Sunteți pe pagina 1din 6

FOTBALUL – SPORT COLECTIV

Definirea și factorii antrenamentului

Ca joc sportiv colectiv fotbalul poate fi discutat din trei puncte de vedere: ca
disciplină sportivă, ca mijloc al educaţiei fizice şi ca disciplină ştiinţifică încadrată în
teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului.
În România există o teorie şi o metodică de pregătire a fotbaliştilor de
performanţă care au la bază o concepţie de joc şi antrenament pe măsura condiţiilor
specifice ţării noastre şi aptitudinilor tineretului într-un sistem competiţional prestabilit.
Lucrarea de faţă, fiind o lucrare ştiinţifică, trebuie să aibă o bază teoretică de
discutare a tuturor aspectelor incluse aici. De aceea este necesară o tratare mai amplă
a tuturor problemelor care intervin în pregătirea juniorilor: probleme de selecţie, calităţile
motrice în jocul de fotbal, particularităţile fiziologice de vârstă, bagajul de cunoştinţe
tehnico-tactice necesare unui jucător de nivelul juniorilor I şi problema modelării în
antrenamentul sportiv.

2.1. Antrenamentul
Antrenamentul sportiv constituie un proces pedagogic complex, prin care se
urmăreşte dezvoltarea calităţilor fizice şi psihice, măiestria tehnică şi tactică a
sportivului. Scopul direct al antrenamentului constă în pregătirea sportivilor pentru
obţinerea celor mai valoroase performanţe sportive.
Dacă sportul agremental dar în special cel de performanţă reprezintă o activitate
socială în continuă evoluţie, ce angrenează tot mai multe segmente ale societăţii
moderne, cum ar fi: factori de conducere, unităţi organizatorice specializate (de turism,
fabrici de echipament şi materiale, etc.), atunci antrenamentul constituie procesul de
pregătire a sportivilor.
Din sfera genetică a noţiunii de pregătire, vom înţelege prin antrenament:
“procesul pedagogic instructiv-educativ (desfăşurat sub conducerea unor cadre
de specialitate) eşalonat sistematic şi gradat de-a lungul mai multor ani, în scopul
valorificării în mod progresiv, la nivel maxim competitiv, a calităţilor,

1
deprinderilor, cunoştinţelor şi aptitudinilor fotbaliştilor (adaptarea organismului
omenesc la eforturile fizice şi psihice interne)”.
După alte păreri autorizate, antrenamentul sportiv este considerat un proces
pedagogic îndelungat (specializat) de dezvoltare şi formare a personalităţii jucătorului
(individual şi integrat în echipă) sub aspectul perfecţionării sale fizice, psihice, fiziologice
şi sportive, în vederea realizării unei capacităţi maxime de performanţă, în condiţiile
unui regim igienic corect şi ale unui control medical şi pedagogic minuţios efectuat.
Astăzi, s-a ajuns la concluzia că particularităţile şi caracteristicile jocului
influenţează sarcinile şi metodica antrenamentului, iar prin antrenament se
perfecţionează jocul.
În ultima vreme, specialiştii de pretutindeni şi-au îndreptat atenţia, pe de o parte,
spre găsirea celor mai eficace metode de antrenament prin care să accelereze procesul
de învăţare a fotbalului la începători, iar pe de altă parte, spre stabilirea celor mai
indicate metode de pregătire a echipelor de performanţă în vederea perfecţionării şi
desăvârşirii jocului lor.
Scopul antrenamentului este de a învăţa un colectiv tânăr de jucători să joace
fotbal cât mai bine, să obţină performanţe cât mai înalte, să câştige cât mai multe
meciuri din cadrul competiţiei în care este integrat acest colectiv.

2.2. Factorii antrenamentului modern în fotbal


În condiţiile antrenamentului modern, factorii antrenamentului au căpătat o nouă
configuraţie. Astăzi, laolaltă cu factorii clasici ai antrena-mentului: fizic, tehnic, tactic,
teoretic, regăsim o serie de factori, consideraţi auxiliari, dar care au căpătat aceeaşi
importanţă ca şi primii: psihologic, medical, sociologic, strategic.

A. Factorul fizic
Factorul fizic este o condiţie fără de care nu se poate concepe jocul modern.
Practicarea jocului de fotbal reclamă o muncă intensă din partea organismului
jucătorilor, precum şi cele mai neaşteptate mişcări în timpul jocului. Pentru ca jucătorii
să facă faţă acestor cerinţe trebuie să posede calităţi care să-i facă capabili să suporte
în condiţii optime şi fără repercusiuni eforturile mari ale jocului.

2
Scopul final al antrenamentului fizic este perfecţionarea tuturor componentelor
cunoscute: viteză, îndemânarea, forţa, rezistenţa, detenta.
Factorul fizic este un rezultat al tuturor calităţilor de bază şi specifice fotbalului,
acţionând una în funcţie de alta şi, toate, în funcţie de ceilalţi factori ai antrenamentului
(vezi Figura 2.2.A). cele de mai sus s-ar putea exprima sintetic în formula:
(I+V+F)*n=Rsf , unde
Î= îndemânarea n= numărul de repetări
V= viteza Rsf= rezistenţa specifică fotbalului
F= forţa
Unul din principiile importante ale antrenamentului fizic este relaţia dintre calităţile
fizice, transferul pozitiv şi negativ, prin intermediul lui realizându-se:
- cunoaşterea exactă a efectelor lucrului pentru fiecare calitate fizică în parte;
cunoaşterea interrelaţiilor dintre calităţile fizice într-un tablou orientativ care ajută
la dirijarea metodică a antrenamentului practic

Elementele clasice ale tehnicii jocului de fotbal


a) elemente tehnice efectuate fără minge:
-- alergarea specifică jucătorului de fotbal;
-- săriturile specifice în fotbal.
b) elemente tehnice efectuate cu mingea:
-- lovirea mingii cu piciorul;
-- lovirea mingii cu capul;
-- preluarea mingii;
-- conducerea mingii;
-- mişcările înşelătoare (fentele);
-- driblingul;
-- deposedarea adversarului de minge;
-- trasul la poartă;
-- aruncarea mingii de la margine.
c) elementele jocului portarului:
-- prinderea mingii;

3
-- plonjonul;
-- boxarea şi trecerea mingii;
-- ieşirea din poartă şi blocajul.

Elementele tehnicii jocului în atac


a) pasarea mingii (cu toate procedeele derivate din lovirea mingii cu piciorul sau
cu capul);
b) mişcarea în teren (deplasarea în teren cu fente şi schimbări de direcţie, etc.);
c) driblingul (care cuprinde intrarea în posesia mingii, conducerea mingii,
fentele, depăşirea adversarului, etc.);
d) trasul la poartă (ca procedeu al lovirii mingii cu piciorul şi cu capul).

Elementele tehnicii jocului în apărare


a) atacul la minge pentru deposedare cu piciorul sau cu capul;
b) dublajul şi acoperirea zonei celui care face deposedarea direct la minge;
c) intercepţia mingii, ca element tehnic deosebit al jocului în apărare;
d) momentul următor intrării în posesia mingii, repunerea mingii în joc, ca
element comun de apărare şi atac.
Pregătirea viitorilor fotbalişti trebuie făcută ţinând seama de cerinţele jocului, de
crearea unei tehnici pentru joc, executată în condiţii de joc (sau cât mai apropiate de
joc). Jucătorii învaţă tehnica de la cea mai fragedă vârstă până la 18 ani, după care
deprinderile formate sunt adaptate condiţiilor de vârstă, categoriei echipei în care joacă
jucătorul, concepţiei de joc a echipei, etc.
Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc –
în interdependenţă cu tactica şi subordonată sarcinilor educaţiei şi culturii fizice. De
aceea tehnica trebuie să îndeplinească anumite condiţii, care constituie caracteristicile
acesteia:
a) tehnica trebuie să fie ştiinţifică: ea se perfecţionează permanent pe baza
datelor furnizate de ştiinţele sociale şi biologice aplicate în educaţia fizică (anatomie,
biomecanică, fiziologie, etc.);

4
b) tehnica este evolutivă: a evoluat şi evoluează continuu datorită faptului că
orice mijloc se perfecţionează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile;
c) tehnica este perceptibilă: gradul de pregătire tehnică, execuţiile tehnice pot
fi apreciate de oricine, de un simplu spectator, spre deosebire de insuficienţele în
pregătirea fizică sau tactică spre exemplu, care trec câteodată neobservate.
Importanţa factorului tehnic se reflectă în influenţa pe care o exercită asupra
celorlalţi factori şi în special asupra factorului tactic. Pentru a aplica o tactică superioară,
pentru a realiza mai uşor ideile tactice, sunt necesare în primul rând execuţii tehnice
superioare. Tehnica în fotbal, ca în orice joc sportiv, constituie fundamentul pe care se
dezvoltă şi se perfecţionează jocul.

C. Factorul tactic
Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei
echipe, organizate şi coordonate unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc şi ale
sportivităţii, cu scopul realizării victoriei, care se obţine prin valorificarea calităţilor şi
particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii şi în concordanţă cu caracteristicile
adversarilor.
Tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştiinţă atât în cadrul jocului
cât şi în procesul de antrenament. Deci forţa tactică a unei echipe rezidă în participarea
activă şi creatoare a jucătorilor, în folosirea unor norme şi procedee de acţiune, în
renunţarea la anumite şabloane care frânează creşterea măiestriei sportive.
În meci, tactica este mijlocul prin care o echipă încearcă să-şi valorifice
particularităţile şi avantajele în pregătirea jucătorilor proprii. Această valorificare este
posibilă dacă prin acţiuni colective şi individuale se creează condiţii şi situaţii de joc
favorabile acestei valorificări. Printr-o pregătire tactică just orientată şi aplicată în meci,
echipa adversă este obligată să primească lupta în condiţii dezavantajoase pentru ea,
dar favorabilă echipei proprii. Aceste situaţii şi condiţii de joc trebuie să fie astfel create,
încât lipsurile care se fac evidente în pregătirea fizică, tehnică, tactică, morală şi de
voinţă ale adversarilor să coincidă în acţiune cu laturile cele mai bine dezvoltate ale
aceloraşi categorii de pregătire ale jucătorilor proprii. Aceasta depinde de posibilităţile
jucătorilor de a folosi şi aplica cunoştinţele teoretice şi practice în interesul general al

5
echipei, precum şi de felul cum aceştia ştiu să profite de slăbiciunile adversarului şi cum
se adaptează la o serie de factori ai jocului.
Tactica presupune o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii jucătorilor în
timpul jocului, care se realizează prin acţiuni individuale şi colective organizate şi
coordonate în scopul obţinerii victoriei. Deci, pentru atingerea scopului, echipa în
totalitatea ei îşi desfăşoară jocul pe baza unei concepţii unitare. Scopul însă nu poate fi
atins fără colaborarea tuturor jucătorilor. Caracterul obiectiv de desfăşurare a jocului
presupune interacţiunea jucătorilor, presupune folosirea adecvată a acţiunilor tacticii
individuale şi a procedeelor tehnice bazate pe mişcarea tuturor jucătorilor, precum şi pe
activitatea creatoare a jucătorilor întregii echipe.
Realizarea tacticii este condiţionată de pregătirea tehnică. Tehnica este factorul
care concretizează şi materializează ideile tactice. Tehnica şi tactica constituie o
unitate, ele condiţionându-se şi influenţându-se reciproc. Învăţarea elementelor tehnice,
ca deprinderi de sine stătătoare, constituie o muncă mecanică, lipsită de orizont. De
aceea, în exersarea procedeelor tehnice trebuie să se ţină seama în permanenţă de
scopurile tactice, după cum acţiunile tactice trebuie să se sprijine pe posibilităţile
tehnice şi fizice ale jucătorilor.