CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE ALE SCHIULUI ALPIN

1.1 SCURT ISTORIC AL SCHIULUI ALPIN

Schiul alpin este un sport de iarnă care constă în coborârea unor

pante pe zăpadă, prin anumite puncte de trecere obligatorii, numite „porți”,
cu schiuri cu legături cu călcâi fix.
Dintre sporturile de iarnă, schiul este disciplina cea mai îndrăgită de
tineret datorită cadrului natural în care se practică şi satisfacţiilor ce le oferă
acelora care reuşesc să-i stăpânească tehnica.
Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării
infrastructurii echipamentelor de transport a oamenilor (teleferice) în
stațiunile de munte. Aceste echipamente schiorii sunt transportați până în
vârful celor mai înalți munți, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi a
înlocuit epuizarea fizică determinată de urcări. Acest sport este popular
oriunde există zăpadă pe pantele munților combinată cu infrastructura
adecvată transportului sciorilor. Astfel pârtii de schii se găsesc peste tot în
lume, chiar și în Dubai, Arabia Saudită unde temperatura medie anuală ese
între 24-34 grade celsius, cu minime de 31 de grade pe perioada nopții în
lunile iulie și august.
Principala preocupare tehnică a schiorilor este cum să își mențină
schiurile paralele, direcția de mers și viteza. Pentru un începător să execute o
ocolire sau să oprească alunecarea se folosește procedeul tehnic numit
„plugul”, dar schiorii mai avansați folosesc alte tehnici, rapide și mai elegante
cum ar fi „cristianele”. Pentru a face o cristiană, schiorul trebuie să își
rotească genunchii dar în același timp să își mențină corpul într-o poziție în
care trunchiul să orientat către vale, astfel încât numai genunchii și picioarele
să se rotească. Această metodă este mult mai rapidă și se folosește la
concursurile de coborâre.
Ca schior câștigi încredere atunci când schiezi pe o pârtie mai
abruptă, mai lungă și mai rapidă. În Europa dificultatea pârtiilor se dă de
culori, de la albastre, cele mai ușoare, urmate de roșii și negre, acestea din
urmă fiind cele mai dificile. Totuși nu există o regulă peste tot astfel încât
fiecare stațiune poate să își determine singură modul de marcare a dificultății
pârtiilor.
Au trebuit să treacă milenii pentru ca schiul să devină un mijloc
utilitar, un sport. Este o evoluţie logică, strâns legată de noile trebuinţe ale
omului modern spre o viaţă prosperă şi frumoasă.
În determinarea etimologiei cuvântului schi, punctul de pornire al
cercetătorilor l-a constituit studierea limbilor scandinave, slave şi
5
indoeuropene. Supoziţia că originea cuvântului ar putea fi din laponă se baza
pe considerentul că popoarele scandinave ar fi primit schiul de la laponi.
Dicţionarul enciclopedic român menţionează la cuvântul schi: obiect
din lemn, metal sau material plastic în formă de patină plată şi alungită, care
serveşte la alunecarea rapidă pe zăpadă şi Sport de iarnă practicat cu
schiurile. Schia (provine din franceză) a aluneca pe zăpadă cu schiurile, a
face schi, a practica sportul cu schiurile.
Schiul, înainte de a deveni un sport atât de iubit și chiar o pasiune
pentru unii, era un simplu mijloc de deplasare pe zăpadă folosit de războinici
sau vânători în timpul iernilor lungi și grele din tarile Scandinave și nordul
Rusiei, istoria oferindu-ne dovezi clare ce dateaza de aproximativ 5 milenii.
Primele indicii ce dovedesc existența schiurilor datează de acum
4500-5000 de ani. În anul 1933 în zona Rodoy din Norvegia s-au descoperit
anumite desene făcute pe stâncă ce reprezentau un bărbat pe schiuri foarte
înguste, construite din lemn ținând în mână un băț. Cele mai vechi schiuri au
fost descoperite în zonele mlăștinoase ale Rusiei, vechi de 8000 de ani.
Unele surse istorice, dar neconfirmate, susțin că termenul “ a schia”
nu era străin de zonele din Iran, unde se crede că triburile antice inventaseră
schiuri pentru deplasarea pe zăpadă confecționate din pieile animalelor
vânate.
Oamenii din zona Telemark, Norvegia sunt considerați în mare
măsură că cei ce au transformat schiul într-un sport, undeva la începutul
anilor 1700.
Ei au inventat tehnici și procedee folosite în controlarea vitezei la
coborârea pantelor, tehnici cunoscute de noi ca telemark sau cristiană. De
asemenea sunt considerati ca inventatorii săriturilor cu schiurile.
Echipamentele din acea perioada difereau foarte mult față de cele din prezent.
Schiurile aveau montat un dispozitiv de prindere, dar doar pe degetul mare,
călcâiul fiind lăsat liber să se miște în sus și în jos, acest tip de schi fiind
numit schi nordic.
La începutul anilor 1800 au fost organizate primele competiții și
constau în probe de schi, sărituri cu schiurile și schi-cros, folosind sistemul
nordic. Schiul câstigase din ce în ce mai multa popularitate și printre
europeni. La inceputul anilor 1900 au fost organizate primele Jocuri Olimpice
de Iarna desfasurate în Franta la Chamonix. Olimpiada a avut doar 5 sporturi,
dintre care doua probe de schi: sarituri cu schiurile și combinata nordica.
Acest lucru s-a intamplat pana în 1932 la Jocurile Olimpice de la
Lake Placid, SUA unde a fost introdusa o noua proba, cea de schi-cros. Odata
cu evolutia schiului, tehnicile și echipamentele au fost mult îmbunătățite.
Tehnica telemark era ideala pentru terenurile plate și abrupte ale Norvegiei,
insa nu putea fi adaptata pentru partiile din muntii Alpi sau altor munti
europeni din causa lipsei de control. Acest lucru a dat nastere la schiul alpin.
6
Echipamentele folosite în schiul alpin erau diferite fata de cele din schiul
nordic, gheata având priza la degete și la calcai, oferind schiorului
posibilitatea de a controla schiurile mai eficient în curbe și de a atinge viteze
mari. Disciplinele alpine de coborare și slalom au adus cu ele acest
echipament nou, iar la editia Jocurilor Olimpice de Iarna din anul 1936 ce a
avut loc în orasul Innsbruck, Austria, apare în premiera o noua proba al
schiului alpin: combinata alpina, o proba ce acumula suma punctele fiecarui
participant obtinute de la ambele probe.
Prin anii 1930 schiul a devenit tot mai popular în Europa, odata cu
aparitia teleschiului ce asigura transportul schiorilor pana în partea de sus a
partiei, iar imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial schiul
devine o afacere profitabila în Austria și Elvetia prin inaugurarea primelor
statiuni montane dedicate acestui sport. în ultimii 60 de ani aparitia scolilor
de schi și a instructorilor a facut ca acest sport sa creasca foarte mult atat ca
tehnica, dar și ca popularitate. Apoi, aparitia slalomului urias la Olimpiada
din 1952 în Oslo, dar și aparitia probei Super-G deviata din probele de slalom
urias și coborarea alpina, a obligat producatorii sa dezvolte echipamente
performante și sigure, iar pe atleti sa imbunatateasca metodele de
antrenament și tehnicile de schi.
Izvorât din nevoile vieţii din ţinuturile nordice, schiul a devenit
treptat, odată cu trecerea anilor, un mijloc de întrecere sportivă, câştigând din
ce în ce mai mulţi adepţi în rândul îndrăgostiţilor de natură, de frumuseţile
anotimpului rece.
Desi este considerat unul dintre cele mai scumpe sporturi, schiul ne
ofera placerea de a ne bucura de viata și de frumusetile naturii.

1.2 ÎNCEPUTURILE SCHIULUI ÎN ROMÂNIA

Prima dovadă documentară cu privire la apariţia schiului pe

meleagurile româneşti este furnizată de italianul Alexander Gwanina, în
cronica „Sarmatiae Europae descriptio" („Cronica Europei Sarmatice")
apărută la Kracovia în anul 1578.
Gwanin aminteşte despre schi în capitolul în care descrie
pământurile Carpaţilor păduroşi („Permio Regio") şi în capitolul „Locuitorii
din regiunea Ceremuşului" („Ceremisi Populi"), numind schiul - „Nartae",
termen folosit pentru schi în unele regiuni ruseşti şi în Polonia. Autorul este
uimit de repeziciunea cu care locuitorii acestor regiuni se deplasează pe
zăpadă, dovadă că ei folosesc de mult timp şi în mod obişnuit tălpicile lungi
de lemn care îi ajută iarna la vânătoare.
Din această regiune a Ceremuşului care atingea şi ţinuturile cele mai
nordice ale ţării noastre, schiul a coborât desigur şi mai spre sud, dovadă fiind
afirmaţia cercetătorului maghiar Istvan Chernel, care semnalează faptul că în
7
munţii Bihorului localnicii foloseau în secolul trecut un schiu primitiv pentru
deplasarea în timpul iernilor cu zăpadă mare.Următoarele izvoare
documentare cu privire la apariţia schiului, ne parvin începând cu anul 1837,
an când s-a constituit la Braşov „Societatea carpatină ardeleană" („Erdelyi
Karpat Egyesulet"), apoi cu „Trinitatea vremelnică" (1869), ai cărei
promotori au fost Nicolae Grigorescu, Alfred Bernath şi Dimitrie Grecescu.
Revista „Hercules" îşi informa cititorii, în anul 1893, că „săniuşul pe
picioare" se practica în mai multe localităţi ardelene, mai ales în zona
Clujului şi Bihorului. În 1895, în paginile aceleiaşi reviste, găsim ştiri despre
schiorii clujeni, prezenţi pe malurile Someşului sau cu ocazia excursiilor la
Turda, la Hoia şi pe Feleac, ale căror excursii se transformau în adevărate
curse de schi fond transformate în adevărate concursuri (neoficiale). Regăsim
informaţii de valoare în paginile acestei reviste, cum ar fi: parcurgerea
distanţei Cluj -Turda (35 km) în 5 ore şi 30 de minute, de către schiorii V.
Huliţa, L. Birkaş şi E. Toperţer, precum şi informaţii privind marea
contribuţie adusă la răspândirea schiului de către Academia de Comerţ şi
Clubul sportiv al tineretului studios din Cluj
La 3 noiembrie 1905 ia fiinţă societatea de schi din Braşov
aparţinând locuitorilor de naţionalitate germană „Kronstadter ski-
vereinigung" (K.S.V.), care are chiar în primul an de activitate 54 de
membrii.
Totuşi, cel mai mare eveniment al anului 1907 l-a constituit vizita la
Braşov a „părintelui" schiului alpin, Mathias Zdarski, care a venit la invitaţia
societăţii de schi „Kronstadter Schi - Vereinigung" (K.S.V.), pentru instruirea
schiorilor.
La 12 februarie 1909, K.S.V. organizează primul concurs de schi
disputat pe teritoriul ţării noastre, concurs disputat pe un traseu de 7,5 km şi
la care au participat 10 concurenţi. Acest concurs a fost reeditat în anii
următori, disputându-se în total cinci ediţii sub titulatura de „Campionatul
Ardealului", la ultimele trei ediţii fiind organizate şi întreceri feminine pe
distanţe scurte.
În anul 1911 se organizează, pe pârtia de bob de la Sinaia (400 m),
„Marele premiu al schiorilor". Concursul nu are reguli precise, femeile
concurează alături de bărbaţi, numărul concurenţilor abia se ridică la nouă,
dintre care trei femei. Practic, acest concurs a fost rezervat câtorva tineri din
aristocraţie, de unde şi lipsa lui de popularitate.
În acelaşi an se înfiinţează la Sibiu „Clubul de schi", datorită căruia
schiul pătrunde în munţii Cibinului şi ai Făgăraşului.

1.3 REGULI DE CONDUITĂ ALE SCHIORULUI PE PÂRTIE

Înainte de a merge pe o pârtie de schi, fiecare dintre noi trebuie să

8
fie informat şi să cunoască regulile de conduită ale unui schior pe o pârtie de
schi. Aceste reguli promulgate de Federaţia Internaţională de Schi (F.I.S.)
sunt următoarele:
1. Respectă schiorii de pe părtie. Pe o pârtie de schi, orice schior
trebuie să se comporte în aşa fel încât să nu pună în pericol pe alt schior sau
să-i aducă un prejudiciu.
Dacă esti schior începător folosește marginea pârtiei alagandu-ti un
culoar pe care sa cobori, nu pe toata partia dintr-o margine în alta, permitand
și altor schiori sa schieze conform nivelului și abilitatilor lor.
Dacă esti schior bun, ai grija sa ii feresti pe ceilalți care nu au apucat
sa citeasca acest decalog sau nu l-au inteles.
2. Stăpânirea vitezei şi a comportamentului. Orice schior trebuie să-
şi adapteze viteza şi maniera de a schia potrivit pregatirii tehnice, conditiei
fizice, starii zapezii, gradului de dificultate al partiei, conditiilor atmosferice
și densitatii traficului de pe partie sau mai pe scurt, schiati pe pirtii
corespunzatoare pregatirii fizice și tehnice pe care o aveti.
Daca esti schior incepator mergi incet, precaut și pe partii dedicate
incepatorilor. Nu te supra-aprecia și nu te aventura pe partii dificile unde poti
crea probleme schiorilor mai experimentati care coboara mai repede .
Daca esti schior bun nu te aventura pe partii usoare pentru incepatori
și nu schia în viteza mare aratand celor din jur ca stii sa schiezi și esti bun,
pentru ca un începător, prin neștiința sa iti poate crea probleme serioase.
3. Stăpânirea direcţiei de alunecare. Schiorul din deal, a cărui
poziţie dominantă permite alegerea unei traiectorii, trebuie să prevadă o
direcţie de alunecare care asigură siguranţa schiorului din vale.
Daca esti schior incepator schiaza incet, precaut și nu te supra-
aprecia pentru că și tu trebuie sa feresti pe altul care stie mai putine ca tine.
Daca esti avansat, dovedeste ca realizezi fragilitatea vietii și ca nu
trebuie luat totul în joaca pentru că nu esti singur pe partie, nu esti la
competitie
4. Deplasarea schiorului. Schiorul se poate deplasa spre deal sau
spre vale, prin dreapta sau prin stânga, dar întotdeauna de manieră destul de
largă pentru a preveni evoluţiile neașteptate a schiorilor depăşiţi (schiorul din
deal este obligat sa-l ocoleasca pe cel din vale).
Daca esti schiorul din deal incearca sa ocolesti schiorul din vale,
care inca se intreabă unde sa se opreasca, pe partea din spre interiorul partiei,
dinspre firul partiei, incercand sa anticipezi virajele schiorului din aval,
bazandu-te pe experienta și pe un eventual anunt verbal.
5. Obligaţia schiorului care traversează o pârtie. Orice schior care
traversează o pârtie sau un teren de exersare trebuie să se oprească, să se
asigure în principal din deal, apoi din vale şi apoi să traverseze pârtia.
Nu traversati partia pe latime inainte de a va asigura ca nu produceti
9
accidente.
6. Staţionarea pe pârtie. Orice schior trebuie să evite să staţioneze
pe o pârtie de schi, mai ales în trecerile strânse sau fără vizibilitate. În caz de
cădere schiorul trebuie să degajeze pârtia cât mai repede posibil.
Daca esti schior începător incearcă din sa nu te opresti în mijlocul
pârtiei, în zone cu vizibilitate redusa, în zonele inguste, la intersectia a doua
sau mai multe partii, în zonele intinse aproape plate unde se schiaza în viteza,
în zona “saritoarelor” (mai ales pe margine sau dedesubt).
Daca esti avansat, pregateste-te din timp sa reduci viteza și sa devi
precaut pentru ca sigur vei intalni pe cineva în mijlocul partiei, în zone cu
vizibilitate redusa, în zonele inguste, la intersectia a doua sau mai multe
partii, în zonele intinse aproape plate unde se schiaza în viteza, în zona
“saritoarelor” (mai ales pe margine sau dedesubt).
7. Urcarea sau coborârea pârtiei pe picioare. Schiorul care urcă sau
coboară pe picioare o pârtie de schi nu poate utiliza decât marginea pârtiei,
îndepărtându-se de aceasta în caz de vizibilitate proastă.
8. Respectarea semnalizărilor. Orice schior trebuie să respecte
semnalizările existente pe o pârtie de schi.
9. În caz de accident. În caz de accident orice schior trebuie să
acorde primul ajutor, în cazul în care nu este pregătit pentru aceasta va lua
legătura cât mai rapid cu Salvamontul, fără a interveni asupra accidentatului.
10. Identificare. Orice persoană martor sau parte responsabilă a unui
accident trebuie să-şi decline identitatea. Cel care a provocat accidentul
trebuie sa ramana pe loc și sa raspunda pentru pagubele materiale și fizice pe
care le-a produs prin declinarea identitatatii în fata organelor abilitate, în
cazul în care a fost martorul unui accident sau l-a provocat el insusi.

CAPITOLUL 2

ECHIPAMENTUL DE SCHI

La fel ca în toate celelalte sporturi, pentru a putea învăța să schiem

avem nevoie de un echipament specific. În primul rând îmbrăcămintea
trebuie să fie adecvată anotimpului rece. Astfel, pentru a nu vă expune capul
10
și urechile temperaturilor scăzute este indicat să le protejați cu o căciulă, dacă
există posibilitatea, o căciulă specială de schi. O jachetă (preferabil de schi)
sau un hanorac, fabricate din materiale care mențin temperatura corpului,
permit acestuia să respire și sunt impermeabile. De asemeni mănușile de schi
sunt foarte importante, dar nu se vor folosi niciodată mănusi cu un singur
deget deoarece acestea împiedică prinderea corectă a mânerului bețelor de
schi. Pentru a vă proteja ochii de razele solare sunt indicați ochelarii (de schi
sau de soare) cu condiția ca acestia să fie fabricați din materiale incasabile
pentru a preveni eventualele accidente generate de spargerea ochelarilor.
În ceea ce privește materialele sportive necesare schiului, acestea
sunt schiurile, legăturile, clăparii și bețele sunt indispensabile. Fără acestea
nu putem schia. Lungimea schiurile pentru începători nu trebuie să
depăsească înălțimea schiorului. Ideal este ca lungimea acestora în poziție
verticală sprijinite pe sol să ajungă în dreptul feței sciorului. Alegerea
legăturilor se va face în funcție de greutatea schiorului și de nivelul lui de
pregătire (schior începător, de nivel mediu sau avansat). Clăparii
(încălțăminte specială pentru schi) sunt probabil componenta cea mai
importantă a echipamentului de schi. Proba acestora se va face cu o singură
sosetă. în primul rând claparii trebuie sa fie confortabili. Asta inseamna ca
pot și incaltați fara nicio problema, iar dupa 5, 10 minute de mers nu aveti
zone în care sa va bata. Claparul ar trebui sa se simta rigid și cel mai
important sa nu puteti ridica calcaiul în momentul cand veti impinge cu tibia
în limba claparului, bineinteles atunci cand el este inchis. Acesta face
legatura dintre schior și schiuri. Orice miscare a gleznei va avea un efect
imediat asupra schiurilor. Daca claparii sunt mai mari decat trebuie, schiurile
nu vor raspunde corect la miscarile pe care le transmiteti. în mod normal ar
trebui sa fie aceeasi marime ca la pantof. Este recomandabilă folosirea unor
clăpari care să aibă carâmbul cât mai înalt și posibilități multiple de reglaj.De
asemeni lungimea bețelor este importantă, lungimea acestora nu va depăsi
nivelul cotului flexat cu antebrațele paralele cu solul. Bețele trebuie să fie
dotate cu rondele, pentru a ne se afunda în zăpadă. Pentru adulți este
recomandată folosirea bețelor cu lungime de 1,25 m.).
Mersul în clăpari se simte diferit fata de mersul în bocanci normali.
în mod normal atunci pășim se aseaza toata talpa pe sol, dar atunci cand
sunteti incaltat cu claparii veti pune în prima faza calcaiul pe sol și ulterior
vârful piciorului și aceasta, pentru ca sunteti incaltat cu un bocanc de plastic,
care nu este flexibil ca incaltarile obisnuite.
Legat de transportul schiurilor exista 3 variante. Acestea pot fi
transportate, talpă în talpă pe umar, cu varfurile inainte. Trebuie în prealabil
sa le prindeti intre ele. A doua varianta ar fi aceea de a le transporta în poziție
verticală tinandu-le din dreptul legaturiilor. Aceasta este recomandata atunci
cand va aflati în locuri aglomerate. și a treia, în caz ca nu aveti destula forta
11
le puteti cara la subrat.

2.1 CARACTERISTICILE SCHIURILOR

Producătorii consacrați în schiuri incearca, an în an sa fie la nivelul

exigentelor pieței. În alegerea schiurilor trebuie să avem în vedere
următoarele trei caracteristici fizice:
 lungimea schiului;
 greutate corporala;
 nivelul de deprinderi în domeniul schiului.
Lungimea schiului
Marimea schiurilor este determinata de combinatia diferitelor
insusiri ale schiului din categoria respectiva și preferintele individuale ale
schiorului.
Schiurile mai scurte sunt mult mai usor manevrabile, în schimb
schiurile mai lungi sunt mai stabile la viteze mai mari, deoarece cantul cu
care “se agata” în zapada are o mai lunga suprafață de contact.
De obicei schiul trebuie sa fie mai mic cu 15-20 cm decât inaltimea
schiorului, dar sunt și cateva exceptii, precum:
Greutatea corporala: schiorii cu supragreutate trebuie sa aleaga
schiuri cu doar 10-15 cm mai mici decat inaltimea lor, pentru ca schiul sa nu
se scufunde în zapada ci sa ramana pe zăpadă. Schiorii cu greutatea sub
medie trebuie sa aleaga schiuri cu 20-25 cm mai mici decat inaltimea lor.
Schiul mai scurt și mai usor nu ne solicita atat de mult din punct de vedere
fizic.
Nivelul de cunostinte: pentru incepatori schiul poate fi cu 20-25 cm
mai mic decat inaltimea lor, deoarece manevrarea acestora este mai usoara.
Pentru profesionisti schiul poate fi cu 10-15 cm mai mare, deoarece pentru
aceștia, la viteză mare conteaza fiecare milimetru.
Stilul: schiorul care vrea sa ia viraje mici pe partie și nu-i place
viteza, trebuie sa aleaga un schi cu 20-25 cm mai mic, iar cel caruia ii place
viteza, trebuie sa aleaga un schi cu 10-15 cm mai mic decat inaltimea lui.
Extremele precum: schiorul care este prea ușor, prea scund,
incepator, vrea sa ia viraje mici, nu inseamna ca trebuie sa utilizeze un schi
mai mic cu 35 cm decat inaltimea lui.
Este important sa fim realisti în ceea ce priveste nivelul nostru de
cunostinta și sa nu subestimam ori supraestimam aptitudinile noastre.
In general amintim 3 categorii de schiuri:
 incepator- mijloc/mediu;
 mijloc/mediu- avansat;
 avansat- profesionist.
Incepatorii trebuie sa aleaga schiuri mai moi, care sunt flexibile și
12
pot fi usor controlate la viteze mai mici, dar la viteze mai mari își pierd
stabilitatea. Un schior dinamic și sigur de sine are nevoie de un schi masiv și
dur, care la viteze mari ramane controlabil, dar la viteze mici este insensibil.
Trebuie sa tinem cont și de faptul ca schiul nu depinde numai de
viteza și tempo, ci și de combinatia vitezei și a greutatii. De aceea schiorii cu
supragreutate, chiar daca sunt incepatori, trebuie sa aleaga din gama de
schiuri pentru mijloc/mediu- avansati. Luand în considerare și structura
schiului, doar un schi masiv poate da tinuta adecvata. Un schi cu o structura
mai moale, cu un schior cu supragreutate va merge unde vrea schiul și nu
unde vrea schiorul. Schiorii cu greutatea sub medie trebuie sa aleaga un schi
mai moale, fiindca este important flexibilitatea schiului, care este cerinta de
baza a tehnicii carving.
Trebuie sa amintim conexiunea dintre marime, sidecut și radius,
deoarece multi privesc specificarea radiusului la un schi criteriu de baza, cu
toate ca radiusul în sine nu poate spune mult despre importanta caracteristicii
schiului. Mai degraba se ofera radiusul din selectia marimii și a sidecut-ului,
decat invers.
Principala caracteristica a unor categorii de schiuri este sidecut-ul,
adica cele trei numere care definesc arcul lateral al schiului și care indica
latimea schiului în milimetri în fata, la mijloc și în spate. Desigur multi alti
factori joaca un rol important (compozitie, structura, tarime, materiale, talpa
de schi, tipul placii etc).
Raza unui schi se poate da din nenumarata combinatie a sidecut-
urilor și marimilor. Chiar și aceeasi marime poate sa fie o diferenta mare în
cazul a doua schiuri cu sidecut-uri diferite, avand radiusul la fel. Unul poate
sa fie schi de cros, altul schi all-mountain, avand proprietati complet
deosebite. Merita deci sa alegem marimea în cunostinta sidecut-ului, pe baza
caruia putem obtine radiusul potrivit sau putem alege inaltimea pentru
radiusul dorit.
Radiusul este o notiune geometrica, care indica raza de rotatie a
schiului, semnul folosit este: R și este dat în metri. Ne arata lungimea
circumferinței în care schiul respectiv poate face virajul de 360 de grade.
Radiusul unui schi traditional a fost intre 30-40 de metri. De aceea cu cat
vrem sa luam viraje mai scurte, cu atat avem nevoie de mai multa forta și
sensibilitate la aparitia deviatiei.
Geometria schiului, care este marcat cu 3 numere, de ex. 120-74-104
inseamna ca în punctul cel mai lat din fata schiul are o latime de 120 mm, în
mijloc pe punctul cel mai ingust are o latime de 74 mm iar în punctul cel mai
lat din spate are o latime de 104 mm. Din aceste 3 numere și lungimea
schiului putem calcula radiusul la un schi.
Datorita producatorilor, schiurile sunt facute pentru mai multe partii
de schi. Exista schiuri de partie pentru agrement și competiție și în categoria
13
mijloc/mediu și avansati schiuri cross, allround, freestyle și freeride.

2.2 CATEGORII DE SCHIURI

Schiurile pot fi catalogate în 6 categorii principale:

1. Categoria RACE - schiuri cu structură solidă.
Schiurile din categoria race sunt facute pentru schiorii avansati.
Avand în vedere compozitia și structura lor, ele raman stabile și la viteze mai
mari.
Sunt schiurile cele mai rigide și cele mai grele dar care rasplatesc un
schior care are tehnica necesara. Sunt cele la care precizia și viteza sunt
esentiale iar confortul este pe ultimul loc. Construite în general cu una sau
doua placi de titan și cu miez din lemn transforma energia în viteza. Sunt
create special pentru partii cu zapada inghetata și pentru un stil de schi
agresiv. Pentru a putea trece cu viteza mare de la un viraj la altul latimea la
mijloc este de 64-68 mm. Un schior care nu are conditiile necesare (partie sau
conditie fizica ) s-ar putea sa nu le aprecieze.
În categoria race putem distinge două subcategorii:
Slalom (SL):
 cu un radius mic (10-12 m la o lungime de 160cm);
 forma carve (larg în fata și spate și ingust în mijloc);
 viraje mici cu forta musculara mare.
Giant Slalom (GS):
 cu un radius mai mare (17-19m la o lungime de 170cm);
 forma aproape dreaptă (intre fata, mijloc și spate avem
diferente mici);
 viraje mai mari cu viteza mare.
Schiurile race sunt specializate pe viraje largi (GS radius 18 m< )
sau viraje scurte (SL radius 12-14 m ) fiecare exceland doar în categoria sa.
2. Categoria ALLROUND
Schiurile recreationale sunt perfecte pentru schiorii incepatori spre
medii, care aduna 10, poate 15zile de schi pe sezon daca au facut o pasiune.
Acestea sunt moi și se arcuiesc cu minimum de efort. Flexibilitatea le face sa
fie comode și sunt ideale pentru schiorii inceti deoarece nu necesita viteza
prea mare pentru a fi angajate în viraj. Schiul allround este mai lat și mentine
bine schiorul pe suprafata zapezii.
Carcteristici ale schiurilor allround:
 schiurile au formă standard și structură moale;
 au un radius mediu (14-16m la o lungime de 160cm);
 mai mic decat 72mm în mijloc;
 recomandat pentru incepatori- mijloc/mediu.
3. Categoria CROSS
14
 Au în general radiusul, adica raza de virare, undeva în intervalul 12-
17 m și sunt create în mare parte pentru partie. Lățimea la mijlocul lor este de
67-80 mm. Ca și constructie se apropie de cele race, fiind mai rigide decat
cele recreationale și se adreseaza schiorilor medii spre avansati. Au o
traiectorie exacta, nu mai vibreaza la viteze mari și au aderenta buna pe partii
cu zapada compacta, gheata. în cazul în care schiorul nu are tehnica adecvata
pentru acest tip de schiuri, atunci ele vor fi mai greu de schiat decat cele
recreationale.
4. Categoria All-MOUNTAIN
Majoritatea schiorilor detin o singura pereche de schiuri. Pe
parcursul unui sezon conditiile de schi sunt variabile iar schiurile all-
mountain devin alegerea cea mai populara. Ele sunt construite pentru a face
fata unor conditii cat mai diverse, de la partii batute, la un amestec, la
powder. Schiurile all-mountain au structura schiurilor cross, cu o forma mult
mai lată (72-85mm în mijloc) și favorizeaza schiul pe pârtie cat și pe cel off-
pârtie.
5. Categoria FREESTYLE (Park`n Pipe)
Schiurile freestyle se caracterizează prin faptul că pot fi folosite în
alunecare cu fața și cu spatele. Practic fiecare schiu nu are coadă, în schimb
are două vârfuri.
Beneficiaza de o contructie ranforsata, usoara și au o forma
simetrica sau aproape simetrica. în general legaturile sunt montante la +7cm
mai în fata punctului traditional. Schiurile de park pot fi solutia pentru cei ce
nu isi gasesc identitatea în modelele recreationale, materialele usoare și moi
din care sunt contruite le fac usor de manevrat, totusi, alegerea inteleapta
raman schiurile recreationale.
6. Categoria FREERIDE (Big mountain)
Sunt schiurile folosite predominant de cei cu un nivel mediu-avansat
și apetit pentru aventura și adrenalina. Acest gen de schiuri au constructie
usoara, cu un radius foarte mare (20-50m), lungimea lor este de +180 cm, iar
la mijloc măsoară peste 85 mm. Sunt greu de scufundat în zapada mare,
powder. Majoritatea beneficiaza de rocker și coada ridica pentru a nu se agata
în zapada  variata.
Toate aceste categorii de schiuri sunt fabricate pentru barbati, femei,
unisex și chiar pentru juniori. Schiurile pentru femei se deosebesc în design și
structura. Schiul este mai usor, are o constructie mai moale, spatele legaturii
este ridicat iar partea botului este adus mai în fata, pentru obtinerea ideala a
centrului de greutate. Cu toate acestea, femeile sportive și sigure de sine pot
sa aleaga și din gama unisex.
Pentru incepatori este recomandat sa aleaga schiuri mai scurte, iar
avansatii și profesionistii pot sa aleaga orice marime, depinde pentru ce
viteza, zapada și viraje vor sa foloseasca schiurile. De asemeni pentru
15
incepatori este recomandat schiul care nu este prea lat în spate, deoarece
conducerea în viraje este mai grea pentru cei care nu sunt familiari cu
carvingul și aluneca mai degraba pe toata talpa schiului.
Schiurile cu un profil mai solid și mai ingust au fost proiectate
pentru viraje și viteze mai mari. Pentru viteza mai mare este necesara marime
mare, pentru ca schiul sa poata ramane stabil.
Schiul cu un sidecut mai lat de obicei se imperecheaza cu o marime
mai scurta și un radius mai mic, în timp ce schiurile cu un profil mai ingust
au fost proiectate pentru viteze mai mari și viraje mai lungi, astfel merita ales
și o marime mai mare.
Schiurile mai late în mijloc sunt mai stabile și mai diversificate,
deoarece au suprafata talpii mai mare, în asa fel sunt mai accesibile pentru
partiile neamenajate și zapada topita/zloata. Schiurile special late în mijloc
sunt pentru pulvar și freeride.
Schiurile inguste în mijloc functioneaza cel mai bine pe partiile
ghetoase și dure și permit schimbarea mai rapida în viraje.

2.3 BETELE DE SCHI

Folosirea corecta a betelor ajuta foarte mult la inlantuirea/legarea

virajelor, la sincronizarea miscarilor, și la obtinerea și mentinerea
echilibrului. O priza corecta pe manerul batului este prima conditie pentru a
puncta corect cu batul de schi. Introduceti mana prin curelusa batului, și apoi
apucati ferm manerul batului de schi.
Un aspect foarte des neglijat este pozitia mainilor fata de corp. Ideal
este sa aveti intre maini o distanta putin mai mare (cu cca 10 cm) decat
latimea corpului vostru. Ideal este ca incheieturile mainilor sa iasa în afara
proiectiei corpului cu aproximativ 10 cm. Mânerele betelor nu trebuiesc
strânse excesiv, dar este necesară o priza ferma pe ele. Bratele trebuie sa fie
relaxate, și în pozitia corecta umeriisă nu fie ridicati. În plan vertical mâinile
trebuie sa se afle putin deasupra nivelului taliei. Din aceasta pozitie, varfurile
betelor ar trebui sa se afle în spatele calcaiului claparilor, în pozitia initiala de
incepere a alunecarii.
Inceputul miscarii de punctare cu batul presupune o rotire a
incheieturii mainii astfel incat monturile pumnului sa ajunga în sus (se roteste
partea de sus a incheieturii mainii - cea dinspre degetul mare - spre interior).
Traiectoria descrisa de varful batului nu trebuie sa fie una dreapta, spre în
fata, ci usor în exterior, insa în orice caz varful trebuie sa depaseasca varful
claparului. Varful batului trebuie sa atinga usor zapada, fiind gata pentru a
puncta, dar nu trebuie sa ramana prea mult timp în contact cu zapada.
In cele mai multe situatii, punctarea trebuie sa fie usoara, nu
energică, prin infigerea betelor în zapada. Un balans bun al betelor aduce
16
imediat o sincronizare buna a miscarilor, și un ritm al virajelor. Numai în
situatii deosebite, cum ar fi printre movile / denivelari / bose, o punctare
energica poate sa fie buna pentru echilibru.
Momentul potrivit pentru a puncta este la asezarea schiurilor pe cant.
Miscarea descrisa de batul de schi ajuta la asezarea partii superioare a
corpului în directia virajului urmator, și ca urmare virajele se inlantuie mai
cursiv, și tendinta de a derapa este mult mai putin pronuntata. De retinut ca,
în cazul virajelor scurte, o data ce batul interior a facut punctarea, celalat bat
(varful) trebuie sa inceapa miscarea spre inainte.
Dimensiunea betelor are o importanta deosebita, și prea adesea
neglijata, în consolidarea pozitiei schiorului. Folosirea unor bete prea lungi
va poate pune în pozitia “pe spate”, unde aveti o stabilitate redusa, iar centrul
de greutate se va afla în spatele pozitiei de echilibru.
De asemenea, daca mainile sunt în spatele corpului, pozitia pe
schiuri va fi tot “pe spate” - și nu este de vreun folos. Daca tineti mainile prea
jos veti avea o pozitie artificiala “în fata”, pentru ca este determinată de
aplecarea trunchiului, și nu din flexarea genunchilor.
Bratele nu trebuie sa se incruciseze, în mod normal, în fata corpului
(desigur, nici în spatele acestuia), pentru ca astfel vor provoca o rotatie
involuntara a trunchiului, și se pierde controlul virajului (de obicei se
derapeaza în exces). Betele sunt un foarte bun “barometru” al problemelor de
echilibru: pastrarea contactului cu zapada prelungit dupa punctare, tarairea
betelor pe zapada pentru echilibrare, prize prea stranse pe manerul betelor
(crispare), etc. O privire rapida asupra modului în care un schior isi
controleaza bratele, mainile și implicit și betele poate sa fie edificatoare
pentru stilul și nivelul de schi al acestuia, precum și a unor lacune în tehnica
schiorului.

CAPITOLUL 3

ELEMENTE TEHNICE DE BAZA în SCHIUL ALPIN

Introducerea în mediul specific montan, are rolul de a familiariza

studenții cu aspectele necunoscute, respectiv terenul de lucru şi
caracteristicile acestuia, obiective şi caracteristici fundamentale ale activităţii,
organizarea grupei. Studenții trebuie să cunoască aceste aspecte pentru a
putea utiliza la maxim informaţiile furnizate. Având în vedere caracteristicile
de input ale studenților, este indicat ca această fază să se desfăşoare într-un
mediu plăcut şi în siguranţă, din acest motiv pârtia şcoală prin care înţelegem
o porţiune delimitată a pârtiei cu caracter didactic, având o înclinaţie mică
(sub 20°) care se termină în semiplat, plat sau contrapantă, este opţiunea cea
mai eficientă.
17
 Aici cursanţii se simt în siguranţă şi îşi pot manifesta abilităţile şi
personalitatea. Tot în această fază are loc cunoaşterea grupului şi stabilirea
raporturilor de comunicare, dezvoltându-se încrederea şi manifestarea
interesului pentru activitate.
Implementarea noţiunilor de bază despre echipament şi utilizarea
acestuia, are rolul de a asigura o bază pentru activitatea motorie ulterioară.
Un prim aspect în această privinţă îl reprezintă delimitarea modului de
transport al echipamentului. Explicarea într-o formă simplă, coerentă a
structurii şi funcţiunii de bază a echipamentului este o condiţie sine qua non a
etapei de familiarizare. De multe ori în activitatea practică această fază este
neglijată pe considerentul lipsei de timp, dar o considerăm extrem de
importantă pentru faza iniţială de achiziţie a deprinderilor specifice.

3.1 POZIŢIILE FUNDAMENTALE, MERS, ALUNECĂRI

Poziţiile fundamentale în schiul alpin sunt poziţii nenaturale, într-o

stare de aparent non-echilibru. Succesiunea învăţării acestora are la bază două
forme, prima corespunzând execuţiei fără schiuri, iar a doua corespunzând
execuţiei cu echipament complet. Odată ce cursanţii sunt familiarizaţi cu
echipamentul şi mediul ambiant este mult mai uşor să se propună activităţi
care au drept scop identificarea mişcărilor de bază din schiul alpin, respectiv
mişcările de echilibru static: poziţia statică fundamentală (care diferă de
ortostatism tocmai prin construcţia specială a clăparilor de schi care
generează o flexie pronunţată a membrelor inferioare) şi variante ale acesteia
(înaltă, medie şi joasă), poziţia de recul şi poziţia de avântare (în plan antero-
posterior), poziţii de echilibrare laterală (în plan latero-lateral). Toate aceste
poziţii specifice au la bază mecanismul de poziţionare a C.G.G. (centrul
general de greutate) în condiţii de echilibru static, care precede în învăţare
echilibrarea dinamică.
Procedeele de mers (alternativ şi cu împingere simultană), urcare
(oblică, în trepte, în foarfece şi în pas bătut) şi întoarcere (prin paşi succesivi,
evantai sau 180° şi prin săritură) reprezintă acţiuni motorii de echilibrare
dinamică, care se învaţă după ce s-au consolidat poziţiile fundamentale în
formă statică cu echipamentul specific. În această etapă majoritatea
cursanţilor sunt pregătiţi pentru alunecare şi implicit pentru învăţare
Mersul alternativ este primul procedeu care se învaţă în această
etapă datorită asemănării pronunţate cu mersul obişnuit, diferenţa făcând-o
ciclul pasului care nu este pendulat ci alunecat şi lucrul membrelor superioare
care ajută echilibrul dinamic prin punctare. Odată fundamentată alunecarea se
poate trece la un control mult mai stabil care implică alunecare prin
împingere simultană (intervine fenomenul de încărcare-descărcare şi balans
antero-posterior), procedee de urcare (iniţial oblic, derivat din mers
18
alternativ şi apoi în trepte unde intervine sprijinul pe canturi şi schimbul de
greutate specific schiului alpin) şi schimbarea direcţiei de pe loc.
O atenţie particulară în cadrul acestei etape de învăţare este dată
tehnicii voluntare de cădere şi ridicării din căzătură, înainte de a se trece la
alunecarea propriu-zisă.

În schiul alpin există 4 modalități de deplasare (alunecare) pe schiuri

la vale:
 alunecarea - schiurile se deplaseaza pe lungimea lor, în
directia în care sunt deplasate;
 deraparea – schiurile se afla perpendicular pe directia
deplasarii;
 ocolirea cu tehnica clasica – este o combinatie intre
alunecare și deparare în timp ce schiurile efectueaza virajul,
cozile acestora vor lasa o urma mai lata decat varfurile;
 carving ( virare cu tehnica moderna ) – atunci cand varfurile
și cozile schiurilor, în ocolire, merg pe aceeasi urma, acelasi
arc de cerc creat pe zapada.
Schiorul pentru a putea executa ocolirile pe care și le propune
execută o serie de mișcări care deplasează centrul de greutate dintro parte în
cealalta a schiurilor sau deplasează schiurile dintro parte în cealaltă a
centrului de greutate ( soldurile ). Indiferent că este pe o suprafață plată sau
pe o pantă abruptă, schiorul, în deplasarea sa pe schiuri poate sa realizeze 4
tipuri de miscari:
 miscari de balans: pentru mentinerea echilibrului în timpul
coborarii;
 miscari de cantare: pentru schimbarea unghiului dintre
schiuri și zapada;
 miscari de rotatie: pentru rasucirea schiurilor și ghidarea lor;
 miscari de control a presiunii pe schiuri: pentru a controla
fortele care se exercita asupra schiurilor.
Miscarile de balans intervin atunci când vorbim de menținerea
echilibrului, mișcări pe care schiorul le execută în alunecarea sa la vale.
Mișcări care pot afecta echilibrul:
 schimbarea distantei dintre schiuri;
 flexia și extensia gleznelor, genunchilor, soldurilor și
coloanei vertebrale;
 miscarile antero posterioare și miscarile laterale pentru
schimbarea centrului de greutate;
 miscarile bratelor și ale capului;
 relaxarea și incordarea muschilor.

19
 Echilibrul dinamic este cheia succesului în tehnica moderna de schi.
Miscarile de cantare ofera schiorului posibilitatea de a:
 schimba directia;
 controla viteza;
 modifica forma virajului și dimensiunea;
 aluneca, derapa sau a efectua un viraj carve;
Miscarile de cantare provin din mutarea centrului de greutate și pot
fi impartite în 2 categorii:
 înclinarea în viraj care presupune inclinarea intregului corp
în interiorul virajului;
 arcuirea care presupune formarea unor unghiuri intre diferite
segmente ale corpului (a labelor picioarelor din glezne, a
gambelor din genunchi, a coapselor din sold, a partii
inferioare a coloanei vertebrale și a intregului corp).
Ideea generala este ca dacă gradul de inclinare este mai mare cu atat
gradul de cantare este mai mare. Arcuirea este flexia și extensia pe un plan
lateral sau diagonal. Inclinarea diferitelor parti ale corpului în timpul virajului
va ofera:
 marirea sau micsorarea gradului de cantare fara sa modificati
inclinarea generala a intregului corp;
 mentinerea starii de echilibru;
 rezistenta la fortele care actioneaza asupra schiurilor în
timpul virajului;
 cresterea și descresterea rapiditatii miscarii picioarelor;
 modificarea formei virajului;
 negociaza schimbarile de teren și de zapada;
 cele mai multe viraje combina inclinarea cu arcuirea.
Miscarile de rotatie presupun rotirea unor parti ale corpului în raport
cu altele. Prin miscarile de rotatie impreuna cu miscarile de cantare și cele de
control ale presiunii se realizeaza initierea și conducerea virajului. Daca în
timp ce schiorul aluneca cu schiurile pe lat efectueaza o miscare de rotatie a
picioarelor schiurile se vor roti și ele efectuand un derapaj. Daca schiorul în
timp ce aluneca pune schiurile pe cant muta centrul de greutate spre varful
schiurilor și aplica o miscare de rotatie din genunchi atunci urma pe care o va
lasa schiul va fi un arc de cerc. Va fi un viraj carve și nu un viraj derapat.
Miscarile de rotatie pot fi produse sau stopate cu ajutorul muschilor,
cu ajutorul punctarii sau a unei cantari. Schiul implica mai multe feluri de
miscari de rotatie. Cele mai multe schimba directia schiurilor, dar combinate
cu miscarile de balans, cantare și de control al presiunii fac virarea schiurilor
mult mai usoara și mai exacta, unul dintre obiectivele urmarite în timpul
coborarii pantei. Incepatorii tind sa foloseasca miscarile de rotatie la o scara

20
foarte mare, de multe ori implicand intregul corp pentru a initia un viraj.
Schiorii avansati folosesc miscari de rotatie mult mai subtile, numai ale
trenului inferior și care sunt distribuite continuu și egal de-a lungul virajului.
Cele mai importante miscari de rotatie sunt:
 miscarea de rotatie a pieptului, umerilor și capului (trenul
superior);
 miscarea de contrarotatie;
 miscarea de rotatie a picioarelor.
Miscarea de rotatie a trenului superior este o miscare foarte
puternica dar ineficienta pentru virarea schiurilor deoarece energia cedata de
miscare ar trebui sa parcurga soldurile, genunchi și de abia dupa aceea sa
ajunga în glezen și sa efectueze miscarea de rotatie a schiurilor. Virarea cu
ajutorul miscarii de rotatie a trenului superior a fost predata acum multi ani.
în tehnica moderna de schi ea nu se mai preda.
Miscarea de contrarotatie poate fi foarte usor explicata cu legea lui
Newton: pentru fiecare forta exista una egala dar de sens contrar. Adica daca
folosesti o forta sa rotesti pieptul intr-o directie va aparea o forta de sens
contrat care va roti picioarele și schiurile în sens contrar.
Miscarea de rotatie a picioarelor este o simpla miscare de rasucire a
picioarelor care face schiurile sa vireze. în conditii normale de schi rasucirea
picioarelor este o metoda optima deoarece transferul energie la schiuri se face
foarte rapid.
Anticiparea este actiunea de pregatire a noului viraj. în acest caz
pieptul, umerii, mainile și capul devin ca o ancora pentru solduri, genunchi și
schiuri. La finalul virajului, trenul superior se orienteaza spre noul viraj, iar
trenul inferior il urmeaza.
Miscari pentru controlul presiunii pe schiuri sau abilitatea de a
manipula presiunea exercitata de fortele exterioare și interioare asupra
schiurilor este catalogata ca una dintre cele mai dificile parti ale tehnicii de
schi. Pentru controlul presiunii este necesara o actiune constanta a muschilor
și folosirea unor miscari care sa echilibreze fortele de-a lungul schiurilor,
dintre schiuri și zapada. Presiunea pe schiuri poate fi controlata prin
repozitionarea centrului de greutate, prin micsorarea razei de virare, viteză,
gradul de arcuire a incheieturilor, unghiul de cantare și distributie a greutatii.
Balansul antero-posterior controleaza distributia fortelor de-a lungul
schiurilor.
Viteza afecteaza și ea presiunea pe schiuri. Cu cat viteza este mai
mare cu atat presiunea este mai mare. Flexia și extensia incheieturilor
afecteaza presiunea pe schiuri. Daca se efectueaza o flexie rapida atunci
presiunea scade iar atunci cand miscarea de flexare s-a oprit presiunea creste.
Pentru extensie rapida este invers. Flexarea poate ajuta de asemenea la
absorbtia denivelarilor, schimbarilor de panta și a schimbarilor de zapada.
21
Daca unghiul de cantare creste atunci greutatea și celelalte forte sunt aplicate
pe o suprafata mai mica deci presiunea creste. Daca unghiul de cantare scade
presiunea pe schi scade.
Schimbarile de pe un picior pe altul ale greutatii pot de asemenea
controla presiunea. în ultima faza a virajului presiunea pe schiul exterior
“vechi” scade iar presiunea pe “noul” schi exterior creste. în timp ce
greutatea este mutata de pe piciorul exterior pe noul picior exterior care se
intinde în timp ce piciorul interior se flexeaza. Aceasta schimbare de greutate
de pe un picior pe celalalt și flexarea piciorului interior dezvolta balansul
lateral al centrului de greutate.
În general începatorii folosesc miscarile de rotatie. Se afla de obicei
cu centrul de greutate pozitionat în spatele legaturilor, cozile schiurilor fiind
incarcate iar varfurile nu. Cantarea este aproape inexistenta, schiurile
aflandu-se pe toata durata virajului pe lat și nu pe cant. Pentru a progresa în
primul rand trebuie sa corecteze pozitia, centrul de greutate trebuie sa fie în
fata, varfurile schiurilor trebuie sa fie incarcate. Trebuie sa impinga cu tibia
în limba clăparului și mainile trebuie sa fie tot timpul în fata. Este
recomandabil ca în acest stadiu să se folosească numai partiile usoare.
Schiorii medii sunt acei schiori care efectueaza viraje cu derapaj.
Acesti schiori ar trebui sa efectueze balansul vertical ( flexie și extensie pe un
plan perpendicular pe panta ). Sa renunte la miscarile de rotatie ale pieptului
și să incerce sa canteze, sa mareasca distanta dintre picioare și sa introduca
balansul antero posterior. De preferat sa schieze pe partiile usoare și medii.
Avansatii sunt schiorii care imbina armonios toate miscarile de baza
din schi. Distanta dintre schiuri devine mai mare, treptat trec de la viraje
derapate la viraje taiate (viraje carve). Miscarile de rotatie aproape ca nu
apar. Miscarile de baza sunt arcuirea, inclinarea și balansul anteroposterior.
Gradul de inclinare și arcuire este dat de tipul partiei viteza și tipul virajului.
Faza de iniţiere globală, sau nivelul de intrare, reprezintă primul
contact al cursantului cu schiul alpin, cu mediul şi echipamentul specific,
precum şi cu conceptele de bază şi terminologia schiului alpin. Acest demers
este deosebit de important pentru o corectă conştientizare a caracteristicilor
disciplinei, a tipologiei şi caracteristicilor deprinderilor motorii specifice şi
înglobarea acestora într-un set de cunoştinţe de bază pentru dezvoltarea
motorie ulterioară. Considerăm această etapă a iniţierii în tehnica de bază a
schiului alpin una definitorie pentru evoluţia motorie ulterioară, deoarece
acest prim contact cu mediul nou, cu zăpada şi condiţiile ambientale
specifice, cu modalităţile de acţiune motorie în condiţii de echilibru dinamic
prin utilizarea unor materiale noi, creează dinamici psihologice variate prin
care instinctul de conservare şi siguranţa sunt puse pe primul plan.
Obiectivele principale ale acestei etape sunt crearea unor experienţe
de învăţare primare pozitive, implementarea unui climat de siguranţă şi
22
încredere şi crearea premiselor pentru achiziţia de deprinderi fundamentale.

3.2 PROCEDEE DE ALUNECARE

Din cadrul procedeelor de alunecare fac parte în special coborârea

directă şi coborârea oblică.
Coborârea directă este procedeul tehnic de bază cu o importanţă
deosebită în crearea simţului de alunecare. Acest procedeu se învaţă înainte
de coborârea oblică, deoarece derivă din execuţiile anterioare statice ale
poziţiei fundamentale. Este important de adus aici în discuţie caracteristicile
spaţiului didactic în care se desfăşoară activitatea. Dacă limita inferioară a
acestuia nu este delimitată printr-o porţiune plată suficient de lungă să asigure
oprirea prin frecare sau contrapantă uşoară, atunci execuţia coborârii directe
va fi greu de performat deoarece cursantul imediat după începerea alunecării
îşi va pune întrebarea cum se va opri. Acest inconvenient poate fi înlăturat
prin alegerea unui spaţiu didactic oportun care să confere o oprire în
siguranţă sau prin învăţarea prealabilă a opririi în plug.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru coborârea oblică care dacă nu
poate fi frânată va genera un comportament de apărare prin cădere voluntară,
sau un mod particular de ocolire (ad-hoc) ca soluţie de moment pentru
oprirea alunecării. Aceste variante sunt inoportune deoarece creează
premisele pentru experienţe de învăţare negativă şi comportamente motorii cu
posibile influenţe perturbatoare în achiziţia deprinderilor motrice specifice
schiului. Astfel, în funcţie de particularităţile pârtiei şcoală, iar în lipsa ei în
funcţie de activitatea practică a altor grupuri şi a traficului pe pârtie, vom
planifica succesiunea metodică a procedeelor de coborâre prin învăţarea
prealabilă sau ulterioară a opririi în plug.

3.3 PROCEDEE DE FRÂNARE

Din această categorie fac parte procedeele tehnice care implică

controlul presiunii pe canturi în scopul măririi forţei de frecare cu zăpada şi
frânarea, diminuarea vitezei de alunecare sau stoparea ei.
Succesiunea metodică a procedeelor de frânare începe cu execuţia
plugului frânat şi a opririi în plug (deoarece este foarte important ca înainte
de toate cursantul să ştie să se oprească, graţie modificării unghiului de atac
şi a presiunii exercitate pe canturile interne ale schiurilor), urmărindu-se apoi
performarea plugului alunecat pentru a genera o alunecare directă mai lungă
în condiţii de viteză controlată, a derapajelor şi contraderapajelor.
Dacă plugul frânat şi cel alunecat corespund nivelului începător,
derapajul (dificil de performat pe pantă uşoară datorită perpendicularităţii
centrului de greutate pe pantă) şi contraderapajul corespund nivelului
23
intermediar, deoarece este nevoie de un control mai precis al presiunii pe
canturi, a mişcărilor de încărcare-descărcare şi transfer de greutate, pe pantă
medie sau abruptă, iar în cazul contraderapajului trebuie mai întâi să se treacă
prin fazele primare ale ocolirilor.

3.4 OCOLIRILE

Ocolirile cu schiurile neparalele

Odată cu învăţarea ocolirilor începe etapa de consolidare în

performarea mişcărilor fundamentale ale tehnicii de schi.
Două procedee tehnice se identifică ca fiind principale în execuţia cu
schiurile neparalele în timpul conducerii ocolirii. Acestea sunt determinate de
elementul tehnic care stă la baza lor, respectiv:
 ocolirea prin plug;
 ocolirea prin jumătate plug.
Începând cu ocolirea prin plug, care reprezintă primul procedeu de
ocolire din cadrul tehnicii de bază a schiului alpin, ambele variante se învaţă
în cadrul primului nivel tehnic (începător) fiind elemente deosebit de
importante pentru progresia rapidă către ocolirile cu schiurile paralele.

Ocolirile cu schiurile paralele (cristianiile)

Cristianiile, sau ocolirile executate cu schiurile paralele, reprezintă

punctul de referinţă al nivelului intermediar.
Noile orientări în tehnica schiului alpin, generate de implicaţiile
schiului carve, impun paralelism în ocolire, mărirea poligonului de susţinere
prin poziţia depărtată a schiurilor, presiune uniformă, angulaţie specifică,
eliminarea derapajului şi diminuarea balansului vertical. Aceste aspecte
delimitează principalii factori care trebuie avuţi în vedere în învăţarea ocolirii
paralele specifice tehnicii carve.
Procedee tehnice de ocolire cu schiurile paralele:
 cristiania prin balans vertical,
 cristiania prin contraderapaj;
 cristiania prin rotaţie;
 cristiania prin translaţie;
 cristiania prin absorbţie;
 cristiania cu proiecţie;
 ocolirea carve.

Șerpuirile

24
 Şerpuirile nu sunt altceva decât o înşiruire de cristianii executate
ritmic, cu rază mică sau foarte mică a ocolirii faţă de linia de pantă.
Ele reprezintă o formă superioară a ocolirilor cu schiurile paralele,
din acest motiv locul acestora se află în cadrul nivelului avansat.
Ca şi variante ale acestui procedeu tehnic se regăsesc:
 şerpuirea frânată care are la bază cristiania prin
contraderapaj;
 şerpuirea cu amortizare care are la bază cristiania cu
amortizare;
 şerpuirea acceleratoare care are la bază cristiania prin
translaţie, rolul acesteia din urmă fiind de creştere a vitezei
de alunecare prin acţiuni de pilotaj care să diminueze
frânarea în faza a-II-a a ocolirii.
Procedeele de şerpuire reprezintă un obiectiv de referinţă final în
cadrul tehnicii de bază a schiului alpin, evidenţiind un comportament motor
stabil în condiţii de viteză crescută pe diferite tipuri de pantă. Ritmicitatea şi
independenţa de acţiune a membrelor inferioare sunt elemente determinante
în performarea şerpuirilor.

CAPITOLUL 4

TEMATICA LUCRĂRILOR PRACTICE

Nr. Nr.
TEMATICA LUCRĂRILOR PRACTICE
crt. ore

1 Însușirea exercițiilor pentru acomodarea cu echipamentul de schi 2

2 Însușirea exercițiilor pentru acomodarea cu alunecarea pe schiuri 2

Însușirea tehnicii schimbărilor de direcție din alunecare pe pantă

ocolirea prin păsire spre deal din coborâre oblică de pe linia pantei;
3 6
ocolirea prin pași succesivi spre vale din coborâre oblică de pe linia pantei;
ocolirea prin pivotare fără balans, de pe linia pantei;
ocolirea prin pivotare cu balans, de pe linia pantei;
oprirea prin pivotare (cu și fără balans).

4 Însușirea procedeelor tehnice de trecere a denivelărilor de teren 4

5 4
Însușirea procedeelor tehnice de frânare

25
 frânarea prin derapaje (oblic, lateral);
ghirlande (simplă, rotunjită, cu tragere).

Însușirea procedeelor tehnice de ocolire spre vale prin rotație

6 8
cristiania spre vale cu depărtare;
cristiania spre vale cu păsire;
cristiania spre vale prin rotație.
Verificare 2

Pregătirea organismului pentru efortul specific unei lecţii de

schi. Acomodarea cu echipamentul de schi

Echipamentul şi mai ales materialele sportive de schi (schiuri,

clăpari, beţe) constituie pentru schiorii începători accesorii neobişnuite care
stânjenesc mişcările naturale deprinse pe parcursul evoluţiei fiecărui viitor
schior. De aceea este necesar ca în procesul de învăţare al tehnicii schiului să
se acorde o importanţă deosebită acomodării cu echipamentul de schi.
Pe lângă exerciţiile de pregătire a organismului pentru efort care se
utilizează frecvent recomandăm utilizarea în cadrul lecţiilor de schi a unor
exerciţii specifice acestui sport.
Datorită faptului că principalul obiectiv al primei lecţii de schi este
obişnuirea schiorului cu echipamentul de schi, adică cu greutatea şi
rigiditatea clăparilor şi lungimea, rigiditatea şi greutatea schiurilor,
considerăm că este benefic pentru noi cumularea acestor două obiective
principale ale lecţiei: pregătirea organismului pentru efort şi acomodarea cu
echipamentul de schi.

4.1 ÎNSUȘIREA EXERCIȚIILOR PENTRUACOMODAREA

CU ECHIPAMENTUL DE SCHI

Exerciții pentru acomodarea cu clăparii

După ce clăparii au fost încălțați, pentru a ne obișnui cu aceștia se
vor face diferite acțiuni, la început cu clăparii deschiși, apoi cu aceștia
închiși. Cu clăparii deschiși se pot face următoarele exerciții:
 mers normal, pe teren plat cu clăparii deschisi;
 mers normal, pe teren plat cu clăparii deschisi cu întoarceri și
schimbări de direcție;
 urcare în pantă pe vârfurile clăparilor cu clăparii deschisi;
 coborârea pantei pe călcâie cu clăparii deschisi;
26
  sărituri pe loc cu clăparii deschisi;
 jocuri: joc de-a prinselea cu clăparii deschisi;
 jocuri de fotbal, handbal, rugby cu clăparii deschisi cu
“minge” făcută din mănusile de schi;
 diverse ștafete și întreceri cu clăparii deschisi.
În continuare se vor executa aceleasi exerciții de mai sus dar cu
clăparii închisi. Se urmăreşte ca printr-un număr corespunzător de repetări
aceste mişcări simple să se execute relaxat şi într-un ritm vioi.
Exerciţii pentru acomodarea cu schiurile
După prinderea schiurilor, pentru acomodarea cu lungimea,
rigiditatea şi greutatea acestora recomandăm următoarele exerciţii pentru
întoarcerile de pe:
 întoarcere de pe loc prin pași adăugați;
 întoarcere de pe loc prin săritură;
 întoarcere de pe loc vârf peste vârf;
 întoarcere de pe loc coadă peste coadă;
 întoarcere în evantai.
În continuare vor fi descrise trei din aceste procedee tehnice
considerând că întoarcerea de pe loc „vârf peste vârf" şi întoarcerea de pe loc
„coadă peste coadă" nu necesită o descrie amănunţită, denumirea acestora
indicând execuţia tehnică.
Procedeul tehnic întoarcere de pe loc prin paşi adăugaţi se utilizează
numai pe teren plat sau pe o pantă cu înclinaţie mică. Se execută prin
ridicarea alternativă a schiurilor de pe zăpadă şi deplasarea lor la dreapta sau
la stânga, în funcţie de direcţia de întoarcere dorită, beţele de schi asigurând
un echilibru stabil.
Procedeul tehnic întoarcere de pe loc prin săritură se execută printr-o
mişcare de flexie (ghemuire) a picioarelor urmată de extensia (întinderea)
bruscă a acestora, în aşa fel încât schiurile să se desprindă de pe zăpadă. În
momentul desprinderii de pe zăpadă, schiurile sunt antrenate într-o rotaţie
imprimată de bust şi şolduri.
Întoarcerea în evantai, acest procedeu tehnic se execută din poziţia
stând cu genunchii uşor flexaţi, greutatea corpului repartizată pe unul din
schiuri. Băţul din partea schiului de sprijin se înfige lateral-înainte, iar celălalt
lateral-înapoi. Schiul eliberat de greutate se ridică cu vârful în sus, se aşează
pe coadă în poziţie verticală iar apoi execută o mişcare sub formă de evantai
până când ajunge cu vârful în dreptul cozii schiului de sprijin. Greutatea
corpului se transferă pe acest schi, celălalt alăturându-i-se prin întoarcere.
Fiind cel mai greu procedeu tehnic de întoarcere nu este recomandat
a fi utilizat decât după o bună însuşire a tehnicii schiului alpin.
Se urmăreşte ca printr-un număr corespunzător de repetări aceste
mişcări simple să se execute relaxat până la însuşirea corectă a mecanismului
27
tehnic.

Urcările

Plecând de la principalul obiectiv al primei lecţii de schi, respectiv

obişnuirea schiorului cu echipamentul de schi trebuie să menţionăm faptul că
pe lângă acest obiectiv, procedeele de urcare pot fi folosite drept mijloace
pentru pregătirea organismului pentru efort şi în acelaşi timp se pot adapta, în
cadrul lecţiei de schi, sarcinilor de amenajare a terenului unde se va desfăşura
lecţia.
Principalele procedee tehnice de urcare pe pantă sunt:
 urcarea în trepte;
 urcarea "în foarfece";
 urcarea prin pas bătut;
 urcarea "în jumătate de foarfece";
 urcarea oblică pe linia pantei.
Urcarea în trepte (prin pași adăugați) este un procedeu tehnic de
urcare a unei pante și este cel mai simplu din procedeele de urcare care se
execută prin ridicarea - aşezarea alternativă a schiurilor de pe zăpadă,
schiurile fiind aşezate perpendicular pe linia pantei şi aşezate pe canturile din
deal.
În cazul procedeului ucarea "în foarfece" schiorul deplasează
alternativ schiurile, cu vârfurile acestora orientate spre exterior, toată
greutatea repartizată pe canturile interioare ale schiului, astfel încât la fiecare
pas coada schiului cu care s-a păşit să fie situată aproximativ la nivelul
clăparului celuilalt picior.
Urcarea prin pas bătut se poate folosi numai pe pante cu înclinaţie
mică. Este asemănător ca execuţie tehnică cu mersul pe schiuri. Se efectuează
cu corpul uşor avântat, schiul bătând zăpada şi cu ajutorul beţelor care se
înfig la nivelul legăturilor de pe schiuri sau înapoia lor (în funcţie de
înclinaţia pantei) pentru a opri alunecarea înapoi.
Urcarea "în jumătate de foarfece" se execută după acelaşi mecanism
tehnic ca şi urcarea în foarfece, cu deosebirea că numai un schi are vârful
orientat spre exterior, celălalt schi fiind aşezat pe toată talpa şi orientat
perpendicular pe linia pantei.
Urcarea oblică pe linia pantei se execută identic cu urcarea în
trepte, diferenţa constând în faptul că urcarea este oblică pe linia pantei
După învăţarea acestor procedee tehnice de bază ale schiului alpin,
se recomandă consolidarea acestora, în cadrul timpului alocat în lecţie pentru
pregătirea organismului pentru efort şi amenajarea terenului de lucru.

4.2 ÎNSUȘIREA EXERCIȚIILOR PENTRU ACOMODAREA

28
 CU ALUNECAREA PE SCHIURI

Primele coborâri pe schiuri se realizează pe parcursul procesului de

învăţare şi perfecţionare a tehnicii schiului, până la dobândirea „simţului
schiului”, a zăpezii şi alunecării pe schiuri.
În tehnica schiului alpin coborârile constituie elementul de bază din
care se execută de la cele mai simple procedee tehnice până la cele mai
complexe.
Coborârile pe schiuri creează dificultăţi tuturor categoriilor de
schiori (începători sau avansaţi), dificultăţi create de terenul variat al
pârtiilor, de viteza relativ mare de alunecare pe schiuri precum şi de
necesitatea menţinerii echilibrului în alunecare.
Diferite tipuri de alunecare pe schiuri:
 alunecare pe schiuri cu împingere simultană din brațe;
 alunecare pe schiuri cu împingere alternativă din brațe;
 mers pe schiuri cu împingere alternativă din brațe și din
picioare.
Coborârea directă fără frânare pe schiuri, se obţine atunci când
direcţia de înaintare în alunecare este identică cu axa longitudinală a
schiurilor menţinute paralel. Aceasta se poate face pe linia pantei, sau mai
mult sau mai puţin oblic în raport cu linia pantei.
Descrierea procedeului coborâre directă pe linia pantei
 schiurile sunt depărtate 20-30 de cm între ele şi menţinute pe
toată talpa;
 greutatea este egal repartizată pe ambele schiuri şi pe toată
suprafața lor de contact cu zăpada;
 articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor sunt uşor
flexate;
 bustul este foarte puţin înclinat spre înainte;
 braţele uşor depărtate lateral şi spre înainte, coatele flexate
iar pumnii ţin beţele orientate oblic spre înapoi și în jos;
 privirea îndreptată la 20-30 m înainte.
Pentru coborârea directă recomandăm o poziţie cât mai naturală,
suplă şi echilibrată. Înainte de a trece la exercițiile specifice însușirii acestui
procedeu, se va demonstra și se va explica în acelați timp poziția de bază.
Pentru a putea obţine siguranţa şi relaxarea musculară în timpul
coborârilor recomandăm câteva exerciţii simple executate din alunecare:
 coborâre directă pe linia pantei cu oprire prin pași succesivi
spre deal, alternativ dreapta/stânga;
 coborâre directă pe linia pantei cu întoarcerea capului spre
dreapta și spre stânga;

29
  coborâre directă pe linia pantei cu deplasarea brațelor
orientate oblic spre înainte;
 coborâre directă pe linia pantei cu ghemuiri și ridicări
înlănțuite (balans vertical rar);
 coborâre directă pe linia pantei cu sprijin alternativ de pe un
picior pe celălalt;
 coborâre directă pe linia pantei cu ridicarea alternativă a unui
schi de pe zăpadă;
 coborâre directă pe linia pantei cu trecerea greutăţii mai mult
spre vârfurile schiurilor prin flexia gleznelor, apoi spre cozi;
 coborâre directă pe linia pantei cu culegerea unor obiecte
(rămurele de brad, mănuşi, ochelari, etc.) aşezate de o parte
şi de alta a traseului de coborâre (la început) obiectele vor fi
aşezate la distanţe mai mari unul faţă de altul apoi distanţa
între obiecte se va micşora.
Pe măsură ce siguranţa coborârii s-a mărit, se poate executa:
 coborâre directă pe linia pantei cu ghemuiri și ridicări
înlănțuite (balansul vertical des și cu amplitudine mare);
 coborâre directă pe linia pantei cu ghemuiri urmate de
ridicări energice, fără ca genunchii să fie complet întinsi,
desprinzând schiurile de zăpadă.
Pe zăpadă bătută, tare (gheaţă), schiurile vor fi mai depărtate şi uşor
înclinate pe canturile interne, pentru a păstra mai bine direcţia de alunecare.
Ulterior, după ce procedeul este însușit se poate crește progresiv viteza de
alunecare trecând pe o pantă mai înclinată.
Pentru a îmbunătăţi echilibrul antero-posterior se va alege un teren
cu schimbări de înclinaţie, pe care se vor executa toate exerciţiile prezentate
până acum. La trecerea de la o pantă mai puţin înclinată la una mai înclinată,
se execută o uşoară avântare printr-o flexie mai accentuată din articulaţia
gleznelor. La trecerea de la o pantă mai înclinată la alta mai puţin înclinată
schiorul trebuie să adopte o poziţie uşor pe spate. În ambele cazuri adoptarea
poziţiei corpului la înclinarea pantei trebuie să asigure permanent poziţia
perpendiculară pe pantă.
La trecerea de pe o porţiune de pantă cu zăpadă bătătorită la alta cu
zăpada mai mare se va lua o poziţie uşor pe spate şi se va duce un schi
înainte, pentru a evita proiectarea corpului în faţă, ca urmare a creşterii
frânării.
Trecând de la o porţiune de pantă cu zăpadă mare la o alta cu zăpadă
bătătorită sau gheaţă, se va adopta o poziţie uşor avântată, pentru a evita
căderea pe spate, ca urmare a creşterii bruşte a vitezei.
Greşeli frecvente
 schiurile prea apropiate sau prea depărtate, cu greutatea
30
 corpului repartizată inegal, schiurile înclinate pe canturi;
 poziţia rigidă a corpului, cu picioarele rigide, întinse sau prea
depărtate;
 picioarele arcuite sau cu genunchii în „x”;
 trunchiul prea flexat, în special, în articulaţia şoldului,
bazinul spre înapoi;
 poziţia pe spate a corpului;
 braţele ţinute rigid, prea întinse sau cu coatele prea scoase în
lateral, trase înapoi, foarte apropiate de corp;
 privirea îndreptată prea aproape de vârfurile schiurilor.
Indicaţii metodice
Deoarece schiorii începători se confruntă în coborârea directă cu
instabilitatea echilibrului lateral, se recomandă:
 primele coborâri se vor face pe o pantă uşor înclinată şi
terminată cu teren plat sau contrapantă;
 distanţa dintre schiuri să fie la început ceva mai mare, pentru
a asigura o suprafaţă de sprijin mare, iar pe măsura creşterii
siguranţei în coborâre această distanţă dintre schiuri se va
reduce;
 se va căuta menţinerea schiurilor pe toată talpa;
 se coboară panta fără a modifica poziţia de coborâre directă,
până ce crisparea de la început dispare;
 pe măsură ce procedeul tehnic se însuşeşte, pantele de lucru
vor fi schimbate, alegându-se terenuri mai înclinate, cu
denivelări şi zăpadă variată.
Coborârea oblică pe linia pantei se realizează atunci când schiorul
în alunecare traversează linia pantei.
Descrierea procedeului coborâre oblică pe linia pantei:
 schiurile vor fi paralele şi apropiate iar schiul din deal va fi
ceva mai înainte (aproximativ 10 cm);
 schiurile vor fi în contact cu zăpada pe canturile din deal prin
orientarea genunchilor spre deal, pentru a menţine direcţia de
înaintare;
 greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe schiul din
vale;
 articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor sunt flexate;
 bustul uşor răsucit spre vale, înclinat spre înainte, cu umărul
din vale mai coborât decât cel din deal;
 genunchii şi bazinul orientaţi spre deal;
 braţele uşor depărtate lateral şi spre înainte, ţinând beţele
orientate oblic spre înapoi;
31
  privirea la 20-30 de metri înainte spre direcţia de deplasare;
 întregul corp adoptă o atitudine arcuită.
La fel ca și în cazul coborârii directe, procedeul va fi demonstrat și
explicat, după care studenții vor trece să exerseze. Pentru dezvoltarea
echilibrului dinamic pe schiuri din coborâre oblică se vor folosi următoarele
exerciții:
 coborâre oblică cu ridicarea cozii schiului din deal de pe
zăpadă;
 coborâre oblică cu ridicarea completă a schiului din deal de
pe zăpadă;
 coborâre oblică cu răsucirea trunchiului spre vale şi
atingerea clăparului din vale cu mâna din deal;
 coborâre oblică cu ridicări şi ghemuiri înlănţuite;
 coborâre oblică cu beţele ţinute sub axilă;
 coborâre oblică cu beţele ţinute la spate, prinse sub coate;
 coborâre oblică cu culegerea unor obiecte (rămurele de brad,
mănusi, ochelari, etc.) asezate de o parte și de alta a traseului
de coborâre (la început obiectele vor fi asezate la distanțe
mai mari unul față de altul apoi distanța între obiecte se va
micșora) cu oprire prin pași succesivi spre deal;
 coborâre oblică cu ridicarea schiului din deal de pe zăpadă,
cu oprire prin pași succesivi spre deal;
 coborâre oblică cu ușoare desprinderi ale schiurilor de pe
zăpadă, cu oprire prin pași succesivi spre deal;
 coborâre oblică cu schimbarea direcţiei spre deal prin paşi
succesivi.
Greşeli frecvente
 schiurile aşezate pe toată talpa sau cantate asimetric;
 piciorul din vale întins;
 picioarele arcuite sau în „x";
 schiurile neparalele, cu greutatea corpului repartizată mai
mult pe schiul din deal;
 schiul din deal înapoia celui din vale;
 umărul din deal rămas înapoi în raport cu cel din vale;
 greutatea corpului repartizată pe vârfurile sau cozile
schiurilor;
 poziţia rigidă a corpului, cu braţele orientate înapoi sau spre
înainte.
Principalele greşeli care trebuiesc imediat corectate sunt: rămânerea
în urmă a schiului, şoldului, umărului sau braţului din deal cât şi încărcarea,
uneori exagerată a schiului din deal.
32
 Indicaţii metodice
Deoarece schiorii începători se confruntă în coborârea oblică cu
menţinerea atitudinii arcuite a întregului corp, recomandăm:
 acordarea unei atenţii sporite însuşirii poziţiei corecte de
coborâre oblică;
 utilizarea în procesul de învăţare a unor exerciţii care să-l
deprindă pe schiorul începător cu repartizarea corectă a
greutăţii corpului pe schiuri şi cu menţinerea schiurilor pe
muchiile din deal.

4.3 ÎNSUȘIREA TEHNICII SCHIMBĂRILOR DE DIRECȚIE

DIN ALUNECARE PE PANTĂ

Schimbări de direcţie în coborâre fără frânare

În coborârea pe schiuri se pot face mişcări simple pentru schimbarea
direcţiei iniţiale, prin deplasarea în unghi a schiurilor şi trecerea greutăţii de
pe un picior pe altul executând:
 paşi succesivi spre deal;
 paşi succesivi spre vale.
Schimbarea direcţiei de alunecare prin paşi succesivi spre deal se
execută pornind din coborâre directă sau din coborâre oblică.
Descrierea procedeului ocolire prin pași succesivi spre deal:
 se trece greutatea corpului pe schiul din vale;
 se ridică schiul descărcat şi se orientează spre deal în direcţia
dorită;
 printr-o flexie-extensie a piciorului din vale, se proiectează
întregul corp spre axa schiului din deal, care a fost repus pe
zăpadă, se ridică apoi rapid schiul din vale şi se aduce paralel
cu celălalt.
Repetând de mai multe ori aceeaşi mişcare se obţine direcţia dorită.
Schimbarea de direcţie prin paşi succesivi spre vale se execută
numai din coborâre oblică. Mecanismul tehnic este asemănător cu cel al
schimbării de direcţie prin paşi succesivi spre deal.
Descrierea procedeului ocolire prin pași succesivi spre vale:
 greutatea corpului este pe schiul din deal, datorită poziţiei de
coborâre oblică;
 se ridică schiul din vale şi se orientează în direcţia dorită;
 printr-o flexie-extensie a piciorului din deal se proiectează
întregul corp spre axa schiului din vale, care a fost repus pe
zăpadă, trecerea greutăţii corpului fiind însoţită de o poziţie
avântată a trunchiului;

33
  se ridică schiul din deal şi se aduce paralel cu celălalt.
Repetând de mai multe ori această mişcare, se ajunge pe linia pantei
şi apoi se completează schimbarea de direcţie folosind paşii succesivi spre
deal.
Exerciții pregătitoare pentru învățarea ocolirilor pe schiuri din
coborâre directă:
 coborâre cu ocoliri prin pași succesivi spre vale și pași
succesivi spre deal;
 traseu scoală: urcare în foarfece (pas de patinaj), urcare în
trepte, întoarcere prin pași succesivi, coborâre directă pe linia
pantei, schimbare de direcție prin pași succesivi spre deal.
Greşeli frecvente:
 insuficienta flexie pe piciorul de sprijin;
 trecerea greutăţii corpului pe schiul orientat spre o nouă
direcţie nu se face energic, hotărât;
 avântarea se face numai din bust fără să fie împins spre noua
direcţie şi şoldul respectiv.
Indicaţii metodice
Deoarece schiorii începători se confruntă încă cu menţinerea
echilibrului pe schiuri, recomandăm:
 primele execuţii ale acestor procedee se vor face cu o
deplasare redusă a schiului descărcat spre o nouă direcţie;
 învăţarea procedeelor se va face la încheierea unei coborâri
directe, pe teren plat, aproape de oprirea alunecării.

4.4 ÎNSUȘIREA PROCEDEELOR TEHNICE DE TRECERE A

DENIVELĂRILOR DE TEREN

Trecerea peste movile prin amortizare

Amortizarea şocurilor produse de denivelările terenului, prin flexia
frânată a picioarelor (flexie de cedare) reprezintă unul din mijloacele tehnice
caracteristice schiului.
La început trecerea peste movilă provoacă de obicei teama de
căzături şi ca urmare, o mare concentrare nervoasă. Ea poate fi combătută,
folosind un teren foarte puţin înclinat, amenajat cu mici movile (40-60 cm)
distanţate la 8-10 m între ele. Viteza mică, va permite evitarea rămânerii pe
spate şi creşterea încrederii în posibilităţile proprii iar ca urmare deconectarea
nervoasă.
Din poziţia de coborâre, urcând panta ascendentă a movilei, se va
amortiza presiunea ce se produce în acest moment, executând flexia frânată a
picioarelor (flexia de cedare), localizată în principal la nivelul articulaţiei
genunchilor. Pe vârful movilei flexia va fi maximă. Intrând pe panta
34
descendentă, se vor extinde picioarele, relaxându-le pentru a păstra controlul
permanent cu zăpada.
Descrierea procedeului trecerea peste movile prin amortizare
Mecanismul tehnic al trecerii unei succesiuni de movile prin
amortizare este asemănător sistemului de amortizare de la roţile unei maşini.
În cazul nostru picioarele au rolul amortizoarelor, cedând la presiunea
provocată de urcare pe panta ascendentă a movilei şi întinzându-se pentru a
păstra contactul cu zăpada, după ce am trecut de vârful movilei.
Bustul păstrează poziţia obişnuită de coborâre. Dacă amortizarea
este corectă, centrul de greutate al corpului se menține la o distanță constantă
față de sol.
Perfecţionând mişcarea, se va ajunge la retragerea preventivă a
picioarelor sub corp, escamotare şi extensia lor rapidă pe panta descendentă a
movilei. Deasupra movilei bustul va fi uşor înclinat înainte şi braţele
depărtate lateral. Se va evita şi în acest caz extensia completă a genunchilor.
Pentru a obţine siguranţa echilibrului în alunecare în timpul trecerii
peste movile, recomandăm câteva exerciţii simple executate din alunecare:
 coborâri cu schimbarea ritmică a poziţiei corpului, pe o pantă
uşor înclinată;
 coborâre peste movile cu sprijin simultan pe beţe, cu şi fără
desprinderea de pe zăpadă a schiurilor;
 treceri repetate, la viteze diferite peste movile (denivelări de
teren).
Greşeli frecvente în trecerea peste movile şi denivelări ale terenului:
 trunchiul și în același timp centrul de greutate rșmân pe
spate;
 flexia exagerată a bustului pe bazin, care blochează supleţea
picioarelor;
 extensia completă a corpului şi mai ales a genunchilor.
Indicaţii metodice
Deoarece schiorii începători se confruntă în trecerea peste movile cu
menţinerea echilibrului pe schiuri, recomandăm:
 însuşirea poziţiilor corecte de coborâre şi apoi învăţarea
mecanismului tehnic de trecere peste movile (peste
denivelări);
 utilizarea în procesul de învăţare a unor exerciţii executate
iniţial la viteze de deplasare mici, apoi la viteze din ce în ce
mai mari;
 trecerea peste o movilă izolată cu marcarea locului de
executare al fiecărei mişcări din cadrul balansului vertical de
amortizare;
 parcurgerea unui traseu cu mici ondulaţii;
35
  parcurgerea unei succesiuni de movile;
 trecerea de pe o pârtie amenajată pe o pârtie cu zăpadă mare.

4.5 ÎNSUȘIREA PROCEDEELOR TEHNICE DE ACCELERARE,

DERAPAJE ŞI OPRIRI

Accelerarea în coborâre se poate face prin paşi de patinaj, care

reprezintă o succesiune de paşi alunecaţi executaţi de o parte şi de alta a liniei
pantei.
Descrierea procedeului de accelerare prin pași de patinaj:
 se ridică un schi, cu vârful divergent;
 se ia sprijin pe cantul intern al schiului de sprijin;
 se execută o flexie-extensie pe piciorul de sprijin
proiectându-se corpul spre axa schiului descărcat;
 se pune acest schi aproape pe lat pe zăpadă trecându-se rapid
şi suplu întreaga greutate pe el;
 în acelaşi timp, se ridică rapid schiul care a servit de sprijin
pentru împingere;
 se reîncep alternativ aceste mişcări de o parte şi de alta, într-
un ritm proporţional cu viteza de alunecare.
Greşeli frecvente
 poziţia rigidă, flexie insuficientă din articulaţiile
genunchiului şi gleznei înainte de împingere;
 cantare insuficientă pe schiul de sprijin;
 transferul insuficient sau lent al greutăţii de pe un schi pe
celălalt;
 împingerea de pe schiul de sprijin în sus, în loc să se facă
înainte, cu avântare.
Oprirea prin pivotare permite, într-o coborâre directă oprirea rapidă
cu schiurile paralele, punându-le simultan transversal pe linia pantei.
Descrierea procedeului de oprire prin pivotare
Din coborâre directă pe linia pantei, sau oblic, se execută simultan şi
dinamic:
 ghemuire rapidă;
 pivotarea picioarelor până ce schiurile ajung aproape
perpendicular pe linia pantei;
 conducerea schiurilor, mai mult sau mai puţin derapat lateral
sau rotunjit;
 arcuirea compensatorie, mai mult sau mai puţin pronunţată în
funcţie de necesitatea frânării şi de echilibrare;
 în timpul mişcării, bustul, braţele şi bazinul rămân uşor
36
 orientate spre direcţia iniţială.
Se poate înlocui ghemuirea printr-o flexie-extensie-flexie şi înfigere
a băţului în zăpadă. În acest caz mişcarea este pornită printr-o uşoară rotaţie a
întregului corp şi completată prin pivotare.
Derapajul frânat se poate executa în două moduri:
 declanşat prin extensie-flexie;
 declanşat prin flexie.
Descrierea procedeului derapajul frânat declanşat prin extensie-
flexie:
 din poziţie de coborâre oblică, ceva mai joasă şi cu greutatea
repartizată mai mult spre cozile schiurilor, se execută o
extensie a genunchilor împingând cozile schiurilor spre vale,
învingând rezistenţa laterală a zăpezii;
 mişcarea de extensie poate fi însoţită de pivotarea
genunchilor;
 se revine imediat la poziţia iniţială, prin flexia genunchilor.
continuarea pivotării în timpul flexiei şi înclinarea schiurilor
pe muchii, accentuează frânarea;
 bustul rămâne orientat uşor spre vale iar trunchiul se
arcuieşte la nivelul şoldurilor;
 sprijinul pe băţul din vale ajută echilibrarea.
Descrierea procedeului derapajul frânat declanşat prin flexie:
 din coborâre oblică cu greutatea ceva mai mult spre cozile
schiurilor se execută o flexie rapidă, care poate fi însoţită de
o pivotare a genunchilor;
 suprapresiunea care apare în a doua parte a ghemuirii permite
învingerea rezistenţei laterale a zăpezii şi declanşarea
derapajului;
 continuarea mişcării se aseamănă cu cea descrisă în cazul
derapajului frânat declanşat prin extensie- flexie.
Descrierea procedeului contraderapajul
Contraderapajul este un derapaj pregătitor declanşării unei ocoliri
spre vale.
El prezintă multiple avantaje:
 permite, mai ales pe pantele înclinate, controlul vitezei
înaintea declanşării ocolirii spre vale;
 constituie un elan pregătitor pentru declanşarea unei ocoliri
spre vale;
 creează un sprijin solid pe canturi favorabil declanşării
ocolirii.
Pregătind lansarea într-o ocolire spre vale, contraderapajul trebuie

37
executat cu greutatea egal repartizată pe ambele schiuri şi printr-o așezare a
schiurilor pe canturi. Supleţea contraderapajului nu se va face izolat ci
înlănţuindu-l cu o ocolire spre vale.
Înlănţuirea unor cristianii cu contraderapaj, fără intercalarea
coborârii oblice creează un ritm bun de execuţie favorabil accelerării
învăţării.

4.6 ÎNSUȘIREA PROCEDEELOR TEHNICE DE OCOLIRE

SPRE VALE PRIN ROTAȚIE

Elementele care stau la baza ocolirilor

Coborârea unei pante înlănţuind ocoliri cu schiurile paralele
reprezintă obiectivul tuturor schiorilor începători. Dacă acest lucru se
realizează cu siguranţă şi precizie pe orice teren şi în orice condiţii de zăpadă,
ocolind obstacolele naturale după dorinţă sau trecând printre fanioane, orice
schior începător se poate considera schior avansat în stare să abordeze cu
succes chiar competiţia.
Dar pentru a putea ajunge aici, el trebuie să-şi însuşească a seamă de
mişcări şi să înţeleagă bine câteva mecanisme fundamentale.
Astfel, ocolirile folosite pentru învăţare cuprind un oarecare număr
de puncte comune. Pentru declanşarea lor sunt necesare:
 descărcarea schiurilor;
 schimbarea canturilor;
 un impuls.
Toate ocolirile cuprind 4 faze:
 pregătirea ocolirii;
 declanşarea ocolirii;
 conducerea schiurilor pe arcul ocolirii;
 încheierea ocolirii.
Pregătirea ocolirii este reprezentată de mişcările pe care le execută
schiorul pentru a-şi crea condiţii favorabile executării ocolirii respective,
schimbarea canturilor și descărcarea schiurilor. În general, pregătirea ocolirii
se face din poziţie de coborâre directă sau oblică.
La ocolirile prin translaţie ea constă din orientarea genunchilor spre
interiorul ocolirii, pentru așezarea simultană a schiurilor pe lat şi apoi pe
muchiile din interiorul ocolirii, concomitent cu luarea unei poziţii arcuite a
corpului.
La ocolirile prin rotaţie, această fază este reprezentată de micşorarea
presiunii pe care o exercită schiurile asupra zăpezii şi așezarea schiurilor pe
lat.
La ocolirile cu contraderapaj, această fază este reprezentată de
derapajul cozilor schiurilor (mai mult sau mai puţin accentuat), în sens opus
38
ocolirii.
La ocolirile cu depărtare sau deschidere, această fază este
reprezentată prin depărtarea schiurilor menţinute paralele sau prin
deschiderea însoţită de punerea schiului pe lat şi apoi pe muchia lui internă.
Schimbarea înclinaţiei schiurilor pe canturi reprezintă un moment
hotărâtor în pregătirea pornirii lor într-o ocolire spre vale. Pentru a declanşa o
coborâre spre vale, schiurile trebuie puse în prealabil pe lat, iar în momentul
pregătirii ocolirii schiurile vor fi în contact cu zăpada pe canturile interioare
ocolirii. Această schimbare de muchii pune multe probleme începătorilor şi
chiar schiorilor avansaţi. Schimbarea de muchii se poate face alternativ sau
simultan.
Schimbarea de muchii alternativă este mai uşor de realizat deoarece
nu pretinde un efort suplimentar de sincronizare a mişcărilor, se realizează în
cristianiile cu deschidere sau cu depărtare, mai întâi schiul exterior iar apoi
cel interior.
Schimbarea de muchii simultană, o întâlnim în cristiania prin rotaţie
sau cristiania cu desprindere şi necesită un plus de siguranţă şi coordonare.
Micşorarea presiunii schiurilor pe zăpadă, descărcarea schiurilor,
reduce rezistenţa laterală pe care acestea o întâmpină în momentul devierii lor
de pe traiectoria iniţială la declanşarea unei ocoliri spre vale. Descărcarea
schiurilor se poate face prin ghemuire sau prin ridicare.
Este cunoscut că în primul moment al unei ghemuiri rapide cât şi în
finalul unei ridicări, presiunea asupra solului se micşorează, lucru uşor de
demonstrat executând mişcările la platoul unui cântar.
Înlănţuind o ridicare rapidă cu o ghemuire, durata descărcării
schiurilor se prelungeşte. Aceste flexii şi extensii înlănţuite sunt denumite în
mod obişnuit balans vertical.
Intervenind în aceste momente, în care schiurile sunt descărcate, cu
impulsul declanşator, va fi necesar un impuls mai mic.
Declanşarea ocolirii reprezintă faza în care asupra schiurilor se
execută efectul unui impuls, care le scoate de pe direcţia iniţială şi le
angrenează pe traiectoria viitoarei ocoliri.
Declanşarea poate fi provocată şi în mod pasiv, dar în general ea se
realizează prin intervenţia forţei musculare.
În funcţie de mecanismul declanşator, ocolirile se pot împărţi în
patru grupe:
 ocoliri prin păşire;
 ocoliri prin frânare dirijată;
 ocoliri prin rotaţie;
 ocoliri prin translaţie.
Declanşarea ocolirii prin păşire are la bază orientarea divergentă a
schiurilor pe o nouă direcţie de înaintare însoţită de schimbarea greutăţii de
39
pe un picior pe altul.
Declanşarea ocolirii prin frânare dirijată este rezultatul impulsului
dat de trecerea greutăţii corpului de pe un picior pe altul, schiurile fiind
aşezate în poziţie convergentă. Prin încărcarea schiului exterior ocolirii, se
învinge rezistenţa laterală a zăpezii, schiurile înscriindu-se pe o nouă direcţie.
Declanşarea ocolirii prin rotaţie se realizează datorită acţiunii
coordonate a muşchilor întregului corp sau numai a celor situaţi la nivelul
trenului inferior şi sprijinul pe sol, care provoacă rezistenţa necesară utilizării
forţei musculare.
Impulsul de rotaţie, pornit în sprijin pe sol, declanşat prin
participarea întregului corp şi intervenind în momentul în care schiurile sunt
descărcate datorită unei extensii rapide a picioarelor, a fost denumit proiecţie
circulară. Impulsul pornind de la un nivel mai apropiat de schiuri, se asigură
o mişcare mai rapidă, mai precis dozată ca forţă şi amplitudine, mai fin
adaptată necesităţii.
Rotaţia genunchilor acţionând simultan cu flexia rapidă a picioarelor
este denumită prin analogie înşurubare.
Declanşarea ocolirii prin înşurubarea genunchilor se asociază
aproape întotdeauna cu mişcarea compensatorie executată de bust prin
înclinarea lui laterală, spre exteriorul virajului, în scopul asigurării poziţiei
echilibrate, cu greutatea corpului repartizată mai mult pe schiul exterior.
Arcuirea este cu atât mai necesară şi mai pronunţată cu cât viteza de
deplasare este mai mare, iar raza ocolirii mai mică.
Acţionând asupra schiurilor printr-un impuls de rotaţie a picioarelor
fără ca în prealabil ele să fi fost descărcate, şi având proiecţia centrului de
greutate a corpului la nivelul boltei labei piciorului vom declanşa ocolirea
prin pivotare.
Pivotarea reprezintă forma cea mai simplă şi accesibilă începătorilor
pentru declanşarea primelor ocoliri spre vale, mai ales cu schiuri scurte.
Declanşarea ocolirii prin translaţie, constă dintr-o mişcare de
extensie a picioarelor după ce în prealabil schiurile au fost puse pe lat prin
orientarea genunchilor, înclinarea gambelor şi deplasarea bazinului spre
interiorul ocolirii.
Extensia picioarelor dă naştere unui impuls spre sus, căruia i se
opune masa mare a trunchiului, şi unuia spre în jos, care întâmpină rezistenţa
laterală a zăpezii şi frecarea.
În general declanşarea ocolirilor este favorizată şi de:
 forma, lungimea şi elasticitatea schiurilor;
 modul în care sunt montate legăturile pe schiuri;
 forma terenului şi starea zăpezii;
 poziţia suplă şi echilibrată pe schiuri;
 viteza optimă de coborâre;
40
  sprijinul pe băţul interior ocolirii.
Conducerea ocolirii reprezintă faza în care schiurile sunt conduse
spre direcţia dorită pe o traiectorie în general în arc de cerc, cu o rază mai
mare sau mai mică, după scopul urmărit.
Conducerea schiurilor este în majoritatea cazurilor strâns legată de
elementul declanşator, prezentând însă caracteristici care lărgesc gama
procedeelor tehnice sau variantelor în funcţie de starea şi forma terenului,
poziţia şi succesiunea obstacolelor care trebuie ocolite, viteza de alunecare.
Pentru a ne forma o imagine de ansamblu a modului în care pot fi
conduse schiurile pe traiectoria unei ocoliri va trebui să urmărim:
 poziţia schiurilor;
 interacţiunea schiurilor cu zăpada;
 poziţia schiorului şi mişcările pe care le execută.
În timpul conducerii unei ocoliri, schiurile pot fi paralele sau
neparalele.
La ocolirile cu schiurile neparalele, în timpul conducerii peste linia
pantei, schiurile sunt neparalele (de exemplu, ocolirile prin păşire şi ocolirile
prin frânare). La aceste ocoliri, menţinerea corectă în unghi a schiurilor
(divergent sau convergent), la trecerea peste linia pantei, este absolut
necesară.
Ocolirile la care în timpul conducerii peste linia pantei sunt paralele,
poartă denumirea de cristianii.
Menţinerea schiurilor paralele şi apropiate păstrează integral
mobilitatea şoldurilor şi permite acţionarea simultană şi egală asupra
înclinării lor pe canturi, favorizează execuţia ocolirilor prin translaţie în
zăpadă mare, peste unele denivelări de teren şi printre unele sisteme de porţi
în slalom dar, în acelaşi timp, prezintă dezavantajul reducerii echilibrului
lateral mai ales pe pantele cu mici neregularităţi şi la viteză mare.
Menţinerea schiurilor paralele şi ceva mai depărtate (20-30 cm)
permite acţionarea independentă a picioarelor, asigurând un mai bun
echilibru lateral.
La majoritatea ocolirilor, schiul exterior este înclinat mai mult sau
mai puţin pe cantul intern şi mai încărcat. În plus cristianiile pretind ca schiul
interior ocolirii să fie ceva mai înainte decât cel exterior.
Interacţiunea dintre schiuri şi zăpadă suferă modificări în funcţie de
înclinarea lor pe canturi, de gradul de încărcare sau descărcare a schiurilor, de
deplasarea centrului de greutate a corpului în axul longitudinal al schiurilor
cât şi de acţiunea forţei centrifuge în diferitele momente de pe curba unei
ocoliri spre vale.
Menţinerea schiurilor cât mai pe lat pe zăpadă bună sau în zăpadă
mare, pe pante uşoare sau medii, precum şi înclinarea minimă a schiurilor pe
canturi, strict necesară în funcţie de starea terenului, raza ocolirii, înclinaţia
41
pantei, viteza de deplasare reprezintă două condiţii esenţiale pentru
alunecarea cu viteză maximă.
Înclinarea schiurilor pe canturile din interiorul ocolirii, prin
orientarea progresivă a genunchilor spre înainte şi în interiorul ocolirii în a
doua şi a treia parte a ocolirii, este obligatorie în toate cristianiile.
Trecerea greutăţii spre partea anterioară a schiurilor la declanşarea
ocolirii şi în prima treime a curbei ocolirii o întâlnim la majoritatea
cristianiilor, dar mai ales la începători. Menţinerea greutăţii puţin înainte, mai
mult pe schiul exterior înclinat progresiv pe cantul interior în a doua treime a
cristianiei, asigură o urmă tăiată pe majoritatea pantelor şi zăpezilor.
Retragerea greutăţii, progresiv spre mijlocul schiurilor după trecerea
liniei pantei, devine necesară, în majoritatea ocolirilor sau cristianiilor.
Trecerea greutăţii spre partea din spate a schiurilor în a treia parte a
ocolirii poate crea un impuls accelerat şi asigură o urmă tăiată. Aceasta
pretinde o mare fineţe şi măiestrie în conducerea schiurilor.
Trecerea greutăţii pe schiul interior ocolirii în a treia parte a curbei,
uneori chiar mai devreme, denumită şi „agăţarea schiului interior" reprezintă
de asemenea o soluţie de fineţe, eficace pentru blocarea derapajului.
La începutul încărcării schiului interior, greutatea va fi mai mult spre
partea lui anterioară pentru ca progresiv să treacă spre partea de mijloc şi apoi
chiar spre partea lui posterioară. În aceste condiţii, schiul interior poate
descrie o curbă cu o rază mai mică, schiurile având tendinţa de a căpăta o
poziţie divergentă. Aceasta creează necesitatea de a ridica de pe zăpadă
schiul din vale, descărcat şi a-l alătura de schiul din deal.
Acţiunea forţei centrifuge se face simţită în a doua parte a curbei
ocolirii şi poate provoca efecte nefavorabile, mai ales în a treia parte a curbei,
după trecerea liniei de pantă când această forţă se însumează la componenţa
gravitaţiei care acţionează paralel cu panta. Menţinerea forţei centrifuge este
dependentă de viteza de deplasare şi raza curbei ocolirii. Principalul efect al
acestei forţe este tendinţa de derapare laterală a schiurilor, tangente la curba
ocolirii, provocând o frânare exagerată.
Poziţia schiurilor în timpul conducerii ocolirii trebuie să fie cât mai
suplă şi echilibrată. Poziţia prea avântată sau prea pe spate trebuie evitată.
Principalele mişcări pentru conducerea schiurilor se execută
acţionând în principal la nivelul trenului inferior.
Deplasarea centrului de greutate în axul longitudinal al schiurilor se
realizează în principal prin flexii şi extensii în articulaţia gleznelor şi mai
puţin în articulaţia şoldurilor sau genunchilor. Tot gleznele amortizează
micile asperităţi ale trunchiului, iar genunchii micile denivelări. Toate trei
articulaţiile acţionează pe denivelări mari şi în mişcările pregătitoare
declanşării ocolirilor spre vale, fără însă ca extensia lor să fie completă.
Genunchii au rol hotărâtor în dozarea înclinării schiurilor pe canturi,
42
dar şi în declanşarea ocolirilor. Şoldurile pe lângă rolul pe care îl au în
declanşarea ocolirilor, asigură schimbarea greutății de pe un schi pe celălalt și
în același timp echilibrul şi supleţea pe schiuri.
Trunchiul şi braţele pot ajuta în mod considerabil execuţia corectă a
ocolirilor dar în acelaşi timp, pot crea mari dificultăţi atunci când mişcările
lor sunt ample, rigide şi necoordonate cu mişcările trenului inferior.
Deplasările prea ample ale bustului pentru echilibrare pot da naştere
la mişcări greoaie şi încetinite, cu efect contrar celui urmărit, mai ales la
începători. Relaţiile prea exagerate ale bustului, mai ales cele executate având
ca ax de mişcare coloana vertebrală, pot provoca ducerea spre înapoi a
umărului din deal, înclinarea şi dezechilibrarea spre deal.
În general bustul rămâne suplu, cu faţa spre schiuri sau uşor orientat
spre vale. Mişcările lui compensatorii trebuie să asigure permanent un bun
echilibru.
Forme intermediare de ocolire spre vale cu schiurile paralele
Atingerea stadiului de schior avansat, în care acesta poate evolua pe
orice teren executând sigur şi eficace procedeele tehnice pe care terenul şi
zăpada le impun, pretinde însuşirea prealabilă a unor mişcări şi procedee
tehnice cu structuri mai simple.
De exemplu este ştiut că pentru execuţia cristianiei spre vale prin
rotaţie, schiorul are de învins câteva dificultăţi datorate:
 schimbării sprijinului pe canturi;
 teama de pantă şi tendinţa de a rămâne pe spate pe măsură ce
schiurile se apropie de linia pantei şi îşi accelerează
alunecarea;
 tendinţa de dezechilibrare laterală.
Pentru a depăşi aceste dificultăţi se folosesc forme variate de teren,
mişcări pregătitoare sau poziţii speciale pe schiuri.
Procedeele simplificate, denumite forme intermediare de ocolire
spre vale sunt:
 ocolirea prin pivotare;
 cristiania pe movilă;
 cristiania cu depărtare;
 cristiania cu desprindere;
 cristiania cu deschidere.
Ocolirea prin pivotare oferă schiorilor începători posibilitatea
schimbării direcţiei de coborâre în primele zile de schi, mai ales dacă folosesc
schiurile scurte.
Descrierea procedeului ocolire prin pivotare
Pentru execuţia ocolirii prin pivotare, din coborâre directă cu
schiurile paralele şi depărtate se execută următorul mecanism tehnic:
 se împinge şoldul şi genunchiul exterior ocolirii în rotaţie
43
 uşor înainte şi spre interiorul ocolirii;
 axul rotaţiei este perpendicular pe schiuri trecând prin bolta
labei piciorului, împingerea vârfurilor picioarelor în sensul
ocolirii şi împingerea laterală a călcâielor în sens opus,
provocând înscrierea schiurilor în ocolire.
 schiurile sunt menţinute aproape pe lat;
 înainte de a se depărta prea mult de linia pantei, şoldurile şi
genunchii sunt orientaţi în rotaţie spre direcţie opusă,
declanşând o nouă ocolire;
 trunchiul se menţine cu axa umerilor perpendicular pe linia
pantei.
Indicaţii metodice
Pentru învăţarea ocolirii prin pivotare, sunt recomandate:
 utilizarea pentru primele coborâri şi exerciţii de coborâre a
unei pante uşor înclinate şi terminată pe teren plat sau
contrapantă;
 primele schimbări de direcţie se vor face cu deviere minimă
de la linia pantei, urmărind înlănţuirea ritmică a mişcărilor;
 pe măsură ce siguranţa pe schiuri creşte, pivotarea va fi mai
accentuată şi însoţită de schimbul de greutate de pe un picior
pe altul.
Exerciţii
 Oprire prin pivotare din coborâre directă;
 Ocolire prin pivotare din coborâre directă;
 Ocolire prin pivotare din coborâre oblică printr-o ghemuire
rapidă şi simultan - pivotarea picioarelor.
Greşeli frecvente
 poziţie înaltă pe schiuri;
 înclinarea exagerată a trunchiului spre interiorul ocolirii;
 pivotarea începe cu genunchiul exterior ocolirii;
 rotaţia exagerată a umerilor.
Cristiania pe movilă este o formă simplă de ocolire spre vale cu
schiurile paralele reprezentând o formă intermediară a cristianiei spre vale
prin rotaţie. Cristiania pe movilă permite însuşirea în condiţii mai uşoare a
schimbului de muchii. Pentru execuţia ei se alege o pantă cu o movilă care se
amenajează bătătorind bine zăpada.
Descrierea procedeului cristiania pe movilă
Din coborâre oblică, cu schiurile pe lat, ajungând pe movilă este
suficient să se execute o uşoară pivotare a genunchilor, cu trecerea greutăţii
pe schiul exterior ocolirii, simultan cu avântarea trunchiului, pentru ca
schiurile să se înscrie pe curba unei ocoliri spre vale.

44
 Indicații metodice
Schimbarea de canturi se produce datorită movilei, iar derapajul
lateral al cozilor pe arcul ocolirii este uşurat datorită înclinaţiei mai
accentuate a pantei pe partea descendentă a movilei.
Pentru uşurarea învăţării acestui procedeu tehnic, se recomandă:
 marcarea locului unde trebuie începută declanşarea acestei
ocoliri;
 folosirea la început a unei pante nu prea înclinată şi a unei
viteze mici de deplasare;
 alegerea unei muchiii dintre două pante uşoare, a cărei
direcţie se află pe linia pantei principale, pentru a executa
ocoliri înlănţuite.
Greşeli frecvente
 poziţia rigidă a corpului, cu schiurile prea depărtate şi
picioarele întinse;
 rămânerea pe spate în momentul trecerii peste vârful movilei;
 rămânerea în urmă a schiului din interiorul ocolirii;
 greutatea nu este trecută pe schiul exterior ocolirii.
Cristiania spre vale cu depărtare reprezintă o formă uşoară de
execuţie a unei schimbări de direcţie spre vale cu schiurile paralele datorită
faptului că depărtarea schiurilor în faza pregătitoare lărgeşte baza de
susţinere, dând o mai bună stabilitate schiorului.
Schimbarea de muchii se face succesiv, întâi a schiului exterior
ocolirii, apoi a schiului interior ocolirii, deci nu pretinde un efort suplimentar
de sincronizare.
Descrierea procedeului cristiania spre vale cu depărtare
Pentru execuţia cristianiei spre vale cu depărtare se porneşte din
coborâre oblică.
Pregătirea se face printr-o uşoară ghemuire în timpul căreia schiul
din deal este așezat pe lat şi depărtat lateral spre deal. Schiurile rămân
paralele, iar greutatea corpului mai mult pe schiul din vale.
Declanşarea se realizează în timpul unei ridicări energice prin
pivotarea picioarelor şi trecerea greutăţii mai mult pe schiul din deal.
Conducerea schiurilor pe arcul ocolirii se asigură prin menţinerea
schiurilor în pivotare în timpul unei ghemuiri cu orientarea genunchilor spre
înainte şi spre interiorul ocolirii.
Exerciţii
 de pe loc, ghemuire cu depărtarea laterală a unuia din schiuri
şi apoi ridicare energică cu apropierea schiurilor;
 acelaşi exerciţiu, executat din coborâre directă şi apoi din
coborâre oblică.
Greşeli frecvente
45
  poziţia rigidă a corpului cu picioarele prea întinse;
 întinderea completă a genunchilor în timpul ridicării;
 avântarea insuficientă în momentul declanşării;
 înclinarea exagerată a bustului în timpul conducerii ocolirii;
 ghemuire insuficientă în timpul conducerii ocolirii;
 rămânerea în urmă a schiului interior ocolirii;
 trecerea insuficientă a greutăţii pe schiul exterior ocolirii;
 rotaţia exagerată a bustului, care provoacă ducerea umărului
interior ocolirii spre înapoi.
Indicații metodice
Pentru uşurarea învăţării acestui procedeu tehnic, se recomandă:
 pentru început se va alege un teren uşor înclinat şi neted,
înlănţuind mai multe ocoliri;
 depărtarea schiurilor în faza de pregătire se va face mai mult
sau mai puţin în funcţie de nevoia de a mări stabilitatea;
 după ce mişcarea picioarelor a fost însuşită, în timpul
ghemuirii pregătitoare se va putea înfige în zăpadă băţul din
vale, orientat uşor oblic spre înainte şi spre vale;
 flexia-extensia şi apoi iar din nou flexia picioarelor se
înlănţuie armonios, extensia fiind mai rapidă decât cele două
flexii, deoarece ea are rolul de a descărca schiurile, uşurând
declanşarea;
 oprirea extensiei înainte ca genunchii să se întindă complet.
Realizarea impulsului declanşator cu angrenarea în rotaţie a
şoldurilor şi bustului, axul rotaţiei trecând prin umărul şi şoldul interior
ocolirii. Genunchiul interior ocolirii are un rol hotărâtor, orientarea lui
corectă permiţând schimbarea canturilor schiului interior şi mişcarea corectă
a genunchiului interior.
Dacă extensia energică va provoca o uşoară desprindere a schiului
de pe zăpadă, greutatea corpului va putea rămâne egal repartizată pe ambele
schiuri în timpul pregătirii, urmând a fi trecută mai mult pe schiul exterior
ocolirii după declanşare.
La învăţare, pivotarea este mai rapidă, iar trecerea peste linia pantei
este de mai scurtă durată. În perfecţionare, declanşarea va fi mai lentă, iar
trecerea peste linia pantei prelungită.
La învăţare, în timpul conducerii, schiurile vor derapa mai mult. La
perfecţionare, derapajul va fi limitat, urma pe zăpadă rămânând mai îngustă.
Cristiania spre vale cu desprindere reprezintă tot o formă
intermediară, uşurată, a executării schimbărilor de direcţie spre vale, cu
schiurile paralele.
Descrierea procedeului cristiania spre vale cu desprindere

46
 Pentru execuţia ei, din coborâre oblică se execută o uşoară flexie a
picioarelor, urmată imediat de o ridicare energică, explozivă.
Fără a întinde complet picioarele în timpul ridicării, printr-o uşoară
flexie a genunchilor se trag schiurile sub corp, desprinzându-le de pe zăpadă.
După reluarea contactului cu solul se continuă o ghemuire progresivă în
timpul căreia genunchii sunt orientaţi spre înainte şi spre interiorul ocolirii,
iar greutatea corpului este trecută ceva mai mult pe schiul exterior ocolirii.
Conducerea schiurilor pe arcul ocolirii se continuă printr-un derapaj
mai mult sau mai puţin pronunţat.
Exerciţii:
 coborâre directă cu ghemuiri şi ridicări înlănţuite;
 coborâre oblică cu ghemuiri şi ridicări înlănţuite;
 cristianii cu desprindere executate pe movile şi rupturi de
pantă.
Greşeli frecvente:
 întinderea completă a genunchilor în timpul ridicării;
 lipsa avântării în momentul declanşării;
 înclinarea exagerată spre interiorul ocolirii şi încărcarea
schiului interior;
 poziţia rigidă la reluarea contactului cu zăpada;
 rămânerea în urmă a schiului şi umărului interior ocolirii.
Indicaţii metodice
 executată pe o pantă netedă cu zăpadă bătătorită şi păstrând
tot timpul o poziţie suplă, relaxată, ocolirea nu ridică
probleme deosebite nici pentru schiorii mai puţin curajoşi,
care au executat însă cu toată seriozitatea exerciţiile
pregătitoare recomandate la învăţarea coborârilor;
 rotaţia trunchiului în sensul ocolirii, având ca ax de rotaţie
umărul şi şoldul interior ocolirii, îşi găseşte sprijin puternic
pe sol, în momentul ridicării energice;
 declanşarea poate fi ajutată de sprijinul pe băţul din vale.
pentru aceasta, în momentul ghemuirii pregătitoare, sau chiar
puţin mai târziu, în timpul desprinderii, se înfige băţul din
vale oblic înainte (la 40-50 cm în faţa bocancului) şi puţin
lateral. sprijinul energic pe acest băţ în timpul declanşării
produce o frânare multilaterală care ajută rotaţia corpului şi a
schiurilor;
 în reluarea contactului cu zăpada, se va evita bruscarea
punerii schiurilor pe canturi, lăsându-le într-un uşor derapaj.
Cristiania spre vale cu deschidere reprezintă treapta intermediară
între ocolirile prin frânare şi cristiania spre vale prin rotaţie şi este, în general,

47
folosită în succesiunea metodică pe calea indirectă de învăţare. În acelaşi
timp, procedeul este destul de frecvent întâlnit în coborârile pe pante înguste,
acolo unde ocolirea trebuie precedată de o frânare mai mult sau mai puţin
scurtă dar energică.
Deoarece permite lărgirea bazei de susţinere, schimbarea alternativă
a canturilor, iar atunci când este nevoie, chiar frânarea, înaintea declanşării
ocolirii este una din cristianiile foarte utilizate de schiorii începători.
Deosebirea acestui procedeu, faţă de ocolirile cu frânare în jumătate
de plug, constă în faptul că, la cristiania faza de deschidere este folosită doar
la declanşarea schimbării de direcţie, în restul virajului schiurile fiind tot
timpul paralele şi apropiate. Deschiderea se poate face cu schiul din deal sau
cu cel din vale.
Descrierea procedeului cristiania spre vale cu deschidere
Din coborâre oblică, se pregăteşte declanşarea printr-o uşoară flexie
a picioarelor, mai pronunţată la genunchiul din vale în timp ce schiul din deal
așezat pe lat şi adus cu vârful la acelaşi nivel cu schiul din vale, este depărtat
lateral împingându-i coada spre deal, în poziţie de jumătate plug.
Înlănţuind fără pauză la această pregătire extensia şi pivotarea
picioarelor, simultan cu trecerea greutăţii corpului pe schiul exterior, se
declanşează ocolirea spre vale.
Corpul rămâne cu faţa spre schiuri. Pentru a înlănţui următorul viraj
se reiau şi poziţiile fazei pregătitoare.
Schiul interior ocolirii este alăturat imediat celuilalt şi continuând
pivotarea picioarelor însoţită de flexia lor şi orientarea progresivă a
genunchilor spre înainte şi spre interiorul ocolirii, schiurile paralele şi
apropiate sunt conduse spre vale peste linia pantei.
Exerciţii
Pentru a însuşi sincronizarea mişcării de flexie-extensie cu
deschiderea schiului exterior, declanşarea ocolirii şi alăturarea schiului
interior, recomandăm folosirea următoarelor exerciţii:
 coborâre oblică cu deschideri şi închideri repetate, executate
cu schiul din deal;
 coborâre oblică cu flexia picioarelor şi deschiderea schiului
din deal înlănţuită cu extensia şi alăturarea schiului din vale;
 se sincronizează mişcarea de mai sus cu înfigerea băţului din
vale şi sprijin pe el în momentul ridicării.
Greşeli frecvente:
 vârfurile schiurilor nu se menţin apropiate în faza de
deschidere;
 piciorul care execută împingerea este întins, în loc să rămână
uşor flexat din genunchi;
 schimbul de greutate este executat prea lent;
48
  flexia exagerată din articulaţia şoldului la avântare;
 schiul interior ocolirii rămâne în urma schiului exterior;
 întârzierea alăturării schiului interior şi strecurării lui înainte;
 înfigerea băţului prea devreme, prea înainte sau prea lateral
sau sprijinul prelungit pe băţ ceea ce provoacă rămânerea în
urmă a umărului interior ocolirii.
Indicaţii metodice
Pentru uşurarea învăţării acestui procedeu tehnic se recomandă
folosirea sprijinului pe băţul din vale înfipt în zăpadă oblic lateral şi spre
înainte, la 30-40 cm în faţa bocancului pentru a oferi un sprijin ajutător
pentru descărcarea schiului interior şi trecerea greutăţii pe cel exterior
ocolirii. Înfigerea băţului se face la sfârşitul ghemuirii pregătitoare.
Împingerea pe băţ se va executa simultan cu extensia piciorului din vale.
Cristiania spre vale cu deschiderea schiului din vale nu diferă de
precedentul procedeu decât în faza de pregătire.
Descrierea procedeului cristiania spre vale cu deschiderea schiului
din vale
Deschiderea schiului din vale se execută prin apăsarea energică şi
împingerea laterală a cozii în timpul ghemuirii, simultan cu punerea schiului
din deal pe lat. Împingerea laterală a schiului din vale asigură şi aducerea
vârfurilor ambelor schiuri la acelaşi nivel. Piciorul din vale va fi ceva mai
flexat decât cel din deal.
Declanşarea şi conducerea ocolirii se realizează ca la cristiania spre
vale cu deschiderea schiului din deal.
Exerciţii:
Pentru învăţarea acestui procedeu tehnic recomandăm folosirea
următoarelor exerciţii:
 din coborâre oblică: deschideri şi închideri succesive cu
schiul din vale. se va urmări perceperea momentului de
încărcare suplimentară a schiului din vale la blocarea
derapajului şi luarea sprijinului pe cantul schiului din vale;
 sincronizarea momentului de înfigere a băţului din vale cu
acela de punere a schiului pe cant;
 cristiania spre vale cu deschidere se poate executa şi cu
deschiderea simultană a ambelor schiuri.
Greşelile care trebuiesc evitate sau corectate sunt aceleaşi ca la
procedeul tehnic precedent.

Probe de verificare practice:

1. ocolirea cu pivotare cu balans – coborâre cu execuția a minim 3
ocoliri înlănțuite și oprire prin pivotare cu balans;
2. cristiania cu depărtare – coborâre cu execuția a minim 3
49
cristianii înlănțuite și oprire.

CAPITOLUL 5

5.1 GRESELI GENERALE ALE SCHIORILOR INCEPATORI

și MODALITATI DE CORECTARE

In aceasta sectiune sunt prezentate greselile tipice schiorilor

incepatori și modalitati de corectare a lor. De cele mai multe ori progresul nu
are loc din cauza unor greseli care daca nu sunt corectate cat mai repede cu
putinta ajung sa se transforme în reflexe care sunt mult mai greu de corectat.
Din pacate majoritatea schiorilor cu o oarecare experienta nu vor sa
invete miscarile corecte, cu toate ca folosirea noilor tehnici de schi și
corectarea greselilor nu ar putea sa le faca decat bine.
Ar fi perfect daca fiecare schior incepator ar putea fi indrumat în
primele zile de catre un instructor de schi. Din pacate nu este tot timpul cazul,
asa ca se pot urma sfaturile de mai jos.
Totul pleaca de la o pozitie corecta pe schiurile staționare. Astfel:
 bratele trebuiesc indoite din cot departate 40-50 cm între ele;
 picioarele departate aproximativ cât nivelul soldurilor (30
cm);
 genunchii usor flexati, astfel incat sa se simta limba
claparului pe tibie;
 greutatea corpului uniform distribuita pe ambele schiuri, usor
spre partea din fata a acestora.
Toate acestea par foarte simple, dar aceste elemente sunt destul de
greu de executat corect de un schior incepator. Greșeli frecvente ale
schiorului începător:
 “stat pe scaun”, cu picioarele prea drepte și fara ca tibia sa
apese pe limba claparului;
 bratele prea apropiate de corp sau chiar lipite;
 privirea orientată la schiuri;
 trunchiul rasucit.
Daca picioarele nu sunt flexate din genunchi și tibia nu este lipita de
limba claparului vom avea un control mult mai scazut al schiurilor. Bratele
care sunt lipite de corp agraveaza și mai mult situatia, schiorul ajungand în
pozitia “pe scaun” ceea ce il face sa nu mai poata efectua eficient balansul
lateral. Privirea orientata spre schiuri oboseste spatele și umerii schiorului
limitand dinamicitatea și cursivitatea miscarilor.
Pentru corectarea acestor probleme se recomanda urmatoarul
exercitiu: imaginati-va ca în fata se afla un obiect pe care il impingeti cu
bratele usor flexate. Va sprijiniti bratele de el și în acelasi timp impingeti și
50
cu tibiile pe limba claparului. Incercati sa alunecati pe pantă foarte ușoară
cam 10 m în aceasta pozitie.
De obicei, exercitiile pregătitoare, cum ar fi alunecatul pe o
suprafata orizontala impingand din bete sau urcatul în trepte nu cauzeaza prea
multe dificultati unui schior incepator, dar de indata ce apare o inclinare a
pantei iar schiurile sunt orientate spre vale schiorul incearca sa se opreasca
punand betele în zapada. Această greseala poate fi imediat corectata. Se
renunță la bete și se urmareste pozitia mainilor.
O alta varianta de corectare a acestei probleme este aceea de a invata
sa se opreasca în timp ce traverseaza o partie. Aceasta presupune orientarea
schiurilor aproape perpendicular pe directia pantei și apasarea treptată pe
schiul din vale în timp ce genunchii sunt usor flexati.
Incalecatul varfurilor schiurilor este cea mai comuna greseala. în
aceasta situatie schiorul are centrul de greutate pe cozile schiurilor. Iar tibia
nu mai are contact cu limba claparului. Incercati sa nu va grabiti și
concentrati-va pe pozitie.
Foarte important, dupa cum am mai mentionat, este ca tibiile trebuie
sa fie în contact cu limba claparului tot timpul, bratele usor flexate orientate
inainte departate de corp. Exista un exercitiu foarte eficient: betele sunt
prinse cu amandoua mâinile. Bratele sunt usor indoite, în fata putin mai jos
de nivelul umerilor. în timpul coborarii controlati corpul – indoiti usor bratele
care sunt tot timpul în fata dumneavoastra, nu le lasati sa ajunga în dreptul
abdomenului. Nu le miscati la stanga și la dreapta ca sa efectuati o ocolire.
Ocolirea trebuie efectuată numai din picioare și din șold. Rasucirea
trunchiului duce la incarcarea cu greutate a schiului din deal care de fiecare
data duce la o cazatura.
Nu uitati, toate miscarile pe schiuri sunt efectuate de partea
inferioara a corpului, picioare, bazin iar partea superioara are un rol
compensatoriu.
Un element destul de important și relativ simplu de executat este
oprirea “hochei”. Executarea corecta a opririi presupune rasucirea schiurilor
cu 90 de grade față de directia de deplasare. Miscarea este efectuata prin
rotirea picioarelor. O problema poate să apară daca schiurile nu sunt rasucite
simultan, cel din vale derapand mai mult decat cel din deal, ceea ce duce la
dezechilibru și pierderea controlului schiurilor. Aceasta apare pentru ca
schiorul nu apasa pe limba claparului cu tibia, greutatea fiind distribuita pe
cozile schiurilor iar piciorul din deal este supraincarcat, mai mult de 50 % din
greutatea corpului fiind lasata pe piciorul din deal. Aceasta greseala poate fi
corectata cu urmatoarele exercitii: derapaje laterale cu schiurile paralele sau
ocoliri cu raza foarte mare pe o panta usor inclinata în care schiurile sunt
tinute paralele.

51
 5.2 TIPURI DE ZAPADA

Recunoasterea diferitelor tipuri de zapada prezente pe partii, vai,

pante, este cheia în a deveni un skior avansat. În continuare, vor fi prezentate
cele mai importante cinci tipuri de zapada:
1. zapada pulver (powder);
2. zapada inghetata (ice);
3. zapada batatorita (groomed);
4. zapada maturata (crud);
5. zapada topita/zloata (slush).
Odata ce cunoastem aceste tipuri de zăpada, putem adapta pozitia
corpului și tehnica de schi deci putem schia în orice fel de de zapada.
1. ZAPADA PULVER (POWDER)
Daca nu putem face un bulgare, atunci zăpada este pulvar.
Adevarata zăpada pulver este facilă pentru schiat insa iluzioneaza pe cei de
nivel intermediar. Cei mai multi schiori de nivel intermediar nu controleaza
foarte bine balansul iar tehnica lor cuprinde punctarea cu betele inapoi,
miscarea soldurilor în lateral în timpul virajului, aruncarea umarului în fata, și
de aceea vor intampina dificultati în powder și va face schiul foarte greu de
practicat pentru ei (este vorba de pulver-ul de peste 20 de cm).
În pulvar plutesti în zapada în loc sa aluneci pe o suprafata tare
acoperita de zapada. Atunci cand plutesti în zapada afanata, orice
dezechilibru este amplificat și se finalizeaza cu o căzătură. Se pot invata
multe de la snowboarderi, care sunt, fie ca vrem sa recunoastem sau nu,
maestrii powder-ului. Se stie ca o placa de snowboard pluteste mult mai bine
în zapada afanata decat schiurile, desi schiurile “new school” sunt extrem de
late. Desi pe partie folosim cantul pentru a taia virajele pe o suprafata tare, în
pulvar în schimb nu putem face acest lucru deoarece nu avem o suprafata
solida pe care sa cantam.
Skiatul în zapada afanata presupune transformarea imaginara a
schiurilor intr-o placa. Primul lucru pe care trebuie sa il stapanim este cum sa
“topaim” un pic. Imediat ce intri în pulvar trebuie sa mergi drept și sa apesi
pe ambele schiuri incercand sa le afunzi un pic. Odata cu aceasta apasare a
schiurilor, zapada devine un pic compacta și în schimb te impinge spre
suprafata și te va face sa iti gasesti echilibrul atat timp cat adopti o pozitie
mai flexata (ca la crud). Dupa ce ati reusit sa stapaniti aceasta miscare,
incercati sa faceti aceeasi miscare în timp ce alternati directia în care
impingeti în schiuri, tineti bratele larg deschise și stati intr-o pozitie flexata,
mai mult decat de obicei. Cheia satisfactiilor în pulvar este viteza. La fel ca și
un schior pe apa, nu veti pluti decat daca aveti viteza mare. Din fericire,
datorita rezistentei intampinate în zapada afanata, veti putea schia pe pante
mai abrupte fara sa capatati viteaza foarte mare. Daca cadeti și ati pierdut un
52
schiu folositi celalalt schiu sau un bat, și maturati cu el zapada dintr-o parte în
alta urcand spre punctul în care ati cazut pentru a gasi schiul.
2. ZAPADA INGHETATA (ICE)
Majoritatea incepatorilor urasc acest tip de zapada deoarece atunci
cand situatia devine dificila pentru ei, apeleaza la oprirea prin metoda
plugului. Asa cum se stie, plugul este cea mai simpla, slaba și mai putin
eficienta metoda da franare și cu atat mai mult, inutila pe gheata. Pe gheata se
poate schia deoarece este previzibila (neteda și alunecoasa), singura conditie
este sa stim exact ce avem de facut. Un simplu exemplu de lucru care merge
pe gheata este patina de gheata. Nu se poate spune ca un patinator pe gheata
nu are control asupra patinelor. Cum la ei merge, poate merge și la schiori.
Singura conditie este ca miscarea sa se faca cat mai mult în aceeasi directie.
Un alt mit legat de schiatul pe gheata este ascutitul canturilor. Nu
trebuie sa avem canturile extrem de ascutite, deoarece atunci cand se franeaza
pe gheata, cantul are tendinta sa agate orice imperfectiune din gheata și
controlul asupra franarii pierde în eficienta. Franarea pe gheata se face prin
derapaj și canturile trebuie sa franeze, dar sa și alunece astfel incat franarea
sa fie facuta sub control. Doar schiorii de performanta au nevoie de canturi
foarte ascutite pentru ca trebuie sa schieze și sa vireze fara a derapa, avand
control total asupra schiurilor atat timp cat ei coboara cu viteze medii de
100km/h.
Atunci cand schiul este pe cant, are o aderenta foarte mare (cat timp
canturile au fost ascutite și pregatite pentru un nou sezon de schi). Virajele nu
pot fi la fel de stranse ca de obicei și de aceea viteza va fi ceva mai mare. Un
lucru bun este ca zapada inghetata sau gheata sunt previzibile asa ca se poate
schia mai repede fara frica de ati agata skiul în damburi. Daca nu va place
sunetul scos de schiuri puteti sa va opriti printr-o franare destul de lunga, insa
de preferat este sa incercati aceasta franare în zone cat mai late cu inclinatie
cat mai mica (partii marcate cu albastru sau chiar verde). Cheia schiatului pe
gheata este virajul cat mai larg și cel mai bine ar fi sa se schieze lasand
greutatea cat mai mult pe piciorul din exteriorul virajului, exercitand forte
mai mari pe cant iar schiul va avea aderenta mult mai buna. Aici are avanataj
schiorul în fara sonwboarderului deoarece greutatea se distribuie în doua
puncte de sprijin, unul incarcat mai mult decat celalat (si celalat de rezerva în
caz ca se pierde aderanta schiului din exterior) pe cand snowboarderul trebuie
sa faca echilibristica pe un singur cant.
3. ZAPADA BATATORITA (GROOMED)
Acest tip de zapada este acea zapada nenatural de plata și aranjata,
pe care o vedem în fiecare dimineata cand iesim pe partie dupa ce ratrak-urile
si-au facut treaba, toata noaptea sau toata dimineata, dupa caz, și ne ofera
senzatii placute pentru primele coborari matinale. Multi folosesc aceasta
zapada pe post de ghid pentru a corecta cateva aspecte în tehnica pe care o
53
detin. Se pot face 4-5 coborari pe o partie bătătorită, dupa care va puteti opri
și puteti analiza urmele lasate pe partia imaculata. Daca ati facut virajele
corecte cantand puternic, ar trebui sa observati doua urme frumoase și
cursive, iar daca ati facut virajele prin derapaj o sa observati doua urme doar
în zonele de tranzitie de la un viraj la altul și în zona virajelor o sa observati o
singura urma.
4. ZAPADA MATURATA (CRUD)
Zapada maturata este acea zapada grea, uda și zgrunturoasa. Per
ansamblu, uneori se poate prezenta ca powder insa trebuie mare atentie sa nu
le încurcați. O metoda foarte simpla de a face diferenta intre crud și powder
este sa incercati sa faceti un bulgare de zapada și daca reustiti foarte usor și
bulgarele nu se faramiteaza, atunci este crud și nicidecum powder.Acest tip
de zapada este indragita atat de schiori cat și de snowboarderii, deoarece este
cea mai buna zapada care se poate gasi atunci cand nu avem powder.
Un alt aspect interesant este ca schiori de nivel mediu sau
intermediar intampina mari dificultati în a schia pe acest tip de zapada și
atunci se vor multumi cu partiile, mai ales ca folosind tehnica plugului în
acest tip de zapada iti poate cauza foarte usor luxatii ale articulatiilor
picioarelor. Dar asta nu inseamna ca cei care au un nivel mai avansat nu se
vor descurca cand vor intalni acest tip de zapada. Trebuie facute cateva
modificari minore în ceea ce priveste tehnica de abordare. În primul rand,
natura acestei zapezi face ca schiul sa intampine diferite rezistente din partea
zapezii. Acest lucru se poate observa în viraje cand vom simti o decelerare
pronuntata în pozitia neutra (de initiere a virajului) și corpul are tendinta sa o
ia inaintea picioarelor și cel mai neplacut scenariu se numeste căzătură.
Trebuie sa coboram bazinul cu aproximativ 50% din pozitia normala
abordand “pozitia neutra în crud” și ne vedem de treaba. Aceasta pozitie
neutra nu face decat sa coboare centrul de greutate și permite tibiilor sa
absorba forta zapezii variabile. Pe masura ce incepem sa cantam nu trebuie
decat sa coboram putin din pozitia naturala de schi intr-o pozitie usor lasata
pentru a preintampina contopirea cu zapada. Avand în vedere ca acest tip de
zapada ne ofera și tot felul de damburi și denivelari, trebuie sa evidentiem și
aspectul pozitiei schiurilor. Trebuie adoptata o pozitie astfel incat greutatea și
energia sa fie distribuita pe ambele skiuri. Imaginati-va ca intampinati un
mare damb cu schiurile, daca greutatea este distribuita mult mai mult pe
schiul din exteriorul virajului asa cum toti am invatat prima oara, schiul din
interiorul virajului care este mai putin incarcat, va fi aruncat de pe traiectorie
și va veti invarti. Daca la initierea virajului greutatea va fi distribuita pe
ambele schiuri, scenariu de mai sus va fi scos din discutie. Nu incercati sa
virati prea mult, lasati skiurile sa isi faca treaba, tinad cont și de fapul ca pana
la urma voi le dictati ce sa faca și ca viteza este cheia virajelor largi în astfel
de zapada. Incercand sa incetiniti, picioarele nu vor mai reactiona ca niste
54
amortizoare, asa ca nu trebuie decat sa schiati relaxati și mai flexati.
Oprirea nu mai este nici ea asa usoara cum am invatat prima oara.
Puteti incerca sa franati normal ca la hokey prin derapaj, insa puteti
intampina multe probleme. Oricand puteti sa franati virand spre deal, iar
această tehnică va functiona intotdeauna. Daca este prea abrupt pentru viraje
lungi, nu ezitati sa incercati virajele prin saritura, dar asa va fi mai usor
pentru experti.
5. ZAPADA TOPITA/ZLOATA (SLUSH)
Cand temperatura aerului creste și afara este destul de cald fata de
temperatura de inghet, zapada incepe sa se topeasca și apa este prezenta în
cantitati din ce în ce mai mari. Odata cu acest proces, delicatele cristale de
zapada, se transforma în granule de gheata și astfel se formeaza zloata. Zloata
este practic zapada care a inceput sa se topeasca și devine din ce în ce mai
uda și mai grea.
Schiatul pe zapada uda și grea se face mai dificil deoarece aderenta
este mai mare și schiul aluneca mai anevoios, și de aici și virajele sunt mai
anevoioase decat cele în zapada uscata. Ca și în cazul zapezii maturate sau cu
crusta, este nevoie de miscari mult mai agresive și mai energice în viraje
decat la tehnica obisnuita. Virajele line sunt cheia schiatului pe zloata daca
doriti sa schiati usor și sa nu fiti epuizati.

5.3 CUM URCĂM CU TELESCAUNUL

După ce am învățat de un nivel acceptabil să stăpânim schiurile,

folosirea mijloacelor specializate de transport pe cablu diminuează efortul de
a urca o pantă în 20 de minute. Pentru acest motiv voi prezenta pentru
schiorii incepatori 18 sfaturi despre cum sa urci cu telescaunul:
Pasul 1 : Opreste-te cat mai aproape de statia de plecare a
telescaunului;
Pasul 2 : Scoate bretelele betelor de pe maini;
Pasul 3 : Pregateste cartela ca sa o ai la indemana cand trebuie sa o
prezinti;
Pasul 4 : Inaintati pana aproape de zona de imbarcare;
Pasul 5 : Asteptati sa treaca scaunul dinaintea dumneavoastra;
Pasul 6 : Deplasati-va pana în zona de imbarcare, pe locurile
insemnate , și asteptati venirea scaunului;
Pasul 7 : Prindeti ambele bete cu mana din interior, spre exemplu
daca stati în partea dreapta a scaunului și tineti betele cu mana stanga;
Pasul 8 : Urmariti scaunul care vine spre dumneavoastra, dar prin
partea exterioara. Adica daca sunteti pe partea dreapta a scaunului, trebuie sa
va intoarceti spre partea dreapta;
Pasul 9 : Prindeti scaunul care se apropie de dumneavoastra și
55
asezati-va în mod normal;
Pasul 10 : Pastrati schiurile paralele cu directia de mers și varfurile
sa ridicate;
Pasul 11 : Coborati bara de siguranta, asta în cazul în care nu se
coboara automat;
Pasul 12 : Sprijiniti picioarele pe bara, astfel nu veti obosi;
Pasul 13 : Nu balansati scaunul;
Pasul 14 : La apropierea de statia de sosire, luati schiurile de pe
suport și ridicati bara de protectie;
Pasul 15 : Tineti schiurile cu varfurile ridicate;
Pasul 16 : Imediat ce schiurile s-au lipit de zapada ridicati-va și
impingeti-va inspre exterior, lasand scaunul sa treaca;
Pasul 17 : Urmariti scaunul care vine în spatele dumneavoastra și
evitati-l;
Pasul 18 : Parasiti rampa.

BIBLIOGRAFIE

1. Balint G. – Bazele teoretice și metodice ale predării schiului, Ed.

Tehnopress Iași, 2005;
2. Balint G., Pavel S. – Aplicații în discipline sportive de iarnă –
Ghid metodic pentru cadre didactice, Bacău 2011;
3. Călinescu G. – Metodica învăţării schiului alpin, Reprografia
Universităţii din Craiova, 1997;
4. Forţu A.; Cîrstocea V. – Metodica predării schiului alpin,
Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1971;
5. Grigoraş P. – Schi alpin, snowboard, carving, Ed. Accent, Cluj
Napoca, 2002;
6. Matei I. – Marea aventură a schiului, Ed. Albatros, Bucureşti,
1982;
7. Școala Română de Schi – Sistemul metodic oficial pentru
predarea schiului alpin în România, Ed. ANSSR, 2011;
8. Teodorescu V. – Curs de schi, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1964;
9. Teodorescu V., Forţu A., Cîrstocea V. – Schi – Curs de bază,
Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1981;
10. Teodorescu V.; Forţu A.; Cîrstocea V. – Metodica învăţării
schiului, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1981.

56