MODELE FUNCŢIONALE IN JOCUL DE VOLEI

Lect. univ. dr. HANŢĂU CRISTINA

D.E.F.S. – A.S.E. Bucureşti

Cuvinte cheie: volei, model, modelare, competiţie.

Abstract:
In the modern training the models have a prospective character. In this area we
can operate with various types of models: final model, intermediate model, operational
model, and so on.
The game model include the game content as structure which depend of the
sequence, the frequency and the efficiency of the game action, in the same order like
they appear during the game.

În antrenamentul sportiv modelele au un caracter pronunţat prospectiv, chiar de

ipoteză, având în vedere proiectarea lor în viitor. Realizarea acestei ipoteze presupune o
strategie organizatorică şi materială în măsură să creeze condiţiile de funcţionare ale
modelului. În acest context se poate opera cu mai multe modele în funcţie de nivelul şi
etapa în care ne aflăm ( modele internaţionale, naţionale, modele de antrenament , modele
de concurs, etc.)
În domeniul sportiv se poate vorbi şi de alte tipuri de modele:
- modele finale care se referă la încheierea unei perioade mai lungi de antrenament,
modelându-se participarea la viitoarele jocuri, fiind concretizate prin strategii de
aplicare pe componentele de antrenament;
- modele intermediare, sunt realizate sub forma unor etape succesive, cu
caracteristici valorice progresive, asigurând controlul periodic în îndeplinirea
parametrilor modelelor finale;
- modele operaţionale, reprezentate de sisteme de exerciţii cu rol în dezvoltarea
capacităţii de performanţă.

Modelul de joc

Modelul de joc cuprinde conţinutul jocului sistematizat în structuri determinate de

succesiunea, frecvenţa şi eficienţa acţiunilor de joc, aşa cum apar ele în timpul jocului
competiţional.
În realizarea modelului de joc este necesar să avem în vedere următoarele aspecte:
- caracteristicile pe plan international care se referă la dezvoltarea permanentă
cu indici calitativi superiori a jocului de volei, determinate şi de creşterea
numărului de echipe;
- tendinţe de dezvoltare care fac referire la apariţia unor noutăţi în rezolvarea
acţiunilor de apărare;
- necesităţi pe plan intern care trebuie abordate în funcţie de calităţile şi
lipsurile sportivilor, iar orientarea pregătirii trebuie făcută în funcţie de
acestea.

169
 Modelele de joc se aleg în funcţie de posibilităţile de exprimare ( tehnice, fizice )
ale sportivilor în vederea valorificării superioare a potenţialului acestora.
La nivel de performanţă echipa se formează în funcţie de concepţiile tactice ale
antrenorului ţinându-se seama însă strict de valoare şi de posturile deficitare din echipă
sau de înlocuire a unor jucători care devin indisponibili din diferite motive ( accidentare,
retragere din viaţa sportivă, formă sportivă slabă etc. )
Cunoaşterea acţiunilor de joc asigură posibilitatea de a participa eficient în
concursuri si adoptarea modelului tehnico-tactic care să corespundă nivelului valoric al
sportivilor.

Modelul de joc este structurat pe următoarele părţi:

- model de joc la serviciul propriu – dispozitiv de pregătire a apărării
- model de joc la preluarea din serviciu – dispozitiv de pregătire a atacului
- combinaţii în atac după preluarea din serviciu
- model de joc la preluarea din atac – dispozitiv cu pondere de apărare
- model de joc la combinaţii în atac după preluarea din atac

În stabilirea modelelor de joc pentru performanţă se va ţine seama ca alegerea

variantelor tactice să valorifice posibilităţile motrice ale sportivilor. Urmărind
succesiunea aspectelor enunţate mai sus cu privire la modelul de joc, putem spune că:
- la serviciul propriu se utilizează deplasări false pentru inducerea în eroare
a adversarului:
- preluarea din serviciu se bazează pe anumiţi jucători specializaţi, cu
eficienţa superioară la această acţiune:
- combinaţiile tactice în atac după preluarea din serviciu caută să includă
3-4 jucători cu două variante de atac rapid şi una de siguranţă, incluzând
de multe ori şi un jucător din linia a doua;
- tactica la preluarea din atac se adaptează după adversar – combinaţiile
tactice din atac după preluarea din atac includ cam acelaşi număr de
jucători ca şi la preluarea din serviciu dar numai cu o variantă de atac
rapid şi una de siguranţă.
O necesitate de prim ordin pentru modelarea pregătirii viitoare o reprezintă
înregistrările acţiunilor de joc individual şi colectiv din timpul jocurilor oficiale de unde
deducem eficienţa fiecărei structuri de joc.
Acţiunile de joc şi formaţia de bază nu se schimbă dacă sunt eficiente şi adaptate la
jocul adversarilor. În funcţie de structuri şi de repetabilitatea acestora în joc, se va pregăti
jocul pentru cele 6 poziţii în care va ajunge fiecare jucător prin rotaţie.
Modelul trebuie conceput întotdeauna ca realizabil practic iar pentru stabilirea
acestuia orientativ este necesar ca antrenorul să cunoască jocul echipelor, posibilităţile
propriei echipe, să fie la curent cu toate noutăţile.
Pregătirea meciurilor şi stabilirea modelului de joc pentru fiecare joc în parte se
realizează prin mobilizarea jucătorilor pe plan fizic şi psihic la cote înalte şi se desfăşoară
în cadrul unui proces în care se îmbină teoreticul cu practicul. Abordarea acţiunii se face
în trei faze:
1. înainte de joc şi cuprinde: discutarea sarcinilor de joc cu sportivii, anunţarea
formaţiei şi încălzirea generală şi specifică

170
 2. în joc: la time-out-uri cu indicaţii scurte şi la obiect, schimbările de jucători
3. după joc prin analiza evoluţiei echipei per ansamblu şi a fiecărui jucător în
parte

Analiza jocului este obligatorie pentru a putea acţiona în aşa fel încât să se poată
obţine rezultate superioare la competiţiile următoare. Această analiză cuprinde
următoarele aspecte:
- probleme tehnice ale echipei şi jucătorilor
- probleme tactice ale echipei şi jucătorilor
- probleme psihice din timpul jocului
- probleme de joc ale adversarilor

Modelul de pregătire

Acest model se realizează în funcţie de modelul de joc al echipei, de cunoaşterea

eficienţei acţiunii de joc pe jucător, de eficienţa unei anumite acţiuni tehnico-tactice, toate
acestea rezultând din prelucrarea înregistrărilor.
Cunoaşterea caracteristicilor şi a structurii jocului este necesară pentru modelarea
acţiunilor de joc, stabilirea priorităţilor şi sporirea calităţii instruirii.
Modelul de pregătire pentru un an competiţional are modele intermediare pe
perioade, etape de pregătire. În cazul în care un obiectiv al unui model intermediar nu a
fost soluţionat, ulterior se modifică programarea pentru a rezolva problemele. Deci
etapele nu sunt fixe, fiind flexibile în funcţie de îndeplinirea obiectivelor.
În general, modelul de pregătire va cuprinde pe verticală componentele
procedeelor de pregătire ( modelul jocului la cîştigarea punctului, câştigarea serviciului,
modelul jucătorilor, obiective de performanţă, etc.) iar pe orizontală eşalonarea temporară
a modelului de pregătire ( perioade de timp).
Modelul de pregătire cuprinde perioade, etape, volum, conţinut eşalonat, mijloace
specifice, metode specifice, verificări, probe de control intermediare şi finale.

Componentele modelului de pregătire se referă în linii mari la :

- componenta tehnico-tactică
- componenta fizică
- componenta psiho-teoretică

Componenta tehnico-tactică

Schemele tehnico-tactice se aleg în funcţie de posibilităţile individuale ale

sportivilor şi se adaptează la viitorii adversari. Această componentă vizează concepţia de
joc şi organizarea generală a jocului la câştigarea punctului. În plus precizează metodele
de pregătire şi mijloacele de pregătire inclusiv sistemele de exerciţii. Fiecare sistem de
acţionare se prezintă ca un algoritm sau ca un model operaţional, în care ultimul exerciţiu
din fiecare sistem este un exerciţiu de control identic cu faza de joc, respectând condiţiile
din timpul jocului. Exerciţiile sunt realizate pentru: joc, set, situaţii fundamentale pentru
câştigarea punctului, faze de joc pentru câştigarea punctului, acţiuni de joc izolate.

171
 Componenta fizică

Această componentă are următoarele caracteristici:

- menţinerea capacităţii fizice depinde de fiecare jucător în parte şi se desfăşoară
sub îndrumarea colectivului tehnic
- creşterea capacităţii de efort se realizează în cadrul echipei
- refacerea şi recuperarea la sfârşitul anului competiţional se bazează pe odihnă
activă

Mai specific pregătirea fizică la volei se adresează:

- detentei la nivelul membrelor inferioare pentru obţinerea unor indici superiori
la săritura pe verticală
- viteza de execuţie şi deplasare
- îndemânarea la jucarea mingii, folosind toate procedeele tehnice
- detenta la nivelul membrelor superioare
- dezvoltarea rezistenţei specifice.
Trebuie să ţinem seama că tipul de efort variază în funcţie de postul ocupat în
echipă, pentru trăgători efortul este mixt cu predominanţă aerobă, în timp ce pentru
ridicători efortul este mixt cu predominanţă aerobă. Şi la această componentă a modelului
de pregătire se prevăd modele de exerciţii, în care ultimul este exerciţiu de control identic
cu executarea acţiunii de joc în regim de evidenţiere a calităţilor motrice specifice.

Componenta psiho-teoretică

Această componentă asigură adaptarea jucătorilor la situaţiile posibile din jocul

următor. Componenta aceasta are o importanţă la fel de mare ca şi celelalte componente.
Principalele părţi ale pregătirii psihice sunt reprezentate de: capacitatea de
concentrare a atenţiei, stabilitate psihică specifică, respectarea particularităţilor psihice
specifice proprii fiecărei acţiuni de joc în parte.
La această latură a pregătirii se pune problema recuperării psihice a unor jucători,
putând apărea probleme la sportivii noi din echipă sau la cei aflaţi la sfârşitul carierei
competiţionale. Problemele sunt diverse şi numeroase dar nu există reţete standard pentru
rezolvarea lor, acestea putându-se face de la caz la caz şi ţin de competenţa antrenorului
sau de persoane specializate.
Şi în această etapă se prevăd sisteme de acţionare concretizate prin acţiuni de joc
în regimul calităţilor psihice implicate în timpul jocului.
Optimizarea capacităţii de performanţă se realizează pe baza dezvoltării,
interacţiunii şi autoreglării diferitelor subsisteme ale ansamblului psihic: cognitiv, afectiv,
psihomotric, volitiv şi a componentelor personalităţii ( atitudini, aptitudini, caracter, etc.)
Volumul şi intensitatea efortului, conţinutul şi caracterul antrenamentului depind
de perioada de pregătire. Planificarea şi evidenţa sunt necesare pentru desfăşurarea
ordonată a procesului de antrenament, ajutând la îndeplinirea obiectivelor propuse.
Analiza cu privire la realizarea modelului se face periodic, pentru a observa
drumul corect al pregătirii. Datorită specializării jucătorilor pe posturi, se impun orientări

172
precise în ceea ce priveşte individualizarea, pregătirea pe factorii antrenamentului,
selecţia în funcţie de particularităţile psihologice ale fiecărui post.
Atunci când se determină un model al voleiului la o echipă, structura acestuia este
necesară şi suficientă. În consecinţă modelul de joc al echipei respective va evidenţia
structurile acestuia pe nivele, în concordanţă cu esenţa şi funcţionalitatea sa.
Aceasta înseamnă că modelul va evidenţia modul în care echipa respectivă îşi finalizează
elementele, acţiunile, fazele, situaţiile fundamentale şi seturile. ( fig. 1)
FIG. 1

JOC - PARTIDĂ

SETURI

SITUAŢII
FUNDAMENTALE DE JOC

Câştigarea Câştigarea
serviciului punctului

Faze de joc Faze de joc

ACŢIUNI DE JOC ACŢIUNI DE JOC

Preluare serviciu Serviciu
Pasa Blocaj
Atac Preluare atac
Preluare atac Pasa
Atac Atac

ELEMENTE DE JOC

Sarcina parţială
Analiză
Deplasare
Pregătire
Decizie
Procedeu 173
( execuţie)
 În voleiul de performanţă ca şi în orice alt sport , orice obiectiv final devine pe
parcurs obiectiv intermediar, pentru determinarea modelului de concurs sau a celui
competiţional se recurge la prognoza dinamicii locului pe care echipa il va ocupa în
competiţiile oficiale majore. Acest model optimal urmează să cuprindă indicatorii de
eficienţă la acţiunile de joc pe care urmează să-i atingă echipa în competiţie.
La nivel filosofic, este suficient să precizăm că esenţa jocului de volei constă în
următorul principiu: „să nu se greşească tot ce se realizează în propriul teren şi
să se câştige tot ce se joacă spre, sau în terenul advers”.

Bibliografie:

Bâc, O. – Volleyball, Ed. Universităţii din Oradea, 1998

Croitoru, D. – Volei, Ed. A.N.E.F.S., Bucureşti, 1999
Drăgan, A. – Volei, noţiuni de bază, Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2002
Ghenadi, V. şi colab. – Obiectivizarea instruirii în volei, Ed. Plumb, Bacău, 1995
Ghenadi, V. – Volei, modelarea instruirii copiilor şi juniorilor, Ed. Sport-Turism, Buc.,
1989
Hantău, C. – Handbal – Antrenamentul copiilor şi juniorilor, Ed. Printech, Bucureşti,
2004
Ivoilov, A. – Volei, Ed. CNEFS, Bucureşti, 1984

174