Ziua 1 - Sâmbătă, 14 Mai (Plecare Gheorgheni)

Saschiz, jud. Mureș

Saschiz, mai demult Saschizd, Chizd (în maghiară Szászkézd vára) este un sat în județul Mureș,
Transilvania, România. Este reședința comunei Saschiz.

Biserica
Pe locul unde altă dată se afla o bazilică romanică, s-a ridicat în 1493 o mare biserică fortificată
în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită din piatră de carieră, în stil gotic,
este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei
laturi. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Biserica
evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Rupea
Rupea, mai demult Cohalm, Holuma, (în maghiară Kőhalom) este un oraș în județul Brașov,
Transilvania, România. Are o populație de 5.760 locuitori. A fost așezământ dacic (Rumidava) și mai
târziu, pe timpul ocupației romane, denumirea i-a fost schimbată în Rupes (stâncă sau piatră - în limba
latină).

Cetatea Rupea
Ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, dominând de sus orașul, a fost construitǎ și extinsǎ în secolele
al XIV-lea–al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru satele din împrejurimi. În prezent este în stadiu de
ruinǎ. Curtinele formeaza 4 incinte, fiind întărite din loc în loc cu turnuri poligonale, circulația fiind
controlatǎ de mai multe porți interioare care compartimenteazǎ ansamblul fortificat. Incinta centralǎ
este prevăzută cu un reduit și cu o capelă.

Făgăraș
Făgăraș (în maghiară Fogaras) este un municipiu din județul Brașov, Transilvania, România.
Are o populație de 36.121 locuitori. Înainte de Unirea Transilvaniei cu România, Făgărașul era centrul
administrativ al comitatului Făgăraș, iar în perioada interbelică orașul a fost reședința județului
Făgăraș.
 Obiective turistice:
• Cetatea Făgăraș. Construcția a început la sfârșitul secolului al XIV-lea, pe locul unei cetăți de
pământ din secolul al XII-lea. A fost transformată în castel fortificat în secolul al XVI-lea,
devenind reședință princiară din secolul al XVII-lea. În prezent, Cetatea Făgărașului
adăpostește Muzeul "Țării Făgărașului", Biblioteca Municipală Făgăraș, precum și un
restaurant-cramă.

• Statuia Doamnei Stanca (bust), în fața cetății.

• Casa în care a locuit episcopul român unit Inocențiu Micu-Klein între anii 1729 și 1737.

• Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul a fost ridicat în anul
1931 din inițiativa și prin contribuția “Societății de ajutor și cultură” din Galați-Făgăraș. Autorul
este sculptorul Dănilă Scheneider. Obeliscul se află amplasat pe strada Gheorghe Doja nr.70 și
cinstește memoria ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial. Obeliscul este susținut de
un soclu în trepte și este realizat din gresie. La bază se află un vultur din bronz, cu aripile
desfășurate, cu o cruce în cioc, așezat pe o cască militară. În partea superioară este fixată o
cruce într-o coroană din lauri. În plan frontal, pe o placă, este o inscripție comemorativă.

• Statuia lui Badea Cârțan, în fața Casei de Cultură.

Sibiu
Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sîghii, (în maghiară Szeben, Nagyszeben) este reședința și cel mai
mare municipiu al județului Sibiu, România. Este un important centru cultural și economic din sudul
Transilvaniei. Are o populație de aproximativ 155.000 locuitori. Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 37
km distanță de centrul municipiului, iar lacul glaciar Bâlea se află la aproximativ 100 km distanță de
oraș. Municipiul Sibiu a reprezentat unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din
Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă. A cunoscut în
ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă, fiind astăzi unul dintre orașele cu cel mai
mare nivel de investiții străine din România. Sibiu a fost în anul 2007 Capitala Culturală Europeană,
împreună cu Luxemburg.

Obiective turistice:
• În centrul orașului se găsesc o serie de lăcașuri istorice de cult:
1. Biserica Evanghelică Parohială (luterană) sec. XIV.
2. Catedrala Ortodoxă 1906.
3. Biserica și Complexul Ursulinelor (romano-catolică, în utilizarea parțială a greco-catolicilor)
sec. XV.
4. Biserica Romano-Catolică din Piața Mare 1726-1733.
5. Biserica Franciscanilor de pe Strada Șelarilor (romano-catolică).
6. Biserica Reformată (calvină) 1786.
7. Biserica evanghelică "Johanniskirche" 1883.
8. Biserica din Groapă (ortodoxă) 1788-1789.
9. Biserica dintre Brazi (folosită de o parohie ortodoxă, revendicată de greco-catolici) 1788, prima
biserică greco-catolică din Sibiu.
10. Capela Sfintei Cruci din Piața Gării (romano-catolică).
11. Sinagoga cultului mozaic 1888.

• În cele două sate de la porțile vechiului oraș, azi cartierele Turnișor și Gusterița, se află două
biserici fortificate:
1. Biserica evanghelică din Turnișor (luterană) sec. XIII.
2. Biserica evanghelică din Gușterița (luterană) sec. XIII.

• Alte clădiri și locuri:

1. Pasajul Scărilor.
2. Piața Mare.
3. Piața Mică.
4. Turnul Sfatului.
5. Turnul Scărilor.
6. Podul Minciunilor.

• În împrejurimi:
1. Stațiunea montană Bâlea-Lac, cunoscută destinație turistică la nivel național.
2. Stațiunea pentru sporturi de iarnă Păltiniș, aflată într-o situație dificilă datorită lipsei unor
invesții majore.
3. Lacurile sărate de la Ocna Sibiului.
4. Zona etnografică a Mărginimii Sibiului cu multe pensiuni agro-turistice.
 Baru Mare
Așezare
Localitatea Baru este situată în partea sudică a județului Hunedoara, la poalele sud-vestice ale
Munților Șureanu și nord-estice ale Retezatului, pe cursul superior al râului Strei, în sud-estul
Depresiunii Hațegului, pe DN66, Petroșani - Baru - Hațeg.

Scurt istoric
Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului au descoperit materiale ce atestă prezența
omului aici încă din neolitic, astfel, în locul numit de localnici "Stânca Jidovilor", s-au găsit fragmente
ceramice aparținând culturii Coțofeni, iar la "Biserica Pârvuleștilor" s-a descoperit o așezare încadrată
în epoca bronzului(cultura Wietenberg, grupul cultural Balta Sărată și medievală). La "Fântâna lui
Gruișor" s-a descoperit o fortificație dacică iar la capătul de sus al defileului din "Valea Petrosului" se
află un turn dacic. Pe teritoriul satului s-au mai descoperit un denar suberat de la Caracalla și fragmente
de ceramică medievală. Satul Baru a aparținut până în anul 1851 corpului de armată Regimentul I de
Graniță de la Orlat, ce făcea parte din Granița Militară Transilvăneană.

Economie
Economia localității este bazată pe industria de exploatare și prelucrare primară a lemnului, pe
industria materialelor de construcții (materiale refractare), comerț și agroturism, dar în mod special pe
agricultură, prin cultivarea terenurilor și creșterea animalelor.

• Obiective turistice:

• Biserica Sfântul Ilie.

• Biserica Pârveștilor secolul al XVIII-lea.

• Rezervația naturală "Peștera Tecuri" (2 ha).

• Cheile Barului.

• Muzeul de Artă Populară "Maria Hord Gârbea".

 Ziua 2 - Duminică, 15 Mai

Sarmizegetusa
Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul
Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și
la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină):
Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz, Sarmazege,
Sarmizege. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor
greacă și latină. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural
mondial UNESCO.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei romane, situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia,
capitala Daciei. Ruinele orașului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea
Sarmizegetusa, județul Hunedoara. Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munții Orăștiei
la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape șes, în bazinul
Hațegului, la cota 531 m. Orașul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura
între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi "Porțile de Fier ale
Transilvaniei". Alegerea amplasamentului pentru întemeirea orașului s-a făcut în baza avantajelor
strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere
naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la
Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște,
fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești. Prin Ulpia Traiana trecea drumul
imperial care venea de la Dunăre și făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum
(Moigrad).

Densuș
Densuș, mai demult Demșuș, (în maghiară Demsus) este o localitate în județul Hunedoara,
Transilvania, România.

Monumente:
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care
serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea
în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul
este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se
află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de
mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate
pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere,
biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu.
Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu
Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă
din Țara Românească. Lăcașul a fost folosit ca biserică de către românii care au îmbrățișat calvinismul,
iar după unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei a devenit biserică greco-catolică. În 1948,
odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în
folosința Bisericii Ortodoxe Române.

Rezervația de Zimbri
Cu o suprafaţă de 40 ha, situată în apropierea oraşului Haţeg, Pădurea Slivuţ reprezintă un
ecosistem natural cu quercinee xeroterme, rest al unor întinse suprafeţe de pădure iniţială de stejari, dar
care au fost defrişate datorită extinderii activităţilor agricole specifice pentru zonele colinare de pe
rama depresiunii Haţegului. Din anul 1958, în zona s-a creat în această pădure o rezervaţie de zimbrii.
În prezent, Direcţia Silvică Deva prin Ocolul Silvic Haţeg, deţine custodia acestei rezervaţii naturale.
Aflata 3 km de oras, rezervatia din padurea Slivut se mandreste cu faptul de a fi primul loc de pe
teritoriul Romaniei, unde zimbrul european si-a facut aparitia. Acest fapt s-a intamplat in toamna anului
1958, cand o pereche de zimbri - Podarec si Polonka - a fost adusa din Polonia. Peste cinci ani a mai
fost adus încă un exemplar din Polonia, Pumila. Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în
Rezervaţia de Zimbri Slivuţ - Haţeg, existau un număr de 12 zimbri. Cei născuţi în România au primit
nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg (in total 47 de pui) au luat
drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervatii de zimbri, respectiv Vanatori
Neamt si Neagra Buscani. La Rezervaţia Vânători - Neamţ au fost duşi de la Haţeg trei exemplare în
anul 1969, la Neagra Bucşani au plecat şase exemplare în anul 1982. Alţi trei zimbri de la Haţeg au luat
în anul 1966 drumul Bucureştiului, pentru a fi daţi Grădinii Zoologice, iar un an mai târziu, încă doi
zimbri au plecat la Piteşti. În anul 2002, au fost aduşi la Haţeg un număr de trei exemplare de zimbri de
la Bucşani. Familia de zimbri de la Slivuţ - Haţeg a primit în sânul ei ultimul exemplar în anul 2004, pe
Roxana. Astfel, în momentul de faţă există în rezervaţie un număr de patru zimbri: Romo, Roxi,
Romina şi Roxana. În incinta rezervaţiei de la Slivuţ - Haţeg puteau fi întâlniţi şi alţi reprezentanţi ai
faunei carpatine, respectiv cerbi carpatini, lopătari, capră neagră, urs, mistreţ, căprioară, fazani. În timp,
aceştia au fost duşi la diverse grădini zoologice din judeţ sau din ţară sau puşi în libertate, pe motiv că
rezervaţia de zimbri nu este autorizată ca şi grădină zoologică şi nu pot fi ţinute aici alte animale în
afară de zimbri. Rezervatia de Zimbri Hateg-Slivut se intinde pe o suprafata de 50 de hectare, acoperite
cu paduri de carpeni, stejari si brazi. In prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri
in toata lumea, toti urmasii a doar 12 strabunici. Candva, familia zimbrilor ocupa Europa si America de
Nord. Zimbrul caucazian a disparut pentru totdeauna.Ultimul exemplar a murit in 1927. Un individ,
mascul, in varsta de 1 an, a fost prins si dus in Germania in 1908, unde a trait 18 ani in captivitate. Din
imperecherea sa cu cateva femele de zimbru de ses au aparut descendenti hibrizi, asa-numitii zimbrii
europeni, strabunicii celor care mai pot fi admirati astazi si in padurea Slivut.
 Hunedoara
Hunedoara (în maghiară Vajdahunyad, în germană Eisenmarkt, în trad. Târgu Fierului) este cel
mai mare oraș din județul Hunedoara, Transilvania, România.

Atracții turistice:
• Rezervația naturală “Pădurea Chizid” (50 ha).

• Lacul Cinciș. Lacul Cinciș - Este așezat la 15 km de municipiul Hunedoara, pe drumul spre
Toplița. Este o zonă de o frumusețe deosebită care atrage numeroși turiști. Lacul are o suprafață
de 867 ha și o poveste deosebită. Lacul Cinciș este situat pe vatra satului cu același nume, care
în anul 1962 a fost strămutat pe un deal din apropiere pentru a putea lua naștere lacul de
acumulare. Astfel, un sat cu o existenta de peste 1000 de ani (mentionat încă din 1360), a fost
pentru totdeauna înghițit de ape.

• Castelul Corvinilor.

• Mănăstirea Prislop.

• Munții Poiana Ruscă.

• Grădina Zoologică.

• Furnalul de la Govășdia - A fost al doilea cuptor înalt industrial din lume pentru extragerea de
fier și a fost construit în anul 1806. Primul a fost construit în Toplița, aproape de Hunedoara în
anul 1750. Ambele cuptoare pot fi vizitate și astăzi.

Biserici și mănăstiri:
- Biserica ortodoxă Strei, la 10 Km.
- Mănăstirea Prislop la 20 Km. spre Hațeg.
- Biserica de lemn de la Almașu Mic la 5 Km.
- Biserica reformată Sfânta Fecioară din Sântămărie Orlea.
- Biserica cetății COLȚ
- Biserica din Densuș, ce este un monument unic în arhitectura medievală românească, fiind
construită probabil în cursul secolului al 13-lea.

–Biserica ortodoxă din Ostrov, construită în secolul XIV, adăpostește o frescă de la 1365.
 Castelul Huniazilor
Castelul Huniazilor, numit și Castelul Corvinilor, al Corvineștilor sau al Hunedoarei, este
cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din
Transilvania.

Istoric
A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o
stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri,
bastioane și un donjon. Acoperișurile edificiului înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost
restaurat și transformat în muzeu. Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui
Ioan de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept
punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au
modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul - ultimul
turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de
Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la
curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi
amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea
drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și
portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa
castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la
care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de
capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform
legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă
vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut
de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate,
conținutul descifrat de specialiști este Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob
la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.

În prezent
Deși este aflat încă în renovare (în septembrie 2010), castelul atrage zeci de mii de turiști anual,
având 71.000 de vizitatori în prima jumătate din 2010.
 Deva
Deva (în maghiară Déva, în germană Diemrich) este un municipiu, reședință a județului
Hunedoara, România. Are o populație de 68.830 de locuitori. Se situează în partea centrală a județului
Hundedoara, la 45° 52' latitudine nordică și 22° 54' longitudine estică, la o altitudine de 187 m față de
nivelul mării, pe malul stâng al cursului mijlociu al Mureșului. Orașul se învecinează cu munții Poiana
Ruscăi și munții Zarandului în vest, cu munții Apuseni în nord, cu Măgura Uroiului în est. Dinspre sud,
când condițiile atmosferice sunt propice, se zăresc în depărtare munții Parâng și masivul Retezat.
Dealurile din apropierea orașului sunt ultimele ramificații nordice ale munților Poiana Ruscăi
(înalțimea lor maximă este de 697 metri) și cuprind orașul ca într-un semicerc ferindu-l de excese
climatice.

Obiective turistice:
În nord-vestul parcului, la marginea dinspre dealul cetății, se află castelul Magna Curia,
construit în secolul XVI. Inițial castelul a fost conceput în stilul Renașterii, dar restaurările ulterioare
(din timpul lui Gabriel Bethlen, în anul 1621, precum și cele din prima jumătate a secolului XVIII) i-au
adăugat și elemente de artă barocă. În prezent complexul arhitectonic Magna Curia adăpostește Muzeul
Județean Deva (secțiile de istorie și științe naturale).
O altă statuie și mai veche a lui Decebal, supraveghează ieșirea din parc spre Centrul Vechi.
De-a lungul străzii pietonale a orașului și pe străzile adiacente, încă mai rezistă clădiri caracteristice ale
altor epoci: Palatul Tribunalului, Judecătoria, Parchetul Județean, Colegiul Național Decebal, renovat în
2004, Teatrul de Revistă al Devei, fostul sediu al Băncii Naționale, Primăria, Biserica Reformată,
restaurantul Bachus (fosta cazarmă militară), Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” și Școala Generală
„Regina Maria” — care împreună sunt cunoscute localnicilor drept Centrul Vechi. În Centrul Vechi,
turistul se va fotografia chiar cu statuia lui Traian, aflat la loc de onoare in țara dacilor.
Bisericile Ortodoxe și cea Catolică, îndrumă localnici și turiști, la reculegere, la cunoașterea
talentelor care au contribuit la forma lor de astăzi (interioare minunate, icoane, scene murale, sau
statuile catolice), la recunoașterea armoniei cu orașul. Într-un cartier limitrof parcului, vizita orașului
poate fi completată cu Mănăstirea Catolică.
Periplul statuilor se continuă cu alt Decebal mai impunător, Decebal călare, cu stindardul in
formă de cap de lup înspăimântător exact așa cum este în pozele din cartea de istorie. Acolo în Piața
Victoriei. Acolo în fața Casei de Cultură „Drăgan Muntean”. Un alt obiectiv turistic ar fi Cimitirul
Eroilor Sovietici. E simplu de găsit, pe strada Călugareni, strada care urcă din spatele Casei de Cultură!
Cultură fără expoziții de artă nu se face: turistul poate face o escală in mica Galerie de Artă de pe
bulevardul Decebal, galerie deschisă în fiecare zi a săptămânii.
În urmă cu mulți ani, exista și în Deva una din casele lui Nicolae Ceaușescu, ea nu a fost
demolată și poate fi văzută din stradă, pentru cei care sunt curioși să știe care era hotelul personal al
acestuia: pe strada Lucian Blaga.
Foarte recent a fost contruit un sens giratoriu care concurează cu cel din orașul Alba-Iulia.
Această lucrare este vizavi de Piața Arras sau "La Place Arras", simbolul înfrățirii Devei cu orașul
Arras din Franța. Piața Arras este înfrumusețată cu un grup statuar al gimnastelor devene, iar acum este
pusă în valoare de noul sens giratoriu.
 Ziua 3 - Luni, 16 Mai

Târgu Jiu
Târgu Jiu (în maghiară Zsilvásárhely) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al
județului Gorj, Oltenia, România.

Obiective turistice:
• Calea Eroilor și Brâncuși.

• Biserica Sf. Apostoli.

• Biserica Sf. Voievozi.

• Muzeul Județean "Alexandru Ștefulescu".

• Muzeul de Artă.

• Teatrul "Elvira Godeanu".

• Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu.

Operele lui Constantin Brâncuși:

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj - d. 16 martie 1957, Paris) a fost un
sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura
contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi
scriu numele Brancusi.
Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris
în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în
1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu. Va începe lucrul la
Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la
Buzău. Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând
ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany. În 1915, începe să execute primele
lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție
internațională a grupării "Contemporanul" din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries,
din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa. Până în 1940, activitatea creatoare a
lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh,
ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În atelierul său din Impasse
Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale
lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună
cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta
lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în
România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana
(recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese
lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Drobeta-Turnu Severin
Drobeta-Turnu Severin, până în 1972 Turnu Severin, este un port la Dunăre, reședința județului
Mehedinți.

Obiective turistice
• Castrul roman.

• Muzeul Regiunii Porților de Fier.

• Monumentul eroilor.

• Palatul Cultural.

• Biserica Grecescu.

• Podul lui Traian.

• Cetatea Severinului.

• Castelul de apă.

• Muzeul de artă.

• Parcul Central.

Porțile de Fier
Porțile de Fier (în maghiară: Vaskapu) este numele unui defileu pe fluviul Dunăre. Face parte
din granița dintre Serbia și România. În sensul larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai
îngust doar barajul hidroelectric din apropierea orașului românesc Orșova. La est de Porțile de Fier, în
apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin se afla podul lui Traian. Defileul se află între România în
nord și Serbia în sud. În acest punct, râul separă Munții Carpați de Balcani. Numele maghiar, Vaskapu,
înseamnă tot "Porțile de Fier", și este folosit, împreună cu cel românesc, pentru a denumi întreg lanțul
de defileuri. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării. În Serbia defileul
este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc național, ultima secțiune numindu-se Đerdapska
klisura. Defileul este uneori denumit "Defileul Dunării", denumire greșită deoarece cursul fluviului mai
are și alte defilee, ca de exemplu defileul de la Visegrád.

Cazanele Mari
Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. Au o lungime de
circa 9 de km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația. Fluviul este
mărginit de pereți verticali, stâncoși. Adâncimi maxime de circa 75 m. În sectorul Cazanelor viteza de
scurgere a apei depășește 5 m/s. Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km, încadrându-se între
masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia). La baza peretelui de calcar ce
flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani.
Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, fiind sunt pozitionate între masivele
Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia). Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare /
Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Aproape de golful Mraconia, se poate
observa, săpat in stâncă, chipul lui Decebal, statuia lui Decebal având dimensiunile 40 m - inălțime și
25 m - lățime.

Orșova
Orșova (în germană Orschowa, în maghiară Orsova) este un municipiu din județul Mehedinți,
Banat, România. Este situat pe malul lacului de acumulare Porțile de Fier I de pe Dunăre, în zona de
varsare a râului Cerna în Dunăre. La recensământul din 2002, populația orașului era de 12 967
locuitori. Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier, vechea vatră a orașului a fost
inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și
ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăj, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971),
care a înglobat și satele Jupalnic, Tufari și Coramnic.

Obiective Turistice:
• Complexul arheologic (din Drobeta-Turnu Severin).

• Biserica GRECESCU (din Drobeta-Turnu Severin).

• Muzeul regiunii Porțile de fier.

• Monumentul Cripta a eroilor din 1916-1918 (din Drobeta-Turnu Severin).

• Mănăstirea Sfânta Ana, Orșova.

• Biserica Catolica, Orsova.

 Băile Herculane
Băile Herculane (în germană Herkulesbad, în maghiară Herkulesfürdő) este un oraș în județul
Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de 6.019 locuitori. Este situat pe Valea Cernei, la 5 km
de principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București — DN 6 (E70) și calea ferată
internațională București — Timișoara — Moravița, este accesibilă și pe calea fluvială a Dunării, fie
dinspre est: Sulina — Galați — Drobeta Turnu-Severin — Orșova, fie dinspre vest: Viena —
Budapesta — Belgrad — Orșova. Aeroporturile cele mai apropiate se află la Caransebeș și Timișoara
(aeroport internațional).

Stațiunea
Stațiunea este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 m, la 8 km
distanța de granița cu județul Mehedinți și doar 25 de km de frontiera cu Serbia. Stațiune milenară
menționată sub denumirea „Ad aquas Herculis sacras ad Mediam”.
Factori naturali: climat de depresiune intramontană, cu influențe submediteraneene, sedativ-
indiferent; ape minerale izotermale și hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite
compoziții chimice: sulfuroase, clorurate, calcice, sodice; clorurate, sodice, calcice; oligominerale.
Posibilități de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale
sulfuroase și sărate,în vane și bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalații de
hidrotermoterapie (și saună), electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine;
inhaloterapie; cură de teren. Din stațiune se pot face excursii la ruinele băilor romane, Peștera
Hoților(Grota Haiducilor), Grota cu Aburi, Crucea alba, și altele.

Baia de Aramă
Baia de Aramă este un oraș în județul Mehedinți, Oltenia, România. Are o populație de 5.617
locuitori. Râul Brebina străbate acest vechi târgușor mehedințean, în zonă existând o mulțime de ruine
dacice, semn că regiunea a fost intens locuită de daci. Astăzi însă, natura și-a reintrat în drepturi.
Altădată, aici erau mine de cupru, dar acum localitatea prezintă mai mult interes agro-turistic, fiind
situată în apropierea multor obiective turistice montane.

Râul Bulba
Alături de păduri și pășuni o bogăție deosebită o reprezintă apele. Orașul este străbătut de râul
Bulba care izvorăște din peștera cu același nume aflată în legătură cu Peștera Ponoarele prin care se
scurge apa lacului Zătoni. Debitul râului este sporit de numărul mare al izvoarelor care îl alimentează,
dintre care cel mai cunoscut este Bolborosul, care țâșnește la poala Cornetului de la baza unei stânci.
Denumirea sugerează forța cu care izvorul țășnește bolborosind într-o limbă rece și cristalină a
frumuseții nealterate de trecerea timpului. Aici, la Bolboros, se organizau mai ales în zilele călduroase
de vară ieșiri la iarbă verde și petreceri cu lăutari până noaptea târziu. Cu toate că asemenea petreceri
sunt tot mai rare în ultimul timp, Bolborosul rămâne un loc fermecător care îi așteaptă pe cei setoși de
frumusețe. Apele izvorului au fost captate pentru o păstrăvărie aflată în administrarea Ocolului Silvic
din Baia de Aramă. Ceva mai jos se află un alt izvor care a fost captat și adus până în fața bisericii și a
școlii, unde țâșnește într-o fântănă aspectuos construită cu douăsprezece guri, o adevărată risipă de
bogăție.

Tismana
Tismana este un oraș din județul Gorj, Oltenia, România, fiind declarat oraș abia la data de 5
aprilie 2004, conform Monitorului Oficial Nr. 310 din 7.04.2004. Localitatea este cunoscută deoarece,
la nord, pe Valea râului Tismana se află Mănăstirea Tismana, la Tismana se execută covoarele Tismana
și Oltenia simboluri ale artei tradiționale meșteșugărești, iar vânatul există din abundență pentru că
teritoriul orașului cuprinde o parte din Parcul Național Domogled-Valea Cernei și se învecinează la
nord cu Parcul Național Retezat. Principala activitate economică, de importanță națională, o reprezintă
producția de energie electrică prin două din hidrocentralele Sistemului Hidroenergetic Cerna - Motru -
Tismana. Acest complex hidroenergetic face parte din Planurile de amenajare a apelor din România.

Lăcașuri de cult
Un fapt istoric de mare importanță pentru continuitatea noastră este bine dovedit la Tismana.
Toate lăcașurile de cult de pe teritoriul orașului Tismana au fost construite pe locul sau lângă vechi
biserici creștine de lemn, care la rândul lor au fost construite pe vechi locuri de cult getice, „păgâne”,
care au fost mai apoi creștinate. Vechile denumiri de cult precreștin au fost adaptate, bisericile purtând
pecetea hramurilor creștine. Astfel, „locul amenajat” („diz” + „meni”) pentru întruniri păgâne legate de
cultul mamei, în perioada precreștină, este creștinat prin construcția unei biserici cu hramul Sfintei
Fecioare Maria. Mai târziu aici se începe amenajarea platoului Pișători, în partea de est, cu blocuri de
sigă și tiranți din lemn de tisă. La mijloc, pe versantul estic, se construiește prima biserică din tisă, care
prin poziția naturală, avea alură de cetate fiind numită “Tis” + “meana”, de unde denumirea de
Tismena, apoi Tismana atestată documentar abia între anii 1364-1373 .

Alte lăcașuri de cult:

• Biserica „Buna Vestire” de la intrarea în defileul Văii Tismanei, atestată în anul 1720, pe locul
alteia mai vechi.

• Schitul, acum mănăstire, Coclovina de Jos , cu chilii, datat din anul 1715.

• Schitul acum mănăstire, Mănăstirea Cioclovina de Sus, datat din anul 1714.

• Biserica din lemn din satul Gornovița, datată din anul 1764

• Biserica din satul Vânăta, datată din anul 1714.

• Biserica din satul Sohodol, datată din anul 1720

• Mănăstirea Tismana de care aparține și satul Seuca, Gorj.

 Alte biserici construite:
• Biserica din orașul Tismana –centru.

• Biserica din orașul Tismana-Ungureni.

• Bisericile din satul Pocruia (una din lemn, alta din piatră) sunt construite după ce străvechea
biserică, de pe Valea Pocruii, nu mai este folosită și de sohodoleni, aceștia construindu-și
propriul locaș de cult.

• Biserica din satul Costeni.

• Biserica din satul Isvarna.

• Biserica din satul Celei.

Monumente ale eroilor:

Monumentul „Căpitanului Ioan Neferescu” construit în anul 1980 pe Dealul Nereaz, din satul
Gornovița, în onoarea căpitanului Ioan Neferescu distins cu ordinele „Mihai Viteazul” și „Legiunea de
onoare a Franței” în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din primul război mondial. Alături de
Ecaterina Teodoroiu ține piept dușmanului în luptele de la Jiu, tunurile capturate de el străjuind și astăzi
podul Jiului. In centrul orașului s-a construit Monumentul Eroilor ridicat în cinstea eroilor căzuți în cele
două războaie mondiale și războiul de independență.

Numărul eroilor căzuți:

• 77 eroi căzuți în războiul din 1877-1878.

• 680 eroi căzuți în campania din 1916-1918.

• peste 460 eroi căzuți în ce-l de al doilea război mondial 1940-1945.

Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol
primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, se află pe teritoriul orașului
Tismana din județul Gorj, la 36 de km de orașul Târgu-Jiu. Mănăstirea, reprezintă un monument de
reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței noastre strămoșești, un edificiu de prea frumoasă artă
străveche. Ea a fost și un post de apărare al țării în vremuri de război, de găzduire a multor personalități
pătrunse de un înalt patriotism.

Despre mănăstirea Tismana:

"Veniți la Tismana: liniște, dumbrăvi minunate și ape curgătoare ce țâșnesc de pretutindeni" G.
Sfetea.
 "...O lume de închipuiri, de basm" Alexandru Vlahuță.
"Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt" Grigore Alexandrescu.
"…măreț cuib al Basarabilor" George Coșbuc.
Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul "Adormirea Maicii
Domnului", fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, 3 octombrie, care se
păstrează și astăzi. Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu
trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută de contraforți și de pridvorul ce înconjoară
pronaosul și o parte din naos. De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra
țării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, multe refaceri și donații
din partea voievozilor Basarabi și a unor boieri înstăriți, mănăstirea fiind ctitorie voievodală și un
puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541
domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a
spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea
Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari donații mănăstirii; Jupâneasa
Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782). Importante danii și obiecte
de cult a făcut Constantin Brâncoveanu.
La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice și
florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul XVI (1564) de pictorul Dobromir din
Târgoviște. Această pictură în culori vegetale se află și astăzi pe pereții din pronaos fiind cea mai veche
pictură bizantină ce se păstrează în Țara Românească. În anul 1732 se reface pictura din Naos și Sfântul
Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă,
ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu. În 1955, în cadrul
lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracția frescei din 1766 din
Pronaos – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereții muzeului mănăstirii și pe
coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat și conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după
toate canoanele artei bisericești, cu deosebit talent și evlavie. La realizarea celor nouă registre ale
Sinaxarului s-a folosit un roșu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana. O ultimă pictură a
bisericii s-a făcut în pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim și pictat în
1994 de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect și
armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt
pictați toți sfinții daco-români descoperiți și canonizați în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de
toți sfinții români ce se prăznuiau.
Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de
veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a
României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecție de picturi murale (provenite din pronaos, pictura din
1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărți vechi, veșminte, ușile vechi ale bisericii (1782) și
altele. În biserică se găsește o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din
București în 1980, care conține trei părticele de Sfinte Moaște: de la Sfântul Nicodim degetul arătător
de la mâna dreaptă și crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Ioan
Gură de Aur. Biserica Mănăstirii Tismana își etalează statutul de „monument de artă” prin tot ceea ce
reprezintă și există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu
ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărătești (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei,
aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul
1731 și 1735; policandrul mare din alamă lustruită din secolul XIX; toaca metalică de forma vulturului
bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, și altele. Poetul George Coșbuc a dăruit
pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria
fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul
Mănăstirii. Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viață de
obște, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârșesc după tipicul tradițional. Sfânta Liturghie în
fiecare zi, Vecernia seara și Miezonoptica și Utrenia la miezul nopții; Cântările se fac pe muzică
psaltică conform tipicului monahal. În prezent, Mănăstirea are 60 de viețuitoare, dintre care cinci stau
în schiturile mănăstirii, stareță de peste 40 de ani este Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire
Mănăstirea Tismana a cunoscut multe și importante înnoiri. Pe muntele Cioclovina, la N-V de
Mănăstirea Tismana se află două schituri: Schitul Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660,
iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având hramul „Sfinții Voievozi”,
și Schitul Cioclovina de Sus, ridicat de același egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul
„Schimbarea la Față”. Bisericuța Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul
Grigore Popescu. A fost sfințită de IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei în vara
anului 2005. Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al
trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile
viitorului.

Ziua 4 - Marți, 17 Mai

Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul
Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și
la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină):
Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz, Sarmazege,
Sarmizege, etc. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale
limbilor greacă și latină. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului
cultural mondial UNESCO.

Cetăți:
• Sarmizegetusa Regia.

• Luncani - Piatra Roșie.

• Costești - Blidaru.

• Costești - Cetățuie.
 • Căpâlna.

• Bănița.
Acestea au format sistemul defensiv al lui Decebal, iar acum fac parte din patrimoniul cultural
mondial UNESCO.

Geoagiu-Băi
Geoagiu-Băi este o localitate în județul Hunedoara, Transilvania, România. Din punct de vedere
administrativ, stațiunea balneo-climaterică Geoagiu-Băi este componentă a orașului Geoagiu, fiind
situată la 6 km. de orașul reședință.

Stațiunea:
Este o stațiune balneoclimaterică permanentă situată la 18 km nord de Orăștie și 46 km nord-est
de Municipiul Deva, într-o zonă deluroasă, la o altitudine de 350 m, situată în depresiunea omonimă de
la poalele de SE ale Munților Metaliferi, la confluența râului Geoagiu cu Mureșul. Satul Geoagiu Băi a
fost atestat documentar în anul 1805. În anul 1885 s-au înregistrat aproape 900 de vizitatori veniți la
cură balneară. Clima este continentală moderată, fără vânturi și geruri mari. Temperatura medie anuală
9,8 grade C. Factorii naturali de cură constau în ape minerale alcaline, ușor sulfuroase, bicarbonatate,
magneziene, mezotermale și termale (29 – 32 grade C); nămol de turbă, feruginos, climat sedativ.
Indicații terapeutice: Afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatism, nevralgii); afecțiuni ginecologice,
boli de nuriție și metabolice; afecțiuni dermatologice hepatită, colicistită cronică. Aerul ozonat și mereu
împrospătat de brizele montane recomandă stațiunea și pentru tratamentul unor boli ale sistemului
nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii, nevroze.

Obiective turistice:
• Apele mezotermale Geoagiu-Băi. Este o rezervație naturală de tip mixt, categoria a IV-a, în
suprafata de 8ha, situată în nordul stațiunii balneoclimaterice Geoagiu-Băi, reprezentând un
comlpex forestier de valoare de protecție a izvoarelor de apă termală din zonă. Prin Legea nr. 5
din 6 martie 2000 a fost inclusă în categoria "Rezervații și monumente ale naturii".

• Cascada.

• Castrul roman Germisara (denumit ulterior "Thermae Dodonae"), fost castru de unitate
auxiliară, alături de o așezare civilă, ambele localizate la sud de satul Cigmău, în imediata
apropiere de localitatea Geoagiu.

• Drumul roman, din care o porțiune este deosebit de bine conservată în paralel cu drumul ce
 leagă stațiunea Geoagiu-Băi de cătunul Poienari.

• Băile Termale Romane (Germisara).

• Biserica Tip "Rotondă" din Geoagiu Băi, edificată probabil pe la sfârșitul secolului XI,
începutul secolului al XII-lea, din cărămidă romană în asociație cu o cantitate mai redusă de
piatră de râu. Are o navă circulară cu diametrul interior de 5,5 m, continuată spre răsărit cu o
absidă semicirculară lungă de 2 m, care are o deschidere de 3 m înspre navă. Lungimea
construcției pe axa E - V este de 7 m în interior și de 9 m în exterior.

• Ștrandul cu ape termale. Are trei bazine cu apă termală: un bazin mic, cu adâncimea de 1,6
metri, un bazin mijlociu, a cărui adâncime crește de la 1,6 metri la 3 metri, în dreptul
trambulinelor, și bazinul olimpic, singurul din Transilvania, de 2,4 metri adâncime. Apa din
bazine are o temperatură de 32-33 de grade celsius.

• Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” construită în 1932. Consolidată, renovată și

resfințită la 21 noiembrie 2010.

Ziua 5 - Miercuri, 18 Mai

Alba Iulia
Alba Iulia, mai demult Bălgrad, Bălgărad, (în germană Weißenburg, Weissenburg, Karlsburg,
Carlsburg, în maghiară Gyulafehérvár, Károlyfehérvár, Erdélyifehérvár, Fehérvár, Fejérvár) este un
municipiu situat pe râul Mureș, reședința județului Alba, Transilvania, România. Are în componență
localitățile Oarda și Pâclișa. La recensământul din 2002 au fost înregistrați 66.369 locuitori. Între anii
1541 și 1711 orașul a fost, cu unele întreruperi, reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala
politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoașterea principelui
Sigismund Báthory drept suveran al Moldovei și al Țării Românești (1595) a fost și capitala de jure a
acestor state. Acest proiect politic a fost continuat de Mihai Viteazul. Alba Iulia a fost așadar prima
capitală a celor trei provincii românești,capitala de jure sub Sigismund Báthory, precum si sub sceptrul
unificator al marelui voievod Mihai Viteazul. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională de la 1
Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.
În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor Romaniei Mari,
Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanta istorică a orașului si rolul de capitala
istorică, capitală de suflet a tuturor românilor.
 Obiective turistice:
• Principala zonă istorică a orașului este Cetatea Alba Carolina, dezvoltată foarte mult de Carol al
VI-lea. Habsburgii au redenumit orașul în Karlsburg în onoarea sa. Fortăreața în stil Vauban cu
7 bastioane, în formă de stea, a fost construită în perioada 1716-1735, dupa un plan al
arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai impresionantă de acest tip din
sud-estul Europei, în special datorită porților triumfale ce asigurau accesul, inițial în număr de
șase.

• Principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificației sunt:

• Catedrala Reîntregirii.

• Muzeul și Sala Unirii.

• Catedrala Romano-Catolică.

• Celula lui Horea, Closca și Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porții a 3-a a cetății.

• Palatul Principilor.

• Obeliscul ridicat in memoria lui Horea Closca si Crisan.

• Traseul Celor Trei Fortificatii - incluzand Poarta Castrului Roman.

• Statuia Ecvestra a Voievodului Mihai Viteazul.

• Monumentul inchinat memoriei lui Avram Iancu.

• Monumentul Custozza.

• Biserica de lemn a primei mitropolii ortodoxe a Ardealului ctitorita de voievodul Mihai

Viteazul.

• Busturile Regelui Ferdinand si al Reginei Maria.

• În interiorul Catedralei Reîntregirii se află două importante lucrări de artă care au scăpat de
teroarea și prigoana comunismului, reprezentand monarhia româneasca în acea perioadă, Regele
Ferdinand și Regina Maria, capetele încoronate în anul 1922 în aceasta catedrală. În interiorul
Catedralei Romano-Catolice este îngropat guvernatorul Ioan de Hunedoara. Pe partea laterală
stânga a Catedralei Romano-Catolice, deasupra unui vitraliu se poate vedea o interesantă
poziționare a trei capete de cal cu trei urechi, fiecare cap cu câte doua urechi, sculptură realizată
și poziționată într-un mod interesant. În cripta catedralei se află înmormântat episcopul Áron
Márton.

• Catedrala romano-catolică Sf. Mihail este o remarcabilă operă de arhitectură religioasă în stil
romanic tarziu, cel mai valoros monument de arhitectura din Transilvania, de aceasi varsta cu
celebra Catedrala Notre-Dame de Paris, 1247 - 1291. A fost construită în perioada 1247-1291,
dezvoltând o basilică din sec. 9, distrusă parțial de tatari in anul 1241, și se pare că la elaborarea
planurilor inițiale a contribuit și arhitectul francez Villard de Honnecourt.
 Blaj
Blaj (în maghiară Balázsfalva) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România. În
2002 avea o populație de 20.758 locuitori. În Blaj își are sediul Arhiepiscopia Majoră de Făgăraș și
Alba Iulia, forul ierarhic de conducere a Bisericii Române Unite cu Roma. Cunoscut drept "Mica
Romă", Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni.
Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței
naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima
gramatică românească.

Monumente:
• Catedrala Sfânta Treime din Blaj.

• Câmpia Libertății.

• Prima școală publică cu predare în limba română.

• Palatul episcopal, fosta reședință nobiliară din sec.XVI-XVIII, actualmente cladirea Academiei
Teologice.

• Castelul Mitropolitan.

• Mănăstirea "Buna Vestire".

• Bisericuța Grecilor.

• Biserica Reformată.

• Biserica Romano-Catolică.

• Teiul lui Eminescu.

• Stejarul lui Avram Iancu.

• Crucea lui Avram Iancu.

• Copia Lupei Capitolina, simbolul latinității.

• Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Monumentul este amplasat pe str.
Eroilor nr.2 și a fost dezvelit în anul 1944, în memoria ostașilor români jertfiți în Al Doilea
Război Mondial. Acesta este realizat din beton mozaicat și nu are împrejmuire. Pe fațada
monumentului se află un înscris care glorifică jertfa ostașilor români.

Reîntoarcere în Gheorgheni