ComparaȚii/AsemAnari

caiac-canoe

PURCEL RARES-PETRU

Grupa 5103
 Introducere
 Am ales două sporturi de apă,din dorința de a pune în evidență performanțele pe care le-au atins sportivii români în compețiile mondiale și
olimpice,ridicând steagul nostru pe cele mai înalte catarge ale concursurilor la care au participat.
 Deşi cele două tipuri de ambarcaţiuni sunt asemănătoare la prima vedere, de fapt există unele diferenţe notabile între un caiac şi o canoe.
Iar aceste diferenţe trebuie ştiute de cei care sunt atraşi de sporturile cu ambarcaţiuni, şi nu numai de către ei.
 ASEMĂNĂRI
 În general, caiacele sunt considerate a fi nişte variante ale bărcilor de tip canoe. Atât caiacul cât şi o canoe sunt bărci cu greutate şi volum
reduse care pot fi folosite în special pe râuri şi pe lacuri. Ambele sunt acţionate doar prin vâslit şi puterea braţelor oamenilor care mânuiesc
vâslele. Ambele sunt folosite la diverse activităţi recreative precum pescuit, vânătoare, plimbări pe ape sau întreceri sportive. Pentru mulţi
oameni, diferenţele dintre un caiac şi o canoe sunt minime, cu toate acestea ele există. Spre exemplu sunt diferenţe notabile în designul şi
forma acestora, precum şi în modalitatea în care sunt folosite vâslele. Astfel, cei care navighează într-o canoe se poziţionează într-o poziţie
fandată într-un genunchi, în timp ce sportivii care se deplasează într-un caiac stau aşezaţi pe nişte scaune speciale, în timp ce picioarele le
sunt poziţionate drept în faţa trunchiului care stă pe scaun.
 DEOSEBIRI
 Altă deosebire clară este legată de forma şi tipul vâslelor folosite. Pentru o canoe se folosesc vâsle cu o singură paletă la unul dintre capete,
în timp ce la un caiac se folosesc vâsle cu câte o paletă la ambele capete, vâsle care se folosesc în mod carcteristic, prin împingerea apei
alternativă cu ambele palete. În plus, canoele sunt deschise, pe când caiacele sunt închise cu o prelată specifică care să împiedice ca apa să
ajungă la picioarele vâslaşilor. Canoele şi caiacurile au avut de la bun început scopuri diferite, canoele sunt mai degrabă ambarcaţiuni
recreative care pot transporta mai multe persoane plus proviziile aferente. Pe de altă parte, caiacul este cumva ami asemănător unor maşini
sport. Caiacul este conceput să fie mai rapid şi mai manevrabil decât o canoe, care are în schimb o stabilitate pe apă mai bună decât a
caiacului.
CAIAC
 Denumirea "kayak" vine de la tribul Inuit din Canada, care folosea
ambarcațiile cu aspectul cel mai apropiat de cel al ambarcațiunilor de
astăzi.
 Este o ambarcațiune sportivă cu unul sau mai multe posturi de vâslit,
ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în
clinuri, și care este condusă cu un tip de vâsle nefixate numite padele,
din poziția așezat. Padela este un tip de vâslă prevăzută cu pale la
ambele capete.
 Tehnica de vâslit pentru caiac folosește padela, ținută cu mâinile în
zona de mijloc, cu care se execută prin apă tracțiuni alternative de o
parte și de alta a caiacului, pentru a se asigura înaintarea. Direcția se
păstrează cu ajutorul unei cârme dirijate cu picioarele, printr-un
sistem de cabluri și levier. Sportivul vâslește din poziția așezat în
barcă, pe un scăunel special, cu picioarele întinse, ușor îndoite din
genunchi, și cu talpa sprijinită pe sistemul de cârmă.
 CANOE
 Este o ambarcațiune sportivă fără cârmă, cu unul sau mai multe
posturi de vâslit, construită simetric, cu prora și pupa ascuțită și
înălțată, care este condusă cu un tip de vâsle nefixate numite pagaie,
din poziția în genunchi. Pagaia este un tip de vâslă prevăzută la un
singur capăt cu o pală care intră în apă.

 Tehnica de vâslit pentru canoe folosește pagaia, care se ține cu o mână

aproape de pală și cu cealaltă de capătul opus. Canoistul vâslește cu o
singură pagaie, din poziția stând într-un genunchi, pe o perniță
specială, cu laba piciorului respectiv sprijinită pe un dispozitiv fix.
Din aceasta poziție execută tracțiuni prin apă cu pagaia pe o singură
parte a ambarcațiunii, pentru înaintare și cârmuire.

 În probele de canoe dublu canoiștii stau unul în spatele celuilalt,

îngenunchiați fiecare pe alt picior, astfel încât să-și poată manevra
simultan pagaiele, fiecare pe altă latură a canoei.
 Istoric Internațional

Caiac-Canoe își are începutul ca sport recreațional la debutul secolului al 19-lea, datorită în mare parte unui avocat pledant
englez, John MacGregor. În 1845 John MacGregor și-a construit propriul caiac, după modelul eschimos, și a petrecut o mare
parte a sfertului următor de secol vâslind pe lacuri și râuri din Europa. În acest timp el a scris o serie de articole și de cărți, cea
mai importantă fiind "A Thousand Miles in the Rob Roy Canoe", în care descrie experiențele personale în canoe. Aventurile lui
MacGregor au atras mulți imitatori, și în 1866 el a fondat Royal Canoe Club pentru a încuraja interesul oamenilor în acest nou
sport. Clubul a ținut prima regată în anul următor, și până în 1868 număra 300 de membri și un set complet de reguli care să
guverneze concursurile de Caiac-Canoe.

Popularitatea acestui sport s-a raspândit în Europa și în America de Nord, unde în 1871 a fost fondat New York Canoe Club.
Tânăra ramură sportivă a continuat să atragă noi participanți și fani de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și
primii ani ai secolului al XX-lea.

În 1924, delegați ai asociațiilor naționale care se formaseră în sfertul de secol precedent, s-au adunat la Copenhaga pentru a forma
un organism internațional, Internationella Representantskapet for Kanotidrott (IRK), care să elaboreze reguli valabile pentru toate
competițiile de Caiac-Canoe din lume.
 CONTINUARE
 Scopurile IRK reies încă în primele propoziții ale documentelor de constituire:
 să creeze legături între asociațiile sportive de Caiac din diferite țări
 pe cât posibil să organizeze competiții de Caiac-Canoe în fiecare an și alternativ în țări diferite
 să promoveze și să dezvolte turismul internațional prin editarea de ghiduri ale cursurilor de apă
 să introducă pe hărți simboluri recunoscute la nivel internațional pentru cursuri de apă, pentru a facilita călătoriile

 să valorifice programe pentru a face cunoscute diferitele publicații naționale de Caiac-Canoe prin: pregatire de lecturi și discursuri, filme și
fotografii, și prin corespondență.
 În același an, Caiac-Canoe și-a făcut prima apariție olimpică printr-o regată de prezentare ținută la Paris. După succesul manifestării, IRK a solicitat
recunoașterea Caiac-Canoe ca sport olimpic, dar Comitetul Olimpic Internațional a refuzat propunerea pentru Jocurile Olimpice de la Amsterdam, în
1928, și pentru cele de la Los Angeles, în 1932. IRK și-a continuat demersul pe lângă Comitetul Olimpic Internațional, iar Caiac-Canoe a fost
recunoscut ca sport olimpic începând cu Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin. În acel an s-au prezentat 19 țări pentru a concura în 8 probe: Caiac
simplu și Caiac dublu, pe distanțele de 1000m și 10000m, și canoe simplu și canoe dublu, pe aceleași distanțe.
 Al doilea Război Mondial a cauzat distrugeri considerabile în Caiac-Canoe internațional. Sediul IRK din München a fost distrus de
bombardamentele Aliaților, dar și organizația însăși era de asemenea în derivă.

 În 1946, organizația s-a reorganizat formând International Canoe Federation. La prima editie a Jocurilor Olimpice din 1948, s-au prezentat doar 17
țări, iar probele au suferit modificări; a fost introdusă și prima probă pentru femei, Caiac simplu 500 m. Cu fiecare ediție a Jocurilor Olimpice,
Caiac-Canoe a atras mai mulți participanți, și de-a lungul anilor programul a suferit modificări. Astfel, la Jocurile Olimpice de la Roma în 1956, au
fost eliminate probele pe distanța de 10000 m, dar în schimb a fost introdusă proba de ștafetă 4x500 m pentru Caiac simplu. Opt ani mai târziu, la
Tokyo, proba de ștafetă a fost înlocuită de Caiac patru (K4) pe 1000m, iar în 1972 a fost introdusă și ramura Caiac slalom.
 Începuturile sporturilor nautice în ambarcațiuni cu vâsle

 Caracterul distractiv a rămas dominant multă vreme în canotajul românesc, cel sportiv apărând după alte câteva
decenii. Când anume, este mai greu de precizat. Un punct de reper ar putea fi înființarea Comisiei Naționale de
Canotaj (1912), dar documentele vremii ne arată că ea se desființează după numai doi ani, din lipsă de activitate.
Presa sportivă inserează dupa 1922 știri care atestă existența unor centre de sporturi nautice la București, Timișoara,
Arad, Brăila, Galați și Constanța.

 Etapa începuturilor - destul de firave, cunoscând mari întreruperi și zone limitate de răspândire - este, în fine,
marcată de organizarea primelor campionate naționale, în 1932, și de participarea unui echipaj românesc la
"europenele" de la Budapesta.

 Istoria Caiacului românesc este și mai nouă, mărturii despre practicarea sa organizată, sub forma unor campionate -
și acestea, însă, doar la câteva probe cu extrem de puțini participanți - datând din anii 1934 - 1935.

 În ceea ce privește canoea, această ramură a sporturilor nautice apare pentru prima oara abia in 1942, an în care au
loc la București câteva asemena concursuri. Cam în aceași perioadă se înfiripa și activitatea în cele două-trei centre
de iachting. Celebrul canoist Bill Mason a dat o nouă dimensiune canotajului când a spus: „O plimbare cu canoea pe
râuri vechi de când lumea e un prilej unic de a redescoperi legătura cu natura și cu Creatorul, care le-a făurit pe toate
în vremuri demult apuse“. Nu sunteți de acord cu aceste cuvinte emoționante?
 Prima medalie internațională a caiacului românesc a fost obținută la Campionatele Mondiale de la Mâcon din 1954.
Nu a avut nici strălucirea aurului, nici cea a argintului, dar atunci, în vara fierbinte a lui 1954, când Mircea
Anastasescu urca pe treapta a treia a podiumului de la Mâcon și marele Fredriksson îl felicita sincer pentru dârzenia
de care dăduse dovadă, Caiacul românesc a înregistrat prima sa biruință.

 La Olimpiada din 1956 de la Melbourne, pentru prima oara în istoria acestui sport, trei canoiști români au câștigat
titlul olimpic, cucerind odată cu medaliile de aur, aplauzele spectatorilor, stima si prețuirea specialiștilor de peste
hotare. A învins atunci, Leon Rotman - campionul absolut al probei de simplu ( 1000 și 10.000 de metri ), stabilind -
cu cele două titluri cucerite la o singura ediție a Jocurilor Olimpice - un record încă neegalat în sportul românesc. Tot
atunci a învins și echipajul de dublu format din Simion Ismailciuc și Dumitru Alexe, câștigător al probei de viteză. Un
alt moment remarcabil în foarte tânăra istorie a caiacului și canoei românești se produce la Campionatele Europene
din 1957. Atunci la Gand, canoiștii Simion Ismailciuc și Dumitru Alexe cuceresc - în proba de 10 km - primul titlu
continental. Locul trei și medalia de bronz sunt cucerite de alți doi reprezentanți ai României - talentații canoiști
Ichim Lipalit și Lavrente Calinov. N-a lipsit mult ca Ismailciuc și Alexe să-și reediteze performanța și în cursa de
viteză. O singura zecime de secundă a decis ca victoria să fie de partea sportivilor sovietici, așa încât sportivii români

Etapa Sportului
și-au adăugat în palmares "doar " o medalie de argint.

 Ediția 1968 a Campionatelor Mondiale a adus, în cele din urmă, mari satisfacții sportului românesc. Ismailciuc și

de Masă
Alexe, campioni olimpici și europeni, au cucerit și primul titlu de campioni ai lumii din istoria canoei românești. De
altfel, întrecerile de la Praga au reliefat valoarea deosebită a canoiștilor din echipa României. În afara campionilor -
pe lista medaliaților și-au înscris atunci numele Achim Sidorov, Lavrente Calinov și Nichifor Tarara.

 Olimpiada din Mexic este un alt moment însemnat pe care îl consemnăm cu satisfacție. Numele lui Serghei Covaliov
era atunci cunoscut pe plan internațional. Cel al partenerului sau de echipaj - Ivan Patzaichin - nu spunea, însă,
aproape nimic specialiștilor de peste hotare. Era firesc. Ivan Patzaichin, una din marile descoperiri ale antrenorilor
români, practica sportul canoei de un an și ceva, fiind, la ora startului olimpic, înca junior. La Xochimilco, pe lângă
titlul cucerit de canoiștii Ivan Patzaichin și Covaliov, echipa României mai obține o prețioasă medalie de argint în
proba K4 - 1000 m și una de bronz în întrecerea feminina la K1 - 500 de m.

 Așadar : 4 titluri olimpice, 3 locuri 2, 5 locuri 3. Rezultatele bune nu se opresc însă aici, canoiștii români obținând
rezultate de excepție și în multe alte concursuri din diverse țări ale lumii. Schimbările fundamentale, în conținut și
formă, au avut loc abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, când sportul a început să câștige o largă răspândire și
popularitate, devenind accesibil maselor de cetățeni, din toate colțurile țării. În acest context, sporturile nautice au
dobândit o mare audiență în rândul tineretului, mărindu-se necontenit numărul cluburilor și al secțiilor de canotaj,
caiac-canoe și iachting.
Știați că!
 In prezent la JO, la kaiac-canoe sprint, la masculin se
concureaza in urmatoarele probe: canoe simplu pe 200 si
1000 m (C1-200 m si C1-1000 m), canoe dublu pe 1000
m (C2-1000 m), kaiac simplu pe 200 si 1000 m (K1-200
m si K1-1000 m), kaiac dublu pe 200 si 1000 m (K2-200
m si K2-1000 m), kaiac patru pe 1000 m (K4-1000 m);
 La feminin, la JO se concureaza la kaiac simplu pe
distantele de 200 si 500 m (K1-200 m si K1-500 m), la
kaiac dublu pe 500 m (K2-500 m), si la kaiac patru pe
500 m (K4-500 m).

 In 1972, la Munchen, in programul olimpic au fost

incluse probele de slalom, in prezent concurandu-se in
trei probe masculine - canoe simplu (C-1), canoe dublu
(C-2) si kaiac simplu (K-1), si una feminina - kaiac
simplu (K-1).

 Din 1952, de la cea dintai participare la JO, sportivi

romani au lipsit in premiera de la intrecerile olimpice de
kaiac-canoe in 2016, iar din 1968 pana in 1984 au urcat
pe prima treapta a podiumului la fiecare dintre cele cinci
editii ale JO.
 https://www.cosr.ro/sporturi/sporturi-olimpice-de-
vara/kaiac-canoe

https://ro.wikipedia.org/wiki/Caiac_canoe

https://arheologsport.wordpress.com/tag/caiac-cano
Bibliografie e

https://www.youtube.com/watch?v=-lZFNZhx0-M

https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/...