinţă a aprecierii greşite a
vitezei cu care vine mingea.
 7. Repunerea mingii în joc cu mâna

• Aruncarea cu mâna asigură promptitudine şi

precizie în circulaţia mingii, începând chiar
de la portar.
• Desigur că aceasta nu înseamnă renunţarea
la degajarea mingii cu piciorul. Repunerea
mingii în joc cu piciorul, la distanţe mici, se
efectuează atunci când există certitudinea
că va avea precizia necesară pentru ca
mingea să ajungă la partener.
• În general, se deosebesc următoarele
procedee de aruncare a mingii cu mâna:

1. aruncarea mingii de jos – prin lansare

(ca la popice);
2. pe deasupra umărului (ca la handbal);
3. din lateral (prin) răsucirea trunchiului
(ca la aruncarea discului);
4. prin rotarea membrului superior
(serviciul “rotativ” volei).
 EXEM P LU
Repunerea m ingii în joc prin rotarea
m em brului superior.
• În momentul aruncării, greutatea corpului
trece pe piciorul din faţă, iar piciorul din
spate, datorită elanului, execută un pas
înainte (asemănător aruncării din handbal).
Utilizare in corectarea deficientelor:
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

• aruncarea se realizează prin ducerea

palmei pe lângă umăr, neavând în
acest fel forţa de transmitere;
• mingea părăseşte mâna înainte ca
membrul superior să fie complet în
extensie şi orientat spre direcţia
aruncării.
 8. Repunerea mingii în joc cu piciorul

• În anumite situaţii tactice, repunerea cu

piciorul poate să fie foarte utilă, fiind unul din
elementele tehnice de bază în jocul
portarului.
• Repunerea poate fi executată de portar prin
trei procedee:
– repunerea mingii de pe sol (de pe loc sau
din rostogolire);
– repunerea mingii din demivole (drop);
– repunerea mingii din vole.
 - EXEM P LI FI CAR E -
Repunerea m ingii în joc din volé.

• Se efectuează un pas înainte cu piciorul

opus celui care execută lovirea mingii.
Mingea este aruncată în sus până la nivelul
pieptului.
• Piciorul care execută lovirea pendulează
dinapoi-înainte cu vârful bine întins şi glezna
bine încordată.
• Membrul superior opus este întins către
înainte, privirea urmărind mingea până la
degajarea ei.
Utilizare in corectarea deficientelor:
Utilizare in corectarea deficientelor:
 Greşeli:

• mingea este aruncată prea înainte şi în sus;

• contactul cu mingea se realizează cu piciorul
relaxat şi glezna neîncordată;
• preocupat de lovire, portarul uită de prezenţa
adversarului neprotejând mingea corespunzător.
 CURS 10

I. ACCIDENTARILE/TRAUMATISMELE
ÎN JOCUL DE FOTBAL
 I. ACCIDENTELE
• Se cunoaşte faptul că în jocul de fotbal
întâlnim aproximativ 29-36% din totalul
traumatismelor sportive.
• Patologia specifică jocului de fotbal se
grupează în trei categorii şi anume:
• leziuni m acrotraum atice;
• leziuni m icrotraum atice;
• leziuni hiperfuncţionale.
• Leziunile m acrotraum atice pot fi
acute sau cronice. Cele acute sunt în
principal caracterizate de o instalare
bruscă şi precisă într-un anumit moment
al desfăşurării al antrenamentului şi
jocului (ruptura musculară). Leziunile
cronice au o dublă origine: cronicizarea
celor acute insuficient tratate sau
datorită leziunilor distrofice, consecinţă
directă a unor traumatisme repetate.
• Leziunile m icrotraum atice sunt
acelea care au drept cauză un
traumatism de intensitate minoră,
dar repetat în cazul unor mişcări
monotipe care prin modificările de
tip distrofic la nivelul anumitor
formaţii anatomice pot genera
substratul microscopic al leziunii.
• Cauzele care le produc pot fi legate de
terenul de joc (îngheţat, denivelat, prea
moale sau prea dur), de condiţiile
meteorologice nefavorabile, de
echipamentul necorespunzător (crampoane
improprii terenului de joc etc.), de acţiunile
adversarului (atacă neregulamentar sau
loveşte din cauza unor carenţe tehnico-
tactice etc.).
• Leziunile hiperfuncţionale sunt cauzate
de anumite modificări de ordin enzimatic,
biochimic şi histochimic, localizate la nivelul
unor formaţii anatomice, fără a exista
elementul traumatic.
• Cele mai frecvente zone accidentate în
jocul de fotbal sunt: membrele inferioare,
membrele superioare, trunchiul,
abdomenul, faţa şi capul, prezente în
această ordine.
Traumatismele părţilor moi

• Contuzia este o afecţiune traumatică frecvent

întîlnită, care reprezintă aproximativ 32% din
totalul traumatismelor survenite la fotbalişti.
Reprezintă strivirea într-o măsură mai mare sau
mai mică a părţilor moi – piele, ţesut adipos,
muşchi- prin lovire sau presare.
• P lăgile reprezintă secţionarea pielii,
cu sau fără interesarea ţesuturilor
subiacente. Acestea se produc prin
contactul părţilor moi cu corpuri
străine ascuţite (de pe terenurile de
joc sau din jurul lor), dar mai ales
prin lovirea cu ghetele sau cu
crampoanele.
• Leziunile m usculare sunt produse
de o contracţie bruscă a unui muşchi
în anumite situaţii favorizante şi
reprezintă 10,25% din totalul
traumatismelor fotbalistice.
• Leziunile tendoanelor pot surveni
brusc, în urma unui traumatism iniţial,
sau lent, în urma producerii unor
modificări dismetabolice locale, printr-
o suprasolicitare a segmentului
respectiv.
Traumatismele articulaţiilor
• Entorsele sunt leziuni traumatice ale
aparatului capsulo-ligamentar articulat, prin
punerea lui sub tensiune forţată în timpul
unei mişcări exagerate ca amplitudine sau
greşite din punct de vedere al direcţiei. Cea
mai afectată articulaţie la fotbalişti este
articulaţia gleznei (46,8% din totalul
entorselor), urmată de cea a genunchiului
(26,6%), la nivelul metatarsienelor şi altele.
• Lux aţiile apar atunci când extremităţile
osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt
îndepărtate prin traumatism de le
raporturile lor normale şi sunt menţinute
în această poziţie.
• Faţă de entorsă, luxaţia traumatică
implică încă două elemente de gravitate
şi anume: dislocarea permanentă a
suprafeţelor articulare şi leziuni
articulare şi periarticulare extinse.
• Disjuncţiile şi diastazisurile sunt
două afecţiuni traumatice care
interesează articulaţiile fixe. Disjuncţia
echivalează cu entorsa şi se rezumă la o
simplă forţare a aparatului
capsuloligamentar. Diastazisul
echivalează cu luxaţia, capetele
segmentelor osoase schimbându-şi
raporturile anatomice.
Leziunile meniscurilor genunchilor

• Meniscurile sunt formaţiuni

fibrocartilaginoase care se găsesc în
cavitatea articulară şi se interpun între
condilii femurali şi platourile tibiale.
Majoritatea rupturilor de menisc intern
se produc în urma unei forţe interne,
care impune genunchiului semiflectat o
mişcare de extensie bruscă cu rotaţie
internă.
Traumatismele osului şi periostului

• P eriostita acută traumatică este de cele

mai multe ori rezultatul unei lovituri
directe asupra unei regiuni în care osul
este acoperit cu puţine straturi moi.
P eriostita dinam ică a pubisului este
cauzată de microtraumatismele repetate
survenite la ecest nivel, ca urmare a
solicitărilor mecanice consecutive ale
membrelor inferioare.
• Fisurile osoase sunt leziuni care
implică numai o porţiune variabilă a
acestora, corticala rămânând de
obicei, întreagă. Se produc când
forţa traumatizantă are o intensitste
medie, iar la fotbalişti se întâlnesc
mai frecvent la nivelul tibiei,
peroneului, maleolelor acestora,
metatarsienelor şi falangelor.
• Fracturile caracterizate prin
întreruperea continuităţii oaselor se
datorează agenţilor traumatici interni
sau externi, de forma unor lovituri,
tasări, mişcări bruşte contrariate,
forfecări, rotări ş.a. Fracturile pot fi
închise şi deshise, după cum traiectul
fracturii pătrunde sau nu în spaţiul
articular.
• Traum atism ele craniocerebrale se
întâlnesc mai rar în jocul de fotbal dar prezintă
un mare interes datorită gravităţii şi efectelor
pe care le pot avea, ţinând cont de viteza şi
masa agentului traumatizant, de felul corpului
contondent, de durata şi direcţia factorului
traumatizant. Ele pot fi deschise şi închise,
gravitatea lor fiind determinată de afectarea
substanţei nervoase. Cele mai frecvente forme
clinice întâlnite la fotbalişti sunt: comoţia
cerebrală şi contuzia cerebrală.
• Traum atism ele toracelui sunt relativ
frecvent întâlnite la fotbalişti datorită
lovirii de către adversar cu o parte a
corpului, căderii jucătorului în urma unei
sărituri la minge, căderii adversarului
peste toracele jucătorului căzut, rănirilor
cu un corp ascuţit de către adversar
(crampoanele adversarului). Frecvent se
întâlnesc contuziile simple
toracice,compresia toracică, contuzia
acestuia cu fracturare a una-două
coaste.
• Traum atism ele abdom enului se
produc în cazul lovirii abdomenului
de către adversar cu pumnul sau
piciorul, izbirea abdomenului de
către minge, strivirea abdomenului
sub greutatea adversarului căzut
peste el.
• Traum atism ele aparatului
urogenital pot fi produse de diferiţi
agenţi cu acţiune directă sau
indirectă. Se întâlnesc la nivelul
rinichiului, vezicii urinare, în
regiunea perinoescrotală (foarte
dureroase).
• Afecţiunile hiperfuncţionale (de
suprasolicitare) ale aparatului
locomotor sunt rezultatul
suprasolicitărilor acestuia în anumite
condiţii şi pe fondul unor tulburări
generale. Formele clinice ale acestor
afecţiuni la nivelul aparatului
locomotor sunt: miozita, tendinita,
ligamenita, meniscita, capsulita,
aponevrozita.
 CURS 11

I. ACCIDENTARILE/TRAUMATISMELE
ÎN JOCUL DE FOTBAL
Traumatismele osului şi periostului

• P eriostita acută traumatică este de cele

mai multe ori rezultatul unei lovituri
directe asupra unei regiuni în care osul
este acoperit cu puţine straturi moi.
P eriostita dinam ică a pubisului este
cauzată de microtraumatismele repetate
survenite la ecest nivel, ca urmare a
solicitărilor mecanice consecutive ale
membrelor inferioare.
• Fisurile osoase sunt leziuni care
implică numai o porţiune variabilă a
acestora, corticala rămânând de
obicei, întreagă. Se produc când
forţa traumatizantă are o intensitste
medie, iar la fotbalişti se întâlnesc
mai frecvent la nivelul tibiei,
peroneului, maleolelor acestora,
metatarsienelor şi falangelor.
• Fracturile caracterizate prin
întreruperea continuităţii oaselor se
datorează agenţilor traumatici interni
sau externi, de forma unor lovituri,
tasări, mişcări bruşte contrariate,
forfecări, rotări ş.a. Fracturile pot fi
închise şi deshise, după cum traiectul
fracturii pătrunde sau nu în spaţiul
articular.
• Traum atism ele craniocerebrale se
întâlnesc mai rar în jocul de fotbal dar prezintă
un mare interes datorită gravităţii şi efectelor
pe care le pot avea, ţinând cont de viteza şi
masa agentului traumatizant, de felul corpului
contondent, de durata şi direcţia factorului
traumatizant. Ele pot fi deschise şi închise,
gravitatea lor fiind determinată de afectarea
substanţei nervoase. Cele mai frecvente forme
clinice întâlnite la fotbalişti sunt: comoţia
cerebrală şi contuzia cerebrală.
• Traum atism ele toracelui sunt relativ
frecvent întâlnite la fotbalişti datorită
lovirii de către adversar cu o parte a
corpului, căderii jucătorului în urma unei
sărituri la minge, căderii adversarului
peste toracele jucătorului căzut, rănirilor
cu un corp ascuţit de către adversar
(crampoanele adversarului). Frecvent se
întâlnesc contuziile simple
toracice,compresia toracică, contuzia
acestuia cu fracturare a una-două
coaste.
• Traum atism ele abdom enului se
produc în cazul lovirii abdomenului
de către adversar cu pumnul sau
piciorul, izbirea abdomenului de
către minge, strivirea abdomenului
sub greutatea adversarului căzut
peste el.
• Traum atism ele aparatului
urogenital pot fi produse de diferiţi
agenţi cu acţiune directă sau
indirectă. Se întâlnesc la nivelul
rinichiului, vezicii urinare, în
regiunea perineoscrotală (foarte
dureroase).
• Afecţiunile hiperfuncţionale (de
suprasolicitare) ale aparatului
locomotor sunt rezultatul
suprasolicitărilor acestuia în anumite
condiţii şi pe fondul unor tulburări
generale. Formele clinice ale acestor
afecţiuni la nivelul aparatului
locomotor sunt: miozita, tendinita,
ligamenita, meniscita, capsulita,
aponevrozita.
 CURS 12

Mijloace tehnico-tactice specifice fotbalului

folosite pentru prevenirea, corectarea
deficienţelor fizice şi recuperarea
posttraumatică
1
La nivelul coloanei vertebrale,
capului si gatului
CIFOZA
 CIFOZA

MISCARE COMPENSATORIE:
- Extensia trunchiului, ducerea capului si gatului
spre inapoi;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
LORDOZA
 LORDOZA

MISCARE COMPENSATORIE:
- Flexia trunchiului pe bazin;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
SCOLIOZA IN “C”
 SCOLIOZA IN “C”

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea umarului coborat;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
SCOLIOZA IN “S”
 SCOLIOZA IN “S”

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea umarului si soldului coborat;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
2. La nivelul capului si gatului
INCLINAREA ANTERIOARA A
CAPULUI SI GATULUI
 INCLINAREA ANTERIOARA A
CAPULUI SI GATULUI
MISCARE COMPENSATORIE:
- Extensia capului si gatului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
INCLINAREA POSTERIOARA A
CAPULUI SI GATULUI
 INCLINAREA POSTERIOARA A
CAPULUI SI GATULUI
MISCARE COMPENSATORIE:
- Flexia capului si gatului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
 Deficienţele membrelor
superioare

Centura scapulară
1. UMERI COBORÂŢI
 UMERI COBORÂŢI

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea bratelor sus;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
2. UMERI PROIECTATI
POSTERIOR
 UMERI PROIECTATI POSTERIOR

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor inainte – flexia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
3. UMERI PROIECTATI ANTERIOR
 4. UMERI PROIECTATI
POSTERIOR
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor lateral/inapoi - extensie–
extensia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
5. OMOPLATI APROPIATI DE
COLOANA VERTEBRALA
 OMOPLATI APROPIATI DE
COLOANA VERTEBRALA
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor inainte - flexia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
6. OMOPLATI ASIMETRICI PRIN
RIDICARE
 OMOPLATI ASIMETRICI PRIN
RIDICARE
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea bratului (corespunzator
omoplatului cazut) sus;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
 Poartă masca de protecție!
- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;
- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente funcţionale din
cadrul universității;
- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre
activităţile didactice, atunci când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile aglomerate, atunci
când nu este asigurată distanţa minimă de 1 metru între persoane.

 Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi bărbia!

 Spală-te des pe mâini!
 Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!
 Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în braţe!
 Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
 CURS 13

Mijloace tehnico-tactice specifice fotbalului

folosite pentru prevenirea, corectarea
deficienţelor fizice şi recuperarea
posttraumatică
1
La nivelul membrelor superioare,
toracelui si abdomenului
 Deficienţele membrelor
superioare

Centura scapulară
1. UMERI COBORÂŢI
 UMERI COBORÂŢI

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea bratelor sus;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
2. UMERI PROIECTATI
POSTERIOR
 UMERI PROIECTATI POSTERIOR

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor inainte – flexia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
3. UMERI PROIECTATI ANTERIOR
 4. UMERI PROIECTATI
POSTERIOR
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor lateral/inapoi - extensie–
extensia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
5. OMOPLATI APROPIATI DE
COLOANA VERTEBRALA
 OMOPLATI APROPIATI DE
COLOANA VERTEBRALA
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea bratelor inainte - flexia trunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
6. OMOPLATI ASIMETRICI PRIN
RIDICARE
 OMOPLATI ASIMETRICI PRIN
RIDICARE
MISCARE COMPENSATORIE:
- Ridicarea bratului (corespunzator
omoplatului cazut) sus;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
7. TORACE INFUNDAT
TORACE INFUNDAT

Se recupereaza chirurgical.
8. TORACE BOMBAT
 TORACE BOMBAT

Rolul kinetoterapiei:
- Combaterea contracturii musculare toracice si
marirea elasticitatii cutiei toracice;
- Tonifierea musculaturii respiratorii;
CURS 14

Mijloace tehnico-tactice specifice

fotbalului, folosite pentru
corectarea deficientelor fizice
La nivelul membrelor inferioare
1. DEFICIENTELE GENUNCHIULUI
GENU FLEXUM
 GENU FLEXUM

MISCARE COMPENSATORIE:
- Extensia genunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
GENU RECURVATUM
 GENU RECURVATUM

MISCARE COMPENSATORIE:
- Flexia genunchiului;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
GENU VARUM
 GENU VARUM

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea (rotirea) genunchiului spre interior;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic
GENU VALGUM
 GENU VALGUM

MISCARE COMPENSATORIE:
- Ducerea (rotirea) genunchiului spre exterior;

MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE

PENTRU CORECTARE:
– traseu metodic