UNIVERSITATEA “BABEȘ BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR CANDIDAT
Conferențiar Universitar
Dr. ORMENISAN VASILE SEPTIMIU DRAGOMIR GABRIEL

1
 STUDIUL CU PRIVIRE LA CONȚINUTUL
SARCINILOR ȘI ZONELOR DE ACȚIUNE A
JUCĂTORULUI SPECIALIZAT PE POSTUL DE
PORTAR LA O ECHIPĂ DE LIGA I

2
PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1 SCURT ISTORIC

1.2 ISTORIC SI EVOLUTIE
1.3 TERENUL DE JOC
1.4 MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
1.5 INSEMNATATEA TEORETICA SI PRACTICA A TEMEI

CAPITOLUL II
2.1 JUCATORUL SPECIALIZAT PE POSTUL DE PORTAR IN
LIGA I
2.2
2.3

CAPITOLUL III

3.1 CE INSEAMNA A FI PORTAR DE FOTBAL IN LIGA I

3.2 ZONA DE ACTIUNE A PORTARULUI IN LIGA I
3.3 CONTINUTUL SARCINILOR PORTARULUI IN LIGA I
3.4 FOTBALUL LA NIVEL DE PERFORMANTA

CAPITOLUL IV CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

3
CAPITOLUL I
INTRODUCERE

1.1 Scurt istoric

Fotbalul are o istorie lungă in lume. Fotbalul în forma sa actuală a apărut în Anglia la
mijlocul secolului al XIX-lea. Dar versiunile alternative ale jocului au existat mult mai
devreme și fac parte din istoria fotbalului.
Fotbalul se definește ca fiind un sport de echipă ce se dispută in două echipe alcătuite
din 11 jucători fiecare. La inceputul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane
de jucători in peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o
poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri întroducând mingea in
poartă adversarului. În afara portarului, nimeni altcineva nu poate să se folosească de
mâini pentru a folosi mingea. Castigătorul unui meci este câstigat de echipa care a înscris
cele mai multe goluri.
Originile fotbalului se află undeva in urmă cu peste 2000 de ani. În 2004 forul ce
guvernează acest sport la nivel Mondial (FIFA, Federation International the Fotbal
Asociation) a recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200
î.e.n chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel
ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă
regulat fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și
echipamentul redus și ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la
creșterea popularității sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă
un rol foarte important în viața fanilor, a comunităților locale și chiar a națiunilor; este
deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe țări drept: sportul
rege.

1.1.1 Etimologie

Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863, unde a
primit denumirea de association football, pentru a nu se confunda cu numele altor forme de
4
fotbal existente în acele timpuri, printre care fotbalul american sau fotbalul australian.

1.1.2 Natura jocului

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului.
Acestea sunt dezvoltate în continuare:

Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă

(mingea de fotbal), cu scopul de a o întroduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai
multe goluri până la finalul jocului este declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au
marcat același număr de goluri, meciul este considerat egal. Una dintre primele reguli este
interzicerea atingerii intenționate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepție fac portarii).
Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la margine
(execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcționa
mingea.

Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea
la picior); prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii
adverși pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea
adversarului.

Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga

circumferință o linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul
fluieră. Jocul se reia prin diferite metode, analizate în continuare.

De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puține goluri. De

exemplu, în prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2005-2006, s-au marcat, în
medie, 2,48 de goluri pe meci. În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puțin de 4
goluri marcate. Dar, doar 8% dintre partidele disputate s-au terminat fără gol marcat.

În perioada 2003-2004, scorul cel mai des întâlnit în cele mai importante ligi din
Europa a fost de 1-1 (12,4% din toate meciurile disputate).

1.1.3 Tactici

Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în afara celei de
portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice. Acestea sunt:
5
  fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;

 mijlocașul- jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase decisive
atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă
de la început;

 atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.

Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o
anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau mijlocași stânga.

Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și schimbe
pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în marea majoritate
a timpului se află în preajma propriei porți, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei.
Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.

Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de așezări tactice: 4-4-
2 (4 fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1, 4-3-3

Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.

1.2 Istoric si evolutie

Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a

standardiza regulile unei mari varietăți de jocuri asemănătoare, jucate în școlile din Marea
Britanie. Regulile Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul
Trinty din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanților mai multor
colegii: Colegiul Eton, Școala Harrow, Școala de Rugby, Colegiul Winchester și Școala
Shrewbury. Dar, ele erau departe de a fi niște reguli universale.
În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de școli sau universități, care jucau
diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind
clubul Sheffield F.C (format din foști elevi ai Școala Harrow). Acesta a luat ființă în 1857,
iar regulile create de ei au dus la formarea Federației de Fotbal Sheffield & Hallamshire,
în 1867. În 1862, John Charles Thring de la Școala Uppingham a creat un alt set de reguli
des folosit.

Astăzi, regulile jocului sunt stabilite de International Football Association

Board (IFAB). Aceasta a luat ființă în 1886 după o întâlnire a Federației Engleze de Fotbal,

6
a Federației Scoțiene de Fotbal, a Federației Galeze de Fotbal și a Federației Irlandeze de
Fotbal în Manchester.

Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de președintele clubului Aston

Villa, William McGregor. Formatul inițial conținea 12 echipe din centrul și nordul Angliei.

Federația Internațională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar

reprezentanții săi au hotărât să adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescândă a
jocului a condus la unirea reprezentanților celor două federații (FIFA si IFAB). Astăzi,
conducerea acestora este formată din 4 reprezentanți FIFA și câte 1 reprezentant al fiecărei
federații britanice.

1.2.1 Aplicabilitatea regulilor

Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate
nivelurile fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor naționale să
modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângă cele
17 legi, numeroase alte decizii și directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de
fotbal. Legile pot fi găsite pe site-ul oficial al FIFA.

1.2.2 Jucători și echipament

Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele), dintre
care unul trebuie să fie portarul. Regulile spun că minimul de jucători acceptat într-o

echipă este de 7. Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt amplasați de către un
antrenor/manager, acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.

Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se

permite să atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă acest lucru în afara
suprafeței de pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.

Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi

(jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi periculos
pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).

Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim
de înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La alte
niveluri acest număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt

7
accidentările, oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul
seniorilor, un jucător înlocuit nu poate reintra în joc.

1.2.3 Oficiali

Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în

aplicare Legile Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar
deciziile sale sunt finale și indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenți (popular
denumiți tușieri). https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotbal - cite_note-19

1.3 Terenul de joc

Fig. 1. Terenul de fotbal

Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să fie cuprinsă între
100–110 m, iar lățimea, între 64-75m.

În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în

lățime (unde se află porțile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie
de poartă, la cele 2 capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia trebuie
să măsoare 7,32 m și înălțimea, 2,44 m. În spatele porții se fixează plasa porții, deși aceasta
nu este obligatorie prin regulament.

8
 În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului, denumită suprafața de
pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Această suprafață este formată din: linia
de poartă; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartă (la 16,5 m distanță de bara porții) și
înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia care unește cele 2 linii anterior explicate.
Această suprafață îndeplinește mai multe funcții. Cea mai importantă este aceea de a
delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De asemenea, un eventual
fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această suprafață se va penaliza, de
obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă (penalty),
care se execută de către un jucător de la punctul aflat la 11 metri de poartă.

Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special dedicat acestuia.

1.2.4. Timpul

Un meci de fotbal este alcătuit din două reprize a câte 45 de minute fiecare. Pauza
dintre reprise este de 15 minute.

1.2.5. Prelungirile
Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se
pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu avertizarea și
eliminarea jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de evenimente, arbitrul
hotărăște prelungirea reprizei; durata cu care se prelungește rămâne la atitudinea arbitrului
și doar el stabilește când fluieră încheierea reprizei. Nu există alți oficiali care să
cronometreze meciul, deși arbitrii asistenți pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe
"central". În meciurile la care există și arbitru de rezervă, acesta este înștiințat de arbitru cu
câte minute se va prelungi meciul, iar el indică jucătorilor și spectatorilor numărul de
minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest număr.

1.2.6. Reprizele de prelungiri și loviturile de departajare

În unele competiții, dacă meciul se încheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize de

prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul rămâne egal,
se execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa
învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare la rezultatul
final.

9
 În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare tur presupune ca echipele să
joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza așa-numita regulă a golului marcat în deplasare,
în cazul în care echipele se află la egalitate pe totalul celor două manșe. În cazul în care
echipele sunt egale și la numărul de goluri marcate în deplasare, există 2 variante: ori se
trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se consideră încheiate la
egalitate și se dispută un nou meci (rejucare).

1.2.7. Faultul si comportamentul nesportiv

Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă citată

de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Ele se regăsesc în Legea 12.
Faptele mai grave, cum sunt hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar,
împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă directă sau lovitură de la 11
metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16 metri). Celelalte se pedepsesc cu
lovitură liberă indirectă.

Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon, cât
și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi
împotriva spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș
roșu (eliminare).
În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea.
Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă (eventual un
penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și jucătorul advers (presupus că
l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitrii, simularea este acum considerată
"gest nesportiv" și este sancționată cu cartonaș galben.

1.2.8. Avantajul
Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l oprească)
chiar dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei echipe. Acest lucru
se întâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de nesancționarea greșelii adversarului.
Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei și poate întoarce
faza la momentul inițial, acordând lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea avantajului
și revenirea la faza premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.

 Ofsaidul
Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața

10
mingii (mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea se spune
că această regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur loc,
cât mai aproape de poarta adversă. Dar, în realitate, legea este similară celei din rugby.
Detaliile și aplicarea acestei legi sunt complexe și de multe ori ea naște controverse.

1.2.9. Competiții international

La nivel global: Campionatul Mondial de Fotbal; Campionatul Mondial de

Fotbal al Cluburilor

 Europa: Campionatul European de Fotbal; Liga Campionilor UEFA; UEFA

Europa League

 America de Sud: Copa America; Copa Libertadores

 Africa: Cupa Africii pe Națiuni; Liga Campionilor Africii

 Asia: Cupa Asiei; Liga Campionilor Asiei

America de Nord, Centrală și Caraibe: Cupa de Aur CONCACAF; 

Popularitatea fotbalului

Conform unui sondaj realizat de FIFA în anul 2006, aproximativ 270 de milioane

de oameni din întreaga lume sunt implicați activ în fotbal, inclusiv jucători, arbitri și cei
din staffurile tehnice. Dintre aceștia, 265 de milioane joacă fotbal profesionist, semi-
profesionist sau amator, luând în considerare atât bărbați, femei, cât și tineri din loturile de
juniori. Această cifră reprezintă aproximativ 4% din populație. Confederația cu cel mai
mare procent de persoane implicate activ în fotbal este CONCACAF, cu 8,53% din
populație. La polul opus se află AFC, cu numai 2,22%. UEFA are o rată de 7,59%,
CONMEBOL de 7,47%, OFC de 4,68% și Confederația Africană de Fotbal de 5,16%.
Există peste 1,7 milioane de echipe la nivel mondial și aproximativ 301.000 de cluburi.

Țara cu cei mai mulți jucători activi (cu excepția loturilor de tineret) este China,
care are 26.100.000 jucători. Alte țări care urmează sunt: Statele Unite ale Americii
(24.400.000), India (20.500.000), Germania (16.300.000), Brazilia (13.100.000) și Mexic
(8.400.000). Pe de altă parte, sunt și zone cu sub 1000 de jucători, cum ar fi Montserrat, cu
numai 300 de jucători, Insulele Virgine Britanice (658), Anguilla (760) și Insulele Turks și
Caicos (950).

11
Fotbalul este practicat atât de băieți cât și de femei.

Fotbalul nu a fost de la început un sport popular pentru sexul frumos. Barierele

sociale și culturale au împiedicat de multe ori intrarea deplină a femeilor în sport. Femeile
au jucat fotbal încă din 1895, când, în nordul Londrei, s-a jucat primul meci de fotbal
feminin. A fost, de obicei, asociat cu jocul de caritate și cu exercițiul fizic, în special
în Regatul Unit. Percepția a început să se schimbe în anii '70, odată cu înființarea primelor
asociații de fotbal feminin.

1.2.10. Economie

În fotbal se învârt mulți bani, deoarece este un sport mediatizat. FIFA, echipele de fotbal și
jucătorii primesc mulți bani din sponsorizări.

Conform estimărilor FIFA, în perioada 2003-2006 forul a avut venituri de 3238

milioane de franci elvețieni (CHF) și cheltuieli de 2,422 de milioane CHF, profitul fiind de
816 milioane CHF. 92% (2986 milioane de franci elvețieni) din venit provine din vânzarea
drepturilor de televizare ale competițiilor internaționale, în special cele ale CM 2006, care
au adus în vistieria forului 1,660 milioane CHF. Restul de 714 milioane de franci elvețieni
a fost obținut din produse de merchandising. În ceea ce privește cheltuielile, 69% (1,682
milioane de franci elvețieni), din venit a fost folosit la organizarea competițiilor și la
dezvoltarea sportului: 46% din totalul cheltuielilor (1.125 milioane de franci elvețieni)
merg către organizarea competițiilor, iar 26% (622 milioane de franci elvețieni) au fost
cheltuiți pe servicii cum ar fi transportul, chiriile, serviciile juridice, de comunicații etc.
Alte 5% (118 milioane de franci elvețieni), se pierd de la schimbul valutar și dobânzi.
Bugetele cluburilor de fotbal pot varia în funcție de zona de pe glob. Cele mai mari
bugete pot fi găsite în Europa, în special în primele ligi din Germania, Spania, Italia și
Anglia. Aici, drepturile de televizare, publicitatea, vânzările de bilete și merchandisingul
acoperă o mare parte din buget. În America de Sud, bugetele au crescut datorită
transferurilor de jucători în Europa.
Fotbalul joacă, de asemenea, un rol de solidaritate. Una dintre contribuțiile
principale ale FIFA este dezvoltarea sportului în zonele în care acest lucru este îngreunat
de lipsa materială și a tehnicii. FIFA colaborează cu UNICEF din 1999, furnizând
materiale de fotbal pentru a fi distribuite de către această organizație a Națiunilor Unite.
Există reuniuni periodice în întreaga lume în scopuri caritabile, promovate de vedete din
fotbalul mondial.
Cluburile cheltuiesc mult pe transferuri pentru a-și realiza obiectivele. Un jucător în
formă are o cotă mare. Deși unele transferuri sunt scumpe, acestea sunt amortizate din
veniturile publicitare, cum a fost în cazul lui Cristiano Ronaldo. Salariile pentru cei mai
buni fotbaliști din lume sunt de câteva milioane de euro.

12
Cele mai scumpe zece transferuri din istoria fotbalului sunt:

Sum
a
A
  Jucător  De la  La (în
n
mil. 
€)

 Paris
 FC
20  Neyma Saint-
 1 Barcelo 222
17 r Jr. Germ
na
ain

 Totten
 Real
20  Gareth ham
 2 Madri 100
13 Bale Hotspu
d
r

 Cristian
 Manch  Real
20 o
 3 ester Madri 94
09 Ronald
United d CF
o

 Gonzal
20  SSC  Juven
 4 o 90
16 Napoli tus FC
Higuaín

 Zlatan  F.C
20  Inter
 5 Ibrahi Barce 69
09 FC
mović lona

 Real
20  AC
 6  Kaká Madri 67,2
09 Milan
d CF

 Paris
 Edinso
20  SSC Saint-
 7 n 64
13 Napoli Germ
Cavani
ain

13
  FC  Real
20  Luis
 8 Barcelo Madri 62
00 Figo
na d CF

 Radam  Atlétic  AS
20
 9 el o Mona 60
13
Falcao Madrid co

 Fernan
 1 20  Liverpo  Chels
do 58
0 11 ol FC ea FC
Torres

 FC
 1 20  Neyma  Santos
Barce 57
1 13 r FC
lona

Dopajul

Dopajul ajută jucătorul să joace la același ritm pe durata întregii partide, să-i crească viteza
de reacție și masa musculară, etc.. Pentru a se putea depista sportivii dopați se fac teste
de urină.

Violențe

Huliganismul în fotbal se manifestă printr-o gamă variată de obiceiuri, cum ar fi:

 agresare verbală (uneori obscenă)

 scuipat

 lupte corp la corp

 aruncarea unui obiect pe teren, smulgerea scaunelor din tribune, în încercarea de a

lovi fotbaliștii echipei oaspete și pe oficialii ei

 aruncarea de obiecte în suporterii adverși, inclusiv pietre, cărămizi, scaune

și cocteiluri Molotov.

 folosirea dispozitivelor pirotehnice ca torțe sau fumigene.

14
 lupte cu arme incluzând bâte, recipiente din sticlă, pietre, cuțite,
boxuri, macete și arme de foc.

mulțime cu comportament violent care se împinge în garduri și pereți, lucru care poate
duce la prăbușirea tribunei.

Fotbalul în România

Echipa națională de fotbal a României își începe activitatea prin meciul din 8 iunie
1922, de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-i favorabil, 2-1. La 20 mai 1923,
Comisia de Fotbal a FSSR (Federația Societăților Sportive din România) este admisă la
Congresul de la Zürich ca membră a FIFA. În această calitate de membră a FIFA,
România participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924,
desfășurate la Paris. Federația Română de Fotbal este membră fondatoare a UEFA în
1954. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mișcării
fotbalistice din România, primul președinte ales fiind Mircea Sandu.

 La nivel internațional, selecționata de fotbal a României a participat până acum la

7 Campionate Mondiale de Fotbal. Cele mai mari succese le-a înregistrat pe
parcursul anilor '90. În 1994, la Campionatul Mondial din Statele Unite, echipa
României a reușit să ajungă până în sferturi, clasându-se atunci pe poziția 6 în
clasamentul FIFA. Liderul generației de aur a fotbalului românesc este Gheorghe
Hagi. În prezent, dintre fotbaliștii români celebri pot fi amintiți Adrian
Mutu și Cristian Chivu.

 Cel mai cunoscut club de fotbal din România este Steaua București, care în 1986 a
fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa
Campionilor Europeni. De asemenea, în 1989 a mai jucat o finală a Cupei
Campionilor Europeni. O altă echipă de succes din fotbalul românesc este Dinamo
București, care a jucat o semifinală a Cupei Campionilor Europeni în 1984, iar în
1990 semifinala Cupei Cupelor UEFA.

15
1.4 Motivarea alegerii temei

Motivele alegerii temei fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă
răspândire în majoritatea târilor din lume, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o
lungă perioadă de dezvoltare şi progres. Ştiinţa dovedeşte că fiecare obiect al realităţii
este într-o continuă dezvoltare. Fotbalul ca fenomen social, supunându-se aceloraşi legi
generale de dezvoltare, a urmat şi continuă să urmeze o linie ascendentă. Evoluţia
fotbalului din utimii ani se datorează interesului şi preocupărilor depuse de jucătorii,
antrenorii şi specialiştii de pretutindeni. Şi în ţara românească, lupta permanentă dintre
nou şi vechi se soldează cu triumful noilor cuceriri pe plan tehnic, tactic sau metodic.
În fotbal lupta dintre atac şi apărare determină schimbări ale sistemului şi tacticii,
creează un nou stil de joc care provoacă modificări în structura şi conţinutul precesului
instructiv educativ în general şi al antrenamentelor în special. Aceste schimbări duc
implicit la apariţia unei concepţii noi în ce priveşte rolul jucătorilor şi deci şi al
portarului în sistemul actual de joc. Procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic,
de moment. În evoluţia sa, el a trecut prin diferite stadii de dezvoltare, în care nu s-au
putut stabili faze de tranziţie.

1.5 Însemnătatea teoretică şi practică a temei.

Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în

majoritatea târilor din lume, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă
de dezvoltare şi progres. Ştiinţa dovedeşte că fiecare obiect al realităţii este într-o
continuă dezvoltare. Fotbalul ca fenomen social, supunându-se aceloraşi legi generale
de dezvoltare, a urmat şi continuă să urmeze o linie ascendentă. Evoluţia fotbalului din
utimii ani se datorează interesului şi preocupărilor depuse de jucătorii, antrenorii şi
specialiştii de pretutindeni. Şi în ţara românească, lupta permanentă dintre nou şi vechi
se soldează cu triumful noilor cuceriri pe plan tehnic, tactic sau metodic. În fotbal lupta
dintre atac şi apărare determină schimbări ale sistemului şi tacticii, creează un nou stil
de joc care provoacă modificări în structura şi conţinutul precesului instructiv educativ
în general şi al antrenamentelor în special. Aceste schimbări duc implicit la apariţia
unei concepţii noi în ce priveşte rolul jucătorilor şi deci şi al portarului în sistemul
actual de joc. Procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic, de moment. În
evoluţia sa, el a trecut prin diferite stadii de dezvoltare, în care nu s-au putut stabili faze
16
de tranziţie, Ele apar ca nişte salturi calitative determinate, în special, de cerinţele
mereu crescând cu privire la practicarea uni joc din ce în ce mai organizat, mai raţional
şi mai spectaculos. Toate acestea au făcut ca, pe de o parte, apariţia noului să modifice
ceea ce era vechi şi perimat, iar de pe altă parte, a dus la noi cuceriri în toată lumea
complexitatea problemelor pe care le îmbracă fotbalul.

Metodele de antrenament din ce în ce mai perfecţionate, inovaţiile aduse de

antrenori şi jucători în tehnica şi tactica jocului, apariţia, modificarea şi conţinutul
jocului. Acesta a făcut ca fotbalul contemporan să aibe cu totul o altă înfăţişare decât
fotbalul practicat cu multe decenii în urmă. În acţiunea de ridicare a fotbalului nostru
de performanţă contribuţii însemnate au avut lucrările elaborate de diferiţi tehnicieni
din domeniul fotbalul, graţiei cărora s-a cristalizat mai bine concepţia de joc şi de
pregătire. Cum aceste lucrări tratează mai mult problemele jucătorilor de câmp, şi mai
puţin sau deloc problemele jocului şi pregătirii portarului, am considerat util ca ele să
fie completate cu aprofundarea problemelor legate de corelaţia dintre conţinutul jocului
şi cel antrenamentului portarului, prin prezentarea unui număr cât mai mare de
mijloace (exerciţii) concepute în spiritul acestei corelaţii. În lucrarea de faţă prezentăm
acele exerciţii care oferă portarilor noştrii posibilitatea să se pregătească la un nivel
corespunzător actualelor cerinţe ale jocului modern. Am căutat să punem la dispoziţia
celor interesaţi cele mai noi şi utile exerciţii. Ele contribuie la obţinerea unor valori cât
mai ridicate a tuturor componentelor jocului. Am pus accent pe toate componentele
jocului şi pe factorii antrenamentului. În ce priveşte materiarul care formează
conţinutul acestei lucrări, este cules din activitatea practică de jucător în postul de
portar, din convorbirile efectuate cu antrenori la dife la diferite echipe din categoriile
A, B, C, D, şi juniori, şi din materiarul bibliografic prezentat în lucrare. Lucrarea, prin
conţinutul ei dorim să constituie un îndreptar pentru antrenori. Îşi propune să aducă o
contribuţie la perfecţionarea pregătirii jucătorului de fotbal specialitzat pe postul de
portar. 2. Istoricul alegerii temei. Realizările din acest domeniu Primul regulament de
joc, din 1863, care a pus temelia fotbalului modern, nu a conţinut vreo menţiune cu
privire la rolul portarului. Anii 1870 şi 1871 aduc anumte precizări privind jocul
acestuia, în sensul hotărârii că numai unu dintre jucători are dreptul să apere poarta cu
mâinile, pe întreg terenul propriu de joc. În 1894 a fost limitată intervenţia portarului
cu mâinile la suprafaţa de pedeapsă, adică în careul de 5,5m. Această utimă precizare
marchează de fapt încetarea activităţii portarului de fotbal.

17
CAPITOLUL II

2.1 Jucatorul specializat pe postul de portar în Liga I

Portarul este membrul echipei care pe tot parcursul meciului se află în poartă, în
scopul împiedicării marcării golurilor de către echipa adverse.
În fotbal ca să devii un portar bun necesită ani de muncă grea și să fi mereu focusat la
antrenamente. În Liga I ca portar trebuie să ai o viziune bună asupra jocului, o
comunicare eficientă cu jucătorii și joc de picior. Portarul exersează foarte mult în
antrenament plonjonul, deplasarea pe spațiul porții, pasarea mingii, priza, forța
explozivă. Portarul trebuie sa aibă o poziție bună de echilibru, coordonarea mână-ochi,
agilitate si o concentrare mentală foarte puternică.
Portarul este ultimul om din apărare sau (ultima linie de apărare) care împiedică
cealaltă echipă să marcheze. Este singurul jucător care își poate folosi mâinile in
propriul careu. Atunci când echipa se află in ofensivă, portarul are o poziție avansată în
joc pentru a creea un avantaj numeric.
Portarii sunt ochii si urechile de pe teren și pot vedea adesea lucruri pe care
antrenorii nu le văd. Portarul comunică foarte mult cu defensive si mijlocașii pentru a-i
plasa in poziția corectă și le dă instrucțiuni atunci când trebuie să schimbe formația sau
atunci când trebuie sa mute jocul.
Portarul coordonează apărarea în timpul loviturilor libere, loviturilor de colt sau
loviturilor pe poartă. Jucătorii mai avansați vor întelege și respecta rolul portarului și
vor urma indicațiile acestuia.

18
Portarul are o vedere excelentă asupra terenului de joc și poate
schimba jocul dintr-o parte in alta. De exemplu, mingea poate ajunge
la portar din partea dreaptă a terenului și acesta o poate lovi în partea
stângă a terenului. Schimbarea rapidă a mingii dintr-o parte în alta
este important pentru surprinderea adversarului.
Portarii pot plasa mingea direct la mijloc, sau după mijlocul terenului
cu o lovitură de drop, astfel încât echipa să fie rapid pusă in ofensivă
pentru a ataca poarta adverse.
Echipele de fotbal sunt formate totodata de un staff, iar fiecare
antrenor de Liga I are propriile lui tactici si își pregătește echipa în
stilul său propriu.

Unii antrenori de portari din Liga I optează să-și pregătească portarii

și să-I dezvolte capacitatea de distribuire a mingii cât mai rapid si
eficient. De aceea echipele de fotbal din Liga I care folosesc efectiv
portarul pentru a distribui mingea jucătorilor domină în cele din
urmă jocul și au mai multe șuturi pe poartă.
Portarii ajută la facilitarea comunicării între jucătorii defensivi și
mijlocași și oferă un feedback valoros antrenorilor. Antrenorii pot
beneficia de anumite discuții cu portarul despre diverse formații și
strategii. Portarul poate ajuta, de asemenea, la comunicarea
problemelor cu arbitrul și este o alegere bună pentru a servi ca
căpitan al echipei.

19
CAPITOLUL III
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
3.1 Ce înseamna a fi portar de fotbal în Liga I?
Pentru a face faţă cerinţelor acestui post in Liga I se cere, pe lângă un
fizic bine proporţionat şi specializarea pe postul respectiv, un bagaj de
cunoştinţe tehnico-tactice care să permită acţionarea corespunzătoare
şi pe posturile învecinate (fundaşi centrali sau laterali), atât în fazele
de apărare cât şi în cele de atac. Din punct de vedere tehnic,
portarului i se cere să lovească mingea cu ambele picioare şi să o
transmită cu ambele mâini. În ceea ce priveşte degajarea cu piciorul şi
transmiterea mingii cu mâna, trebuie stăpânite la perfecţie, deoarece
portarul zilelor noastre i se cere să transmită mingea coechipierilor la
distanţe medii sau lungi, cu multă precizie şi de o manieră care să
permită fructificarea ei directă, fară a mai face uz şi de alte deprinderi
auxiliare: stopul, preluarea etc.
Din punct de vedere tactic se impune o bună vedere tactică, deci
cunoaşterea la un nivel corespunzător a coechipierilor şi adversarilor,
a manevrelor tactice folosite şi capacitatea de a asigura deprinderilor
tehnice un superior conţinut tactic. Portarului de azi nu i se mai
20
permite să degajeze mingea cu un singur picior sau numai cu o mână
dreaptă, la întâmplare şi în afara terenului de joc; el trebuie să ştie să
folosească acel picior sau mână care îi asigură o degajare sau
transmitere a mingii adecvată fazei de joc, deci precisă şi utilă. Din
punct de vedere al pregătirii psihologice portarului modern i se
pretend calm şi capacitatea de anticipare, care sa-I permită luarea
celor mai adecvate măsuri pentru apărarea porţii proprii cât şi pentru
iniţierea atacurilor şi contraatacurilor echipei propii. Deci, portarul
trebuie să fie un jucător echilibrat psihic, cu înalte calităţi morale şi de
voinţă. Lipsa acestora ca şi deficienţele tehnicotactice nu permit
afirmarea portarului în condiţiile actuale ale practicării jocului de
fotbal.
3.3.1 Calităţile necesare portarului de fotbal:
a) Calitați fizice
- o talie între 1,78-1,85
- o greutate proporţională cu înălţimea, cu o toleranţă de 3-8 kg în
minus faţă de nr. centrimentrilor înălţimii
- viteză de reacţie, de deplasare şi de execuţie
- forţă - rezistenţă - îndemânare - mobilitate, elasticitate, supleţe

b) Calităţie tehnice:
- priză la minge
- blocaj sigur - degajare cu adresă efectuate cu ambele picioare
- transmiterea mingii cu ambele mâini
- plonjon de pe loc sau cu elan, în orice direcţie
- boxarea mingii cu ambele mâini
- pasarea precisă a mingii cu ambele picioare
c) Calităţi tactice:
- plasament - intervenţii prompte
- joc pe linia porţii şi în afara ei - dirijarea apărării
21
- construirea de acţiuni de atac şi de contraatac prin transmiterea
mingii cu mâna, degajări sau pase la coechipieri
- gândire tactică
d) Calităţi morale şi de voiţă:
- disciplinat
- curajos
- calm
- echilibrat
- prietenos
- perseverent
- hotărât - pasiune pentru fotbal
- intransigent
- dornic de progres
- sprint de echipă

Aşezarea în teren în formele: 1-4-2-4; 1-4-3-3; 1-1-4-2-3; 1-5-3-2; etc.,

evidenţiază tendinţa întăriri apărării imediate şi aşezarea pe un front
mai larg, datorită prezenţei în apărarea a fundaşilor laterali. În
funcţie de această aşezare şi în general de cerinţele jocului modern,
portarului îi revin sarcini suplimentare, atât în fazele de apărare, cât
şi în cele de atac. Prin participarea efectivă la iniţierea acţiunilor de
atac, cât şi în apărarea, portarul acţionează pe un spaţiu mare, fiind
solicitat adesea chiar în afara cereului de 16m. Pe linia porţi rămâne
rar, mai mult atunci când adversarul execută lovituri libere directe
sau indirecte, dar de la distanţe reduse. În fazele de apărare portarul
trebuie să se plaseze în general în afara liniei de poartă, pentru a
închide unghiurile de tragere ale adversarilor şi pentru a putea
interveni promt, ori de câte ori ultimii săi apărători au fost depăşiţi de
înaintaşii adverşi. Pentru a putea închide unghiurile de tragere ale
adversarului, portarul trebuie să se deplaseze continu, astfel încât în
22
fiecare moment să se afle pe bisectoarea unghiului care are la vârf
jucătorul cu mingea, iar ca laturi liniile imaginare care pornesc de la
înaintaşul cu mingea spre cele două bare verticale ale porţii. În acest
fel, portarul aflat mereu în faţă la adverar, acţionează pe o diagonală
cu atât mai înclinată, cu cât adversarul cu mingea se află mai
lateral.Plasarea sa în punctul optim îi permite să reţină mai uşor
mingea, direct, prin plonjon, sau să respingă cu mâna ori cu piciorul.
În cazul atacului advers prin pase în adâncime sau prin străpungere
portarul plasat în afara liniei de poartă va putea interveni mai uşor
folosind: blocajul la picior, boxarea mingii, degajarea sau oprice alte
mijloace prin care să realizeze deposedarea adversarului de minge sau
respingerea atacului advers. Intervenţia portarului are cu atât mai
mulţi sorţi, cu cât este mai promptă. Orice şovăire faţă de hotărârea
luată iniţial, produce asupra coechipierilor un efect negativ, stimulând
adversarii în acţiunile lor de atac.

În momentul în care portarul iese în întâmpinarea atacantului cu

scopul de
a-l deposeda de minge, se presupune că a calculat şansele pe care le
are şi atacă cu hotărâre. Dacă revine asupra primei hotărâri produce
panică în rândul coechipierilor, deoarece aceştia trebuie să renunţe la
măsurile luate iniţial în scopul de a asigura securitatea spaţiului porţii
proprii, cât şi marcajul adversarilor. În toate fazele de apărare,
portarului îi revine şi rolul de dirijor al apărării sale imediate, adică a
fundaşilor. Îndrumările se fac pe un ton corespunzător, cerându-se
atacarea înaintaşului care se îndreaptă cu mingea spre poartă,
marcajul adversarilor, pasarea mingii la portar. În concluzie, în fazele
de apărare portarul acţionează ca orice alt jucător, atât în careul de
16m, cât şi în afara lui. Acest lucru îi pretinde cunoaşterea unor
deprinderi specifice jucătorilor de câmp.
23
În fazele de atac: pentru ca portarul să poată realiza şi iniţierea unui
atac, trebuie să posede:
- rapiditatea în execuţie
- precizie în aruncarea mingii cu mâna sau degajarea ei cu piciorul
- orientarea asupra poziţiei coechipierilor
- siguranţa în ceea ce priveşte rapiditatea în execuţie, se recomandă
portarului ca ori de câte ori intră în posesia mingii să o transmită
imediat unui coechipier, prin aruncarea cu mâna sau prin rostogolire.
În fotbalul modern contraatacul porneşte de foarte multe ori de la
portar. Ori de câte ori mingea este transmisă rapid, contraatacul se
realizează în viteză, ca urmare, apărarea adversă este prinsă
descoperită, ori în inferioritatea numerică. Se va insista ca portarul să
paseze mingea coechipierilor săi, astfel încât ca aceştia să poată intra
cu siguranţă în posesia ei. Cu privire la orientarea portarului asupra
poziţiei coechipierilor, în momentul transmiterii mingii unuia dintre
ei, se va avea în vedere să fie ales acela al cărui aşezare corespunde cel
mai mult posibilităţii de a întreprinde o acţiune ofensivă cât mai
rapidă, care să ducă la posibilităţi de finalizare.
De asemenea un portar cu o gândire tactică bine dezvoltată va
transmite mingea coechipierului de pe partea opusă fazei de apărare
în care a interceptat-o, deoarce pe aceea parte supravecherea
adversarului este redusă. În orice caz, va evita pe cât posibil să
transmită mingea unui coechipier aflat chiar în faţa porţii, unde
concentrarea de jucători
este întotdeauna mai mare şi unde interceptarea pasei de către
adversar ar constitui un deosebit pericol pentru poartă. Transmiterea
mingii trebuie făcută cu multă siguranţă.

24
3.2 Zona de acțiune a portarului în Liga I

În cadrul propriului careu portarii au dreptul să-și foloseasca mâinile,

careu care este delimitat in forma unui dreptunghi.
Careul este format din două părți
- 6 metri (careul mic)
- 16 metri (careul mare)
Careul de 6 metri este adesea numita zona portarului unde are obligația
să iasă pentru respingerea centrărilor. Portarul este protejat de
regulament în cazul în care iese la o centrare si loveste un adversar sau
este lovit de un adversar. În cazul în care este lovit de un adversar se va
acorda fault în atac. Odată ce portarul are mingea în mână, adversarul
nu are voie să-l atace.

25
3.3 Conținutul sarcinilor portarului în Liga I
 
In fotbalul actual sarcinile portarului au devenit mult mai complexe. În
Liga I și nu numai, este recomandat ca portarul să aibă un joc foarte bun
de picior și să fie capabil să joace așa zisa poziție de libero.
Pe lângă acestea, un portar foarte bun trebuie să aibă și următoarele
calități:
– Să aibă o poziționare bună în poartă;
– Să aibă o priză bună la balon;
– Să știe când să iasă pe centrari;
– Să fie bun în duelurile cu atacanții adverși;
– Să aibă reflexe foarte bune;
– Să dirijeze întreaga echipă pe tot parcursul jocului;
– Ideal ar fi să aibă o talie ridicată.

26
Pe parcursul unui meci, portarul are sarcina de a îmipedica pe cât posibil
echipa adverse să marcheze. El trebuie să comunice non-stop cu echipa,
să-i dirijeze si să-I așeze acolo un trebuie. Acesta nu trebuie să joace
niciodată la risc, mereu trebuie să ia decizii rapide și sigure. Totodată
portarul pe parcursul meciului trebuie să fie concentrat maxim și focusat
asupra acțiunilor adversarului. Prin concentrare și focusare el poate
anticipa dinainte ce ar vrea să facă adversarul.

3.4 Fotbalul la nivel de performanță

Având experiență și ani de muncă grea în spate ajungi să fi unul dintre

cei mai buni portari ai lumii. Datorită anilor de pregătire și seriozității în
antrenament Thibaut Courtois a luat titlul de cel mai bun portar datorită
paradelor pe parcursul acestui sezon și datorită prestației din finala UCL
cu Liverpool.
El și-a început cariera profesională la Genk pe 17 aprilie 2009, în meciul
de acasă împotriva lui Gent care s-a încheiat cu 2-2. La sfârșitul
sezonului, chiar ca actor secundar, a câștigat primul său trofeu, cupa
națională. La 29 iulie 2010 a debutat în cupele europene, în meciul în
27
deplasare al Ligii Europa pe terenul Inter Turku care s-a încheiat cu
rezultatul de 1-5.  În al treilea și ultimul sezon din Genk, 2010-2011,
câștigă locul de start și câștigă campionatul belgian ca protagonist.
Un portar cu un repertoriu complet, fără puncte slabe deosebite, se
remarcă prin simțul său de plasare, abilități de caracter și abilitatea
remarcabilă la ieșiri mari. Excelent la poartă și dotat cu reflexe
grozave, este capabil să se comporte bine chiar și în situații individuale cu
atacatorul adversar. 
Un talent precoce, în 2012 a fost inclus pe lista celor mai buni fotbaliști
născuți după 1991 întocmită de Don Balón. El a fost numit apoi cel mai
bun portar din lume de IFFHS în 2018, după un al doilea loc în 2014 și
două primele cinci finale în 2013 și 2015. 
La 8 august 2018 se întoarce la Madrid, de data aceasta pe partea
Real. Împreună cu José Luis Pérez-Payá , el este singurul fotbalist care a
câștigat campionatul cu cele două mari echipe madrilene. 

CAPITOLUL IV
CONCLUZII SI PROPUNERI

4.1 CONCLUZII
28
1. Pentru a studia actiunile si zonele jucatorului specializat pe postul de
portar in Liga I este necesara o documentare de specialitate, folosind
experienta unor jucatori si antrenori cu experienta care lucreaza in
esaloanele superioare.
2. Performantele obtinute de portari sunt conditionate de nivelul de
pregatire si nivelul de dezvoltare a calitatilor motrice: forta, viteza,
detenta, indemanare.
3. Utilizarea mijloacelor tehnico-tactite realizeaza pentru jucatorul
specializat pe postul de portar la o echipa de divizia A:
-o instruire temeinica de specialitate
-formarea unui fond larg de deprinderi motrice specifice jocului de fotbal
-o pregatire fizica generala
-o dezvoltare echilibrata a tuturor calitatilor motrice in raport cu
particularitatile postului de portar
4. Utilizarea actiunilor tehnico-tactice specifice postului de portar
realizeaza o foarte buna indeplinire a obiectivelor sportului de
performanta:
-o stare de sanatate buna
-favorizarea unei dezvoltari fizice armonioase, prin cresterea taliei si a
principalelor grupe musculare
-contribuie la dezvoltarea calitatilor si trasaturilor morale si intelectuale,
a simtului estetic
5. Perfectionarea tehnica la un portar nu trebuie sa fie data uitarii,
deoarece jocul de picior se afla printre primele calitati ale portarului.
6. Antrenamentele de tehnica si tactica specifica portarului trebuie
concepute ca un proces de adaptare si trebuie planificate chiar daca
aspectul preponderent nu este cel energetic.
7. Mentinerea unei gandiri pozitive si focusarea de a ajunge unul dintre
cei mai buni este foarte importanta, un portar trebuie sa gandeasca
limpede deoarece trebuie sa ia decizii bune intr-un timp scurt.

4.2 PROPUNERI

29
1. In vederea cresterii eficiente in joc a unui jucator specializat pe postul
de portar in Liga I, trebuie sa se utilizeze unele actiuni tehnico-tactice
specifice care sa scurteze timpul necesar perfectionarii pe acest post.
2. Sa se foloseasca pe tot parcursul anului de pregatire si instruire,
inclusiv in antrenamente, mijloace specifice de pregatire tehnica pentru
postul de portar.
3. Pregatirea tehnico-tactica specifica a jucatorului specializat pe postul
de portar sa nu reprezinte un scop in sine, ci sa se imbine permanent cu
pregatirea fizica, psihica si biologica.
4. Este important ca antrenamentele sa fie personalizate in functie de
nivelul de pregatire a calitatilor motrice.
5. Antrenamentul de forta (de reactie) si antrenamentul tehnic (jocul de
picior) trebuie sa constituie centrul programarii pregatirii portarului.
6. Pregatirea psihica a portarului se dovedeste a fi din ce in ce mai
importanta in marile competitii. Este necesar ca aceasta sa fie asigurata
de personal specializat, deoarece reprezinta o functie importanta pentru
jucatorul specializat pe postul de portar la o echipa in Liga I.

30
Bibliografie

1. Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotbal
1. Barsan M - Fotbal. Probleme generale in tehnica jocului, editura IEFS,
1980
2. Dragnea, A. - Antrenamentul sportiv, Editura Didactica si Pedagogica
Bucuresti, 1996
3. Ionescu M. - Fotbal - tehnica si stilul, Editura Sport-Turism,
Bucuresti, 1976
4. Motroc I.  - Fotbal de la teorie la practica, Editura Rodos 1994
5. Motroc I. - Fotbal - curs de baza, Vol. I - Bazele teoretice, Editura
ANEFS,
Cojocaru V. Bucuresti, 1991
6. Wikipedia Thibaut Courtois - https://koaha.org/wiki/Thibaut_Courtois
6. Motroc I. - Fotbal - curs de baza, Vol. II - Tehnica si tactica, Editura
Cojocaru V. ANEFS, Bucuresti, 1991
7. Manusaride C. - Aproape totul despre fotbal, Editura Sport-Turism,
Bucuresti,
Chemingeanu C. 1982
8. Nicu, A. - Antrenamentul sportiv modern, Editis Bucuresti, 1993
9. Niculescu A. - Fotbal. Metode si mijloace, Editura Stadion, Bucuresti,
1972
Ionescu I.
10. Fotbal – Probleme ale teoriei si metodicii antrenamentului
Lector Univ. Ivan Motroc
Editura CNEFS 1989
11. Fotbal – Joc si antrenament
Colectivul Colegiului Central de Antrenori
Editura NCFS 1964
12. Fotbal – Tactica Jocului – Metodica fotbalului in scoala
Sef lucrari Mihai Barsan
Editat de IEFS 1980
13. Brosurile Fotbal 1992 si Fotbal 1993 ale Scolii Nationale de antrenori
31
editate de FRF
14. Regulamentul jocului de fotbal editat de Colegiul Central al
Arbitrilor

15. Fotbalul Modern – Constantin Cernaianu

Editura Sport Turism 1978

32