REFERAT

TRAINING OUTDOOR-ACTIVITĂŢI DE AVENTURĂ

PRACTICĂ DE AGREMENT TURISTIC ŞI SPORTIV

CURSANT:
DUMITRU DANIEL
 Staţiunea Straja este localizată în judeţul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, în inima
Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni. Prima datare a
localităţii Lupeni este făcută în urmă cu 350 de ani. Pe atunci, principala ocupaţie a locuitorilor acestor
zone era creşterea animalelor şi vânătoarea. Începând cu secolul al 19-lea, odată cu descoperirea
zăcămintelor de cărbune, această zonă a fost intens colonizată, Lupeniul devenind un puternic centru
industrial carbonifer al României. În acest oraş se află cea mai mare mină subterană din sud-estul
Europei, Exploatarea Minieră Lupeni. Huila extrasă de aici este de cea mai bună calitate, având o
putere calorică de până la 9000 kilo-calorii

Stațiunea montană Straja se află în grupa munților Valcan, la 8 km de municipiul Lupeni, județul
Hunedoara. În sezonul de vară activitățile pentru turiști pot fi diverse: trasee pentru drumeții, parcuri
de aventură, vizite la Schitul Straja, Crucea Eroilor, ursul Baloo, stână, Pensiunea Retezat. În sezonul de
iarnă vă propunem cel mai importantant domeniu schiabil din Romania cu 12 pârtii de schi printre care
și cea mai lunga din țară, Pârtia Straja, care are punct de plecare Vf. Straja (1868m) și ajunge la stația
de îmbarcare a telegondolei (750m), având o lungime de 8,1 km. Lungimea pârtiilor din stațiunea
Straja însumeaza aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Cele 11 instalații de transport pe cablu,
printre care 4 telescaune și o telegondolă, vor asigura accesul facil la toate pârtiile din stațiune.

Munţii Vâlcan se situează în sectorul SV al Carpaţilor Meridionali. Împeună cu Munţii

Mehedinţi, ei închid la S arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre. Culmea principală se înalţă la peste
1400 m. În partea de est se remarcă grupul înălţimilor Straja - Mutu, iar în extremitatea de vest Creasta
Oslei. Spre nord, Munţii Vâlcan sunt limitaţi de Jiul de Vest, care îi separă de Munţii Godeanu (între
Pasul Jiu-Cerna şi gura Văii Soarbele), apoi de Munţii Retezat între gura Văii Soarbele şi Câmpu lui
Neag.

Culmea principala a Muntilor Valcan se inalta brusc din Defileul Jiului (500-550 m) la 1.548 m in
Varful Candetu. Din acest varf golas serpuieste spre SV muntele Dumitra si Varful Tenia (1.671 m),
atingand 1621 m in Pasul Valcan. Din Pasul Valcan coboara in Saua lui Loghin, urca lin la Varful Lui
Loghin (1.560 m) si Varful Cartianu (1.538 m), apoi se inalta brusc, mai stancoasa, la 1.868, in Varful
Straja , al doilea ca marime din masiv. Creasta se mentine relativ inalta si peste Varful Mutu (1.737 m);
de la Varful Verde (1.627 m) scade treptat pana in saua La Paru de Fier (1.468 m). Catre SV culmea
principala cedeaza iarasi din inaltime in saua Carloabele la 1.372 m. De aici insa inaltimea creste din
nou spre Sigleul Mic (1.581 m) si mai ales spre Sigleul Mare (1.682 m). Din acest varf cu o vedere
excelenta spre Retezat, culmea principala sufera o inflexiune foarte accentuata spre sud. Dintre
ramificatiile nordice (în medie 4-5 km lungime ) se remarca culmile Tenia - Dambu Casilor - Piatra
Radului - Merisoru , Mutu - Arvinte, Coarnele - Negrii. Ramificatiile sudice (15 km lungime) coboara in
trepte spre depresiunea gorjana. Dintre acestea se remarca culmile : Tenia - Horezu - Zanoaga - Ulmu ,
Gura Plaiului - Muncelul, Plaiu Mare - Piva.

Activităti outdoor ce pot fi practicate în locația aleasă:

 drumeţie
 alpinism,urcare pe coardă
 escaladă
 tiroliană
 drumeţie călare
 rapelul
 Via ferrata
 1.Drumeția este cea mai veche formă de acțiune motrică desfășurată în natură, care este datată odată
cu apariția noțiunii de drum sau potecă, iar persoanele care o practică pot fi numite drumeți.
În funcție de lungimea traseului abordat și de durata parcurgerii sale, drumeția poate fi: -drumeție
de câteva ore: turistul se deplasează pe un traseu scurt și ușor fără bagaje deosebite, doar cu strictul
necesar (o gustare, apă, haină de ploaie, aparat foto); -drumeție de o zi (day hiking): turistul se
deplasează pe un traseu ceva mai lung și transportă un bagaj mai mare (alimente, haine de schimb,
haină de ploaie, etc.); -drumeție de mai multe zile (multi day hiking, backpacking=bagaj în spate):
turistul parcurge un traseu mai lung, transportă un bagaj substanțial (alimente, haine de schimb, haină
de ploaie, sac de dormit, cort, etc.) și înnoptează la cort sau la cabană.

2. După Wikipedia, mountaineering-ul este sportul, pasiunea sau profesia de a efectua drumeții pe
munte, schi și alpinism/cățărare (climbing). Această activitate a reprezentat la început ascensiunea pe
cele mai înalte vârfuri ale lumii, dar în timp s-a separat în trei domenii: escaladarea versanților stâncoși
(rock climbing), escaladarea versanților acoperiți cu zăpadă (snow climbing) și practicarea schiului (ski
mountaineering), în funcție de traseul ales pe stânci, zăpezi sau gheață. Pentru termenul
”mountaineering”, propunem ca echivalent în limba română să fie termenul ”muntenărie”.
Ca activitate de agrement, alpinismul presupune escaladarea versanților stâncoși, formațiunilor
stâncoase și ghețarilor folosind mijloace de protecție (ancore, pitoane, corzi, scărițe, harnașament
personal, etc.), cu scopul de a ajunge la o anumită destinație (vârf, culme, platou) pentru propria
satisfacție, palmares, depășirea unui record sau pentru traversarea unor obstacole inevitabile apărute
pe traseu (abrupturi, viroage, văiugi, hornuri, etc.).

3. Escalada de agrement este o ramură a alpinismului și a turismului montan în care sportivul se

cațără prin mijloace proprii (dispozitive de asigurare) sau cu ajutorul prizelor și reazemelor naturale pe
care i le oferă stânca, pe versanți accidentați și abrupturi montane pentru a ajunge la o anumită
destinație (vârf, culme, platou, etc.), pentru propria satisfacție, pentru palmares, pentru stabilirea sau
depășirea unui record, etc.
Escalada tradițională (traditional climbing, trad climbing, trad) este o formă de alpinism în care
alpinistul (capul de coardă), pe măsură ce escaladează peretele stancos, își montează el însuși asigurări
provizorii (demontabile), astfel încât să limiteze efectele asupra stâncii (cățărare cu mobile).
Asigurările folosite în alpinismul tradițional sunt: naturale (colți de stâncă, clepsidre, copaci sau
pietre încastrate în fisuri, peste care se legă o buclă de cordelină), pasive (nuci, hexuri, tricame, big bro)
și active (friend, ball nuts). Echipamentul individual este format din: ham, dispozitive de asigurare,
carabiniere, cască de protecție, bucle de cordelină, extractor de nuci, espadrile, trusă de urgență,
rucsac mic, scărițe și corzi (corzi simple, corzi duble).
Capul de coardă având coarda/corzile și dispozitivele de asigurare legate de ham escaladează
peretele stâncos, fiind asigurat de la baza abruptului de către secund exclusiv de pe ham, astfel încât,
în cazul unei caderi, înerția corpului secundului și auto-asigurarea acestuia în ancoră (prin intermediul
corzii dinamice de asigurare) să contribuie la amortizarea forțelor dinamice generate. Pentru controlul
mai ferm al corzilor și pentru evitarea arsurilor pe care le-ar putea produce curgerea corzilor prin
dispozitivul de asigurare în timpul opririi unei eventuale căderi a capului de coardă, secundul va purta
mănuși.

4. Tiroliana este o tehnică folosită în alpinism, care presupune traversarea de către alpinist, cu
ajutorul corzilor sau cablurilor, a unor zone cu abrupturi, chei, râuri, crevase, etc., pentru a ajunge la o
anumită destinație. Această tehnică se folosește nu numai pentru transportul persoanelor, ci și a
materialelor și a animalelor.
În esență, tiroliana este un sistem de corzi statice sau de cabluri din oțel, ancorate în mod natural
(de stânci, de copaci) sau artificial (de stâlpi) între abrupturile unei văi. Alunecarea se face pe o prin
intermediul unei carabiniere (varianta clasică, pe coardă), a unor scripeți (pe coardă, pe cablu) sau a
unor dispozitive cu scripeți și mânere (pe coardă).
Pentru traversare, alpinistul trebuie să posede următorul echipament: un ham integral; buclă
energo-absorbantă (disipator de energie) sau lonjă cu disipator de energie; buclă din chingă sau coardă
pentru legarea de ham; buclă de contra-asigurare; carabiniere autoblocante și cu filet; cască de
protecție, mănuși.

5. Călăria sau plimbarea călare în scop turistic, agremental, se efectuează de către participant, pe
un cal echipat cu șa, scărițe, căpăstru și hățuri, iar echipamentul personal al acestuia poate fi alcătuit
din vestimentația proprie sau din componente specifice: cască, încălțăminte (cizme, bocanci ușori),
pantaloni, bluză și pelerină de ploaie. Asemenea activitate se desfășoară individual sau în grup, de
obicei, în cadrul unor ferme turistice, unde călăreții beneficiază de mai multe servicii (cazare, masă,
agrement), dintre care și ghidaj pe trasee tematice stabilite.

6. Rapelul (abseiling, rappelling, rapping, rap jumping, deeplling, abbing, rappel) este o tehnică de
alpinism care reprezintă coborârea controlată pe un abrupt sau versant stâncos cu ajutorul unei corzi.
Denumirea vine de la cuvântul francez rappeler-a rechema (în cazul de față a ajunge la baza stâncii).
Procedura de executare a rapelului este următoarea: turistul echipat cu ham și cu un dispozitiv de
coborâre se fixează pe coardă la partea superioară a abruptului și începe să coboare cu fața la stâncă,
având coarda desfășurată în partea dreaptă sau stângă, în funcție de mâna conducătoare. Corpul se
lasă pe spate, iar picioarele stau perpendiculare pe peretele stâncos și puțin depărtate, pentru a evita
răsucirea laterală în jurul axei corpului. O mână are rolul de a conduce coarda (cea care ține partea de
sus a corzii, tensionată), iar cealaltă are rolul de frână (cea care ține partea inferioară a corzii, dinspre
vale, liberă). Întreaga greutate a corpului este preluată prin frecarea corzii, deci în mână nu se simte
practic nici un efort.
Viteza de coborâre trebuie să fie moderată, iar deplasarea pe stâncă se va face prin pășire, sau
salturi. La trecerea peste surplombe corpul va rămâne liber, atârnat în coardă și poate începe să se
rotească, fapt care nu trebuie să ne alarmeze, pentru că la atingerea stâncii se va redresa. În timpul
coborârii mâinile vor fi echipate cu mănuși pentru a evita rănirea prin frecarea cu coarda. Pentru a
evita accidentările din cauza dezechilibrării turistul poate fi asigurat de sus cu o altă coardă prinsă de
ham.

7. Via ferrata (drum de fier) este un traseu montan prevăzut cu cabluri, lanțuri, scări, grinzi și
poduri metalice, amenajat pe versanți stâncoși, marcați de abrupturi, trepte, văiugi, surplombe, creste,
etc., pentru a facilita deplasarea turiștilor spre obiectivele propuse.
Traseele de via ferrata își au originea în timpul Primului Război Mondial, când armatele italiene și
austriece aflate în conflict, au amplasat pe versanții accidentați ai Alpilor Dolomitici trepte, cabluri și
scări pentru a se deplasa mai ușor.
Ca desfășurare, traseele via ferrata reprezintă sectoare sau segmente în cadrul ascensiunilor
montane și drumeției, iar lungimea lor este cuprinsă între 100-700 m.
Echipamentul de via ferrata este cel pentru drumeție și ascensiuni montane (bocanci de drumeție,
cu talpă Vibram, flexibilă și aderentă la stâncă, pantaloni de drumeție, tricou climacool, bluze fleece,
jachetă impermeabilă, rucsac, etc.) la care se adaugă hamul, buclele din chingă sau coardă cu
carabiniere care se prind de cabluri, lonjele prevăzute cu disipatoare de energie, casca de protecție și
mănuși.
După gradul lor de dificultate, traseele via ferrata pot fi:
-ușoare: traseu simplu, neexpus la pericole, amenajat cu scări scurte; pentru începători și copii;
-puțin dificile: prezintă anumite porțiuni înguste și înclinate, cu prize mici pentru picioare, echipate
cu cablu sau scări; necesită o anumită forță în brațe; pentru începători;
-cu dificultate moderată: porțiuni înguste, înclinate și mărginite de abrupturi; pentru începători
însoțiți de persoane experimentate;
-dificile: pante mari, abrupturi, trepte, fragmentare; sunt dotate cu scări mari și cabluri; necesită
forță în brațe și picioare; pentru cei experimentați;
 -foarte dificile: abrupte, accidentate, suspendate, surplombate, fragmentate; echipate cu cabluri,
poduri și scări; solicitante fizic; adresate persoanelor cu experiență;
-extrem de dificile: abrupte, înguste, surplombate, suspendate, fragmentate, prize mici; foarte
solicitante fizic (brațe, picioare); recomandate persoanelor cu experiență și condiție fizică foarte bună.

Grupul ţintă este format din 20 elevi de clasele cu program sportiv fotbal ,avand un nivel foarte bun
al calităţilor motrice de bază şi specifice,al deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar
aplicative,avand varsta de 14 ani.
In cadrul unei tabere scolare, copiii vor fi expusi la o serie de activitati pe care acestia nu le-au mai
experimentat inainte. Atunci cand sunt departe de parintii lor, copiii sunt mai aventurosi si dispusi sa
incerce lucruri noi.
Tabara scolara este o oportunitate fantastica pentru copii de a-si dezvolta noi competente, prietenii si
interese. Cu toate acestea, pentru multi copii (si parintii lor) doar gandul de a dormi departe de casa
poate provoca anxietate ridicata.
Unele dintre cele mai comune griji ale copiilor cu privire la tabara scolara includ:
– a nu fi capabil sa doarma in mod corespunzator
– mancarea oferita in tabara
– persoana cu care va imparti camera/patul
– senzatia de dor de casa

Cu toate ca acestea sunt preocupari de inteles, este important sa ajutam copiii sa fie pozitivi atunci
cand vine vorba despre tabara scolara si sa ii ajutam sa depaseasca teama de a fi departe de casa.
Beneficiile unei tabere scolare sunt numeroase:
Ajuta copiii la dezvoltarea abilitatilor sociale
Tabara scolara este o mare oportunitate de a dezvolta o serie de abilitati sociale. Cele mai multe
activitati din taberele scolare implica munca in echipa, care este de mare  folos in consolidarea
prieteniilor si de asemenea, pot dezvolta noi relatii prin conectarea cu colegii cu care nu vorbesc in
mod regulat la scoala.
Prin activitatile in echipa, copiii dezvolta relatii nu numai cu diferiti copii, dar, de asemenea, cu
profesorii lor. Intr-o tabara, copiii au posibilitatea de a invata despre acceptare, grija si intelegere.
Programe structurate
Daca copilul tau petrece mult timp din vacanta de vara, in fata calculatorului sau televizorului si
ocazional cu prietenii, o tabara scolara ii va fi de mare folos.
Revenirea la rutina de zi cu zi din timpul anului scolar, poate fi o trecere dura in timpul primei
saptamani de scoala. Chiar daca tabara nu dureaza cea mai mare parte a verii, aceasta ii va ajuta pe
copii sa devina responsabili in fata unei rutine regulate, iar aceasta ii poate ajuta facilita trecerea in
noul an scolar

Activitatea de aventură desfășurată pentru dezvoltarea personală se desfășoară de obicei într-un

loc îndepărtat de civilizație și reprezintă cea mai scumpă formă de instruire în aer liber. Sarcina
principală poate fi finalizarea unui traseu de la un punct de plecare la o destinație. Multe dintre
sarcinile individuale și de grup nu sunt programate de instructor în aer liber, ci rezultă din necesitățile
activității desfășurate în natură, provocând participanții să se manifeste ca persoană și să
interacționeze în cadrul grupului. Sarcinile de îndeplinit pot fi complexe, de exemplu, traversarea unei
ape (râu) cu o plută auto-construită, determinarea căii corespunzătoare către destinație sau explorarea
și escaladarea anumitor zone cu diferite grade de dificultate. Reușita activităților de aventură solicită în
primul rând cunoașterea limitelor și posibilităților personale, precum și comportamentul individual în
cadrul grupului.
 Training-urile outdoor au ca scop integrarea sau acomodarea noilor membri într-un grup/echipă,
precum şi întărirea coeziunii echipei. Un program training outdoor presupune exerciţii de rezolvare de
probleme sau aşa numitele „programe de învăţare”, care sunt exerciţii interactive şi implică rezolvarea
unor sarcini de către întreaga echipă. Training-ul outdoor conţine atât exerciţii simple, cu scop de
cunoaştere reciprocă, cât şi proiecte complexe, care implică deja o gândire strategică şi un
management adecvat al resurselor şi al timpului.
În SUA, utilizarea educaţiei prin activităţi cu caracter de aventură a fost introdusă de către
Darthmouth în 1939, sub formă de programe de training-uri outdoor, continuând şi astăzi în multe
universităţi şi colegii din ţară
În 1996, Dene S. Berman şi Jennifer Davis-Berman, au studiat 50 de programe de orientare şi
supravieţuire adresate unor studenţi de la 3 universităţi din SUA, descriindu-le scopurile, structurile şi
alte aspecte. în 1999, Gass revizuieşte aceste programe, introducând mai multe activităţi de aventură
şi alte activităţi educative, utilizându-le pentru a facilita adaptarea studenţilor la colegiu şi pentru
antrenarea asistenţilor.
În urma diferitelor studii efectuate, Dene S. Berman şi Jennifer Davis- Berman au constatat că
orientarea şi alte programe de aventură facilitează dezvoltarea emoţională şi socială a studenţilor, care
se află la vârsta când traversează o provocatoare şi stresantă perioadă a vieţii. Aceste programe, deşi
nu se încadrează în categoria celor terapeutice, pot fi utilizate şi în acest scop pentru tinerii adulţi
implicaţi. Prin aceste cercetări, s-a aflat că dintre ofertele colegiilor, aceste programe au primit cea mai
mare atenţie. Deşi programele variază ca formă şi tip, accentul sa pus asupra solidarităţii (leadership-
ului) în perechi şi în grup., socializării, adaptării emoţionale la colegiu şi menţinerii în colegiu.
Aceiaşi autori, cităndu-l pe Gass (1987), spun că programele de orientare întrun mediu ostil măresc
capacitatea de reţinere şi au un impact pozitiv asupra relaţiilor interpersonale. Totuşi, acelaşi autor
menţionează că asimilarea acestora nu s-a realizat la fel la toţi participanţii şi, de asemenea, durata
reţinerii nu a fost aceeaşi.
- team building-urile - activităţile cuprinse în aceste programe, pe lângă întărirea coeziunii unei
echipe, au ca scop şi învăţarea prin experienţă, sau învăţarea experienţială. Prin exersare, modelele de
exersare se imprimă în mintea participanţilor, şi acestea se pot transfera în viaţa de zi cu zi. Respectând
ciclul format din planificare, exersare, evaluare, un team building poate schimba durabil formele de
comportament.
-outdoor developement - este un termen puţin folosit în literatura de specialitate, promovat de
curând, ca soluţie de marketing pentru promovarea educaţiei outdoor şi experienţiale în zona clienţilor
corporativi. în cadrul activităţilor cuprinse într-un astfel de program se lucrează mai puţin asupra
echipei şi mai mult asupra individului. Trebuie menţionat că outdoor-ul developement este dificil de
folosit cu un colectiv numeros. Un lucru important este acela că natura activităţilor desfăşurate în
cadrul unui astfel de program presupune un minim de condiţie fizică. Printre aceste activităţi se pot
enumera: rafting, scuba diving, alpinism, paintball, etc.
Aceste programe nu trebuie considerate drept o terapie. Se presupune că ele au un impact pozitiv
în dezvoltarea generală în plan psihic şi fizic, creând o şatre de bine generală.
Astfel de programe, în cadrul cărora participanţii îndeplinesc anumite sarcini, unele dintre ele
urmărind depăşirea limitelor proprii, măresc încrederea participanţilor în forţele proprii, le dezvoltă
capacităţile mentale şi fizice, făcândui să înţeleagă mai bine responsabilităţile proprii şi pe ale celor cu
care interacţionează.
Dene S. Berman şi Jennifer Davis-Berman consideră că ariile cheie ale dezvoltării sunt:
-cunoaşterea de sine;
- tenacitatea;
- capacitatea de a lucra în echipă;
- capacitatea de a depăşi limitele autoimpuse;
- acceptarea şi responsabilitatea;
-încrederea în forţele proprii;
- fitness-ul fizic;
- esteticul;
- leadership-ul
 Bibliografie:

1.Balint, Ghe.. 2007. Activități sportive recreative și de timp liber paintball, mountain-bike,
escaladă, Edit. PIM Iași.
2. Bota, A., 2006. Exerciţii fizice pentru viaţă activă – Activităţi motrice de timp liber – Editura
Cartea Universitară, Bucureşti
3. Cucui, I.,A., 2019. Training outdoor – activități de aventură - curs pentru studenți de uz intern.
4.Note de curs