UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS,, GALAȚI, ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTICE, ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI

SPECIALITATEA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Referat
Disciplina: FUNDAMENTELE ȘTIINȚIFICE ALE
FOTBALULUI
Tema: Bazele teoretico-metodice ale fotbalului

Elaborat de:

Chișinău 2021
 Cuprins

1) Introducere
2)Tehnica lovirii mingii cu latul
3) Mișcările fără minge în fotbal
4)Analiza in relatia de joc 1x1
5)Legile jocului
6)Analiza casetelor vizionate
 1) Introducere
Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din
11 jucători fiecare. La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250
de milioane de jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular
sport din lume.

Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu

câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri
introducând mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalți
jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul
meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei.

Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004,

forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération
Internationale de Football Association) a recunoscut China ca fiind locul de
naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport
asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se
la sportul practicat astăzi.

În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de

oameni joacă regulat fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul.
Regulile sale simple și echipamentul redus și ieftin, necesar practicării
fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale. În
multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte
important în viața fanilor, a comunităților locale și chiar a națiunilor; este
deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe țări
drept: sportul rege.
Conform unui sondaj realizat de FIFA în anul 2006, aproximativ 270 de
milioane de oameni din întreaga lume sunt implicați activ în fotbal, inclusiv
jucători, arbitri și cei din staffurile tehnice. Dintre aceștia, 265 de milioane
joacă fotbal profesionist, semi-profesionist sau amator, luând în considerare
atât bărbați, femei, cât și tineri din loturile de juniori. Această cifră
reprezintă aproximativ 4% din populație. Confederația cu cel mai mare
procent de persoane implicate activ în fotbal este CONCACAF, cu 8,53%
din populație. La polul opus se află AFC, cu numai 2,22%. UEFA are o rată
de 7.59%, CONMEBOL de 7.47%, OFC de 4.68% și Confederația Africană
de Fotbal de 5,16%. Există peste 1,7 milioane de echipe la nivel mondial și
aproximativ 301.000 de cluburi.
 Țara cu cei mai mulți jucători activi (cu excepția loturilor de tineret) este
China, care are 26,100,000 jucători. Alte țări care urmează sunt: Statele
Unite ale Americii (24400000), India (20,5), Germania (16,3), Brazilia
(13,1) și Mexic (8.4). Pe de altă parte, sunt și zone cu sub 1000 de jucători,
cum ar fi Montserrat, cu numai 300 de jucători, Insulele Virgine Britanice
(658), Anguilla (760) și Insulele Turks și Caicos (950).
2)Tehnica lovirii mingii cu latul
Latul este delimitat de articulatia degetului mare (policele), osul calcaiului
(calcaneul) si patea interioara a osului gleznei( )
Elanul va fi usor si relexat, pe directia mingii. Piciorul care executa lovitura este
intors din sold in afara, in asa fel ca planul longitudinal al labei piciorului sa fie pe
directia loviturii, genunchiul piciorului care executa lovitura fiind usor flexat; laba
piciorului la 8-10 cm deasupra solului. Din aceasta pozitie, piciorul care executa
lovitura este usor pendulat din sold spre spate, in timp ce celalat picior este situat
langa minge (10-15cm) cu genunchiul usor flexat, laba piciorului cum spuneam
mai devreme pe directia mingii. Pendularea piciorului de lovire nu trebuie sa fie
exagerata 45º-50° unghi cu solul,trunchiul usor aplecat inainte, privirea fixata pe
minge, bratul de pe partea opusa lovirii usor flexat, celalat pe langa corp pentru a
asigura echilibrul.
Lovitura incepe prin pendularea piciorului de lovire, iar glezna si articulatia
genunchiului vor fi incordate numai in momentul lovirii pentru a asigura un lant
usor de parghie mai puternic. Lovitura propriu-zisa este urmata de insotire ,
pendularea cpiciorului continuiandu-si miscarea, prergatind scopul tactic al
procedeului- pasa prin “da si du-te.
Mecanismul de baza
- Luarea pozitiei fata de minge;
- Pendularea piciorului care executa lovirea;
- Lovitura propri-zisa;
Greseli
S-au remarcat greseli care scad eficienta loviturii sau o pot reduce la zero.
La originea acestor greseli sunt mai multe cauze, pe care le mentionam:
Fara voia executantului mingea poate capata o puternica miscare de rotatie in sens
lateral datorita pozitiei gresite a labei piciorului, axa longitudinala a labei
piciorului necazand perpendicular pe directia lovirii;
- in momentul executarii lovirii, articulatia genunchiului, dar mai ales a gleznei,
nu sunt incordate; in consecinta, suprafata de lovire nefiind suficient de rigida,
taria mingii ca slabi;
- lipsa unei coordonari nervoase perfecte a contractiei diferitelor grupe din cadrul
lantului muscular care efectueaza miscarea de lovire a mingii;
- insuficienta pregatire fizica speciala, care nu a ajuns inca in faza unei
corespondente perfecte intre activitatea motrica propriu-zisa si informatiile
vizuale privind aprecierea corecta a dimensiunilor. Informatiile vizuale prelucrate
la nivelul centrilor nervosi subcorticali, a cerebelului si substantei reticulate
creeaza baza materiala sigura a unui raspuns motor adecvat.

3) Mișcările fără minge în fotbal

a) Alergarea în jocul de fotbal

Prin ce se caracterizează alergarea fotbalistului ?
- Detentă puternică la pornire şi a unei desprinderi rapide de pe sol în
momentul startului (atenţie lipseşte aruncarea în înălţime a genunchiului celuilalt
picior), necesare în momentul schimbării rapide a direcţiei de alergare (agilitate);
- Pasul fotbalistului va fi mai scurt ca al sprinterului sau semifondistului, el
călcând sub propriul corp;
- Ritmul uniform de alergare nu aparţine fotbalistului, deoarece el va fi
nevoit în funcţie de situaţia de joc să-l schimbe mereu;
- El va avea în timpul alergării muşchii uşor încordaţi, atent la fiind atent la
agenţii externi (deposedări, împingeri);
- Alergarea fotbalistului va fi deosebită de cea a atletului pentru a lua un
factor de comparaţie. Braţele jucătorului de fotbal nu fac mişcări puternice în plan
paralel cu direcţia de înaintare, ci sunt puţin oblic pentru a menţine echilibrul
jucătorului şi a-i asigura protecţia;
- Startul fotbalistului datorită situaţiilor imprevizibile sa face mult mai uşor
din alergare uşoară, dar în condiţiile plecării din poziţii statice alergarea pe pingea
este cea mai eficientă.
b) Schimbarea direcţiei alergării (agilitate)
Obligat de mişcările adversarului, jucătorul va fi nevoit să schimbe direcţia
alergării precedată de opriri bruşte. De aceea el va ataca aproape de adversari cu
pași mărunți, pentru ca CGG să fie mai aproape de sol, iar schimbarea de direcţie
uşurată.
 c) Tehnica săriturilor în fotbal
Tehnica săriturilor e legată de tehnica desprinderilor de pe sol şi supleţea
musculară.
- Desprinderea de pe sol poate fi făcută pe un picior sau pe ambele
picioare: loc; cu elan.
- Eficacitatea săriturii cu elan pe un picior este superioară săriturii de pe
ambele picioare, dar jocul oferă soluţii şi ipostaze nebănuite, jucătorul neavând
timpul necesar pentru a-şi pregăti desprinderea;
- Dezvoltarea supleţii va ajuta jucătorii în cadrul săriturilor instantanee,
mai ales în condiţii de adversitate.
4)Analiza in relatia de joc 1x1
Tehnica defensiva individuala începe cu marcajul om la om. In fotbal câştigarea
duelului 1x1 îţi poate aduce victoria sau înfrângerea. De aceea încă de la sectorul
juvenil trebuie folosite exerciţiile de egalitate, inferioritate sau superioritate
numerică de genul: 1x1; 2x1; 1x2;etc. Aceste exerciţii vor fi dezvoltate în situaţii
variate pentru a-i crea jucătorului o baza din care să poată alege, la momentul
oportun, răspunsul corect pentru rezolvarea situaţiei respective. În timp, prin
exersare continuă, aceste reacţii vor fi memorate stabilindu-se aşa numitele
deprinderi sau automatisme. Pentru câştigarea acestor dueluri punem accent pe
antrenarea: atenţiei, inclusiv a celei distributive; poziţiei corecte a corpului, fiind
permanent în echilibru indiferent de mişcările înşelătoare ale atacantului cu
mingea; orientării corecte, apărătorul aflându-se pe axa adversară cu mingea -
propria poarta în aşa fel dispus, încît să-i vadă concomitent; atacului corect și pe
timpul just pentru recuperarea mingii de la adversar; intercepţiei, anticipaţiei;
responsabilităţii în rezolvarea sarcinilor și situaţiilor de joc; conducerii, dirijării
adversarului cu mingea în zone inactive, lipsite de periculozitate. Aşadar în mare
parte acestea ar fi elementele componente ale tehnicii defensive individuale. Orice
antrenor va trebui să le predea, consolideze, perfecţioneze dacă doreşte să creeze
atât jucători cât şi echipe.

5)Legile jocului
Jucători și echipament

Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele),

dintre care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun că minimul de jucători
acceptat într-o echipă este de 7. Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt
amplasați de către un antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul
fotbalistic. Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul
căruia i se permite să atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă
acest lucru în afara suprafeței de pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.
Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi
(jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi
periculos pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri). Un anumit
număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim de
înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La alte
niveluri acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o
schimbare sunt accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe
final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.

Oficiali

Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în

aplicare Legile Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5),
iar deciziile sale sunt finale și indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri
asistenți (popular denumiți tușieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel
există și un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în cazul în care
acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

Terenul de joc

Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă

între 100–110 m, iar lățimea, între 64-75m. În lungime, marginile terenului sunt
delimitate de liniile de margine, în timp ce în lățime (unde se află porțile), acestea
sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la cele 2 capete ale
terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia trebuie să măsoare 7,32 m și
înălțimea, 2,44 m. În spatele porții se fixează plasa porții, deși aceasta nu este
obligatorie prin regulament. În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului,
denumită suprafața de pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Această
suprafață este formată din: linia de poartă; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartă
(la 16,5 m distanță de bara porții) și înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia
care unește cele 2 linii anterior explicate. Această suprafață îndeplinește mai
multe funcții. Cea mai importantă este aceea de a delimita locul până la care
portarul poate juca mingea cu mâna. De asemenea, un eventual fault al unui
apărător asupra unui atacant advers în această suprafață se va penaliza, de obicei,
cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă
(penalty), care se execută de către un jucător de la punctul aflat la 11 metri de
poartă. Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special dedicat
acestuia.

Timpul normal de joc

Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45
de minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei, de 15 minute.

Prelungirile

Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se
pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu
avertizarea și eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de
evenimente, arbitrul hotărăște prelungirea reprizei; durata cu care se prelungește
rămâne la atitudinea arbitrului și doar el stabilește când fluieră încheierea reprizei.
Nu există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși arbitrii asistenți pot purta
ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În meciurile la care există și arbitru
de rezervă, acesta este înștiințat de arbitru cu câte minute se va prelungi meciul,
iar el indică jucătorilor și spectatorilor numărul de minute, ridicând o tabelă pe
care stă scris acest număr.

Reprizele de prelungiri și loviturile de departajare

Penalti: În unele competiții, dacă meciul se încheie la egalitate, se joacă încă 2

reprize de prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora
scorul rămâne egal, se execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a
se stabili echipa învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în
considerare la rezultatul final. În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare
tur presupune ca echipele să joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza așa-numita
regulă a golului marcat în deplasare, în cazul în care echipele se află la egalitate
pe totalul celor două manșe. În cazul în care echipele sunt egale și la numărul de
goluri marcate în deplasare, există 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor
de departajare, ori meciurile se consideră încheiate la egalitate și se dispută un nou
meci (rejucare).

Faultul și comportamentul nesportiv

Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă citată

de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Ele se regăsesc în
Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea
unui adversar, împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă
directă sau lovitură de la 11 metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16
metri). Celelalte se pedepsesc cu lovitură liberă indirectă. Comportamentul
nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon, cât și la rezerve.
Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi împotriva
spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș roșu
(eliminare). În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă:
simularea. Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură
liberă (eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și
jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de
arbitrii, simularea este acum considerată "gest nesportiv" și este sancționată cu
cartonaș galben.

Ofsaidul

Ofsaid (fotbal):Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se

poziționa atât în fața mingii (mai aproape de linia porții), cât și în fața
penultimului jucător advers. Adesea se spune că această regulă a fost creată pentru
a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur loc, cât mai aproape de poarta
adversă. Dar, în realitate, legea este similară celei din rugby. Detaliile și aplicarea
acestei legi sunt complexe și de multe ori ea naște controverse.

Lovituri libere

Lovituri libere directe din care se pot marca goluri. Lovituri libere indirecte, din
care nu se pot marca goluri decât dacă mingea a mai fost atinsă de un alt jucător în
afara celui care a executat lovitura.

Lovitura de colt

Când mingea, atinsă ultima oară de un jucător al echipei in apărare, a depăşit linia
de fund (poartă) se va acorda o lovitură de colţ echipei în atac al cărui jucător va
lovi mingea aşezată în sfertul de cerc al steagului de la colţul terenului, cu
piciorul.

6)Analiza casetelor vizionate

Exerciții fotbal ce pot fi realizate în lecțiile de educație fizică și sport sau chiar în
antrenamentele specifice jocului de fotbal.
EXERCIȚIUL 1
Conurile trebuie asezat pe diagonal de la coltuțul terenului(corner).Fiecare jucător
A va avea în poseia lui câte o minge.

jucătorul A pasează mingea jucătorului B (1);

jucătorul B pasează mingea jucătorului C (2);
jucătorul C conduce mingea printre conuri (3), după care șutează din alergare la
poartă (4).
După fiecare execuție jucătorii își vor schimba locurile în ordine alfabetică.
EXERCIȚIUL 2
Conurile trebuie asezate serpuit in fața ambelor porți. Fiecare jucător A va avea în
poseia lui câte o minge. Exercițiul se va realiza simultan la ambele porți.
jucătorul A conduce mingea printre conuri (1), după care pasează mingea
jucătorului B (2);
jucătorul B pasează mingea înapoi jucătorului A (3);
jucătorul A vine în întâmpinarea mingii (I) și șutează la poartă din alergare (4).
După ce șutează la poartă jucătorul A se deplasează în locul jucătorului B (II) iar
jucătorul B se deplasează la coada grupei A din partea opusă (III).
EXERCIȚIUL 3
Conurile trebuie asezate in forma unui zig-zag.Fiecare jucător A va avea în
posesia lui câte o minge.

jucătorul A pasează mingea jucătorului B (1);

jucătorul B pasează mingea înapoi jucătorului A (2);
jucătorul A pasează mingea jucătorului C (3);
jucătorul C pasează mingea pentru jucătorul A (4), acesta vine și șutează la poartă
din alergare (5);
Jucătorii după fiecare execuție își vor schimba locurile în ordine alfabetică.
EXERCIȚIUL 4
Conurie trebuiesc asezate pe teren in forma unei sageti. Fiecare jucător A va avea
în poseia lui câte o minge.

jucătorul A conduce mingea printre conuri (1), după care pasează mingea
jucătorului B (2);
jucătorul B pasează mingea jucătorului C (3);
jucătorul C pasează scurt pentru jucătorul B (4), jucătorul B vine în alergare spre
minge (I) și șutează la poartă (5)
După fiecare execuție jucătorii își vor schimba locurile în ordine alfabetică.
EXERCIȚIUL 5
Conurile trebuie asezate pe teren in forma unui triunghi.Fiecare jucător A va avea
în poseia lui câte o minge.
jucătorul A pasează mingea jucătorului B (1);
jucătorul B pasează mingea jucătorului C (2);
jucătorul C pasează mingea jucătorului A (3);
jucătorul A pasează mingea pe poziție viitoare jucătorului D (I), acesta șutează la
poartă din alergare.
După fiecare execuție jucătorii își vor schimba locurile în ordine alfabetică.
Bibliografie
1)Site-ul FIFA
2) IFAB: 125 years and still going strong. FIFA. 10 februarie 2011. Accesat în 17
aprilie 2011.
3)„Laws Of The Game”. FIFA. Arhivat din originalul de la 1 septembrie 2007.
Accesat în 2 septembrie 2007.
4)„The International FA Board”. FIFA. Arhivat din original la 22 aprilie 2007.
Accesat în 17 aprilie 2011.
5)„The History Of The Football League”. Football League. 22 septembrie 2010.
Accesat în 4 martie 2011.
6)„Where it all began”. FIFA. Arhivat din original la 8 iunie 2007. Accesat în 8
iunie 2007.