Sunteți pe pagina 1din 16

Caracteristici ale domeniilor schiabile din Carpaţii României

Contextul internaţional de dezvoltare a domeniilor schiabile

Ninsoarea, stratul de zăpadă şi relieful fragmentat au constituit întotdeauna condiţii


pentru practicarea schiului. Apariţia schiului este strâns legată de teritoriile nordice ale
Europei. Primele dovezi ale utilizării schiurilor pentru deplasarea pe zăpadă au o vechime de
cca. 4000 ani şi vin din Norvegia. Pentru o deplasare mai eficientă pe zăpadă oamenii şi-au
confecţionat de-a lungul timpului schiuri şi beţe din crengi, fiind reprezentaţi în picturile
rupestre cu picioarele îndoite. Un specific al schiurilor utilizate în antichitate este legat de
dimensiunile diferite ale acestora, schiul cu lungime mai mare fiind utilizat pentru susţinere şi
alunecare iar cel cu lungime mică, învelit în piele de focă, utilizat pentru împingere. Coniferele
din care erau confecţionate schiurile erau alese astfel încât să prezinte o curbură naturală
pronunţată. Aceasta era valorificată pentru vârfurile schiurilor care erau naturale şi foarte
rezistente în timp. În Evul Mediu schiurile erau văzute ca o mare vrăjitorie, asta deoarece
nordicii pe schiuri erau consideraţi nişte vietăti demonice, cu picioare deformate şi care se pot
deplasa extrem de rapid.
Iarna, în nordul Europei, deplasarea pe schiuri era considerată un mijloc de locomoţie
obişnuit fiind organizate adevărate reţele de comunicaţie, un exemplu în acest sens fiind poşta
rapidă pe schiuri din secolul al-XVI -lea. Ceva mai târziu (sec XVIII) în ţările nord-europene
schiurile au fost utilizate în armată unde au fost înfiinţate regimente de schiori-luptători care
acţionau cu o deosebită eficienţă în perioada de iarnă în locaţii greu accesibile.
Utilizarea schiurilor în domeniul sportiv a avut loc pentru prima dată în secolul al XIX-
lea, în ţinutul Telemark din sudul Norvegiei. Sondre Norheim a folosit legăturile fixe la schiuri,
permiţând sărituri si alte flic-flacuri aeriene, combinând schiatul clasic cu sărituri şi slalom.
Cuvântul “slalom” provine din limba norvegiană, combinând două cuvinte: “sla” – pantă/
suprafaţă lină şi “låm” – pârtia de la baza pantei.
La finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea expediţiile spre polii
Pământului nu puteau fi concepute fără utilizarea schiurilor. La Oslo, la “Muzeul Schiurilor” şi
pe nava “Fram” se păstrează echipamentul de schi folosit de Roald Amundsen în expediţia din
1911 când a cucerit Polul Sud.
Pe parcursul secolului al XX-lea şi la începutul secolului XXI schiul a început să fie
practicat de foarte multă lume ajungând la statutul de cel mai îndrăgit sport (sportul sporturilor)
în Norvegia, fiind o mândrie naţională.
Dezvoltarea domeniilor schiabile din Europa de vest, îndeosebi din aria montană a
Alpilor a fost accelerată după al doilea război mondial când sub impulsul unei intense campanii
de promovare dar şi sub efectul modernizării echipamentului de schi numărul turistilor schiori
a crescut foarte mult. Cea mai favorabilă perioadă s-a desfăşurat între anii 1950-1960 când pe
pârtiile de schi din Austria a apărut un nou mod de a schia numit “Wedeln” care presupune o
balansare ritmică, precisă şi scurtă a picioarelor cu genunchii apropiaţi având partea superioară
a corpului în poziţie aproape verticală. Schiorul îşi menţine echilibrul cu ajutorul a două beţe
ţinute în fiecare mână. Popularitatea noii tehnici de practicare a schiului a fost susţinută de o
serie de inovaţii făcute în domeniul echipamentului. Astfel au apărut bocancii de schi
confecţionaţi din plastic rigid care protejează mult mai eficient membrele inferioare ale
schiorului. Au apărut schiuri de dimensiuni mai mici realizate din materiale foarte uşoare şi
rezistente, cu margini din oţel care permit schiorului să aibă mai mult control în deplasarea pe
zăpadă. Comparativ cu tehnicile anterioare la care schiurile grele, din lemn, necesitau utilizarea
întregului corp pentru efectuarea virajelor, noua tehnică a favorizat o invăţare mult mai rapidă
şi a fost mult mai accesibilă publicului. Se consideră că acesta a fost momentul în care
practicarea schiului a devenit un fenomen de masă în Austria (K. Meethan, A. Anderson, S.
Miles (2006). Aceste condiţii au favorizat extinderea rapidă a domeniilor schiabile din Europa
de vest, SUA şi Canada. Cam în aceeaşi perioadă încep să se dezvolte şi domeniile schiabile
din Japonia cu un impact considerabil asupra evoluţiei turismului din zonele montane (Okpyo
Moon, 1989).
Spre deosebire de ţările dezvoltate ale lumii unde capitalul privat a determinat o
dezvoltare excesivă a domeniilor schiabile încă din deceniul al VI-lea al secolului trecut, în
ţările comuniste ale Europei de Est investiţiile în dezvoltarea domeniilor schiabile au fost
firave deoarece resursele financiare erau îndreptate cu prioritate spre dezvoltarea sectorului
industrial.
Dezvoltarea domeniului schiabil a fost deficitară şi în ţările comuniste din Asia unde
practicarea sporturilor de iarnă a cunoscut în ultimii ani o adevărată explozie. Un exemplu în
acest sens este China care a înregistrat o creştere astronomică a numărului staţiunilor de schi.
Astfel în ultimii 15 ani au fost construite peste 200 staţiuni de schi care să corespundă cererii
enorme de pe piaţa turistică chineză. Cele mai multe domenii schiabile se află în apropierea
unor oraşe care furnizează turiştii de weekend proveniţi din clasa de mijloc a Chinei. Creşterea
cererii de pe piaţa turistică a Chinei impulsionează construcţia de noi domenii schiabile cu un
impact major asupra mediului. În această situaţie în anul 2004 Beijing Municipal Council a luat
o serie de măsuri în vederea restricţionării apariţiei de noi staţiuni de schi în apropierea
capitalei şi monitorizarea atentă a staţiunilor deja existente pentru a nu încălca standardele de
mediu. (World Travel and Tourism Council, 2006).

Dezvoltarea domeniilor schiabile din România

Pe teritoriul României practicarea schiului este strâns legată de turismul montan care se
dezvoltă în mod deosebit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când în unele regiuni
montane apar amenajări destinate acestuia. Prima bază turistică montană din România a fost
organizată în anul 1872, la Sinaia, odată cu decretarea acesteia ca reşedinţă regală. Prima
societate de schi (Karpathia) a fost înfiinţată la Braşov în anul 1880.
Cele mai multe informaţii despre practicarea schiului ca sport de iarnă aparţin
revistelor apărute în Transilvania, unde s-au înfiinţat asociaţii şi societăţi care aveau printre alte
scopuri şi cel legat de sporturile de iarnă. Aceste asociaţii şi societăţi au avut o contribuţie de
seamă la dezvoltarea turismului în ţara noastră, în special în zona montană. Prima pârtie de schi
din România a fost amenajată la finalul secolului al XIX –lea în apropierea Sibiului, la Păltiniş
unde au fost construite şi o serie de vile utilizate pentru cazare. Apariţia staţiunii Păltiniş este
legată de progresul economic al Sibiului unde la iniţiativa asociaţiilor de profil au fost
implementate o serie de modele de practicare a turismului montan cu origine în ţările alpine ale
Europei.
În anul 1913 s-a construit în Poiana Braşov prima trambulină de sărituri cu schiurile,
organizându-se cu această ocazie şi primul concurs de sărituri. Federaţia Română de schi a fost
înfiinţată în anul 1931 iar în anul 1939 a fost organizat primul concurs internaţional
“Campionatul Internaţional de coborâre“, la care au participat schiori din Germania, Austria,
Franţa, Polonia şi Anglia.
În zona masivului Muntele Mic, activităţile turistice şi sporturile de iarnă, sunt
menţionate din anul 1936, în manuscrisul editat de “Asociaţia Funcţionarilor Municipiului
Timişoara” care a fost editat în 12 iulie 1936, cu ocazia inaugurării construcţiilor din staţiunea
respectivă.
După cel de-al doilea război mondial încep să apară centrele de practicare a schiului din
alte zone montane ale ţării precum Maramureş, Harghita, Parâng, Muntele Mare etc. În anul
1949 România a organizat prima ediţie a “Jocurilor Balcanice de Schi” unde s-a clasat pe locul
I.
În Poiana Braşov s-au organizat în anul 1951 “Jocurile Mondiale Universitare”, ocazie
cu care s-a construit un hotel modern pentru sportivi şi primul teleferic din ţară, cu o lungime
de 2150 m.
În perioada comunistă resursele financiare ale ţării erau dirijate cu prioritate spre
sectorul industrial, investiţiile din turism vizând în special construcţia de staţiuni balneare cu
scopul recuperării forţei de muncă din industrie. Dezvoltarea domeniului schiabil nu a
constituit o prioritate astfel încât, în România, în anul căderii comunismului (1989) exista un
domeniu schiabil subdezvoltat ce totaliza aproximativ 100 km de pârtii de schi.
În perioada postcomunistă un deziderat al ministerului de resort a fost legat de
dezvoltarea turismului montan, în scopul creşterii competitivităţii pe piaţa internaţională.
Investiţiile cele mai importante se fac în direcţia dezvoltării infrastructurii care permite
practicarea sporturilor de iarnă. A fost vizat în special arealul Valea Prahovei – Masivul
Postăvaru cu staţiunile Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov unde s-au amenajat pârtii de schi alpin,
schi fond, pârtii de bob şi săniuş, patinoare şi mijloace de transport pe cablu. Totodată s-au
dezvoltat şi domeniile schiabile din alte zone ale ţării unde a crescut semnificativ lungimea
totală a pârtiilor de schi, cele mai reprezentative judeţe fiind: Maramureş, Suceava, Harghita şi
Cluj.
Figura nr. 1
Deoarece specificul domeniilor schiabile din România este dat de amenajarea pârtiilor
de schi în arealul sau periferia unor aşezări care în puţine situaţii au statutul de staţiuni
turistice, indicatorii de dezvoltare a acestor domenii nu pot fi legaţi direct de capacitatea de
cazare existentă la nivelul unei anumite localităţi. Cel mai reprezentativ indicator al dezvoltării
domeniilor schiabile este dat de lungimea pârtiilor de schi la care se asociază o serie de
parametrii calitativi legati de tipul instalaţiei de transport, de prezenţa instalaţiilor de producere
a zăpezii artificiale sau de prezenţa iluminatului nocturn.
Un aspect extrem de important luat în calcul este cel legat de amenajările necesare
pentru a putea funcţiona o pârtie de schi în condiţii de siguranţă. În acest sens o serie de pârtii
naturale (fără amenajări) care beneficiază sau nu de instalaţii de transport pe cablu cum este
cazul celor două pârtii de schi din zona văii Bâlea din Fagăraş (judeţul Sibiu) sau o serie de
pârtii de schi din zona Masivului Bucegi (judeţul Prahova) care nu sunt amenajate şi nu au
instalaţii de transport pe cablu, trebuie introduse într-o altă categorie (domenii schiabile pentru
practicarea sporturilor extreme).
În condiţiile în care, în România, turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă este
foarte slab dezvoltat numărul turiştilor care utilizează pârtiile de schi naturale pentru
practicarea schiului extrem este foarte redus. O componentă a schiului extrem este aşa numitul
helischi practicat îndeosebi în Munţii Făgăraşului şi Bucegi de către turiştii străini cu resurse
financiare mai mari.
În consecinţă în cadrul acestui studiu interesează domeniile schiabile caracterizate de
existenţa unor amenajări minime (instalaţii de transport pe cablu, garduri de protecţie, utilaje
de bătătorit şi nivelat zăpada).
Tabel nr.1 Caracteristici tehnice ale domeniilor
Factorii fizico-geografici
schiabile din România la nivelul anului 2010
favorabili practicării schiului în
Romania 2010
Nr. pârtii 151
România
Lungime totală (m) 167806
Lungimea medie (m) 1108 Domeniile schiabile ale
Diferenţa de nivel medie (m) României sunt strâns legate de relieful
209
Altitudine de plecare medie (m) favorabil dezvoltării acestora. Teoretic
1383
Altitudine de sosire medie (m) cea mai mare parte a teritoriului (60%)
1108
Lăţimea medie (m) prezintă
52 condiţii geomorfologice
Suprafaţa medie (m2) 57637
favorabile amenajării pârtiilor de schi
Nr. pârtiilor cu zăpadă artificială 37
având în vedere fragmentarea avansată a
Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială (m) 38500
reliefului zonelor de podiş, subcarpatice
Nr. pârtiilor cu iluminare nocturnă 52
şi carpatice. Prezenţa amenajărilor
Lungimea pârtiilor cu iluminare nocturnă (m) 44600
pentru practicarea sporturilor de iarnă
Nr. pârtiilor cu zăpada artificială si nocturnă 29
Lungimea pârtiilor cu zăpadă artificială şi este însă condiţionată de specificul
nocturnă (m) 28500 climatic al României avându-se în
Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip teleschi111 vedere cantitatea de precipitaţii solide,
Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip numarul de zile cu strat de zăpadă dar şi
telescaun 24 numarul de zile cu temperatura maxima
Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip ≤ 0 grade celsius (zile de iarnă). La
telecabină 9
Numărul pârtiilor cu instalaţii de tip
altitudini mai mari de 1500m stratul de
telegondolă 7 zăpadă rezistă peste 200 de zile pe an,
Numărul pârtiilor deservite de mai multe remarcându-se Carpaţii Occidentali care
instalaţii 15 beneficiază de cantităţi mari de
precipitaţii solide care determină o
durată mai mare a stratului de zăpadă chiar la altitudini mai mici de 1500m cum ar fi: Semenic
(1446m) sau Băişoara-Muntele Mare (1400m). La vest de aceste masive montane, pe măsură
ce se diminuează altitudinea descreşte semnificativ şi numarul de zile cu strat de zăpada cum ar
fi la Oradea (130m) sunt în medie doar 38 zile/an iar la Timişoara (90m)sunt în medie doar 30
zile/an.
Numărul anual al zilelor de iarnă creşte odată cu altitudinea ajungând la 155 zile/an la
altitudinea de 2500m faţă de o medie de cca. 40 zile/an în Podişul Moldovei la estul Carpaţilor
Orientali sau 20 zile/an în Campia Tisei din vestul Carpaţilor Occidentali.
Importanţa elementului termic în cadrul favorabilităţii climatice pentru practicarea
schiului este de primă mărime având în vedere gradientul mediu de 0,55°C/100m cu care scade
temperatura în raport cu altitudinea. Pe parcursul unui an valoarea gradientului altitudinal de
temperatură variază destul de semnificativ de la vară la iarnă. Astfel, vara valorile gradientului
sunt de cca. 0,7°C/100 m în timp ce iarna valorile gradientului sunt cuprinse între 0,3 şi
0,4°C/100 m. Acest fenomen se explică dacă avem în vedere faptul că iarna frecvenţa
inversiunilor termice din
cadrul depresiunilor
intramontane atenuiază
diferenţierea temică indusă
de altitudine.
Un aspect extrem de
important în dezvoltatrea
domeniilor schiabile este
cel legat de expoziţia
versanţilor pe care s-au
amenajat pârtii de schi fiind
favorabili versanţii cu
expoziţie nordică având în
vedere faptul că pe versanţii
sudici valoarea medie a
gradientului termic este mai
mare cu cca 0,05 °C/100 m
decât pe versanţii nordici.
Caracteristicile
fizico-geografice ale
României favorizează
dezvoltarea domeniilor
schiabile cu predilecţie în
zona montană a Carpaţilor.
Excepţie făcând câteva
pârtii de schi de mică
importanţă amplasate în
Figura nr. 2 România - lungimea totală a pârtiilor de schi la nivel de judeţ zona de podiş în apropierea
unor mari centre urbane.
Carpaţii reprezintă unitatea geografică cea mai înaltă de pe teritoriul României,
ocupând o poziţie centrală, atât sub aspectul situării lor cât şi sub cel de adevărat schelet
geografic, pe care se grefează celelalte unităţi naturale, a căror evoluţie în perioadele geologice
mai recente a depins în mare măsură de evoluţia munţilor şi ale căror caracteristici fizico-
geografice actuale sunt influenţate puternic de existenţa sectorului carpatic din centrul ţării.
Deosebit de caracteristică este şi dispunerea sectorului carpatic pe teritoriul ţării, arcul
montan propriu-zis, reprezentat de Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, fiind continuat în
vest de sectorul mai scund şi mai discontinuu al Carpaţiilor Occidentali.
Carpaţii României sunt reprezentaţi de un relief ce se încadrează în specificul
morfometric şi morfografic al munţilor mici şi mijlocii, cu altitudini absolute extreme între 617
m şi 2544 m. În sectorul lor cel mai înalt (Carpaţii Meridionali), doar 25% din aria montană
depăşeşte altitudinea de 1500 m, în Carpaţi Orientali ponderea spaţială a acestor altitudini se
reduce la 5%, iar în Carpaţii Occidentali este de numai 1%. Favorabilitatea reliefului pentru
amenajarea pârtiilor de schi este foarte ridicată având în vedere prezenţa culmilor prelungi,
frecvent plane în partea superioară, depresiuni şi văi longitudinale largi, sectoare de văi
transversale înguste, declivităţi ale versanţilor care depăşesc frecvent 35°, valori ale
fragmentării verticale de 400 m - 600 m şi, în mod excepţional, de peste 1000 m.
Şi din punct de vedere climatic Carpaţii constituie un teritoriu favorabil practicării
schiului având în vedere caracteristicile generale ale climatului montan, determinate de
creşterea altitudinii, influenţei expoziţiei şi a înclinării versanţilor (scăderea temperaturii,
creşterea cantităţii de precipitaţii solide, creşterea grosimii stratului de zăpadă şi a duratei
acestuia). Relieful montan imprimă modificări importante în circulaţia maselor de aer la
periferie şi în interiorul Carpaţilor. Aria carpatică delimitează clar anumite influenţe generale
asupra climatului pe teritoriul României şi chiar în Europa Centrală şi de est.
Specificul climatic al ariei montane este dat de etajarea altitudinală a tuturor
elementelor climatice. Majoritatea domeniilor schiabile din zona montană a României sunt
caracterizate de o medie termică anuală cuprinsă între +6 şi -2,6°C (+60C la limita externă a
ariei montane, +2° C spre limita superioară a pădurii la cca. 1800 m şi valori negative mai sus
de 2000 m spre exemplu, -2,6° C la 2500 m, în Vf. Omul din Bucegi), cu peste 180 zile/an cu
îngheţ, peste 40 zile/an cu ninsori şi peste 75 zile/an cu strat de zăpadă.
Numărul lunilor cu temperaturi medii negative creşte de asemenea spre aria înaltă, de la
numai 3 în jurul altitudinii de 900 – 1000 m la 4 – 6 între 1400 – 1600 m şi la 6 – 7 mai sus
de 2000 m, unde iernile pot dura astfel mai mult de o jumătate de an.

Domeniile schiabile din România

La nivelul anului 2010 în România existau 151 de pârtii de schi amenajate pentru
practicarea schiului alpin. Lungimea totală a acestora era de cca.168 km, valoare care indică
gradul redus de dezvoltare a domeniilor schiabile din România dacă ne referim la faptul că în
Franţa există domenii schiabile unde lungimea totală a pârtiilor de schi depăşeşte 200km: Alpe
d Huez – 249km, Deux Alpes – 200km, Espace Killy – 300km, Evasion Mont Blanc – 445km,
Grand Serre Chevalier – 250km, Paradiski – 425km, Portes du Soleil – 650km, Sybelles –
310km, Trois Vallees – 600km, ( w.w.w.ski-france.com). Din totalul pârtiilor amenajate 35%
reprezintă pârtiile de dificultate redusă, 50% reprezintă pârtiile cu dificultate medie şi 15%
pârtiile cu dificultate mare.
In cadrul repartiţiei domeniilor schiabile pe judeţe pe primul loc se situează jud. Braşov
cu un total de 26,3 km de pârtie de schi, urmat de judeţul Maramureş cu un total de 23,8km şi
judeţul Caraş Severin cu un total de 20 km. Se remarcă distribuţia celor trei judeţe în cadrul
Carpaţilor României sub formă de triunghi cu baza marcată de judeţele Braşov şi Caraş
Severin.
1600
Cele mai dezvoltate domenii
1400
schiabile se regăsesc în aria judeţelor
1200
Average length (m) Braşov şi Prahova (Masivul
1000 Postăvaru şi Valea Prahovei) cu un
800 total de cca. 26% din lungimea totală
600
a pârtiilor de schi din România. Tot
400
aici au fost făcute şi cele mai mari
200

0
investiţii în infrastructura de
transport pe cablu existând 9 pârtii
Alba

Arges

Bihor

Bistriţa Nasaud

Braşov

Caras Severin

Cluj

Covasna

Gorj

Harghita

Hunedoara

Maramureş

Mureş

Neamţ

Prahova

Sibiu

Suceava
deservite de cinci instalaţii de tip
telecabină şi şapte pârtii deservite de
instalaţii de tip telegondolă. În
Figura nr. 3 judeţul Prahova la Azuga se află
pârtia Sorica, singura pârtie de schi
din România omologată de Federaţia Internaţională de Schi. Media lungimii pârtiilor de schi
din judeţul Prahova are valoarea cea mai mare din ţară - 1452m, la mare distanţă de următoarea
clasată 1140m – pentru judeţul Braşov (Figura nr. 3).

Din cele 35 de pârtii de schi amanajate în cele două judeţe, 10 pârtii sunt dotate cu
instalaţii de producere a zăpezii
artificiale şi cu instalaţii de
Number of ski slopes equipped with artificial sow machines

7
iluminare nocturnă, facilităţi care
permit practicarea schiului pe o
6
perioadă cât mai lungă (Figura nr.
5
4). Dezvoltarea domeniilor
4
and nocturne

schiabile din această zonă este


3
strâns legată de perioada comunistă
2
(1947 – 1989) când au fost
1
construite instalaţiile de tip
0
telecabină, telescaun şi teleschi
Alba

Arges

Bihor

Bistriţa Nasaud

Braşov

Caras Severin

Cluj

Covasna

Gorj

Harghita

Hunedoara

Maramureş

Mureş

Neamţ

Prahova

Sibiu

Suceava

care deservesc, în bună măsură, şi


în prezent pârtiile de schi. În
perioada postcomunistă (1989 –
Figura nr. 4 2010) investiţiile pentru
amenajarea de noi pârtii de schi au fost modeste iar cea mai mare parte a fondurilor a fost
direcţionată spre modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu şi spre dotarea pârtiilor cu
instalaţii de producere a zăpezii artificiale. Interesul major pentru dezvoltarea domeniilor
schiabile din această arie montană se menţine şi în prezent deoarece se află în proximitatea
oraşului Bucureşti, sursă constantă de turişti cu venituri peste media naţională.
În judeţul Maramureş, spre deosebire de judeţele Braşov şi Prahova în perioada
postcomunistă au fost amenajate jumătate dintre pârtiile de schi existente în prezent. Cele mai
multe dintre acestea au fost dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale fapt care
favorizează o utilizarea acestora pe o perioadă de timp mai indelungată (Figura nr. 5). Ampla
dezvoltare a domeniilor schiabile din Maramureş a fost susţinută de oficialităţile locale cu
scopul de a convertii o parte a populaţiei din activităţile de minerit spre activităţile turistice. În
această categorie intră investiţiile făcute în cadrul domeniilor schiabile din Oraşul Cavnic cu un
total de 8,4km de pârtie de schi, localităţile Baia Borşa, Borşa şi Şuior (Figura nr. 2).
În judeţul Caraş Severin domeniile schiabile sunt marcate de o lipsă acută de investiţii
în modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu şi în modernizarea pârtiilor de schi. În
perioada postcomunistă
cele două staţiuni montane
din acest judeţ Muntele
Mic şi Semenic au decăzut
constant din cauza
degradării vechilor
instalaţii şi a infrastructurii
rutiere de acces (Figura nr.
2).
La nivel naţional în
perioada postcomunistă au
fost amenajate o serie de
noi pârtii de schi care au ca
scop deservirea unor
localităţi urbane din
apropiere. În aceste condiţii
au fost valorificate formele
de relief situate în unele
cazuri la altitudini modeste
(Feleacu din apropierea
oraşului Cluj Napoca -
640m, Cozla din oraşul
Piatra Neamţ – 387m,
Şoimul din oraşul Gura
Humorului – 473m, Gura
Râului din apropierea
oraşului Sibiu – 620m).
Figura nr. 5 Două dintre aceste pârtii de
schi (Cozla şi Şoimul) sunt
dotate cu instalaţii de transport pe cablu de tip telescaun cu o capacitate de transport de peste
1200 persoane pe oră (Figura nr. 1).
Amenajarea acestor domenii schiabile s-a făcut fără a ţine seama de condiţiile climatice
specifice acestor altitudini, elementul central al initiativelor fiind legat de deservirea centrelor
urbane respective având ca scop impulsionarea turismului de iarnă. Toate pârtiile menţionate
au fost dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale însă chiar şi în aceste condiţii din
cauza temperaturilor ridicate pârtiile sunt funcţionale maxim două luni pe an, proprietarii
având serioase probleme în recuperarea investiţiilor.
Analiza investiţiilor recente făcute în cadrul domeniilor schiabile ale României indică o
orientare masivă spre amenajările din preajma unor aşezări urbane fără tradiţie în acest
domeniu, în defavoarea unor staţiuni montane de altitudine consacrate în practicarea schiului
(Semenic, Muntele Mic, Păltiniş etc). Cauzele acestor anomalii sunt multiple şi în general
legate de statutul economic şi politic al localităţilor şi judeţelor respective.
Cel mai important areal de
40000
dezvoltare a domeniilor schiabile din
35000

30000
România rămâne cel carpatic care oferă
pe lângă relief, condiţii climatice care
)
2

25000
Total area (km

20000
permit menţinerea zăpezii pe o perioada
15000
cât mai mare.
10000

5000 Domeniile schiabile ale


0 Carpaţilor României
Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians

Figura nr.6 Suprafaţa totală a regiunilor carpatice ele Din cele 148 pârtii de schi situate
României în Carpaţii României 101 aparţin
regiunii Carpaţiilor Orientali
(35700km2), 32 aparţin Carpaţilor Meridionali (13300km2) şi 15 Carpaţilor Occidentali
(21000km2), (Figura nr.6) .
Lungimea totală a celor 101 pârtii situate în Carpaţii Orientali este de 97,4 km, a celor
32 pârtii din Carpaţii Meridionali este de 33 km iar a celor 15 pârtii din Carpaţii Occidentali de
11,3km (Figura nr. 7). Rezultă o lungime medie de 955m pentru pârtiile din Carpaţii Orientali,
de 1036m pentru cele din Carpaţii Meridionali şi de 752m pentru cele din Carpaţii Occidentali.
Diferenţierile care apar între cele trei regiuni montane ale României sunt accentuate de o serie
de caracteristici morfometrice ale
120
reliefului dar şi de o serie de
97.366
caracteristici socio-economice.
100
Astfel, numărul mare de pârtii
Total length of ski slopes (km)

80
de schi din Carpaţii Orientali (Tabel
60 nr. 2) se corelează cu suprafaţa foarte
40 33.155 mare a acestora care totalizează 51%
20
din suprafaţa Carpaţilor României,
11.285
numărul mare de locuitori (1,9 mil),
0
Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians numărul mare de oraşe (38 de oraşe în
perioada actuală). Carpaţii Orientali
Figura nr. 7Lungimea totală a pârtiilor de schi din cele trei prezintă o reţea urbană mai densă
regiuni carpatice ale României
decât cea naţională, în unele sectoare
peste 90% din populaţie trăind în
mediu urban (Depresiunea Braşovului, valea Prahovei). Astfel se explică şi faptul că în
această ramură orientală se află oraşele situate la cele mai mari altitudini: Predeal (1040
m), Azuga (940 m), Buşteni (890 m), Sinaia şi Gheorgheni (850 m) în cadrul cărora s-au
dezvoltat cele mai performante domenii schiabile din România. Majoritatea oraşelor au avut
timp de decenii un dinamism deosebit (Braşov, Piatra Neamţ, Miercurea-Ciuc, Gura
Humorului, Câmpulung Moldovenesc etc.). Izolat au existat şi orăşele stagnante, datorită
unui profil funcţional îngust Baia Sprie şi Cavnic (aproape exclusiv miniere) care, în
ultimele două decenii, au încercat să-şi diversifice funcţiile prin dezvoltarea domeniilor
schiabile. Dezvoltarea domeniilor schiabile din Carpaţii Orientali a fost impulsionată şi de
prezenţa apelor minerale care au creat condiţii pentru dezvoltarea unor staţiuni balneare
(Vatra Dornei, Tuşnad-Băi).
Tabel nr.2 Caracteristici tehnice ale domeniilor
schiabile din Carpaţii Orientali
Carpaţii Orientali 2010 Lungimea medie a pârtiilor de schi
Nr. pârtii 101din Carpaţii Orientali (955m) este una
Lungime totală (m) 97366 modestă şi caracterizează în ansamblu
Lungime medie (m) 955pârtiile de schi din aria carpatică a
Diferenţa de nivel medie (m) 200
României. Această caracteristică nu este
Altitudine de plecare medie (m) 1319
dependentă de posibilităţile de amenajare a
Altitudine de sosire medie (m) 1020
Lăţimea medie (m) 52
reliefului montan (acesta permiţând, în
Suprafaţa totală (m )2
5187725 ansamblu, amenajarea unor pârtii cu
Suprafata medie (m2) 50860 lungimi mai mari de 2000m) fiind strâns
Nr. pârtii cu zăpadă artificială 31corelată cu investiţiile făcute pentru
Lungimea pârtiilor cu zăpadă dezvoltarea transportului pe cablu. Astfel,
artificială (m) 34219 dacă luăm în considerare doar pârtiile, din
Nr. pârtii cu nocturnă 36Carpaţii Orientali, dotate cu telescaun,
Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 30707 telegondolă sau telecabină (instalaţii mult
Nr. pârtii cu zăpadă artificială si
nocturnă 23mai scumpe decât teleschiurile) se poate
Lungimea pârtiilor cu zăpadă constata că acestea sunt mult mai puţine ca
artificială şi nocturnă (m) 25000 şi număr (21pârtii) cu o lungime medie de
Nr pârtii cu teleschi 732175m, mult superioară mediei pe regiune.
Nr pârtii cu telescaun 15 Analizându-se relaţia dintre
Nr. pârtii cu telecabina 9domeniile schiabile şi relieful pe care s-au
Nr. pârtii cu telegondola 7dezvoltat se constată că lungimea medie a
Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 12celor 41 pârtii din zona munţilor vulcanici
ai Carpaţilor Orientali este de 761m în
comparaţie cu lungimea medie de 1110m aferentă pârtiilor situate în zona munţilor
metamorfici sau lungimea medie de 1103m aferentă pârtiilor din zona munţilor formaţi pe
roci sedimentare.
Pentru pârtiile situate în zona munţilor vulcanici caracterizaţi de un relief cu un profil
semeţ, cu versanţii abrupţi bine dezvoltaţi şi forme frecvent conice care depăşesc în unele
situaţii altitudinea de 2000m, lungimea medie de 761m este o consecinţă a lipsei investiţiilor
majore în instalaţiile de transport pe cablu. În acest sector carpatic dezvoltarea domeniilor
schiabile în ultimii 20 ani facându-se doar cu investiţii locale de mică anvergură (Harghita
Băi, Mădăraş, Cavnic, Miercurea Ciuc, Băile Tuşnad etc) (Figura nr 1).
Zona munţilor grefaţi pe roci metamorfice cu un relief masiv şi altitudini maxime ce
depăşesc 2300m este caracterizată de prezenţa a 8 pârtii situate în staţiunea Borşa şi
localitatea Cârlibaba. Este o zonă care deşi dispune de un important potenţial schiabil s-a
dezvoltat foarte puţin până în prezent, cauza principală fiind legată de poziţionarea acesteia
în aria centrală a Carpaţilor Orientali la o distanţă destul de mare faţă de oraşele mari din
aria extracarpatică. Din punct de vedere climatic (durata şi grosimea stratului de zăpadă)
este zona cea mai favorabilă din România în care domeniile schiabile se vor dezvolta foarte
mult valorificând infrastructura de transport şi cazare din localităţile rurale aferente dar şi
prin amanajarea de noi staţiuni montane situate la altitudini de peste 1500m în Munţii
Rodnei, Maramureşului, Suhardului, Giumalău şi Bistriţei.
În cadrul Carpaţilor Orientali zona munţilor formaţi pe roci sedimentare ocupă cea
mai mare suprafaţă fiind dispusă în partea estică a acestora. Relieful este extrem de variat
aflat în strânsă relaţie cu petrografia şi structura geologică. Altitudinile maxime depăşesc
2500m (gruparea montană a Bucegilor) la contactul cu Carpaţii Meridionali favorizând
dezvoltarea domeniilor schiabile. În această zonă s-au dezvoltat cele mai importante staţiuni
montane ale României (Poiana Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia). Cel mai important
domeniu schiabil din România se află în Poiana Braşov (Masivul Postăvaru) cu nouă pârtii
care totalizează 14,5 km lungime. Aici se află şi cea mai lungă pârtie de schi din ţară
denumită Drumul Roşu, cu o lungime de 4,6 km. Pe locul secund se află staţiunea Predeal cu
o lungime totală a pârtiilor de schi de 10 km. Cele două staţiuni sunt urmate de staţiunile
Buşteni, Azuga şi Sinaia care totalizează 17,5 km de pârtie de schi. Având în vedere aceste
staţiuni se poate delimita o arie montană care cuprinde Munţii Baiului, Bucegi şi Postăvaru
în care lungimea totală a pârtiilor de schi este de 44 km (30% din lungimea totală a pârtiilor
de schi din Carpaţii României).
În aria centrală a Masivului Bucegi ampla dezvoltare a unui platou structural a făcut
posibilă amenajarea unor pârtii de schi la peste 2000m altitudine. În această categorie întră
cinci pârtii de schi, considerate a fi cele mai înalte din România, a căror zone de start se află
situate la peste 2000m. Având în vedere caracteristicile domeniilor schiabile din acest sector
montan: lungime totală a pârtiilor de schi, lungimea totală a instalaţiilor de transport pe
cablu, tipul de instalaţie şi capacitatea de transport, altitudinea mare la care s-au amenajat
pârtiile de schi, capacităţile de cazare (63% din capacităţile de cazare ale staţiunilor din
Carpaţii României) se evidenţiază faptul că în această zonă s-a dezvoltat cel mai important
domeniu schiabil al României.
În Carpaţii Meridionali lungimea medie a pârtiilor de schi (1036m) este apropiată de
valoarea din Carpaţii Orientali, raportul dintre instalaţiile de tip telescaun şi cele de tip
teleschi fiind de 1/6 (Tabel nr. 3). Relieful este grefat în cea mai mare parte pe roci
metamorfice rezistente la eroziune,
Tabel nr. 3. Caracteristici tehnice ale domeniilor altitudinile la care ajung culmile montane
schiabile din Carpaţii Meridionali depăşind frecvent 2000m.
Carpaţii Meridionali 2010 Carpaţii Meridionali („Alpii
Nr. pârtii 32
Tranilvaniei”) se remarcă printr-o îmbinare
Lungime totală (m) 33155
destul de neobişnuită a masivităţii cu o
Lungime medie (m) 1036
Diferenţa de nivel medie (m) 210
relativă accesibilitate. Masivitatea se
Altitudine de plecare medie (m) 1556 datorează faptului că specificul constituţiei
Altitudine de sosire medie (m) 1346 geologice a potenţat structural şi litologic
Lăţimea medie (m) 50 morfologia cea mai masivă din Carpaţii
Suprafaţa totală (m )2
1677375 Româneşti, impresionantă nu doar prin
Suprafata medie (m2) 52417 înfăţişarea de blocuri puternice, aproape
Nr. pârtii cu zăpadă artificială 5 compacte pe arii întinse, ci şi prin
Lungimea pârtiilor cu zăpadă morfometria ei. Toate cele trei grupări
artificială (m) 3515
montane care aparţin acestei regiuni
Nr. pârtii cu nocturnă 11
carpatice depăşesc altitudinea absolută de
Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 10145
Nr. pârtii cu zăpadă artificială si 2.500 m şi aproape toate subunităţile de
nocturnă 4 ordinul al doilea au peste 2.000 m. Energia
Lungimea pârtiilor cu zăpadă reliefului este cea mai mare din Carpaţii
artificială şi nocturnă (m) 2715 româneşti cu o valoare medie de 750m, cu
Nr. pârtii cu teleschi 26 versanţi ai căror declivităţi sunt adesea
Nr. pârtii cu telescaun 6 situate între 35 şi 55º , ponderea ariilor cu
Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 3
altitudini mai mari de 1500m fiind de 25%.
Aceste caracteristici ale reliefului determină o frecvenţă mai mare a pârtiilor de schi situate
1.2
la altitudini mai mari de 1500m, media

The averege length of the ski slopes (km)


0.955
1.036 altitudinii de sosire fiind de 1346m,
1

0.752
valoare net superioară mediei de 1020m
0.8
din Carpaţii Orientali (Figura nr. 9).
0.6
În această regiune carpatică
0.4
dezvoltarea domeniilor schiabile nu a
0.2
fost pe măsura potenţialului de care
0 dispune, multe dintre pârtiile de schi
Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians
fiind mai vechi de 20 ani, cu instalaţii
Figura nr. 8Lungimea medie a pârtiilor de schi din cele de transport pe cablu ce au capacitatea
trei regiuni carpatice ale României subdimensionată necesarului actual
(Păltiniş, Straja, Parâng, Muntele Mic)
excepţie făcând amenajările din zonele Şugag, Râul de Mori, Gura Râului, Cheile Buţii şi
Rânca unde instalaţiile mai recente au capacitatea de transport necesară. Lipsa investiţiilor
majore pentru dezvoltarea domeniilor schiabile din Carpaţii Meridionali este reflectată de
numărul mic de pârtii de schi (32) a căror lungime totală nu depăşeşte 33 de km (Figura nr.
7), de lipsa instalaţiilor de tip telegondolă sau telecabină şi de lungimea mică a pârtiilor
dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi nocturnă (patru pârtii de schi cu un
total de 2,7km Gura Râului, Straja, Râul de Mori şi Rânca). Având ca şi criteriu de
ierarhizare lungimea pârtiilor de schi se
Tabel nr. 4. Caracteristici tehnice ale domeniilor constată că cel mai dezvoltat domeniu
schiabile din Carpaţii Occidentali
schiabil se găseşte în staţiunea Straja
Carpaţii Occidentali 2010
Nr. pârtii 15 (9,2km) urmată de Şugag (6,8km), Parâng
Lungime totală (m) 11285 (6km) şi Muntele Mic (5km). La distanţă
Lungime medie (m) 752 mai mare se află staţiunile Păltiniş (1,6km)
Diferenţa de nivel medie (m) 173 şi Rânca (1,5km) la care se adaugă trei
Altitudine de plecare medie (m) 1382 localităţi rurale care cu investiţii minime au
Altitudine de sosire medie (m) 1210 reuşit să amenajeze trei pârtii de schi (Râul
Lăţimea medie (m) 57 de Mori, Gura Râului şi Cheile Buţii).
Suprafaţa totală (m2) 615610 În cadrul Alpilor Transilvaniei un
Suprafata medie (m2) 41040 statut aparte îl au Munţii Făgăraş unde este
Nr. pârtii cu zăpadă artificială 1 înregistrată cea mai mare altitudine de pe
Lungimea pârtiilor cu zăpadă
artificială (m) 765 teritoriul României (2544m în Vf.
Nr. pârtii cu nocturnă 5 Moldoveanu) cu un mare potenţial natural
Lungimea pârtiilor cu nocturnă (m) 3765 pentru amenajarea domeniilor schiabile dar
Nr. pârtii cu zăpadă artificială si care până în prezent nu dispun de nici o
nocturnă 1 pârtie de schi amenajată. În Munţii
Lungimea pârtiilor cu zăpadă Făgăraşului a fost construită în anul 1975
artificială şi nocturnă (m) 765
singura telecabină din Carpaţii Meridionali
Nr. pârtii cu teleschi 12
Nr. pârtii cu telescaun 3
care poate fi utilizată pentru practicarea
Nr. pârtii cu mai multe instalaţii 0 schiului extrem pe traseul văii Bâlea. Deşi
în unele statistici domeniul schiabil Bâlea
apare cu un total de 24 km de pârtii de schi aceste trasee nu sunt amenajate şi din acest
motiv nu pot fi trecute în categoria domeniilor schiabile analizate în studiul de faţă.
A treia regiune carpatică a României numită Carpaţii Occidentali este caracterizată
de o slabă dezvoltare a domeniilor schiabile (Tabel nr. 4). Potenţialul schiabil este mare şi în
acest caz cu un relief extrem de variat dispus sub formă de culmi prelungi, frecvent plane la
partea superioară, depresiuni longitudinale largi, sectoare de văi transversale înguste, până la
forme de chei şi defilee, înclinări ale versanţilor care depăşesc frecvent 35º şi valori mari ale
fragmentării verticale. Doar 1% din această regiune montană are altitudini care depăşesc
1500m însă acest aspect este compensat de cantităţile mari de precipitaţii sub formă de
zăpadă şi de grosimea şi durata mare a stratului de zăpadă. Lungimea medie a celor 15 pârtii
de schi este de 752m valoare semnificativ inferioară celorlalte două regiuni carpatice fiind
rezultatul investiţiilor reduse
1800
făcute în instalaţiile de transport
Average starting and finish altitude of ski slopes (m)

1600 1556
pe cablu, raportul dintre
1400 1319 1346
1382
instalaţiile de tip telescaun şi cele
1210
1200 de tip teleschi fiind de 1/8 (Figura
1000
1020
nr. 8) . După lungimea totală a
800
pârtiilor de schi pe primul loc se
600
situează staţiunea Băişoara
(4,5km) urmată de Semenic
400
(3,3km) la care se adaugă
200
domeniile schiabile din localităţile
0
Eastern Carpathians Sothern Carpathians Western Carpathians
Nucet, Stâna de Vale şi Mărişel.
Pentru pârtiile amanajate în
Figura nr. 9 Altitudinea medie de plecare şi sosire a pârtiilor de Carpaţii Occidentali media
schi din cele trei regiuni carpatice ale României
altitudinilor de la sosire este de
1210m, valoare superioară celei din Carpaţii Orientali deoarece în general pârtiile sunt mai
scurte. Domeniile schiabile din acesată regiune montană au o mare perspectivă de dezvoltare
deoarece se află în proximitatea unor aşezări urbane de talie mare (Cluj Napoca, Oradea,
Timişoara, Arad) în care numărul celor care îndrăgesc sporturile de iarnă creşte semnificativ
de la an la an.
Pentru evidenţierea gradului de dezvoltarea al domeniilor schiabile din Carpaţii
României considerăm că cel mai bun indicator este densitatea pârtiilor de schi care poate fi
calculat ca raport dintre lungimea totală a partiilor de schi dintr-o anumită regiune şi
suprafaţa acesteia. La nivelul zonei montane a României densitatea medie a pârtiilor de schi
este de 2m/km2 cu o serie de diferenţieri la nivelul regiunilor carpatice. Cea mai mare
densitate medie este de 2,7m/km2 în Carpaţii Orientali, urmaţi de Carpaţii Meridionali cu
2,5m/km2 şi Carpaţii Occidentali cu 0,5 m/km2.
Repartiţia în suprafaţă a pârtiilor de schi este una extrem de aleatorie remarcându-se
o densitate mai mare în cadrul unor domenii schiabile grupate în jurul unor centre urbane
sau staţiuni turistice separate între ele de suprafeţe de sute de km2 fără nici o amenajare în
acest sens.
În Carpaţii Orientali se remarcă o dezvoltare mai amplă a domeniilor schiabile din aria
montană a judeţului Maramureş (5m/km2) dar şi din sectorul sudic din aria montană a judeţelor
Braşov (12,2m/km2) şi Prahova (14,3m/km2). La polul opus se situează ariile montane ale
judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău care deşi totalizează o suprafaţă de cca.4100 km 2 nu deţin
nici o pârtie de schi. Nesemnificative ca importanţă sunt şi domeniile schiabile din ariile
montane ale judeţelor Neamţ (0,4m/km2), Bistriţa Năsăud (0,8m/km2), Suceava (1,9m/km2) şi
Harghita (2,5m/km2).
În Carpaţii Meridionali există densităţi mai mari ale pârtiilor de schi în ariile montane
ale judeţelor Hunedoara (8m/km2), Alba (7,2m/km2) şi Caraş Severin (4m/km2). Densităţi
reduse ale pârtiilor de schi caracterizează ariile montane ale judeţelor Sibiu (1,8m/km 2) şi Gorj
(0,9m/km2) la care se adaugă ariile montane ale judeţelor Argeş şi Vâlcea care nu deţin nici o
pârtie de schi.
În Carpaţii Occidentali aria montană a judeţului Cluj ere densitatea cea mai mare a
pârtiilor de schi ajungând la 3,3 m/km2 urmată la mare distanţă de ariile montane ale judeţelor
Bihor (1m/km2) şi Caraş Severin (0,8m/km2). O suprafaţă apreciabilă din Carpaţii Ocidentali
totalizând cca. 8000km2 reprezintă aria montană a judeţelor Alba, Arad şi Hunedoara unde nu
există nici o amenajare în acest sens.
În viitorul apropiat conform programelor derulate la nivel naţional densitatea pârtiilor
de schi va creşte în special în ariile montane unde valorile acesteia sunt nesemnificative fiind
vizate zone din Carpaţii Orientali (Bacău şi Vrancea) din Carpaţii Meridionali (Argeş şi
Vâlcea) şi Carpaţii Occidentali (Alba, Bihor, Hunedoara).

Concluzii

În comparaţie cu ţările alpine ale Europei unde turismul pentru practicarea sporturilor
de iarnă deţine o pondere foarte importantă în România se poate spune că această componentă
se află încă într-un stadiu incipient însă cu perspective foarte mari de dezvoltare, având în
vedere faptul că în ultimii ani a crescut interesul pentru acest domeniu. Abordarea domeniilor
schiabile poate fi făcută sub diferite aspecte însă considerăm că cel mai relevant indicator al
dezvoltării domeniilor schiabile din România este legat de lungimea totală a partiilor de schi
care la nivelul anului 2010 era de cca 168 km. Fără să mai facem referire la alte componente
ale infrastructurii turistice din acest domeniu (instalaţii de transport pe cablu, infrastructura de
cazare, infrastructura rutieră etc) se poate constata că domeniile schiabile din România sunt
marcate de o insuficientă dezvoltare a pârtiilor de schi.
Un alt indicator al dezvoltării domeniilor schiabile este densitatea reţelei de pârtii de
schi calculată ca raport dintre lungimea totală a pârtiilor de schi dintr-o anumită arie şi
suprafaţa acesteia. Pentru Carpaţii României densitatea medie a reţelei de pârtii de schi este de
2m/km2, remarcându-se variaţii importante ale acesteia între diferitele zone montane.
Domeniul schiabil cel mai dezvoltat din România (26% din lungimea totală a pârtiilor de schi)
se află amplasat în zona Carpaţilor de curbură în masivele montane Bucegi şi Postăvaru
precum şi în munţii Baiului, pe teritoriul judeţelor Prahova şi Braşov unde densitatea reţelei de
pârtii de schi este de 14,3m/km2 în cazul judeţului Prahova şi de 12,2m/km2 pentru judeţul
Braşov. Dezvoltarea acestui perimetru a fost iniţiată şi susţinută în perioada comunistă prin
amenajarea unor staţiuni montane de importanţă naţională în cadrul cărora lungimea pârtiilor
de schi este apreciabilă (Poiana Braşov-15 km, Predeal – 10 km, Buşteni – 5,5km, Azuga – 6,5
km, Sinaia – 6km). Principalul factor care a influenţat dezvoltarea domeniului schiabil din
acest sector este legat de proximitatea capitalei dar şi a unor oraşe mari ca Braşov, Ploieşti şi
Piteşti care asigură un flux de turişti apreciabil ca mărime şi destul de constant. Desigur că
rolul principal în asigurarea fluxului de turişti din zonă îl are capitala ţării - Bucureşti, din care
provin turiştii cu venituri mai mari decât în alte oraşe ale ţării.
În ultimii zece ani sub efectul europenizării forţei de muncă din România se constată
o creştere a interesului pentru dezvoltarea domeniului schiabil din alte judeţe ale ţării aflate
la o distanţă mare de Bucureşti. În această perioadă, la nivelul României, are loc o creştere a
lungimii totale a pistelor de schi cu cca. 37% ceea ce în valori reale înseamnă cca. 62 km.
Se constată o creştere accentuată a lungimii pârtiilor de schi din judeţele Maramureş,
Suceava, Harghita şi Hunedoara rămânând însă în continuare numeroase arii montane în care
nu există astfel de amenajări (judeţele Bacău, Vrancea, Buzău, Dâmboviţa, Vîlcea şi Mehedinţi
în care sectorul montan totalizează cca 7000km2).
În următorii ani perspectiva dezvoltării acestui domeniu este una foarte mare având în
vedere interesul crescut al turiştilor români pentru practicarea sporturilor de iarnă dar şi
orientarea autorităţilor locale spre atragerea de fonduri europene şi investitori care să
contribuie la amenajarea de noi pârtii de schi la standarde europene. Pentru aceasta există un
Program naţional de dezvoltare a turismului montan “Superschi în România”, prin care se vor
investi peste 130 milioane de euro pentru dezvoltarea domeniului schiabil din patru zone
montane ale ţării (Poiana Braşov – Valea Prahovei, Parâng – Vâlcan – Valea Jiului, zona
Maramureşului şi zona Sucevei).